Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 467 din 2 august 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I-IV, ale art. XIII alin. (5) şi (6) şi ale art. XV din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciuşi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a anexelor nr. 1-3 la aceasta, precum şi a legii în ansamblul său

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 467 din 2 august 2023 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I-IV, ale art. XIII alin. (5) şi (6) şi ale art. XV din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciuşi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a anexelor nr. 1-3 la aceasta, precum şi a legii în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 727 din 7 august 2023

Comenteaza legea


┌───────────────┬───────────────────────┐
│Marian Enache  │- preşedinte           │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Mihaela        │- judecător            │
│Ciochină       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Cristian       │- judecător            │
│Deliorga       │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan│- judecător            │
│Licu           │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Laura-Iuliana  │- judecător            │
│Scântei        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Gheorghe Stan  │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Livia Doina    │- judecător            │
│Stanciu        │                       │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Varga Attila   │- judecător            │
├───────────────┼───────────────────────┤
│Benke Károly   │-                      │
│               │prim-magistrat-asistent│
└───────────────┴───────────────────────┘

    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, obiecţie formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.598 din 29 iunie 2023 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.727A/2023.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că legea criticată nu are un obiect unic de reglementare, cuprinzând dispoziţii eterogene sub aspectul relaţiilor sociale vizate. Astfel, legea criticată, sub pretextul unei reforme legislative, reglementează modificări de substanţă asupra regimului juridic al pensiilor de serviciu stabilite în 7 legi diferite şi modifică, totodată, şi regimul de impozitare a venitului din pensie, prevăzut de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, fără însă a codifica regimul juridic al pensiilor de serviciu. Prin urmare, având în vedere şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale reprezentată de Decizia nr. 153 din 6 mai 2020 şi Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, se apreciază că legea criticată contravine principiilor legalităţii şi statului de drept şi nesocoteşte caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.
    4. Se consideră că lipsa unităţii normative din legea criticată a condus şi la vicierea procedurii legislative în privinţa regulilor care stabilesc ordinea de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului. Se menţionează că, pentru legea în discuţie, Camera Deputaţilor a fost Cameră decizională, deşi pentru actele normative ce privesc statutul judecătorilor/procurorilor, Camera decizională, potrivit Constituţiei, este Senatul, sens în care se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 153 din 6 mai 2020. Faptul că legea a fost retrimisă Senatului, pentru ca acesta să dezbată şi să se pronunţe în procedură de urgenţă asupra textelor nou-introduse şi adoptate de plenul Camerei Deputaţilor, nu este de natură să acopere acest viciu de constituţionalitate, reînvestirea Senatului având, în cauză, rolul de a înlătura problemele legate de principiul bicameralismului, fără a-i conferi acestuia şi rol de Cameră decizională. Prin urmare, se apreciază că au fost nesocotite criteriile de partajare a competenţelor celor două Camere, precum şi ordinea de sesizare a acestora, ceea ce încalcă art. 73 alin. (3) lit. l) şi art. 75 alin. (1) din Constituţie.
    5. Se apreciază că legea utilizează o terminologie neunitară, folosind sintagme precum: „media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare“, „valoarea veniturilor cuvenite“ sau „media veniturilor nete aferente bazei de calcul“. Mai mult, neclaritatea devine şi mai puternică atunci când legea precizează că actualizarea pensiei se face la „valoarea veniturilor cuvenite“, fără a se înţelege dacă această sintagmă are o altă semnificaţie decât „indemnizaţiile de încadrare brute lunare şi sporurile“, în condiţiile în care ambele sintagme sunt folosite în cadrul art. III alin. (2) din lege. Se menţionează că art. XV din lege foloseşte o terminologie contradictorie în privinţa stabilirii limitei maxime a cuantumului pensiei în sensul că termenul de referinţă la care se raportează nu este clar şi concret. Se menţionează că termenul de referinţă se raportează şi la sporurile cu caracter permanent, care sunt greu de identificat, nu sunt definite de niciun act normativ, ceea ce va genera interpretări contradictorii, inclusiv litigii. Totodată, este relevată o necorelare între modificările introduse la art. 211 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor cu referire la sintagmele „dintr-un număr de luni consecutive conform eşalonării“, respectiv „din ultimele luni consecutive de activitate, stabilite conform eşalonării“.
    6. Se consideră că şi alin. (1^2) din cuprinsul art. 211 al legii criticate este lipsit de claritate, întrucât nu permite identificarea datei acordării pensiei de serviciu şi face trimitere la o perioadă de raportare inexistentă în corpul legii. Se încalcă, astfel, principiul securităţii raporturilor juridice.
    7. Se arată că legea criticată majorează intempestiv condiţiile de vechime în funcţie/specialitate, introduce o vârstă de pensionare (fie 60 de ani, fie vârsta din sistemul general de pensii), diminuează cuantumul pensiei de serviciu, însă nu stabileşte norme tranzitorii reale şi efective de aplicare etapizată a noilor condiţii şi criterii de acordare a pensiei de serviciu. Etapizarea reglementată nu este una efectivă şi graduală, având în vedere că persoana care nu îndeplineşte condiţia de vârstă la începutul acesteia nu o va putea îndeplini pe parcurs, ci numai la sfârşitul acesteia. Ori de câte ori legiuitorul a realizat o etapizare a făcut-o gradual, sens în care se aminteşte că creşterea vârstei de pensionare pentru femei de la 57 la 63 de ani se realizează într-o perioadă de 20 de ani, iar pentru bărbaţi de la 62 la 65 de ani s-a realizat într-o perioadă de 15 ani.
    8. Invocându-se Decizia Curţii Constituţionale nr. 153 din 6 mai 2020 şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 139 din 13 martie 2019, se arată că legiuitorului îi revenea sarcina de a realiza, anterior adoptării reglementării criticate, o activitate de documentare, care ar fi permis o revizuire coerentă a legislaţiei în materie. Or, în expunerea de motive a proiectului de lege, soluţiile referitoare la pensiile de serviciu sunt motivate parţial. Nici lucrările parlamentare nu oferă vreo informaţie cu privire la motivul pentru care s-a optat pentru modificarea intempestivă a condiţiilor necesare pentru recunoaşterea dreptului magistraţilor la pensia de serviciu - în sensul eliminării recunoaşterii vechimii în funcţie a perioadelor anterior asimilate acestei vechimi, precum şi al introducerii condiţiei privind vârsta standard de pensionare -, dar nici pentru modificările operate în privinţa celorlalte categorii de pensii vizate, Guvernul, ca iniţiator al proiectului actului normativ aflat în discuţie, neidentificând, în concret, efectele economice, speciale, legislative şi bugetare produse de reglementările propuse şi nerealizând o evaluare preliminară a impactului noilor reglementări asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale. Din redactarea expunerii de motive a proiectului de lege nu rezultă dacă elaborarea acestui proiect a fost precedată de o activitate de documentare şi analiză ştiinţifică, pentru cunoaşterea temeinică a realităţilor economico-sociale reglementate, concretizată în prezentarea rezultatelor unor studii de cercetare şi includerea unor trimiteri la sursele de informaţii suplimentare relevante pentru dezbaterea proiectului. Expunerea de motive a proiectului de lege se rezumă la a preciza că adoptarea acestei reglementări este necesară în considerarea măsurilor aferente jalonului 215 din Planul naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR), potrivit căruia până la sfârşitul trimestrului IV din 2022 trebuie întreprinse demersurile necesare pentru intrarea în vigoare a cadrului legislativ privind reducerea cheltuielilor cu pensiile publice, în cadrul componentei extinse făcându-se referire la o serie de categorii de indemnizaţii/pensii reglementate prin acte normative cu caracter special aplicabile pentru 6 categorii profesionale. Secţiunea a 4-a din expunerea de motive nu conţine nicio informaţie cu privire la impactul financiar asupra bugetului general consolidat, atât pe termen scurt, pentru anul curent, cât şi pe termen lung, pe 5 ani, şi nici cu privire la veniturile şi cheltuielile rezultate din aplicarea previzibilă a soluţiilor legislative preconizate.
    9. Practic, Guvernul nu a furnizat nicio informaţie în privinţa potenţialelor efecte pozitive ale reglementării propuse şi nicio previziune bugetară din perspectiva influenţării în plus sau, după caz, în minus, a cheltuielilor bugetare pe care le implică plata pensiilor de serviciu vizate de modificările legislative pe care le-a iniţiat. Acestor aspecte li se adaugă şi cele indicate în Avizul nr. 1.481 din 28 decembrie 2022 al Consiliului Legislativ, care subliniază caracterul profund lacunar al expunerii de motive şi încălcarea normelor de tehnică legislativă prevăzute de art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative. Aşadar, modificările legislative au fost adoptate fără o analiză reală şi serioasă a impactului acestora asupra funcţionării în condiţii optime a sistemului judiciar, la un nivel care să asigure condiţionalităţile rezultate din integrarea României în Uniunea Europeană raportat la gradul de ocupare a statelor de funcţii de la instanţe şi parchete, în continuă scădere, la volumul de activitate, precum şi la perspectivele previzibile de remediere a deficitului de personal, şi fără a se motiva, în concret, impactul financiar asupra bugetului general consolidat şi asupra bugetului asigurărilor sociale.
    10. Se mai arată că, deşi iniţial a fost solicitat avizul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) cu privire la acest proiect de lege, iar CSM l-a avizat favorabil, forma finală a legii adoptate de Parlament este fundamental diferită faţă de forma proiectului de lege supus iniţial avizului CSM. Practic, legea adoptată de Parlament este complet străină de forma supusă avizului CSM, afectând substanţial statutul judecătorilor şi procurorilor, motiv pentru care solicitarea unui nou aviz al CSM se impunea cu necesitate. Totodată, se menţionează că solicitarea avizului CSM se impunea şi din perspectiva respectării principiului cooperării loiale între autorităţile publice. În sensul necesităţii solicitării avizului CSM se invocă Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014 şi Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020. Se încalcă, astfel, art. 1 alin. (5) raportat la art. 133 alin. (1), precum şi art. 1 alin. (3) din Constituţie.
    11. Referitor la încălcarea art. 124 alin. (3) prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie cu privire la independenţa justiţiei şi la statul de drept se menţionează că pensia de serviciu a magistraţilor reprezintă în contextul legislativ naţional, de peste 25 de ani, unul dintre elementele ce compun structura garanţiilor de independenţă a justiţiei în România. Prin numeroase decizii anterioare, Curtea Constituţională a confirmat legătura intrinsecă dintre dreptul la pensia de serviciu şi statutul constituţional al magistraţilor.
    12. Caracterul constant al jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la regimul juridic general al reglementărilor în domeniul pensiilor şi, în special, al pensiei de serviciu a magistraţilor, precum şi obligaţia constituţională a legiuitorului român de a respecta limitele pe care instanţa constituţională i le-a stabilit în privinţa legiferării în acest domeniu au fost reţinute de Curtea Constituţională, o dată în plus, în considerentele Deciziei nr. 153 din 6 mai 2020, iar prin considerentele din paragraful 108 al Deciziei nr. 900 din 15 decembrie 2020, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa referitoare la reperele de natură constituţională în materia pensiei de serviciu a magistraţilor, limitând marja de apreciere a legiuitorului în procesul de legiferare: principiul independenţei justiţiei, corolar al principiului statului de drept, este garantat, la nivel constituţional, de statutul magistraţilor, dezvoltat prin lege organică, ce cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii, şi impune acordarea pensiei de serviciu acestei categorii profesionale. Aşa fiind, orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor.
    13. Nicio intervenţie legislativă în materia dreptului la pensia de serviciu a magistraţilor nu poate fi făcută decât în măsura în care nu aduce atingere principiului fundamental al independenţei justiţiei, care este o valoare fundamentală a unei societăţi democratice, nefiind un privilegiu al magistratului, ci un drept al cetăţenilor, constituind o condiţie prealabilă, esenţială a statului de drept. Independenţa justiţiei trebuie să reprezinte dezideratul întregii societăţi, iar nu doar al magistraţilor, pentru că acest element fundamental al democraţiei este esenţial în garantarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor.
    14. Or, contrar exigenţelor ce se degajă din prevederile constituţionale, din instrumentele internaţionale, dar şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi a instanţelor europene cu privire la principiul independenţei justiţiei - ca pilon al statului de drept şi ca cerinţă sine qua non a asigurării dreptului la un proces echitabil -, modificările aduse, prin legea criticată, pensiei de serviciu a magistraţilor contravin acestui principiu atât în componenta sa instituţională, cât şi în cea individuală.
    15. Soluţia normativă prevăzută la art. I, II şi IV din lege, prin modificarea intempestivă a condiţiilor de pensionare a magistraţilor şi a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, aduce atingere prevederilor art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, fiind afectată componenta funcţională/instituţională a principiului independenţei justiţiei în substanţa sa.
    16. Contrar soluţiei adoptate de legiuitor, pentru respectarea principiului independenţei justiţiei, în componenta funcţională/instituţională, s-ar fi impus o reglementare care să asigure o reală etapizare a condiţiilor de pensionare, iar nu una deghizată, inaplicabilă destinatarilor legii, care să se realizeze într-un interval gradual şi predictibil, astfel încât să contribuie la stabilitatea sistemului judiciar şi, implicit, la asigurarea efectivă a dreptului fundamental al cetăţeanului de acces la o instanţă şi la un proces echitabil. Consecinţele extrem de grave produse asupra sistemului judiciar, ca urmare a adoptării măsurii prevăzute la art. 1 pct. 1 cu referire la art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi pct. 8 cu referire la introducerea a două noi anexe, anexele nr. 3 şi nr. 4, în cuprinsul Legii nr. 303/2022, precum şi la art. II din legea criticată, în lipsa instituirii unei etapizări reale a condiţiilor de eliberare din funcţie prin pensionare a judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi, sunt incompatibile cu exigenţele statului de drept şi ale independenţei justiţiei.
    17. Spre deosebire de reglementarea actuală, este de observat că, atunci când legiuitorul a dorit să realizeze o reformă a sistemului public de pensii, prin majorarea vârstei de pensionare şi a stagiului de cotizare, această măsură s-a realizat cu asigurarea unei etapizări efective şi graduale, pe o perioadă mai îndelungată de timp, prin creşterea treptată a condiţiilor enunţate, astfel încât impactul asupra beneficiarilor să fie minim.
    18. Or, în forma adoptată, prin modificările aduse Legii nr. 303/2022 şi Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice în privinţa condiţiilor de pensionare a magistraţilor şi a personalului auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor, legea criticată este de natură să genereze repercusiuni grave asupra organizării instanţelor şi a parchetelor (în special prin reducerea considerabilă a numărului de magistraţi şi de grefieri, care vor ieşi din sistem atât prin pensionări accelerate, cât şi prin demisii generate de lipsa unei perspective rezonabile de a dobândi vocaţia la pensia de serviciu, la care se va adăuga, în mod previzibil, scăderea atractivităţii îmbrăţişării pe viitor a acestor profesii juridice). Prin urmare, lipsa oricărui studiu de impact, lipsa unor analize statistice sau comparative, lipsa identificării şi adoptării unor soluţii (inclusiv legislative) cu efecte pe termen scurt şi lung care să contrabalanseze consecinţele negative generate în sistemul de justiţie prin modificările aduse în privinţa pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi ale personalului auxiliar de specialitate al instanţelor şi parchetelor constituie tot atâtea elemente care susţin caracterul neconstituţional al acestor modificări, din perspectiva încălcării principiului independenţei justiţiei, în componenta funcţională/instituţională a acestuia.
    19. În sprijinul criticii de neconstituţionalitate sunt invocate Avizul nr. 21 (2018) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) şi Avizul nr. 1 (2001) al CCJE referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor, cu referire la Recomandarea nr. R (94) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei şi la Carta europeană privind Statutul judecătorilor, prin care, în esenţă, s-a reţinut necesitatea asigurării unui nivel adecvat al salariilor, pensiilor şi altor beneficii sociale în cadrul sistemului judiciar.
    20. În egală măsură, dispoziţiile art. I, II, III şi XV din lege sunt de natură să afecteze principiul independenţei justiţiei, în componenta individuală a acestui principiu, fiind adoptate cu încălcarea art. 124 alin. (3) şi a art. 132 alin. (1) din Constituţie.
    21. Se arată că dreptul magistraţilor la pensia de serviciu riscă să dobândească un caracter iluzoriu. Astfel, reducerea cuantumului pensiilor ca urmare a aplicării cumulative a tuturor măsurilor reglementate prin această lege [de exemplu: recalcularea pensiei de serviciu, revizuirea numărului de luni ce constituie baza de calcul, ajungându-se până la 25 de ani (300 de luni) şi aplicarea impozitului] constituie o măsură prin care afectarea este atât de substanţială, încât poate aduce atingere substanţei dreptului la pensie. Doar la o primă vedere, raportarea calculului pensiei la o perioadă de început a carierei în care, nominal, salarizarea era una mult mai mică duce în mod evident la o bază de calcul foarte mică şi la scăderea semnificativă a cuantumului pensiilor de serviciu. Invocarea de către iniţiatori a modului de stabilire a pensiilor în sistemul public ca model pentru recalcularea/stabilirea pensiilor de serviciu este neavenită. Cu toate că în sistemul public se ia în considerare toată perioada de contributivitate a salariatului, pensionarea se stabileşte pe bază de punctaje şi puncte, acestea actualizându-se periodic, astfel că numărul de puncte acumulat şi pensia în sine vor reflecta inflaţia din toţi anii de contributivitate (valoarea punctului de pensie este actualizată anual). Or, în ipoteza reglementată de legea criticată, baza de calcul care constă în media salariilor nominale din perioade îndepărtate ale carierei duce la anularea conceptului de pensie de serviciu, care trebuie să fie, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cât mai aproape de ultimul salariu în plată. Astfel, fără nicio altă precizare legată de actualizarea acelei baze de calcul în raport cu rata inflaţiei ori un alt mod de calcul, această reglementare contravine scopului reglementării şi este neconstituţională, anulând conceptul de pensie de serviciu.
    22. Stabilirea unei condiţii de vârstă de la care se naşte dreptul la pensia de serviciu fără o eşalonare reală şi efectivă afectează însăşi substanţa acestui drept, măsura legislativă adoptată fiind, prin raportare la rigorile impuse anterior de Curtea Constituţională în aplicarea testului de proporţionalitate (ce vizează respectarea unor cerinţe stricte referitoare la calitatea legii, legitimitatea scopului vizat şi la echilibrul necesar a fi stabilit între mijloacele folosite şi scopul urmărit), una lipsită de caracter rezonabil.
    23. Prin eliminarea intempestivă a perioadelor de vechime care constituiau, potrivit Legii nr. 303/2022, în forma în vigoare, vechime utilă pentru pensia de serviciu, fără existenţa unei perioade tranzitorii, care să asigure o eşalonare reală, dar şi prin schimbarea adusă în privinţa vârstei de pensionare, legea criticată aduce atingere atât principiului independenţei justiţiei, prin afectarea statutului constituţional al judecătorilor şi al procurorilor, astfel cum a fost acesta consacrat prin art. 124 alin. (3) şi art. 132 alin. (1) din Constituţie, cât şi principiului previzibilităţii, al securităţii juridice, al încrederii legitime, al egalităţii de tratament şi al neretroactivităţii legii civile. Astfel, în condiţiile în care legiuitorul a introdus pensia de serviciu pentru categoria profesională a magistraţilor din anul 1997, iar reglementarea acestui tip de pensie s-a bucurat de continuitate legislativă pe parcursul ultimilor 26 de ani, în mod firesc s-a creat o aşteptare legitimă a acestei categorii profesionale, încă de la accederea în profesie. De aceea, reglementarea ex abrupto a unor soluţii legislative diferite care reconfigurează fundamental acest domeniu este de natură să încalce principiul aşteptării legitime ce decurge din principiul securităţii juridice. Or, în considerarea acestor două principii, titularii unor drepturi prezente sau viitoare au dreptul la continuitatea acţiunii statale, aceasta trebuind să aibă un caracter previzibil, statul neputând încălca încrederea legitimă a persoanelor la stabilitatea şi continuitatea acţiunilor lor, prin determinarea conduitei viitoare a acestora cu ignorarea acestor aşteptări legitime create prin actele normative adoptate anterior.
