Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
condi ii cadru din 15 iunie 2021
Monitorul Oficial 1203 din 24 Decembrie 2025 (M. Of. 1203/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 89 din 23 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1203 din 24 decembrie 2025
Având în vedere obligaţia guvernului de a conduce politica fiscal-bugetară în mod prudent, pentru a gestiona resursele şi obligaţiile bugetare, precum şi riscurile fiscale de o manieră care să asigure sustenabilitatea poziţiei fiscale pe termen mediu şi lung, inclusiv predictibilitatea politicii fiscal-bugetare pe termen mediu, în scopul menţinerii stabilităţii macroeconomice,având în vedere faptul că refacerea echilibrelor bugetare şi întărirea disciplinei bugetare la nivelul entităţilor publice şi a responsabilizării ordonatorilor de credite în procesul bugetar constituie obiective de maximă urgenţă,ţinând cont de efectele generate de aplicarea impozitului minim pe cifra de afaceri pentru unele sectoare de activitate care au un aport ...
Monitorul Oficial 1199 din 24 Decembrie 2025 (M. Of. 1199/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 86 din 23 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1199 din 24 decembrie 2025
Având în vedere obligaţiile care revin statelor membre ale uniunii europene în aplicarea art. 98 alin. (5) din regulamentul (ue) 2021/1.060 al parlamentului european şi al consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european plus, fondul de coeziune, fondul pentru o tranziţie justă şi fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi fondului pentru azil, migraţie şi integrare, fondului pentru securitate internă şi instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 1187 din 23 Decembrie 2025 (M. Of. 1187/2025)
DECIZIA nr. 378 din 27 octombrie 2025 referitoare la perioada în care o persoană cu studii superioare absolvite în România şi-a desfăşurat activitatea în calitate de cadru didactic într-o ţară din afara Uniunii Europene cu care România nu are încheiat un/o acord/convenţie/tratat cu privire la recunoaşterea vechimii în muncă potrivit acestei specialităţi EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1187 din 23 decembrie 2025
Dosar nr. 1.852/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen ...
Monitorul Oficial 1189 din 23 Decembrie 2025 (M. Of. 1189/2025)
DECIZIA nr. 366 din 20 octombrie 2025 referitoare la drepturile salariale acordate prin acte administrative, ordine de salarizare prin care a fost recunoscută utilizarea V.R.S. 605,225 lei şi a coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi de lit. A art. 13 din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006, emise de ordonatorul principal de credite - preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1189 din 23 decembrie 2025
Dosar nr. 744/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
DECIZIA nr. 254 din 15 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 24 şi art. 39 alin. (2) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1189 din 23 decembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 1181 din 19 Decembrie 2025 (M. Of. 1181/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 82 din 18 decembrie 2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru transmiterea unui bun aflat în proprietatea publică a statului din administrarea Regiei Autonome "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat" în administrarea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1181 din 19 decembrie 2025
În contextul amplificării cutremurelor de mare amplitudine la nivel mondial, cu importante pagube materiale şi pierderi de vieţi omeneşti, precum şi al activării unor zone din românia, cu magnitudini neaşteptate ce pot avea consecinţe considerabile, s-a constatat necesitatea stringentă a unei evaluări temeinice, la scară naţională, a riscului seismic al clădirilor, atât al clădirilor cu destinaţia principală de locuinţă, clădirilor de interes şi utilitate publică, cât şi al clădirilor din sistemul de învăţământ şi al celor aferente infrastructurii de sănătate publică, fiind instituite obligaţii de evaluare şi expertizare a clădirilor pentru toţi proprietarii şi administratorii clădirilor, precum şi programe naţionale ...
Monitorul Oficial 1180 din 19 Decembrie 2025 (M. Of. 1180/2025)
SCHEMĂ din 18 decembrie 2025 de ajutor de minimis pentru cursuri de formare privind eficienţa energetică în domeniul clădirilor istorice EMITENT: Ministerul Culturii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1180 din 19 decembrie 2025
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.459 din 18 decembrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1180 din 19 decembrie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta schemă instituie o măsură de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de minimis pentru cursuri de formare privind eficienţa energetică în domeniul clădirilor istorice, aferentă investiţiei i4 - economie circulară şi creşterea eficienţei energetice a clădirilor istorice, prevăzută în cadrul planului naţional de redresare şi rezilienţă al româniei 2021-2026, pilonul i. tranziţie verde, componenta c5 - valul renovării, ţinta nr. 112, conform anexei la decizia de punere în aplicare a consiliului de ...
Monitorul Oficial 1163 bis din 16 Decembrie 2025 (M. Of. 1163 bis/2025)
STRATEGIA NAŢIONALĂ din 5 decembrie 2025 privind inovarea în sectorul public 2026-2030 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 bis din 16 decembrie 2025
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 1.062 din 5 decembrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1163 din 16 decembrie 2025.────────── (a se vedea imaginea asociată) (a se vedea imaginea asociată) cuprinsabrevieri şi definiţii1. introducere2. viziune3. priorităţile, politicile publice şi cadrul juridic în contextul actual4. analiza contextului şi definirea problemelor5. obiective generale şi specifice6. acţiuni şi rezultate preconizatepilonul 1. crearea unei culturi a inovării în administraţia publicăpilonul 2. creşterea capacităţii de inovare a autorităţilor şi instituţiilor publicepilonul 3. asigurarea guvernanţei colaborative a proceselor de inovare7. proceduri de monitorizare şi evaluare8. instituţii responsabile9. implicaţii bugetare şi surse de finanţare10. implicaţii ...
Monitorul Oficial 1171 din 17 Decembrie 2025 (M. Of. 1171/2025)
LEGE nr. 238 din 12 decembrie 2025 privind implementarea unor aspecte vizând punctul unic de acces european care oferă acces centralizat la informaţiile puse la dispoziţia publicului relevante pentru serviciile financiare, pentru pieţele de capital şi pentru durabilitate, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1171 din 17 decembrie 2025
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. iordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare şi societăţile de administrare a investiţiilor, precum şi pentru modificarea şi completarea legii nr. 297/2004 privind piaţa de capital, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 435 din 30 iunie 2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 10/2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 4, după alineatul (5) se introduc două noi alineate, alin. (6) şi (7), cu următorul cuprins:"(6) Începând cu data de 10 ianuarie 2028, informaţiile prevăzute la ...
Monitorul Oficial 1163 din 16 Decembrie 2025 (M. Of. 1163/2025)
DECIZIA nr. 163 din 8 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 64 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură civilă şi a dispoziţiilor art. I pct. 3 din Legea nr. 310/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1163 din 16 decembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...








