Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   ORDIN nr. 6.586 din 23 octombrie 2025  pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.620/2024 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ preuniversitar    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 ORDIN nr. 6.586 din 23 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.620/2024 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ preuniversitar

EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 1037 din 10 noiembrie 2025
    Având în vedere:
    - prevederile art. 115 alin. (2) lit. q) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;
    – prevederile art. 125 alin. (13) din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.726/2024, cu modificările şi completările ulterioare;
    – Referatul de aprobare nr. 324_CNRED/10.09.2025/M.A. al proiectului de ordin privind modificarea şi completarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ preuniversitar, aprobată prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.620/2024,

    în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 731/2024 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei şi Cercetării, cu modificările şi completările ulterioare,
    ministrul educaţiei şi cercetării emite prezentul ordin.
    ART. I
    Anexa la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.620/2024 privind aprobarea Metodologiei de recunoaştere şi echivalare a actelor de studii de nivel preuniversitar obţinute în străinătate şi la organizaţiile furnizoare de educaţie care şcolarizează în baza unui curriculum al altui stat, pe teritoriul României, activităţi de învăţământ preuniversitar, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 15 iulie 2024, se modifică şi se completează după cum urmează:
    1. La articolul 7, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (3^1) şi (3^2), cu următorul cuprins:
    "(3^1) În cazul persoanelor care au urmat o altă formă de organizare a învăţământului obligatoriu, finalizată cu diplomă obţinută la o instituţie acreditată în statul emitent, şi care deţin documente şcolare care atestă parcurgerea tuturor claselor din ciclul liceal, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate recunoaşte şi echivala diploma, cu respectarea prevederilor legale în vigoare.
(3^2) În cazul persoanelor care au urmat o altă formă de organizare a învăţământului obligatoriu, finalizată cu diplomă obţinută la o instituţie acreditată în statul emitent, dar care nu deţin documente şcolare care să ateste parcurgerea tuturor claselor din ciclul liceal, Ministerul Educaţiei şi Cercetării poate recunoaşte şi echivala diploma numai în urma evaluării perioadei de studii de către inspectoratele şcolare judeţene/Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, conform procedurii prevăzute la art. 125 din Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei nr. 5.726/2024, cu modificările şi completările ulterioare."

    2. La articolul 9 alineatul (1), litera f) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "f) foi matricole anuale pentru ciclul liceal sau alte documente, dacă este cazul."

    3. La articolul 9, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:
    "(7) Dosarele pentru înscrierea la studii a cetăţenilor din celelalte state membre ale Uniunii Europene, Spaţiului Economic European şi din Confederaţia Elveţiană se transmit online, prin Punctul de contact unic electronic (PCUe)."

    4. Articolul 12 se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "ART. 12
    (1) Documentele emise de C.N.R.E.D. se eliberează titularului, unei rude de gradul I, unei persoane împuternicite prin procură notarială sau împuternicire avocaţială, reprezentantului angajatorului sau instituţiei de învăţământ din România, astfel:
    a) prin ridicare de la sediul C.N.R.E.D. sau prin servicii de curierat/poştale, cu excepţia documentelor de recunoaştere sau echivalare emise până la data de 12 martie 2015, pentru dosarele depuse prin registratura Ministerului Educaţiei şi Cercetării;
    b) în format digital cu semnătură electronică, pentru dosarele depuse online prin PCUe.
    (2) Actul de identitate, documentele doveditoare ale gradului de rudenie, procura notarială sau împuternicirea avocaţială, delegaţia din partea firmei angajatoare, nota de înaintare din partea instituţiei de învăţământ superior pot fi depuse la dosar, prezentate la ridicare sau transmise în format electronic biroului de eliberări al C.N.R.E.D.
    (3) În cazul în care procura notarială sau împuternicirea avocaţială a fost întocmită pe teritoriul altui stat, se transmite o copie pentru limbile română, engleză, franceză, spaniolă, italiană. Pentru celelalte limbi străine, documentele se depun, în copie, însoţite de traducerea legalizată în limba română, în copie. Procura sau împuternicirea trebuie să fie apostilată sau supralegalizată de autorităţile competente ale statului pe al cărui teritoriu a fost întocmită, cu excepţia statelor care au încheiat cu România convenţii, tratate sau acorduri privind asistenţa juridică în materie civilă, care prevăd scutirea de orice legalizare. Sunt acceptate împuternicirile efectuate la ambasadele sau consulatele României din străinătate fără apostilă/supralegalizare.
    (4) Instituţiile de învăţământ preuniversitar şi superior, angajatorii şi alţi beneficiari pot solicita titularului, în momentul utilizării documentului de recunoaştere sau echivalare, actele care au stat la baza emiterii acestuia şi în altă formă decât cea stabilită în prezenta metodologie (original, copie simplă sau legalizată, traducere autorizată şi/sau legalizată etc.).
    (5) În cazul pierderii, distrugerii sau deteriorării documentului de recunoaştere sau echivalare, C.N.R.E.D. eliberează, la cerere, un duplicat al acestuia. Pentru eliberarea duplicatului, solicitantul adresează, în scris, o cerere însoţită de următoarele documente: copia actului de studii care a fost recunoscut sau echivalat; copia actului de identitate; dovada achitării taxei, conform normelor legale în vigoare; declaraţie pe propria răspundere cu privire la încadrarea în una dintre situaţiile menţionate mai sus."



    ART. II
    Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.



                    p. Ministrul educaţiei şi cercetării,
                    Gigel Paraschiv,
                    secretar de stat

    Bucureşti, 23 octombrie 2025.
    Nr. 6.586.

    ------

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016