    24. În plus, se poate observa că tabelul care reglementează o aşa-zisă perioadă tranzitorie în ceea ce priveşte vechimea minimă este lipsit de aplicabilitate (de vreme ce fiecărui an calendaristic îi corespunde scăderea cu un an a vechimii asimilate), echivalând în cele din urmă, în mare parte, cu inexistenţa unei perioade tranzitorii în acest sens. Rostul şi scopul unei dispoziţii tranzitorii sunt de a face trecerea treptată de la o reglementare veche, în care nu există stabilită o vârstă, la o reglementare nouă, în care s-a introdus vârsta de 60 de ani, normând toate situaţiile practice care se ivesc în perioada de tranziţie. Or, dacă legiuitorul a intenţionat totuşi reglementarea unei eşalonări (perioadă tranzitorie), este necesar ca aceasta să fie reală, efectivă, clar redactată şi susceptibilă de aplicare. Din analiza modului de reglementare a etapelor incluse în tabel în privinţa vechimii minime se poate cu uşurinţă constata că o persoană care nu îndeplineşte vechimea de cel puţin 5 ani în funcţiile acolo enumerate (vechimi asimilate) în primii 2 ani ai eşalonării nu o va mai îndeplini niciodată (nici în anii următori menţionaţi în tabel), astfel că pentru toate aceste persoane nu există în fapt o perioadă tranzitorie.
    25. Astfel, textul propus este fără niciun efect, cu toate că scopul oricărei dispoziţii tranzitorii este să asigure trecerea de la legea veche la legea nouă. Este adevărat că legiuitorul trebuie să instituie prin norma adoptată un raport proporţional între noua reglementare (care nu mai prevede vechimi asimilate) şi vechea reglementare (care includea vechimile asimilate, fără limită), dar, atât timp cât textul tranzitoriu este formulat de o manieră care nu mai permite îndeplinirea condiţiei minime de vechime dacă aceasta nu este îndeplinită în primii doi ani, este vorba mai degrabă despre o normă cu aplicabilitate imediată, însemnând, în fapt, eliminarea intempestivă a perioadelor asimilate, situaţie care încalcă principiile constituţionale menţionate mai sus.
    26. Aceleaşi principii sunt afectate prin modul de reglementare a vârstei de pensionare (proiectul având în vedere stabilirea unei vârste de pensionare de 60 de ani începând cu anul 2035, până la acel moment intenţia fiind de a se reglementa o perioadă tranzitorie). Or, prevederile cuprinse în acelaşi tabel în legătură cu creşterea treptată a vârstei de pensionare sunt, de asemenea, lipsite de aplicabilitate, echivalând în fapt (cu excepţia primelor 3 poziţii din tabel) cu inexistenţa unei perioade tranzitorii în acest sens (pentru fiecare an calendaristic fiind prevăzută o creştere a vârstei de pensionare cu un an).
    27. În concluzie, modificarea intempestivă a condiţiilor de vechime minimă ori a condiţiilor de vârstă (cu excepţia anilor 2023-2025 pentru care se menţine o vârstă de pensionare minimă) reprezintă o afectare a principiilor enumerate mai sus şi consacrate în jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Mai mult, prin caracterul arbitrar, lipsit de previzibilitate, legea criticată este de natură să afecteze grav statutul magistratului, fiind, din acest motiv, viciată în raport cu principiul constituţional al independenţei justiţiei, în componenta individuală a acestui principiu.
    28. Art. III din legea criticată încalcă principiul independenţei justiţiei, dar şi pe cel al neretroactivităţii legii civile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.
    29. Opţiunile legiuitorului în materia pensiei de serviciu a magistraţilor sunt circumscrise condiţiei de respectare a garanţiilor independenţei justiţiei, garanţii între care se numără şi obligaţia pozitivă a statului de a asigura stabilitatea financiară a magistraţilor atât în timpul activităţii, cât şi ulterior încetării acesteia. În acest sens, se menţionează art. 11 din „Principiile fundamentale privind independenţa magistraturii“, adoptate de cel de-al VII-lea Congres al Naţiunilor Unite pentru prevenirea crimei şi tratamentul delincvenţilor (Milano, 26 august - 6 septembrie 1985) şi confirmate de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, Recomandarea CM/Rec (2010)12 cu privire la judecători: independenţa, eficienţa şi responsabilităţile, adoptată de Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei la 17 noiembrie 2010, art. 6.4 din Carta europeană privind statutul judecătorilor prevede că magistraţii, precum şi jurisprudenţa instanţei constituţionale, care a stabilit fără echivoc că independenţa justiţiei, ca garanţie constituţională, include securitatea financiară a magistraţilor, care presupune şi asigurarea unor garanţii sociale, precum pensia de serviciu (Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, Decizia nr. 433 din 29 octombrie 2013, Decizia nr. 501 din 30 iunie 2015, Decizia nr. 45 din 30 ianuarie 2018, Decizia nr. 574 din 20 septembrie 2018, Decizia nr. 153 din 6 mai 2020, Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020).
    30. Din ansamblul acestor documente internaţionale şi al jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cu valoare de principiu rezultă că, deşi este acceptabilă din punct de vedere constituţional, o diminuare a componentei necontributive a pensiei de serviciu nu este aplicabilă în privinţa magistraţilor, întrucât se opun garanţiile independenţei acestora, în configuraţia stabilită de Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa cu privire la dispoziţiile art. 124 alin. (3) şi ale art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală.
    31. Sub un alt aspect, soluţia normativă adoptată prin art. I pct. 6 din legea criticată cu referire la art. 213 alin. (2) din Legea nr. 303/2022 încalcă principiul independenţei justiţiei prevăzut la art. 124 alin. (3) din Constituţie, precum şi caracterul obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală, întrucât actualizarea pensiilor magistraţilor (de serviciu, de invaliditate sau de urmaş) trebuie să se facă prin raportare la majorarea indemnizaţiei de încadrare brute lunare pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, şi nu în funcţie de rata medie anuală a inflaţiei. Optând pentru această ultimă soluţie, legiuitorul a afectat compensaţia aferentă incompatibilităţilor, a interdicţiilor, a responsabilităţilor şi a riscurilor pe care le implică exercitarea acestei profesii, ceea ce este neconstituţional.
    32. Art. I pct. 2 din legea criticată cu referire la abrogarea alin. (2) al art. 211 din Legea nr. 303/2022 încalcă art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest sens, se arată că art. I pct. 2 din legea criticată abrogă dispoziţiile alin. (2) al art. 211 din Legea nr. 303/2022, care, în prezent, prevede că, pentru fiecare an care depăşeşte vechimea de 25 de ani în funcţiile de judecător, procuror, judecător de la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi de la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult, la cuantumul pensiei de serviciu se adaugă câte 1% din baza de calcul, fără a o putea depăşi. Or, abrogarea acestei prevederi, fără introducerea unei norme tranzitorii care să tranşeze situaţia persoanelor care la momentul intrării în vigoare a legii noi îndeplineau condiţia de vechime stabilită de legea veche pentru a beneficia de pensia de serviciu, dar care, luând în considerare şi această prevedere de favoare, au ales să desfăşoare în continuare activitate în magistratură, este de natură să aducă atingere principiului previzibilităţii reglementării. Fiecare an de activitate prestată după îndeplinirea condiţiei prevăzute de lege trebuie să se regăsească în mod corespunzător în cuantumul pensiei, câtă vreme nu s-a reflectat în vreun fel în cuantumul indemnizaţiei. Astfel fiind, abrogarea normei nu doar că suferă de viciul imprevizibilităţii, dar, în concret, ea duce la suprimarea unui drept cu existenţă certă, determinată, recunoscut celor care din considerente de loialitate faţă de profesie îşi continuă activitatea dincolo de momentul la care aveau o vocaţie concretă pentru pensionare.
    33. Cu privire la nesocotirea principiului egalităţii în drepturi prevăzut de dispoziţiile art. 16 coroborat cu art. 53 din Constituţie, se arată că legea criticată este discriminatorie, întrucât recalcularea pensiilor este o măsură prevăzută doar pentru judecători şi celelalte categorii de pensionari reglementate de Legea nr. 303/2022, soluţia legislativă fiind adoptată fără o justificare a diferenţierii dintre pensiile stabilite deja potrivit normelor anterioare pentru magistraţi şi cele ale celorlalte categorii de pensionari, care nu se recalculează. Plecând de la premisa că pensia de serviciu a fost instituită pentru stimularea stabilităţii în serviciu şi a formării unei cariere în magistratură, eşalonarea propusă la anexa nr. 4 la Legea nr. 303/2022 determină o discriminare fundamentată pe criteriul vârstei, în condiţiile în care criteriul obiectiv de diferenţiere care ar fi trebuit să fundamenteze diferenţa de tratament este vechimea în funcţie; astfel, se creează situaţii discriminatorii între profesioniştii cu o vechime similară în funcţie, dar cu vârste diferite. Astfel, soluţia legislativă consacrată prin anexa menţionată echivalează cu o schimbare intempestivă şi aleatorie a vârstei de pensionare. Trecerea la noul regim de vârstă trebuia să se facă treptat şi proporţional cu numărul de ani până la împlinirea vârstei standard de 60 de ani, pentru a evita situaţiile de vădită discriminare şi încălcare a principiului proporţionalităţii, în care, de pildă, o persoană care, potrivit legii vechi, ar fi îndeplinit condiţiile de pensionare a doua zi după data prevăzută pentru intrarea în vigoare legii noi să fie obligată să mai profeseze încă 12 ani pentru a reuşi să îndeplinească condiţiile de pensionare prevăzute de actul normativ nou. Prin urmare, această soluţie legislativă creează un tratament discriminatoriu, pe de o parte, între persoanele care se încadrează în ipoteza primelor trei poziţii ale tabelului în discuţie şi cele care intră sub incidenţa poziţiilor ulterioare ale acestuia (şi care nu mai beneficiază de eşalonare), precum şi între magistraţi intraţi la acelaşi moment în profesie, dar care au vârste diferite la momentul intrării în vigoare a legii.
    34. Se mai apreciază că dispoziţiile art. XV din legea criticată (cu referire la art. 101 dinLegea nr. 227/2015 privind Codul fiscal) încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. În esenţă, dispoziţiile legale criticate modifică regulile de impozitare a veniturilor din pensii, în sensul instituirii unei supraimpozitări a pensiilor de serviciu care depăşesc atât câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, cât şi partea contributivă a acestor pensii. Din modalitatea de redactare a normelor adoptate nu rezultă cu suficientă claritate şi precizie care este baza de impozitare în situaţiile speciale avute în vedere, aceasta neputând fi determinată de către destinatarii legii într-o modalitate care să prevină interpretările arbitrare şi discriminatorii.
    35. În această modalitate de reglementare se încalcă unul dintre principiile fundamentale ale fiscalităţii, consfinţit în art. 3 lit. b) dinLegea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, referitor la certitudinea impunerii. Or, principiul predictibilităţii şi certitudinii fiscale reprezintă o transpunere la nivel infraconstituţional a principiului legalităţii prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, legiuitorul fiind ţinut să adopte o legislaţie previzibilă şi coerentă în măsură să asigure stabilitatea raporturilor juridice existente în domeniul fiscal.
    36. Se mai arată că legea, în ansamblul său, încalcă art. 1 alin. (4) din Constituţie privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor, referitor la cooperarea loială şi la respectul reciproc între autorităţile statului, inclusiv prin raportare la dispoziţiile art. 147 din Constituţie.
    37. Se arată că în cursul anului 2022 a fost adoptată Legea nr. 303/2022 la iniţiativa legislativă a Guvernului exprimată prin depunerea unui proiect de lege care a pus în discuţie modificarea condiţiilor de pensionare a magistraţilor şi a criteriilor privind calculul pensiilor şi care, în urma implicării directe a tuturor părţilor interesate şi a unei consultări reale a acestora şi în urma dezbaterilor parlamentare, a fost adoptată în forma în vigoare la această dată. În expunerea de motive ce a însoţit proiectul de lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Guvernul a justificat emiterea acestui proiect de lege prin faptul că „intrarea în vigoare a legilor justiţiei (legilor privind statutul judecătorilor şi procurorilor, privind organizarea judiciară şi privind Consiliul Superior al Magistraturii) constituie jalon în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) al României“. De asemenea, tot în expunerea de motive, iniţiatorul a precizat că prin proiectul de lege se propune: reglementarea la nivel de lege a tuturor aspectelor care privesc cariera magistraţilor, menţinerea drepturilor magistraţilor la nivelul existent în prezent şi instituirea unei prevederi care să stabilească faptul că salarizarea magistraţilor se va reglementa prin lege specială privind salarizarea în domeniul justiţiei; faptul că în materia pensiilor de serviciu se menţin dispoziţiile în vigoare privind cuantumul pensiilor, dar şi prevederea expresă în lege privind recalcularea pensiilor în situaţia pensionarilor care se reîncadrează după pensionare sau care rămân în activitate. Totodată, prin aceeaşi propunere legislativă, iniţiatorul a venit cu o nouă soluţie normativă privind condiţiile de pensionare a magistraţilor, rezultată din comasarea alin. (1) şi (2) ale art. 82 din Legea nr. 303/2004, noua dispoziţie legală regăsindu-se la art. 211 din Legea nr. 303/2022.
    38. La câteva zile după intrarea în vigoare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv în data de 29 decembrie 2022, Guvernul a înaintat Senatului proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu, solicitând adoptarea acesteia tot în procedură de urgenţă, prin care a propus, din nou, modificarea condiţiilor de pensionare a categoriei profesionale prevăzute de Legea nr. 303/2022, precum şi a criteriilor privind calculul pensiilor acestora.
    39. De data aceasta, prin expunerea de motive, iniţiatorul justifică propunerea legislativă arătând că „prin actele normative care reglementează pensiile de serviciu s-a creat un regim juridic special de pensionare pentru anumite categorii socio-profesionale (...) de natură să creeze avantaje în favoarea acestora în unele cazuri fără o justificare obiectivă şi rezonabilă (...)“. Mai arată că reformarea sistemului public de pensii - jalonul 215 - este o obligaţie asumată în PNRR şi că, potrivit acestui jalon, „trebuie întreprinse demersurile necesare pentru intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale“.
    40. Repunerea în discuţie, la un interval de câteva zile, a condiţiilor de pensionare şi a criteriilor de calcul al pensiilor de serviciu ale magistraţilor şi invocarea unor motive de necesitate a legiferării, fundamental opuse, sunt de natură să afecteze stabilitatea statutului magistraţilor cu consecinţa slăbirii independenţei justiţiei şi a puterii judecătoreşti în ansamblul său. Atribuţiile constituţionale ale Guvernului şi ale Parlamentului astfel exercitate contravin cerinţelor respectului reciproc între autorităţile statului şi ale cooperării loiale, afectând principiul fundamental al statului de drept, respectiv principiul separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească -, consacrat de art. 1 alin. (4) şi garantat de art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    41. Exercitarea atribuţiilor privind iniţiativa legislativă a Guvernului şi de legiferare a Parlamentului trebuie exercitate cu bună-credinţă, în spiritul comportamentului loial şi al respectului faţă de cealaltă putere a statului reprezentată de puterea judecătorească şi cu respectarea cerinţelor de independenţă a justiţiei, atât sub aspect instituţional [art. 126 alin. (1) din Constituţie], cât şi sub aspect individual [art. 124 alin. (3) din Constituţie], fără de care nu îşi poate îndeplini atribuţiile sale constituţionale.
    42. În plus, o încălcare a principiului cooperării loiale se impune a fi reţinută şi prin raportare la dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie, faţă de atitudinea legiuitorului care, în pofida bogatei şi constantei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale prin care s-a stabilit că statutul constituţional al magistraţilor - statut dezvoltat prin lege organică şi care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii - impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Legea fundamentală, periodic, readuce în discuţie soluţii legislative care, prin încercarea de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor, păstrează acelaşi caracter neconstituţional. În acest sens, se invocă Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, prin care Curtea a statuat că o astfel de atitudine a legiuitorului contravine comportamentului constituţional loial de care acesta trebuie să dea dovadă faţă de instanţa constituţională şi faţă de jurisprudenţa acesteia. Curtea a constatat că obligaţiile constituţionale care rezultă din jurisprudenţa sa circumscriu cadrul activităţii legislative viitoare şi a reţinut că, prin adoptarea unei soluţii legislative similare cu cea constatată ca fiind contrară dispoziţiilor Constituţiei, legiuitorul a acţionat ultra vires, încălcându-şi obligaţia constituţională rezultată din art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    43. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    44. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    45. Se arată că actul normativ adoptat îndeplineşte criteriile privind calitatea legii, componentă a principiului legalităţii. Astfel, după cum reiese din expunerea de motive, dar şi din cuprinsul legii criticate, modificările aduse actelor normative cu caracter special au în comun instituirea unor măsuri de natură să reformeze legislaţia privind pensiile de serviciu - prin corectarea inechităţilor, din punctul de vedere al principiului contributivităţii, dintre beneficiarii acestei categorii de pensii şi cei din sistemul public de pensii, luând totodată în considerare jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional - şi converg către un singur scop comun, respectiv aplicabilitatea unitară a legii. Actul normativ criticat nu are un caracter eterogen, obiectul de reglementare fiind clar, unic şi bine definit, iar relaţiile sociale reglementate, chiar dacă sunt variate, au o strictă legătură între ele, reflectând astfel o unitate normativă şi un scop unic, aşa cum s-a detaliat anterior. Există o conexiune logică între conţinutul modificărilor/completărilor din actele normative care au suferit intervenţii pe această cale, conexiune dată de un numitor comun care constă în materia cărora acestea aparţin. Contrar susţinerilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în cadrul procedurii de adoptare a legii criticate, Parlamentul a ţinut seama de principiul unicităţii obiectului de reglementare. În consecinţă, Parlamentul, în calitate de unică autoritate legiuitoare, a adoptat actul normativ în mod legitim şi asumat, conform Constituţiei, principiul legalităţii stând la baza oricăror acte adoptate de organul reprezentativ suprem al poporului român.
    46. Cu privire la încălcarea art. 73 alin. (3) lit. l) raportat la art. 75 alin. (1) din Constituţie, se arată că, ţinând cont de complexitatea raporturilor juridice existente în sfera domeniului vizat, nu toate normele juridice cuprinse în actul normativ supus controlului de constituţionalitate au ca obiect de reglementare cele prevăzute la art. 75 alin. (3) lit. l) din Constituţie şi, ca atare, nu se pot circumscrie sferei organizării acestui domeniu. Cu alte cuvinte, ar fi eronat să se stabilească o identitate între sfera reglementărilor care vizează sistemul de justiţie, în ansamblu, şi totalitatea normelor juridice care sunt modificate prin actul normativ contestat. În lipsa existenţei unui criteriu obiectiv şi clar privind normele juridice care intră sub incidenţa acestui concept constituţional, se impune identificarea acelor elemente care statuează dacă o normă juridică, prin conţinutul său, are caracter organic şi se supune adoptării de către Senat, în calitate de Cameră decizională, în temeiul art. 73 alin. (3) raportat la art. 75 din Constituţie. În această ipoteză în care proiectul criticat cuprinde atât norme juridice de natura legii organice pentru care competenţa decizională aparţine Senatului, cât şi norme juridice de natura legii ordinare sau de natura legii organice, dar care, sub aspect procedural, sunt de competenţa decizională a Camerei Deputaţilor, sunt incidente prevederile art. 75 alin. (5) raportate la alin. (1) şi (4) ale aceluiaşi articol din Constituţie. Legea contestată conţine domenii rezervate legii organice, care se supun adoptării Senatului, în calitate de Cameră decizională, Camera Deputaţilor fiind, într-o astfel de situaţie, prima Cameră sesizată, iar în ipoteza în care Camera decizională adoptă o prevedere pentru care competenţa decizională aparţine primei Camere, este necesară întoarcerea legii la prima Cameră sesizată, care va decide definitiv în procedură de urgenţă, în conformitate cu art. 75 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală.
    47. De asemenea, deşi legea în discuţie se încadrează, în ansamblul său, domeniilor rezervate legii organice, totuşi, nu toate normele juridice prevăzute în aceasta se subsumează categoriei de norme juridice rezervate legii organice. Pentru asemenea prevederi, competenţa decizională aparţine Camerei Deputaţilor. Tocmai în acest spirit constituţional, în Raportul comun al comisiilor sesizate în fond, atât la Camera Deputaţilor, cât şi la Senat, se menţionează în mod expres că în cazul de faţă sunt aplicabile prevederile art. 75 alin. (4) şi (5) din Legea fundamentală, legea întorcându-se la Senat pentru a decide definitiv cu privire la domeniul pentru care este Cameră decizională. Ca atare, nu se pot reţine criticile de neconstituţionalitate privitoare la ordinea de sesizare a celor două Camere ale Parlamentului prin raportare la prevederile art. 75 alin. (1) cu referire la art. 73 alin. (3) lit. l) din Legea fundamentală.
    48. Se arată că actul normativ criticat respectă în ansamblul său cerinţele privind claritatea, precizia şi previzibilitatea normelor juridice. Se menţionează că au fost respectate întru totul dispoziţiile legale privitoare la motivarea proiectelor de acte normative, propunerea legislativă fiind avizată favorabil de Consiliul Legislativ. Totodată, se evidenţiază că expunerea de motive nu face parte integrată din lege, cu consecinţa că nu poate conduce, prin ea însăşi, la neconstituţionalitatea actului normativ.
