Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
raport nr 13 573 din 20 octombrie 2022
Monitorul Oficial 1938 din 30 Iulie 2018 (M. Of. 1938/2018)
REGULAMENT (UE, Euratom) nr. 1046 din 18 iulie 2018 privind normele financiare aplicabile bugetului general al Uniunii, de modificare a Regulamentelor (UE) nr. 1296/2013, (UE) nr. 1301/2013, (UE) nr. 1303/2013, (UE) nr. 1304/2013, (UE) nr. 1309/2013, (UE) nr. 1316/2013, (UE) nr. 223/2014, (UE) nr. 283/2014 şi a Deciziei nr. 541/2014/UE şi de abrogare a Regulamentului (UE, Euratom) nr. 966/2012 EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Broşură nr. 193 din 30 iulie 2018
Astfel cum a fost modificat prin: jurnalul oficialregulamentul (ue, euratom) 2022/2434 al parlamentului european Şi al consiliului din 6 decembrie 2022 l 319 1 13.12.2022 partea iregulamentul financiartitlul iobiect, definiŢii Şi principii generaleart. 1obiectprezentul regulament stabileşte normele privind întocmirea şi execuţia bugetului general al uniunii europene şi al comunităţii europene a energiei atomice (denumit în continuare „bugetul”), precum şi privind prezentarea şi auditarea conturilor acestora.art. 2definiţiiÎn sensul prezentului regulament, se aplică următoarele definiţii:1. „solicitant” înseamnă o persoană fizică sau o entitate cu sau fără personalitate juridică care a depus o cerere în cadrul unei proceduri de atribuire de granturi sau al unui concurs ...
Monitorul Oficial 642 bis din 30 Iunie 2021 (M. Of. 642 bis/2021)
NORME METODOLOGICE din 29 iunie 2021 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementrează condiţiile acordării asistenţei medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021- 2022 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 bis din 30 iunie 2021
──────────aprobate prin ordinul 1.068/627/2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 30 iunie 2021.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală;1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic;1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei;1.4. consultaţiile de planificare familială;1.5. servicii de prevenţie;1.6. activităţi de suport.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă ...
Monitorul Oficial 77 din 25 Ianuarie 2021 (M. Of. 77/2021)
DECIZIA nr. 1 din 13 ianuarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6, 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 77 din 25 ianuarie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 71 din 22 Ianuarie 2021 (M. Of. 71/2021)
DECIZIA nr. 27 din 26 octombrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor anexei nr. VIII cap. II lit. A secţiunea II pct. 6 subpct. 6.2 lit. a) pct. 1 din Legea-cadru nr. 153/2017 în corelare cu prevederile art. 38 alin. (3), alin. (4) şi alin. (6) din acelaşi act normativ EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 71 din 22 ianuarie 2021
Dosar nr. 2.245/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 409 din 18 Mai 2020 (M. Of. 409/2020)
ORDIN nr. 79 din 13 mai 2020 privind obligaţia de a oferta gaze naturale pe pieţele centralizate din România EMITENT: Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 409 din 18 mai 2020
Având în vedere prevederile art. 177 alin. (3^15)-(3^17) din legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (1) lit. a) şi q) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 33/2007 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 160/2012, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1(1) În perioada 1 iunie 2020-31 decembrie 2022 producătorii de gaze naturale a căror producţie anuală realizată în anul anterior depăşeşte 3.000.000 mwh au obligaţia să ...
Monitorul Oficial 298 bis din 09 Aprilie 2020 (M. Of. 298 bis/2020)
PLAN NAŢIONAL DE ACŢIUNE din 17 februarie 2020 privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în domeniul aviaţiei civile pentru perioada 2011 - 2020 EMITENT: Ministerul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 298 bis din 9 aprilie 2020
──────────conţinut de ordinul 661/424/2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 298 din 9 aprilie 2020.──────────acronimeaacr - autoritatea aeronautică civilă românăafm - administraţia fondului pentru mediuanm - administraţia naţională pentru meteorologieanpm - agenţia naţională pentru protecţia mediuluiatm - managementul traficului aerian (air traffic management)cer - certificate de reducere a emisiiloreu ets - schema uniunii europene de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de serăges - gaze cu efect de serăji - implementare în comun (joint implementation)mtic - ministerul transporturilor, infrastructurii şi comunicaţiilormmap - ministerul mediului, apelor şi păduriloroaci - organizaţia aviaţiei civile internaţionaleromatsa - administraţia ...
Monitorul Oficial 1044 din 24 Decembrie 2019 (M. Of. 1044/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 80 din 20 decembrie 2019 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul fondurilor europene EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1044 din 24 decembrie 2019
Având în vedere necesitatea:- implementării până la finalul anului 2019 a măsurilor corective pentru clarificarea rolului autorităţii de certificare în relaţie cu activitatea structurii de control din cadrul ministerului finanţelor publice, conform solicitării comisiei europene;– continuării transmiterii declaraţiilor de cheltuieli la comisia europeană, aferente programului operaţional ajutorarea persoanelor dezavantajate, în vederea asigurării rambursărilor de fonduri de la comisia europeană, precum şi evitării riscului dezangajării automate a fondurilor la data de 31 decembrie 2019, în absenţa declarării către comisia europeană a unor cheltuieli în cuantum de 56,4 milioane euro în cadrul acestui program operaţional;– pregătirii premiselor pentru acoperirea ...
Monitorul Oficial 555 din 05 Iulie 2019 (M. Of. 555/2019)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 555 din 5 iulie 2019
Având în vedere angajamentele constante şi termenele asumate de românia în raport cu instituţiile uniunii europene, precum şi riscurile de suspendare a fondurilor aferente unor programe operaţionale ca urmare a neimplementării în termenele asumate în documentele strategice, inclusiv acordul de parteneriat încheiat cu comisia europeană, a unor măsuri de reformă a administraţiei publice, a căror reglementare nu mai poate fi amânată,ţinând cont de disfuncţionalităţile şi problemele semnalate în mod constant de către autorităţile administraţiei publice locale, ca urmare a neadaptării cadrului legal actual care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor autorităţi la realităţile socioeconomice şi la complexitatea şi dinamica activităţilor aferente ...
Monitorul Oficial 189 din 08 Martie 2019 (M. Of. 189/2019)
DECIZIA nr. 127 din 6 martie 2019 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (7), art. 29 alin. (2) şi art. 41 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2019, precum şi ale legii în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 189 din 8 martie 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ...
Monitorul Oficial 11 bis din 05 Ianuarie 2018 (M. Of. 11 bis/2018)
PLAN NAŢIONAL din 20 decembrie 2017 de gestionare a deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 bis din 5 ianuarie 2018
──────────aprobat prin hotărârea guvernului nr. 942 din 20 decembrie 2017 publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 11 din 5 ianuarie 2018.──────────cuprinsi. cadrul generali.1 informaţii generale privind planificareai.2 problematica generală a gestionării deşeurilori.3 legislaţia europeană privind deşeurilei.4 legislaţia naţională privind deşeurilei.5 politica naţională privind deşeurileii. situaŢia existentĂii.1 surse de date utilizate şi metodologia de analizăii.2 date socio-economiceii.3 deşeuri municipaleii.4 deşeuri alimentareii.5 deşeuri de ambalajeii.6 deşeuri de echipamente electrice şi electroniceii.7 deşeuri de baterii şi acumulatoriii.8 vehicule scoase din uzii.9 anvelope uzateii.10 uleiuri uzateii.11 deşeuri din construcţii şi desfiinţăriii.12 nămoluri rezultate de la epurarea apelor uzate orăşeneştiii.13 deşeuri cu conţinut ...








