Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 1.448 din 16 octombrie 2014  pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea sau acceptarea agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex - RACR-AD-AACDA    Twitter Facebook
Cautare document

 ORDIN nr. 1.448 din 16 octombrie 2014 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea sau acceptarea agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex - RACR-AD-AACDA

EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 791 din 30 octombrie 2014

    Pentru îndeplinirea atribuţiilor ce revin Ministerului Transporturilor ca autoritate de stat în domeniul transporturilor,
    în temeiul prevederilor art. 4 lit. b) şi f) din Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) pct. 20 şi ale art. 5 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 24/2013 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,

    ministrul transporturilor emite următorul ordin:

    ART. 1
    Se aprobă Reglementarea aeronautică civilă română privind autorizarea sau acceptarea agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex - RACR-AD-AACDA prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
    ART. 2
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării.
    ART. 3
    La data intrării în vigoare a prezentului ordin, Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 2.459/2006 pentru aprobarea Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar - RACR-AD-AACDA, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.056 din 30 decembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se abrogă.


                  Ministrul transporturilor,
                          Ioan Rus


    Bucureşti, 16 octombrie 2014.
    Nr. 1.448.


    ANEXĂ

                   REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ ROMÂNĂ
      privind autorizarea sau acceptarea agenţilor aeronautici civili în
                domeniul aeroportuar sau conex - RACR-AD-AACDA

    CAP. I
    Generalităţi

    1.1. Scop
    (1) Scopul prezentei reglementări de aeronautică civilă este stabilirea cadrului reglementat necesar pentru aplicarea prevederilor Codului aerian civil referitoare la evaluarea, autorizarea, acceptarea şi supravegherea organizaţiilor care desfăşoară activităţi ori furnizează servicii în domeniul aeroportuar sau conex pe teritoriul României.
    (2) Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) autorizează, acceptă şi supraveghează organizaţiile care desfăşoară activităţi ori furnizează servicii în domeniul aeroportuar sau conex, în baza atribuţiilor care îi revin în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 405/1993 privind înfiinţarea Autorităţii Aeronautice Civile Române, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale ordinelor ministrului transporturilor aplicabile.
    (3) Evaluarea pentru autorizarea sau acceptarea unei organizaţii care solicită să desfăşoare activităţi ori să furnizeze servicii aeronautice civile în domeniul aeroportuar sau conex se efectuează de inspectorii AACR în scopul realizării siguranţei zborului, constatării şi atestării capacităţii solicitantului de a desfăşura activităţile/serviciile aeronautice civile respective în condiţii de siguranţă şi securitate.
    (4) Supravegherea agenţilor aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex se efectuează de inspectorii AACR în scopul asigurării respectării de către agenţii aeronautici în cauză a condiţiilor de autorizare sau acceptare şi, respectiv, în vederea conformării permanente a acestora cu prevederile reglementărilor aeronautice aplicabile.
    1.2. Aplicabilitate
    (1) Prevederile prezentei reglementări se aplică organizaţiilor care solicită autorizarea sau acceptarea pentru desfăşurarea de activităţi ori furnizarea de servicii aeronautice civile în domeniul aeroportuar sau conex cu impact asupra siguranţei zborului, precum şi celor care deţin un certificat de autorizare în acest domeniu.
    (2) Evaluarea, autorizarea şi supravegherea organizaţiilor implicate direct în activităţi legate de operarea aeronavelor (operatori aerieni, servicii de dirijare şi control al traficului aerian, de informare aeronautică şi meteorologică) fac obiectul unor reglementări specifice, emise de Ministerul Transporturilor (MT).
    (3) În cazul în care o organizaţie din categoriile menţionate la alin. (2) desfăşoară activităţi aeronautice civile complementare, încadrate potrivit prezentei reglementări în domeniul aeroportuar sau conex, autorizarea, acceptarea şi supravegherea organizaţiei respective se efectuează conform prezentei reglementări.
    (4) Prezenta reglementare stabileşte cerinţele şi condiţiile pentru autorizarea agenţilor aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex, acordarea ori modificarea certificatului de autorizare, prelungirea perioadei de autorizare, supravegherea activităţii agenţilor aeronautici autorizaţi, precum şi regulile generale de acceptare a agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex.
    (5) Autorizarea, acceptarea şi supravegherea agenţilor aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex sunt servicii prestate de AACR şi se tarifează conform prevederilor legale.
    (6) AACR poate restricţiona, suspenda sau anula autorizarea ori acceptarea unui agent aeronautic civil din domeniul aeroportuar sau conex, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de autorizare ori de acceptare impuse de AACR, pentru care autorizarea sau acceptarea a fost acordată. Restricţionarea, suspendarea, anularea autorizării ori neacceptarea unui agent aeronautic civil nu presupun rambursarea cheltuielilor aferente tarifelor stabilite conform prevederilor legale pentru serviciile prestate de AACR.
    (7) Pentru realizarea scopului proceselor de autorizare, acceptare şi supraveghere a organizaţiilor care desfăşoară activităţi sau furnizează servicii în domeniul aeroportuar sau conex, AACR poate solicita date suplimentare faţă de prevederile prezentei reglementări, cu respectarea prevederilor reglementărilor aeronautice naţionale şi/sau internaţionale aplicabile.
    1.3. Documente de referinţă
    (1)Ordonanţa Guvernului nr. 29/1997 privind Codul aerian civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
    (2)Hotărârea Guvernului nr. 405/1993, cu modificările şi completările ulterioare;
    (3)Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 1.185/2006 privind desemnarea Regiei Autonome "Autoritatea Aeronautică Civilă Română" ca autoritate naţională de supervizare, organism tehnic specializat pentru îndeplinirea funcţiei de supervizare a siguranţei zborului în aviaţia civilă, la nivel naţional;
    (4)Ordinul ministrului transporturilor nr. 66/2008 privind utilizarea echipamentelor, instalaţiilor, utilajelor şi mijloacelor tehnice de aerodrom şi de protecţie a navigaţiei aeriene în desfăşurarea activităţilor aeronautice civile;
    (5) Regulamentul (CE) nr. 216/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului din 20 februarie 2008 privind normele comune în domeniul aviaţiei civile şi instituirea unei Agenţii Europene de Siguranţă a Aviaţiei şi de abrogare a Directivei 91/670/CEE a Consiliului, a Regulamentului (CE) nr. 1.592/2002 şi a Directivei 2004/36/CE, cu modificările şi completările ulterioare;
    (6) Regulamentul (UE) nr. 73/2010 al Comisiei din 26 ianuarie 2010 de stabilire a cerinţelor de calitate a datelor aeronautice şi informaţiilor aeronautice pentru Cerul unic european;
    (7) Reglementarea aeronautică civilă română privind proiectarea şi exploatarea tehnică a aerodromurilor - RACRAD-PETA, ediţia 1/2008, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.148/2008, cu modificările şi completările ulterioare;
    (8) Reglementarea aeronautică civilă română privind proiectarea şi exploatarea tehnică a heliporturilor, RACR-AD-PETH, ediţia 3/2014, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.539/2012.
    1.4. Definiţii şi abrevieri
    1.4.1. Definiţii. În sensul prezentei reglementări, termenii de mai jos au următoarele semnificaţii:
    (1) acceptarea organizaţiilor - recunoaşterea de către AACR a autorizării solicitanţilor din străinătate, ca urmare a evaluării efectuate de AACR şi în baza autorizărilor echivalente emise de alte autorităţi aeronautice civile sau organisme similare;
    (2) agent aeronautic civil acceptat - orice persoană fizică sau juridică care primeşte o confirmare, în scris, de la AACR, că este abilitată să desfăşoare activităţi aeronautice civile în domeniul aeroportuar sau conex;
    (3) anulare - retragerea de către AACR a documentului de autorizare a unei organizaţii, ca urmare a nerespectării de către aceasta a condiţiilor care au stat la baza autorizării şi/sau a cerinţelor impuse de AACR. În acest caz sunt anulate toate drepturile acordate prin autorizarea respectivă şi obligaţiile aferente, iar după anulare organizaţia nu mai poate desfăşura activităţi sau emite documente în baza autorizării, fiind obligată să elimine din documentele sale toate referirile la autorizare;
    (4) evaluare - ansamblu de activităţi efectuate de inspectorii AACR în scopul constatării îndeplinirii/neîndeplinirii de către o organizaţie a condiţiilor impuse pentru autorizarea ca agent aeronautic civil;
    (5) organizaţie - grup de persoane şi facilităţi, cu un ansamblu de responsabilităţi, autorităţi şi relaţii, de exemplu, companie, firmă, corporaţie, întreprindere, instituţie, asociaţie sau părţi ori combinaţii ale acestora;
    (6) renunţare - cerere oficială scrisă, adresată AACR de un agent aeronautic civil, prin care se solicită anularea documentului de autorizare. În acest caz, organizaţia renunţă efectiv la drepturile acordate în baza autorizării respective, iar după anulare nu mai poate desfăşura activităţile sau emite documentele pentru care a fost autorizată, fiind obligată să elimine din documentele sale toate referirile la autorizare;
    (7) restricţionare - retragere temporară de către AACR a unora dintre drepturile acordate unei organizaţii autorizate prin documentele de autorizare. Restricţionarea constituie un caz particular de suspendare;
    (8) sistem de management al calităţii - sistem de management prin care se orientează şi se controlează o organizaţie în ceea ce priveşte calitatea;
    (9) suspendare - retragere temporară de către AACR a drepturilor acordate unui agent autorizat, ca urmare a nerespectării de către acesta a condiţiilor care au stat la baza autorizării şi/sau a cerinţelor impuse de AACR. În acest caz, autorizarea rămâne valabilă, dar nicio activitate invocând autorizarea nu poate fi desfăşurată în perioada suspendării. Drepturile care decurg din autorizare pot fi restabilite atunci când AACR constată că circumstanţele care au cauzat suspendarea au fost corectate, iar organizaţia poate demonstra din nou conformarea deplină cu cerinţele aplicabile.
    Restul termenilor specifici utilizaţi în prezenta reglementare corespund definiţiilor din Codul aerian al României.
    1.4.2. Acronime:
    AACR - Autoritatea Aeronautică Civilă Română
    CIA - Consiliul Internaţional al Aeroporturilor (Airports Council International)
    AESA - Agenţia Europeană de Siguranţă a Aviaţiei (European Aviation Safety Agency)
    HG - Hotărâre a Guvernului României
    IATA - Asociaţia Internaţională de Transport Aerian (International Air Transport Association)
    OACI - Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (International Civil Aviation Organization)
    MT - Ministerul Transporturilor
    PIAC - Proceduri şi instrucţiuni de aeronautică civilă
    RACR - Reglementări aeronautice civile române