    49. Nu poate fi reţinută nici critica referitoare la lipsa avizului CSM, întrucât din consultarea fişei legii contestate rezultă că avizul acestei autorităţi a fost prezentat în cadrul derulării procedurii legislative, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 187 din 22 decembrie 2022. Perspectiva Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia ar fi fost necesară solicitarea unui nou aviz asupra amendamentelor formulate, nu este fundamentată pe consacrarea legală a respectivei competenţe în actul normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea autorităţii menţionate. Prin prevederile art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit cărora „plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti“, este reglementat neechivoc faptul că exercitarea competenţei vizează iniţiativele legislative, şi nu textele unor amendamente care ar fi formulate cu prilejul dezbaterii parlamentare. Sub aspect procedural, nici actul normativ organic antereferit şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd mecanismele de consultare a CSM la care s-ar putea recurge în cadrul procesului legislativ desfăşurat la nivelul comisiilor permanente raportoare la care se depun amendamente ori cu prilejul dezbaterii generale sau pe articole din plenul Camerei Deputaţilor şi al Senatului.
    50. Cu privire la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 124 alin. (3) prin raportare la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, se arată că, după cum se precizează chiar în instrumentul de prezentare, dispoziţiile criticate, cu referire la art. I, II şi IV din legea contestată, îşi au sorgintea în angajamentele asumate de România prin PNRR - Componenta C8 - Reforma fiscală şi reforma sistemului de pensii R6. Reforma sistemului public de pensii - Jalon 215 - şi au în vedere identificarea unor „soluţii concrete care să vizeze corectarea inechităţilor dintre beneficiarii pensiilor de serviciu şi beneficiarii din sistemul public de pensii din punct de vedere al aspectului contributivităţii şi luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale“.
    51. Astfel cum se precizează în motivarea amendamentelor care completează, sub forma alin. (11) şi (12), dispoziţiile art. 211 din Legea nr. 303/2022, adoptate de comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor - Comisia pentru muncă şi protecţie socială, respectiv Comisia de buget, finanţe şi bănci - sesizate cu întocmirea raportului asupra proiectului de lege în cauză, intenţia legiuitorului primar a vizat „menţinerea aceleiaşi baze de calcul pentru o perioadă de 5 ani urmare nevoilor de stopare a exodului de personal specializat spre pensie“, în contextul „lipsei acute de personal specializat“. În concordanţă cu jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dar şi cu angajamentele asumate prin PNRR, mai sus amintite, legea criticată nu afectează fundamental dreptul la pensie de serviciu de care beneficiază anumite categorii profesionale, potrivit legii. Fără a aduce atingere principiilor constituţionale evocate de autoarea sesizării - al independenţei justiţiei şi al statului de drept -, în procesul de legiferare legiuitorul a urmărit exclusiv adoptarea unor măsuri menite să reformeze sistemul de pensii, în sensul diminuării inechităţilor existente între beneficiarii pensiei de serviciu raportat la beneficiarii din sistemul public de pensii.
    52. În mod neechivoc, voinţa legiuitorului se întemeiază pe imperativul izvorât din complexitatea circumstanţială a momentului. Raţiunile de reglementare ale legiuitorului, materializate, în deplină concordanţă cu jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, prin amendamentele adoptate în cadrul dezbaterilor parlamentare asupra proiectului de lege în discuţie, care au ca obiect majorarea eşalonată a vârstei standard de pensionare, precum şi creşterea treptată, până în luna ianuarie 2043, a bazei de calcul utilizate la stabilirea pensiei de serviciu pentru judecători, procurori, judecători de la Curtea Constituţională, magistraţi-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, pornind de la principiul potrivit căruia nicio pensie de serviciu nu poate depăşi veniturile obţinute în perioada contributivă, fără a afecta procentul prevăzut de normele legale în vigoare, avut în vedere la calculul pensiei de serviciu acordate categoriilor enumerate, reprezintă exclusiv o problemă de oportunitate legislativă, neputându-se constitui într-un veritabil viciu de constituţionalitate. În consecinţă, Parlamentul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcţie de politica socială şi fondurile disponibile, asupra cuantumului şi condiţiilor de acordare a pensiilor de serviciu.
    53. De facto, cu caracter general, se arată că o mare parte dintre argumentele invocate se referă, în principal, la elemente care ţin de oportunitatea reglementării şi nu pot avea valoarea unei motivări cu privire la criticile aduse.
    54. De altfel, art. 61 alin. (1) din Constituţie consacră rolul Parlamentului de unică autoritate legiuitoare a ţării, ceea ce înseamnă că are deplină competenţă să reglementeze orice relaţii sociale, indiferent de obiectul acestora. Legiferarea presupune normarea unor acţiuni/conduite/comportamente, de la cele mai generale la cele mai concrete, chiar cazuale, fiind determinată, în mod exclusiv, de decizia de oportunitate a Parlamentului. Legiuitorul are competenţa exclusivă de a opta pentru o soluţie legislativă pe care o apreciază ca fiind în concordanţă cu scopurile politicii sale legislative, în speţă asumate la nivel de stat. Cu privire la oportunitate, se apreciază că aceasta nu poate constitui suspiciune/motiv de neconstituţionalitate.
    55. Faţă de cele mai sus arătate, se arată că principiul constituţional presupus a fi încălcat a fost pe deplin respectat de către Parlament în procesul de adoptare a legii.
    56. Referitor la criticile privind art. I pct. 2 din lege, se arată că acest text introduce două alineate noi [alin. (1^1) şi (1^2)] în cuprinsul art. 211 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, în timp ce art. I pct. 3 abrogă alin. (2) al art. 211 din Legea nr. 303/2022. Conform dispoziţiilor art. 211 alin. (2) din Legea nr. 303/2022, în situaţia depăşirii vechimii minime de 25 de ani, cuantumul pensiei persoanelor abilitate prin lege creşte prin adăugarea unui procent de 1% din baza de calcul (fără a o putea depăşi), pentru fiecare an suplimentar în activitate. Se observă astfel că aceste dispoziţii, care reglementează elemente de calcul al cuantumului pensiei, nu vizează bunuri actuale, aflate deja în patrimoniul persoanelor din categoriile profesionale vizate de lege, ci conturează modul de stabilire a cuantumului unor bunuri viitoare, pentru care destinatarii legii au o vocaţie. Având în vedere că dreptul la pensie se exercită în mod efectiv de la data eliberării din funcţie prin pensionare, potrivit art. 201 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 303/2022, se apreciază că modalitatea de calcul al pensiei şi elementele ce conturează cuantumul acesteia sunt la latitudinea autorităţii legiuitoare, care le poate modifica oricând având în vedere realitatea economico-socială, îndeplinirea obiectivelor înscrise în Programul de guvernare adoptat cu prilejul acordării votului de încredere faţă de Guvernul învestit, respectiv îndeplinirea angajamentelor internaţionale asumate de ţara noastră. Ca atare, nu se poate reţine critica privind încălcarea dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
    57. Cu privire la critica raportată la art. 16 şi 53 din Constituţie, se arată că dispoziţiile legii contestate nu restrâng dreptul la pensie, ca drept fundamental prevăzut la art. 47 alin. (2) din Constituţie, ci stabilesc calcularea pensiilor de serviciu printr-un algoritm bazat pe vechime şi vârstă, care este detaliat în cele două anexe nou-introduse la Legea nr. 303/2022. Prin urmare, în ceea ce priveşte aceste din urmă drepturi de asigurări sociale, legiuitorul are dreptul exclusiv de a dispune, în funcţie de politica socială şi de fondurile disponibile, asupra acordării lor, precum şi asupra cuantumului lor şi a condiţiilor de acordare. Se poate spune că, faţă de acestea, Constituţia instituie mai degrabă o obligaţie de mijloace, iar nu de rezultat, spre deosebire de dreptul la pensie, care este consacrat în mod expres. Stabilirea condiţiilor şi criteriilor de acordare a pensiei de serviciu ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, lucru care a fost evidenţiat şi în Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Beian împotriva României, paragraful 59 - Curtea relevă că pe baza articolului 14 din Convenţie, o normă legală „este discriminatorie dacă nu are o justificare «obiectivă şi rezonabilă», adică dacă nu urmăreşte un «scop legitim» sau nu există un «raport rezonabil de proporţionalitate între mijloacele folosite şi scopul vizat»“. Or, în cazul legii criticate, o atare cauză obiectivă şi raţională o reprezintă necesitatea reformării sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechităţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de criză economică şi financiară cu care se confruntă statul în contextul recuperării după criza COVID-19, necesitate care la nivel european a determinat adoptarea Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare şi rezilienţă. Prin urmare, susţinerile autoarei sesizării referitoare la eşalonarea propusă în anexa nr. 4 la Legea nr. 303/2022 ce „determină discriminare fundamentată pe criteriul vârstei, în condiţiile în care criteriul obiectiv de diferenţiere care ar fi trebuit să fundamenteze diferenţa de tratament este vechimea în funcţie“ nu fac decât să confirme legitimitatea soluţiei legislative de a elimina inechităţile din sistem prin cumularea celor două criterii, al vârstei minime de pensionare şi al vechimii în funcţie de 25 de ani.
    58. Astfel, această măsură nu poate fi considerată ca fiind disproporţionată între categoriile socioprofesionale vizate. Se observă că aceasta nu impune o sarcină excesivă asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, şi nu prevede diferenţieri pentru diversele categorii cărora li se adresează, pentru a nu determina ca una sau alta să suporte mai mult sau mai puţin măsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie. Trecerea la noul regim de vârstă standard de pensionare se va face treptat până în anul 2035, norma criticată fiind în acord cu prevederile constituţionale şi ale normelor de tehnică legislativă, dând dreptul destinatarilor să îşi adapteze conduita prin raportare la dispoziţiile nou-introduse.
    59. Cu privire la critica ce implică o pretinsă încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, în componenta de calitate a legii, se apreciază că actul normativ criticat răspunde întru totul exigenţelor constituţionale, reglementarea criticată aducând mai multă claritate şi predictibilitate prin nominalizarea categoriilor de plătitori ai impozitului lunar pe venitul din pensii, luându-se ca bază de calcul nivelul câştigului salarial mediu net, impozitarea realizându-se în mod progresiv, şi nu printr-o „supraimpozitare a pensiilor de serviciu“.
    60. Se menţionează că, potrivit dispoziţiilor actuale ale art. 101 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, impozitul se calculează prin aplicarea unei cote de impunere de 10% asupra venitului impozabil din pensii, iar elementul de noutate adus de legea criticată urmăreşte aşezarea justă a sarcinilor fiscale prin aplicarea unei cote de impunere de 15% asupra părţii din venitul din pensii care depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu net şi excedează aplicării principiului contributivităţii.
    61. Astfel, argumentele prezentate de autoarea sesizării nu pot să încadreze actul normativ în sfera normelor lipsite de claritate şi predictibilitate deoarece Parlamentul, prin modificările adoptate, a cuprins şi a enumerat toate categoriile de venituri din pensii ce urmează să fie impozitate diferenţiat. Prin urmare, dreptul legiuitorului de a reglementa formarea şi controlul resurselor financiare ale statului, astfel cum rezultă din prevederile constituţionale, a fost exercitat cu respectarea exigenţelor constituţionale referitoare la principiul legalităţii şi securităţii raporturilor juridice fiscale, în componenta privind calitatea normelor edictate.
    62. Referitor la criticile privind încălcarea art. 1 alin. (4) din Constituţie, se arată că autoarea acestora nu descrie şi nici nu evidenţiază o relaţie de cauzalitate între acte, fapte sau acţiuni care sunt de competenţa autorităţii legiuitoare, la care aceasta ar fi recurs sau de la care s-ar fi abţinut, după caz, şi afectarea drepturilor ori competenţelor constituţionale ale autorităţii judecătoreşti, cu consecinţa împiedicării funcţionării normale a acesteia şi/sau a declanşării blocajului instituţional. În sesizare sunt doar redate pasaje şi considerente extrase din expunerea de motive a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, care a intrat în vigoare la 16 decembrie 2022, şi pasaje din expunerea de motive a legii contestate, care ar avea un conţinut diferit. Diferenţele de conţinut dintre cele două expuneri de motive ale celor două proiecte de legi invocate de autoarea sesizării sunt determinate de particularităţile obiectului de reglementare, de schimbările economice şi financiare apărute în societate, iar intervalul dintre momentele la care au fost depuse nu este de câteva zile, după cum susţine autoarea sesizării. Astfel, Guvernul a depus proiectul de Lege privind statutul judecătorilor şi procurorilor la prima Cameră sesizată în data de 1 septembrie 2022, iar proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu l-a depus la prima Cameră sesizată în data de 29 decembrie 2022.
    63. Având în vedere considerentele de mai sus, se arată că susţinerile autoarei sesizării au valoarea unor opinii ori consideraţii teoretice, care nu au suport juridic, constituţional, nefiind însoţite de argumente care să motiveze afirmaţia că este afectată „stabilitatea statutului magistraţilor cu consecinţa slăbirii independenţei justiţiei şi a puterii judecătoreşti în ansamblul său“ ori afirmaţia că măsurile dispuse prin legea contestată „sunt soluţii legislative care, prin încercarea de eliminare a pensiei de serviciu a magistraţilor, păstrează acelaşi caracter neconstituţional“ (pensia de serviciu nu se elimină). Ca urmare, simpla menţionare a acestora, în absenţa unor argumente pertinente, incidente soluţionării sesizării, nu este suficientă pentru a justifica neconstituţionalitatea legii contestate, respectiv a măsurilor juridice pe care aceasta le reglementează.
    64. În acest context, se apreciază că nu poate fi reţinut în sarcina celor două Camere ale Parlamentului niciun comportament expres sau implicit care să determine ori să contribuie în vreun fel la slăbirea independenţei justiţiei şi a puterii judecătoreşti în ansamblul său. De asemenea, nu poate fi reţinută nici arogarea de către Parlament a unor competenţe care nu îi aparţin şi nici încălcarea de către acesta a competenţelor care aparţin altor autorităţi publice.
    65. Guvernul apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    66. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate care privesc diverse sintagme referitoare la baza de calcul al pensiilor de serviciu („media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare“, „media veniturilor nete aferente bazei de calcul“ etc.), se arată că acestea sunt reglementate şi consacrate de dispoziţiile legale aplicabile tuturor categoriilor de pensii de serviciu reglementate de legi cu caracter special, cu excepţia pensiilor de serviciu ale magistraţilor, respectiv art. IX din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2017 privind modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
    67. Se arată că, potrivit legii, creşterea vârstei de pensionare se face etapizat de la 50 la 60 de ani începând cu anul 2023 până în anul 2035, şi nu intempestiv, precum şi că la determinarea bazei de calcul al pensiilor de serviciu se au în vedere veniturile de natură salarială realizate pe o durată mai mare de activitate, eşalonată de la 12 luni la 300 de luni, începând cu anul 2023 până în anul 2043. Conform noului cadru legislativ, pensiile de serviciu ale magistraţilor vor fi recalculate şi vor fi aliniate la principiul contributivităţii. Drept urmare, pensiile de serviciu se calculează pe baza principiului contributivităţii, a vechimii în profesie şi a reajustării procentului legat de veniturile obţinute.
    68. Invocându-se avizul CSM, precum şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, se apreciază că noul mod de stabilire a bazei de calcul, precum şi recalculare a pensiilor de serviciu aflate în plată este unul constituţional. În lipsa recalculării pensiilor aflate în plată, s-ar crea două categorii de magistraţi, care ar beneficia de cuantumuri diferite ale pensiei de serviciu, în funcţie de legea în vigoare la momentul pensionării, deşi aceştia îndeplinesc aceleaşi condiţii de vechime, funcţie şi grad, iar statutul şi protecţia lor constituţională sunt identice. În plus, prin faptul că limitează cuantumul pensiei în plată la media veniturilor nete, legea reconstituie reperele fireşti ce au caracterizat cuantumul pensiei de serviciu înainte de modificările operate la nivelul legislaţiei fiscale, care au condus la un cuantum net al pensiei de serviciu superior cuantumului net al indemnizaţiei unui magistrat în activitate. Or, este în afara oricărei raţiuni ca o persoană să beneficieze de o pensie de serviciu mai mare decât veniturile pe care le-ar obţine dacă ar exercita efectiv activitatea în considerarea căreia primeşte pensia. Trebuie subliniat că lipsa unei astfel de norme tranzitorii vizând recalcularea pensiilor de serviciu în plată ar avea drept efect direct creşterea considerabilă a numărului judecătorilor şi procurorilor care vor solicita eliberarea din funcţie prin pensionare, până la momentul intrării în vigoare a noii legi. O astfel de perspectivă ar conduce la un veritabil blocaj în activitatea judiciară, prin depopularea instituţiilor judiciare, cu consecinţe care vor greva pentru mulţi ani instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi, astfel, vor afecta grav dreptul cetăţeanului la un proces echitabil, inclusiv în componenta referitoare la accesul la instanţă, actul de justiţie devenind iluzoriu.
    69. Se arată că legea criticată este clară şi previzibilă sub aspectul soluţiilor legislative promovate prin dispoziţiile sale tranzitorii referitoare la baza de calcul şi la creşterea vârstei de pensionare. Legiuitorul a reglementat o eşalonare efectivă, reală, clar redactată şi susceptibilă de aplicare, care poate produce efecte juridice indiscutabile. Noua reglementare nu este de natură să afecteze statutul magistratului, nefiind viciată în raport cu principiul constituţional al independenţei justiţiei.
    70. Legiuitorul a respectat întocmai cele statuate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, în sensul că nu a diminuat drepturile magistraţilor, ci a instituit garanţia unei echităţi între drepturile cuvenite cu titlu de salariu şi cele cu titlu de pensie, acesta considerând că nicio pensie specială nu poate depăşi venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare.
    71. Se apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, acestea fiind clare, şi nu sunt de natură să conducă la interpretări arbitrare, iar termenele, modalitatea şi sumele de plată pot fi stabilite pentru fiecare plătitor, respectiv aceştia pot urmări şi înţelege sarcina fiscală ce le revine.
    72. Se menţionează că fiecare domeniu de reglementare cuprins în lege, cu toate că îşi păstrează individualitatea, are caracter conex legislaţiei privind drepturile de pensie, vizând relaţii sociale omogene fiecărui domeniu. Se poate observa că obiectul de reglementare al proiectului de lege este clar şi bine definit, reprezentat fiind de crearea unui cadru legal de tratament între asiguraţii sistemului public de pensii în considerarea principiului egalităţii.
    73. Se subliniază că, în cadrul PNRR, în componenţa „Reformei sistemului public de pensii“ este abordată şi problematica indemnizaţiilor/pensiilor de serviciu, astfel că demersurile întreprinse, conform jalonului 215, au fost necesare pentru intrarea în vigoare a „cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale“. În cadrul componentei extinse se face referire la o serie de categorii de indemnizaţii/pensii reglementate prin acte normative individuale cu caracter special, aplicabile pentru toate categoriile de personal. Conform PNRR, acestea trebuiau supuse unor reforme pe baza unor soluţii care să vizeze corectarea inechităţilor dintre beneficiarii acestor categorii de pensii şi beneficiarii din sistemul public de pensii din punctul de vedere al aspectului contributivităţii, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Noul cadru legislativ nu va permite crearea unor noi categorii de pensii şi nicio pensie nu va putea depăşi venitul obţinut în cursul perioadei de cotizare. Reformarea cadrului normativ privind pensiile de serviciu pe baza unor soluţii care să vizeze corectarea inechităţilor dintre beneficiarii acestor categorii de pensii şi beneficiarii din sistemul public de pensii din punctul de vedere al aspectului contributivităţii, luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reprezintă un angajament al României, asumat în cuprinsul PNRR. În cadrul acestui angajament, Guvernul a adoptat, în şedinţa din 28 decembrie 2022, proiectul de lege care vizează reducerea cheltuielilor cu pensiile de serviciu, prevăzut la jalonul 215 din PNRR.
    74. Având în vedere că legea a fost adoptată în acord cu poziţia instituţiilor în al căror statut profesional este reglementată această categorie de pensie, cu respectarea atât a angajamentelor asumate prin PNRR, cât şi a deciziilor Curţii Constituţionale, se apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    75. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.
    76. La dosarul cauzei, persoane fizice şi juridice au depus, în calitate de amicus curiae, înscrisuri prin care, în esenţă, solicită admiterea, respectiv respingerea obiecţiei de neconstituţionalitate.
    77. La termenul de judecată fixat pentru data de 26 iulie 2023, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor asupra cauzei pentru data de 2 august 2023, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    78. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Analizând motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate, se constată că, în realitate, aceasta vizează legea în ansamblul său, precum şi, în mod punctual, art. I-IV, art. XIII alin. (5) şi (6) şi art. XV din lege corelate cu anexele corespunzătoare. Textele criticate punctual au următorul cuprins:
    "ART. I
    Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 211, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 211
    (1) Judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de la Curtea Constituţională, precum şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1), cu o vechime de cel puţin 25 de ani realizată numai în aceste funcţii se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 4, şi pot beneficia de o pensie de serviciu în cuantum de 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent, din ultimele luni consecutive de activitate, stabilite conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3."

