Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 3.339/236/2014 al Judecătoriei Giurgiu şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 523 D/2014. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că prevederile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 sunt incidente în faza de executare a pedepselor, fază în care garanţiile procesuale oferite de legiuitor sunt diferite de cele specifice fazei de judecată. Se observă că autorul excepţiei deduce neconstituţionalitatea textului criticat prin compararea situaţiei sale juridice cu cea a persoanelor aflate în curs de judecată, or, aceste două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite. Se susţine, de asemenea, că autorul excepţiei confundă dreptul la apărare cu asistenţa juridică obligatorie şi că reglementarea cazurilor în care aceasta din urmă este incidentă este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Se arată, totodată, că în faza executării pedepsei persoana condamnată are dreptul să-şi angajeze un apărător, să depună memorii şi să formuleze concluzii, fiindu-i, astfel, asigurat accesul liber la justiţie. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele: 4. Prin Încheierea din 22 mai 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.339/236/2014, Judecătoria Giurgiu a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie ridicată de Alexandru Rădulescu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii formulate împotriva unei hotărâri a judecătorului delegat. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine că textul criticat nu dă posibilitatea petentului să îşi susţină cauza, încălcându-i dreptul constituţional la apărare. Se arată, de asemenea, că prevederile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 restrâng accesul la justiţie al titularului plângerii şi îl discriminează în raport cu partea adversă, care poate participa efectiv la judecarea cauzei. Pentru aceste motive, se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor art. 16, art. 21, art. 24 şi art. 53 din Legea fundamentală. 6. Judecătoria Giurgiu opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că persoana condamnată, titulară a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate, potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 254/2013, are posibilitatea de a formula memorii şi concluzii scrise, are dreptul de a-şi angaja un apărător şi poate fi adusă la judecată, la solicitarea instanţei, conform art. 39 alin. (16) din aceeaşi lege. 7. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru aşi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat reglementează faza executării pedepsei, motiv pentru care aspectele criticate excedează procedurii penale speciale, care cuprinde numai faza de urmărire penală şi cea de judecată, şi că situaţia juridică a condamnatului este diferită de cea a făptuitorului, a suspectului sau a inculpatului. Se susţine că, în considerarea acestor diferenţe, legiuitorul poate reglementa o procedură specială, care nu mai implică, în mod obligatoriu, asigurarea asistenţei juridice. Se arată că dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 nu încalcă dreptul la apărare şi nici accesul liber la justiţie al persoanei condamnate, întrucât aceasta nu este împiedicată să îşi angajeze un avocat pentru aspecte referitoare la executarea pedepsei, iar faptul că ea se află în stare de detenţie nu implică asigurarea asistenţei juridice obligatorii în etapa analizată. Se subliniază că, potrivit prevederilor art. 39 alin. (15) din Legea nr. 254/2013, persoana condamnată poate depune concluzii scrise. Se observă, de asemenea, că decizia Comisiei pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate poate fi contestată atât în faţa judecătorului de supraveghere a privării de libertate, cât şi a instanţei de judecată, care, în vederea aflării adevărului, poate asculta la locul de detenţie persoana condamnată, cu respectarea exigenţelor dreptului la apărare. Se face trimitere la deciziile Curţii Constituţionale nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, nr. 1.292 din 14 octombrie 2010 şi nr. 486 din 21 noiembrie 2013. 9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, care au următorul cuprins: "Asistenţa juridică nu este obligatorie. În cazul în care procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului participă la judecată, aceştia pun concluzii.". 12. Autorul excepţiei susţine că textul criticat încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 cu privire la dreptul la apărare şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. 13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 vizează faza executării pedepsei, care este ce-a de-a treia fază a procesului penal, reglementând cu privire la asistenţa juridică în procedura de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate. Aşa fiind, aspectul criticat de autorul excepţiei, respectiv lipsa asistenţei juridice obligatorii pe parcursul procedurii anterior arătate, excedează procedurii penale speciale, ce reglementează numai faza urmăririi penale şi a judecăţii, situaţia juridică a condamnatului nefiind identică cu cea a făptuitorului, a suspectului sau a inculpatului (a se vedea Decizia Curţii Constituţionale nr. 486 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 24 ianuarie 2014). 