Monitorul Oficial 1037 din 10 Noiembrie 2025
Monitorul Oficial 1037 din 10 Noiembrie 2025 (M. Of. 1037/2025)
1. ORDIN nr. 6.651 din 6 noiembrie 2025 privind autorizarea de funcţionare provizorie a domeniului de doctorat "Bioinginerie" în cadrul Şcolii doctorale de Inginerie medicală, organizată la Universitatea Naţională de Ştiinţă şi Tehnologie Politehnica Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 10 noiembrie 2025
În conformitate cu prevederile:- art. 30 alin. (1) şi (3), art. 61 şi ale art. 240 alin. (2) din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale ordinului ministrului educaţiei nr. 3.020/2024 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind studiile universitare de doctorat, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 3.651/2021 privind aprobarea metodologiei de evaluare a studiilor universitare de doctorat şi a sistemelor de criterii, standarde şi indicatori de performanţă utilizaţi în evaluare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 5.236/2021 privind menţinerea acreditării universităţii naţionale de Ştiinţă şi tehnologie politehnica bucureşti în vederea organizării programelor de studii universitare de doctorat, cu ...
2. ORDIN nr. 6.649 din 6 noiembrie 2025 privind componenţa Comisiei Naţionale de Etică a Managementului Universitar EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 10 noiembrie 2025
În baza prevederilor art. 154 şi 158 din legea învăţământului superior nr. 199/2023, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere propunerile de numire a reprezentanţilor în comisia naţională de etică a managementului universitar înaintate de către consiliul naţional al rectorilor, ministerul educaţiei şi cercetării, agenţia română de asigurare a calităţii în Învăţământul superior, consiliul naţional pentru finanţarea Învăţământului superior, consiliul naţional de atestare a titlurilor, diplomelor şi certificatelor universitare şi de către federaţiile naţionale ale studenţilor,ţinând cont de referatul de aprobare nr. 399 din 28.10.2025,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei ...
3. ORDIN nr. 6.586 din 23 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.620/2024 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ preuniversitar EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 10 noiembrie 2025
Având în vedere:- prevederile art. 115 alin. (2) lit. q) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 125 alin. (13) din regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei nr. 5.726/2024, cu modificările şi completările ulterioare;– referatul de aprobare nr. 324_cnred/10.09.2025/m.a. al proiectului de ordin privind modificarea şi completarea metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul româniei, activităţi de învăţământ preuniversitar, ...
4. NORME TEHNICE din 31 octombrie 2025 privind organizarea şi desfăşurarea montei naturale autorizate EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 10 noiembrie 2025
──────────aprobate prin ordinul nr. 372 din 31 octombrie 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 1037 din 10 noiembrie 2025.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1definiţiiÎn sensul prezentelor norme tehnice, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) autoritatea competentă a statului în zootehnie - agenţia naţională pentru zootehnie „prof. dr. g.k. constantinescu“ (anz), recunoscută de uniunea europeană pentru transpunerea şi implementarea legislaţiei europene privind reproducerea animalelor de fermă, cu reprezentare la nivel naţional prin structurile sale teritoriale, responsabilă de autorizarea, monitorizarea şi controlul activităţii de reproducţie zootehnică;b) montă naturală publică - orice operaţiune de montă naturală cu mascul ...
5. ORDIN nr. 372 din 31 octombrie 2025 pentru aprobarea Normelor tehnice privind organizarea şi desfăşurarea montei naturale autorizate EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1037 din 10 noiembrie 2025
Luând în considerare referatul de aprobare întocmit de agenţia naţională pentru zootehnie „prof. dr. g.k. constantinescu“ nr. 13.096 din 28.10.2025,în temeiul prevederilor art. 30 alin. (1) şi (2) din legea zootehniei nr. 32/2019, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului naţional antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin:art. 1se aprobă normele tehnice privind organizarea ...








