Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
decizie nr 1 324 din 4 decembrie 2008

‹‹ Pagina 37 din 49

Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)

PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009

Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...

Monitorul Oficial 608 bis din 03 Septembrie 2009 (M. Of. 608 bis/2009)

 GHID din 2 septembrie 2009 de diagnostic şi tratament pentru bolile cerebro-vasculare EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 bis din 3 septembrie 2009

──────────aprobat prin ordinul nr. 1.059/2009 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 608 din 3 septembrie 2009.──────────responsabil prof. dr. ovidiu băjenaru, preşedinte comisia de neurologie şi neurologie pediatrică a ministerului sănătăţiiacest ghid general cuprinde 3 ghiduri specifice destinate diferitelor subtipuri majore de accidente vasculare cerebrale şi modului specific de diagnostic şi tratament în funcţie de etapa de evoluţie (avc ischemice şi hemoragice, prevenţie primară, managementul în timpul avc acut, prevenţia secundară şi tratamentul de recuperare neurologică după avc):1. primul ghid este traducerea în limba română a ghidului european (eso) pentru atacul ischemic tranzitoriu şi avc ischemic; pentru acest ghid, ...

Monitorul Oficial 511 din 24 Iulie 2009 (M. Of. 511/2009)

CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 ( Legea nr. 287/2009 ) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009

Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.titlul preliminardespre legea civilãcap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectul codului civildispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile patrimoniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.art. 2 conţinutul codului civilprezentul cod este alcãtuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referã litera sau spiritul dispoziţiilor sale.art. 3 aplicarea generalã a codului civil(1) dispoziţiile prezentului cod se aplicã şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.(2) sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploateazã o întreprindere.(3) constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematicã, ...

LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009

Lege nr. 287 din 17 iulie 2009 privind codul civil emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul preliminar despre legea civilã cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul codului civil dispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile ...

Monitorul Oficial 496 din 17 Iulie 2009 (M. Of. 496/2009)

DECIZIE nr. 721 din 7 mai 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 244^1, 282 si 299 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 496 din 17 iulie 2009

Decizie nr. 721 din 7 mai 2009 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 244^1 , 282 şi 299 din codul de procedurã civilã emitent: curtea constituŢionalà publicat În: monitorul oficial nr. 496 din 17 iulie 2009 ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru ...

Monitorul Oficial 495 din 16 Iulie 2009 (M. Of. 495/2009)

DECIZIE nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul in interesul legii, declarat de procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, cu privire la acordarea sporului de confidentialitate judecatorilor, procurorilor si personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor de pe langa acestea EMITENT: INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE - SECTIILE UNITE - PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 495 din 16 iulie 2009

Decizie nr. 46 din 15 decembrie 2008 privind recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al parchetului de pe lângã Înalta curte de casaţie şi justiţie, cu privire la acordarea sporului de confidenţialitate judecãtorilor, procurorilor şi personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecãtoreşti şi parchetelor de pe lângã acestea emitent: Înalta curte de casaŢie Şi justiŢie - secŢiile unite - publicat În: monitorul oficial nr. 495 din 16 iulie 2009 dosar nr. 27/2008 sub preşedinţia domnului prof. ...

Monitorul Oficial 442 din 29 Iunie 2009 (M. Of. 442/2009)

ORDIN nr. 3.845 din 6 mai 2009 privind aprobarea modelului pentru Registrul de evidenta a rezultatelor activitatilor de cercetare-dezvoltare si a Metodologiei de inregistrare a rezultatelor activitatii de cercetare-dezvoltare EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII SI INOVARII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 442 din 29 iunie 2009

În conformitate cu hotãrârea guvernului nr. 51/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cercetãrii şi inovãrii, în temeiul art. 77 din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 324/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul educaţiei, cercetãrii şi inovãrii emite prezentul ordin. art. 1 se aprobã modelul pentru registrul de evidenţã a rezultatelor activitãţilor de cercetare-dezvoltare, prevãzut în anexa nr. 1, care face parte integrantã din prezentul ordin. art. 2 ...

Monitorul Oficial 353 din 26 Mai 2009 (M. Of. 353/2009)

DECIZIE nr. 502 din 7 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 403 alin. 4 din Codul de procedura civila EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 353 din 26 mai 2009

Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor petre lãzãroiu - judecãtor ion predescu - judecãtor puskas valentin zoltan - judecãtor tudorel ...

Monitorul Oficial 330 din 19 Mai 2009 (M. Of. 330/2009)

Monitorul Oficial 331 din 19 Mai 2009 (M. Of. 331/2009)

‹‹ Pagina 37 din 49
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016