Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 1 din 13 ianuarie 2021  referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6, 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 1 din 13 ianuarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6, 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 77 din 25 ianuarie 2021

┌───────────────┬──────────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Cristian │- judecător │
│Deliorga │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Daniel Marius │- judecător │
│Morar │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Livia Doina │- judecător │
│Stanciu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────┼──────────────────────┤
│Benke Károly │- │
│ │magistrat-asistent-şef│
└───────────────┴──────────────────────┘


    1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, obiecţie formulată de Guvernul României.
    2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.197 din 13 octombrie 2020 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.728A/2020.
    3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se susţine că, potrivit art. 53 alin. (2) lit. f) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, Consiliul fiscal are atribuţia de pregătire a estimărilor şi de emitere de opinii atât cu privire la impactul bugetar al proiectelor de acte normative, altele decât cele menţionate la lit. e), cât şi cu privire la amendamentele făcute la legile bugetare anuale pe parcursul dezbaterilor parlamentare. Conform fişei referitoare la parcursul legislativ al legii criticate, la solicitarea Ministerului Finanţelor Publice, Consiliul fiscal a emis în data de 14 august 2020 o opinie cu privire la proiectul celei de-a doua rectificări a bugetului general consolidat pe anul 2020. Aşadar, Guvernul şi-a îndeplinit obligaţia menţionată. În schimb, în Parlament, în urma adoptării raportului comun al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor şi Senatului, a fost admis un număr considerabil de amendamente, iar în dezbaterea din plenul Camerelor reunite au fost admise şi altele asemenea, fără ca, prealabil votului final, acestea să fie supuse analizei Consiliului fiscal, de unde rezultă că Parlamentul nu şi-a îndeplinit obligaţia prevăzută la art. 53 alin. (2) lit. f) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010. Conform textului de lege anterior menţionat, înainte de adoptarea legii în discuţie, Consiliul fiscal trebuia să emită o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare, opinie care însă nu a fost solicitată. A ignora opinia acestui organism guvernamental şi, mai grav, a nu solicita opinia acestei autorităţi specializate în domeniul politicilor macroeconomice şi bugetare asupra impactului financiar al amendamentelor introduse pe parcursul dezbaterilor parlamentare şi a conformităţii acestora cu regulile fiscale, opinie necesară pentru o lege atât de importantă, cum este legea privind rectificarea bugetară, reprezintă o încălcare gravă a prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    4. Se subliniază că Consiliul fiscal atrage atenţia asupra faptului că se impune o analiză deosebită a surselor de incertitudine la nivelul bugetului general consolidat şi datoriei publice, astfel încât cele care depind exclusiv de voinţa unor anumite entităţi să fie eliminate, tocmai pentru a nu impieta asupra procesului de atingere a ţintei de deficit şi a nu depăşi valorile prag privind datoria publică prevăzute de Legea nr. 69/2010. Se arată că, în mod preponderent, amendamentele propuse şi adoptate nu sunt însoţite şi de justificări, astfel încât nu se pot cunoaşte raţiunile care au stat la baza intenţiei legiuitorului primar de a mări unele sume, în unele cazuri chiar de a le dubla, în raport cu cele adoptate de către Guvern.
    5. Astfel, se arată că art. I pct. 5 din legea criticată, pe de o parte, alocă o sumă de bani pe judeţe şi municipiul Bucureşti, în scopul achitării plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, iar, pe de altă parte, repartizează direct pe judeţe o parte din suma alocată, fără a avea în vedere art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, care aprobă mecanismul detaliat de alocare a sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru achitarea plăţilor restante. Se susţine că repartizarea direct pe judeţe a unei părţi din suma alocată excedează prevederilor art. 25, deoarece aceasta are aceeaşi destinaţie ca suma iniţială deja repartizată pe judeţe. Se arată că nu rezultă dacă acesteia i se aplică metodologia stabilită de ordonanţa de rectificare, iar repartizarea sumelor către unităţile/subdiviziunile administrativ-teritoriale după aceeaşi metodologie nu este posibilă deoarece ar trebui eliminate din mecanism o parte din atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice. În situaţia în care nu se doreşte aplicarea unui mecanism, se consideră că aprobarea a două sume cu aceeaşi destinaţie (stingere arierate), dar care se repartizează diferit pe unităţi administrativ-teritoriale, în cadrul fiecărui judeţ, este de natură să creeze discriminări în rândul solicitanţilor, deoarece pentru suma care se repartizează direct pe judeţe nu sunt stabilite criterii de alocare a acesteia în textul actului normativ.
    6. Se arată că, deşi în anexa nr. 7 la legea criticată a fost stabilit criteriul pentru repartizarea sumei de 1.000.000 mii lei la nivel de judeţe (5,51 lei/locuitor), legea nu reglementează niciun criteriu pentru repartizarea sumelor în interiorul judeţului către unităţile administrativ-teritoriale, drept care implementarea acestui articol nu se poate realiza.
    7. Totodată, în ceea ce priveşte decalarea până la 31 august 2020 inclusiv a termenului prevăzut la art. 24 lit. a), astfel cum a fost modificat prin dispoziţiile pct. 6 din legea de aprobare, se precizează că termenul de depunere a cererilor este deja depăşit [30 septembrie 2020], modificarea propusă, respectiv înlocuirea datei de „30 iunie 2020“ cu „31 august 2020“, din corelarea celor două termene menţionate mai sus (respectiv 30 septembrie 2020 corelat cu modificarea datei din „30 iunie 2020“ la „31 august 2020“), nu poate fi aplicată decât cu încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, dispoziţia fiind susceptibilă de retroactivitate.
    8. În ceea ce priveşte abrogarea expresă a art. 42 şi art. 43 din Ordonanţa de urgenţă nr. 135/2020, se arată că autorii amendamentelor susţin că măsura legislativă se impune pentru respectarea calendarului majorării punctului de pensie, respectiv pentru majorarea salariilor de bază stabilite pentru personalul din învăţământ. Cele două abrogări prevăzute la art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea dedusă controlului de constituţionalitate au drept efect declarativ introducerea unor soluţii legislative potrivit cărora majorarea punctului de pensie la 1.775 lei (o creştere cu aproximativ 40%) se realiza de la 1 septembrie 2020, iar personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi de îndrumare şi control din unităţile de învăţământ beneficiază începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.
    9. Or, aspectele invocate în susţinerea amendamentelor nu pot fi calificate drept motive pentru admitere, întrucât acestea nu răspund iniţiativei Guvernului de a păstra dorinţa legiuitorului primar de a stabili un calendar modificat de aplicare a prevederilor legale corelat cu încadrarea în limitele stabilite de principiul responsabilităţii fiscal-bugetare, nu sunt însoţite de elemente concrete şi solide care să justifice în contextul pandemic acordarea majorărilor la nivelul prevăzut de lege. Totodată, lipsa de claritate, de previzibilitate a legii şi insecuritatea juridică reies şi din modul în care legiuitorul primar a înţeles să nu concilieze măsura abrogării art. 42 şi art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, cu consecinţa directă a creşterii cheltuielilor bugetare.
    10. Abrogarea art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 generează neclaritate, lipsind norma vizată de concizie şi coerenţă, ceea ce contravine art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât permite interpretarea că art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 129/2019 fie este repus în vigoare în conţinutul normativ anterior modificării survenite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, fie este înlăturat complet de la aplicare, ceea ce echivalează cu imposibilitatea acordării unei majorări a punctului de pensie odată cu intrarea în vigoarea a legii criticate. De asemenea, această intervenţie legislativă paralizează şi lipseşte de efecte atât voinţa legiuitorului, cât şi pe cea a iniţiatorului actului normativ supus adoptării Parlamentului, întrucât simpla abrogare a art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, neînsoţită de norme tranzitorii, fie conduce la imposibilitatea aplicării - sub imperiul legii criticate - a oricărei majorări a punctului de pensie, atât la nivelul prevăzut prin Legea nr. 127/2019, cât şi la nivelul prevăzut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, fie, prin consecinţele ei, plasează norma în retroactivitate.
    11. Odată cu intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 (18 august 2020), art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 a fost modificat şi, ca efect al acestei intervenţii legislative, noua valoare a punctului de pensie s-a aplicat de la data de 1 septembrie 2020. Abrogarea prin lege a art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 nu are însă efectul reintrării de jure în vigoare a normei în forma anterioară modificării prin ordonanţă de urgenţă, întrucât aceasta din urmă nu mai există în materialitatea sa.
    12. Se arată că interpretarea potrivit căreia prin abrogarea art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 se repun în vigoare dispoziţiile art. 86 alin. (2) lit. b) în forma prevăzută prin Legea nr. 127/2019 conduce implicit şi la retroactivitatea legii criticate, întrucât, în absenţa unor dispoziţii tranzitorii, o asemenea consecinţă ar echivala cu aplicarea legii criticate anterior intrării acesteia în vigoare. O asemenea interpretare ar echivala şi cu înfrângerea voinţei legiuitorului, care, prin aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, s-a manifestat în sensul ca între perioada intrării în vigoare a acesteia şi până la aprobarea prin lege a acesteia să se menţină nivelul punctului de pensie în cuantumul prevăzut prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020.
    13. Or, prin aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu modificări şi completări, corelativ cu abrogarea art. 42 din acest normativ, nu se poate stabili cu certitudine dacă valoarea punctului de pensie va mai fi majorată ori dacă, prin efectul abrogării, va deveni aplicabilă dispoziţia art. 86 alin. (1) lit. b), în forma anterioară modificării sale prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, respectiv stabilirea punctului de pensie începând cu data de 1 septembrie 2020 la valoarea de 1.775 lei.
    14. Având în vedere că Parlamentul nu a respins Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, analizând modul de redactare a normei criticate prin raportare la conţinutul normativ al art. I din legea criticată, constatând absenţa unor dispoziţii tranzitorii în cuprinsul legii de aprobare sau a unor noi dispoziţii referitoare la valoarea punctului de pensie după intrarea în vigoare a legii de aprobare, se consideră că legea criticată nu îndeplineşte condiţiile de claritate şi previzibilitate, creând disfuncţionalităţi în aplicare, ceea ce contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legilor.
    15. Potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, precum şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale, repunerea în vigoare a unei norme în conţinutul normativ avut anterior abrogării ei este posibilă numai dacă abrogarea acesteia s-a dispus printr-o ordonanţă a Guvernului, şi numai în situaţia în care aceasta este respinsă prin lege [art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000]. Or, norma criticată nu se încadrează în această ipoteză. Din această perspectivă - în care prin raportare la prevederile Legii nr. 24/2000 în dreptul pozitiv nu mai există o prevedere care să stabilească valoarea punctului de pensie la nivelul prevăzut anterior intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 - singura modalitate tehnic-legislativă prin care se poate dispune cu privire la conţinutul normativ al art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019 astfel încât aceasta să corespundă principiilor constituţionale de claritate a legii nu este aceea a abrogării normei în forma modificată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, ci aceea a modificării prevederilor în cauză cu conţinutul normativ avut anterior modificării suferite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020.
