Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Lista acte din decizie ianuarie 2015 Twitter Facebook

Acte decizie ianuarie 2015





Monitorul Oficial 84 din 30 Ianuarie 2015 (M. Of. 84/2015)

 DECIZIE nr. 2 din 30 ianuarie 2015 privind convocarea Senatului în sesiune ordinară EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 30 ianuarie 2015

În temeiul prevederilor art. 66 alin. (1) şi (3) din constituţia româniei, republicată, şi ale art. 80 din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele senatului decide:articol unicse convoacă senatul în prima sesiune ordinară a anului 2015, în data de 2 februarie 2015, ora 16,00. preŞedintele senatuluicĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanubucureşti, 30 ianuarie 2015.nr. 2. ------

 DECIZIE nr. 616 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 84 din 30 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. ...

Monitorul Oficial 81 din 30 Ianuarie 2015 (M. Of. 81/2015)

 DECIZIE nr. 105 din 23 ianuarie 2015 privind sancţionarea Societăţii MEDINS 2002 ROMÂNIA BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu interzicerea temporară a activităţii EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 30 ianuarie 2015

Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere financiară, consemnată ...

 DECIZIE nr. 666 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 30 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistent1. pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate ...

 DECIZIE nr. 723 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor coloanei întâi cu titlul "luna şi anul naşterii" din anexa nr. 6 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 81 din 30 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 80 din 30 Ianuarie 2015 (M. Of. 80/2015)

 DECIZIE nr. 5 din 8 decembrie 2014 privind examinarea recursurilor în interesul legii vizând interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 348 din Codul de procedură penală privind competenţa de a se pronunţa asupra măsurilor preventive pe durata soluţionării contestaţiei prevăzute de art. 347 din Codul de procedură penală EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - COMPLETUL COMPETENT SĂ JUDECE RECURSUL ÎN INTERESUL LEGII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 80 din 30 ianuarie 2015

Dosar nr. 6/2014livia doina stanciu - preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completuluicorina michaela jîjîie - preşedintele secţiei penalelavinia curelea - preşedintele secţiei i civileroxana popa - preşedintele delegat al secţiei a ii-a civileionel barbă - preşedintele secţiei de contencios administrativ şi fiscallavinia valeria lefterache - judecător la ...

Monitorul Oficial 79 din 30 Ianuarie 2015 (M. Of. 79/2015)

 DECIZIE nr. 17 din 21 ianuarie 2015 asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind securitatea cibernetică a României EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 30 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormihaela senia costinescu ...

Monitorul Oficial 76 din 29 Ianuarie 2015 (M. Of. 76/2015)

 DECIZIE nr. 1 din 28 ianuarie 2015 privind convocarea Camerei Deputaţilor în sesiune ordinară EMITENT: CAMERA DEPUTAŢILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 ianuarie 2015

În temeiul art. 66 alin. (1) şi (3) din constituţia româniei, republicată,  camera deputaţilor este convocată în prima sesiune ordinară a anului 2015 în ziua de luni, 2 februarie 2015, ora 14,00.   preŞedintele camerei deputaŢilor   valeriu-Ştefan zgoneabucureşti, 28 ianuarie 2015.nr. 1.   ----

 DECIZIE nr. 80 din 21 ianuarie 2015 privind sancţionarea Societăţii SFINX BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu interzicerea temporară a activităţii EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 ianuarie 2015

Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în municipiul bucureşti, splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere ...

 DECIZIE nr. 81 din 21 ianuarie 2015 privind sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii ALL INSURANCE Broker de Asigurare - S.R.L. EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 ianuarie 2015

Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în municipiul bucureşti, splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere ...

 DECIZIE nr. 84 din 21 ianuarie 2015 privind sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii INVEST CORP - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 ianuarie 2015

Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în municipiul bucureşti, splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi ale art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii consiliului autorităţii de ...

 DECIZIE nr. 665 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintetoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea, în şedinţa publică din 9 octombrie 2014, a reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru ...

 DECIZIE nr. 677 din 13 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 138^3 din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. ...

 DECIZIE nr. 717 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 şi art. 8 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 76 din 29 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 78 din 29 Ianuarie 2015 (M. Of. 78/2015)

 DECIZIE nr. 783 din 18 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 78 din 29 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea ...

Monitorul Oficial 77 din 29 Ianuarie 2015 (M. Of. 77/2015)

 DECIZIE nr. 631 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum şi a dispoziţiilor art. 13 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 396 alin. (5) şi art. 552 alin. (1) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 77 din 29 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3, art. 4 alin. (2) şi art. 10 alin. (1) şi (3) din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, precum şi a dispoziţiilor art. 13 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 396 alin. (5) şi art. 552 alin. (1) din codul de procedură penală, excepţie ridicată de gheorghe copos în dosarul nr. 2.674/300/2010* al tribunalului bucureşti - ...

Monitorul Oficial 73 din 28 Ianuarie 2015 (M. Of. 73/2015)

 DECIZIE nr. 48 din 28 ianuarie 2015 privind aplicarea mobilităţii pentru domnul Gyozo-Istvan Barczi din funcţia publică de secretar general în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor în funcţia publică de secretar general adjunct în cadrul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 28 ianuarie 2015

Având în vedere solicitarea ministerului mediului, apelor şi pădurilor formulată prin adresa nr. 363 din 20 ianuarie 2015,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 27 alin. (1) lit. a), al art. 30 lit. a) şi al art. 33 alin. (1) lit. b) din hotărârea guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu ...

 DECIZIE nr. 49 din 28 ianuarie 2015 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Teodor Dulceaţă a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 28 ianuarie 2015

Având în vedere propunerea ministerului mediului, apelor şi pădurilor formulată prin adresa nr. 363/glg din data de 20 ianuarie 2015, precum şi avizul favorabil nr. 3.850 conexat cu nr. 3.851/2015 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici pentru exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul teodor dulceaţă a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al ministerului mediului, apelor şi pădurilor,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (2^1) şi ...

 DECIZIE nr. 47 din 28 ianuarie 2015 privind eliberarea, la cerere, a domnului Niculae Alexandru din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 28 ianuarie 2015

Având în vedere cererea de demisie a domnului niculae alexandru, înregistrată cu nr. 22/g.b. din 16 ianuarie 2015,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 4 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 572/2013 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale pentru restituirea proprietăţilor,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul niculae alexandru se eliberează, la cerere, din funcţia de vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, al autorităţii naţionale pentru restituirea proprietăţilor. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează: --------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 28 ...

Monitorul Oficial 72 din 28 Ianuarie 2015 (M. Of. 72/2015)

 DECIZIE nr. 719 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 28 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 73 din 28 Ianuarie 2015 (M. Of. 73/2015)

 DECIZIE nr. 46 din 28 ianuarie 2015 privind aplicarea mobilităţii pentru doamna Elena Petraşcu din funcţia publică de secretar general adjunct al Ministerului Transporturilor în funcţia publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al Guvernului EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 28 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 27 alin. (1) lit. a), art. 30 lit. a) şi ale art. 33 alin. (1) lit. d) din hotărârea guvernului nr. 341/2007 privind intrarea în categoria înalţilor funcţionari publici, managementul carierei şi mobilitatea înalţilor funcţionari publici, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi art. 87 alin. (1) lit. a) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu ...

