Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 666 din 29 septembrie 2020  referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 666 din 29 septembrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 119 din 4 februarie 2021

┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel-Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia-Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Simina │- │
│Popescu-Marin │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Sorin-Ioan-Daniel Chiriazi.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, ale art. 25 şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, excepţie ridicată de Ana Aldea, Camelia Veronica Balint, Emil Belean, Ioana Nora Boiciuc, Florina Sanda Bolchiş, Vasile Marius Botiş, Maria Francesca Bujor, Daniela Cătuna, Corina Anca Cimbrudean, Liana Anişoara Cociş, Alin Florin Doica, Vasilică-Cristi Danileţ, Georgiana Rodica Fărcaş Hîngan, Oana Raluca Ghişoiu, Molina Ioana Liliana Ramirez, Ioan Gaga, Anca Maria Groza, Rodica Elisabeta Guzu, Ariana Lăcrămioara Ilieş, Florin Cătălin Jacotă, Emese Luca, Ioan Marius Lupea, Ramona Mornăilă, Alexandrina Nan, Carmen Noja, Marcela-Mihaela Oncică Sanislav, Georgeta Olimpia Oneţ, Victoriţa Păcurar, Adrian Popescu, Ana Sorina Seleşiu, Dan Ioan Taşcă, Claudia Oana Tatu, Dorin Tatu, Alina Camelia Ţopan, Simona Trestian, Monica Trofin şi Petru Urs în Dosarul nr. 3.903/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi
    fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 710D/2019.
    2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.
    3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, sens în care arată că reglementarea salarizării personalului plătit din fonduri publice reprezintă atributul legiuitorului care, prin utilizarea noţiunilor de „cuantum“ şi „procent“ în privinţa acordării sporurilor, a stabilit reguli clare, precise, fără a încălca dispoziţiile constituţionale invocate. De asemenea, arată că aspectele referitoare la interpretarea şi aplicarea legii nu pot fi supuse controlului de constituţionalitate exercitat de Curtea Constituţională.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    4. Prin Încheierea din 4 februarie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 3.903/2/2018, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23, art. 25 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Ana Aldea, Camelia Veronica Balint, Emil Belean, Ioana Nora Boiciuc, Florina Sanda Bolchiş, Vasile Marius Botiş, Maria Francesca Bujor, Daniela Cătuna, Corina Anca Cimbrudean, Liana Anişoara Cociş, Alin Florin Doica, Vasilică-Cristi Danileţ, Georgiana Rodica Fărcaş Hîngan, Oana Raluca Ghişoiu, Molina Ioana Liliana Ramirez, Ioan Gaga, Anca Maria Groza, Rodica Elisabeta Guzu, Ariana Lăcrămioara Ilieş, Florin Cătălin Jacotă, Emese Luca, Ioan Marius Lupea, Ramona Mornăilă, Alexandrina Nan, Carmen Noja, Marcela-Mihaela Oncică Sanislav, Georgeta Olimpia Oneţ, Victoriţa Păcurar, Adrian Popescu, Ana Sorina Seleşiu, Dan Ioan Taşcă, Claudia Oana Tatu, Dorin Tatu, Alina Camelia Ţopan, Simona Trestian, Monica Trofin şi Petru Urs într-o cauză având ca obiect „anularea unui act administrativ“- ordin privind salarizarea.
    5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile legale criticate sunt lipsite de claritate, de vreme ce, referitor la sporuri, legea utilizează atât noţiunea de „procent“, cât şi cea de „cuantum“, ceea ce este de natură să creeze confuzie în interpretarea şi aplicarea sa, contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie. De asemenea, susţin încălcarea art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie, deoarece prin dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd că sporul acordat în baza acestei legi este determinat prin raportare la o sumă acordată ca spor într-o etapă anterioară, se ajunge ca dispoziţiile legii vechi să ultraactiveze, iar dispoziţiile legii noi să nu se aplice. În fine, autorii susţin încălcarea art. 61 din Constituţie, deoarece legiuitorul, prin art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 deleagă stabilirea mărimii sporului pentru condiţii de muncă în sarcina unor instituţii ale administraţiei publice, în lipsa instituirii unor criterii legale precise.