    16. În dreptul pozitiv, normele modificatoare intervenite asupra unor dispoziţii dintr-un act normativ nu apar ca supraetajate ori suspendate unele faţă de altele, abrogarea modificării unora neputând conduce automat la repunerea în vigoare a acestora în conţinutul normativ avut anterior modificării. În acest sens sunt şi normele de tehnică legislativă prevăzute de Legea nr. 24/2000. În cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, potrivit art. 26 teza întâi din Legea nr. 24/2000, proiectul de act normativ trebuie să cuprindă soluţii legislative pentru situaţii tranzitorii, în cazul în care prin noua reglementare sunt afectate raporturi sau situaţii juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele până la data intrării în vigoare a noii reglementări. Or, în cauza de faţă, norma ce se propune a fi abrogată a modificat explicit prevederea din actul normativ de bază. Având în vedere că, începând cu data de 18 august 2020, momentul publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, s-a stabilit că, începând cu 1 septembrie 2020, valoarea punctului de pensie nu va mai fi de 1.775 de lei, ci de 1.442 de lei, efectele produse de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 în intervalul 1 septembrie 2020 şi data intrării în vigoare a soluţiei legislative propuse de Parlament, de abrogare a art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, sunt definitive. În acest sens, absenţa unor dispoziţii exprese tranzitorii cu privire la situaţiile juridice născute sub vechea reglementare, dar care nu şi-au produs în întregime efectele, lipseşte norma de claritate şi previzibilitate, creându-i chiar aparenţa retroactivităţii, aspect contrar atât art. 15 alin. (2) din Constituţie, cât şi art. 1 alin. (5) în dimensiunea referitoare la calitatea normei.
    17. Se consideră că, prin modul lacunar de reglementare, se creează impredictibilitate cu privire la valoarea punctului de pensie aplicabilă ulterior intrării în vigoare a legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020. Într-o astfel de situaţie, validându-se prin aprobare soluţia legislativă de diminuare a punctului de pensie pe perioada de acţiune a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, nu este posibilă activarea de drept a normei din actul de bază în forma anterioară modificării. Aplicând normele de tehnică legislativă, rezultă că în situaţia în care legiuitorul a urmărit reacordarea punctului de pensie la valoarea de 1.775 de lei, acesta trebuia să edicteze norme tranzitorii sau să reia norma în forma iniţială. Aceste argumente referitoare la lipsa de claritate şi precizie a legii sunt cu atât mai relevante având în vedere domeniul în care aceste norme reglementează şi impactul acestora asupra economiei.
    18. Mutatis mutandis, se consideră că argumentele prezentate în ipoteza abrogării prevăzute prin art. I pct. 8 din legea criticată se aplică în mod corespunzător şi în cazul art. I pct. 9, norma incriminată creând disfuncţionalităţi în aplicare. Aşadar, în lipsa unor dispoziţii tranzitorii sau a unei modificări cuprinse în legea criticată prin care să se prevadă un nou cuantum al salariului după intrarea în vigoare a legii criticate, nu este clar dacă în cursul anului 2020 se va mai acorda vreo majorare. Din această perspectivă, se apreciază că şi această prevedere este contrară art. 1 alin. (5) din Constituţie în dimensiunea sa referitoare la calitatea legii, dar şi în cea referitoare la securitatea raporturilor juridice în curs de derulare.
    19. Se susţine că art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea criticată încalcă prevederile art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, fiind contrare Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare (T.S.C.G.), ratificat prin Legea nr. 83/2012.
    20. Obligaţiile asumate de statul român implică respectarea condiţiilor enunţate pe tot parcursul proceselor legislative bugetare naţionale, atât la elaborarea şi adoptarea bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale, cât şi în cadrul procedurilor rectificărilor bugetare. Pentru respectarea regulilor privind un buget echilibrat, ţările trebuie să îşi menţină deficitul structural anual la cel mult 0,5% din PIB. Prevederile T.S.C.G. au o directă aplicare şi fac parte din dreptul intern. Mai mult, în anul 2013, prin Legea nr. 377/2013 pentru modificarea şi completarea Legii responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, regulile din T.S.C.G. au fost preluate în acest act normativ. Astfel, prin această intervenţie legislativă s-a dat efect dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din T.S.C.G., care prevedeau obligaţia pentru România de a introduce în dreptul intern dispoziţii cu forţă juridică obligatorie şi caracter permanent în acest sens.
    21. Analizând efectul prevederilor art. I pct. 8 şi 9 din legea criticată, rezultă o încălcare a prevederilor art. 3 alin. (1) din T.S.C.G. şi a art. 6, respectiv art. 7 lit. b) din Legea nr. 69/2010. Se subliniază că introducerea acestor amendamente prin care se abrogă art. 42 şi art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 este contrară T.S.C.G. şi, în consecinţă, încalcă dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Se arată că Parlamentul României, în loc să contribuie la realizarea unui program de parteneriat bugetar şi economic care să asigure corecţia deficitului bugetar, acţionează în sens contrar acestui obiectiv, cu încălcarea art. 3 alin. (1) referitor la obiectivul pe termen mediu şi deficitul structural, respectiv a art. 5 alin. (1) din T.S.C.G. şi, implicit, a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie.
    22. Se susţine că art. I pct. 8 şi 9 din legea criticată încalcă prevederile art. 148 alin. (2) şi (4) prin raportare la art. 135 alin. (2) lit. b) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    23. La nivelul Uniunii Europene, cadrul pentru politicile fiscale şi arhitectura acestora vizează crearea unui cadru solid şi eficace de coordonare şi supraveghere a politicilor fiscale ale statelor membre, care să prevină într-o mai mare măsură finanţele publice nesustenabile. Temeiul juridic al acestui cadru este reprezentat de articolele 3, 119-144, 136, 219 şi 282-284 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (T.F.U.E.), respectiv Protocolul nr. 12 (privind procedura aplicabilă deficitelor excesive) şi Protocolul nr. 13 (privind criteriile de convergenţă) la tratate. România este singura ţară care are în derulare o procedură privind deficitul public excesiv, în ciuda suspendării temporare a aplicării regulilor fiscale europene, aşa cum se arată şi în opinia Consiliului fiscal. Astfel, în data de 4 martie 2020, Comisia Europeană a formulat o opinie cu privire la existenţa deficitului public excesiv, iar în aceeaşi zi, Comisia Europeană a propus Consiliului adoptarea unei decizii prin care se constată existenţa unui deficit excesiv, în conformitate cu art. 126 alin. (6) din T.F.U.E. În data de 3 aprilie 2020, Consiliul Uniunii Europene a adoptat Decizia (UE) 2020/509 a Consiliului din 3 aprilie 2020 privind existenţa unui deficit excesiv în România prin care a constatat că „în urma unei evaluări globale rezultă că în România există un deficit excesiv datorită nerespectării criteriului deficitului“, iar în aceeaşi zi, Consiliul a emis Recomandarea din 3 aprilie 2020 în vederea încetării situaţiei de deficit public excesiv din România.
    24. Potrivit acestor documente, la 10 decembrie 2019, Guvernul a adoptat Strategia fiscal-bugetară pentru perioada 2020-2022 (denumită în continuare strategia fiscal-bugetară), ţinta de deficit public fiind de 3,8% din PIB în 2019. Această valoare depăşeşte valoarea de referinţă de 3% din PIB prevăzută în T.F.U.E. şi nu este apropiată de aceasta. De asemenea, depăşirea în 2019 a valorii de referinţă prevăzute în T.F.U.E. nu este excepţională, deoarece nu rezultă nici dintr-un eveniment neobişnuit, nici dintr-o recesiune economică gravă în sensul T.F.U.E. şi al Pactului de stabilitate şi de creştere (PSC).
    25. Se arată că creşterea preconizată a deficitului este determinată, în mare parte, de creşterile semnificative ale pensiilor. Astfel, nivelul prognozat al deficitului bugetar era de 8,6% din PIB, în condiţiile în care Parlamentul ar fi aprobat legea de rectificare fără a adăuga alte sarcini financiare bugetului de stat. Mai mult, în mod corelativ, prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 136/2020, Guvernul a operat o revizuire descendentă la nivelul bugetului asigurărilor sociale de stat de 6,8 miliarde de lei, în condiţiile reevaluării majorării punctului de pensie de la 1 septembrie 2020, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei.
    26. Dintr-o perspectivă constituţională şi a dreptului Uniunii Europene, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi regulamentele adoptate de Uniunea Europeană în temeiul art. 121, art. 126 din T.F.U.E. şi al Protocolului nr. 12 privind procedura aplicabilă deficitelor excesive au prioritate faţă de dispoziţiile contrare din legile interne, în temeiul art. 148 alin. (2), Parlamentul fiind printre autorităţile care garantează aducerea la îndeplinire a obligaţiilor rezultate din acestea, potrivit art. 148 alin. (4) din Constituţie.
    27. Având în vedere jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la aplicarea normelor de drept european, se arată că norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate celei de referinţă, consacrate de art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, o reprezintă chiar art. 126 alin. (1) din T.F.U.E. prin raportare la Protocolul privind procedura aplicabilă deficitelor excesive.
    28. P.S.C. cuprinde o componentă preventivă, dar şi o componentă corectivă. Componenta preventivă a făcut obiectul analizei Deciziei Curţii Constituţionale nr. 127 din 6 martie 2019, care a stabilit că aceasta vizează o procedură specifică dreptului Uniunii Europene, care se desfăşoară între Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European şi statul membru în cauză, iar obligaţiile rezultate din/în cadrul acesteia nu pot fi convertite în obligaţii constituţionale. Curtea nu s-a pronunţat cu privire la componenta corectivă a PSC, unde T.F.U.E. instituie nişte obligaţii clare statelor membre prin raportare la principiul echilibrului bugetar, principiu reflectat atât în prevederile art. 135 alin. (2) lit. b) şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie, cât şi în prevederile Legii nr. 69/2010. Spre deosebire de situaţia avută în vedere la pronunţarea Deciziei nr. 127 din 6 martie 2019, în cauza de faţă, legea criticată produce efecte concrete şi directe, iar România se află în prezent într-o etapă corectivă a P.S.C., unde sunt aplicate în mod direct dispoziţiile T.F.U.E. şi ale Protocolului nr. 12 la acesta, fiind singura ţară din Uniunea Europeană cu privire la care există în derulare o procedură privind deficitul public bugetar excesiv. Astfel, se apreciază că Parlamentul, prin adoptarea legii criticate, a încălcat în mod direct tratatele constitutive ale Uniunii Europene şi regulamentele aferente dispoziţiilor acestora, ca norme interpuse controlului de constituţionalitate, iar instanţa constituţională este chemată să aplice dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi (4) din Constituţie, în mod distinct de întreaga procedură care se derulează la nivelul Uniunii Europene privind mecanismele de corecţie ale deficitului bugetar.