Monitorul Oficial 72 din 28 Ianuarie 2015 (M. Of. 72/2015)

 DECIZIE nr. 784 din 18 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. II art. 13 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 28 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea ...

Monitorul Oficial 75 din 28 Ianuarie 2015 (M. Of. 75/2015)

Monitorul Oficial 73 din 28 Ianuarie 2015 (M. Of. 73/2015)

 DECIZIE nr. 694 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 28 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistent1. cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.2. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor ...

 DECIZIE nr. 688 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 73 din 28 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 34 şi 35 din legea nr. ...

Monitorul Oficial 72 din 28 Ianuarie 2015 (M. Of. 72/2015)

 DECIZIE nr. 604 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g) şi ale art. 13-17 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 10^1-10^4 şi ale art. 18 din Legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 72 din 28 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 7 alin. (1) şi (2), art. 8 alin. (1) şi (2), art. 10 lit. d), f) şi g), art. 13-17 şi ale art. 33 pct. 3 din legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi ale art. 18 din legea nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii ...

Monitorul Oficial 66 din 27 Ianuarie 2015 (M. Of. 66/2015)

 DECIZIE nr. 4 din 22 ianuarie 2015 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 258 A din 20 decembrie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 3.293/2/2010 EMITENT: OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 27 ianuarie 2015

Având în vedere referatul direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. rgii/442 din 22 ianuarie 2015,în conformitate cu prevederile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare,directorul general al oficiului român pentru drepturile de autor emite prezenta decizie.articol unicse publică în monitorul oficial al româniei, partea i, decizia civilă ...

 DECIZIE CIVILĂ nr. 258 A din 20 decembrie 2013 privind soluţionarea apelurilor formulate de apelanta-intervenientă Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia de Gestiune a Operelor din Audiovizual (UPFAR-ARGOA) şi de către apelantele Asociaţia Internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor Audiovizuale (AGICOA) România şi Drepturi de Autor în Cinematografie şi Audiovizual - Societatea Autorilor Români din Audiovizual, Organism de Gestiune Colectivă (DACIN-SARA) împotriva Hotărârii arbitrale a corpului de arbitri de pe lângă Oficiul Român pentru Drepturi de Autor din data de 25 februarie 2010 EMITENT: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI - SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 66 din 27 ianuarie 2015

Dosar nr. 3.293/2/2010curtea constituită din:preşedinte - ileana ruxandra dănăilăjudecător - iulia craiugrefier - claudia ionela Ştefanpe rol se află soluţionarea apelurilor formulate de apelanta-intervenientă uniunea producătorilor de film şi audiovizual din românia - asociaţia de gestiune a operelor din audiovizual (upfar-argoa) şi de către apelantele asociaţia internaţională de gestiune colectivă a operelor audiovizuale (agicoa) românia şi drepturi de autor în cinematografie şi audiovizual - societatea autorilor români din audiovizual, organism de gestiune colectivă (dacin-sara) împotriva hotărârii arbitrale a corpului de arbitri de pe lângă oficiul român pentru drepturi de autor din data de 25 februarie 2010.dezbaterile ...

Monitorul Oficial 68 din 27 Ianuarie 2015 (M. Of. 68/2015)

 DECIZIE nr. 686 din 26 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a), art. 21 alin. (5), (8) şi (9), precum şi a celor ale art. 4 teza întâi raportate la cele ale art. 22, art. 23, art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 27 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistent1. pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 17 alin. ...

Monitorul Oficial 69 din 27 Ianuarie 2015 (M. Of. 69/2015)

 DECIZIE nr. 732 din 16 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) şi (3) din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 69 din 27 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoroana cristina puică - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 70 din 27 Ianuarie 2015 (M. Of. 70/2015)

 DECIZIE nr. 82 din 21 ianuarie 2015 privind sancţionarea cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii COMSIG Broker de Asigurare - S.R.L. EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 27 ianuarie 2015

Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în municipiul bucureşti, splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere financiară ...

 DECIZIE nr. 83 din 21 ianuarie 2015 privind sancţionarea Societăţii BESTKLASS Broker de Asigurare - S.R.L. cu interzicerea temporară a activităţii EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 70 din 27 ianuarie 2015

Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în municipiul bucureşti, splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere financiară, ...

Monitorul Oficial 64 din 26 Ianuarie 2015 (M. Of. 64/2015)

 DECIZIE nr. 1 din 26 ianuarie 2015 privind asigurarea conducerii Senatului în data de 27 ianuarie 2015 EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2015

În conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din regulamentul senatului, aprobat prin hotărârea senatului nr. 28/2005, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele senatului decide:articol unicÎn data de 27 ianuarie 2015, conducerea senatului va fi asigurată de domnul senator ioan chelaru, vicepreşedinte al senatului. preŞedintele senatului  cĂlin-constantin-anton popescu-tĂriceanubucureşti, 26 ianuarie 2015.nr. 1. ----

Monitorul Oficial 65 din 26 Ianuarie 2015 (M. Of. 65/2015)

 DECIZIE nr. 670 din 13 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 26 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. ...

 DECIZIE nr. 673 din 13 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 26 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. ...

 DECIZIE nr. 674 din 13 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 24 alin. (2) şi art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 26 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly - magistrat-asistent-şefcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. ...

 DECIZIE nr. 693 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 alin. (4) din Legea nr. 33/2007 privind organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Parlamentul European EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 65 din 26 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. ...

Monitorul Oficial 64 din 26 Ianuarie 2015 (M. Of. 64/2015)

 DECIZIE nr. 701 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 271 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...

 DECIZIE nr. 703 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 218 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 64 din 26 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...

Monitorul Oficial 56 din 23 Ianuarie 2015 (M. Of. 56/2015)

 DECIZIE nr. 610 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 23 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. ...

 DECIZIE nr. 612 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 23 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. ...

 DECIZIE nr. 713 din 4 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. III din Legea nr. 115/2012 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 56 din 23 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

Monitorul Oficial 59 din 23 Ianuarie 2015 (M. Of. 59/2015)

 DECIZIE nr. 669 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea învăţământului nr. 84/1995, art. 18 alin. (1) şi (2) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a dispoziţiilor art. 61 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 59 din 23 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa din 4 noiembrie 2014 ...

Monitorul Oficial 52 din 22 Ianuarie 2015 (M. Of. 52/2015)

 DECIZIE nr. 628 din 4 noiembrie 2014 referitoare la sesizarea de neconstituţionalitate a Hotărârii Parlamentului României nr. 41/2014 privind numirea prim-vicepreşedintelui - membru executiv, a vicepreşedintelui - membru executiv - sectorul asigurărilor-reasigurărilor şi a unui membru neexecutiv ai Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 22 ianuarie 2015

1. pe rol se află soluţionarea sesizării referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii parlamentului româniei nr. 41/2014 privind numirea prim-vicepreşedintelui - membru executiv, a vicepreşedintelui - membru executiv - sectorul asigurărilor-reasigurărilor şi a unui membru neexecutiv ai consiliului autorităţii de supraveghere financiară.2. cu adresa nr. 2/4.632 din 8 octombrie 2014, secretarul general al camerei deputaţilor a înaintat curţii constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea hotărârii parlamentului româniei nr. 41/2014 privind numirea prim-vicepreşedintelui - membru executiv, a vicepreşedintelui - membru executiv - sectorul asigurărilor-reasigurărilor şi a unui membru neexecutiv ai consiliului autorităţii de supraveghere financiară, formulată de grupurile parlamentare ale partidului democrat liberal şi ...