    CAP. II
    Activităţi aeronautice civile în domeniul aeroportuar sau conex

    2.1. Categorii de activităţi aeronautice civile în domeniul aeroportuar sau conex
    (1) Activităţile aeronautice civile din domeniul aeroportuar sau conex sunt activităţi şi servicii necesare de proiectare, amenajare, exploatare şi întreţinere pentru funcţionarea aeroporturilor, care trebuie să se conformeze unor cerinţe specifice, stabilite prin reglementările aeronautice civile naţionale şi internaţionale aplicabile.
    (2) Activităţile aeronautice civile din domeniul aeroportuar sau conex sunt activităţi care se desfăşoară atât în perimetrul unui aeroport, cât şi în afara perimetrului aeroportului.
    (3) Categoriile de activităţi aeronautice civile din domeniul aeroportuar sau conex sunt următoarele:
    1. Proiectare, management de proiect, asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate pentru construcţia de obiective noi pentru infrastructura de aerodrom, construcţia de facilităţi destinate depozitării combustibililor, alimentării combustibililor la aeronave, precum şi pentru lucrări de mentenanţă şi/sau modernizare la obiectivele pentru infrastructura de aerodrom - cod AAP
    2. Construcţia şi/sau instalarea de obiective noi pentru infrastructura de aerodrom, de facilităţi destinate depozitării combustibililor, de alimentare combustibili la aeronave, de sisteme de supraveghere, de sisteme de comunicaţii şi meteorologie de aerodrom şi executarea de lucrări de mentenanţă şi/sau modernizare la obiectivele pentru infrastructura de aerodrom - cod AAC
    3. Lucrări speciale de aeronautică civilă (măsurarea punctelor de interes aeronautic în Sistemul Geodezic Global WGS-84, lucrări de geodezie, topografie, cadastru şi cartografie destinate infrastructurilor aeroportuare şi sistemelor suport pentru serviciile de trafic aerian) - cod AAS
    4. Distribuţie de echipamente şi utilaje speciale pentru activităţi aeroportuare, (auto)vehicule speciale, instalaţii şi sisteme cu specific aeroportuar, destinate şi utilizate în categoriile de activităţi aeroportuare inclusiv pentru întreţinerea şi funcţionarea aerodromurilor - cod AAD
    5. Alte activităţi cu impact asupra siguranţei zborului - cod AAZ
    (4) Pentru desfăşurarea activităţilor aeronautice civile menţionate la alin. (3), organizaţiile de profil trebuie să fie autorizate sau acceptate de AACR în conformitate cu cerinţele prezentei reglementări.
    (5) Autorizarea agenţilor şi activităţilor de handling se realizează conform Reglementării aeronautice civile române privind autorizarea agenţilor aeronautici de handling - RACRAD-AAH, ediţia 1/2008, aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor nr. 1.245/2008.