    29. Cu privire la prima condiţie necesară pentru folosirea unei norme de drept european în cadrul controlului de constituţionalitate, se consideră că art. 121 şi art. 126 alin. (1) din T.F.U.E. întrunesc condiţiile de claritate şi precizie, stabilind, fără dubiu, o obligaţie a statelor membre de a evita deficitele bugetare excesive, cu criterii clar stabilite de Protocolul nr. 12 al T.F.U.E. şi definite în cuprinsul acestuia, aşa cum s-a arătat anterior. Referitor la cea de-a doua condiţie, respectiv aceea ca norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate să se circumscrie unui anumit nivel de relevanţă constituţională, astfel încât conţinutul său normativ să susţină posibila încălcare de către legea naţională a Constituţiei, aspectele invocate prezintă o evidentă relevanţă constituţională prin raportare la dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) potrivit cărora statul trebuie să asigure protejarea intereselor naţionale în activitatea economică, financiară şi valutară, respectiv la dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    30. În condiţiile în care România era singura ţară aflată întro procedură de deficit public bugetar la nivelul Uniunii Europene, iar limita deficitului bugetar era deja cu mult depăşită (fiind estimată deja la o valoare de 8,6% pentru anul 2020), acţiunea Parlamentului este de natură să afecteze chiar economia la scară naţională şi, implicit, să afecteze interesele statului în activitatea economică, financiară şi valutară. Aşa cum a reţinut Curtea Constituţională, „acţiunea statului în concordanţă cu interesul naţional se constituie într-o garanţie a cetăţenilor referitoare la protecţia propriilor drepturi şi libertăţi“ (Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, paragraful 19). Acţiunea lipsită de responsabilitate a Parlamentului din perspectiva sustenabilităţii fiscale a soluţiilor legislative propuse este de natură să afecteze capacitatea Guvernului de a aloca resursele vitale pentru buna funcţionare a unor sectoare-cheie din societatea românească, cum este şi sectorul medical în perioada pandemiei COVID-19, sau de a-şi îndeplini alte obligaţii de plată stabilite în baza unor acte normative aflate în vigoare.
    31. Nu în ultimul rând, relevanţa constituţională a normelor de drept european interpuse controlului de constituţionalitate este dată şi de legătura acestora cu dispoziţiile art. 138 alin. (5) din Constituţie, care nu se referă la simpla identificare a veniturilor pentru acoperirea tuturor cheltuielilor din buget, ci reflectă şi principiul echilibrului bugetar, invocat în prezenta cauză.
    32. Astfel, obiectul de reglementare al Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 este reprezentat de rectificarea bugetară şi corelarea unor acte normative în acord cu intervenţia asupra bugetului de stat. Prin urmare, conţinutul legii de aprobare prin normele modificatoare adoptate în raport cu dispoziţiile iniţiale ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 ar putea determina majorarea cheltuielilor fără a se avea în vedere o sursă de finanţare aptă de a acoperi cheltuiala în condiţiile rectificării bugetare.
    33. În continuare, se susţine că art. I pct. 1-5, 8 şi 9 din legea criticată încalcă prevederile art. 1 alin. (5), ale art. 111 alin. (1), ale art. 138 alin. (5) şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţie.
    34. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 a fost emisă în urma analizei Guvernului a execuţiei bugetare derulate pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020. Potrivit expunerii de motive a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, ca urmare a rectificării din aprilie 2020, deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, a crescut de la 40,5 miliarde lei la 72,5 miliarde, aceasta reprezentând 6,7% din PIB, iar în urma rectificării prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, deficitul bugetului general consolidat, în sumă absolută, creşte de la 73,4 miliarde lei 91,0 miliarde lei, reprezentând 8,6% din PIB. De asemenea, potrivit expunerii de motive, aplicarea dispoziţiilor art. 86 din Legea nr. 127/2019, respectiv art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 ar presupune un necesar de finanţare din fonduri publice de 11,2 miliarde lei în anul 2020, respectiv 1,06% din PIB, şi 34,3 miliarde lei în anul 2021 (reprezentând 3,05% din PIB). În urma intervenţiilor legislative cuprinse în art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, necesarul de finanţare se reduce de la 11,2 miliarde lei la 3,6 miliarde lei în anul 2020.
    35. Prin legea de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, Parlamentul a operat majorări de cheltuieli pe diverse capitole bugetare (pct. 1-5), precum şi abrogarea normelor prin care au fost modificate dispoziţii din Legea nr. 127/2019 şi Legea-cadru nr. 153/2017. Analizând fişa parcursului legislativ al legii criticate, se arată că Parlamentul nu a consultat Guvernul cu privire la impactul fiscal al intervenţiilor legislative preconizate, cu precădere cele din cuprinsul art. I pct. 8 şi 9, dar şi cele de la pct. 1-5 din legea criticată, contrar prevederilor art. 111 alin. (1) teza a doua şi art. 138 alin. (5) din Constituţie.
    36. Se arată că, prin punctele 13 şi 14 din anexa A la Raportul comun al Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului şi al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci a Camerei Deputaţilor asupra proiectului de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, au fost aprobate amendamentele prin care se abrogă art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020. Aceste amendamente nu sunt motivate din perspectiva impactului financiar şi a încadrării în ţinta de deficit.
    37. În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 111 alin. (1) teza a doua şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie, se arată că fişa financiară şi informarea Guvernului nu au fost solicitate de comisiile celor două Camere ale Parlamentului. Analizând conţinutul stenogramei şedinţei Plenului reunit al Parlamentului din data de 22 septembrie 2020, rezultă că s-a învederat încălcarea dispoziţiilor art. 111 şi ale art. 138 din Constituţie, solicitarea de retrimitere a proiectului la comisii fiind respinsă prin vot.
    38. Se arată că raţiunea pe care s-a întemeiat Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 a fost aceea să ofere cadrul juridic necesar protejării intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară, în concordanţă cu exigenţa prevăzută de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, or, legea de aprobare nu îndeplineşte condiţiile constituţionale. Se apreciază că ar putea fi incidente considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 22 din 20 ianuarie 2016, paragrafele 58 şi 59.
    39. Astfel, se consideră că nu au fost îndeplinite condiţiile legale şi constituţionale referitoare la solicitarea fişei financiare de către Camerele reunite ale Parlamentului în care au fost propuse şi adoptate amendamente, astfel că la adoptarea legii de aprobare s-a avut în vedere o sursă de finanţare incertă, generală şi lipsită de un caracter obiectiv şi real, ceea ce contravine prevederilor art. 138 alin. (5) din Constituţie referitoare la stabilirea sursei de finanţare.
    40. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere.
    41. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    42. Intervenţia legislativă asupra art. 24 lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 nu poate fi susceptibilă de confuzie, deoarece, faţă de suma de 1.104.100 mii lei, astfel cum era prevăzută în forma iniţială, alocată de Guvern, suplimentarea cu 1.000.000 mii lei este justificată în anexa nr. 7. Astfel, situaţia prezentată de autorul sesizării nu poate fi încadrată în sfera normelor lipsite de claritate, deoarece Parlamentul, prin modificarea adoptată, a motivat alocarea suplimentară efectuată.
    43. În ceea ce priveşte criticile referitoare la modificarea datei de raportare a plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, respectiv 31 august 2020 din 30 iunie 2020 (forma ordonanţei de urgenţă), acestea nu îşi regăsesc încadrarea în sfera retroactivităţii deoarece este vorba despre un eveniment trecut şi care nu mai produce efecte în prezent. Practic, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, beneficiarii normei stipulate la art. 24 lit. a) aveau ca reper plăţile restante la data de 30 iunie 2020, în consecinţă, dacă s-ar reţine criticile autorului sesizării, în acelaşi raţionament „termenul era deja depăşit“.
    44. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor legale de abrogare art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, se arată că argumentele prezentate de autor adaugă ipoteze circumstanţiale care excedează atât intenţiei avute în vedere de Parlament prin legea adoptată, cât şi jurisprudenţei, iar, în consecinţă, apreciază că nu pot fi reţinute ca fiind relevante în speţă.
    45. Se arată că principiul securităţii juridice exprimă, în esenţă, faptul că cetăţenii trebuie protejaţi „contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă să o creeze“. Or, legiuitorul primar tocmai acest aspect l-a evitat prin abrogarea art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, deoarece aplicarea dispoziţiilor art. 86 alin. 2 lit. b) din Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi ale art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice era mult aşteptată de beneficiarii de drept.
    46. Prin abrogarea modificărilor operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, legiuitorul primar a pus la adăpost drepturile stabilite de cadrul normativ, apărându-i pe beneficiari de pericolul şi insecuritatea născute prin măsurile guvernamentale adoptate.
    47. Se arată că legea criticată este clară, întrucât în conţinutul său nu se regăsesc pasaje obscure sau soluţii normative contradictorii, şi este precisă, fiind redactată într-un stil specific normativ dispozitiv, care prezintă norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în înţelesul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt configurate în concordanţă cu dreptul pozitiv, iar stabilirea soluţiilor normative este departe de a fi ambiguă, acestea fiind redate previzibil şi univoc, cu respectarea prevederilor Legii nr. 24/2000.
    48. În consecinţă, neîncălcând niciuna dintre prevederile cadrului normativ referitor la tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, se consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale prin raportare la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie.
    49. Cu privire la critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie pe motiv că Parlamentul nu şi-ar fi îndeplinit, înainte de adoptarea legii criticate, obligaţia prevăzută la art. 53 alin. (2) lit. f) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, şi anume de a solicita Consiliului fiscal o opinie cu privire la toate amendamentele admise pe parcursul dezbaterilor parlamentare, se arată că lipsa avizului/opiniei unui organ consultativ nu reprezintă un viciu de constituţionalitate al legii. Se invocă Decizia nr. 127 din 6 martie 2019 şi se precizează că instanţa constituţională a stabilit prin această decizie că, în lipsa vreunei prevederi legale exprese cu privire la consultarea obligatorie a Consiliului fiscal, atribuţiile acestuia se exercită din oficiu sau la cerere. Prin urmare, Parlamentul nu avea obligaţia să solicite opinia respectivă.
    50. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate privind încălcarea art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât cele două abrogări prevăzute la art. I pct. 8 şi 9 ar fi contrare T.S.C.G., se invocă Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, potrivit căreia acest tratat reprezintă un instrument interguvernamental şi nu face parte, în mod formal, din dreptul Uniunii Europene, fiind încheiat în temeiul art. 20 din T.F.U.E. şi că, potrivit art. 3 alin. (1) teza introductivă a tratatului, părţile contractante aplică regulile prevăzute în acest alineat în plus faţă de obligaţiile lor ce decurg din dreptul Uniunii Europene şi fără a aduce atingere acelor obligaţii. În consecinţă, se susţine că legea criticată nu încalcă dispoziţiile art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie deoarece norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate nu are, în sine, o relevanţă constituţională.
    51. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 8 şi 9 din legea criticată prin prisma art. 148 alin. (2) şi (4) raportat la art. 135 alin. (2) lit. b) şi la art. 138 alin. (5) din Constituţie, se arată că aspectele legate de modalitatea de constituire de către statele membre a bugetului de stat (cum sunt, spre exemplu, deficitul bugetar, veniturile, cheltuielile sau creşterea economică) nu au în sine o relevanţă constituţională, nefiind circumscrise principiilor şi normelor fundamentale constituţionale, cum ar fi, spre exemplu, cele care consacră drepturi, libertăţi şi îndatoriri fundamentale sau cele privind autorităţile publice reglementate de textele constituţionale.
    52. Totodată, invocarea art. 135 din Constituţie este irelevantă, deoarece este evident că prin norma criticată nu este încălcat dreptul cetăţenilor la un nivel de trai decent sau economia de piaţă a României, bazată pe libera iniţiativă sau concurenţă, ci, dimpotrivă, reglementările adoptate de Parlament au avut drept scop crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calităţii vieţii, astfel cum dispune art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