 DECIZIE nr. 647 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 54/2011 pentru stabilirea unor măsuri privind încadrarea în limita alocată cheltuielilor de personal din Ministerul Administraţiei şi Internelor pentru anul 2011, precum şi, în mod special, ale art. 1 alin. (1) şi art. 3 alin. (3) şi alin. (5) din ordonanţa de urgenţă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 22 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se ...

 DECIZIE nr. 663 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 339-348 din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 22 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 4 noiembrie ...

Monitorul Oficial 51 din 22 Ianuarie 2015 (M. Of. 51/2015)

 DECIZIE nr. 20 din 21 ianuarie 2015 privind numirea doamnei Rozalia Dana Varga în funcţia de consilier de stat în cadrul Cancelariei Primului-Ministru EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. c) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna rozalia dana varga se numeşte în funcţia de consilier de stat în cadrul cancelariei primului-ministru.  prim-ministru   victor-viorel ponta contrasemnează:   ------------------  secretarul general al guvernului, ion morarubucureşti, 21 ianuarie 2015.nr. 20.   ----

 DECIZIE nr. 21 din 21 ianuarie 2015 privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului domnului Mihnea Cosmin Costoiu în domeniul proiectelor de cercetare cu finanţare europeană EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

În temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.art. 1se acordă calitatea de consilier onorific al prim-ministrului domnului mihnea cosmin costoiu în domeniul proiectelor de cercetare cu finanţare europeană.art. 2activitatea domnului mihnea cosmin costoiu este neremunerată.  prim-ministru   victor-viorel ponta contrasemnează:----------------- secretarul general al guvernului,  ion morarubucureşti, 21 ianuarie 2015.nr. 21.----

 DECIZIE nr. 22 din 21 ianuarie 2015 privind acordarea calităţii de consilier onorific al prim-ministrului domnului Titus Corlăţean în domeniul relaţiilor cu Republica Moldova EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

În temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.art. 1se acordă calitatea de consilier onorific al prim-ministrului domnului titus corlăţean în domeniul relaţiilor cu republica moldova.art. 2activitatea domnului titus corlăţean este neremunerată.prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:   -----------------secretarul general al guvernului,  ion morarubucureşti, 21 ianuarie 2015.nr. 22.----

 DECIZIE nr. 23 din 21 ianuarie 2015 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor Publice de către domnul Corneliu Cazacu EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere propunerea ministerului finanţelor publice formulată prin adresa nr. 5.298 din 20 ianuarie 2015,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, a funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al ministerului finanţelor publice de către domnul corneliu ...

 DECIZIE nr. 24 din 21 ianuarie 2015 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Finanţelor Publice de către domnul Mihai Diaconu EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere propunerea ministerului finanţelor publice formulată prin adresa nr. 5.298 din 20 ianuarie 2015, precum şi avizul favorabil nr. 3.316/2015 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al ministerului finanţelor publice de către domnul mihai diaconu,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), art. 89 alin. (2^1) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind ...

 DECIZIE nr. 25 din 21 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Valeriu Alexandru Gâlă din funcţia publică de conducere de inspector general adjunct antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul valeriu alexandru gâlă se eliberează din ...

 DECIZIE nr. 26 din 21 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Claudiu Codrea din funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul claudiu codrea se eliberează din funcţia ...

 DECIZIE nr. 27 din 21 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Cosmin Georgescu din funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul cosmin georgescu se eliberează din funcţia ...

 DECIZIE nr. 28 din 21 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Gabriel Valentin Cărbunaru din funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul gabriel valentin cărbunaru se eliberează din ...

 DECIZIE nr. 29 din 21 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Adrian-Paul Voicu din funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul adrian- paul voicu se eliberează din ...

 DECIZIE nr. 30 din 21 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Călin Valer Vesa din funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul călin valer vesa se eliberează din ...

 DECIZIE nr. 31 din 21 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Iulian-Bogdan Gheorghe din funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul iulian-bogdan gheorghe se eliberează din funcţia ...

 DECIZIE nr. 32 din 21 ianuarie 2015 pentru numirea domnului Marius Stănilă în funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul marius stănilă se numeşte în ...

 DECIZIE nr. 33 din 21 ianuarie 2015 pentru numirea domnului Iulian-Bogdan Gheorghe în funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală Bucureşti - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul iulian-bogdan gheorghe se numeşte în ...

 DECIZIE nr. 34 din 21 ianuarie 2015 pentru numirea domnului Dan Niţă în funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 1 Suceava - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul dan niţă se numeşte în ...

 DECIZIE nr. 35 din 21 ianuarie 2015 pentru numirea domnului Cosmin Georgescu în funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul cosmin georgescu se numeşte în ...

 DECIZIE nr. 36 din 21 ianuarie 2015 pentru numirea domnului Claudel Şelaru în funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 4 Târgu Jiu - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul claudel Şelaru se numeşte în ...

 DECIZIE nr. 37 din 21 ianuarie 2015 pentru numirea domnului Adrian-Paul Voicu în funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 5 Deva - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul adrian-paul voicu se numeşte în ...

 DECIZIE nr. 38 din 21 ianuarie 2015 pentru numirea domnului Marius Coturbaş în funcţia de inspector general adjunct antifraudă la Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 6 Oradea - Direcţia generală antifraudă fiscală din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 144/2014, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul marius coturbaş se numeşte în ...

 DECIZIE nr. 643 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 alin. (1) raportat la art. 208 alin. (4) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe ...

 DECIZIE nr. 687 din 26 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 217 alin. (7) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 51 din 22 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe ...

Monitorul Oficial 53 din 22 Ianuarie 2015 (M. Of. 53/2015)

 DECIZIE nr. 39 din 22 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului George Constantin Brezoi din funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 22 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul george constantin brezoi se eliberează din funcţia de secretar de stat la departamentul pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, mediul de afaceri şi turism. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:   -----------------  secretarul general al guvernului, ion morarubucureşti, 22 ianuarie 2015.nr. 39.   ----

 DECIZIE nr. 40 din 22 ianuarie 2015 privind numirea domnului Narcis Cătălin Beciu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Energiei, Întreprinderilor Mici şi Mijlocii şi Mediului de Afaceri EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 22 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul narcis cătălin beciu se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul energiei, Întreprinderilor mici şi mijlocii şi mediului de afaceri.prim-ministru  victor-viorel ponta contrasemnează:-----------------   secretarul general al guvernului,  ion morarubucureşti, 22 ianuarie 2015.nr. 40. ----

 DECIZIE nr. 41 din 22 ianuarie 2015 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Ingrid Vasilica Istrate a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Tineretului şi Sportului EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere propunerea formulată de ministerul tineretului şi sportului prin adresa nr. 130 din 8 ianuarie 2015,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (2^1) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar ...