    CAP. III
    Cerinţe pentru autorizarea sau acceptarea agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex

    3.1. Cerinţe generale
    (1) Organizaţia care solicită autorizarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex trebuie să fie constituită şi să funcţioneze în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale aplicabile sau, în cazul unei organizaţii din alt stat, în conformitate cu prevederile legislaţiei statului respectiv.
    (2) Activitatea (activităţile) pentru care organizaţia de la alin. (1) solicită autorizarea sau acceptarea trebuie să fie inclusă(e) în obiectul de activitate declarat şi înregistrat legal.
    (3) Organizaţia care solicită autorizarea sau acceptarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex trebuie să facă dovada că dispune de capacităţi organizatorice, tehnice şi operaţionale adecvate specificului activităţii, inclusiv de personalul necesar, local pe teritoriul României, pentru a îndeplini cerinţele aplicabile privind siguranţa zborului şi securitatea aeronautică.
    (4) Organizaţia care solicită autorizarea sau acceptarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex trebuie să dispună de capacitatea financiară necesară pentru susţinerea activităţii(lor) autorizate şi de acoperire asiguratorie suficientă, corelată cu tipul şi volumul activităţii(lor) autorizate.
    (5) Activităţile de profil trebuie să fie organizate, conduse şi efectuate în baza sistemului de management al calităţii, definit în Manualul calităţii sau într-un document echivalent acestuia şi implementat corespunzător la nivelul organizaţiei.
    (6) Documentele suport în vederea acceptării persoanelor juridice străine ca agenţi aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex se stabilesc în conformitate cu procedurile şi instrucţiunile specifice emise de AACR.
    (7) În cazul persoanelor juridice străine, sunt acceptate de AACR certificatele ori documentele similare de autorizare eliberate într-un scop echivalent de alte autorităţi sau organisme similare.
    (8) În cazul persoanelor juridice străine care nu deţin certificatele sau documentele echivalente menţionate la alin. (7), se aplică procedura de autorizare conform cerinţelor AACR.
    (9) Organizaţiile menţionate la alin. (1) trebuie să accepte autoritatea de inspecţie şi de supraveghere exercitată de AACR şi să aplice măsurile corective sau cerinţele specifice stabilite de aceasta.
    3.2. Cerinţe privind personalul
    (1) Organizaţia care solicită autorizarea ori acceptarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex trebuie să dispună local, pe teritoriul naţional, de personal competent (instruit, atestat, autorizat ori licenţiat, după caz, conform normelor legale în vigoare) pentru a putea desfăşura activităţile aeronautice preconizate.
    (2) Competenţa personalului implicat în activităţi cu specific aeroportuar sau conex trebuie stabilită în conformitate cu procedurile şi instrucţiunile specifice emise de AACR.
    (3) Personalul implicat în activităţi cu specific aeroportuar sau conex trebuie să cunoască şi să aplice reglementările aeronautice naţionale şi internaţionale referitoare la domeniul de activitate pentru care este autorizat şi cele în legătură cu siguranţa zborului şi securitatea aeronautică.
    3.3. Cerinţe privind echipamentele şi facilităţile
    (1) Activităţile cu impact asupra siguranţei operaţiunilor aeroportuare sau conexe trebuie să fie efectuate cu utilaje, echipamente şi facilităţi adecvate scopului propus, cu respectarea legislaţiei, normelor tehnice ori a altor cerinţe în vigoare, după caz.
    (2) Echipamentele, instalaţiile, utilajele şi mijloacele tehnice de aerodrom trebuie să corespundă cerinţelor de siguranţă şi să fie autorizate de AACR.
    (3) În desfăşurarea activităţilor aeronautice civile aeroportuare, agenţii aeronautici civili sunt obligaţi să utilizeze numai echipamente, instalaţii, utilaje şi mijloace tehnice de aerodrom ale căror specificaţii tehnice sunt avizate de AACR, avizul AACR obţinându-se anterior preluării pe orice cale legală a echipamentelor, instalaţiilor, utilajelor şi mijloacelor tehnice de aerodrom.
    (4) Echipamentele, instalaţiile, utilajele şi mijloacele tehnice de aerodrom din domeniul aeroportuar trebuie contractate numai cu furnizori autorizaţi de AACR ca agenţi aeronautici civili.
    (5) Organizaţia care solicită autorizarea ori acceptarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex, trebuie să implementeze şi să menţină un program de întreţinere tehnică şi reparaţii pentru utilaje, echipamente şi facilităţi, un sistem de evidenţă a stării tehnice pentru utilajele, echipamentele şi facilităţile respective, precum şi un sistem de înregistrări privind întreţinerea tehnică a acestora.

    CAP. IV
    Procesul de autorizare/acceptare a agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex

    4.1. Semnificaţia autorizării/acceptării
    (1) Certificatul de autorizare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex atestă că organizaţia titulară este autorizată de AACR să desfăşoare activităţile prevăzute în documentul de autorizare sau în anexa acestuia, în conformitate cu prevederile reglementărilor aeronautice civile.
    (2) Certificatul de autorizare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex ori acceptarea unui certificat echivalent emis unei organizaţii atestă că organizaţia respectivă are capabilitatea să desfăşoare activităţi aeronautice în domeniul aeroportuar sau conex şi conferă organizaţiei dreptul de a angaja şi de a presta, pe teritoriul naţional, activităţile autorizate ori acceptate.
    (3) În procesul autorizării/acceptării, organizaţia trebuie să facă dovada că:
      (i) are capabilitatea de a desfăşura activitatea pentru care a cerut autorizarea şi se conformează cerinţelor de siguranţă a traficului aerian;
      (ii) se conformează cerinţelor de dotare şi întreţinere tehnică impuse de natura/specificul şi amploarea/ extinderea activităţii preconizate;
      (iii) asigură un management adecvat pentru conformarea cu cerinţele aplicabile;
      (iv) a stabilit şi implementează un sistem de management al calităţii acceptabil AACR, incluzând evaluări independente, care să monitorizeze activităţile autorizate;
      (v) a desemnat o persoană cu responsabilităţi în implementarea şi menţinerea sistemului de management al calităţii şi în supravegherea menţinerii condiţiilor de autorizare;
      (vi) deţine resurse financiare şi are perspectiva de realizare a activităţii propuse.
    4.2. Etapele autorizării/acceptării
    (1) Procesul de autorizare/acceptare a unei organizaţii ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex cuprinde următoarele etape:
      (i) solicitarea de către organizaţie a autorizării/ acceptării;
      (ii) evaluarea de către inspectorii AACR a documentaţiei suport a autorizării/acceptării;
      (iii) pregătirea auditului şi evaluarea organizaţiei la faţa locului pentru organizaţiile care solicită autorizarea;
      (iv) emiterea de către AACR a certificatului de autorizare sau acceptare, după caz.
    (2) Durata procesului de autorizare/acceptare este de 60 de zile calendaristice de la data depunerii cererii de autorizare/acceptare.
    (3) Dacă AACR constată că sunt necesare date şi/sau documente suplimentare faţă de cele prezentate de organizaţie, perioada de autorizare/acceptare menţionată la alin. (2) se prelungeşte corespunzător perioadei de timp în care organizaţia transmite la AACR datele şi/sau documentele solicitate.
    4.3. Autorizarea/Acceptarea iniţială
    Solicitarea autorizării/acceptării
      (i) Pentru autorizarea iniţială şi obţinerea Certificatului de autorizare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex, solicitantul trebuie să transmită la AACR cererea de autorizare însoţită de documentaţia suport în format electronic şi pe suport hârtie, documentaţie stabilită în conformitate cu procedurile şi instrucţiunile specifice emise de AACR.
      (ii) Pentru acceptarea iniţială a unei organizaţii străine ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex, solicitantul trebuie să transmită la AACR cererea de acceptare însoţită de documentaţia pentru acceptare stabilită în conformitate cu procedurile şi instrucţiunile specifice emise de AACR.
      (iii) Solicitantul va fi informat, de către AACR, cu privire la conţinutul şi forma documentaţiei suport necesare autorizării/acceptării, precum şi asupra etapelor procedurii de autorizare/acceptare.
    4.4. Evaluarea documentaţiei suport pentru autorizare sau acceptare
    4.4.1. Evaluarea documentaţiei suport pentru autorizare
    (1) În etapa de evaluare a documentaţiei pentru autorizare, după primirea cererii de autorizare şi a documentaţiei suport aferente, AACR efectuează verificarea acesteia prin analiza de fond a documentaţiei prezentate: conţinutul, modul de întocmire şi de prezentare, informaţiile declarate de solicitant în legătură cu organizaţia şi cu activităţile propuse pentru autorizare, nivelul de documentare relativ la prevederile cerinţelor în vigoare.
    (2) Organizaţia care solicită autorizarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex trebuie să întocmească şi să menţină la zi documentele suport ale autorizării.
    (3) Analiza documentelor suport prezentate de solicitant în vederea autorizării se efectuează la sediul AACR.
    (4) La verificarea cererii pentru autorizare şi a documentelor suport specifice organizaţiei, AACR urmăreşte:
      (i) datele de identificare declarate de solicitant;
      (ii) împuternicirea, în cazul în care solicitantul este reprezentat de altă persoană;
      (iii) actele constitutive, cu toate modificările şi completările ulterioare;
      (iv) detalii despre activităţile pentru care se solicită autorizarea;
      (v) dovada plăţii tarifului aferent activităţii AACR de evaluare în vederea autorizării;
      (vi) structura şi conţinutul documentelor suport ale autorizării;
      (vii) structura organizatorică şi interfeţele compartimentelor prestatoare ale activităţilor pentru care se solicită autorizarea;
      (viii) existenţa şi conţinutul Manualului calităţii sau al documentului echivalent;
      (ix) lista dotărilor tehnice specifice şi a facilităţilor conexe, procedurile de inspecţie şi întreţinere, norme/ normative tehnice utilizate etc.;
      (x) documentele de autorizare emise de autorităţile de stat în domeniul sănătăţii şi securităţii în muncă, prevenirii şi stingerii incendiilor şi protecţiei mediului înconjurător, dotările tehnice şi măsurile adoptate pentru menţinerea condiţiilor de autorizare din aceste domenii;
      (xi) programul de instruire, calificare şi perfecţionare profesională a personalului de conducere şi de execuţie implicat în activităţile pentru care se solicită autorizarea;
      (xii) modalităţile de planificare, lansare, organizare/ derulare, control şi înregistrare a activităţilor pentru care se solicită autorizarea;
      (xiii) alte elemente de evaluare specifice activităţilor din domeniul aeroportuar care fac obiectul autorizării.
    (5) În cazul în care sunt necesare precizări suplimentare, modificări şi/sau completări la cererea şi/sau documentaţia pentru autorizare, AACR va cere, în scris, solicitantului, informaţiile respective.
    (6) Organizaţia care solicită autorizarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex îşi asumă şi poartă integral responsabilitatea pentru autenticitatea informaţiilor/ datelor furnizate AACR.
    4.4.2. Evaluarea documentaţiei suport pentru acceptare
    (1) Organizaţia care solicită acceptarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex trebuie să demonstreze că certificatele ori documentele echivalente de autorizare sunt întocmite într-un scop echivalent şi sunt valabile în momentul solicitării acceptării acestora.
    (2) Documentele solicitate de AACR persoanelor juridice străine care solicită acceptarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex se stabilesc în conformitate cu procedurile şi instrucţiunile specifice emise de AACR.
    (3) Analiza documentelor menţionate la alin. (2) se efectuează la sediul AACR.
    (4) După primirea cererii de acceptare şi a documentelor aferente, AACR efectuează verificarea acestora.
    (5) La verificarea cererii pentru acceptare şi a documentelor constituite în dosarul de acceptare, AACR urmăreşte:
      (i) dacă certificatul de autorizare sau documentul similar deţinut de organizaţie este întocmit într-un scop echivalent;
      (ii) dacă certificatul de autorizare sau documentul similar deţinut de organizaţie este valabil;
      (iii) dacă în documentele similare emise de autorităţile competente se regăsesc activităţile pentru care agentul aeronautic respectiv a fost autorizat;
      (iv) dacă documentele depuse de solicitant sunt însoţite de traduceri legalizate în limba română;
      (v) dovada plăţii tarifului aferent activităţii AACR de evaluare în vederea acceptării;
      (vi) dacă organizaţia dispune local, pe teritoriul naţional, de capacităţi organizatorice, tehnice şi operaţionale adecvate specificului activităţii, inclusiv de personal competent necesar pentru îndeplinirea cerinţelor de siguranţă a zborului;
      (vii) structura şi conţinutul documentelor suport ale acceptării.
    (6) Organizaţia care solicită acceptarea ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex îşi asumă şi poartă integral responsabilitatea pentru autenticitatea informaţiilor/datelor furnizate AACR.
    4.5. Evaluarea organizaţiei la faţa locului
    (1) Pentru organizaţiile care solicită autorizarea, în etapa evaluării organizaţiei la faţa locului, AACR urmăreşte concordanţa datelor declarate cu situaţia reală a organizaţiei şi completarea informaţiilor necesare pentru evaluarea capacităţii organizaţiei de a desfăşura, în condiţii de siguranţă şi eficienţă, activitatea (activităţile) pentru care solicită autorizarea.
    (2) Evaluarea se realizează de inspectorii aeronautici din cadrul AACR prin audituri şi inspecţii în zonele de activitate care au legătură directă cu obiectul autorizării, după caz, astfel:
      (i) la sediul solicitantului;
      (ii) în sectoarele de activitate;
      (iii) în orice alte zone pe care inspectorii AACR le consideră necesare.
      (3) Etapele de audit se stabilesc de AACR prin proceduri şi instrucţiuni specifice.
    (4) După finalizarea evaluării la faţa locului, inspectorii AACR întocmesc un raport de specialitate ale cărui format, structură şi conţinut se stabilesc în conformitate cu procedurile şi instrucţiunile specifice emise de AACR.
    (5) În raportul de evaluare menţionat la alin. (4), inspectorii consemnează cel puţin aspectele constatate, eventualele diferenţe faţă de cerinţele aplicabile, precum şi propuneri privind acordarea sau neacordarea certificatului de autorizare, eventualele restricţii la operaţiunile/activităţile autorizate etc.
    4.6. Acordarea certificatului de autorizare
    (1) În baza concluziilor prezentate în raportul de evaluare menţionat la paragraful 4.5 alin. (4), AACR decide acordarea sau neacordarea certificatului de autorizare.