    53. Într-o altă ordine de idei, faţă de aspectele reţinute de autorul sesizării prin invocarea cadrului legal pentru politicile fiscale de la nivelul Uniunii Europene, se face precizarea că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în mod constant legat de aspectele care vizează o procedură specifică dreptului Uniunii Europene şi care se desfăşoară între Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European şi statul membru în cauză, stabilind că obligaţiile rezultate din/în cadrul acesteia nu pot fi convertite în obligaţii constituţionale. În acest sens se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 127 din 6 martie 2019 şi Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010.
    54. Prin urmare, legea criticată nu încalcă dispoziţiile art. 148 alin. (2) şi (4) raportate la art. 135 alin. (2) lit. b) şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţie, deoarece norma de drept european interpusă în cadrul controlului de constituţionalitate nu are, în sine, o relevanţă constituţională, întrucât aceasta este o chestiune de aplicare a legii, şi nu de constituţionalitate.
    55. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate aduse art. I pct. 1-5, 8 şi 9 din legea criticată prin raportare la art. 1 alin. (5), art. 111 alin. (1), 138 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, se arată că, în mod constant, Curtea Constituţională a precizat că întocmirea fişei financiare este în sarcina Guvernului şi nu reprezintă o obligaţie pentru membrii Parlamentului. Totodată, netransmiterea fişei financiare în termenul legal de către autoritatea publică căreia îi incumbă obligaţia de a întocmi acest document nu poate constitui un impediment în continuarea procedurii de legiferare.
    56. Majorarea cheltuielilor bugetare generată de menţinerea valorii punctului de pensie la valoarea de 1.775 lei, precum şi majorarea salariilor de bază stabilite pentru personalul didactic de predare, personalul didactic auxiliar, personalul didactic de conducere şi personalul didactic de îndrumare şi control din învăţământ nu reprezintă obiectul de reglementare al legii criticate, ci sunt instituite prin Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, precum şi prin Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Parlamentul nu a făcut altceva decât să restabilească autoritatea normativă a legilor adoptate, şi anume a Legii nr. 127/2019 şi a Legii-cadru nr. 153/2017. Astfel, Curtea Constituţională, în cadrul controlului de constituţionalitate a priori a Legii de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, nu are competenţa de a-şi extinde controlul asupra altor legi, care, mai mult, au fost promulgate de Preşedintele României.
    57. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 111 alin. (1) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, se arată că Guvernul întocmeşte bugetul de stat şi adoptă ordonanţe de urgenţă/proiecte de legi de rectificare a acestuia, ceea ce nu înseamnă că acesta are o competenţă proprie/distinctă cu privire la legiferarea aspectelor care generează impact financiar asupra bugetului de stat. Din contră, competenţa aparţine Parlamentului, legea este cea care stabileşte politica legislativă în diverse domenii, precum şi veniturile şi cheltuielile bugetului de stat, în timp ce Guvernul, ca legiuitor delegat, pe de o parte, complineşte acţiunea legislativă a Parlamentului, caz în care actele sale de reglementare primară se supun aprobării acestuia, iar, pe de altă parte, realizează colectarea taxelor, impozitelor şi contribuţiilor şi plata obligaţiilor sale financiare. Întocmirea planului financiar al statului nu echivalează cu înfăptuirea politicii legislative în varii domenii. Dacă Guvernul nu are resurse financiare suficiente, poate să propună modificările necesare pentru asigurarea lor, în virtutea dreptului său de iniţiativă. Se mai subliniază că eventualele dezechilibre apărute pe parcursul anului bugetar se pot corecta.
    58. Preşedintele Senatului apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
    59. Se susţine că în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 şi legea pentru aprobarea acesteia se confruntă două concepţii bugetare esenţial diferite, în raport cu scopurile urmărite prin rectificarea bugetară. Dacă Guvernul a adoptat unele măsuri de rectificare bugetară prin care prevede alocarea unor sume mai reduse pentru anumite cheltuieli cu caracter social, forul legislativ are în vedere, dimpotrivă, alocarea unor sume majorate pentru cheltuielile respective, corespunzător cadrului legislativ aprobat în perioada anterioară. Mai mult, rectificările bugetare majorate prin voinţa legislativă a Parlamentului şi a căror constituţionalitate este contestată sunt concordante obligaţiilor constituţionale ale statului român de a lua măsuri de dezvoltare economică şi de protecţie şi asistenţă socială a unor categorii de persoane defavorizate din punctul de vedere al resurselor materiale proprii.
    60. În soluţionarea divergenţei de concepţie privind alcătuirea bugetului de stat, între voinţa normativă a Guvernului şi cea a Parlamentului, trebuie să se ţină seama de legitimitatea dreptului forului legislativ în alcătuirea bugetului de stat, în timp ce Guvernului îi revine obligaţia de execuţie a acestuia. Cum rectificarea bugetului este o modalitate de realcătuire a acestuia, şi nu de executare a sa, este prioritară concepţia bugetară a Parlamentului în procedura de rectificare bugetară, în raport cu cea a Guvernului. Se susţine că Guvernul, practic, refuză dreptul Parlamentului de a interveni legislativ în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020. În această ordine de gândire promovată de Guvern în raporturile sale cu forul legislativ, Parlamentul ar fi trebuit să aprobe fără nicio modificare ordonanţa de urgenţă respectivă, limitându-şi din proprie voinţă rolul constituţional.
    61. Toate criticile aduse de Guvern legii criticate sunt subsumate aceluiaşi scop: să demonstreze că voinţa legislativă a Parlamentului ar trebui să cedeze în faţa voinţei normative a Guvernului, ceea ce contravine însă principiului constituţional, potrivit căruia autorităţile publice sunt obligate să coopereze instituţional în spiritul separaţiei şi echilibrului între puterile statului.
    62. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, se arată că acestea sunt nejustificate. În primul rând, textul normativ este foarte clar, are un conţinut precis, referindu-se concret la anumite sume în moneda naţională destinate unor scopuri bine determinate. Nu i se poate reproşa legiuitorului că amendamentele introduse în conţinutul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 nu sunt însoţite şi de justificări şi că nu se pot cunoaşte raţiunile care au stat la baza intenţiei legiuitorului primar de a mări unele sume, în raport cu cele adoptate iniţial de Guvern în ordonanţa menţionată.
    63. Cunoaşterea raţiunilor de reglementare ale legiuitorului este o problemă de oportunitate legislativă, or, rolul Guvernului nu este de a „discuta legea“, ci de a o pune în aplicare. Răspunderea pentru efectele juridice şi sociale ale normei juridice adoptate de Parlament îi revine acestuia, în timp ce Guvernul este responsabil pentru modul de executare în administraţia publică a voinţei legislative a Parlamentului. În sistemul de drept conturat de voinţa Adunării Constituante în 1991, Guvernul nu are legitimitatea de a cenzura voinţa legislativă a Parlamentului, sub pretextul că acesta nu a depus formal justificări pentru fiecare normă juridică adoptată, atât timp cât normele de drept respective sunt foarte clare prin conţinutul lor, neavând nevoie de fundamentări şi justificări suplimentare pentru fiecare caz în parte.
    64. În al doilea rând, autorul sesizării de neconstituţionalitate atribuie fără nicio justificare „perspectivelor evoluţiei situaţiei bugetului general consolidat şi economiei generale“ un conţinut constituţional, ceea ce este inadmisibil. Constituţia nu reglementează modul de evoluţie a bugetului de stat şi a economiei naţionale. Evoluţia bugetului nu este de rang constituţional. Aşa fiind, nu se poate susţine că, aprobând cu modificări Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, Parlamentul a ignorat evoluţia situaţiei bugetului general consolidat şi direcţiile de evoluţie ale economiei naţionale, încălcând astfel art. 1 alin. (5) din Constituţie. Atât bugetul de stat, cât şi economia naţională sunt supuse acţiunii unor factori obiectivi şi subiectivi, de ordin intern şi extern, care nu ţin de voinţa normativă a Adunării Constituante.
    65. Cu privire la încălcarea prevederilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie se arată că evenimentul legislativ avut în vedere de această critică constă în abrogarea art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, prin care s-au adus anumite modificări nivelului de salarizare pentru categorii determinate de cadre didactice şi personal de îndrumare şi control în învăţământ, reglementat în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Cum Constituţia prevede în art. 115 alin. (7) din Constituţie că ordonanţele cu care Parlamentul a fost sesizat se aprobă sau se resping, nimic nu împiedică forul legislativ ca, aprobând un astfel de act normativ, să îl modifice sau să îl completeze, potrivit voinţei sale legislative. Cele două abrogări au ca efect introducerea unor soluţii legislative care permit majorarea punctului de pensie şi creşteri salariale pentru categoriile de cadre didactice avute în vedere de legiuitor prin Legea-cadru nr. 153/2017, de la data de 1 septembrie 2020, soluţie neacceptată de autorul sesizării, pe motiv că ar genera un deficit bugetar pentru anul 2021, contrar angajamentelor asumate de stat faţă de organismele specializate ale Uniunii Europene şi care nu ar putea fi susţinut de Guvern. În condiţiile în care la nivel european s-a admis în acest an o depăşire a deficitului bugetar pe ansamblul statelor Uniunii Europene, critica adusă de Guvern legii aflate pe rolul Curţii Constituţionale este neîntemeiată.
    66. Cu privire la încălcarea art. 148 alin. (2) şi (4) prin raportare la art. 135 alin. (2) lit. b) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie se arată că autorul obiecţiei de neconstituţionalitate reia argumentul că realocările bugetare stabilite de legiuitor prin procedura legislativă de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 sunt de natură să producă creşterea deficitului public peste limitele admise la nivelul Uniunii Europene. Această critică este, de asemenea, neîntemeiată, în contextul derogărilor admise la nivel european, care permit o deviere temporară de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu.
    67. Cât priveşte criticile de neconstituţionalitate întemeiate pe pretinsa încălcare a art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie se arată că Guvernul pune în balanţă interesele naţionale în activitatea financiară cu cele ale categoriilor de cetăţeni care urmează să beneficieze material de dispoziţiile legii criticate. Această manieră de abordare a raporturilor stat-societate- cetăţean, în care interesele individuale ale cetăţenilor se subordonează automat şi în orice condiţii intereselor statului, contravine prevederilor art. 1 alin. (3) din Constituţie privind caracterul statului român ca stat de drept, precum celor ale art. 47 din acelaşi act normativ, care obligă statul să asigure un nivel de trai decent. Dacă se identifică de fiecare dată interesele naţionale consacrate şi ocrotite prin normă constituţională cu interesele de moment ale unui Guvern sau ale altuia, vor exista tot atâtea interese naţionale câte partide politice se succedă la guvernare.
    68. Termenul de judecată a fost iniţial fixat pentru data de 25 noiembrie 2020, termen la care Curtea a amânat dezbaterile pentru data de 13 ianuarie 2021, când a pronunţat prezenta decizie.
    CURTEA,
    examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    69. Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, mai precis art. I pct. 1-6, 8 şi 9, care au următorul cuprins:
    "ART. I
    Se aprobă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 18 august 2020, cu următoarele modificări şi completări:
    1. După articolul 3 se introduce un nou articol, art. 3^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 3^1
    În bugetul Camerei Deputaţilor - sume alocate din bugetul de stat - se majorează creditele bugetare şi de angajament astfel: 3.000 mii lei la titlul 20 Bunuri şi servicii şi 2.635 mii lei la titlul 71 Active nefinanciare."