    2. La articolul 211, după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alin. (1^1) şi (1^2), cu următorul cuprins:
    "(1^1) Pentru pensiile de serviciu stabilite până la data de 31 decembrie 2028, baza de calcul folosită este media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent dintr-un număr de luni consecutive stabilit conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3 din ultimii 10 ani de activitate, realizată înainte de data pensionării, în funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, precum şi în calitate de personal de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1).
(1^2) Perioada de raportare prevăzută la alin. (1) creşte conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu."

    3. La articolul 211, alineatul (2) se abrogă.
    4. La articolul 211, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "(3) De pensia de serviciu beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii, judecătorii, procurorii, judecătorii de la Curtea Constituţională, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la Curtea Constituţională şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) cu o vechime între 20 şi 25 de ani numai în aceste funcţii, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul, pentru fiecare an care lipseşte din vechimea integrală de 25 de ani, cuantumul pensiei nete neputând depăşi media veniturilor nete aferente bazei de calcul astfel reduse. Prevederile alin. (4) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor prevăzute de prezentul alineat.
(4) Persoanele care au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în funcţiile enumerate la alin. (1) se pot pensiona la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzute de sistemul public de pensii şi pot beneficia de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au o altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu este egală cu 80% din baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent din ultimele luni de activitate înainte de data eliberării din funcţie, raportate la un judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, corespunzătoare perioadei de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele care au fost eliberate din funcţie din motive neimputabile acestora. Cuantumul net al pensiei nu poate fi mai mare decât 100% din media veniturilor nete aferente bazei de calcul."

    5. La articolul 211, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alin. (4^1), cu următorul cuprins:
    "(4^1) În baza de calcul pentru stabilirea pensiei de serviciu nu se includ sumele primite cu titlu de prime, premii, decontări, restituiri de drepturi salariale aferente altei perioade decât cea avută în considerare la stabilirea dreptului de pensie, diurne sau oricare alte drepturi care nu au un caracter permanent."

    6. La articolul 213, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(2) Pensiile de serviciu, inclusiv pensia de invaliditate şi pensia de urmaş, se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică."

    7. Articolul 293 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 293
    Anexele nr. 1-4 fac parte integrantă din prezenta lege."

    8. După anexa nr. 2 se introduc două noi anexe, anexele nr. 3 şi 4, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 1, respectiv în anexa nr. 2 la prezenta lege.
    ART. II
    Prin derogare de la art. 211 din Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, până în anul 2028, la calculul vechimii de 25 de ani se poate lua în considerare etapizat, în funcţie de anul pensionării, şi o perioadă maximă în care judecătorul, procurorul sau magistratul-asistent sau personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 221 alin. (1) a îndeplinit funcţiile de judecător financiar, procuror financiar sau consilier de conturi la secţia jurisdicţională a Curţii de Conturi, avocat, notar, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, grefier cu studii superioare juridice, consilier juridic sau jurisconsult, conform anexei nr. 4 la Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege.
    ART. III
    (1) În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile de serviciu stabilite în baza unor decizii de pensii emise până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se recalculează prin aplicarea formulei de calcul prevăzute la art. 211 din Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare a pensiei de serviciu şi ţinând cont de vechimea utilizată la stabilirea sau după caz, la ultima recalculare a drepturilor de pensie.
    (2) În termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, beneficiarii drepturilor de pensie de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2022, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, au obligaţia de a depune cerere la angajator pentru a alege baza de calcul a pensiei, respectiv perioada de 12 luni consecutive din ultimii 10 ani de activitate înainte de data pensionării. În situaţia în care beneficiarul de pensie de serviciu nu depune cerere de opţiune pentru baza de calcul, angajatorul va stabili baza de calcul aferentă ultimelor 12 luni de activitate. Angajatorul are obligaţia de a transmite casei teritoriale de pensii/casei de pensii sectoriale adeverinţa cu cele două elemente necesare recalculării pensiei de serviciu, respectiv baza de calcul reprezentată de media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent din 12 luni consecutive, precum şi media veniturilor nete corespunzătoare veniturilor brute care au constituit baza de calcul al pensiei de serviciu, actualizate la data întocmirii adeverinţei prin raportare la valoarea veniturilor cuvenite unui judecător sau procuror în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional.
    (3) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) şi (2) se plăteşte de la data de întâi a lunii următoare expirării perioadei de recalculare prevăzute la alin. (1).
    (4) Dispoziţiile alin. (1)-(3) se aplică în mod corespunzător şi cererilor înregistrate la casele teritoriale de pensii sau la casele sectoriale de pensii şi nesoluţionate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi.
    (5) Recalcularea prevăzută la alin. (1) nu aduce atingere drepturilor de pensie stabilite pe baza principiului contributivităţii, potrivit legislaţiei sistemului public de pensii.
    ART. IV
    Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.197 din 14 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 68^5, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 68^5
    (1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea prevăzut la art. 3 alin. (2), personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică prevăzut la art. 3^1, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime de cel puţin 25 de ani în specialitate, pot beneficia de pensie de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3, în cuantum de 65% din baza de calcul reprezentată de media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent, corespunzătoare perioadei de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 1, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu.
    (2) De pensia de serviciu prevăzută la alin. (1) beneficiază, la împlinirea vârstei standard de pensionare conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3, şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, personalul de specialitate criminalistică şi personalul care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi tehnicienii criminalişti din cadrul parchetelor, cu o vechime în specialitate între 20 şi 25 de ani, în acest caz cuantumul pensiei fiind micşorat cu 1% din baza de calcul prevăzută la alin. (1) pentru fiecare an care lipseşte din vechimea în specialitate integrală, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 2."

    2. La articolul 68^5, alineatul (3) se abrogă.
    3. La articolul 68^5, alineatul (7) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "(7) Persoanele care îndeplinesc condiţiile de vârstă şi de vechime prevăzute la alin.(1) numai în funcţia de personal auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, de personal de specialitate criminalistică şi de personal care ocupă funcţii auxiliare de specialitate criminalistică, precum şi în cea de tehnician criminalist din cadrul parchetelor beneficiază de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au avut sau au o altă ocupaţie. În acest caz, baza de calcul al pensiei de serviciu o reprezintă 65% din media salariilor de bază brute lunare, inclusiv sporurile cu caracter permanent, realizate de personalul auxiliar de specialitate aflat în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă şi nivel al instanţei ori parchetului sau INEC unde a funcţionat solicitantul înaintea eliberării din funcţia de personal auxiliar de specialitate, corespunzătoare perioadei de activitate anterioare lunii în care se depune cererea de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 1, în funcţie de data acordării pensiei de serviciu."

    4. După articolul 96 se introduce un nou articol, art. 97, cu următorul cuprins:
    "ART. 97
    Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta lege."