    6. În susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, autorii arată că, deşi legea consacră principiul transparenţei mecanismului de stabilire a drepturilor salariale (art. 6 lit. g) şi principiul determinării sporului ca un procent din salariul de bază (art. 7 lit. i), dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 fac referire la cuantumul sporului. Astfel, în practică, şi în cazul autorilor excepţiei, în baza art. 38 din lege, sporul nu mai este determinat în mod procentual, ci se referă la o anumită sumă, cuantificată numeric prin raportare la un cuantum al sporurilor dintr-o altă perioadă de timp. Atât timp cât în lege se operează cu două noţiuni în privinţa sporului, acesta fiind când un procent, când un cuantum numeric determinat într-un moment anterior, norma legală nu îndeplineşte condiţiile de claritate şi duce la interpretări diferite, contrar principiului securităţii juridice.
    7. De asemenea, prin dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, care prevăd că sporul acordat în baza Legii-cadru nr. 153/2017 este determinat prin raportarea la o sumă acordată ca spor într-o etapă anterioară, în sensul că se majorează cuantumul sporului, care nu reprezintă un procent, ci o sumă anterior stabilită, se ajunge ca dispoziţiile legii vechi să ultraactiveze, iar dispoziţiile legii noi să nu se aplice, contrar art. 15 şi art. 78 din Constituţie. Dispoziţiile art. 38 se referă la aplicarea în timp a Legii-cadru nr. 153/2017. Dacă până în anul 2018 se prevede în mod expres că majorările salariale ce se acordă potrivit legii, se raportează la salariul/indemnizaţia de bază şi la cuantumul sporului avut într-o etapă anterioară, după acest an, din lege dispare referinţa la sporuri. Toate celelalte prevederi din lege sunt doar cu referire la nivelul salariilor/indemnizaţiilor de bază. În aceste condiţii, deşi în anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017 referitoare la salarizarea personalului din justiţie sunt prevăzute sporuri de 45%, acestea nu vor mai ajunge teoretic să fie aplicate niciodată, deoarece ultima referire cronologică este la cuantumul sporului care se determină printr-o raportare la un cuantum anterior, iar ulterior, referirile legii sunt doar la salariile/ indemnizaţiile de bază, lipsind referirile la sporuri.
    8. Autorii mai susţin că, în prezent, nivelul sporurilor acordate autorilor excepţiei, deşi a fost prevăzut întotdeauna la nivelul de 45%, a ajuns să fie determinat în mod numeric, până la maximum 28% , prin ordinul contestat. Aceasta, deoarece legile noi de salarizare s-au raportat întotdeauna la un cuantum vechi, numeric, al salariului şi al sporurilor, şi nu la procente, astfel încât, chiar dacă baza a crescut în timp, nu au crescut şi sporurile. Pe de altă parte, este esenţial ca sporul să fie stabilit procentual, pentru a oferi posibilitatea de urmărire a acestuia, în condiţii de transparenţă, claritate şi previzibilitate.
    9. În raport cu aceste argumente, autorii consideră că dispoziţiile art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 care se pot interpreta în sensul că sporul este un cuantum numeric anterior, şi nu un procent, sunt neconstituţionale.
    10. De asemenea, autorii consideră că dispoziţiile art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017 sunt neconstituţionale, deoarece deleagă atribuţia de stabilire şi cuantificare a sporurilor în competenţele unui legiuitor administrativ, în lipsa instituirii unor criterii legale precise. Autorităţile administrative emit acte pentru organizarea executării legii sau executarea în concret a legii, însă determinarea mărimii sporului este o operaţiune legislativă, şi nu administrativă. Prin urmare, rămâne ca sporurile să fie cele stabilite de legiuitor în anexele nr. I-VIII, în sensul art. 24 din legea-cadru. În condiţiile în care mărimea sporurilor, dar şi modalitatea efectivă de acordare sunt instituite pe cale administrativă, stabilirea şi acordarea acestora va fi făcută subiectiv şi arbitrar şi, mai ales, poate fi abordată diferit de la un caz la altul, fiind la latitudinea exclusivă a autorităţii administrative. În plus, dispoziţiile legale de salarizare ce se doresc a fi precise, predictibile şi transparente se vor completa cu acte administrative ce ţin de voinţa exclusivă a organelor administrative.
