Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Monitorul Oficial 948 din 25 Octombrie 2005 Twitter Facebook

Monitorul Oficial 948 din 25 Octombrie 2005

Monitorul Oficial 948 din 25 Octombrie 2005 (M. Of. 948/2005)

1. REGULAMENTUL SENATULUI din 24 octombrie 2005 EMITENT: SENATUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 948 din 25 octombrie 2005

Cap. i organizarea senatului secŢiunea 1 constituirea senatului art. 1 (1) parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii. (2) parlamentul este alcãtuit din camera deputaţilor şi senat. art. 2 (1) senatul este ales pentru un mandat de 4 ani care se prelungeşte, de drept, numai în condiţiile excepţionale prevãzute de constituţie. (2) senatul se organizeazã şi funcţioneazã potrivit dispoziţiilor constituţiei, legii privind statutul deputaţilor şi senatorilor ...

2.  HOTĂRÂRE nr. 28 din 24 octombrie 2005 privind Regulamentul Senatului EMITENT: Senatul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 25 octombrie 2005

Senatul adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă regulamentul senatului, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2regulamentul prevăzut la art. 1 intră în vigoare la data publicării în monitorul oficial al româniei, partea i.art. 3la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, regulamentul senatului, republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 58 din 2 februarie 2001, cu modificările şi completările ulterioare, îşi încetează aplicabilitatea.această hotărâre a fost adoptată de senat în şedinţa din 24 octombrie 2005, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. (1) din constituţia româniei, republicată.preŞedintele senatuluinicolae vĂcĂroiubucureşti, 24 octombrie 2005.nr. 28.anexa 1 regulamentul senatului ...

4. DECIZIE nr. 461 din 20 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedura penala EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 948 din 25 octombrie 2005

Ioan vida - preşedinte nicolae cochinescu - judecãtor aspazia cojocaru - judecãtor constantin doldur - judecãtor acsinte gaspar - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu ...

5. ORDIN nr. 41 din 19 octombrie 2005 pentru aprobarea modului de aplicare a tarifelor binom de catre furnizorii de energie termica EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 948 din 25 octombrie 2005

În temeiul art. 9 alin. (6) şi (7), al art. 11 alin. (1) şi alin. (2) lit. e) şi al art. 56 alin. (1) din legea energiei electrice nr. 318/2003 şi al art. 1^2 din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 5/2003 privind acordarea de ajutoare pentru încãlzirea locuinţei, precum şi a unor facilitãţi populaţiei pentru plata energiei termice, aprobatã prin legea nr. 245/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere referatul de aprobare întocmit de departamentul infrastructurã şi autorizare, în conformitate cu prevederile procesului-verbal al şedinţei comitetului de reglementare ...

6. DECIZIE nr. 475 din 20 octombrie 2005 pentru numirea domnului Virgil Crecana in functia de secretar de stat la Ministerul Economiei si Comertului EMITENT: GUVERNUL - PRIMUL-MINISTRU PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 948 din 25 octombrie 2005

În temeiul art. 15 lit. d) şi al art. 19 din legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea guvernului româniei şi a ministerelor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, primul-ministru emite prezenta decizie. articol unic pe data intrãrii în vigoare a prezentei decizii domnul virgil crecanã se numeşte în funcţia de secretar de stat la ministerul economiei şi comerţului. ...

Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016