Monitorul Oficial 55 din 22 Ianuarie 2015 (M. Of. 55/2015)

 DECIZIE nr. 42 din 22 ianuarie 2015 privind eliberarea domnului Vasile Şalaru din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 22 ianuarie 2015

În temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 8 alin. (1) şi (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 23/2004 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare a autorităţii pentru valorificarea activelor bancare prin comasarea prin absorbţie cu autoritatea pentru privatizare şi administrarea participaţiilor statului, aprobată cu completări prin legea nr. 360/2004, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 9 alin. (1) din hotărârea guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea activelor statului, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta ...

 DECIZIE nr. 43 din 22 ianuarie 2015 privind numirea domnului Vasile Şalaru în funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 22 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite următoarea decizie:articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul vasile Şalaru se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul educaţiei şi cercetării Ştiinţifice. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează: --------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 22 ianuarie 2015.nr. 43.   -------

 DECIZIE nr. 44 din 22 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Aurelian Constantinescu din funcţia publică de conducere de inspector general adjunct antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul aurelian constantinescu se eliberează din funcţia publică de conducere de inspector general adjunct antifraudă al ...

 DECIZIE nr. 45 din 22 ianuarie 2015 pentru numirea domnului Valeriu Alexandru Gâlă în funcţia publică de conducere de inspector general adjunct antifraudă al Direcţiei generale antifraudă fiscală din structura Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 55 din 22 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 7 alin. (3) lit. b) şi alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul valeriu alexandru gâlă se numeşte în funcţia publică de conducere de inspector general adjunct antifraudă ...

Monitorul Oficial 48 din 21 Ianuarie 2015 (M. Of. 48/2015)

 DECIZIE nr. 661 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 21 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

 DECIZIE nr. 697 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9 şi ale art. 39^1 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 21 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - judecătorvaler dorneanu - preşedintetoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 9, ...

 DECIZIE nr. 698 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 95 alin. (1), art. 102 alin. (2^1) şi art. 170 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice şi ale art. III alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 48 din 21 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

Monitorul Oficial 50 din 21 Ianuarie 2015 (M. Of. 50/2015)

 DECIZIE nr. 1 din 15 ianuarie 2015 privind încetarea concesiunii miniere de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Fusea Sălcioara EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 21 ianuarie 2015

Având în vedere:- referatul direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve minerale. integrare europeană nr. 300.006 din 8 ianuarie 2015;- art. 31 lit. b) coroborat cu art. 32 din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 37 alin. (1) din legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezenta decizie.art. 1concesiunea minieră de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul fusea sălcioara, judeţul dâmboviţa, convenită prin licenţa de concesiune nr. 14.639/2011, încheiată între agenţia naţională pentru resurse minerale, în calitate de concedent, şi societatea comercială agrocomp internaţional - s.r.l., ...

 DECIZIE nr. 2 din 15 ianuarie 2015 privind încetarea concesiunii miniere de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Râncăciov EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 21 ianuarie 2015

Având în vedere:- referatul direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve minerale. integrare europeană nr. 300.008 din 8 ianuarie 2015;- art. 31 lit. b) coroborat cu art. 32 din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 37 alin. (1) din legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezenta decizie.art. 1concesiunea minieră de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul râncăciov, judeţul argeş, convenită prin licenţa de concesiune nr. 10.659/2008, încheiată între agenţia naţională pentru resurse minerale, în calitate de concedent, şi societatea comercială holcim (românia) - s.a., bucureşti, ...

 DECIZIE nr. 3 din 20 ianuarie 2015 privind încetarea concesiunii miniere de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul Săuleşti-Simeria EMITENT: AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 50 din 21 ianuarie 2015

Având în vedere:- referatul direcţiei generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere şi a operaţiunilor petroliere nr. 400.986 din 23 decembrie 2014;- art. 31 lit. b) coroborat cu art. 32 din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 37 alin. (1) din legea nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezenta decizie.art. 1concesiunea minieră de exploatare a nisipului şi pietrişului din perimetrul săuleşti-simeria, judeţul hunedoara, convenită prin licenţa de concesiune nr. 178/1999, încheiată între agenţia naţională pentru resurse minerale, în calitate de concedent, şi societatea comercială viva construct ...

Monitorul Oficial 45 din 20 Ianuarie 2015 (M. Of. 45/2015)

 DECIZIE nr. 691 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestor prevederi prin Legea nr. 368/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31, art. 32, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 45 din 20 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 21 alin. (6), art. 22, art. 27, art. 31, art. 32, art. 33 şi art. 35 din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în românia, excepţie ridicată de romeo siderache, florica siderache şi andra ioana irina siderache în dosarul nr. 9.327/2/2011* al curţii de apel bucureşti - secţia a viii-a contencios administrativ şi fiscal şi care ...

Monitorul Oficial 46 din 20 Ianuarie 2015 (M. Of. 46/2015)

 DECIZIE nr. 761 din 17 decembrie 2014 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 46 din 20 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbenke karoly ...

Monitorul Oficial 47 din 20 Ianuarie 2015 (M. Of. 47/2015)

 DECIZIE nr. 18 din 20 ianuarie 2015 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Marius Iulian Carabulea a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Departamentului pentru ape, păduri şi piscicultură EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 20 ianuarie 2015

În temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (2^1) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul marius iulian carabulea a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al departamentului pentru ape, păduri şi piscicultură. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:---------------   secretarul general ...

 DECIZIE nr. 19 din 20 ianuarie 2015 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Marius Iulian Carabulea a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 20 ianuarie 2015

Având în vedere propunerea ministerului economiei, comerţului şi turismului formulată prin adresa nr. 103/m.t. din 13 ianuarie 2015, precum şi avizul favorabil nr. 1.829/2015 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici privind exercitarea cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul marius iulian carabulea a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al ministerului economiei, comerţului şi turismului,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (2^1) şi al art. 92 alin. ...

 DECIZIE nr. 683 din 19 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 193, art. 194 alin. (1), art. 196 alin. (2) şi (3) şi art. 4 din Codul penal cu aplicarea art. 3 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 20 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 4 noiembrie ...

 DECIZIE nr. 662 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 47 din 20 ianuarie 2015

Cu participarea în şedinţa publică din 7 octombrie 2014 a reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, excepţie ridicată de societatea comercială "vanadis 94 prod com" - s.r.l. din bucureşti în dosarul nr. 5.289/1.748/2013 al judecătoriei cornetu şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 174d/2014.2. dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 7 octombrie 2014, cu participarea reprezentantului ministerului public, şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, când curtea a dispus, ...

Monitorul Oficial 43 din 19 Ianuarie 2015 (M. Of. 43/2015)

 DECIZIE nr. 645 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi 6 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 43 din 19 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

Monitorul Oficial 44 din 19 Ianuarie 2015 (M. Of. 44/2015)

 DECIZIE nr. 580 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1), art. 33 şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 19 ianuarie 2015

1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 33, art. 34 şi art. 35 din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în românia, excepţie ridicată de magdalena petrescu în dosarul nr. 9.477/2/2011* al curţii de apel bucureşti - secţia a viii-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 78d/2014.2. la apelul nominal, se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. magistratul-asistent referă asupra faptului că, ...

 DECIZIE nr. 638 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 şi art. 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 19 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8, art. 10, art. 12, art. 15, art. 17, art. 21, art. 22 şi art. 25 din legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale de integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, excepţie ridicată de iosif valer mureşan în dosarul nr. 653/36/2013 al curţii de apel constanţa - secţia a ii-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează ...