    (2) Formatul, structura şi conţinutul certificatului de autorizare se stabilesc de AACR prin proceduri şi instrucţiuni specifice.
    (3) La autorizarea iniţială termenul de valabilitate al certificatului de autorizare este de un an de la data emiterii.
    (4) AACR emite certificatul de autorizare după confirmarea faptului că solicitantul a efectuat plata diferenţei de tarif, după caz, pentru activităţile specifice desfăşurate de AACR.
    (5) Certificatul de autorizare emis de AACR se transmite solicitantului împreună cu exemplarul original al raportului de evaluare.
    (6) AACR păstrează câte un exemplar-martor al certificatului de autorizare şi al raportului de evaluare.
    (7) După primirea certificatului de autorizare, deţinătorul acestuia are statut de agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex şi poate desfăşura activităţile autorizate pe aeroporturile din România, în condiţiile şi cu restricţiile stabilite de AACR.
    (8) După emiterea certificatului, agentul aeronautic este inclus în procesul de supraveghere de către AACR a activităţii desfăşurate în domeniul aeroportuar sau conex.
    (9) În cazul deciziei de neacordare a certificatului de autorizare sau în cazul nerecunoaşterii competenţei unui agent aeronautic, AACR comunică solicitantului, în scris, decizia respectivă, precum şi motivele care au stat la baza adoptării ei, în termen de 30 de zile lucrătoare de la luarea deciziei.
    (10) În cazul neacordării certificatului de autorizare, solicitantul poate contesta această decizie la AACR, în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă. În urma analizării contestaţiei, AACR transmite către solicitant, în termen de 30 de zile de la data înregistrării acesteia, decizia de menţinere sau de revocare a neacordării autorizării.
    4.7. Acceptarea organizaţiilor ca agenţi aeronautici în domeniul aeroportuar sau conex
    (1) AACR decide acceptarea sau neacceptarea unei organizaţii ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex, în baza evaluării documentelor prezentate de solicitant.
    (2) La acceptarea iniţială a organizaţiei ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex, termenul de recunoaştere al certificatului de autorizare ori al documentului echivalent este de un an de la data acceptării organizaţiei.
    4.8. Prelungirea perioadei de autorizare
    (1) La solicitarea unui agent aeronautic, AACR poate prelungi perioada de autorizare a acestuia în următoarele condiţii:
      (i) agentul aeronautic trebuie să îndeplinească prevederile paragrafului 4.1 alin. (3);
      (ii) agentul aeronautic trebuie să îşi asume respectarea tuturor reglementărilor şi normelor legale intrate în vigoare în perioada de valabilitate a certificatului anterior;
      (iii) agentul aeronautic trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile de plată a serviciilor prestate de AACR;
      (iv) nu există reclamaţii primite de AACR privind deficienţe de fond ale activităţii sau lucrărilor organizaţiei care solicită prelungirea;
      (v) rapoartele de supraveghere ale inspectorilor AACR nu menţionează neconformităţi majore sau deficienţe de fond privind desfăşurarea activităţilor aeronautice autorizate.
    (2) Solicitarea prelungirii perioadei de autorizare se face printr-o cerere scrisă, înregistrată la AACR cu cel puţin 45 de zile înainte de expirarea datei de valabilitate a autorizării. Cererea trebuie să fie însoţită de documentaţia suport care susţine această solicitare, documentaţie stabilită în conformitate cu standarde şi proceduri acceptabile AACR.
    (3) Procesul de evaluare va parcurge ciclul descris în subparagraful 4.4.1, paragrafele 4.5 şi 4.6, în funcţie de specificul solicitării. În funcţie de datele specificate în documentaţia suport de prelungire a autorizării, AACR poate decide dacă este necesară evaluarea la faţa locului sau dacă autorizarea poate fi acordată în baza documentaţiei suport menţionate la alin. (2).
    (4) Perioada de autorizare se prelungeşte în baza raportului întocmit în urma evaluării agentului aeronautic respectiv şi în conformitate cu prevederile alin. (1).
    (5) Prelungirea perioadei de autorizare se realizează prin emiterea de către AACR a unui nou certificat de autorizare.
    (6) Prelungirea autorizării se acordă pentru o perioadă de până la 3 ani, în funcţie de nivelurile de siguranţă şi calitate asigurate, de lucrările sau serviciile prestate conform categoriilor de activităţi aeronautice civile autorizate, de starea tehnică a facilităţilor deţinute, de experienţa profesională a personalului, de neconformităţile şi/sau deficienţele constatate anterior, de alte criterii specifice de evaluare a performanţei şi competenţei organizaţiei (inclusiv aprecieri/ calificative/feedback din partea beneficiarilor).
    (7) În cazul prelungirii perioadei de autorizare până la 3 ani, la jumătatea acestui interval de timp AACR va programa şi derula un audit de supraveghere urmărind în special menţinerea condiţiilor de autorizare şi conformitatea cu prevederile reglementărilor aplicabile.
    (8) AACR emite certificatul de autorizare după confirmarea faptului că solicitantul a efectuat plata diferenţei de tarif, pentru activităţile specifice desfăşurate de AACR.
    (9) Dacă, la solicitarea prelungirii autorizării, procesul de evaluare nu se poate desfăşura în perioada corespunzătoare (până la expirarea datei de valabilitate a certificatului de autorizare deţinut) şi dacă:
      (i) rapoartele de supraveghere ale inspectorilor AACR relevă faptul că organizaţia menţine condiţiile de autorizare din certificatul deţinut şi îndeplineşte cerinţele;
      (ii) nu există reclamaţii primite de AACR privind deficienţe de fond ale activităţii sau lucrărilor organizaţiei care solicită prelungirea;
      (iii) agentul aeronautic respectă reglementările aplicabile,
    AACR poate prelungi valabilitatea certificatului de autorizare cu până la 60 de zile, perioadă în care trebuie derulat şi finalizat procesul de prelungire a autorizării (conform prevederilor prezentului paragraf). În acest caz, noua perioadă de autorizare va cuprinde şi perioada de prelungire efectuată în condiţiile pct. (i).
    (10) AACR comunică agentului aeronautic, în scris, decizia de prelungire a valabilităţii certificatului de autorizare, cu precizarea termenului de valabilitate.
    (11) Neplata tarifului cuvenit AACR îndreptăţeşte AACR să suspende autorizarea, până la îndeplinirea, de către organizaţie, a obligaţiilor financiare.
    (12) În cazul neprelungirii perioadei de autorizare, solicitantul poate contesta decizia la AACR, în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă. În urma analizării contestaţiei, AACR transmite către solicitant, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia, decizia de menţinere sau de revocare a neprelungirii autorizării.
    (13) Solicitantul poate contesta, la MT, menţinerea de către AACR a deciziei de neprelungire a autorizării, în termen de 30 de zile de la data luării ei la cunoştinţă. Termenul de soluţionare a contestaţiei de către MT este stabilit de legislaţia naţională în vigoare privind modul de soluţionare a contestaţiilor şi sesizărilor de către instituţiile administraţiei publice centrale.
    4.9. Modificarea certificatului de autorizare
    (1) Pentru modificarea certificatului de autorizare, un agent aeronautic civil se va adresa AACR, cu o cerere însoţită de documentaţia suport care susţine această solicitare, documentaţie stabilită în conformitate cu standarde şi proceduri acceptabile AACR.
    (2) Modificările pot consta în includerea ori excluderea unor activităţi din categoria autorizată, restrângerea sau extinderea cadrului de realizare a unor activităţi din categoria autorizată, includerea sau excluderea uneia ori mai multor categorii de activităţi, relativ la clasificarea din cap. II, paragraful 2.1 alin. (3) sau modificări ale denumirii, sediului organizaţiei etc.
    (3) Procesul de evaluare va parcurge ciclul descris în subparagraful 4.4.1, paragrafele 4.5 şi 4.6, adaptat la specificul modificării solicitate. În funcţie de datele specificate în documentaţia suport de prelungire a autorizării, AACR poate decide dacă este necesară evaluarea la faţa locului sau dacă autorizarea poate fi acordată în baza documentaţiei suport menţionate la paragraful 4.9 alin. (1).
    (4) Aprobarea modificărilor este urmată de emiterea noii ediţii a certificatului de autorizare şi a anexei acestuia.
    4.10. Condiţii de prelungire a perioadei de acceptare sau de modificare a domeniului acceptat
    4.10.1. Condiţii de prelungire a perioadei de acceptare
    (1) La solicitarea agentului aeronautic, AACR poate prelungi perioada de acceptare în următoarele condiţii:
      (i) agentul aeronautic trebuie să facă dovada valabilităţii certificatului de autorizare sau documentului echivalent, emis de autorităţi sau de organisme similare;
      (ii) agentul aeronautic trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute la paragraful 4.1 alin. (3) al prezentei reglementări;
      (iii) agentul aeronautic trebuie să îşi asume respectarea tuturor reglementărilor şi normelor legale aplicabile în perioada de valabilitate a acceptării;
      (iv) agentul aeronautic trebuie să îşi îndeplinească obligaţiile de plată a serviciilor prestate de AACR;
      (v) nu există reclamaţii, primite de AACR privind deficienţe de fond ale activităţii organizaţiei care solicită prelungirea;
      (vi) instituţiile abilitate ale statului nu au constatat deficienţe în activitatea desfăşurată de organizaţia care solicită prelungirea în perioada de acceptare anterioară.
    (2) Solicitarea prelungirii perioadei de acceptare se face printr-o cerere scrisă, înregistrată la AACR cu cel puţin 45 de zile înainte de expirarea perioadei de acceptare anterioară. Cererea trebuie însoţită de documentaţia care susţine această solicitare, documentaţie stabilită în conformitate cu standarde şi proceduri acceptabile AACR.
    (3) Prelungirea perioadei de acceptare se face în urma evaluării agentului aeronautic în cauză şi în conformitate cu prevederile subparagrafului 4.4.2 şi paragrafului 4.7.
