Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
regulament din 15 ianuarie 1999
Monitorul Oficial 540 din 19 Iulie 2016 (M. Of. 540/2016)
ORDIN nr. 851 din 13 iulie 2016 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 2.112/2015 privind instituirea schemei de ajutor de minimis "Sprijin acordat pentru stimularea investiţiilor asociate conservării patrimoniului şi pentru menţinerea tradiţiilor şi moştenirii spirituale" EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 540 din 19 iulie 2016
Având în vedere referatul de aprobare nr. 91.794 din 11 iulie 2016, întocmit de direcţia generală dezvoltare rurală - autoritate de management pentru pndr şi avizul consiliului concurenţei nr. 8.810 din 28 iunie 2016,în baza prevederilor:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020, aprobat prin decizia de punere în aplicare a comisiei europene nr. 3.508 din 26 mai 2015, cu modificările ulterioare;- hotărârii guvernului nr. 226/2015 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor programului naţional de dezvoltare rurală cofinanţate din fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi de la bugetul de stat, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 3 ...
Monitorul Oficial 538 din 18 Iulie 2016 (M. Of. 538/2016)
HOTĂRÂRE nr. 18 din 10 martie 2016 pentru aprobarea Normelor privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari EMITENT: CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 538 din 18 iulie 2016
În temeiul prevederilor:- art. 5 alin. (3) lit. e) şi alin. (5) lit. c), art. 6 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;- art. 15 alin. (1) lit. f) şi alin. (3), art. 57 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare a camerei auditorilor financiari din românia, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 433/2011;- art. 31 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 90/2008 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi supravegherea în interes public a profesiei contabile, aprobată ...
Monitorul Oficial 390 bis din 23 Mai 2016 (M. Of. 390 bis/2016)
NORME din 13 mai 2016 privind accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului în vederea practicării pescuitului comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate*) EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 390 bis din 23 mai 2016
──────────*) aprobate prin ordinul nr. 807 din 13 mai 2016, publicat în monitorul oficial al româniei nr. 390 din 23 mai 2016.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) pescuitul comercial în habitatele piscicole naturale, cu excepţia ariilor naturale protejate, se practică anual de la 1 ianuarie până la 31 decembrie, cu respectarea prevederilor regulamentelor europene şi a legislaţiei naţionale în vigoare.(2) habitatele piscicole naturale sunt definite la art. 2, pct. 3 din ordonanţa de urgenţa a guvernului nr. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aprobată cu modificări şi completări de legea nr. 317/2009.art. 2accesul la resursele acvatice vii din domeniul public al statului,în vederea practicării ...
Monitorul Oficial 467 din 23 Iunie 2016 (M. Of. 467/2016)
HOTĂRÂRE din 2 februarie 2016 în Cauza Drăgan împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A PATRA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 467 din 23 iunie 2016
(cererea nr. 65.158/09) strasbourghotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza drăgan împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a patra), reunită într-o cameră compusă din andras sajo, preşedinte, vincent a. de gaetano, nona tsotsoria, paulo pinto de albuquerque, egidijus kuris, iulia antoanella motoc, gabriele kucsko-stadlmayer, judecători, şi fatoş aracy, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu la 12 ianuarie 2016,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 65.158/07 îndreptată împotriva româniei, prin care o persoană apatridă, domnul ...
Monitorul Oficial 425 din 06 Iunie 2016 (M. Of. 425/2016)
DECIZIE nr. 293 din 11 mai 2016 asupra sesizării de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Hotărârii Parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor Consiliului de administraţie al Societăţii Române de Televiziune, a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din Legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi a Societăţii Române de Televiziune, precum şi asupra sesizării privind încălcarea principiului colaborării loiale între Parlament şi Curtea Constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, prin refuzul Parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a domnului George Orbean în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 29 martie 2016, şi de numire/respingere a numirii doamnei Monica Simona Ghiurco în funcţia de director general al Societăţii Române de Televiziune, la data de 11 aprilie 2016 EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 425 din 6 iunie 2016
1. pe rol se află soluţionarea sesizării de neconstituţionalitate privind dispoziţiile hotărârii parlamentului nr. 5/2016 privind desemnarea membrilor consiliului de administraţie al societăţii române de televiziune, a dispoziţiilor art. 19 alin. (1) şi alin. (7) teza întâi din legea nr. 41/1994 privind organizarea şi funcţionarea societăţii române de radiodifuziune şi a societăţii române de televiziune, precum şi asupra sesizării privind încălcarea principiului colaborării loiale între parlament şi curtea constituţională, consacrat de dispoziţiile art. 1 alin. (4) şi (5), art. 142 şi art. 147 alin. (4) din constituţie, prin refuzul parlamentului de a redacta hotărârile privind respingerea numirii în funcţie a ...