    2. După articolul 10 se introduce un nou articol, art. 10^1, cu următorul cuprins:
    "ART. 10^1
    Se autorizează Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să suplimenteze cu suma de 67.000 mii lei credite de angajament, respectiv 45.000 mii lei credite bugetare, Cap. 80.01 - Acţiuni generale economice, comerciale şi de muncă, Titlul 55 - Alte transferuri, Art. 01 alin. 05 2 - Programul de realizare a Sistemului Naţional Antigrindină şi de Creştere a Precipitaţiilor, prin diminuarea cu suma de 67.000 mii lei credite de angajament, respectiv 45.000 mii lei credite bugetare de la Cap. 83.01 - Agricultură, silvicultură, piscicultură şi vânătoare, Titlul 80 - Împrumuturi, Art. 30 - Alte Împrumuturi."

    3. Partea introductivă a articolului 23 şi litera c) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "ART. 23
    Sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2020 pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează cu suma de 3.675.780 mii lei, după cum urmează:
    c) se majorează sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor cu suma de 2.616.437 mii lei;"

    4. La articolul 23 după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1) cu următorul cuprins:
    "c^1) din suma prevăzută la lit. c) se repartizează în mod egal municipiilor reşedinţă de judeţ suma de 500.000 mii lei, cu excepţia municipiului Bucureşti;"

    5. La articolul 24, litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    "a) suma de 2.104.100 mii lei se alocă, pe judeţe şi municipiul Bucureşti, în scopul achitării plăţilor restante înregistrate în contabilitatea unităţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, inclusiv a instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul local şi a spitalelor publice din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale la data de 31 august 2020 inclusiv, raportate potrivit legii. Alocarea suplimentară de 1.000.000 mii lei se face conform anexei nr. 7 la legea de aprobare a prezentei Ordonanţe de urgenţă."

