Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
protocol din 10 noiembrie 2022
Monitorul Oficial 1069 din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1069/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.330 din 28 octombrie 2022 pentru actualizarea valorii de inventar şi a elementelor de identificare ale unui imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova şi trecerea acestuia în domeniul public al oraşului Urlaţi, judeţul Prahova EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1069 din 3 noiembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 şi 292 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 864 şi 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea valorii de inventar şi a elementelor de identificare ale imobilului aflat în domeniul public al statului şi în administrarea ...
Monitorul Oficial 1067 din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1067/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.335 din 28 octombrie 2022 privind modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorilor de inventar ale unui bun imobil aflat în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Finanţelor - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, şi transmiterea acestuia în domeniul public al oraşului Cavnic, precum şi modificarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1067 din 3 noiembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi al art. 292 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă modificarea datelor de identificare şi actualizarea valorilor de inventar ale unui bun imobil ...
HOTĂRÂRE nr. 1.332 din 28 octombrie 2022 privind actualizarea valorii de inventar şi modificarea datelor tehnice ale unui imobil cuprins în anexa nr. 30 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, aflat în administrarea Ministerului Sportului, prin Sport Club Municipal Deva, şi trecerea acestuia în domeniul public al municipiului Deva EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1067 din 3 noiembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 alin. (1) şi (2) din hotărârea guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 288 alin. (1) şi (2) şi al art. 292 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 869 din legea nr. 287/2009 ...
HOTĂRÂRE nr. 1.328 din 28 octombrie 2022 privind actualizarea anexei nr. 9 la Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului şi aprobarea transmiterii, din domeniul public al statului român şi administrarea Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Iaşi în domeniul public al municipiului Iaşi, a unui imobil EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1067 din 3 noiembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 2^1 şi 2^2 din ordonanţa guvernului nr. 81/2003 privind reevaluarea şi amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituţiilor publice, aprobată prin legea nr. 493/2003, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 869 din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 288 şi 292 din ordonanţa de urgentă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă actualizarea elementelor de identificare şi a valorii de inventar ale imobilului cuprins în anexa nr. 9 a hotărârii ...
Monitorul Oficial 1066 din 03 Noiembrie 2022 (M. Of. 1066/2022)
STATUT din 29 septembrie 2007 privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă EMITENT: Uniunea Naţională a Practicienilor în Insolvenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1066 din 3 noiembrie 2022
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 3 din 29 septembrie 2007 (*republicată*), publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 1066 din 3 noiembrie 2022.──────────cap. idispoziţii generale, obiective şi atribuţiiart. 1uniunea naţională a practicienilor în insolvenţă din românia (unpir), denumită în continuare uniune, este persoană juridică de utilitate publică, autonomă şi fără scop lucrativ, din care fac parte practicienii în insolvenţă, în condiţiile stabilite de ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare o.u.g. art. 2(1) uniunea are patrimoniu propriu, autonomie de decizie şi funcţională şi competenţă de autoreglementare, ...
Monitorul Oficial 1063 din 02 Noiembrie 2022 (M. Of. 1063/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.304 din 19 octombrie 2022 pentru aprobarea Protocolului Sesiunii a XXXIII-a a Comisiei hidrotehnice româno-ungare, semnat la Debrecen la 4 august 2022, pentru aplicarea Acordului dintre Guvernul României şi Guvernul Republicii Ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la Budapesta la 15 septembrie 2003 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1063 din 2 noiembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 10 pct. 5 din acordul dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la budapesta la 15 septembrie 2003, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 577/2004,în temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 20 din legea nr. 590/2003 privind tratatele,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.articol unicse aprobă protocolul sesiunii a xxxiii-a a comisiei hidrotehnice româno-ungare*), **), semnat la debrecen la 4 august 2022, pentru aplicarea acordului dintre guvernul româniei şi guvernul republicii ungare privind colaborarea pentru protecţia şi utilizarea durabilă a apelor de frontieră, semnat la ...
Monitorul Oficial 1036 bis din 25 Octombrie 2022 (M. Of. 1036 bis/2022)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 20 octombrie 2022 pentru Programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1036 bis din 25 octombrie 2022
──────────aprobat prin ordinul nr. 323 din 20 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.036 din 25 octombrie 2022.──────────cap. 1prevederi generaleghidul solicitantului este un material de informare a potenţialilor beneficiari ai schemei de ajutor de stat privind programul de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, numit în continuare program şi constituie un suport informativ pentru întocmirea proiectului conform cerinţelor specifice ale schemei de ajutor de stat.prin prezentul ghid sunt prezentate condiţiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanţării prin program, valoarea ajutorului de stat pentru anul 2022, precum şi ...
Monitorul Oficial 1031 bis din 24 Octombrie 2022 (M. Of. 1031 bis/2022)
ANEXE din 19 octombrie 2022 pentru organizarea şi funcţionarea unui program-pilot de vaccinare a populaţiei împotriva gripei sezoniere la nivelul farmaciilor comunitare EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1031 bis din 24 octombrie 2022
──────────conţinute de ordinul nr. 3.262 din 19 octombrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 1.031 din 24 octombrie 2022.──────────anexa 1 ghid de bună practică pentru organizarea şi funcţionarea unui program pilot devaccinare a populaţiei împotriva gripei sezoniere la nivelul farmaciilor comunitareconsiderente generaleacest ghid oferă farmaciştilor practici pentru efectuarea serviciului de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare din românia.acest ghid descrie noţiunile generale despre gripa sezonieră necesare comunicării cât mai eficiente către publicul larg şi către beneficiarii vaccinării antigripale, parte a serviciului de vaccinare realizat de către farmacist.ghidul descrie etapele care trebuie obligatoriu parcurse în cadrul procesului de către farmaciştii acreditaţi ...
Monitorul Oficial 1010 din 18 Octombrie 2022 (M. Of. 1010/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.239 din 12 octombrie 2022 privind stabilirea valorii schemei de finanţare pentru anul 2022, condiţiilor de eligibilitate, cheltuielilor eligibile, modului de acordare a finanţării, precum şi a modalităţilor de verificare şi control în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1010 din 18 octombrie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (3) din legea nr. 332/2018 privind aprobarea programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prin prezenta hotărâre se stabilesc condiţiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanţării, valoarea ajutorului de stat pentru anul 2022, precum şi modalităţile de verificare şi control ale schemei de ajutor de stat pentru anul 2022 în cadrul programului de investiţii pentru înfiinţarea stânelor montane, denumit în continuare program.(2) schema de ajutor de stat se aplică în baza orientărilor uniunii europene privind ...
Monitorul Oficial 1009 din 18 Octombrie 2022 (M. Of. 1009/2022)
HOTĂRÂRE nr. 1.238 din 12 octombrie 2022 privind stabilirea valorii schemei de finanţare pentru anul 2022, condiţiilor de eligibilitate, cheltuielilor eligibile, modului de acordare a finanţării, precum şi a modalităţii de verificare şi control pentru schema de finanţare în cadrul Programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1009 din 18 octombrie 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 4 alin. (5) din legea nr. 296/2018 privind aprobarea programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, cu modificările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1(1) prin prezenta hotărâre se stabilesc condiţiile de eligibilitate, cheltuielile eligibile, modul de acordare a finanţării, valoarea ajutorului de stat pentru anul 2022, precum şi modalităţile de verificare şi control ale schemei de ajutor de stat în cadrul programului de investiţii pentru înfiinţarea centrelor de colectare şi/sau prelucrare a laptelui în zona montană, denumit în continuare program.(2) ...