Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 112 din 14 mai 1997
Monitorul Oficial 700 din 28 Decembrie 2000 (M. Of. 700/2000)
PROGRAM DE GUVERNARE din 28 decembrie 2000 pe perioada 2001-2004 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Programul de guvernare pentru perioada 2001-2004 reprezintã ansamblul de acţiuni şi mãsuri care vizeazã punerea în aplicare a ofertei electorale a p.d.s.r. de la alegerile parlamentare şi prezidenţiale din noiembrie 2000. elaborarea prezentului program de guvernare s-a realizat pornind de la o analiza complexa a situaţiei economice, sociale şi politice din românia, precum şi a contextului european şi mondial în care acest program urmeazã sa fie realizat. un criteriu determinant în stabilirea obiectivelor şi strategiilor guvernamentale a fost cel al concordanţei cu cerinţele integrãrii europene şi euroatlantice. evaluarea obiectivã a ultimilor ...
HOTARARE nr. 39 din 28 decembrie 2000 pentru acordarea increderii Guvernului EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 700 din 28 decembrie 2000
Având în vedere dezbaterile care au avut loc în şedinţa comuna a camerei deputaţilor şi senatului din data de 28 decembrie 2000 asupra programului de guvernare şi întregii liste a guvernului, prezentate de cãtre domnul adrian nastase, candidatul pentru funcţia de prim-ministru, în conformitate cu rezultatul votului consemnat în procesul-verbal din data de 28 decembrie 2000, în temeiul art. 102 alin. (3) din constituţia româniei, parlamentul româniei adopta prezenta hotãrâre. articol unic se acorda încredere guvernului, în componenta prevãzutã în anexa nr. 1, pentru ...
Monitorul Oficial 523 din 24 Octombrie 2000 (M. Of. 523/2000)
DECIZIE nr. 144 din 14 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 19 alin. 3 teza finala din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 523 din 24 octombrie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor ...
Monitorul Oficial 513 din 19 Octombrie 2000 (M. Of. 513/2000)
DECIZIE nr. 151 din 19 septembrie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 513 din 19 octombrie 2000
Lucian mihai - preşedinte kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor florin bucur vasilescu - judecãtor romul petru vonica ...
Monitorul Oficial 479 din 02 Octombrie 2000 (M. Of. 479/2000)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 138 din 14 septembrie 2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 479 din 2 octombrie 2000
În temeiul prevederilor art. 114 alin. (4) din constituţia româniei, guvernul româniei emite urmãtoarea ordonanta de urgenta: art. 1 codul de procedura civilã se modifica şi se completeazã dupã cum urmeazã: 1. litera a) a punctului 1 al articolului 2 va avea urmãtorul cuprins: "a) procesele şi cererile în materie comercialã al cãror obiect are o valoare de pana la 10 miliarde lei inclusiv, precum şi procesele şi cererile în aceasta materie al cãror obiect este neevaluabil în bani;" 2. litera b) ...
Monitorul Oficial 460 din 21 Septembrie 2000 (M. Of. 460/2000)
DECIZIE nr. 42 din 14 martie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15 lit. r) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificata si completata prin Ordonanta Guvernului nr. 11/1998 , aprobata prin Legea nr. 112/1998 EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 460 din 21 septembrie 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 447 din 11 Septembrie 2000 (M. Of. 447/2000)
DECIZIE nr. 128 din 4 iulie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 7 alin. 2 si 3 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat, republicata EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 447 din 11 septembrie 2000
Ioan muraru - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu - judecãtor florin bucur vasilescu - judecãtor ...
Monitorul Oficial 409 din 30 August 2000 (M. Of. 409/2000)
HOTĂRÂRE nr. 729 din 22 august 2000 pentru aprobarea Normelor de aplicare a procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 409 din 30 august 2000
În temeiul prevederilor art. 107 din constituţia româniei şi ale art. 112 din ordonanţa guvernului nr. 118/1999 privind achiziţiile publice,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă normele de aplicare a procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică, cuprinse în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. prim-ministru mugur constantin isĂrescu contrasemnează: ---------------ministrul finanţelor,decebal traian remeş ministru de stat,preşedintele consiliului de coordonare economico-financiară, mircea ciumarap. ministrul lucrărilor publice şi amenajării teritoriului,laszlo borbely,secretar de statbucureşti, 22 august 2000.nr. 729.anexa 1 norme de aplicarea procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziţie publicădispoziţii generaleart. 1(1) normele de aplicare a procedurilor pentru atribuirea contractelor de achiziţie publică asigură cadrul organizatoric şi metodologia unitară privind organizarea ...
Monitorul Oficial 389 din 21 August 2000 (M. Of. 389/2000)
DECIZIE nr. 110 din 13 iunie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 11 alin. (2) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 389 din 21 august 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 381 din 15 August 2000 (M. Of. 381/2000)
DECIZIE nr. 66 din 18 aprilie 2000 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. 6 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 381 din 15 august 2000
Lucian mihai - preşedinte costica bulai - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor ioan muraru - judecãtor nicolae popa - judecãtor lucian stangu ...








