Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 170 din 4 februarie 2015

‹‹ Pagina 1 din 40

Monitorul Oficial 378 din 23 Aprilie 2024 (M. Of. 378/2024)

 SENTINŢA CIVILĂ nr. 1.028 din 29 iunie 2021 referitoare la soluţionarea acţiunii în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect supendare executare act administrativ EMITENT: Curtea de Apel Bucureşti-Secţia a VIII-a Contencios Administrativ, Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 378 din 23 aprilie 2024

Dosar nr. 1.751/2/2021curtea constituită din:preşedinte - xgrefier - xpe rol se află cauza privind acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul x în contradictoriu cu pârâtul ministerul educaţiei, având ca obiect „suspendare executare act administrativ – ord. 6.129/2016“.dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 24.06.2021, susţinerile părţii prezente fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta, însă curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru astăzi, când, în aceeaşi compunere, a hotărât următoarele:curtea,deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:prin acţiunea înregistrată pe rolul curţii de apel bucureşti - secţia a ...

Monitorul Oficial 335 din 11 Aprilie 2024 (M. Of. 335/2024)

 ORDIN nr. 1.617 din 28 martie 2024 pentru modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.418/2017 privind echipamentul individual de protecţie de mare vizibilitate şi uniforma de ceremonii pentru personalul operativ de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 335 din 11 aprilie 2024

Văzând referatul de aprobare nr. ar 5.745 din 28.03.2024 al serviciului medicină de urgenţă din cadrul direcţiei generale asistenţă medicală,având în vedere prevederile art. 112 alin. (3) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. iordinul ministrului sănătăţii nr. 1.418/2017 privind echipamentul individual de protecţie de mare vizibilitate şi uniforma de ceremonii pentru personalul operativ de intervenţie din cadrul serviciilor de ambulanţă judeţene şi al serviciului de ambulanţă bucureşti-ilfov, publicat în ...

Monitorul Oficial 242 din 21 Martie 2024 (M. Of. 242/2024)

 ORDIN nr. 107 din 19 martie 2024 privind implementarea măsurilor şi intervenţiilor compensatorii de mediu şi climă din Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 şi din Planul strategic PAC 2023-2027, începând cu anul 2024 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 242 din 21 martie 2024

Având în vedere referatul de aprobare nr. 141.246 din 19.03.2024 întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru programul naţional de dezvoltare rurală, în calitate de autoritate de management pentru planul strategic pac 2023-2027,în baza prevederilor:- regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de abrogare a ...

Monitorul Oficial 192 din 08 Martie 2024 (M. Of. 192/2024)

 ORDIN nr. 833 din 16 februarie 2024 privind aprobarea Listei cuprinzând indicativele de referinţă ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 192 din 8 martie 2024

În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (3) din ordonanţa guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări prin legea nr. 50/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile art. 3 lit. g) din hotărârea guvernului nr. 1.236/2012 privind stabilirea cadrului instituţional şi a unor măsuri pentru aplicarea prevederilor regulamentului (ue) nr. 305/2011 al parlamentului european şi al consiliului din 9 martie 2011 de stabilire a unor condiţii armonizate pentru comercializarea produselor pentru construcţii şi de abrogare a directivei 89/106/cee a consiliului, cu modificările ...

Monitorul Oficial 187 din 07 Martie 2024 (M. Of. 187/2024)

 ORDIN nr. 373 din 28 februarie 2024 privind documentele care atestă reşedinţa în străinătate în vederea exercitării dreptului de vot prin corespondenţă la alegerile pentru Preşedintele României sau la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor şi pentru exercitarea dreptului de vot la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor EMITENT: Ministerul Afacerilor Externe PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 187 din 7 martie 2024

Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) şi (2) din legea nr. 370/2004 pentru alegerea preşedintelui româniei, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 4 alin. (1) din legea nr. 288/2015 privind votul prin corespondenţă, precum şi modificarea şi completarea legii nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 83 alin. (2) din legea nr. 208/2015 privind alegerea senatului şi a camerei deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea autorităţii electorale permanente, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 83 alin. (4) din legea nr. ...