    6. La articolul 24 după litera c) se introduce o nouă literă, lit. d) cu următorul cuprins:
    "d) Sumele repartizate pe judeţe, pentru achitarea plăţilor restante înregistrate în contabilitate la data de 31 august 2020, inclusiv, şi rămase neutilizate să fie repartizate, prin decizia şefului administraţiei finanţelor publice judeţene, pentru echilibrarea bugetelor judeţelor, municipiilor, oraşelor şi comunelor."

    […]
    8. Articolul 42 se abrogă.
    9. Articolul 43 se abrogă"

    70. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi calitatea legii, ale art. 11 alin. (1) şi (2) privind dreptul intern şi dreptul internaţional, ale art. 111 alin. (1) privind informarea Parlamentului, ale art. 135 alin. (2) lit. b) privind economia, ale art. 138 alin. (5), potrivit căruia „Nicio cheltuială bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanţare“, ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind aplicarea dreptului european.
    (1) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate
    71. În prealabil examinării obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea are obligaţia verificării condiţiilor de admisibilitate ale acesteia, prin prisma titularului dreptului de sesizare, a termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi a obiectului controlului de constituţionalitate. Dacă primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează să fie cercetate în ordinea antereferită, iar constatarea neîndeplinirii uneia dintre ele are efecte dirimante, făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (Decizia nr. 66 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 213 din 9 martie 2018, paragraful 38).
    72. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie atât sub aspectul titularului dreptului de sesizare, întrucât a fost formulată de Guvernul României, cât şi sub aspectul obiectului, fiind vorba de o lege adoptată, dar nepromulgată încă.
    73. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa de contencios constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar, potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare.
    74. În cauză, proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare a fost adoptat, cu modificări şi completări, în şedinţa comună a celor două Camere ale Parlamentului din data de 22 septembrie 2020. La aceeaşi dată, legea a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere pentru exercitarea dreptului de sesizare asupra constituţionalităţii legii şi trimisă la promulgare în data de 24 septembrie 2020. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională la data de 13 octombrie 2020.
    75. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată cu depăşirea termenului de protecţie de 2 zile, prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, dar în interiorul termenului de promulgare de 20 de zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 67 din 21 februarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 13 martie 2018, ipoteza a doua).
    76. În consecinţă, Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.

    (2) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate

    (2.1) Critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea principiului legalităţii prin lipsa solicitării opiniei Consiliului fiscal
    77. Curtea observă că art. 53 alin. (2) lit. e) şi f) din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 472 din 4 iunie 2020, prevede, printre atribuţiile principale ale Consiliul fiscal, „e) analiza şi elaborarea de opinii şi recomandări, atât înainte de aprobarea de către Guvern, cât şi înainte de transmiterea către Parlament, asupra legilor bugetare anuale, a rectificărilor bugetare, precum şi asupra altor iniţiative legislative care pot avea un impact asupra volumului cheltuielilor bugetare, precum şi evaluarea conformităţii acestora cu principiile şi regulile fiscale prevăzute de prezenta lege“, respectiv „f) pregătirea estimărilor şi emiterea de opinii atât cu privire la impactul bugetar al proiectelor de acte normative, altele decât cele menţionate la lit. e), cât şi cu privire la amendamentele făcute la legile bugetare anuale pe parcursul dezbaterilor parlamentare“.
    78. În jurisprudenţa sa, confruntată fiind cu critici de neconstituţionalitate similare, Curtea, prin Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 8 martie 2019, paragrafele 78 şi 79, a constatat că, în lipsa vreunei prevederi legale exprese cu privire la consultarea obligatorie a Consiliului fiscal, atribuţiile antereferite ale acestuia se exercită din oficiu sau la cerere, că Legea nr. 69/2010 nu impune solicitarea în mod obligatoriu a opiniei Consiliului fiscal şi că, în lipsa solicitării acesteia, nu se poate susţine că a fost încălcat art. 1 alin. (5) din Constituţie raportat la art. 53 alin. (2) lit. e) şi f) din Legea nr. 69/2010.
    79. Considerentele expuse se aplică mutatis mutandis în cauza de faţă, neexistând o obligaţie a Parlamentului de a solicita opinia Consiliului fiscal cu privire la amendamentele formulate pe parcursul dezbaterilor parlamentare în procedura de adoptare a legilor de rectificare a legilor bugetare anuale. Prin urmare, legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie raportat la art. 53 alin. (2) lit. e) şi f) din Legea nr. 69/2010.


    (2.2) Critica referitoare la încălcarea exigenţelor de calitate a legii prin necorelarea art. I pct. 5 din legea analizată cu art. 25 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020
    80. Pentru a analiza critica de neconstituţionalitate formulată, Curtea observă că este necesar să se realizeze o evaluare corelată a art. I pct. 3-5 din legea criticată. Art. I pct. 3 din legea criticată prevede că sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pe anul 2020 pentru finanţarea cheltuielilor bugetelor locale se majorează cu suma de 3.675.780 mii lei. Este o majorare de 1.500.000 mii lei faţă de art. 23 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020. Această diferenţă se repartizează pentru echilibrarea bugetelor locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, modificându-se, în mod corespunzător, art. 23 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, şi se alocă după cum urmează: (i) municipiilor reşedinţă de judeţ, cu excepţia municipiului Bucureşti, suma de 500.000 mii lei - art. I pct. 4 [cu referire la art. 23 lit. c^1)]; (ii) judeţelor şi municipiului Bucureşti suma de 1.000.000 mii lei, astfel că suma iniţială acordată acestora (1.104.100 mii lei) ajunge la 2.104.100 mii lei - art. I pct. 5 [cu referire la art. 24 lit. a)].
    81. Curtea observă că modul de alocare a sumei de 1.000.000 mii lei [aşadar, a cuantumului cu care a fost majorată suma iniţială prevăzută de art. 24 lit. a) din ordonanţa de urgenţă] se face după procedura reglementată de anexa nr. 7 la lege, iar restul sumei deja existente în corpul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, după procedura prevăzută deja la art. 25 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă. Aşadar, suma de 1.000.000 mii lei astfel alocată are un caracter complementar faţă de suma iniţială de 1.104.100 mii lei şi are o procedură distinctă de alocare (prin alocare directă, şi nu la solicitare), art. 25 din ordonanţa de urgenţă neavând incidenţă în privinţa modului de distribuire a sumei de 1.000.000 mii lei. În acest cadru legislativ nu se poate reţine existenţa vreunei necorelări legislative, reglementările de natură tehnică coroborându-se în mod succesiv şi logic între ele. Prin urmare, art. I pct. 5 din legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie.


    (2.3) Critica referitoare la încălcarea principiului egalităţii prin alocarea discriminatorie a sumei suplimentare de 1.000.000 mii lei
    82. Se susţine că suma repartizată direct pe judeţe este alocată discriminatoriu în rândul solicitanţilor, întrucât nu sunt stabilite criterii de alocare a acesteia în textul actului normativ. Cu privire la acest aspect, se observă că, pe de o parte, aceste sume nu se acordă pe bază de solicitare, ci direct, iar, pe de altă parte, criteriul acordării directe este stabilit în anexa nr. 7 la lege, respectiv în funcţie de numărul de locuitori, acordându-se suma de 51,5 lei/locuitor. Rezultă că textul criticat trebuie coroborat în mod obligatoriu cu anexa nr. 7 la lege. Astfel, dimensionarea in concreto a alocării/judeţ depinde de numărul locuitorilor acestuia, număr care se înmulţeşte cu 51,5 lei; totodată, alocarea concretă astfel realizată se găseşte în sumă nominală în cadrul anexei nr. 7 la lege.
    83. Principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). De asemenea, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale, situaţiile în care se află anumite categorii de persoane trebuie să difere în esenţă pentru a se justifica deosebirea de tratament juridic, iar această deosebire de tratament trebuie să se bazeze pe un criteriu obiectiv şi raţional (a se vedea, în acest sens, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 86 din 27 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 207 din 31 martie 2003, Decizia nr. 476 din 8 iunie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 11 iulie 2006, Decizia nr. 573 din 3 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 363 din 25 mai 2011, Decizia nr. 366 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 2 septembrie 2014).
    84. Or, criteriul folosit de legiuitor, respectiv numărul locuitorilor judeţului, este unul raţional şi rezonabil, care justifică sumele diferite de bani alocate pe fiecare judeţ în parte. Rezultă că legea stabileşte un criteriu clar în funcţie de care se realizează alocarea directă în bugetul judeţelor şi municipiului Bucureşti a resurselor financiare provenite din suma de 1.000.000 mii lei. Prin urmare, art. I pct. 5 din legea criticată coroborat cu anexa nr. 7 nu încalcă art. 16 din Constituţie.