 DECIZIE nr. 708 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (2)-(6) din Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 44 din 19 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (2)-(6) din codul de procedură civilă, excepţie invocată de florica pascariu în dosarul nr. 24.571/300/2013/a1 al judecătoriei sectorului 2 bucureşti - secţia civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 756d/2014.2. la apelul nominal se prezintă părţile ioana lăzărescu şi gheorghe gheorghe, lipsind celelalte părţi. procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţilor prezente care lasă la aprecierea curţii soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.4. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului ministerului ...

Monitorul Oficial 42 din 19 Ianuarie 2015 (M. Of. 42/2015)

 DECIZIE nr. 3.912 din 21 octombrie 2014 referitoare la calcularea pensiilor de serviciu EMITENT: ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE - SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 42 din 19 ianuarie 2015

Dosar nr. 11.879/2/2010preşedinte: iuliana măiereanu - judecător dana iarina vartires - judecător ionel barbă - judecător georgiana grozescu - magistrat-asistents-au luat în examinare recursurile declarate de pârâţii guvernul româniei, ministerul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice şi casa naţională de pensii publice, împotriva sentinţei civile nr. 4.660 din 5 iulie 2011 a curţii de apel bucureşti - secţia a viii-a contencios administrativ şi fiscal.dezbaterile au avut loc în data de 14 octombrie 2014, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 21 ...

Monitorul Oficial 36 din 16 Ianuarie 2015 (M. Of. 36/2015)

 DECIZIE nr. 718 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 169 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

 DECIZIE nr. 720 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3) din anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 59/2011 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor prevăzute la art. 1 lit. c)-h) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

 DECIZIE nr. 722 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211 lit. a), art. 212 alin. (2) şi art. 214 din Legea dialogului social nr. 62/2011 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 16 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 38 din 16 Ianuarie 2015 (M. Of. 38/2015)

 DECIZIE nr. 16 din 16 ianuarie 2015 privind eliberarea domnului Mihai Şova din funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, de secretar general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2015

Având în vedere adresa ministerului afacerilor interne nr. 6.504 din 15 ianuarie 2015, înregistrată la cabinetul primului-ministru sub nr. 5/211 din 16 ianuarie 2015,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 99 alin. (1) lit. e) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul mihai Şova se eliberează din funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, de secretar general ...

 DECIZIE nr. 700 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 5 şi art. 6 alin. (1) din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

 DECIZIE nr. 702 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 38 din 16 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

Monitorul Oficial 37 din 16 Ianuarie 2015 (M. Of. 37/2015)

 DECIZIE nr. 707 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 48/2014 privind unele măsuri referitoare la plăţile naţionale directe complementare în sectorul zootehnic EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 16 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...

Monitorul Oficial 39 din 16 Ianuarie 2015 (M. Of. 39/2015)

 DECIZIE nr. 589 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 16 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 105 din legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a legii nr. 135/2010 privind codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, excepţie ridicată de ioan ivanciuc în dosarul nr. 1.517/100/2014 al tribunalului maramureş - secţia penală - judecătorul de drepturi şi libertăţi. excepţia formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 315d/2014.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de ...

 DECIZIE nr. 595 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 16 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 41 din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în românia, excepţie ridicată de lucia obada şi eugen samuchiuc în dosarul nr. 2.467/2/2011* al curţii de apel bucureşti - secţia a viii-a contencios administrativ şi fiscal. excepţia formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 443d/2014.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal ...

 DECIZIE nr. 617 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 39 din 16 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se ...

Monitorul Oficial 40 din 16 Ianuarie 2015 (M. Of. 40/2015)

 DECIZIE nr. 17 din 16 ianuarie 2015 privind numirea domnului Bogdan-Dragoş-Aureliu Marian-Stanoevici în funcţia de secretar de stat la Ministerul Culturii EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 40 din 16 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul bogdan-dragoş-aureliu marian-stanoevici se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul culturii.  prim-ministru   victor-viorel ponta contrasemnează:--------- secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 16 ianuarie 2015.nr. 17. -----

Monitorul Oficial 33 din 15 Ianuarie 2015 (M. Of. 33/2015)

 DECIZIE nr. 705 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XV din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2014 pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi alte măsuri fiscal-bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. ...

 DECIZIE nr. 712 din 4 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 211-217 din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 33 din 15 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 211-215 din codul de procedură penală, ...

Monitorul Oficial 34 din 15 Ianuarie 2015 (M. Of. 34/2015)

 DECIZIE nr. 566 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 41 alin. (1) teza întâi, alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 34 din 15 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintetoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoririna-loredana gulie - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 41 alin. (1)-(4) din legea ...

Monitorul Oficial 35 din 15 Ianuarie 2015 (M. Of. 35/2015)

 DECIZIE nr. 15 din 15 ianuarie 2015 privind numirea domnului Dan Popescu în funcţia de secretar de stat la Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 15 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul dan popescu se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul mediului, apelor şi pădurilor. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:---------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 15 ianuarie 2015.nr. 15. -----

 DECIZIE nr. 579 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 35 din 15 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. (5) din legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicată de alin mugurel ghiţă culescu în dosarul nr. 14.654/63/2010 al tribunalului dolj - secţia a ii-a civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 71d/2014.2. la apelul nominal se prezintă avocat nicolae casian bădan pentru partea valentina dobre şi avocat nicu Şovăilă pentru partea societatea comercială jiul - s.a. din craiova, cu delegaţii la ...

Monitorul Oficial 32 din 15 Ianuarie 2015 (M. Of. 32/2015)

 DECIZIE nr. 646 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (4) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 32 din 15 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

Monitorul Oficial 31 din 14 Ianuarie 2015 (M. Of. 31/2015)

 DECIZIE nr. 11 din 14 ianuarie 2015 privind constatarea suspendării de drept a raportului de serviciu al domnului Virgil Laurenţiu Găman, secretar general al Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 14 ianuarie 2015

Având în vedere Încheierea pronunţată de Înalta curte de casaţie şi justiţie - secţia penală, în data de 9 ianuarie 2015, în dosarul nr. 131/1/2015,în temeiul art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 94 alin. (1) lit. f) şi al art. 95 alin. (4) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data de 9 ianuarie 2015 se constată suspendarea de drept a raportului de serviciu al domnului virgil laurenţiu găman, secretar general al ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale.   prim-ministruvictor-viorel ponta  contrasemnează: ------------------ secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 14 ianuarie 2015.nr. 11. ----

 DECIZIE nr. 12 din 14 ianuarie 2015 privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna Iuliana Lascu a funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 14 ianuarie 2015

Având în vedere avizul favorabil nr. 1.280/2015 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici privind exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către doamna iuliana lascu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în românia în perioada 1945-1989,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 89 alin. (2^1) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul ...