    (4) Prelungirea perioadei de acceptare se acordă pentru o perioadă de până la 3 ani, dar fără a se depăşi perioada de valabilitate a certificatului de autorizare sau a documentului echivalent menţionat la paragraful 4.4.2 alin. (1).
    (5) AACR prelungeşte perioada de acceptare după ce are confirmarea că solicitantul a efectuat plata diferenţei de tarif (regularizare postcalcul) pentru activităţile specifice desfăşurate de AACR.
    (6) Dacă, la solicitarea prelungirii acceptării, procesul de evaluare nu se poate desfăşura în perioada corespunzătoare (până la expirarea datei de valabilitate a acceptării anterioare) şi dacă:
      (i) AACR constată că organizaţia menţine condiţiile de acceptare iniţiale şi îndeplineşte cerinţele aplicabile;
      (ii) nu există reclamaţii primite de AACR privind deficienţe de fond ale activităţii sau lucrărilor organizaţiei care solicită prelungirea;
      (iii) agentul aeronautic respectă reglementările aplicabile,
    AACR poate prelungi perioada de acceptare cu până la 60 de zile, perioadă în care trebuie derulat şi finalizat procesul de acceptare (conform prevederilor prezentului subparagraf). În acest caz, noua perioadă de acceptare va cuprinde şi perioada de prelungire efectuată în condiţiile pct. (i).
    (7) AACR va comunica agentului aeronautic, în scris, decizia de prelungire a perioadei de acceptare, cu precizarea termenului de valabilitate.
    (8) Neplata tarifului cuvenit AACR îndreptăţeşte AACR să suspende acceptarea până la îndeplinirea de către organizaţie a obligaţiilor financiare.
    (9) În cazul neprelungirii perioadei de acceptare, solicitantul poate să conteste decizia la AACR, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. AACR va transmite solicitantului, în termen de 30 de zile lucrătoare, decizia de prelungire sau neprelungire a perioadei de acceptare.
    (10) Solicitantul poate contesta la MT menţinerea de către AACR a deciziei de neprelungire a perioadei de acceptare, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data luării la cunoştinţă. Termenul de soluţionare a contestaţiei de către MT este stabilit de legislaţia naţională în vigoare privind modul de soluţionare a contestaţiilor şi sesizărilor de către instituţiile administraţiei publice centrale.
    4.10.2. Condiţii de modificare a domeniului acceptat
    (1) Agentul aeronautic care solicită modificarea domeniului acceptat trebuie să facă dovada modificării domeniului de autorizare sau a documentului echivalent emis de autorităţi ori organisme similare.
    (2) Pentru modificarea certificatului de autorizare, un agent aeronautic civil trebuie să transmită la AACR o cerere scrisă. Cererea trebuie însoţită de documentaţia suport care susţine această solicitare, documentaţie stabilită în conformitate cu standarde şi proceduri acceptabile AACR.
    (3) Modificările pot consta în includerea sau excluderea unor activităţi din categoria autorizată, restrângerea sau extinderea cadrului de realizare a unor activităţi din categoria autorizată, includerea sau excluderea uneia ori mai multor categorii de activităţi, relativ la clasificarea din cap. II paragraful 2.1 alin. (3) sau modificări ale denumirii, sediului organizaţiei etc.
    4.11. Restricţionarea sau suspendarea documentului de autorizare/acceptare
    (1) Documentul de autorizare/acceptare poate fi restricţionat de AACR pe o perioadă limitată, în cazul în care deţinătorul:
      (i) nu mai îndeplineşte integral cerinţele pentru o parte din activitate;
      (ii) nu mai dispune, temporar, de facilităţile şi/sau echipamentele necesare efectuării activităţii;
      (iii) se abate, în activitatea sa, de la cerinţele specifice stabilite prin prezenta reglementare şi de la elementele declarate în documentaţia depusă pentru autorizare;
      (iv) nu respectă reglementările aeronautice aplicabile sau cerinţele specifice stabilite de AACR;
      (v) certificatul de autorizare sau documentul echivalent al agentului aeronautic acceptat a fost restricţionat de emitent.
    (2) Documentul de autorizare/acceptare poate fi suspendat de AACR pe o perioadă limitată, în cazul în care deţinătorul:
      (i) nu şi-a achitat obligaţiile de plată ce îi revin pentru serviciile prestate de AACR;
      (ii) nu mai dispune, temporar, de facilităţile şi/sau echipamentele necesare efectuării activităţii;
      (iii) se abate, în mod repetat, în activitatea sa, de la cerinţele specifice stabilite prin prezenta reglementare şi de la elementele declarate în documentaţia suport depusă pentru autorizare (Manualul sistemului de management al calităţii sau documentul echivalent);
      (iv) nu respectă, în mod repetat, reglementările aeronautice aplicabile sau cerinţele specifice stabilite de AACR;
      (v) nu respectă obligaţiile stabilite prin convenţii/ contracte cu administratorii infrastructurilor aeronautice în care desfăşoară activităţi şi/sau sunt locatari;
      (vi) este răspunzător pentru producerea unor incidente aeronautice în perimetrul infrastructurilor aeroportuare sau pentru generarea unor situaţii care au afectat siguranţa activităţilor aeroportuare;
      (vii) certificatul de autorizare sau documentul echivalent al agentului aeronautic acceptat a fost suspendat de emitent.
    (3) Documentul de autorizare/acceptare se restricţionează sau se suspendă în baza:
      (i) constatărilor inspectorilor AACR în cadrul activităţilor de audit/inspecţie;
      (ii) constatărilor ca urmare a verificării reclamaţiilor sau sesizărilor primite de la beneficiarii serviciilor agentului aeronautic în cauză;
      (iii) constatărilor organismelor de stat specializate menţionate la alin. (3);
      (iv) restricţionării sau suspendării de către emitent a certificatului de autorizare sau a documentului echivalent al agentului aeronautic acceptat.
    (4) Decizia de restricţionare sau de suspendare a documentului de autorizare/acceptare, însoţită de motivele care au stat la baza adoptării ei, se comunică de AACR, în scris, solicitantului autorizaţiei/acceptării, în termen de 30 de zile de la luarea deciziei.
    (5) Documentul de autorizare/acceptare poate fi suspendat pe o perioadă de cel mult 6 luni.
    (6) Dacă până la expirarea perioadei de suspendare nu sunt eliminate cauzele care au condus la suspendarea documentului de autorizare/acceptare, acesta se anulează.
    (7) Restricţionarea sau suspendarea documentului de autorizare/acceptare se stabileşte de AACR, în funcţie de riscul potenţial generat de activitatea agentului aeronautic respectiv.
    4.12. Anularea documentului de autorizare/acceptare
    (1) Documentul de autorizare/acceptare poate fi anulat de AACR în cazul în care deţinătorul acestuia:
      (i) are deficienţe majore în activitatea derulată:
          a) constatate cu ocazia inspecţiilor instituţiilor abilitate ale statului şi comunicate de acestea AACR;
          b) semnalate de reclamaţiile beneficiarilor (agenţi aeronautici civili, operatori de aerodrom etc.) şi confirmate de inspecţiile de supraveghere ale AACR;
          c) semnalate de reclamaţiile beneficiarilor (agenţi aeronautici civili, operatori de aerodrom etc.) şi susţinute prin rapoarte de control, evaluări etc. ale instituţiilor abilitate ale statului;
      (ii) prezintă neconformităţi majore, constatate de AACR în cadrul procesului de supraveghere a agentului aeronautic în cauză;
      (iii) nu mai dispune de facilităţile necesare executării activităţii;
      (iv) a radiat din obiectul său de activitate, legal înregistrat, activităţile autorizate;
      (v) se abate sistematic, în activitatea sa, de la cerinţele specifice stabilite prin prezenta reglementare, de la elementele declarate în documentaţia de autorizare/ acceptare prezentată şi/sau de la condiţiile iniţiale de acordare a documentului de autorizare/acceptare, referitoare la siguranţa, regularitatea şi eficienţa traficului aerian, precum şi la calitatea activităţilor/ serviciilor aeroportuare prestate;
      (vi) nu respectă obligaţiile stabilite prin convenţii/ contracte cu administratorii infrastructurilor aeronautice în care desfăşoară activităţi şi/sau este locatar;
      (vii) este răspunzător pentru producerea unor incidente aeronautice majore în perimetrul infrastructurilor aeroportuare sau pentru generarea unor situaţii care afectează grav siguranţa activităţilor aeroportuare;
      (viii) omite să corecteze în termenul de suspendare deficienţele care au justificat măsura suspendării temporare a autorizaţiei;
      (ix) solicită, în scris, anularea şi depune documentul original la AACR.
    (2) Documentul de autorizare/acceptare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex se anulează în baza:
      (i) propunerilor din actele de constatare întocmite de inspectorii AACR în cadrul inspecţiilor de supraveghere;
      (ii) constatărilor ca urmare a verificării reclamaţiilor sau sesizărilor primite de la beneficiarii serviciilor agentului aeronautic respectiv;
      (iii) constatărilor organismelor de stat specializate menţionate la paragraful 4.11 alin. (3).
    (3) Decizia de anulare a documentului de autorizare/ acceptare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex, însoţită de motivele care au stat la baza adoptării ei, se comunică de AACR, în scris, solicitantului autorizării/acceptării, în termen de 30 de zile de la luarea deciziei.
    4.13. Contestaţii
    (1) Contestaţiile împotriva deciziei de restricţionare, suspendare ori de anulare a documentului de autorizare/acceptare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex se înregistrează la AACR de agentul aeronautic respectiv, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data luării ei la cunoştinţă. În urma analizării contestaţiei, AACR transmite solicitantului, în termen de 30 de zile, decizia de menţinere sau revocare a restricţionării, suspendării ori anulării documentului de autorizare/acceptare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex.
    (2) Solicitantul poate contesta menţinerea de către AACR a deciziei de restricţionare, suspendare sau anulare a documentului de autorizare/acceptare ca agent aeronautic civil în domeniul aeroportuar sau conex, în conformitate cu legislaţia în domeniul contenciosului administrativ.