    (2.4) Critica referitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii prin acoperirea din subvenţia de la bugetul de stat a restanţelor înregistrate până la 31 august 2020
    85. Analizând art. I pct. 6 din legea criticată, Curtea constată că, pe de o parte, legea de aprobare a extins din punct de vedere temporal sfera restanţelor care pot fi acoperite din subvenţia de la bugetul de stat, astfel că subvenţia nu va viza numai restanţele înregistrate până la 30 iunie 2020 (precum în textul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020), ci şi pe cele înregistrate până la 31 august 2020. Pe de altă parte, data până la care aceste cereri pot fi depuse a rămas neschimbată, respectiv 30 septembrie 2020. Din acest context normativ, rezultă că, în baza ordonanţei de urgenţă în vigoare, s-au depus cereri pentru acoperirea restanţelor înregistrate până la 30 iunie 2020. Aceste cereri puteau fi depuse până la 30 septembrie 2020. Legea criticată a fost adoptată la 22 septembrie 2020, astfel că pentru restanţele aferente lunilor iulie şi august, cererile de acoperire a acestora puteau fi depuse tot până la 30 septembrie 2020. Dacă legea nu ar fi fost atacată la Curtea Constituţională şi ar fi fost promulgată imediat, ea putea intra în vigoare cel mai repede la data de 27 septembrie 2020. Cu alte cuvinte, ipotetic, modificarea legislativă putea fi aplicată. Legea fiind însă atacată la Curtea Constituţională la 13 octombrie 2020, rezultă că prevederea analizată nu a intrat în vigoare în timp util şi, în mod evident, nu mai poate fi aplicată. Însă în cauză nu se pune o problemă de retroactivitate, ci un alt aspect, care ţine de calitatea actului de legiferare, respectiv previzibilitatea aplicării reglementării. O atare problemă nu rezultă din chiar conţinutul său normativ, ci din jocul termenelor şi al procedurilor constituţionale, astfel că legea nu îşi mai poate produce efectele scontate. Aşadar, nu se poate constata încălcarea principiului neretroactivităţii legii, aspectele aduse în discuţie de autorul sesizării fiind mai degrabă unele care ţin de modul de legiferare şi de loiala colaborare între autorităţile publice. Prin urmare, art. I pct. 6 din legea criticată nu încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie.


    (2.5) Critica referitoare la încălcarea exigenţelor de calitate a legii prin abrogarea expresă a dispoziţiilor art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020
    86. Curtea reţine că prevederile art. I pct. 8 şi 9 din legea analizată încalcă art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât, prin abrogarea art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, determină o stare de insecuritate juridică, neputându-se determina dacă de la intrarea în vigoare a legii, pe de o parte, se menţine modul de calcul al pensiilor prin recurgerea la valoarea unui punct de pensie, punct a cărui valoare nu mai există din punct de vedere normativ, iar, pe de altă parte, care va fi modul de creştere a salariilor personalului didactic.
    87. Cu privire la primul aspect antamat, şi anume modificările legislative operate asupra valorii punctului de pensie, Curtea reţine că, din succesiunea actelor normative adoptate, Legea nr. 127/2019 privind sistemul public de pensii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 9 iulie 2019, a stabilit iniţial că, la data de 1 septembrie 2020, valoarea punctului de pensie este de 1.775 lei; ulterior, art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, pentru aceeaşi dată de referinţă, a stabilit o altă valoare a acestuia, şi anume 1.442 lei. Abrogarea pură şi simplă prin legea criticată a art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 nu repune în vigoare textul iniţial din Legea nr. 127/2019, ci creează, în realitate, un vid legislativ.
    88. Potrivit art. 59 alin. (1) şi art. 64 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, „(1) Modificarea unui act normativ constă în schimbarea expresă a textului unora sau mai multor articole ori alineate ale acestuia şi în redarea lor într-o nouă formulare“, respectiv „(3) Abrogarea unei dispoziţii sau a unui act normativ are caracter definitiv. Nu este admis ca prin abrogarea unui act de abrogare anterior să se repună în vigoare actul normativ iniţial. Fac excepţie prevederile din ordonanţele Guvernului care au prevăzut norme de abrogare şi au fost respinse prin lege de către Parlament“. Prin urmare, numai dacă Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 ar fi fost respinsă, ar fi reintrat în vigoare dispoziţia de stabilire a punctului de pensie la 1.775 lei; ordonanţa de urgenţă fiind însă aprobată, dispoziţia de abrogare din cuprinsul legii de aprobare referitoare la un text din cuprinsul ordonanţei de urgenţă care modifică o normă juridică din actul de bază nu repune în vigoare această din urmă normă juridică în redactarea anterioară modificării realizate prin ordonanţa de urgenţă. Cu alte cuvinte, abrogarea modificării nu repune în vigoare norma juridică supusă modificării în redactarea sa anterioară acesteia.
    89. Rezultă o situaţie paradoxală, în sensul că soluţia normativă aleasă pentru concretizarea intenţiei autorilor amendamentului/Parlamentului nu poate produce efectele juridice avute în vedere de aceştia tocmai din cauza modului defectuos de redactare a textului normativ. Din contră, produce efecte juridice distonante securităţii juridice, întrucât, abrogânduse chiar prevederea legală care stabilea punctul de pensie la 1.442 lei, se pune problema eliminării din fondul activ al legislaţiei a însăşi soluţiei legislative care reglementează valoarea punctului de pensie. Astfel, ar rezulta că, în urma adoptării legii, nu ar mai exista o valoare a punctului de pensie, cel puţin până la data de 1 septembrie 2021, când valoarea acestuia ar deveni 1.875 lei, ci pur şi simplu valori concrete ale pensiilor aflate în plată. S-ar pune problema modului în care sar calcula pensiile în ipoteza deschiderii dreptului la pensie ulterior intrării în vigoare a legii criticate; astfel, acestea nu ar putea fi calculate tocmai pentru că nu există reglementată o valoare a punctului de pensie pentru o perioadă de timp ce se va încheia la 31 august 2021.
    90. Prin urmare, validându-se prin aprobare soluţia legislativă de diminuare a punctului de pensie pe perioada de acţiune a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, nu este posibilă reactivarea de drept a normei din actul de bază în forma anterioară modificării.
    91. Principiul securităţii juridice este instituit, implicit, de art. 1 alin. (5) din Constituţie şi exprimă în esenţă faptul că cetăţenii trebuie protejaţi contra unui pericol care vine chiar din partea dreptului, contra unei insecurităţi pe care a creat-o dreptul sau pe care acesta riscă s-o creeze, impunând ca legea să fie accesibilă şi previzibilă (Decizia nr. 51 din 25 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2012, sau Decizia nr. 240 din 3 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 12 iunie 2020, paragraful 105).
    92. Art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră securitatea juridică a persoanei, concept care se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi libertăţilor fundamentale (Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68).
    93. În cauză, datorită modului defectuos de legiferare, s-a creat o incertitudine juridică în privinţa existenţei normative a valorii punctului de pensie, ceea ce afectează însuşi dreptul la pensie consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie. Desigur, ţine de opţiunea legislativă exclusivă a Parlamentului stabilirea valorii concrete a punctului de pensie, însă acesta nu are îndreptăţirea, în niciun caz, să omită menţionarea valorii acestuia în condiţiile în care însuşi calculul pensiei se face prin raportare la valoarea unui punct de pensie. Este un element esenţial al întregului sistem de pensii, fără de care acesta nu ar putea funcţiona. Stabilirea valorii sale nu este doar o chestiune tehnică, ci elementul financiar central al întregului sistem de pensii publice bazat pe principiul contributivităţii. De aceea, în situaţia dată, din cauza modului de reglementare, nu este stabilită nicio valoare a punctului de pensie până la 1 septembrie 2021, ceea ce este inadmisibil prin perspectiva securităţii juridice în materie de pensii. Prin urmare, art. I pct. 8 din legea criticată încalcă art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 47 alin. (2) din Constituţie.
    94. Cu privire la cel de-al doilea aspect antamat, şi anume modificările ce privesc data de la care personalul didactic beneficiază de drepturile salariale aferente anului 2022, Curtea observă că Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 492 din 28 iunie 2017 - ca drept comun în materie - a urmărit pentru perioada 2019-2022 creşterea în 4 etape a drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice după o formulă unică şi unitară, fiecare creştere reprezentând 1/4 din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzute de lege pentru anul 2022 şi cel/cea din luna decembrie 2018, ceea ce însemna o majorare în fiecare dintre cei 4 ani a drepturilor salariale cu 25% din diferenţa dintre salariul aferent anilor 2022 şi 2018.
    95. În privinţa cadrelor didactice, prin art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost introdus prin art. 55 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 29 decembrie 2018, s-a dorit ca drepturile salariale ale personalului didactic să urmeze o creştere în 3 etape, primele două identice ca mod de calcul cu regula generală [pentru 1 ianuarie 2019 şi 1 ianuarie 2020], iar cea de-a treia etapă diferenţiindu-se prin faptul că, în esenţă, cuprinde o creştere devansată aferentă etapelor 3 şi 4 din reglementarea comună. Creşterea din etapa a 3-a urma să fie acordată de la 1 septembrie 2020, însă Guvernul a amânat această creştere pentru 1 septembrie 2021. Prin această amânare, cadrele didactice nu mai beneficiază de nicio majorare salarială de la 1 septembrie 2020 sau 1 ianuarie 2021, aceasta fiind reportată începând cu 1 septembrie 2021. Astfel, deşi etapa a 3-a specială a fost concepută în favoarea cadrelor didactice (prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018), prin amânarea stabilită ea nu numai că nu îşi produce acest efect favorabil de la data scontată, dar se va aplica de la 1 septembrie 2021, în timp ce celelalte categorii profesionale vor beneficia de o creştere salarială aferentă etapei 3 din reglementarea comună de la 1 ianuarie 2021. Este adevărat că, totuşi, cadrele didactice vor fi salarizate la valoarea drepturilor salariale aplicabile de la 1 ianuarie 2022 la o dată anterioară acesteia, şi anume 1 septembrie 2021, însă prin amânarea aplicării acestei creşteri efectele măsurii speciale sunt similare celei generale.
    96. Având în vedere regulile de tehnică legislativă, abrogarea art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 nu repune în vigoare dispoziţia potrivit căreia cadrele didactice beneficiază începând cu 1 septembrie 2020 de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022. Astfel cum s-a arătat, numai dacă ordonanţa de urgenţă ar fi fost respinsă, art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017, astfel cum a fost modificat prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, ar fi reintrat în vigoare. Din contră, abrogarea operată produce un vid legislativ care ar avea drept consecinţă fie imposibilitatea acordării salariilor de bază la nivelul anului 2022, nici măcar de la 1 ianuarie 2022, cadrele didactice rămânând astfel cu salariile aflate în plată în prezent, fie lipsirea de consistenţă normativă a normei speciale de la art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 şi revenirea la regula comună [art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017], ceea ce ar impune acordarea etapei a 3-a de creştere a salariilor de la 1 ianuarie 2020, dată deja depăşită. În orice caz, situaţia normativă este foarte confuză odată cu abrogarea pură şi simplă a art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 - articol care a modificat chiar norma de bază, respectiv art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017 - şi neînlocuirea conţinutului său normativ cu o altă soluţie legislativă care să vizeze norma de bază. O asemenea situaţie normativă generează o insecuritate juridică vădită ce are implicaţii asupra dreptului la salariu al personalului didactic (corolar al dreptului la muncă - a se vedea Decizia nr. 1.221 din 12 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 804 din 2 decembrie 2008, sau Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010), ceea ce este contrar art. 1 alin. (5) din Constituţie raportat la art. 41 din Constituţie în componenta sa referitoare la dreptul la salariu. Prin urmare, art. I pct. 9 din legea criticată încalcă art. 1 alin. (5) prin raportare la art. 41 din Constituţie.
    97. Întrucât viciul de neconstituţionalitate constatat priveşte în mod exclusiv elemente de conţinut proprii legii de aprobare, Curtea reţine că art. 42 şi 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 au rămas în fondul activ al legislaţiei. În cadrul procedurii de reexaminare, revine Parlamentului competenţa de a infirma/confirma, în termeni clari şi neechivoci, atât valoarea punctului de pensie stabilită prin art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020, cât şi etapizarea creşterii drepturilor salariale pentru personalul didactic stabilită prin art. 43 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020.