 DECIZIE nr. 13 din 14 ianuarie 2015 privind eliberarea domnului Horvath Levente-Akos din funcţia de secretar de stat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 14 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul horvath levente-akos se eliberează din funcţia de secretar de stat la ministerul muncii, familiei, protecţiei sociale şi persoanelor vârstnice.  prim-ministru   victor-viorel ponta   contrasemnează:  -----------------   secretarul general al guvernului, ion morarubucureşti, 14 ianuarie 2015.nr. 13.   ----

 DECIZIE nr. 14 din 14 ianuarie 2015 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Diana Ioana Florea a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Comerţului şi Turismului EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 31 din 14 ianuarie 2015

Având în vedere propunerea ministerului economiei, comerţului şi turismului, formulată prin adresa nr. 56/m.t. din 9 ianuarie 2015, precum şi avizul favorabil nr. 1.342/2015 al agenţiei naţionale a funcţionarilor publici privind exercitarea cu caracter temporar de către doamna diana ioana florea a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general adjunct al ministerului economiei, comerţului şi turismului,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b) şi al art. 92 alin. (11) din legea nr. 188/1999 privind statutul ...

Monitorul Oficial 27 din 14 Ianuarie 2015 (M. Of. 27/2015)

 DECIZIE nr. 679 din 13 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 14 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se ...

 DECIZIE nr. 704 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 14 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

 DECIZIE nr. 710 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 14 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorafrodita laura tutunaru - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror iuliana nedelcu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

 DECIZIE nr. 2.227 din 23 decembrie 2014 privind sancţionarea Societăţii CRUCIATII BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu interzicerea temporară a exercitării activităţii EMITENT: AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 27 din 14 ianuarie 2015

Autoritatea de supraveghere financiară, cu sediul în splaiul independenţei nr. 15, sectorul 5, bucureşti, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în urma hotărârii consiliului autorităţii de supraveghere financiară, consemnată ...

Monitorul Oficial 30 din 14 Ianuarie 2015 (M. Of. 30/2015)

 DECIZIE nr. 625 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 59 alin. (2), art. 60 alin. (1) şi ale art. 62 alin. (3) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 14 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se ...

 DECIZIE nr. 648 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 14 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

 DECIZIE nr. 650 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 399 alin. (9) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 14 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a ...

Monitorul Oficial 24 din 13 Ianuarie 2015 (M. Of. 24/2015)

Monitorul Oficial 25 din 13 Ianuarie 2015 (M. Of. 25/2015)

 DECIZIE nr. 10 din 13 ianuarie 2015 privind eliberarea, la cerere, a domnului Pasztor Sandor din funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 13 ianuarie 2015

Având în vedere cererea de demisie a domnului pasztor sandor, înregistrată la secretariatul general al guvernului sub nr. 20/245/i.m. din 9 ianuarie 2015, în temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul pasztor sandor se eliberează, la cerere, din funcţia de secretar de stat la departamentul pentru ape, păduri şi piscicultură. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:---------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 13 ianuarie 2015.nr. 10. ------

Monitorul Oficial 26 din 13 Ianuarie 2015 (M. Of. 26/2015)

 DECIZIE nr. 623 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, art. II - art. 1 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi ale art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 26 din 13 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, art. ii - art. 1 alin. (3) şi (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. ...

Monitorul Oficial 25 din 13 Ianuarie 2015 (M. Of. 25/2015)

 DECIZIE nr. 615 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 259 alin. (7) şi (8) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 13 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol ...

 DECIZIE nr. 624 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. XI alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 30/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 13 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol ...

 DECIZIE nr. 636 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 167 alin. (3) coroborat cu art. 58 alin. (4) din Codul de procedură civilă şi cele ale art. 48 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 13 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

Monitorul Oficial 23 din 13 Ianuarie 2015 (M. Of. 23/2015)

 DECIZIE nr. 652 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată, din oficiu, de tribunalul vaslui - secţia civilă în dosarul nr. 3.537/89/2013. excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 633d/2014.2. la apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că partea agenţia naţională de administrare ...

 DECIZIE nr. 653 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114 alin. (1) lit. e) din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de năstase buchidău în dosarul nr. 1.218/91/2014 al tribunalului vrancea - secţia i civilă şi care constituie obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 651d/2014.2. la apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea casa judeţeană de pensii vrancea, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului ministerului public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ...

 DECIZIE nr. 657 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi art. 114 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 23 din 13 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (2) şi art. 114 alin. (1) lit. b) din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată, din oficiu, de curtea de apel cluj - secţia i civilă în dosarul nr. 7.658/117/2013 şi care constituie obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 704d/2014.2. la apelul nominal lipsesc părţile maria vasii şi casa judeţeană de pensii cluj, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului ministerului public, care ...

Monitorul Oficial 25 din 13 Ianuarie 2015 (M. Of. 25/2015)

 DECIZIE nr. 2.794 din 17 decembrie 2014 privind aprobarea Regulamentului pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice şi a Regulamentului pentru autorizarea auditorilor energetici din industrie EMITENT: DEPARTAMENTUL PENTRU EFICIENŢĂ ENERGETICĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 25 din 13 ianuarie 2015

Având în vedere prevederile art. 9 alin. (1) lit. x) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, şi ale art. 3 alin. (2) lit. g) din legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică,în temeiul prevederilor art. 3 alin. (2) lit. a), ale art. 3 alin. (4) şi ale art. 9 alin. (8) din legea nr. 121/2014 privind eficienţa energetică,şeful departamentului pentru eficienţă energetică emite următoarea decizie:art. 1se aprobă regulamentul pentru atestarea managerilor energetici şi agreerea societăţilor prestatoare de servicii energetice, ...

Monitorul Oficial 21 din 12 Ianuarie 2015 (M. Of. 21/2015)

 DECIZIE nr. 711 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 21 din 12 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de florin silviu bădicu în dosarul nr. 407/105/2014 al tribunalului prahova - secţia i civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 833d/2014.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului ministerului public, care ...

Monitorul Oficial 22 din 12 Ianuarie 2015 (M. Of. 22/2015)

 DECIZIE nr. 639 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 39 şi art. II din Legea nr. 288/2010 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se ...

 DECIZIE nr. 642 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 404 alin. (5) din Codul de procedură penală EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 22 din 12 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătormarieta safta - prim-magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe ...

Monitorul Oficial 20 din 12 Ianuarie 2015 (M. Of. 20/2015)

 DECIZIE nr. 6 din 2014 privind determinarea taxei pe valoarea adăugată prin diferite procedee pentru livrările de bunuri/prestările de servicii taxabile EMITENT: COMISIA CENTRALĂ FISCALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 20 din 12 ianuarie 2015

În vederea interpretării şi aplicării unitare a prevederilor art. 137 alin. (1) lit. a) şi art. 140 din legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale pct. 23 alin. (1) şi (2) din normele metodologice de aplicare a titlului vi "taxa pe valoarea adăugată" din codul fiscal, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a legii nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 5 alin. (4) şi (9) din regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiei fiscale centrale, aprobat prin ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, ...

Monitorul Oficial 16 din 09 Ianuarie 2015 (M. Of. 16/2015)

 DECIZIE nr. 575 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la prevederile art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 9 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. ...

 DECIZIE nr. 627 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a doua din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 9 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintetoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa publică din 16 octombrie 2014 a reprezentantului ministerului public, simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

 DECIZIE nr. 633 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 194 lit. e) tezele a treia şi a patra şi ale art. 355 alin. (1) din Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 9 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

 DECIZIE nr. 635 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 din 9 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

Monitorul Oficial 18 din 09 Ianuarie 2015 (M. Of. 18/2015)

 DECIZIE nr. 571 din 16 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative în ansamblu, precum şi, în special, ale art. 1, art. 4, art. 13 şi art. 19 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă a Guvernului EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 9 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, art. 4, art. 13 şi art. 19 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii agenţiei naţionale de administrare fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, excepţie ridicată de daniel cană în dosarul nr. 10.045/108/2013 al tribunalului arad - secţia contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 400d/2014.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. ...