    5. După articolul 97 se introduc trei anexe, anexele nr. 1-3, având cuprinsul prevăzut în anexa nr. 3, anexa nr. 4, respectiv în anexa nr. 5 la prezenta lege.
    [...]
    ART. XV
    Articolul 101 dinLegea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "Calculul impozitului pe venitul din pensii şi termenul de plată
    ART. 101
    (1) Orice plătitor de venituri din pensii are obligaţia de a calcula lunar impozitul, potrivit prevederilor prezentului articol, la data efectuării plăţii pensiei, de a-l reţine şi de a-l plăti la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se face plata pensiei. Impozitul reţinut este impozit final.
    (2) Impozitul lunar se determină de fiecare plătitor de venit din pensii astfel:
    a) pentru partea din venitul din pensii mai mică sau egală cu nivelul câştigului salarial mediu net care se determină pe baza câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, precum şi pentru partea din venitul din pensii determinată ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, indiferent de nivelul acesteia, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2.000 de lei, se aplică o cotă de impunere de 10%;
    b) pentru partea din venitul din pensii care depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu net care se determină pe baza câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi excede aplicării principiului contributivităţii, se aplică o cotă de impunere de 15%.
    (3) În situaţia în care, cuantumul componentei din venitul lunar din pensii, determinată ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, depăşeşte câştigul salarial mediu net care se determină pe baza câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, cota de impunere de 15% se aplică pentru partea din venitul lunar din pensii care depăşeşte nivelul acestui cuantum şi excede aplicării principiului contributivităţii.
    (4) Prin excepţie de la prevederile alin. (3), în situaţia în care cuantumul componentei din venitul lunar din pensie nu poate fi determinat ca urmare a aplicării principiului contributivităţii, cota de impunere de 15% se aplică pentru partea din venitul lunar din pensii care depăşeşte câştigul salarial mediu net care se determină pe baza câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat.
    (5) Determinarea câştigului salarial mediu net prevăzut în prezentul articol se stabileşte prin deducerea din câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat a contribuţiilor obligatorii şi a impozitului pe venit prevăzute la art. 2 alin. (2) lit. a) şi b).
    (6) În cazul unei pensii care nu este plătită lunar, impozitul ce trebuie reţinut se stabileşte prin împărţirea pensiei plătite la fiecare din lunile cărora le este aferentă pensia.
    (7) Drepturile de pensie restante se defalcă pe lunile la care se referă, în vederea calculării impozitului datorat, reţinerii şi plăţii acestuia, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii.
    (8) Veniturile din pensiile de urmaş vor fi individualizate în funcţie de numărul acestora, iar impozitarea se va face în raport cu drepturile cuvenite fiecărui urmaş, conform prevederilor alin. (2), (3) sau (4), după caz.
    (9) În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii stabilite pentru perioade anterioare, conform legii, impozitul se calculează asupra venitului impozabil lunar, prin aplicarea prevederilor alin. (2), (3) sau (4), după caz, şi se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii, şi se plăteşte până la data de 25 a lunii următoare celei în care s-au plătit. Diferenţele de venituri din pensii, primite de la acelaşi plătitor şi stabilite pentru perioadele anterioare, se impozitează separat faţă de drepturile de pensie ale lunii curente.
    (10) În cazul veniturilor din pensii şi/sau al diferenţelor de venituri din pensii, sumelor reprezentând actualizarea acestora cu indicele de inflaţie, stabilite în baza hotărârilor judecătoreşti rămase definitive şi irevocabile/hotărârilor judecătoreşti definitive şi executorii, impozitul se calculează separat faţă de impozitul aferent drepturilor lunii curente, prin aplicarea prevederilor alin. (2), (3) sau (4), după caz, impozitul reţinut fiind impozit final. Impozitul se reţine la data efectuării plăţii, în conformitate cu reglementările legale în vigoare la data plăţii veniturilor respective. Impozitul astfel reţinut se plăteşte până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-au plătit veniturile.
    (11) Contribuabilii pot dispune asupra destinaţiei unei sume reprezentând până la 3,5% din impozitul pe venit datorat pentru susţinerea entităţilor nonprofit care se înfiinţează şi funcţionează în condiţiile legii şi a unităţilor de cult, precum şi pentru acordarea de burse private, potrivit legii, în conformitate cu reglementările art. 123^1."
"

    79. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) privind statul de drept, alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat şi alin. (5) în componentele sale privind calitatea legii şi respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale, ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii, ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, ale art. 73 alin. (3) lit. l) privind domeniul legilor organice, ale art. 75 alin. (1) privind sesizarea Camerelor, ale art. 124 alin. (3) privind independenţa judecătorilor, ale art. 131 privind rolul Ministerului Public, ale art. 132 alin. (1) privind statutul procurorilor, ale art. 133 alin. (1) privind rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi ale art. 147 alin. (4) privind caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale.

    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    80. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia Curţii Constituţionale nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    81. Obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.
    82. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    83. Curtea reţine că legea criticată a fost adoptată de Senat, în calitate de primă Cameră sesizată, în procedură de urgenţă, în data de 29 martie 2023, după care a fost trimisă Camerei Deputaţilor, care a adoptat-o, în calitate de Cameră decizională, în procedură de urgenţă, la data de 26 iunie 2023. Având în vedere că amendamentele admise în timpul dezbaterilor au generat deosebiri majore de conţinut juridic şi o configuraţie juridică semnificativ diferită a proiectului de lege faţă de forma adoptată de Senat, precum şi faptul că devin aplicabile dispoziţiile art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie, în conformitate cu prevederile art. 116 alin. (4) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, cu modificările şi completările ulterioare, legea a fost întoarsă la Senat pentru a fi dezbătută în procedură de urgenţă [a se vedea Raportul comun asupra proiectului de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, trimis pentru dezbatere pe fond, în procedură de urgenţă, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci şi Comisiei pentru muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor din data de 26 iunie 2023]. Prin urmare, Senatul a adoptat legea în data de 28 iunie 2023, iar la aceeaşi dată Camera Deputaţilor a adoptat-o şi ea din nou. La data de 28 iunie 2023, legea a fost depusă la secretarul general al Senatului şi, respectiv, la secretarul general al Camerei Deputaţilor, în vederea exercitării dreptului de sesizare a Curţii Constituţionale, iar la data de 30 iunie 2023 a fost trimisă Preşedintelui României pentru promulgare. Sesizarea a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 29 iunie 2023, aşa încât Curtea reţine că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 2 zile prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, aspect ce se încadrează în prima ipoteză din paragraful 70 al Deciziei nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, astfel că urmează a se constata că aceasta este admisibilă.
    84. Sub aspectul obiectului sesizării, Curtea urmează să constate că aceasta vizează o lege care nu a fost încă promulgată, astfel că poate forma obiectul controlului de constituţionalitate prevăzut de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie.
    85. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.
    86. Curtea reţine că este învestită de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în mod exclusiv, cu soluţionarea unor critici de neconstituţionalitate extrinsecă a legii în ansamblul său, precum şi a unor critici de neconstituţionalitate intrinsecă numai a dispoziţiilor legale privind sistemul justiţiei, astfel încât, prin prezenta decizie, potrivit jurisprudenţei sale constante, se va pronunţa în limitele sesizării (a se vedea Decizia nr. 498 din 24 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 585 din 4 august 2015, paragraful 44, Decizia nr. 412 din 20 iunie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 570 din 11 iulie 2019, paragraful 61, Decizia nr. 2 din 13 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 27 ianuarie 2021, paragraful 54, şi Decizia nr. 231 din 6 aprilie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 613 din 22 iunie 2021, paragraful 40).

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate
    2.1. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, sub aspectul caracterului eterogen al actului normativ criticat
    87. Curtea observă că decizia invocată în susţinerea acestei critici de neconstituţionalitate (Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 5 iunie 2020) a vizat o lege adoptată prin angajarea răspunderii Guvernului, ipoteză în care art. 114 alin. (1) din Constituţie precizează, în mod expres, că „Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege“. Curtea a precizat că o lege nu poate viza decât un singur domeniu de reglementare, precum şi domenii aflate în conexitate directă cu acesta. În acest sens sunt şi prevederile art. 14 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, care stabilesc că reglementările de acelaşi nivel şi având acelaşi obiect se cuprind, de regulă, într-un singur act normativ, iar un act normativ poate cuprinde reglementări şi din alte materii conexe numai în măsura în care sunt indispensabile realizării scopului urmărit prin acest act [paragraful 75 din Decizia nr. 61 din 12 februarie 2020].
    88. Ca atare, Curtea reţine că o asemenea orientare nu este proprie doar art. 114 alin. (1) din Constituţie, ceea ce înseamnă că orice proiect/propunere legislativă şi, ulterior adoptării, orice lege trebuie să aibă un obiect de reglementare unitar, şi nu eterogen. Prin urmare, în realitate, în mod primar o asemenea exigenţă decurge şi din art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    89. Critica formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este, însă, întemeiată, întrucât legea analizată vizează regimul pensiilor de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1102 din 16 noiembrie 2022, Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1197 din 14 decembrie 2004, Legea nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 238 din 3 aprilie 2014, Legea nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 546 din 22 iulie 2015, Legea nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 481 din 18 iulie 2007, Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, şi Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 556 din 27 iulie 2015, coroborate cu o modificare operată la nivelul Codului fiscal care priveşte impozitarea pensiilor de serviciu. Ca atare, obiectul reglementării este unul unitar, iar dispoziţiile de modificare cuprinse în legea analizată realizează o regândire structurală a regimului juridic al pensiilor de serviciu din respectivele acte. O asemenea reglementare nu poate avea, desigur, pretenţia codificării, având în vedere necesitatea menţinerii unor statute profesionale distincte şi complete din punct de vedere legislativ ale beneficiarilor pensiilor de serviciu. Totuşi, întrucât obiectul reglementării vizează în mod exclusiv stabilirea condiţiilor de dobândire a pensiei de serviciu şi impozitarea acesteia, urmează a se reţine că acesta este unul unitar sub aspectul materiei legislative, astfel că legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    90. Curtea mai reţine că, în cauză, nu poate fi invocată Decizia nr. 153 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 10 iunie 2020, întrucât aceasta, pentru a ajunge la concluzia caracterului eterogen al reglementării în materia pensiilor de serviciu, a avut în vedere faptul că legea trata împreună profesiile de carieră cu funcţiile de demnitate publică, din perspectiva pretinsului deziderat de eliminare a „pensiilor speciale“, fără a se respecta exigenţele impuse atât din punctul de vedere al formei specifice fiecărui domeniu de reglementare, cât şi din punctul de vedere al fondului reglementărilor [a se vedea Decizia nr. 153 din 6 mai 2020, paragraful 113].

    2.2. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 75 alin. (1) şi a art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie, sub aspectul nerespectării ordinii de sesizare a celor două Camere
    91. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie consideră că, în privinţa reglementărilor ce vizează pensiile de serviciu din domeniul justiţiei, Camera de reflecţie trebuia să fie Camera Deputaţilor, iar Camera decizională trebuia să fie Senatul. Or, legea a fost adoptată cu nerespectarea acestei ordini de sesizare a celor două Camere.
    92. O problemă similară a fost soluţionată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 530 din 19 iunie 2020. În esenţă, Curtea a observat că legea criticată cuprindea reglementări care impuneau ordini diferite de sesizare a celor două Camere şi a stabilit că, în măsura în care Camera ce a fost aleasă/stabilită drept decizională nu aduce modificări în privinţa reglementărilor pentru care ar fi trebuit să fie Cameră de reflecţie, legea este considerată adoptată potrivit art. 75 alin. (1) din Constituţie. Dacă, însă, această Cameră aduce modificări, atunci ea trebuie să întoarcă legea la Camera care iniţial s-a comportat ca şi Cameră de reflecţie, pentru a decide definitiv cu privire la dispoziţiile în discuţie [a se vedea, în special, paragrafele 63-66 din Decizia nr. 235 din 2 iunie 2020, precitată]. S-a mai arătat, prin aceeaşi decizie, că instituţia întoarcerii legii acţionează ca un regulator de competenţă, în sensul protejării Camerei cu competenţă decizională definitivă, stabilită conform art. 75 alin. (1) din Constituţie, având o strânsă conexiune şi cu principiul bicameralismului, deoarece doar în privinţa unei prevederi asupra căreia a doua Cameră intervine se poate pune atât problema respectării principiului bicameralismului, cât şi a întoarcerii legii, în funcţie de menţinerea sau nu a competenţei sale decizionale definitive în raport cu obiectul de reglementare al prevederii în cauză [a se vedea Decizia nr. 235 din 2 iunie 2020, precitată, paragraful 61, precum şi Decizia nr. 681 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 11 martie 2019, paragrafele 210-212].
    93. Raportat la cauza de faţă, Curtea constată că, întrucât regimul pensiilor de serviciu vizează o categorie destul de largă de subiecte de drept ale căror statute ţin fie de domeniul legii organice, fie de cel al legii ordinare, rezultă că şi ordinea de sesizare a Camerelor este diferită. Stabilirea caracterului organic sau ordinar al legii are relevanţă şi cu privire la respectarea procedurii de adoptare a legilor, astfel cum aceasta este consacrată în Constituţie. Ordinea în care cele două Camere ale Parlamentului vor dezbate proiectul de lege sau propunerea legislativă depinde şi de caracterizarea legii, în funcţie de aceasta urmând să fie determinată Camera competentă să adopte legea în calitate de primă Cameră sesizată, respectiv de Cameră decizională, în temeiul art. 75 alin. (1) din Constituţie. Aşadar, calificarea iniţială a legii ce urmează să fie adoptată, ca organică sau ordinară, are influenţă asupra procesului legislativ, determinând parcursul proiectului de lege sau al propunerii legislative (a se vedea Decizia nr. 89 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 aprilie 2017, paragraful 42, Decizia nr. 537 din 18 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 6 august 2018, paragraful 45, Decizia nr. 235 din 2 iunie 2020, precitată, paragraful 55, sau Decizia nr. 772 din 22 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1313 din 30 decembrie 2020, paragraful 55). Mai mult, chiar în cadrul categoriei legilor organice, în funcţie de domeniul în care intervin, ordinea de sesizare a Camerelor poate fi diferită [a se vedea art. 75 alin. (1) din Constituţie].
    94. Ca atare, chiar dacă pentru pensiile de serviciu ale judecătorilor/procurorilor (Legea nr. 303/2022), ale consilierilor de conturi/auditorilor publici externi (Legea nr. 94/1992) şi ale militarilor (Legea nr. 223/2015) prima Cameră sesizată trebuia să fie Camera Deputaţilor, pentru restul personalului, precum şi în privinţa modificării Codului fiscal, ordinea sesizării Camerelor ar fi fost cea inversă. Ca atare, în virtutea autonomiei regulamentare de care se bucură, Parlamentul poate stabili, în atari condiţii, ordinea de sesizare a Camerelor, cu condiţia ulterioară ca în cazul în care Camera decizională astfel stabilită aduce modificări materiei care intră în sfera de competenţă decizională a primei Camere, atunci va avea obligaţia reîntoarcerii legii numai pentru prevederea respectivă către prima Cameră, care va decide definitiv în procedură de urgenţă. Exact acest lucru s-a întâmplat în cauza de faţă: legea a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, Camera Deputaţilor a acţionat în calitate de Cameră decizională, însă a introdus şi reglementări ce ţineau de competenţa decizională a primei Camere, astfel că a întors legea la Senat, care a decis definitiv, acţionând în calitate de Cameră decizională cu privire la aceste noi reglementări introduse, conform art. 75 alin. (4) şi (5) din Constituţie.
    95. În aceste condiţii, nu a avut loc o încălcare a ordinii de sesizare a celor două Camere, astfel că în procedura de adoptare a legii au fost respectate prevederile art. 75 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţie.

    2.3. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul nesolicitării avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)
    96. Problema ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este aceea că, deşi acest aviz al CSM a fost solicitat, iar CSM l-a şi dat (Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 187 din 22 decembrie 2022), aşadar, anterior depunerii proiectului de lege în Parlament, în Camera Deputaţilor (Cameră decizională) au fost aduse modificări substanţiale proiectului de lege prin formulare de amendamente, rezultând un act normativ cu un conţinut fundamental diferit de cel avizat iniţial de CSM. Or, asupra acestei redactări nu a fost solicitat avizul CSM.
    97. Curtea reţine că, potrivit art. 39 alin. (3) din Legea nr. 305/2022, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii avizează proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti. Deşi există o bogată jurisprudenţă cu privire la obligaţia de a solicita avizul CSM cu privire la proiectele de acte normative ce privesc activitatea autorităţii judecătoreşti (Decizia nr. 901 din 17 iunie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 21 iulie 2009, Decizia nr. 3 din 15 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 71 din 29 ianuarie 2014, Decizia nr. 63 din 8 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 27 februarie 2014, Decizia nr. 221 din 2 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 594 din 7 iulie 2020, Decizia nr. 721 din 7 octombrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1212 din 11 decembrie 2020), se observă că în nicio decizie Curtea nu a fost chemată să se pronunţe dacă avizul CSM poate fi solicitat în procedură parlamentară, eventual la cererea preşedintelui comisiei parlamentare sesizate în fond, cu privire la amendamentele supuse dezbaterii comisiei. O asemenea posibilitate legală şi regulamentară există numai în privinţa solicitării avizului Consiliului Legislativ [a se vedea art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 73/1993 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Legislativ, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1122 din 29 noiembrie 2004, art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputaţilor şi art. 118 din Regulamentul Senatului]. Aceasta este numai o posibilitate, şi nu o obligaţie [a se vedea şi Decizia nr. 63 din 13 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 6 martie 2018, paragraful 56], iar nici legea şi nici regulamentele parlamentare nu prevăd vreo sancţiune în situaţia în care preşedintele comisiei nu solicită acest aviz suplimentar.
    98. Comisiile parlamentare, de asemenea, pot invita, motivat, să participe la lucrări persoane interesate, reprezentanţi ai unor organizaţii neguvernamentale şi specialişti din partea unor autorităţi publice, corpuri profesionale sau altor instituţii specializate. Reprezentanţii organizaţiilor neguvernamentale şi specialiştii invitaţi, la solicitare, pot să îşi prezinte opiniile cu privire la problemele discutate în comisie sau pot înmâna preşedintelui comisiei documentaţii ce vizează tematica pusă în discuţie [art. 57 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor sau art. 57 lit. c) din Regulamentul Senatului].
    99. Ca atare, Curtea reţine că nu există o bază legală sau regulamentară pentru solicitarea unui aviz al CSM cu privire la amendamentele depuse în procedură parlamentară, ceea ce înseamnă că, prin nesolicitarea unui astfel de aviz, dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi (5) raportat la art. 133 alin. (1) din Constituţie nu au fost încălcate. Desigur, nimic nu împiedică decidentul politic (Camera Deputaţilor sau chiar Senatul) să solicite, dar numai dacă apreciază ca fiind necesar, participarea CSM la dezbaterile comisiilor parlamentare pentru exprimarea unei opinii cu privire la conţinutul amendamentelor depuse sau invitarea reprezentanţilor CSM la şedinţa acestor comisii.

