Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
anex din 13 aprilie 2018
Monitorul Oficial 319 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 319/2023)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 23 din 12 aprilie 2023 privind instituirea unor măsuri de simplificare şi digitalizare pentru gestionarea fondurilor europene aferente Politicii de coeziune 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 319 din 13 aprilie 2023
Având în vedere că prin politica de coeziune pentru perioada de programare 2021-2027 sunt alocate româniei importante resurse financiare sub formă de fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 30,98 mld. euro, la care se adaugă aproximativ 15,46 mld. euro sub formă de cofinanţare, iar pentru aceste fonduri a fost aprobat, prin decizie a comisiei europene, la data de 25 iulie 2022, acordul de parteneriat prin care se asigură cadrul strategic necesar pentru accesarea acestor fonduri în diferite domenii de investiţii de importanţă strategică pentru românia,deoarece programele aprobate prevăd alocări financiare aferente unor investiţii de importanţă strategică pentru românia, iar ...
Monitorul Oficial 314 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 314/2023)
NORME METODOLOGICE din 5 aprilie 2023 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 314 din 13 aprilie 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 625 din 5 aprilie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 314 din 13 aprilie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prin prezentele norme metodologice se reglementează modul de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţă de urgenţă, acţiunile corespunzătoare fiecărei etape necesare implementării programelor multianuale locale, precum şi conţinutul-cadru al documentelor pentru finanţarea executării lucrărilor de intervenţie prin programul naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de ...
Monitorul Oficial 312 din 12 Aprilie 2023 (M. Of. 312/2023)
DECIZIA nr. 69 din 28 februarie 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 115/2022 pentru completarea art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 312 din 12 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 303 bis din 11 Aprilie 2023 (M. Of. 303 bis/2023)
ANEXE din 30 martie 2023 privind aprobarea de programe şcolare pentru discipline de studiu din învăţământul gimnazial şi liceal EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 303 bis din 11 aprilie 2023
──────────aprobate prin ordinul nr. 3.908 din 30 martie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 303 din 11 aprilie 2023.──────────anexa 1 ministerul educaŢieiprograma şcolară pentru disciplina limba şi literatura maghiară maternă pentru elevii care frecventează şcoli/clase cu predare în limba românăclasele a v-a - a viii-a bucureşti 2023notĂ de prezentareprograma şcolară pentru disciplina limba şi literatura maghiară maternă pentru elevii care frecventează scoli/clase cu predare în limba română reprezintă oferta curriculară pentru clasele a v-a - a viii-a. planul-cadru de învăţământ, aprobat prin omencs nr. 3590/05.04.2016, alocă un număr de patru ore pe săptămână pentru studierea disciplinei limba şi literatura maternă, în cazul ...
Monitorul Oficial 309 din 12 Aprilie 2023 (M. Of. 309/2023)
REGLEMENTAREA AERONAUTICĂ CIVILĂ RACR-AD-CADC din 29 martie 2023 "Certificarea aerodromurilor civile", ediţia 1/2023 EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 309 din 12 aprilie 2023
──────────aprobată prin ordinul nr. 832 din 29 martie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 309 din 12 aprilie 2023.──────────cap. igeneralităţipreambul(1) activitatea aeronautică civilă pe teritoriul şi în spaţiul aerian naţional este reglementată prin codul aerian, reglementările europene aplicabile şi, după caz, convenţia privind aviaţia civilă internaţională, semnată la chicago la 7 decembrie 1944, la care românia a aderat prin decretul nr. 194/1965, cu amendamentele ulterioare, tratatele internaţionale la care românia este parte, precum şi prin alte acte normative în materie. (2) În conformitate cu prevederile codului aerian, ministerul transporturilor şi infrastructurii, în calitate de ...
Monitorul Oficial 305 din 11 Aprilie 2023 (M. Of. 305/2023)
DECIZIA nr. 674 din 15 decembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi ale art. 17 alin. (2) şi ale art. 22 din capitolul VIII din anexa nr. V "Familia ocupaţională de funcţii bugetare «Justiţie» şi Curtea Constituţională" la Legea-cadru nr. 153/2017 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 305 din 11 aprilie 2023
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- ...
Monitorul Oficial 300 din 10 Aprilie 2023 (M. Of. 300/2023)
ORDIN nr. 1.354 din 30 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului fondurilor europene nr. 1.284/2016 privind aprobarea Procedurii competitive aplicabile solicitanţilor/beneficiarilor privaţi pentru atribuirea contractelor de furnizare, servicii sau lucrări finanţate din fonduri europene EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 300 din 10 aprilie 2023
Având în vedere:- art. 72 din regulamentul (ue) 2021/1.060 al parlamentului european şi al consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european plus, fondul de coeziune, fondul pentru o tranziţie justă şi fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi fondului pentru azil, migraţie şi integrare, fondului pentru securitate internă şi instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize;– hotărârea guvernului nr. 936/2020 pentru aprobarea cadrului general necesar în vederea implicării autorităţilor şi instituţiilor ...
Monitorul Oficial 292 din 07 Aprilie 2023 (M. Of. 292/2023)
ORDIN nr. 417 din 30 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 675/2018 privind aprobarea metodelor indirecte de stabilire a veniturilor şi a procedurii de aplicare a acestora EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 292 din 7 aprilie 2023
În temeiul prevederilor art. 140^1 alin. (5) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de administrare fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, având în vedere dispoziţiile art. 138 alin. (2) şi (9) şi ale art. 342 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al ministerului finanţelor comunicat prin adresa nr. 738.922 din 30.03.2023,preşedintele agenţiei naţionale de administrare fiscală emite următorul ordin:art. iordinul preşedintelui agenţiei naţionale de ...
Monitorul Oficial 288 din 06 Aprilie 2023 (M. Of. 288/2023)
ORDIN nr. 53 din 27 martie 2023 pentru modificarea şi completarea Normelor privind autorizarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 336/2018 EMITENT: Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 288 din 6 aprilie 2023
În conformitate cu prevederile art. 9 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 729/2018 privind organizarea şi funcţionarea comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare, având în vedere art. 5 alin. (1) şi art. 35 lit. a) din legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare referatul nr. 10.137 din 23 martie 2023,preşedintele comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare emite următorul ordin:art. inormele privind autorizarea instalaţiilor nucleare, aprobate prin ordinul preşedintelui comisiei naţionale pentru controlul activităţilor nucleare nr. 336/2018, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 5 din 3 ianuarie ...
Monitorul Oficial 278 din 03 Aprilie 2023 (M. Of. 278/2023)
ORDIN nr. 1.288 din 17 martie 2023 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului delegat pentru fonduri europene şi al preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice nr. 6.712/890/2017 privind aprobarea modului de efectuare a achiziţiilor în cadrul proiectelor cu finanţare europeană implementate în parteneriat EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 278 din 3 aprilie 2023
Având în vedere:- art. 72 din regulamentul (ue) 2021/1.060 al parlamentului european şi al consiliului din 24 iunie 2021 de stabilire a dispoziţiilor comune privind fondul european de dezvoltare regională, fondul social european plus, fondul de coeziune, fondul pentru o tranziţie justă şi fondul european pentru afaceri maritime, pescuit şi acvacultură şi de stabilire a normelor financiare aplicabile acestor fonduri, precum şi fondului pentru azil, migraţie şi integrare, fondului pentru securitate internă şi instrumentului de sprijin financiar pentru managementul frontierelor şi politica de vize;– legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. ...