 DECIZIE nr. 583 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (2), în redactarea anterioară modificării acestora prin Legea nr. 368/2013, la cele ale art. 33-35, art. 50 lit. b) şi la cele ale cap. III din Legea nr. 165/2013, precum şi a dispoziţiilor art. 33 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 18 din 9 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), art. 4, art. 33-35, art. 50 lit. b) şi a cap. iii din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în românia, excepţie ridicată de codin toma zamfirescu, alexandra constanţa zamfirescu şi anca ileana ruxandra săvulescu în dosarul nr. 47.770/3/2012 al tribunalului bucureşti - secţia a iii-a civilă. excepţia formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 279d/2014.2. la apelul nominal ...

Monitorul Oficial 13 din 08 Ianuarie 2015 (M. Of. 13/2015)

 DECIZIE nr. 594 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 132 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 8 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol ...

 DECIZIE nr. 600 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 8 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

 DECIZIE nr. 601 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4), art. 33-35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 13 din 8 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

Monitorul Oficial 14 din 08 Ianuarie 2015 (M. Of. 14/2015)

 DECIZIE nr. 608 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi ale art. 23 alin. (2) din Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 8 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 alin. (1) lit. a) din legea nr. 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, precum şi ale art. 18 alin. (2) din legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, excepţie ridicată de loredana cristina finta în dosarul nr. 6.845/100/2013 al tribunalului maramureş - secţia a ii-a civilă de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 231d/2014.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este ...

 DECIZIE nr. 637 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 8 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

Monitorul Oficial 9 din 07 Ianuarie 2015 (M. Of. 9/2015)

 DECIZIE nr. 541 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 6 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 7 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintetoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistent1. pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 şi art. 6 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, excepţie ridicată de shahin sherif ahmed ahmed ...

 DECIZIE nr. 553 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, art. II art. 1 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, art. 1 alin. (1), (2) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2012 privind aprobarea unor măsuri pentru recuperarea reducerilor salariale, art. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi art. 1 alin. (3) şi (4) şi art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 7 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintetoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2), art. 2 alin. (1) şi art. 6 din legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea ...

Monitorul Oficial 10 din 07 Ianuarie 2015 (M. Of. 10/2015)

 DECIZIE nr. 598 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina teodora pop - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...

 DECIZIE nr. 640 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorandreea costin - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

 DECIZIE nr. 658 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe ...

 DECIZIE nr. 721 din 9 decembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (2) şi (4) teza a doua din Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987 nr. 341/2004, ale art. II art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ale art. 9 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi ale art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel-marius morar - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorpatricia marilena ionea - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de ...

Monitorul Oficial 9 din 07 Ianuarie 2015 (M. Of. 9/2015)

 DECIZIE nr. 660 din 11 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 58 alin. (4) şi art. 167 alin. (3) din Codul de procedură civilă, precum şi ale art. 48 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 9 din 7 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătoringrid alina tudora - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 12 din 07 Ianuarie 2015 (M. Of. 12/2015)

 DECIZIE nr. 2 din 7 ianuarie 2015 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul Gheorghe Tănăsoiu, a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist instaurat în România în perioada 1945-1989 EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2015

În temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin. (2^1) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, de către domnul gheorghe tănăsoiu a funcţiei publice vacante din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al secretariatului de stat pentru recunoaşterea meritelor luptătorilor împotriva regimului comunist ...

 DECIZIE nr. 3 din 7 ianuarie 2015 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, a funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice de către domnul Marian Niculescu EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2015

În temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 19 alin. (1) lit. b), al art. 89 alin.(2^1) şi al art. 92 alin. (1^1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii încetează exercitarea, cu caracter temporar, prin detaşare, a funcţiei publice din categoria înalţilor funcţionari publici de secretar general al ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice de către domnul marian niculescu. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează: --------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 7 ...

 DECIZIE nr. 4 din 7 ianuarie 2015 privind numirea domnului George-Răzvan Profiroiu în funcţia publică de secretar general din cadrul Institutului Naţional de Statistică EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2015

Având în vedere adresa comisiei de concurs pentru recrutarea înalţilor funcţionari publici nr. 44 din 29 decembrie 2014, prin care se propune numirea în funcţia publică corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici a candidatului admis în urma concursului susţinut în data de 18 decembrie 2014,în temeiul art. 15 lit. e) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 lit. b), art. 18 alin. (2), art. 19 alin. (1) lit. b) şi art. 62 alin. (1) din legea nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ...

 DECIZIE nr. 5 din 7 ianuarie 2015 pentru modificarea anexei la Decizia prim-ministrului nr. 229/2013 privind stabilirea componenţei Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2015

Având în vedere adresa autorităţii naţionale pentru restituirea proprietăţilor nr. 953/g.b. din 29 decembrie 2014,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicpunctul 10 din anexa "componenţa comisiei naţionale pentru compensarea imobilelor" la decizia prim-ministrului nr. 229/2013 privind stabilirea componenţei comisiei naţionale pentru compensarea imobilelor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 314 din 30 mai 2013, cu modificările ulterioare, se modifică după cum urmează:"10. teodorescu ion claudiu - secretar general adjunct, ministerul justiţiei;" prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:---------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 7 ianuarie ...

 DECIZIE nr. 6 din 7 ianuarie 2015 privind eliberarea domnului Istvan Zoltan din funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul istvan zoltan se eliberează din funcţia de secretar de stat la ministerul transporturilor. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:---------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 7 ianuarie 2015.nr. 6.-------

 DECIZIE nr. 7 din 7 ianuarie 2015 pentru numirea doamnei Maria Magdalena Grigore în funcţia de secretar de stat la Ministerul Transporturilor EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, doamna maria magdalena grigore se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul transporturilor. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:---------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 7 ianuarie 2015.nr. 7. ------

 DECIZIE nr. 8 din 7 ianuarie 2015 pentru eliberarea domnului Tudor Prisecaru din funcţia de secretar de stat la Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2015

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicla data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul tudor prisecaru se eliberează din funcţia de secretar de stat la ministerul educaţiei şi cercetării Ştiinţifice. prim-ministru  victor-viorel pontacontrasemnează:---------------   secretarul general al guvernului,   ion morarubucureşti, 7 ianuarie 2015.nr. 8.-------

 DECIZIE nr. 9 din 7 ianuarie 2015 privind numirea domnului Tudor Prisecaru în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică şi Inovare EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 7 ianuarie 2015

Având în vedere propunerea formulată de ministrul educaţiei şi cercetării ştiinţifice prin adresa nr. 10.581/2014,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 4 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2014 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data intrării în vigoare a prezentei decizii, domnul tudor prisecaru se numeşte în funcţia de preşedinte, cu rang de secretar de stat, al autorităţii naţionale pentru ...