    2.4. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, sub aspectul afectării componentei funcţionale/instituţionale a principiului independenţei justiţiei în substanţa sa
    100. Art. I pct. 1 din legea criticată restructurează art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 şi aduce următoarele modificări în materia pensiilor de serviciu ale magistraţilor:
    - numai funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică sunt eligibile pentru acordarea pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 303/2022. În privinţa judecătorilor Curţii Constituţionale, se reţine că există două sisteme alternative de pensionare, prevăzute de Legea nr. 303/2022, respectiv de Legea nr. 47/1992, fiind la latitudinea acestora să opteze pentru unul dintre acestea, iar prezenta lege aduce un aport normativ novator numai în privinţa sistemului reglementat de Legea nr. 303/2022, astfel că sistemul de pensionare prevăzut de Legea nr. 47/1992 rămâne nemodificat şi parte a fondului activ al legislaţiei;
    – vechimea efectivă de 25 de ani trebuie să fie realizată numai în funcţiile de judecător, procuror, judecător la Curtea Constituţională, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi la Curtea Constituţională, personal de specialitate juridică. Se reţine că în prezent nu există o asemenea exigenţă, vechimea de 25 de ani putând fi adiţionată din diverse activităţi juridice eterogene, prevăzute de lege. În cazul judecătorilor Curţii Constituţionale, este evident că vechimea realizată numai în această funcţie nu poate fi de 25 de ani, având în vedere că mandatul acestora este de 9 ani, potrivit art. 142 alin. (2) din Constituţie, astfel că vechimea realizată în această calitate se adiţionează, în sistemul Legii nr. 303/2022, cu celelalte vechimi expres menţionate şi nu este aplicabilă sistemului de pensionare prevăzut de Legea nr. 47/1992;
    – baza de calcul al pensiei de serviciu o reprezintă media indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi sporurile cu caracter permanent dintr-o perioadă iniţială de 12 luni, care urmează să crească până la 300 de luni;
    – vârsta standard de pensionare este stabilită la 50 de ani, urmând să crească până la 65 de ani.

    101. Principala problemă ridicată vizează lipsa unei etapizări reale a modificărilor operate cu privire la condiţiile de pensionare, care să se realizeze într-un interval de timp gradual şi predictibil.
    102. Cu privire la această critică, instanţa constituţională constată că legiuitorul a stabilit prin două anexe ale legii o etapizare în privinţa a două elemente care trebuie întrunite cumulativ pentru dobândirea pensiei de serviciu: primul se referă la vechimea efectivă în funcţia care este eligibilă pentru acordarea acestei pensii, iar al doilea vizează vârsta de la care poate fi dobândită pensia.
    103. Astfel, primul tabel criticat (anexa nr. 3 la Legea nr. 303/2022) se referă la baza de calcul, exprimată în luni, a pensiei de serviciu. Aceasta pleacă de la o bază iniţială de 12 luni pentru anul 2023 şi ajunge la o bază de calcul ce ia în considerare 300 de luni (25 de ani) în luna ianuarie 2043. Cel de-al doilea tabel criticat (anexa nr. 4 la Legea nr. 303/2022) se referă la vârsta minimă la data pensionării, aceasta fiind stabilită la 50 de ani pentru anul 2023, legea prevăzând creşterea anuală a acesteia cu câte 1 an, ajungându-se ca pentru anul 2035 vârsta de pensionare să fie de 60 de ani.
    104. Cu privire la primul tabel, problema ridicată este aceea că determinarea bazei de calcul se raportează la o bază ce creşte de la 12 la 300 de luni, în condiţiile în care, potrivit art. 211 alin. (1) din Legea nr. 303/2022 în vigoare, baza de calcul este raportată la indemnizaţia de încadrare brută lunară şi sporurile avute în ultima lună de activitate înainte de data pensionării. Cu alte cuvinte, se poate observa că legiuitorul, stabilind că baza de calcul este reprezentată tocmai de cei 25 de ani necesari obţinerii pensiei de serviciu, a procedat la scăderea cuantumului bazei de calcul faţă de reglementarea în vigoare pentru că, de obicei, în ultima lună de activitate anterioară pensionării, magistratul se află într-o poziţie superioară a carierei (funcţie, grad profesional, vechime acumulată).
    105. Examinând cel de-al doilea tabel, Curtea observă că vârsta de pensionare creşte de la 50 la 60 de ani în decurs de 13 ani (2023-2035). În prezent, potrivit art. 211 din Legea nr. 303/2022, nu există reglementată o condiţie de vârstă pentru acordarea pensiei de serviciu, aceasta putându-se dobândi după acumularea a 25 de ani de vechime în funcţiile menţionate de acest text. Ca atare, se poate observa că, în prezent, persoanele prevăzute la art. 211 din Legea nr. 303/2022 pot beneficia (ipotetic) de pensie de serviciu la vârsta de 47 de ani, însă, în mod distonant faţă de realitatea normativă existentă, potrivit tabelului se consideră că ieşirea la pensie se realizează începând cu vârsta de 50 de ani, creşterea eşalonată a vârstei de pensionare fiind realizată începând cu această valoare, ceea ce înseamnă o creştere automată a vârstei de pensionare. Tot acest tabel stabileşte şi tipologia de vechime ce poate fi valorificată (vechime efectivă şi vechime asimilată) pentru acordarea pensiei de serviciu. Dacă în prezent nu există nicio prevedere cu privire la ponderea uneia sau alteia în cei 25 de ani de vechime necesari acordării pensiei de serviciu, tabelul stabileşte că începând cu anul 2023 vechimea asimilată poate fi de 5 ani, valoare ce descreşte până la 0 în anul 2029.
    106. Prin urmare, acest din urmă tabel introduce atât o condiţie de vârstă cu privire la obţinerea pensiei de serviciu, dispunând, totodată, şi creşterea eşalonată a acesteia (de la 50 la 60 de ani), cât şi o condiţie cu privire la vechimea efectivă în funcţie, dispunând creşterea eşalonată a ponderii acesteia (până la 100%).
    107. Având în vedere cele expuse, se pune problema dacă efectul combinat al acestor prevederi afectează principiul independenţei justiţiei (componenta instituţională) din perspectiva faptului că reglementarea unor asemenea condiţii ex abrupto creează premisele unor pensionări accelerate/demisii generate de lipsa unei perspective rezonabile de a dobândi pensia de serviciu la final de carieră/scăderea atractivităţii profesiilor din sistemul justiţiei. Cu alte cuvinte, trebuie să se evalueze limita libertăţii de legiferare a Parlamentului atunci când în discuţie este componenta instituţională a independenţei justiţiei.
    108. Ca principiu, orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor [Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1274 din 2 decembrie 2020, paragraful 127].
    109. Condiţia de vechime efectivă stabilită de prevederile legale criticate constituie o exigenţă constituţională impusă de Curtea Constituţională în Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 152, prin care s-a statuat că „Pensia de serviciu fiind inerentă «carierei în magistratură», condiţia vechimii de 25 de ani trebuie raportată la perioada de timp pe care persoana a dedicat-o efectiv acestei cariere, suportând în mod implicit incompatibilităţile, interdicţiile, responsabilităţile şi riscurile pe care le presupune exercitarea profesiei judiciare, iar nu şi perioada în care, spre exemplu, a exercitat profesia de avocat, personal de specialitate juridică în fostele arbitraje de stat, consilier juridic sau jurisconsult, astfel cum prevede legea în vigoare“.
    110. Cu privire la stabilirea bazei de calcul al pensiei de serviciu a magistraţilor, Curtea, prin Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, precitată, a statuat că legiuitorul este ţinut să respecte principiul independenţei justiţiei, sub aspectul securităţii financiare a magistraţilor, care impune asigurarea unor venituri din pensii apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate (paragraful 143). Legea în vigoare stabileşte modul de calcul al pensiei de serviciu a magistraţilor, ţinând seama de reperele rezultate din jurisprudenţa instanţei constituţionale, fundamentate pe principiul independenţei justiţiei, precum şi de reperele trasate în documentele internaţionale privind statutul magistraţilor, astfel încât cuantumul pensiei rezultat în urma aplicării dispoziţiilor legale este apropiat de cuantumul venitului ce reprezintă indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat (paragraful 145). Deşi procentul de 80% aplicat bazei de calcul are ca scop asigurarea unor venituri din pensie apropiate celor pe care magistratul le avea în perioada în care era în activitate, răspunzând astfel necesităţii de a asigura securitatea financiară a magistratului, Curtea constată că dispoziţiile legale în vigoare omit să stabilească în mod riguros baza de calcul, respectiv să limiteze cuantumul acesteia doar la veniturile cuvenite efectiv pentru perioada de referinţă stabilită de lege (ultima lună de activitate înainte de data pensionării), fără posibilitatea adăugării altor venituri salariale, de exemplu, cele cuvenite pentru perioade de timp anterioare, obţinute prin hotărâri judecătoreşti, puse în plată în ultima lună de activitate (paragraful 153). De asemenea, Curtea a făcut referire la anumite documente internaţionale (paragrafele 123 şi 144), care stabilesc plata unei pensii al cărei nivel trebuie să fie cât mai apropiat posibil de acela al ultimei remuneraţii primite pentru activitatea jurisdicţională. Aceste considerente ale deciziei Curţii Constituţionale fixează un obiectiv primordial, respectiv ca valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remuneraţii primite, ceea ce înseamnă că baza de calcul al pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat“, respectiv a funcţiei, gradului profesional şi vechimii avute. Cu alte cuvinte, se ridică problema dacă această bază de calcul trebuie raportată la „cuantumul veniturilor“ avute pe toată perioada de referinţă sau la „cuantumul venitului aferent ultimei funcţii deţinute“, din care se realizează pensionarea.
    111. Cu privire la vârsta de pensionare, Curtea constată că aceasta este o opţiune a legiuitorului, fără să existe vreo cerinţă constituţională expresă sau implicită în acest sens.
    112. Efectul combinat al acestor condiţii determină o schimbare de paradigmă, care pune o presiune deosebită asupra componentei instituţionale a independenţei justiţiei.
    113. În ceea ce priveşte componenta instituţională a independenţei justiţiei, Curtea, în jurisprudenţa sa, a statuat că aceasta acoperă sistemul judiciar în întregime şi implică existenţa unor garanţii, cum ar fi: statutul magistraţilor (condiţiile de acces, procedura de numire, garanţii solide care să asigure transparenţa procedurilor prin care sunt numiţi magistraţii, promovarea şi transferul, suspendarea şi încetarea funcţiei), stabilitatea sau inamovibilitatea acestora, garanţiile financiare, independenţa administrativă a magistraţilor, precum şi independenţa puterii judecătoreşti faţă de celelalte puteri în stat, securitatea financiară, care presupune şi asigurarea unei garanţii sociale, cum este pensia de serviciu a magistraţilor. În concluzie, Curtea a constatat că principiul independenţei justiţiei apără pensia de serviciu a magistraţilor, ca parte integrantă a stabilităţii financiare a acestora, în aceeaşi măsură în care apără celelalte garanţii ale acestui principiu. Statutul constituţional al magistraţilor impune acordarea pensiei de serviciu ca o componentă a independenţei justiţiei, garanţie a statului de drept, prevăzut de art. 1 alin. (3) din Constituţie (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, precitată, paragraful 124, Decizia nr. 873 din 9 decembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 15 ianuarie 2021, şi Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000).
    114. Curtea a fixat reperele de natură constituţională în materia pensiei de serviciu a magistraţilor, limitând marja de apreciere a legiuitorului în procesul de legiferare: principiul independenţei justiţiei, corolar al principiului statului de drept, este garantat, la nivel constituţional, de statutul magistraţilor, dezvoltat prin lege organică, care cuprinde o serie de incompatibilităţi şi interdicţii, precum şi responsabilităţile şi riscurile pe care le implică exercitarea acestei profesii, şi impune acordarea pensiei de serviciu acestei categorii profesionale. Aşa fiind, orice reglementare referitoare la salarizarea şi stabilirea pensiilor magistraţilor trebuie să respecte cele două principii, al independenţei justiţiei şi al statului de drept, cadrul constituţional actual fundamentând securitatea financiară a magistraţilor (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 127).
    115. Curtea a subliniat de nenumărate ori în jurisprudenţa sa (Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004, Decizia nr. 683 din 27 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 479 din 12 iulie 2012) importanţa principiului est modus in rebus atunci când legiuitorul condiţionează accesul la beneficiul unui drept de îndeplinirea anumitor exigenţe, acesta trebuie să se orienteze după criterii raţionale, neputând face abstracţie, pe de o parte, de realitatea de fapt şi de drept existentă şi, pe de altă parte, de previzibilitatea normativă care constituie un element intrinsec al statului de drept.
    116. Ca atare, componenta instituţională a independenţei justiţiei nu impune eo ipso conservarea şi perpetuarea ad aeternum a ansamblului de reglementări din sistemul de pensionare a magistraţilor. Acest sistem cunoaşte atât constante, cât şi variabile sub aspectul elementelor pe care le cuprinde. Din jurisprudenţa Curţii Constituţionale se deduce că, în privinţa pensiilor de serviciu din sistemul justiţiei, constantele sunt vechimea efectivă în funcţie şi baza de calcul.
    117. Cu privire la vechimea efectivă în funcţie, Curtea observă că aceasta este dimensionată la un nivel de 25 de ani de noua reglementare, realizând o îndreptare a unei soluţii legislative cuprinse în reglementarea în vigoare şi racordând-o la cerinţele stabilite în Decizia Curţii Constituţionale nr. 900 din 15 decembrie 2020. Ca atare, indiferent de vechimea juridică a persoanei în cauză, aceasta, pentru a beneficia de pensie de serviciu, trebuie să fi activat cel puţin 25 de ani în funcţiile prevăzute de art. I pct. 1 [cu referire la art. 221 alin. (1)] din legea criticată. Desigur, această obligaţie constituţională a legiuitorului trebuie realizată în timp şi treptat în funcţie de criterii raţionale, ţinându-se seama în mod tranzitoriu - ca vechime asimilată - de vechimea necesară stabilită de lege la data la care s-a realizat accesul în funcţiile prevăzute de art. I pct. 1 [cu referire la art. 221 alin. (1)] din legea criticată. Ca atare, norma analizată sub aspectul stabilirii unei vechimi efective în funcţie de 25 de ani (fără perioade asimilate) nu contravine componentei instituţionale a independenţei justiţiei, dar lipsa reglementării unor norme tranzitorii raţionale care să conducă treptat la finalitatea urmărită, corelată cu pierderea iremediabilă a perioadei asimilate antereferite, conduce la încălcarea componentei instituţionale a independenţei justiţiei, cu referire directă la condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu.
    118. Cu privire la baza de calcul, se constată că aceasta trebuie raportată la venitul brut de la momentul deschiderii dreptului la pensie de serviciu pentru a reflecta un nivel cât mai apropiat de venitul aferent funcţiei, gradului profesional, vechimii avute în vedere la data pensionării. Atunci când Curtea a stabilit că valoarea pensiei de serviciu trebuie să fie cât mai apropiată de „cuantumul venitului ce reprezintă indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat“ şi a făcut referire la actele internaţionale cu privire la stabilirea acestui moment cât mai aproape de cel al ultimei remuneraţii (Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 123), nu a avut în vedere o diluare a bazei de calcul, din contră, indiferent de modul său de stabilire - respectiv de mijlocul utilizat -, aceasta trebuie să reflecte în final un cuantum care să susţină obiectivul primordial fixat de Curte cu privire la cuantumul pensiei de serviciu rezultate. Însă adunarea cuantumului indemnizaţiilor de încadrare brute lunare şi a sporurilor cu caracter permanent din cei 25 de ani necesari pensionării şi împărţirea sumei rezultate la 300 pentru a determina baza de calcul constituie un aspect lipsit de raţionalitate în stabilirea unei pensii de serviciu pentru că, în realitate, reprezintă o modalitate de reducere a bazei de calcul, care nu poate conduce, în mod obiectiv, la un cuantum al pensiei cât mai apropiat de cel al venitului ce reprezintă indemnizaţia pentru activitatea desfăşurată în calitate de magistrat. Categoric, jurisprudenţa Curţii Constituţionale nu obligă la stabilirea bazei de calcul ca fiind venitul aferent ultimei luni anterioare pensionării, dar exclude posibilitatea ca baza de calcul să fie stabilită prin raportare la media veniturilor persoanei dintr-un interval de 25 de ani, interval în care aceasta a avut diferite funcţii, grade, vechimi care nu corespund cu un moment contemporan cu cel al ieşirii la pensie. Astfel, în stabilirea bazei de calcul poate fi luată în discuţie o formulă care să dea expresie veniturilor funcţiei/gradului/vechimii avute la timpul pensionării, permiţând ca valoarea pensiei de serviciu să fie cât mai apropiată posibil de aceea a ultimei remuneraţii primite.
    119. Toate aceste aspecte conduc la încălcarea componentei instituţionale a independenţei justiţiei, cu referire directă la stabilirea cuantumului pensiei de serviciu, contrar art. 124 alin. (3) cu referire la art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    120. Cu privire la vârsta de pensionare, Curtea constată că legea analizată introduce această condiţie - ceea ce ţine de marja de apreciere a legiuitorului -, drept care stabileşte şi o perioadă de implementare a creşterii vârstei de pensionare printr-o dispoziţie tranzitorie cuprinsă într-un tabel-anexă.
    121. Art. 26 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 prevede că „Proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări“. Art. 54 din aceeaşi lege prevede că „(1) Dispoziţiile tranzitorii cuprind măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ. (2) Dispoziţiile tranzitorii trebuie să asigure, pe o perioadă determinată, corelarea celor două reglementări, astfel încât punerea în aplicare a noului act normativ să decurgă firesc şi să evite retroactivitatea acestuia sau conflictul între norme succesive.“
    122. Curtea, în jurisprudenţa sa, a subliniat că principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă [Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012]. Securitatea juridică a persoanei se defineşte ca un complex de garanţii de natură constituţională sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale [Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 70]. Omisiunea de a reglementa norme tranzitorii menite să asigure coerenţa cadrului normativ reprezintă o încălcare a exigenţelor constituţionale referitoare la principiul securităţii juridice, care impune legiuitorului limite în activitatea de modificare a normelor juridice, limite care să asigure stabilitatea regulilor instituite. Astfel, respectarea art. 26 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 24/2000 - referitoare la dispoziţiile tranzitorii - concură la asigurarea unei legislaţii ce respectă principiul securităţii raporturilor juridice, având claritatea şi previzibilitatea necesare [Decizia nr. 845 din 18 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 500 din 13 mai 2021, paragraful 101]. Având în vedere că legiuitorul nu a însoţit modificările aduse legii de norme tranzitorii exprese, menite să asigure previzibilitate şi certitudine modului de conformare la noile cerinţe legale, în lipsa elementelor de circumstanţiere menţionate mai sus, precum şi a unui termen rezonabil în care destinatarii normelor să se adapteze noilor prescripţii legale în scopul asigurării continuităţii în activitatea economică, instanţa constituţională a constatat că legea astfel modificată a fost adoptată cu încălcarea principiului securităţii juridice şi a principiului legalităţii, consacrate de art. 1 alin. (5) din Constituţie [Decizia nr. 846 din 18 noiembrie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2021, paragraful 43].
    123. Astfel, rolul dispoziţiilor tranzitorii este acela de a permite o trecere graduală şi firească în timp de la situaţia de fapt şi de drept existentă la cea urmărită/avută în vedere de noua reglementare. Această tranziţie nu presupune o escamotare a situaţiei-premisă, ci acceptarea acesteia pentru a se realiza evoluţia treptată către finalitatea urmărită. De asemenea, tranziţia nu poate fi realizată ex abrupto, ci este necesară o abordare echilibrată şi raţională, care să asigure previzibilitatea normativă în domeniul vizat. Atingerea rezultatului urmărit se realizează în timp, în mod firesc, astfel ca destinatarii actului să nu fie expuşi unor situaţii aleatorii pe care însăşi reglementarea normativă adoptată o creează.
    124. Analizând eşalonarea creşterii vârstei de pensionare stabilită în anexa nr. 2 la lege, Curtea constată că, în realitate, această eşalonare, pe de o parte, porneşte de la o vârstă de pensionare care nu îşi găseşte susţinerea în normele existente (ipotetic, vârsta de pensionare în sistem începe de la 47 de ani, şi nu 50), operând din start cu o ficţiune juridică lipsită de raţionalitate [a se vedea şi Decizia nr. 283 din 17 mai 2023, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 6 iunie 2023, paragraful 95], şi că, pe de altă parte, nu cuprinde reglementări care să conducă la atingerea treptată a obiectivului urmărit, ci, prin modul defectuos de redactare, se realizează o creştere bruscă şi intempestivă a vârstei de pensionare cu 10 ani pentru persoanele născute începând cu anul 1976. Astfel, pentru aceste persoane are loc nu numai o creştere intempestivă a vârstei de pensionare cu 10 ani, faţă de cele născute în anul 1975 sau anterior acestuia, care se pensionează la 50 de ani, ci şi o creştere cu 13 ani faţă de sistemul actual de pensionare, care valorifică doar vechimea în funcţie, nu şi vârsta de pensionare. Se creează astfel o falie între generaţii determinată de criteriul vârstei, ceea ce înseamnă că eşalonarea creşterii vârstei de pensionare stabilită în anexa nr. 2 la lege este doar proclamată, pentru că, în realitate, reglementează - în mod implicit - că pentru persoanele născute începând cu anul 1976 vârsta standard de pensionare este de 60 de ani.
    125. Or, pe de o parte, introducerea unui criteriu de vârstă şi, pe de altă parte, impunerea unei vârste standard de pensionare ridicate faţă de situaţia normativă existentă în prezent sunt motive suficiente pentru a determina o obligaţie corelativă a legiuitorului, aceea de a identifica o soluţie legislativă raţională care să permită trecerea treptată şi firească la noul sistem, fără să fie afectate securitatea juridică şi previzibilitatea normativă. Această obligaţie derivă din principiul securităţii juridice, principiu de rang constituţional prevăzut de art. 1 alin. (5) din Constituţie. De altfel, ori de câte ori legiuitorul a crescut vârsta de pensionare în domeniul pensiilor a făcut-o într-un răstimp suficient de lung, astfel încât să nu afecteze securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în actul de legiferare (spre exemplu, creşterea într-un interval temporal de 15 ani a vârstei standard de pensionare pentru bărbaţi cu 3 ani, respectiv creşterea într-un interval temporal de 20 ani a vârstei standard de pensionare pentru femei cu 5 ani).
    126. Astfel, norma tranzitorie trebuie să coreleze criteriul vârstei cu cel al vechimii efective în funcţie, vârsta neputând fi un criteriu de sine stătător decât la momentul atingerii vârstei standard de pensionare preconizate (60 de ani). De aceea, creşterea etapizată a vârstei de pensionare trebuie să pornească de la 47 de ani şi să avanseze treptat până la vârsta standard de pensionare stabilită de legiuitor, iar această creştere trebuie să se raporteze invers proporţional la vechimea efectivă în funcţie (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcţie) a persoanelor prevăzute la art. I pct. 1 din lege la data intrării în vigoare a acesteia, acordarea dreptului la pensie de serviciu realizându-se, însă, după împlinirea celor 25 de ani de vechime efectivă în funcţie (în care se include tranzitoriu vechimea asimilată necesară pentru accesul în funcţie). De asemenea, se poate reglementa o perioadă de graţie care să permită tranziţia raţională spre un nou criteriu de dobândire a dreptului la pensie de serviciu (vârsta).
    127. Prin urmare, modul defectuos de realizare a eşalonării creşterii vârstei standard de pensionare este de natură să încalce art. 1 alin. (5) din Constituţie în componenta sa de securitate juridică corelat cu componenta instituţională a independenţei justiţiei, cu referire directă la condiţiile necesar a fi îndeplinite pentru acordarea pensiei de serviciu. Se încalcă, astfel, art. 1 alin. (3) şi (5) cu referire la art. 124 alin. (3) din Constituţie.
    128. Cele arătate mai sus sunt valabile în privinţa întregului sistem al justiţiei, respectiv judecători, procurori, magistraţi-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor şi personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, având în vedere statutul şi contribuţia acestora în cadrul sistemului justiţiei.
    129. Cu referire la personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, se observă că în prezent acesta se pensionează la 60 de ani, iar vârsta de pensionare creşte la 65 de ani într-un interval de 12 ani (aspect care nu pune probleme, eşalonarea fiind una reală) şi că baza de calcul pentru pensia de serviciu în prezent este media veniturilor din ultimele 12 luni de activitate, urmând să devină media veniturilor din ultimii 25 de ani de activitate, totodată scăzând cuantumul pensiei de serviciu de la 80% din baza de calcul la 65% din aceasta. Aceste ultime aspecte, referitoare la baza de calcul şi procentul aplicat asupra acesteia, au aceleaşi probleme de constituţionalitate precum cele anterior menţionate în privinţa art. I pct. 1 din legea criticată.
    130. Rezultă că art. I pct. 1, 2, 4, 7 şi 8, art. II şi art. IV pct. 1, 3, 4 şi 5 din legea criticată, precum şi anexele nr. 1-3 la aceasta sunt neconstituţionale în raport cu art. 1 alin. (3) şi (5) cu referire la art. 124 alin. (3) din Constituţie.
    131. Curtea va reţine şi neconstituţionalitatea art. I pct. 5 din lege, ca urmare a constatării neconstituţionalităţii art. I pct. 2 din lege, fără însă ca soluţia de principiu menţionată la art. I pct. 5 din lege să fie afectată de vreun viciu de neconstituţionalitate.
    132. Totodată, sintagma „media indemnizaţiilor de încadrare brută lunare şi sporurile cu caracter permanent, din ultimele luni consecutive de activitate, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 3“ din cuprinsul art. I pct. 1, 2 şi 4 din legea criticată, precum şi sintagma „media salariilor de bază brute lunare realizate, inclusiv sporurile cu caracter permanent“ din cuprinsul art. IV pct. 1 din lege, întrucât nu se raportează la o bază de calcul care să permită stabilirea unui cuantum al pensiei de serviciu cât mai apropiată de venitul avut la data pensionării, astfel cum s-a arătat anterior, încalcă art. 147 alin. (4) din Constituţie, fiind contrare Deciziei nr. 900 din 15 decembrie 2020.
    133. Având în vedere cele expuse, nu mai este necesară analizarea încălcării principiului independenţei justiţiei, în componenta individuală a acestuia, din moment ce legea vizează întregul sistem al justiţiei.