Monitorul Oficial 170 din 01 Martie 2024 (M. Of. 170/2024)

 ORDIN nr. 867 din 20 februarie 2024 privind acordarea titlului de parc industrial Societăţii Danubiana Industrial Park - S.R.L. EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 170 din 1 martie 2024

Având în vedere prevederile:- art. 6 alin. (1) şi ale art. 12 lit. b) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021;– art. 8 alin. (7) şi (8) şi ale art. 9 din legea nr. 186/2013 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor industriale, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 477/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei emite următorul ordin:art. ...

Monitorul Oficial 100 din 02 Februarie 2024 (M. Of. 100/2024)

 ORDIN nr. 154 din 29 ianuarie 2024 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 179/2022 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularelor 205 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit" şi 207 "Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă/impozitul suportat de plătitorul de venit/veniturile scutite, pe beneficiari de venit nerezidenţi" EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 100 din 2 februarie 2024

Având în vedere dispoziţiile art. 96^1, ale art. 115, ale art. 132 alin. (2) şi ale art. 230 alin. (5) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul conform al ministerului finanţelor comunicat prin adresa nr. 738.055 din 26.01.2024,în temeiul prevederilor art. 5 alin. (4) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 342 alin. (1) şi (5) din legea nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 11 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 520/2013 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei ...

Monitorul Oficial 43 bis din 18 Ianuarie 2024 (M. Of. 43 bis/2024)

 GHID SPECIFIC din 15 ianuarie 2024 Condiţii de accesare a fondurilor europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă - sesiunea a II-a, în cadrul apelului de proiecte PNRR/2024/C13/I1, componenta 13 - Reforme sociale, investiţia II: Crearea unei reţele de centre de zi pentru copiii expuşi riscului de a fi separaţi de familie EMITENT: Ministerul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 43 bis din 18 ianuarie 2024

──────────aprobat prin ordinul nr. 25.007 din 15 ianuarie 2024, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 43 din 18 ianuarie 2024.────────── (a se vedea imaginea asociată) planul naŢional de redresare Şi rezilientĂghid specific - condiŢii de accesare a fondurilor europene aferente planului naŢional de redresare Şi rezilienŢĂ - sesiunea a ii aÎn cadrul apelului de proiecte pnrr/2024/c13/i1componenta 13 - reforme socialeinvestiŢia i1: crearea unei reŢele de centre de zi pentru copiii expuŞi riscului de a fi separaŢi de familie (a se vedea imaginea asociată) preambulacest document se aplică apelului de proiecte cu titlul pnrr/2024/c13/i1,componenta 13 - reforme sociale, investiţia i1 ...

Monitorul Oficial 72 din 26 Ianuarie 2024 (M. Of. 72/2024)

 REGULAMENTUL din 24 februarie 1994 Camerei Deputaţilor EMITENT: Camera Deputaţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 72 din 26 ianuarie 2024

*) republicat în temeiul art. ii din hotărârea camerei deputaţilor nr. 72/2023 privind modificarea alin. (3) al art. 7 din regulamentul camerei deputaţilor, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1058 din 23 noiembrie 2023. regulamentul camerei deputaţilor a fost aprobat prin hotărârea camerei deputaţilor nr. 8/1994, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 din 25 februarie 1994, şi a fost republicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 714 din 3 august 2023.cap. iorganizarea camerei deputaţilorsecŢiunea 1constituirea camerei deputaţilorart. 1camera deputaţilor nou-aleasă se întruneşte în ziua şi la ora stabilite prin actul de convocare ...

Monitorul Oficial 1154 din 20 Decembrie 2023 (M. Of. 1154/2023)

 ORDIN nr. 3.173 din 11 decembrie 2023 pentru aprobarea modelului şi conţinutului formularului "Declaraţie privind obligaţiile la Fondul pentru mediu" şi a instrucţiunilor de completare a acestuia EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1154 din 20 decembrie 2023

Luând în considerare referatul de aprobare al administraţiei fondului pentru mediu nr. 103/ac din 23.11.2023 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularului „declaraţie privind obligaţiile la fondul pentru mediu“ şi a instrucţiunilor de completare a acestuia,ţinând cont de prevederile art. 5 lit. i) şi k) din regulamentul de organizare şi funcţionare a administraţiei fondului pentru mediu, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 277/2023,având în vedere avizul ministerului finanţelor, comunicat prin adresa nr. 741.983 din 25.10.2023,în temeiul art. 11 alin. (4) şi art. 12 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 105/2006, cu modificările ...

‹‹ Pagina 1 din 40
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016