Monitorul Oficial 11 din 07 Ianuarie 2015 (M. Of. 11/2015)

 DECIZIE nr. 127 din 18 decembrie 2014 privind publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei civile nr. 87A din 26 martie 2014, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 4.233/2/2013 EMITENT: OFICIUL ROMÂN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 7 ianuarie 2015

Având în vedere referatul direcţiei registre şi gestiune colectivă nr. rgii//10.604 din 18 decembrie 2014,în conformitate cu prevederile art. 131^2 alin. (9) şi art. 138 alin. (1) lit. a) din legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din hotărârea guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor oficiului român pentru drepturile de autor, cu modificările ulterioare, şi ale deciziei prim-ministrului nr. 289/2014 privind numirea domnului leonard artur horvath în funcţia de director general al oficiului român pentru drepturile ...

 DECIZIA CIVILĂ Nr. 87A din 26 martie 2014 privind pronunţarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta Asociaţia pentru Drepturile Producătorilor de Fonograme din România (A.D.P.F.R.) şi de către apelanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) împotriva Hotărârii arbitrale din 23 aprilie 2013 EMITENT: CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND PROPRIETATEA INTELECTUALĂ, CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 11 din 7 ianuarie 2015

Dosar nr. 4.233/2/2013curtea constituită din:preşedinte - melania stanciujudecător - alina petruţa buculeigrefier - mihaela lăcătuşupe rol se află pronunţarea asupra cererilor de apel formulate de apelanta asociaţia pentru drepturile producătorilor de fonograme din românia (a.d.p.f.r.) şi de către apelanta uniunea producătorilor de fonograme din românia (u.p.f.r.) împotriva hotărârii arbitrale din 23 aprilie 2013, pronunţată de completul arbitral din cadrul oficiului român pentru drepturile de autor, în dosarul nr. 3/2013.dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 11.02.2014 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată, ce face parte integrantă din ...

Monitorul Oficial 8 din 07 Ianuarie 2015 (M. Of. 8/2015)

 DECIZIE nr. 605 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi art. 41 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 7 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, 34 şi 35 din legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în românia, excepţie ridicată de ion vasile n. niculcea în dosarul nr. 41.735/3/2010* al curţii de apel bucureşti - secţia a viii-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul dosarului nr. 209d/2014 al curţii constituţionale.2. la apelul nominal se constată lipsa părţilor. procedura de citare este legal îndeplinită.3. magistratul-asistent referă ...

 DECIZIE nr. 630 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 şi 4 şi art. 16 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altă destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unităţilor economice sau bugetare de stat, în redactarea anterioară modificării aduse prin Legea nr. 244/2011 pentru modificarea art. 16 din Legea nr. 85/1992 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 7 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorvalentina bărbăţeanu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate ...

 DECIZIE nr. 699 din 27 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 8 din 7 ianuarie 2015

Petre lăzăroiu - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioana marilena chiorean - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror antonia constantin.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor ...

Monitorul Oficial 9 din 07 Ianuarie 2015 (M. Of. 9/2015)

 DECIZIE nr. 649 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 şi art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 9 din 7 ianuarie 2015

┌───────────────────┬──────────────────┐│augustin zegrean │- preşedinte ││valer dorneanu │- judecător ││toni greblă │- judecător ││petre lăzăroiu │- judecător ││mircea Ştefan minea│- judecător ││daniel marius morar│- judecător ││mona-maria │- judecător ││pivniceru ...

Monitorul Oficial 5 din 06 Ianuarie 2015 (M. Of. 5/2015)

 DECIZIE nr. 576 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 6 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. ...

 DECIZIE nr. 577 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^5 alin. 3 din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 6 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. ...

 DECIZIE nr. 578 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 200 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 6 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorcristina cătălina turcu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu-daniel arcer.1. ...

Monitorul Oficial 7 din 06 Ianuarie 2015 (M. Of. 7/2015)

 DECIZIE nr. 1 din 6 ianuarie 2015 privind încetarea, la cerere, a calităţii de preşedinte al Consiliului de administraţie al Institutului European din România EMITENT: GUVERNUL - PRIM-MINISTRUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 7 din 6 ianuarie 2015

Având în vedere cererea de demisie a domnului leonard orban, înregistrată la cabinetul primului-ministru cu nr. 5/7.057 din 29 decembrie 2014, precum şi prevederile art. 8 alin. (1) lit. a) din ordonanţa guvernului nr. 15/1998 privind institutul european din românia, aprobată cu modificări prin legea nr. 207/1998, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificările şi completările ulterioare,prim-ministrul emite prezenta decizie.articol unicÎncepând cu data de 15 ianuarie 2015 încetează, la cerere, calitatea de preşedinte al consiliului de administraţie al institutului european din românia deţinută de ...

Monitorul Oficial 6 din 06 Ianuarie 2015 (M. Of. 6/2015)

 DECIZIE nr. 620 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 24 din Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 6 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol ...

 DECIZIE nr. 654 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 200 alin. (2) şi (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 6 din 6 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

Monitorul Oficial 3 din 05 Ianuarie 2015 (M. Of. 3/2015)

 DECIZIE nr. 607 din 4 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 5 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorbianca drăghici - magistrat-asistentcu ...

 DECIZIE nr. 651 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 5 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din legea nr. 241/2013 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor acordate beneficiarilor proveniţi din sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională, excepţie ridicată de leonardo constantin în dosarul nr. 318/105/2014 al tribunalului prahova - secţia i civilă şi care constituie obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 620d/2014.2. la apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune să se facă apelul şi în dosarul nr. 777d/2014, având ca obiect excepţia de ...

 DECIZIE nr. 667 din 12 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 77^1 alin. (6) teza finală din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 3 din 5 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu ...

Monitorul Oficial 1 din 05 Ianuarie 2015 (M. Of. 1/2015)

 DECIZIE nr. 509 din 7 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă şi ale art. 27 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 5 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătorsimina popescu - magistrat-asistentcu participarea în şedinţa din 7 octombrie 2014 a reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei ...

Monitorul Oficial 4 din 05 Ianuarie 2015 (M. Of. 4/2015)

 DECIZIE nr. 586 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 5 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3, 4, 5 şi 6 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, excepţie ridicată de marian ulei în dosarul nr. 698/120/2014 al tribunalului dâmboviţa - secţia penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 303 d/2014.2. la apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 321 d/2014, nr. 361 d/2014, nr. 470 d/2014, nr. ...

 DECIZIE nr. 587 din 21 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Codul penal şi ale art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 4 din 5 ianuarie 2015

Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror marinela mincă.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din codul penal şi ale art. 4 din legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a legii nr. 286/2009 privind codul penal, excepţie ridicată de marius sabin catrina în dosarul nr. 2.535/256/2014 al judecătoriei medgidia - secţia penală şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 306 d/2014.2. la apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 519 d/2014, nr. 525 d/2014 ...

Monitorul Oficial 1 din 05 Ianuarie 2015 (M. Of. 1/2015)

 DECIZIE nr. 536 din 15 octombrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 15, pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. II alin. (1) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 5 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintetoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătordaniela ramona mariţiu - magistrat-asistent1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. i pct. 15, pct. 16 şi pct. 17 şi ale art. ii alin. (1) din legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi ...

 DECIZIE nr. 656 din 11 noiembrie 2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 373^1 alin. 5 teza întâi din Codul de procedură civilă din 1865 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 1 din 5 ianuarie 2015

Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătortoni greblă - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorfabian niculae - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror simona ricu.1. pe rol ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016