    2.5. Încălcarea art. 16 alin. (1) şi art. 53 din perspectiva discriminării pe criterii de vârstă între beneficiarii legii
    134. Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. Totodată, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional. Discriminarea se bazează pe noţiunea de excludere de la un drept, iar remediul constituţional specific, în cazul constatării neconstituţionalităţii discriminării, îl reprezintă acordarea sau accesul la beneficiul dreptului [Decizia nr. 755 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 101 din 9 februarie 2015, paragraful 23].
    135. Aplicând aceste considerente la situaţia de faţă, se constată că are loc o încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie corelate cu cele ale art. 4 alin. (2), cu referire la criteriile nediscriminării, astfel cum aceste dispoziţii au fost interpretate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 513 din 20 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 598 din 11 iulie 2006, care a consacrat şi vârsta drept criteriu de discriminare. Reglementarea unor vârste de pensionare atât de diferite şi decalate într-un mod lipsit de echilibru pentru persoane născute în ani consecutivi, respectiv 50 de ani pentru cele născute în anul 1975 şi 60 de ani pentru cele născute începând cu anul 1976, nu poate conduce decât la constatarea existenţei unei discriminări a acestei din urmă categorii de persoane, legiuitorului revenindu-i sarcina de a înlătura starea de discriminare şi de a acorda un acces similar la beneficiul dreptului la pensie de serviciu şi pentru această categorie de persoane.
    136. Prin urmare, art. I pct. 1, 7, 8 din legea criticată, precum şi anexele nr. 1 şi 2 la aceasta încalcă şi art. 16 alin. (1) din Constituţie.
    137. Curtea mai reţine că art. 53 din Constituţie nu este incident în cauză, legea criticată nefiind adoptată ca urmare a unei situaţii extraordinare care să necesitate analiza de proporţionalitate impusă de acest text constituţional.

    2.6. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 15 alin. (2) şi art. 124 alin. (3) din Constituţie, cu referire la recalcularea pensiilor de serviciu aflate în plată
    138. Curtea observă că problema ridicată este aceea dacă pensiile de serviciu aflate în plată pot fi recalculate după o formulă stabilită de noua lege care diferă de cea după care s-a realizat stabilirea iniţială a dreptului la această pensie.
    139. În jurisprudenţa sa referitoare la principiul neretroactivităţii legii, Curtea a statuat că, în esenţă, consecinţele înscrierii principiului neretroactivităţii în Constituţie, ca un principiu cu aplicabilitate generală, sunt foarte severe şi, probabil, tocmai de aceea, soluţia aceasta nu se întâlneşte în foarte multe ţări, dar, în acelaşi timp, ridicarea la rangul de principiu constituţional se justifică prin faptul că asigură în condiţii mai bune securitatea juridică şi încrederea cetăţenilor în sistemul de drept, precum şi prin faptul că blochează nesocotirea separaţiei dintre puterea legislativă, pe de o parte, şi puterea judecătorească sau cea executivă, pe de altă parte, contribuind în acest fel la consolidarea statului de drept [Decizia nr. 9 din 7 martie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 326 din 25 noiembrie 1994].
    140. Principiile care caracterizează un stat de drept necesită, în fiecare caz posibil de retroactivitate, prevederea acesteia în mod expres în Constituţie sau într-un statut, cu scopul de a elimina posibilitatea unei interpretări retroactive a unui statut, astfel încât drepturile dobândite să fie protejate în mod corespunzător. Printre caracteristicile unui stat de drept se numără în mod obligatoriu principiul securităţii juridice şi al protejării încrederii cetăţenilor în lege, ceea ce include interzicerea aplicării retroactive a normelor juridice sau a interpretării lor retroactive [Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, apud Decizia Curţii Constituţionale a Republicii Cehe 2002/03/12 - PL. US 33/01].
    141. Legea nouă se va aplica - de la intrarea ei în vigoare - atât situaţiilor juridice care se vor naşte, se vor modifica ori se vor stinge, după această dată, cât şi efectelor viitoare ale raporturilor juridice trecute [Decizia nr. 56 din 5 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 13 martie 2014].
    142. Ori de câte ori o lege nouă modifică starea legală anterioară cu privire la anumite raporturi, toate efectele susceptibile a se produce din raportul anterior, dacă s-au realizat înainte de intrarea în vigoare a legii noi, nu mai pot fi modificate ca urmare a adoptării noii reglementări, care trebuie să respecte suveranitatea legii anterioare. [Decizia nr. 830 din 8 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 24 iulie 2008].
    143. Având în vedere condiţionarea posibilităţii statului de a acorda pensiile de serviciu de elemente variabile, aşa cum sunt resursele financiare de care dispune, faptul că acestor prestaţii ale statului nu li se opune contribuţia asiguratului la fondul din care se acordă aceste drepturi, precum şi caracterul succesiv al acestor prestaţii, dobândirea dreptului la pensie de serviciu nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, legea [de conversie a pensiilor de serviciu în pensii contributive] nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita [Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010].
    144. Din cele de mai sus rezultă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, principiul neretroactivităţii legii protejează dobândirea calităţii de pensionar şi prestaţiile deja obţinute; în schimb, prestaţiile viitoare nu intră în sfera de protecţie a art. 15 alin. (2) din Constituţie. În virtutea acestei concepţii, Curtea a acceptat constituţionalitatea diminuării cuantumului pensiilor de serviciu (cu excepţia celor din sistemul justiţiei) prin conversia acestora în pensii contributive, operaţiune realizată prin Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor. Trebuie subliniat faptul că, la data pronunţării Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, care a generat o jurisprudenţă bogată, Curtea Constituţională constatase existenţa unei situaţii de criză economică (Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009), ce a fost contrapusă dreptului la pensie coroborat cu principiul neretroactivităţii legii. Acesta, deşi obiectiv în sine, poate cunoaşte limitări inerente datorită unei situaţii excepţionale întemeiate pe art. 53 din Constituţie.
    145. Generalizarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale cu privire la situaţiile care sunt străine art. 53 din Constituţie - care, prin ipoteza sa normativă, vizează numai situaţia în care există o abatere normativă de la conţinutul şi exerciţiul firesc al drepturilor sau libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 190 din 28 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 30 mai 2019, paragraful 13, sau Decizia nr. 789 din 23 noiembrie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 19 ianuarie 2022, paragraful 31) - este însă eronată, întrucât în lipsa elementului care angajează aplicarea art. 53, principiul neretroactivităţii legii este unul obiectiv, o garanţie acordată de stat în favoarea persoanei, care nu poate fi limitat prin apelarea la alte construcţii juridice. În caz contrar, destinatarul normei, beneficiarul pensiei, este pus în situaţia de a nu mai avea siguranţa garantării dreptului său la pensie astfel cum acesta a fost obţinut, fiind grav afectate, astfel, certitudinea, stabilitatea şi securitatea juridică. De aceea, exegeza Deciziei nr. 871 din 25 iunie 2010, precitată (şi a întregii jurisprudenţe a Curţii Constituţionale bazate pe aceasta) trebuie raportată la situaţia excepţională de criză economico-financiară în care s-a găsit statul român, în contextul obiectiv al crizei economico-financiare mondiale, aspect care s-a încadrat în cerinţa apărării securităţii sale naţionale. Însă, în lipsa incidenţei şi aplicării art. 53 din Constituţie, principiul neretroactivităţii legii civile nu poate fi supus niciunei limitări, întrucât acesta reprezintă un element al nucleului de bază al securităţii juridice, care permite persoanei o reprezentare previzibilă pentru viitor a efectelor actelor care o privesc în mod direct/indirect. Ca atare, efectele unui act deja încheiat nu pot fi repuse permanent în discuţie, starea de incertitudine şi nesiguranţă neputând fi opusă unei situaţii juridice certe şi definitiv consolidate prin actul de pensionare.
    146. Securitatea juridică reprezintă una dintre valorile fundamentale ale statului, fiind cuprinsă în mod implicit la art. 1 din Constituţie, şi reprezintă o garanţie a statului de drept, iar raţiunea sa constă tocmai în a proteja individul de arbitrar, mai ales în relaţiile dintre individ şi stat. De altfel, Curtea a statuat, în jurisprudenţa sa, că, deşi nu este în mod expres consacrat de Legea fundamentală, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. În legătură cu acest principiu, instanţa europeană a reţinut că „unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice“ (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44, Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99). Curtea europeană a mai statuat că, „odată ce a fost adoptată o soluţie de către stat, ea trebuie implementată cu o claritate şi o coerenţă rezonabile pentru a evita pe cât posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiecţii de drept“ (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92).
    147. Spectrul remodelării elementelor definitorii ale dreptului la pensie deja exercitat (pensie aflată în plată) afectează integritatea şi substanţa acestuia şi pune sub semnul îndoielii încrederea cetăţeanului în stat şi în activitatea de legiferare. Evenimente viitoare şi incerte nu pot influenţa negativ dreptul care a fost dobândit şi a intrat în sfera patrimonială a persoanei. Ca atare, odată cu decizia de pensionare, persoana dobândeşte calitatea de pensionar şi, în acelaşi timp, o pensie ataşată acestei calităţi, care se obţine cu îndeplinirea anumitor condiţii stabilite de lege, condiţii care au condus la calculul pensiei de serviciu după o anumită metodologie şi o anumită formulă, cu respectarea legii în vigoare la respectivul moment. Cu alte cuvinte, modalitatea de calcul al pensiei respective rămâne guvernată de legea sub imperiul căreia a fost obţinută. Nu se poate accepta ca, ulterior acestui moment, legiuitorul să stabilească o nouă modalitate de calcul care să conducă la recalcularea negativă a pensiei, însă, din punctul de vedere al securităţii juridice, ori de câte ori legiuitorul apreciază ca fiind necesar, o îmbunătăţire a modului de calcul care să conducă la o creştere a pensiei aflate în plată este în concordanţă cu principiul neretroactivităţii legii, pentru că neretroactivitatea este o garanţie pentru cetăţean, o protecţie constituţională acordată în beneficiul său. Securitatea juridică cere şi impune o protecţie ascendentă, de sporire a garanţiilor referitoare la conservarea dreptului care a fost dobândit prin emiterea deciziei de pensionare. Orice încercare de reconsiderare a elementelor aplicabile la acel moment pentru pensiile aflate în plată afectează securitatea juridică în componenta garanţiei de neretroactivitate a legii.
    148. Trebuie realizată distincţia dintre consecinţele şi efectele deja trecute, epuizate sau complet realizate ale unor acte sau situaţii anterioare şi consecinţele şi efectele viitoare, adică nerealizate în momentul intrării în vigoare a noii legi, ale acelor acte sau situaţii anterioare.
    149. În acest context, Curtea nu poate achiesa la ideea potrivit căreia prestaţiile viitoare rezultate din decizia de pensionare reprezintă efecte viitoare ale acesteia, pentru că, în realitate, modul de calcul este un element definitiv dobândit şi consolidat, iar prestaţiile viitoare sunt realizate pe baza criteriilor avute în vedere la momentul emiterii deciziei. De altfel, persoana, în măsura în care optează pentru pensionare, o face în considerarea condiţiilor existente şi stabilite prin lege la acel moment. Succesivitatea lunară a cuantumului pensiei nu poate fi calificată ca fiind o chestiune pendinte, în virtutea căreia statul să se prevaleze de a adopta reglementări de natură să reaşeze modul de calcul al pensiei, ci un drept dobândit în urma consolidării definitive a raportului juridic dintre stat şi beneficiar. Ca atare, drepturile legal câştigate anterior din actul pensionării nu pot fi afectate (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 120 din 15 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007), iar noile criterii sau condiţii stabilite de legiuitor în privinţa pensionării nu pot fi aplicate cu efecte retroactive unei situaţie juridice definitiv consolidate astfel cum rezultă din actul pensionării [Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, pct. h)].
    150. Prin urmare, întrucât recalcularea pensiilor aflate în plată după o formulă care diminuează baza de calcul avută în vedere la data dobândirii dreptului de pensie are drept consecinţă diminuarea drepturilor aflate în plată, rezultă că art. III din legea criticată încalcă principiul securităţii juridice în componenta sa privitoare la neretroactivitatea legii [art. 1 alin. (3) şi (5) coroborat cu art. 15 alin. (2) din Constituţie].
    151. Totodată, având în vedere că această recalculare vizează beneficiari ai pensiei de serviciu din sistemul justiţiei coroborat cu faptul că este afectată o garanţie a independenţei justiţiei (pensia de serviciu) care a fost activată prin emiterea deciziei de pensionare, rezultă că garanţia respectivă nu este efectivă (din moment ce poate fi supusă unor variaţiuni care să îi diminueze puterea), fiind fragilizată în sine componenta instituţională a independenţei justiţiei, ceea ce este contrar art. 124 alin. (3) din Constituţie.
    152. Cele arătate mai sus sunt valabile în privinţa întregului sistem al justiţiei, respectiv judecători, procurori şi magistraţi-asistenţi, personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, având în vedere statutul şi contribuţia acestora în cadrul sistemului justiţiei.