14. Curtea constată că, potrivit jurisprudenţei sale, dreptul la apărare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţă juridică obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind creat de legiuitor, care stabileşte şi cazurile în care se consideră că este necesar. Aşadar, Legea fundamentală garantează dreptul la apărare, iar nu şi pe cel la asistenţă juridică obligatorie. S-a reţinut, prin aceeaşi jurisprudenţă, că stabilirea cazurilor în care asistenţă juridică este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului, care, conform art. 126 din Constituţie, are deplină libertate de a reglementa (a se vedea Decizia nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, şi Decizia nr. 365 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 12 august 2005). S-a arătat, totodată, că împrejurarea că o persoană este privată de libertate, ca urmare a unei condamnări definitive, nu este de natură a atrage aplicabilitatea dispoziţiilor legale referitoare la asistenţa juridică obligatorie (a se vedea Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013). 15. Curtea observă că, în condiţiile normei de la art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013, persoana condamnată nu este împiedicată să îşi angajeze un avocat pentru aspectele care ţin de faza executării pedepsei, beneficiind astfel de dreptul la apărare, prevăzut la art. 24 din Constituţie. 16. Pentru aceste considerente, Curtea nu poate reţine încălcarea prin dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 a dreptului la apărare, prevăzut la art. 24 din Legea fundamentală. 17. De asemenea, Curtea constată că persoana condamnată, care este nemulţumită de decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor pronunţată de Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, constituită, conform art. 32 din Legea nr. 254/2013, la nivelul penitenciarului, poate face plângere împotriva acesteia la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 3 zile de la data comunicării, potrivit art. 39 alin. (3) din aceeaşi lege. Plângerea este soluţionată de către judecătorul de supraveghere în termen de 10 zile de la data primirii ei, prin încheiere executorie. Conform alin. (10) al art. 39 din Legea nr. 254/2013, împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului pot formula contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul. Iar potrivit alin. (14) şi (15) ale aceluiaşi art. 39, contestaţia se judecă, în şedinţă publică, cu citarea persoanei condamnate şi a administraţiei penitenciarului, persoana condamnată şi administraţia penitenciarului putând depune memorii şi concluzii scrise. 18. Curtea reţine astfel că persoana condamnată are dreptul de a se adresa unei instanţe de judecată, după ce plângerea sa a fost examinată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate, putând depune memorii şi concluzii scrise. Or, Curtea Constituţională a reţinut în jurisprudenţa sa că, în aceste condiţii, nu poate fi reţinută pretinsa încălcare prin textul criticat a prevederilor art. 21 din Constituţie, referitor la accesul liber la justiţie. De altfel, în acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat prin Decizia din 23 septembrie 2004, pronunţată în Cauza Pilla împotriva Italiei, în măsura în care cererile reclamantului se referă la executarea pedepselor, art. 6 paragraful 1 din Convenţie referitor la dreptul la un proces echitabil este inaplicabil unei proceduri ce priveşte executarea unei pedepse (a se vedea Decizia nr. 486 din 21 noiembrie 2013). 19. Potrivit prevederilor art. 39 alin. (14) din Legea nr. 254/2013, mai sus referit, în procedura soluţionării de către instanţa de judecată a contestaţiei împotriva încheierii de soluţionare a plângerii formulate împotriva deciziei de stabilire a regimului de executare a pedepsei privative de libertate persoana condamnată poate depune memorii şi concluzii scrise. Iar, conform tezei a doua a textului criticat, procurorul şi reprezentantul administraţiei penitenciarului pun concluzii scrise în cazul în care participă la judecată. Prin urmare, potrivit prevederilor criticate, persoana condamnată şi administraţia penitenciarelor beneficiază de aceleaşi drepturi procesuale, neputând fi reţinută încălcarea prin dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 a prevederilor art. 16 din Constituţie. 20. Având în vedere că dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 nu încalcă drepturile fundamentale invocate de autorul excepţiei, prevederile art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu au incidenţă în cauză. 21. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Rădulescu în Dosarul nr. 3.339/236/2014 al Judecătoriei Giurgiu şi constată că dispoziţiile art. 39 alin. (17) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Giurgiu şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 octombrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop --------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