    CAP. V
    Procesul de supraveghere a activităţii agenţilor aeronautici civili în domeniul aeroportuar sau conex

    5.1. Scopul procesului de supraveghere
    (1) Procesul de supraveghere a activităţilor desfăşurate de agenţii aeronautici civili din domeniul aeroportuar are scopul de a verifica dacă aceştia:
      (i) menţin condiţiile existente la acordarea autorizării/ acceptării şi respectă cerinţele specifice menţionate în certificatul de autorizare;
      (ii) respectă cerinţele reglementărilor aeronautice civile aplicabile privind siguranţa zborului şi securitatea aeronautică;
      (iii) respectă prevederile procedurilor comune cu administratorul aeroportului şi/sau cu administratorul serviciilor de trafic aerian, după caz, proceduri avizate în prealabil de AACR, în legătură cu supervizarea siguranţei zborului.
    (2) Supravegherea activităţilor desfăşurate de agenţii aeronautici civili din domeniul aeroportuar se efectuează de AACR pe întreaga perioadă de valabilitate a documentului de autorizare/acceptare.
    5.2. Organizarea procesului de supraveghere
    (1) Procesul de supraveghere se organizează, este condus şi se execută de inspectorii aeronautici din cadrul AACR, pe criterii specifice fiecărei categorii de activităţi din domeniul aeroportuar.
    (2) Activitatea de supraveghere se realizează prin inspecţii şi evaluări periodice, planificate sau inopinate, ale activităţilor de profil desfăşurate de agenţii aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex.
    (3) De asemenea, inspecţiile/auditurile de supraveghere pot fi generale (vizând toate componentele şi aspectele activităţilor autorizate) sau parţiale (dedicate anumitor componente şi/sau aspecte ale activităţilor specifice, după caz).
    (4) În cazul agenţilor aeronautici autorizaţi/acceptaţi pe o perioadă mai mare de un an, AACR derulează inspecţii/audituri generale anuale sau la jumătatea perioadei de valabilitate a certificatului de autorizare/perioadei de acceptare, la termenul care intervine mai întâi.
    (5) În cazul sesizării unor deficienţe ori al apariţiei unor dificultăţi, de orice natură, care afectează sau ar putea afecta siguranţa activităţilor aeronautice, AACR organizează inspecţii/audituri speciale pentru cazul respectiv.
    (6) Dacă în urma activităţii de supraveghere se constată că deţinătorul certificatului de autorizare ori agentul aeronautic acceptat nu mai îndeplineşte condiţiile cerute pentru autorizare, respectiv acceptare sau nu respectă limitările specificate în documentul de autorizare, AACR informează imediat, în scris, agentul aeronautic în cauză asupra neconformităţilor constatate şi solicită remedierea acestora într-o perioadă de timp determinată.
    (7) AACR evaluează dacă agentul aeronautic implicat mai poate continua activitatea în perioadă de remediere a neconformităţilor constatate şi, în consecinţă, AACR poate restricţiona sau suspenda autorizarea/acceptarea în perioada de referinţă.
    (8) În cazul în care deficienţele sesizate nu se remediază la termenele stabilite ori acceptate de AACR, documentul de autorizare/acceptare a agentului aeronautic respectiv se suspendă sau se anulează, după caz.