    2.7. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 44 din Constituţie, cu referire la eliminarea reglementării privind creşterea cu 1% a cotei de 80% care se aplică asupra bazei de calcul al pensiei de serviciu pentru fiecare an care depăşeşte vechimea standard de 25 de ani
    153. Se critică faptul că abrogarea acestei prevederi, fără introducerea unei norme tranzitorii care să tranşeze situaţia persoanelor care la momentul intrării în vigoare a legii noi îndeplinesc condiţia de vechime stabilită de legea veche pentru a beneficia de pensia de serviciu, dar care, luând în considerare şi această prevedere de favoare, au ales să desfăşoare în continuare activitate în magistratură, este de natură să aducă atingere principiului previzibilităţii reglementării.
    154. Această critică are ca premisă încălcarea exigenţelor de previzibilitate a legii în sensul că noua reglementare prevede numai că stabilirea pensiei de serviciu se realizează prin aplicarea unei cote de 80% asupra bazei calcul al pensiei de serviciu indiferent dacă persoana respectivă are o vechime de 25 de ani sau mai mare şi nu stabileşte o soluţie legislativă tranzitorie care să adecveze situaţia juridică a persoanelor care deja au depăşit cei 25 de ani de vechime, astfel încât bonificaţia de 1% pentru fiecare an ce depăşeşte cei 25 de ani de vechime să poată fi luată în considerare. În lipsa unei asemenea norme tranzitorii, respectivele persoane se vor putea pensiona doar prin aplicarea valorii de 80% asupra bazei de calcul, pierzând bonificaţia la care aveau dreptul conform legislaţiei anterioare.
    155. În realitate, legiuitorul a încercat să reglementeze această situaţie prin art. XIII alin. (5) din legea criticată, stabilind că se acordă drepturile aferente pensiei de serviciu în condiţiile reglementate anterior intrării în vigoare a acestei legi. Însă, se observă un mod defectuos de formulare a textului, care pare că, în esenţă, consacră o redundanţă normativă referindu-se atât la persoanele care, până la data intrării în vigoare a acestei legi, îndeplinesc cerinţele legale pentru a beneficia de pensie de serviciu conform reglementărilor în vigoare anterior modificărilor şi completărilor aduse prin prezenta lege, precum şi la cele care, până la această dată, au o vechime de minimum 25 de ani conform aceloraşi reglementări. Legiuitorul trebuie să precizeze condiţiile aplicării acestui text raportat la legea avută în vedere, întrucât prezenta lege se raportează la 7 legi privind statute profesionale distincte. Prin urmare, ipoteza normei nu este clară, precisă şi previzibilă, iar cele două ipoteze alternative par că se suprapun. Această situaţie de lipsă de previzibilitate a normei este întărită de art. XIII alin. (6) din lege, care stabileşte că cele de mai sus se aplică până la data de 31 decembrie 2028, neînţelegându-se dacă ultraactivarea legii vechi se realizează până la data antereferită numai în privinţa persoanelor care până la data intrării în vigoare a legii îndeplinesc cerinţele de pensionare sau dacă persoanele care îndeplinesc cerinţele de pensionare în acest interval (până la 31 decembrie 2028) conform legii vechi se pot pensiona potrivit dispoziţiilor acesteia, până la data antereferită.
    156. Prin urmare, din cauza modalităţii defectuoase de reglementare, se constată că art. I pct. 3 şi art. XIII alin. (5) şi (6) încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, ceea ce face inutilă analiza încălcării art. 44 din Constituţie. Aceeaşi concluzie se impune şi în privinţa art. IV pct. 2 corelat cu art. XIII alin. (5) şi (6) din lege.
    157. Curtea mai reţine că art. I pct. 6 din lege înlocuieşte actualizarea pensiei de serviciu în raport cu indemnizaţia de încadrare brută lunară pentru judecătorii sau procurorii în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime şi grad profesional, cu actualizarea să în funcţie de indicele de inflaţie. Această reglementare urmează a se aplica în corelare cu art. XIII alin. (5) şi (6) din lege, ceea ce generează, ca şi în privinţa eliminării bonificaţiei de 1% anterior analizată, aceleaşi probleme de constituţionalitate raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie. Mai mult, Curtea reţine, că, din perspectiva securităţii juridice în cadrul sistemului judiciar, art. I pct. 6 din lege aduce în discuţie o lipsă de previzibilitate a statutului juridic al persoanelor care, la data intrării în vigoare a legii, fac parte din sistemul justiţiei. Aceste persoane pierd un element al statutului lor consolidat la data intrării în profesie. Prin urmare, legiuitorul trebuie să facă diferenţa între persoanele deja aflate în structura sistemului judiciar şi cele care încă nu au accesat acest sistem la data intrării în vigoare a legii. Dacă în primul caz o reglementare precum cea analizată nu poate fi acceptată, în cel de-al doilea caz legiuitorul are o marjă de apreciere tocmai pentru că persoana va fi capabilă să previzioneze parcursul său profesional, precum şi drepturile care decurg din acesta, încă de la momentul intrării în profesie. Prin urmare, art. I pct. 6 şi art. XIII alin. (5) şi (6) încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta sa de securitate juridică şi calitate a legii, prin raportare la art. 124 alin. (3) din Constituţie în privinţa celor care fac parte din sistemul justiţiei, la data intrării în vigoare a legii.

    2.8. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 1 alin. (5) şi a art. 16 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul stabilirii unui impozit distinct asupra pensiei de serviciu
    158. Curtea observă că, în principal, se critică lipsa reglementării previzibile a bazei de impozitare. Invocându-se art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea trebuie să determine în prealabil dacă pensiile pot face obiectul unei impozitări diferite după natura lor. În cazul de faţă, se poate constata că legiuitorul a realizat o diferenţiere între pensiile stabilite pe baza principiului contributivităţii şi pensiile de serviciu sub valoarea câştigului salarial mediu net, pe de o parte, şi pensiile de serviciu care sunt superioare valorii câştigului salarial mediu net şi excedează aplicării principiului contributivităţii. Ca atare, se pune problema dacă o asemenea diferenţiere în materie de impunere este justificată în mod obiectiv şi rezonabil.
    159. Opţiunea statului pentru sistemul fiscal axat pe justiţia distributivă, care are în vedere proporţionalitatea impozitelor, sau pentru sistemul fiscal axat pe justiţia comutativă/rectificativă, care are în vedere progresivitatea impozitelor, este în mod evident o decizie politică, aflată în marja de apreciere a legiuitorului, dar care influenţează în mod direct şi diferit principiul contributivităţii fiscale. Întrucât impunerea în sine, aşadar orice sarcină fiscală, este grefată pe dreptul de proprietate al contribuabilului şi acest drept nu trebuie să fie afectat în substanţa sa, este necesar ca modul în care este reglementată contributivitatea fiscală să asigure un echilibru între dreptul de proprietate al contribuabilului şi dreptul statului de a impune taxe şi impozite [Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 101].
    160. Acordarea suplimentului suportat din bugetul de stat [în privinţa pensiilor de serviciu] ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu cade în sfera de protecţie constituţională a dreptului la pensie şi a dreptului de proprietate, astfel că legiuitorul este liber să acorde, să modifice sau să suprime componenta suplimentară a pensiei de serviciu, în funcţie de posibilităţile financiare ale statului. Curtea constată că marja de apreciere a legiuitorului cu privire la valoarea componentei necontributive a pensiei de serviciu sau a pensiei militare, stabilită în mod direct sau indirect (ca rezultat al aplicării unei sarcini fiscale), este foarte largă [Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 136].
    161. Întrucât componenta contributivă a pensiei de serviciu nu constituie bază de impunere a sarcinii fiscale, cuantumul pensiei din sistemul public stabilite în baza principiului contributivităţii nu este afectat, astfel că instanţa constituţională nu poate reţine critica potrivit căreia, reconfigurând sistemul de impunere, legiuitorul a creat o discriminare între contribuabilii persoane fizice beneficiare de pensii obţinute în baza unor legi sau statute speciale şi contribuabilii persoane fizice care realizează venituri din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă primite în sistemul public de pensii [Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 139].
    162. Opţiunea legiuitorului în sensul impunerii unei sarcini fiscale asupra unui venit, acordat cu titlu de compensaţie, cu privire la care are libertatea de a-l modifica sau chiar elimina, în funcţie de politica statului în domeniul asigurărilor sociale, se plasează în marja proprie de apreciere, atât timp cât impunerea fiscală vizează toate categoriile de pensii de serviciu şi de pensii militare. Astfel, persoanelor aflate în aceeaşi situaţie juridică, respectiv beneficiarii de venituri din pensii şi/sau indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate în baza unor legi sau statute speciale, li se aplică acelaşi tratament juridic sub aspectul modului de fiscalizare a venitului, cu respectarea dispoziţiilor art. 56 alin. (2) din Constituţie referitoare la justa aşezare a sarcinilor fiscale. Curtea reiterează că statul este liber să decidă cu privire la aplicarea oricărui regim de securitate socială sau să aleagă tipul sau cuantumul beneficiilor pe care le acordă în oricare dintre aceste regimuri. Singura condiţie impusă statului este aceea de a respecta principiul nediscriminării, fiind absolut necesar ca măsura de reformare a regimului fiscal privind pensiile obţinute în baza unor legi sau statute speciale să fie aplicabilă tuturor categoriilor de beneficiari ai unor astfel de pensii, fără distincţie [Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 140].
    163. Analizând Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, rezultă că partea necontributivă a pensiilor de serviciu poate face obiectul unei impozitări distincte faţă de partea sa contributivă condiţionat de aplicarea acesteia tuturor categoriilor de beneficiari ai pensiilor de serviciu, fără distincţie.
    164. Legea criticată pune în aplicare cele precizate de Curtea Constituţională, însă, astfel cum arată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, baza de impunere nu este clar determinată. Fără a indica interpretările care se pot aduce textului criticat cu privire la modul de stabilire a bazei impozabile, Curtea observă că aceasta este susceptibilă a fi interpretată în cel puţin patru modalităţi distincte. Caracterul confuz al reglementării este evident şi nu permite decât o apreciere din perspectiva art. 1 alin. (5) din Constituţie, ceea ce înseamnă că nu îndeplineşte cerinţele de calitate a legii.
    165. Se impune, de asemenea, observaţia că impozitarea nu poate avea un caracter sancţionator, pentru că se ajunge practic la o regândire şi o restructurare indirectă a înseşi bazei de calcul al pensiei de serviciu, care, astfel cum s-a arătat, trebuie să reflecte o valoare cât mai apropiată de cuantumul indemnizaţiei aferente funcţiei deţinute la momentul la care s-a realizat pensionarea. Or, dacă baza de calcul este un element ce ţine de însăşi asigurarea independenţei sistemului judiciar, nu este admisibilă reducerea indirectă a acesteia prin reglementarea unor impozite care în final conduc la o altă valoare a pensiei decât cea comparabilă cu indemnizaţia unei persoane aflate într-o funcţie similară celei din care s-a realizat pensionarea. Aşadar, legiuitorul dispune de o marjă de apreciere în domeniul impozitării pensiilor cu condiţia să nu încalce garanţiile ataşate independenţei sistemului judiciar, ceea ce înseamnă că în stabilirea regulilor şi bazei de impunere trebuie să manifeste o diligenţă deosebită.
    166. De asemenea, sub aspectul regulilor fiscalităţii, Curtea subliniază că, în jurisprudenţa sa, a statuat că „o fiscalitate care se îndepărtează de la regulile general admise, cât priveşte baza şi cotele impozabile, categoriile de venituri etc., devine o fiscalitate discriminatorie dacă introduce criterii care afectează egalitatea în drepturi a cetăţenilor. Fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. În această viziune juridică, prevederea legală care introduce un spor de impozit de 30% numai pentru o anumită categorie de funcţionari este discriminatorie şi contrară prevederilor art. 16 alin. (1) şi art. 53 alin. (2) din Constituţie“ [Decizia nr. 6 din 25 februarie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 25 martie 1993].
    167. Stabilirea prin lege a unui impozit trebuie să respecte cel puţin patru criterii: echitate, proporţionalitate, rezonabilitate şi nediscriminare. Întrunirea cumulativă a acestor patru criterii legitimează din punct de vedere constituţional stabilirea unui impozit. Printr-o atare conduită, legiuitorul respectă întru totul dispoziţiile art. 56 şi 139 din Constituţie, fără a afecta alte drepturi şi libertăţi fundamentale. În schimb, nerespectarea acestor criterii cu valoare constituţională duce implicit la încălcarea dreptului fundamental aplicabil în cauză. Cu privire la rezonabilitatea şi echitabilitatea impozitului, Curtea constată că legiuitorul este în drept să stabilească impozite pentru a alimenta în mod constant şi ritmic bugetul de stat, însă trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când stabileşte materia impozabilă [Decizia nr. 940 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 524 din 28 iulie 2010].
    168. Ca atare, legiuitorul trebuie să manifeste o grijă deosebită atunci când determină categoria de venit asupra căreia poartă sarcina fiscală, suma concretă asupra căreia se datorează şi modul concret de calcul al sarcinii fiscale [Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 900 din 15 decembrie 2020, paragraful 95].
    169. Prin urmare, Curtea constată că art. XV din lege încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.

    2.9. Criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 1 alin. (4) şi a art. 147 alin. (4) din Constituţie, cu referire la principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, cooperarea loială şi respectul reciproc între autorităţile statului
    170. Argumentele invocate cu privire la iniţierea legii criticate, deşi exacte şi concludente, reflectă aspecte de fapt apărute cu privire la modul în care a fost depus proiectul de lege şi la deficienţele de comunicare între autorităţile publice implicate sau vizate, după caz, care nu pot fi însă convertite în critici de neconstituţionalitate privind forma sau substanţa legii. Neconstituţionalitatea este o sancţiune care priveşte norma, şi nu modul în care autorităţile publice au înţeles să conlucreze la edictarea ei.
    171. În coordonatele criticilor analizate, Curtea reţine, de altfel, că Jalonul nr. 215 privind reforma sistemului public de pensii face parte din Planului naţional de redresare şi rezilienţă (PNRR) partea 2, componenta 8 Reforma fiscală şi reforma pensiilor, care, în contextul problematicii pensiilor de serviciu, menţionează necesitatea legiferării „luând în considerare şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale“.

    172. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa pct. 1 şi cu majoritate de voturi în privinţa pct. 2,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I-IV, art. XIII alin. (5) şi (6) şi art. XV din Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciuşi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, precum şi anexele nr. 1-3 la aceasta sunt neconstituţionale.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal este constituţională în raport cu criticile de neconstituţionalitate extrinsecă formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, prim-ministrului şi Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 2 august 2023.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Prim-magistrat-asistent,
                    Benke Károly

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 467 din 2 august 2023

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"