    (2.6) Critica referitoare la încălcarea art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin raportare la Tratatul privind stabilitatea, coordonarea şi guvernanţa în cadrul uniunii economice şi monetare (T.S.C.G.), şi a art. 148 alin. (2) şi (4), prin raportare la art. 135 alin. (2) lit. b) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, prin faptul că majorarea pensiilor/salariilor cadrelor didactice determină un deficit bugetar excesiv
    98. Autorul obiecţiei de neconstituţionalitate are drept premisă în cadrul formulării acestei critici efectul prevederilor art. I pct. 8 şi pct. 9 din legea criticată de creştere a cheltuielilor bugetare cu privire la pensiile din sistemul general şi la salariile personalului didactic, ceea ce ar determina un deficit bugetar excesiv, şi astfel s-ar încălca art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin raportare la T.S.C.G., şi art. 148 alin. (2) şi (4), prin raportare la art. 135 alin. (2) lit. b) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie. Or, astfel cum s-a arătat, legea adoptată nu repune în vigoare nici art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019, în forma sa iniţială, şi nici art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în redactarea dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018, astfel încât Curtea nu se poate pronunţa în raport cu o situaţie juridică ipotetică. Prin urmare, atât timp cât legea criticată nu reglementează aspectul vizat de Guvern, înseamnă că şi critica de neconstituţionalitate vizează o eventualitate ce nu a fost exprimată din punct de vedere normativ.
    99. În consecinţă, având în vedere situaţia normativă existentă, Curtea nu poate analiza eventuala încălcare a dispoziţiilor art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin raportare la T.S.C.G., în ipoteza repunerii în vigoare a art. 86 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 127/2019, în forma sa iniţială, şi art. 38 alin. (4^1) din Legea-cadru nr. 153/2017, în redactarea dată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018.
    100. Controlul de constituţionalitate nu dispune, între componentele sale, şi de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituţionale, aşa cum sunt ele formulate în Legea fundamentală, nefiind în măsură aşi întemeia cenzura pe simple eventualităţi (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 31 decembrie 1997, Decizia nr. 355 din 25 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 8 iulie 2014, paragrafele 41 şi 42, Decizia nr. 1 din 12 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 57 din 19 ianuarie 2017, paragraful 43, sau Decizia nr. 156 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 478 din 5 iunie 2020, paragraful 50). Prin urmare, în situaţia dată, art. 11 alin. (1) şi (2) din Constituţie, prin raportare la T.S.C.G., şi art. 148 alin. (2) şi (4), prin raportare la art. 135 alin. (2) lit. b) şi art. 138 alin. (5) din Constituţie, nu au incidenţă în cauză.


    (2.7) Critica referitoare la încălcarea art. 1 alin. (5), art. 111 alin. (1), art. 138 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie prin nesolicitarea informării Guvernului şi a fişei financiare
    101. În esenţă, se susţine că art. I pct. 1-5, 8 şi 9 din legea criticată angajează noi cheltuieli bugetare, fără să se fi solicitat informarea Guvernului şi nici fişă financiară pentru stabilirea sursei de finanţare a acestora.
    102. Curtea reţine că bugetul de stat nu poate prevedea cu o exactitate absolută evoluţiile economice în cursul unui an bugetar, ci trasează marile direcţii ale acţiunii statului din perspectivă bugetară (Decizia nr. 127 din 6 martie 2019, precitată, paragraful 100). De aceea, pe parcursul unui an se operează rectificări bugetare. Însă critica de neconstituţionalitate pleacă de la o premisă falsă, în sensul că aduce în discuţie obligaţia Parlamentului de a solicita informarea Guvernului şi fişa financiară chiar în procedura de adoptare a bugetului de stat sau a rectificării acestuia. Or, este de observat că textul constituţional al art. 111 alin. (1) teza finală prevede că „În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării este obligatorie“, ceea ce înseamnă că acesta se referă la iniţiativele legislative, altele decât cea care priveşte însăşi adoptarea bugetului de stat/rectificarea acestuia. Aceasta este o concluzie logică pentru că, pe de o parte, bugetul, ca plan financiar al statului, este elaborat pe baza legilor aflate în fondul activ al legislaţiei, legi care stabilesc atât veniturile, cât şi cheltuielile statului (Decizia nr. 593 din 15 iulie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 22 iulie 2020, paragraful 53), iar, pe de altă parte, de principiu, diminuarea/majorarea veniturilor/cheltuielilor statului nu se face prin legea bugetului de stat, aceasta reprezentând mai degrabă o centralizare financiară a veniturilor/cheltuielilor statului angajate prin legile aflate în dreptul pozitiv. Legea bugetului de stat/actele normative de rectificare a acestuia nu poate/nu pot modifica/completa/abroga legi care stabilesc veniturile sau angajează cheltuielile statului. În consecinţă, în acest cadru legal, nu se pune problema solicitării informării Guvernului/fişei financiare, aceste două instrumente referinduse la legile care au implicaţii asupra dimensionării veniturilor/cheltuielilor statului, şi nu chiar la legea bugetului de stat.
    103. Mai mult, Curtea reţine că informarea şi fişa financiară realizate de Guvern se raportează la prevederile bugetului de stat, mai exact la implicaţiile pe care diverse iniţiative legislative promovate le au asupra acestuia. Aşadar, aceste iniţiative legislative sunt analizate în funcţie de un unic reper, şi anume bugetul de stat, acesta fiind „norma de referinţă“. Or, pentru întocmirea/rectificarea bugetului de stat în mod obiectiv nu se poate redacta o informare/fişă financiară, din moment ce o asemenea procedură însăşi are drept obiect stabilirea/ modificarea reperului financiar (bugetul) în funcţie de care sunt realizate informările/fişele financiare. Aşadar, legea bugetului de stat/rectificările la aceasta modelează conţinutul informărilor Guvernului şi fişele financiare, şi nu invers. De aceea, în această procedură nu pot fi aplicate prevederile art. 111 sau art. 138 alin. (5) din Constituţie; ele se aplică numai în privinţa iniţiativelor legislative adoptate în anul în curs şi care au implicaţii asupra bugetului de stat, rolul lor fiind acela de a concilia politica legislativă cu resursele bugetare existente. Prin urmare, art. I pct. 1-5, 8 şi 9 din legea criticată nu încalcă art. 1 alin. (5), art. 111 alin. (1), art. 138 alin. (5) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.


    104. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi în privinţa obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare şi cu majoritate de voturi în privinţa obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 1-6 din aceeaşi lege,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 8 şi 9 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt neconstituţionale.
    2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate şi constată că dispoziţiile art. I pct. 1-6 din Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 135/2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 13 ianuarie 2021.


                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    prof. univ. dr. VALER DORNEANU
                    Magistrat-asistent-şef,
                    Benke Károly

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016