    11. Totodată, autorii arată că dispoziţiile art. 25 din Legea-cadru nr. 153/2017 care fac referire la limitarea sporurilor, care nu pot să ajungă, cumulate, să depăşească 30% din suma salariilor de bază la nivelul ordonatorului de credite, nu îndeplinesc condiţiile de claritate şi previzibilitate desprinse din art. 1 alin. (5) din Constituţie şi aduc atingere securităţii juridice. Limita de 30% nu poate fi stabilită în mod clar şi transparent, aceasta fiind diferită de la o lună la alta, în funcţie de fluctuaţiile de personal şi de alocările bugetare, sau de fluctuaţiile salariale pe parcursul anului. Verificarea încadrării sporurilor în limita de 30% prevăzută nu se poate face decât cu aproximaţie şi nu de un angajat obişnuit, spre deosebire de stabilirea salariului de bază care este explicit cuprinsă în anexe. Totodată, la nivelul ordonatorilor unde majoritatea persoanelor încadrate beneficiază de sporuri, deşi sporurile sunt prevăzute în anexe la un nivel mai ridicat de limita de 30%, cum este şi în cazul autorilor excepţiei unde se prevăd în anexe sporuri de 45%, soarta acestor din urmă sporuri va fi aceea de a nu fi niciodată aplicate, ceea ce lipseşte de sens legiferarea lor.
    12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, în măsura în care se reţine că aplicarea prevederilor normative contestate ar putea crea o încălcare a prevederilor art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 61 alin. (1) şi art. 78 din Constituţie.
    13. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    14. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    15. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    16. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum este reţinut în dispozitivul încheierii de sesizare, îl constituie prevederile art. 23, art. 25 şi art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017. Din examinarea notelor scrise ale autorilor excepţiei şi a criticilor formulate, Curtea observă că, în realitate, sunt vizate prevederile art. 23, art. 25 alin. (1) şi art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, urmând a reţine ca obiect al excepţiei aceste prevederi de lege, care au următorul cuprins:
    - Art. 23: „Locurile de muncă şi categoriile de personal, precum şi mărimea concretă a sporului pentru condiţii de muncă prevăzut în anexele nr. I-VIII şi condiţiile de acordare a acestuia se stabilesc, în cel mult 60 de zile de la publicarea prezentei legi în Monitorul Oficial al României, Partea I, prin regulament-cadru elaborat de către fiecare dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară, respectiv învăţământ, sănătate şi asistenţă socială, cultură, diplomaţie, justiţie, administraţie, de către instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională, precum şi de către autorităţile publice centrale autonome, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare, a fiecăreia dintre instituţiile de apărare, ordine publică şi securitate naţională sau a fiecăreia dintre autorităţile publice centrale autonome, cu avizul Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice şi cu consultarea federaţiilor sindicale reprezentative domeniului de activitate.“;
    – Art. 25 alin. (1): „Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz.“;
    – Art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a):
    "(1) Prevederile prezentei legi se aplică etapizat, începând cu data de 1 iulie 2017.
(2) Începând cu data de 1 iulie 2017:
    a) se menţin în plată la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, până la 31 decembrie 2017, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie şi indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice, în măsura în care personalul ocupă aceeaşi funcţie şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii; (…);
(3) Începând cu data de 1 ianuarie 2018 se acordă următoarele creşteri salariale:
    a) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017, fără a depăşi limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii;“"


    17. În opinia autorilor excepţiei, prevederile de lege ce formează obiectul excepţiei contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului şi art. 78 privind intrarea în vigoare a legii.
    18. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în jurisprudenţa sa referitoare la sporuri ca elemente ale salariului, a statuat că „sporurile, premiile şi alte stimulente, acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative, reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 108 din 14 februarie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 212 din 8 martie 2006, Decizia nr. 693 din 17 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 915 din 10 noiembrie 2006, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2009, Decizia nr. 243 din 16 martie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, şi Decizia nr. 1.601 din 9 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011).
    19. De asemenea, Curtea a statuat că „instituirea şi diminuarea sporurilor, acordarea într-o anumită perioadă de timp, modificarea lor ori încetarea acordării, stabilirea categoriilor de personal salarizat care beneficiază de acestea, ca şi a altor condiţii şi criterii de acordare ţin de competenţa şi de opţiunea exclusivă a legiuitorului, cu singura condiţie de ordin constituţional ca măsurile dispuse să vizeze deopotrivă toate categoriile de personal care se află într-o situaţie identică“ (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 728 din 24 octombrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 990 din 12 decembrie 2006, Decizia nr. 337 din 17 martie 2009, precitată, sau Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012).
    20. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 1 alin. (5) din Constituţie, se reţine că în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat, de principiu, că orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrarului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). O lege îndeplineşte condiţiile calitative impuse atât de Constituţie, cât şi de Convenţie, numai dacă norma este enunţată cu suficientă precizie pentru a permite cetăţeanului să îşi adapteze conduita în funcţie de aceasta, astfel încât, apelând la nevoie la consiliere de specialitate în materie, el să fie capabil să prevadă, într-o măsură rezonabilă, faţă de circumstanţele speţei, consecinţele care ar putea rezulta dintr-o anumită faptă şi să îşi corecteze conduita. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală şi o anumită supleţe poate chiar să se dovedească de dorit, supleţe care nu afectează însă previzibilitatea legii (în acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se reţin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunţată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Cine Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
    21. În acest context, Curtea reţine că în accepţiunea Legii-cadru nr. 153/2017, sporul reprezintă un element al salariului lunar/soldei lunare, acordat ca procent la salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare, în condiţiile legii, pentru fiecare categorie de personal (a se vedea prevederile art. 7 lit. i) din Legea-cadru nr. 153/2017).
    22. Prevederile art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 instituie regula potrivit căreia suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază. Soluţia legislativă a limitării sporurilor salariale nu este de noutate, aceasta fiind consacrată anterior prin art. 22 alin. (1) din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia „Suma sporurilor, compensaţiilor, primelor şi indemnizaţiilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază/salariilor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ Aceste prevederi legale au fost supuse controlului de constituţionalitate, iar prin Decizia nr. 1.658 din 28 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 44 din 18 ianuarie 2011, Curtea a statuat că „dispoziţiile art. 22 din lege prevăd două reguli (...) clare care vizează transparenţa şi echitatea sistemului public de salarizare.“ De asemenea, o soluţie legislativă similară a fost consacrată şi prin dispoziţiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, care stabileau că: „Suma sporurilor acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor funcţiilor de bază sau a indemnizaţiilor lunare de încadrare, după caz.“ În acelaşi timp, prevederile art. 24 din Legea-cadru nr. 153/2017 stabilesc că limita maximă a sporurilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în legea-cadru mai sus menţionată şi în anexele nr. I-VIII la aceasta.
    23. În raport cu cele enunţate, Curtea reţine că prevederile de lege criticate nu recunosc necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor la nivelul lor maxim, ci doar dreptul la acordarea sporurilor, nivelul acestora urmând a fi determinat în raport cu regulile pe care legea le stabileşte: încadrarea fiecărui spor în limitele maxime prevăzute în lege şi în anexele sale şi totodată, interdicţia depăşirii cumulate a pragului prevăzut de art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017. De asemenea, în accepţiunea legii-cadru, sporurile nu sunt stabilite prin raportare la procent fix, ceea ce rezultă din utilizarea sintagmei „spor de până la ...%“ (a se vedea, spre exemplu, art. 4 sau art. 5 din capitolul VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017).
    24. Regula limitării sumei sporurilor şi a stabilirii sporurilor sub forma unei limite maxime, în care fiecare dintre acestea trebuie să se încadreze şi nu ca un procent fix, prestabilit din salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată în limitele prevăzute de Constituţie şi destinată a fi aplicată în mod nediferenţiat întregului personal plătit din fonduri publice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020).
    25. Referitor la utilizarea noţiunii de „cuantum“ al sporurilor în cuprinsul dispoziţiilor art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017, Curtea observă că aceasta are un caracter tehnic, menit să asigure aplicarea etapizată a legii.
    26. În consecinţă, Curtea constată că, analizate în ansamblul actului normativ din care fac parte, prevederile de lege criticate oferă destinatarilor repere suficiente şi clare pentru înţelegerea conţinutului lor normativ, fiind astfel în concordanţă cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    27. În plus, Curtea observă că autorii excepţiei deduc pretinsa neconstituţionalitate din compararea soluţiilor legislative consacrate prin prevederile legale ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 din Legea-cadru nr. 153/2017. Or, aşa cum s-a statuat constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (exemplu fiind Decizia nr. 343 din 24 septembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 31 octombrie 2013), examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestuia cu dispoziţiile constituţionale pretins a fi încălcate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei.
    28. Referitor la critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 23 din Legea-cadru nr. 153/2017, care deleagă stabilirea mărimii sporului pentru condiţii de muncă prin acte de reglementare secundară (regulament-cadru care se aprobă prin hotărâre a Guvernului), Curtea reţine că, departe de a constitui o negare a rolului Parlamentului de unică autoritate de legiuitoare, prevederile de lege criticate nu fac altceva decât să dea expresie opţiunii legiuitorului în materia reglementării sporului pentru condiţii de muncă, fără a încălca dispoziţiile art. 61 din Constituţie. Astfel, marja de apreciere a autorităţilor administraţiei publice în privinţa stabilirii mărimii sporului pentru condiţii de muncă nu este nelimitată, ci aceasta se exercită, în condiţiile legii, cu încadrarea în limitele maxime prevăzute de lege.
    29. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie, Curtea constată că aceasta nu poate fi reţinută. În jurisprudenţa sa, Curtea a reţinut că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare (a se vedea, spre exemplu, prin Decizia nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004, şi prin Decizia nr. 1.027 din 29 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 33 din 15 ianuarie 2013).
    30. Aplicând aceste considerente în prezenta cauză, Curtea constată că prevederile legale supuse controlului de constituţionalitate acţionează în domeniul temporal propriu de activitate, instituind reguli privind sporul pentru condiţii de muncă, limitarea sporurilor şi aplicarea etapizată a legii, începând cu 1 iulie 2017. Ele nu prevăd reguli pentru o perioadă de timp anterioară intrării în vigoare a legii, ci se aplică pentru viitor, tuturor persoanelor care se regăsesc în ipoteza normelor juridice. În consecinţă, susţinerile privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie sunt neîntemeiate.
    31. De asemenea, în deplină concordanţă cu dispoziţiile art. 78 din Constituţie, Legea-cadru nr. 153/2017 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 şi a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării, şi anume la 1 iulie 2017.
    32. Totodată, Curtea reţine că la stabilirea nivelului veniturilor salariale trebuie avute în vedere prevederile art. 3 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017, potrivit cărora „Gestionarea sistemului de salarizare a personalului din instituţiile şi autorităţile publice se asigură de fiecare ordonator de credite“ şi ale art. 3 alin. (4) din Legea-cadru potrivit cărora: „Ordonatorii de credite au obligaţia să stabilească salariile de bază/soldele de funcţie/salariile de funcţie/soldele de grad/salariile gradului profesional deţinut, gradaţiile, soldele de comandă/salariile de comandă, indemnizaţiile de încadrare/indemnizaţiile lunare, sporurile, alte drepturi salariale în bani şi în natură prevăzute de lege, (...)astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu.“ Ca atare, Curtea constată că stabilirea în concret a sporurilor şi a venitului lunar se realizează de către fiecare ordonator de credite, în limitele stabilite de lege, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinaţie în bugetul propriu (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 697 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 15 ianuarie 2020).
    33. În final, Curtea reţine că, în prezenta cauză, modalitatea concretă de stabilire a sporurilor ca elemente salariale ale venitului lunar al autorilor excepţiei, reprezintă o problemă ce ţine de soluţionarea fondului cauzei de către instanţa judecătorească, în raport cu circumstanţele concrete ale speţei, fără a fi de resortul contenciosului constituţional.
    34. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ana Aldea, Camelia Veronica Balint, Emil Belean, Ioana Nora Boiciuc, Florina Sanda Bolchiş, Vasile Marius Botiş, Maria Francesca Bujor, Daniela Cătuna, Corina Anca Cimbrudean, Liana Anişoara Cociş, Alin Florin Doica, Vasilică-Cristi Danileţ, Georgiana Rodica Fărcaş Hîngan, Oana Raluca Ghişoiu, Molina Ioana Liliana Ramirez, Ioan Gaga, Anca Maria Groza, Rodica Elisabeta Guzu, Ariana Lăcrămioara Ilieş, Florin Cătălin Jacotă, Emese Luca, Ioan Marius Lupea, Ramona Mornăilă, Alexandrina Nan, Carmen Noja, Marcela-Mihaela Oncică Sanislav, Georgeta Olimpia Oneţ, Victoriţa Păcurar, Adrian Popescu, Ana Sorina Seleşiu, Dan Ioan Taşcă, Claudia Oana Tatu, Dorin Tatu, Alina Camelia Ţopan, Simona Trestian, Monica Trofin şi Petru Urs în Dosarul nr. 3.903/2/2018 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 23, ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 38 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 29 septembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent,
                    Simina Popescu-Marin

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016