Monitorul Oficial 416 din 02 Iunie 2016 (M. Of. 416/2016)
ORDIN nr. 760 din 25 mai 2016 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor în cadrul Programului operaţional regional 2014-2020 EMITENT: MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 416 din 2 iunie 2016
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare,în temeiul art. 12 alin. (7) din hotărârea guvernului nr. 1/2013 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale şi administraţiei publice, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, emite următorul ordin:cap. i prevederi generaleart. 1 (1) prezentul ordin instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis aferentă finanţărilor acordate pentru sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor în cadrul programului ...
Monitorul Oficial 372 din 16 Mai 2016 (M. Of. 372/2016)
HOTĂRÂRE din 15 septembrie 2015 în Cauza Poede împotriva României EMITENT: CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI - SECŢIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 16 mai 2016
(cererea nr. 40.549/11) strasbourgdefinitivă la 15 decembrie 2015hotărârea a rămas definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza poede împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), reunită într-o cameră compusă din josep casadevall, preşedinte, luis lopez guerra, jan sikuta, kristina pardalos, johannes silvis, iulia antoanella motoc, branko lubarda, judecători, şi marialena tsirli, grefier adjunct de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 25 august 2015,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 40.549/11 îndreptată împotriva româniei, prin care un resortisant al ...
Monitorul Oficial 322 din 27 Aprilie 2016 (M. Of. 322/2016)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 20 aprilie 2016 "Dezvoltare locală integrată (DLI 360°) în comunităţile marginalizate" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 27 aprilie 2016
I. dispoziţii generaleart. 1 (1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis denumită "dezvoltare locală integrată (dli 360°) în comunităţile marginalizate", aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 4 "incluziunea socială şi combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.2 "reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (non roma), prin implementarea de măsuri integrate".(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea articolelor 107 ...
ORDIN nr. 534 din 20 aprilie 2016 privind aprobarea schemei de ajutor de minimis "Dezvoltare locală integrată (DLI 360°) în comunităţile marginalizate", aferentă Programului operaţional Capital uman 2014-2020 (POCU 2014-2020), axa prioritară 4 "Incluziunea socială şi combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.2 "Reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate (non roma), prin implementarea de măsuri integrate" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 322 din 27 aprilie 2016
Având în vedere:- regulamentul (ue) al comisiei nr. 1.407/2013 al comisiei din 18 decembrie 2013 pentru aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene ajutoarelor de minimis;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 40/2015 privind gestionarea financiară a fondurilor europene pentru perioada de programare 2014-2020, cu modificările ulterioare;- ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare;- avizul consiliului concurenţei nr. 5.644 din 16 aprilie 2016,în temeiul art. 3 ...
Monitorul Oficial 320 din 26 Aprilie 2016 (M. Of. 320/2016)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 20 aprilie 2016 "Dezvoltare locală integrată (DLI 360°) în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome" EMITENT: MINISTERUL FONDURILOR EUROPENE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 26 aprilie 2016
I. dispoziţii generaleart. 1 (1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis, denumită "dezvoltare locală integrată (dli 360°) în comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome", aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 4 "incluziunea socială şi combaterea sărăciei", obiectivul specific 4.1. "reducerea numărului de persoane aflate în risc de sărăcie şi excluziune socială din comunităţile marginalizate în care există populaţie aparţinând minorităţii rome, prin implementarea de măsuri integrate".(2) acordarea ajutorului de minimis în cadrul acestei scheme se va face numai cu respectarea prevederilor privind ajutorul de minimis stipulate în regulamentul (ue) ...








