Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 19 aprilie 2004
Monitorul Oficial 736 bis din 09 Septembrie 2019 (M. Of. 736 bis/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 28 august 2019 prevăzute în cadrul Programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 bis din 9 septembrie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.296 din 28 august 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 736 din 9 septembrie 2019.────────── procedura de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii1. obiectivul programuluiobiectivul principal al schemei de minimis prevăzută în cadrul programului naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii, denumit în continuare program, îl constituie stimularea şi sprijinirea demarării şi dezvoltării structurilor economice private înfiinţate de către femei, promovarea unui sistem de informare şi instruire care să faciliteze mobilitatea femeilor pe ...
Monitorul Oficial 779 din 25 Septembrie 2019 (M. Of. 779/2019)
ORDIN nr. 2.587 din 13 septembrie 2019 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor de economie socială de inserţie în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 779 din 25 septembrie 2019
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi avizul consiliului concurenţei comunicat cu adresa nr. 8.651 din 16.07.2019,în conformitate cu prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2018 pentru aprobarea unor măsuri de reorganizare în cadrul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea unor acte normative, aprobată prin legea nr. 147/2018,în temeiul art. 12 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 51/2018 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 765 din 20 Septembrie 2019 (M. Of. 765/2019)
DECIZIA nr. 467 din 29 iulie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 765 din 20 septembrie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 755 din 17 Septembrie 2019 (M. Of. 755/2019)
DECIZIE nr. 26 din 3 iunie 2019 referitoare la situaţia în care hotărârea redactată de unul dintre membrii completului de recurs este semnată doar de către judecătorul redactor, în timp ce, pentru ceilalţi membri, este semnată de către preşedintele completului sau de preşedintele instanţei, în condiţiile art. 426 alin. (4) din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 755 din 17 septembrie 2019
Dosar nr. 545/1/2019┌─────────────┬─┬──────────────────────┐│ │ │vicepreşedintele ││gabriela │ │Înaltei curţi de ││elena bogasiu│-│casaţie şi justiţie - ││ │ │preşedintele ││ │ │completului │├─────────────┼─┼──────────────────────┤│laura-mihaela│-│preşedintele secţiei i││ivanovici │ │civile ...
Monitorul Oficial 747 din 13 Septembrie 2019 (M. Of. 747/2019)
ORDIN nr. 1.053 din 23 septembrie 2019 pentru punerea în aplicare a unor standarde tehnice referitoare la sistemul de trasabilitate pentru produsele din tutun EMITENT: Ministerul Economiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 747 din 13 septembrie 2019
Având în vedere:- prevederile regulamentului de punere în aplicare (ue) 2018/574 al comisiei din 15 decembrie 2017 privind standardele tehnice pentru instituirea şi operarea unui sistem de trasabilitate pentru produsele din tutun;– prevederile hotărârii guvernului nr. 1.020/2018 pentru desemnarea companiei naţionale „imprimeria naţională“ - s.a. ca entitate emitentă a codurilor unice de identificare, „emitent de id“, în cadrul sistemului de trasabilitate pentru produsele din tutun,ţinând cont de avizul conform al ministerului finanţelor publice, comunicat prin adresa nr. 784.522 din 13 august 2019,în temeiul prevederilor art. 15 alin. (14) din legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea ...
Monitorul Oficial 740 din 10 Septembrie 2019 (M. Of. 740/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 2 septembrie 2019 privind "Implementarea strategiilor de dezvoltare locală în oraşe/municipii cu o populaţie de peste 20.000 locuitori" EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 740 din 10 septembrie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.581 din 2 septembrie 2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 740 din 10 septembrie 2019.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis, denumită „implementarea strategiilor de dezvoltare locală în oraşe/municipii cu o populaţie de peste 20.000 locuitori“, aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 5 „dezvoltare locală plasată sub responsabilitatea comunităţii“, obiectivul specific 5.1 „reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (romă şi nonromă) din oraşe cu peste 20.000 locuitori, cu accent pe cele cu populaţie aparţinând ...
Monitorul Oficial 736 din 09 Septembrie 2019 (M. Of. 736/2019)
REGULAMENT nr. 2 din 6 septembrie 2019 privind prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 736 din 9 septembrie 2019
Având în vedere:- prevederile art. 1 alin. (4), art. 5 alin. (1) lit. a) şi b),alin. (2) şi (3), art. 6 alin. (1) lit. d), art. 11, 12, 14, art. 15 alin. (1), art. 16 alin. (1), art. 17 alin. (1) şi (2), art. 18 alin. (3), (4) şi (8), art. 19 alin. (10), art. 23 alin. (2) şi (3), art. 24, 25, art. 26 alin. (1) lit. a), art. 27 şi art. 60 alin. (3) din legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative;– ghidul autorităţii bancare europene, autorităţii europene de ...
Monitorul Oficial 733 din 06 Septembrie 2019 (M. Of. 733/2019)
REGULAMENTUL nr. 16 din 27 noiembrie 2014 (*republicat*) privind veniturile Autorităţii de Supraveghere Financiară EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 733 din 6 septembrie 2019
*) republicat în temeiul art. iii din regulamentul autorităţii de supraveghere financiară nr. 7/2019 pentru modificarea şi completarea regulamentului autorităţii de supraveghere financiară nr. 16/2014 privind veniturile autorităţii de supraveghere financiară, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 542 din 2 iulie 2019, dându-se textelor o nouă numerotare.regulamentul autorităţii de supraveghere financiară nr. 16/2014 privind veniturile autorităţii de supraveghere financiară a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 899 din 11 decembrie 2014 şi a mai fost modificat şi completat prin:- regulamentul autorităţii de supraveghere financiară nr. 13/2015 pentru modificarea regulamentului autorităţii de supraveghere financiară nr. 16/2014 privind veniturile ...
Monitorul Oficial 724 din 03 Septembrie 2019 (M. Of. 724/2019)
STATUT din 29 septembrie 2007 (*republicat*) privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 724 din 3 septembrie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 3 din 29 septembrie 2007, republicată, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 724 din 3 septembrie 2019.──────────cap. idispoziţii generale, obiective şi atribuţiiart. 1uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă din românia (unpir), denumită în continuare uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare o.u.g. art. 2(1) uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă ...
Monitorul Oficial 706 din 28 August 2019 (M. Of. 706/2019)
ORDIN nr. M.156 din 6 august 2019 pentru modificarea şi completarea Regulamentului privind descrierea, compunerea şi portul, pe timp de pace, al uniformelor militare ale personalului din Ministerul Apărării Naţionale, aprobat prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.38/2018 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 706 din 28 august 2019
Pentru aplicarea prevederilor art. 2 alin. (5) din ordonanţa guvernului nr. 51/1994 privind drepturile de echipament şi materiale de resortul echipamentului, în timp de pace, ale personalului din sectorul de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 143/1994, cu modificările ulterioare,pentru punerea în aplicare a prevederilor hotărârii guvernului nr. 809/1994*) privind aprobarea normelor de echipare, în timp de pace, a personalului din instituţiile publice, aparţinând sectorului de apărare naţională, ordine publică şi siguranţă naţională, cu modificările şi completările ulterioare,*) hotărârea guvernului nr. 809/1994 nu a fost publicată în monitorul oficial al româniei, ...