    CAP. VI
    Responsabilităţi şi obligaţii

    (1) Agenţii aeronautici civili din domeniul aeroportuar sau conex, autorizaţi ori acceptaţi, trebuie:
      (i) să menţină organizaţia, facilităţile, cadrul operaţional şi/sau sistemul de management al calităţii conform prevederilor prezentei reglementări şi, cel puţin, la standardul declarat iniţial, constatat şi aprobat prin documentul de autorizare/acceptare acordat de AACR;
      (ii) să desfăşoare în domeniul aeronautic numai activităţile/serviciile pentru care deţin autorizare/ acceptare, cu respectarea eventualelor limitări consemnate în certificatele de autorizare;
      (iii) să permită şi să asigure persoanelor desemnate de AACR accesul la documentaţia şi facilităţile proprii şi ale subcontractanţilor sau furnizorilor, pentru efectuarea evaluării ori a supravegherii necesare determinării conformării continue a organizaţiei cu prevederile prezentei reglementări şi ale celorlalte reglementări aeronautice aplicabile;
      (iv) să transmită la AACR orice modificare din cadrul organizaţiei, dacă aceasta afectează domeniul de activitate autorizat sau acceptat de AACR;
      (v) să utilizeze, ca subcontractanţi/furnizori, agenţi aeronautici civili (organizaţii autorizate sau acceptate de AACR în domeniul aeronautic) ori alte organizaţii pentru care AACR a acceptat ca evaluarea să fie făcută de agentul aeronautic civil respectiv, prin sistemul propriu de asigurare a calităţii.
    (2) În activităţile de proiectare şi realizare (amenajare, construire etc.) aferente infrastructurii şi/sau facilităţilor aeroportuare, agenţii aeronautici implicaţi trebuie să integreze cerinţele de securitate aeronautică prevăzute de actele normative naţionale şi internaţionale aplicabile.
    (3) Agenţii aeronautici care desfăşoară activităţi cu impact asupra siguranţei zborului (lucrări de construcţii-montaj la infrastructura şi/sau la facilităţile de aeroport, lucrări de întreţinere etc.) trebuie să respecte regulile de siguranţă operaţională şi măsurile de securitate aeronautică stabilite de administratorul aeroportului prin procedurile şi normele interne specifice.
    (4) Pe durata executării de lucrări cu specific aeroportuar pe sau în vecinătatea aeroportului ori a amplasamentelor mijloacelor de navigaţie aeriană, administratorul aeroportului şi/sau deţinătorul mijloacelor de navigaţie aeriană, după caz, trebuie să supravegheze derularea lucrărilor respective şi să aplice măsuri adecvate pentru menţinerea siguranţei zborului şi securităţii aeronautice.

                __________
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice