Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro

Trimite prin Yahoo Messenger pagina: DECIZIA nr. 537 din 10 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Cautare document

Termen: Tipul actului: Anul publicarii actului:

Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!

DECIZIA nr. 537 din 10 noiembrie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său

EMITENT: Curtea Constituţională
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 508 din 9 iunie 2023

Comenteaza legea


┌───────────────────┬──────────────────┐
│Marian Enache      │- preşedinte      │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mihaela Ciochină   │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga  │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Dimitrie-Bogdan    │- judecător       │
│Licu               │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Laura-Iuliana      │- judecător       │
│Scântei            │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina       │- judecător       │
│Tănăsescu          │                  │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila       │- judecător       │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Ioniţa Cochinţu    │-                 │
│                   │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu.
    1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], excepţie ridicată de Societatea Bartenders Distilleries - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 5.314/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.602D/2019.
    2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de înştiinţare este legal îndeplinită.
    3. Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 1.860D/2019, nr. 1.901D/2019, nr. 2.091D/2019, nr. 2.409D/2019 şi nr. 2.701D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], excepţie ridicată de Societatea Bartenders Distilleries - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 6.066/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 11.390/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi în dosarele nr. 30.751/299/2018, nr. 11.440/299/2019 şi nr. 7.737/299/2018 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă.
    4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de înştiinţare a fost legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie problema conexării dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public arată că este de acord cu conexarea cauzelor.
    5. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.860D/2019, nr. 1.901D/2019, nr. 2.091D/2019, nr. 2.409D/2019 şi nr. 2.701D/2019 la Dosarul nr. 1.602D/2019, care este primul înregistrat.
    6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Astfel, cu privire la critica extrinsecă, arată că în preambulul actului normativ supus controlului de constituţionalitate legiuitorul delegat a justificat urgenţa adoptării acestuia. Cu privire la critica intrinsecă, precizează că prevederile în discuţie dau posibilitatea executării silite a creanţelor asumate în cadrul procedurii de reorganizare şi reprezintă o şansă de redresare a societăţii, context în care oricare dintre creditori, chiar şi administratorul judiciar, poate cere intrarea în faliment a debitorului.
    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:
    7. Prin Încheierea din 21 mai 2019, Sentinţa civilă nr. 3.620 din 12 iunie 2019, încheierile din 13 iunie 2019 şi 23 mai 2019, Sentinţa civilă nr. 4.681 din 6 august 2019 şi Încheierea din 1 iulie 2019, pronunţate în dosarele nr. 5.314/299/2019, nr. 6.066/299/2019, nr. 11.390/299/2019, nr. 30.751/299/2018, nr. 11.440/299/2019 şi nr. 7.737/299/2018, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă].
    8. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Societatea Bartenders Distilleries - S.R.L. din Bucureşti (prin administrator special Cristea Valentin şi cu avizul administratorului judiciar Eva Cont S.P.R.L.) în cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu ale Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă.
    9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că prevederile criticate sunt adoptate cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în: art. 115 alin. (4) şi (6), întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile privind existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare să nu poată fi amânată, având în vedere că materia insolvenţei era deja reglementată prin Legea nr. 85/2014; art. 1 alin. (5) şi art. 115 alin. (6), deoarece posibilitatea executării silite individuale într-o procedură care prin esenţa sa este concursuală afectează mecanismele fundamentale ale acestei proceduri şi fac impredictibilă aplicarea acesteia, determinând apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate care sunt contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii; art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (1) şi (2) coroborate cu art. 115 alin. (6) ca urmare a creării unei inegalităţi între creditorii care primesc contravaloarea creanţelor şi ceilalţi creditori care aşteaptă distribuirea sumelor conform planului de reorganizare, fapt ce determină şi diminuarea patrimoniului societăţii aflate în insolvenţă.
    10. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 1.602D/2019, nr. 2.091D/2019 şi nr. 2.701D/2019, şi Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 1.901D/2019, opinează că excepţia de neconstituţionalitate apare ca neîntemeiată, întrucât: adoptarea prevederilor criticate s-a realizat cu respectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, existenţa situaţiei excepţionale şi motivarea urgenţei fiind indicate în preambulul actului normativ, cu referire la numărul mare de societăţi aflate în procedura insolvenţei şi la iminenţa intrării acestora în faliment; nu sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) şi ale art. 115 alin. (6), deoarece, chiar dacă măsura efectuării executării silite individuale împotriva unei societăţi aflate în insolvenţă are caracter de noutate în legislaţia specifică, art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014, astfel cum a fost modificat prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, are un conţinut clar şi previzibil, fiind uşor de înţeles, de interpretat şi de aplicat; au fost respectate şi prevederile art. 16 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, discriminarea dintre creditorii iniţiali şi cei faţă de care se acumulează datorii după deschiderea procedurii insolvenţei fiind justificată tocmai de situaţia diferită a creanţelor nerecuperate, putând fi executate silit numai acele creanţe care au fost asumate chiar în cadrul procedurii de reorganizare, pentru redresarea societăţii şi acoperirea datoriilor mai vechi; măsura instituită nu afectează dreptul de proprietate al creditorilor iniţiali, ci reprezintă o şansă suplimentară acordată pentru redresarea societăţii, singura măsură prevăzută de art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, anterior modificării prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, fiind intrarea în faliment, ceea ce ar fi însemnat imposibilitatea realizării integrale a creanţelor. De altfel, aplicarea măsurii alternative instituite prin art. I pct. 14 [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 poate fi înlăturată de oricare dintre creditori sau de administratorul judiciar prin solicitarea intrării în faliment a debitorului, de îndată ce societatea aflată în procedura reorganizării începe să acumuleze noi datorii.
    11. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în dosarele nr. 1.860D/2019 şi nr. 2.409D/2019, opinează că excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind întemeiată, fiind încălcat principiul egalităţii în faţa legii, având în vedere că anumiţi creditori, în funcţie de vechimea creanţelor lor, sunt îndrituiţi să procedeze la executarea silită împotriva debitorului aflat în stare de insolvenţă, ajungându-se la situaţia de îndestulare a creanţei proprii, cu reducerea patrimoniului debitorului, context în care există un risc semnificativ ca demersul celorlalţi să fie îngrădit în acest sens. Prin urmare, temeiul diferenţei de tratament dintre cele două categorii de creditori nu justifică regimul aplicat de legiuitor, nefiind incidente motive obiective pentru o astfel de opţiune legislativă.
    12. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    CURTEA,
    examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
    14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.
    15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum reiese din actele de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 2 octombrie 2018, care au următorul cuprins: „Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 iunie 2014, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]
    14. La articolul 143, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
    "Art. 143: (1) […] Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită."

    16. Curtea observă că, ulterior sesizării Curţii Constituţionale cu prezenta excepţie de neconstituţionalitate, prin Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, au fost instituite măsuri în domeniul insolvenţei [capitolul II: Măsuri sectoriale, secţiunea 8: Măsuri în domeniul insolvenţei, art. 46-52]. Astfel, la art. 47 din această lege s-a stabilit că „Pe durata stării de alertă se suspendă aplicabilitatea tezei finale a art. 5 pct. 72 şi a tezei finale a art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, cu modificările şi completările ulterioare“, norme legale ce sunt de imediată aplicare, astfel cum reiese din textul legii antereferite. De asemenea, prevederile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 au fost modificate prin articolul unic pct. 10 din Legea nr. 113/2020 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 8 iulie 2020, fiind eliminată soluţia legislativă vizată în mod concret.
    17. Faţă de această împrejurare, având în vedere critica de neconstituţionalitate, ce este formulată din perspectivă extrinsecă, precum şi din perspectivă intrinsecă, contextul în care aceasta a fost invocată, jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care se statuează că trebuie să se ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006), precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a analiza constituţionalitatea dispoziţiilor art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său.
    18. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind principiul legalităţii în componenta referitoare la calitatea legii, ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, ale art. 44 alin. (1) şi (2) cu privire la dreptul de proprietate şi ale art. 115 alin. (4) şi (6) referitor la delegarea legislativă.
    19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, precum şi a unor acte normative din domenii adiacente. Printre altele, a fost modificat şi completat art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care, în forma iniţială a legii, stabilea că, „dacă debitorul nu se conformează planului sau desfăşurarea activităţii sale aduce pierderi sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar pot solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere“. Prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 a primit următoarea redactare: „Dacă debitorul nu se conformează planului sau se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului. Cererea se judecă de urgenţă şi cu precădere, în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei. Cererea va fi respinsă de către judecătorul-sindic în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenţie de plată cu acest creditor. Pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită“. În esenţă, noutatea constă în faptul că prin modificarea operată de legiuitor a fost adăugată o nouă teză finală, în virtutea căreia, în contextul dat, se putea începe executarea silită pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile.
    20. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, prin critica formulată, pe de o parte, vizează aspecte ce ţin de delegarea legislativă şi adoptarea ordonanţelor de urgenţă, respectiv faptul că modificarea şi completarea art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014 s-ar fi realizat cu nerespectarea condiţiilor impuse de Legea fundamentală. Pe de altă parte, apreciază că legiuitorul delegat nu ar fi trebuit să apeleze la această posibilitate de legiferare, întrucât nu exista o situaţie extraordinară a cărei reglementare nu putea suferi amânări, având în vedere că materia insolvenţei era deja reglementată printr-un cod al insolvenţei şi al procedurilor de insolvenţă, fiind nemulţumită şi de motivarea existentă în preambulul ordonanţei de urgenţă, precum şi de faptul că prin noua reglementare s-ar crea o neclaritate a legii, o discriminare între creditori şi o afectare a dreptului de proprietate al societăţii aflate în stare de insolvenţă prin diminuarea patrimoniului.
    21. Cu privire la dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) şi (6), invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, care, în principiu, au înrâurire în criticile extrinseci şi care sunt analizate cu prioritate faţă de cele intrinseci sau în coroborare, Curtea reţine că acestea reglementează regimul particular al ordonanţei de urgenţă şi se referă la cazurile în care poate fi emisă, la intrarea în vigoare a acesteia şi la domeniile în care se poate legifera pe calea ordonanţei de urgenţă.
    22. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la art. 115 alin. (4) din Constituţie (spre exemplu, Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005), Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă în următoarele condiţii, întrunite în mod cumulativ: (i) existenţa unei situaţii extraordinare; (ii) reglementarea acesteia să nu poată fi amânată; (iii) urgenţa să fie motivată în cuprinsul ordonanţei. Situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun şi au un caracter obiectiv, în sensul că existenţa lor nu depinde de voinţa Guvernului, care, în asemenea împrejurări, este constrâns să reacţioneze prompt pentru apărarea unui interes public pe calea ordonanţei de urgenţă. Ordonanţa de urgenţă nu constituie o alternativă aflată la discreţia Guvernului, prin care acesta şi-ar putea încălca obligaţia constituţională de a asigura, în vederea îndeplinirii programului său de guvernare, reglementarea prin lege, de către Parlament, a relaţiilor ce constituie obiectul acestei reglementări (Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998). Însă inexistenţa sau neexplicarea urgenţei reglementării situaţiilor extraordinare constituie în mod evident o barieră constituţională în calea adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă în sensul arătat. A decide altfel înseamnă a goli de conţinut dispoziţiile art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativă şi a lăsa libertate Guvernului să adopte în regim de urgenţă acte normative cu putere de lege, oricând şi - ţinând seama de împrejurarea că prin ordonanţă de urgenţă se poate reglementa şi în materii care fac obiectul legilor organice - în orice domeniu (Decizia nr. 258 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 341 din 17 aprilie 2006).
    23. În lumina acestor considerente, Curtea observă că, astfel cum reiese din preambulul ordonanţei de urgenţă contestate şi din expunerea de motive aferentă legii de aprobare a acesteia, situaţia extraordinară şi caracterul de urgenţă au fost justificate prin faptul că, printre altele, la momentul respectiv, se aflau „în procedura insolvenţei, în perioada de observaţie, peste 6.000 de societăţi cu circa 64.000 de salariaţi“, împrejurare faţă de care s-a impus: (i) luarea unor măsuri urgente pentru crearea premiselor legislative şi administrative care să conducă la redresarea acestora şi menţinerea în circuitul economic; (ii) eficientizarea mecanismelor de recuperare a creanţelor bugetare faţă de societăţile aflate în stare de insolvenţă, cu respectarea şanselor de redresare a acestora; (iii) adoptarea unor măsuri menite să evite afectarea mediului concurenţial prin folosirea procedurilor insolvenţei în mod abuziv de către unii debitori care utilizează mecanismele reglementate de legea insolvenţei cu scopul de a se sustrage de la plata sumelor datorate bugetului general consolidat; (iv) eficientizarea procedurilor de insolvenţă şi îmbunătăţirea protecţiei drepturilor creditorilor în vederea contribuirii la îmbunătăţirea climatului de afaceri şi crearea premiselor pentru redresarea afacerilor viabile şi recuperarea mai rapidă a creanţelor, inclusiv a celor bugetare; (v) implementarea obiectivelor de creştere economică, de îmbunătăţire a mediului de afaceri şi de creştere a nivelului de colectare a veniturilor bugetare; (vi) măsuri urgente care să permită conversia, reducerea sau cesiunea creanţelor bugetare, în anumite condiţii, pentru a evita intrarea iminentă în faliment a multor societăţi cu potenţial de viabilizare şi cu consecinţe grave în plan economic şi social; (vii) instituirea unor măsuri urgente pentru asigurarea furnizării continue a serviciilor publice de producere şi furnizare de energie termică şi electrică de către operatorii economici aflaţi în dificultate. Astfel, s-a considerat că aspectele învederate vizează un interes public şi constituie o situaţie extraordinară, a cărei reglementare nu poate fi amânată, impunând adoptarea de măsuri imediate pe calea ordonanţei de urgenţă, iar neadoptarea acestor măsuri ar fi putut avea consecinţe negative asupra economiei şi a bugetului de stat.
    24. În acest context, Curtea reţine că scopul ordonanţei de urgenţă criticate îl reprezintă luarea unor măsuri urgente, care să conducă la: (i) redresarea societăţilor aflate în dificultate şi menţinerea lor în circuitul economic, inclusiv la protecţia salariaţilor acestora, măsuri care să permită şi conversia, reducerea sau cesiunea creanţelor bugetare, în anumite condiţii, pentru evitarea intrării iminente în faliment a multor societăţi cu potenţial de viabilizare şi cu consecinţe grave în plan economic şi social; (ii) îmbunătăţirea recuperării creanţelor statului de la debitorii aflaţi în insolvenţă; (iii) evitarea afectării mediului concurenţial şi al bugetului de stat, prin stoparea recurgerii la procedura insolvenţei în mod abuziv şi repetat de către persoanele care folosesc procedurile respective cu scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor şi, nu în ultimul rând, (iv) asigurarea furnizării continue a serviciilor publice de producere şi furnizare de energie termică şi electrică de către operatorii economici aflaţi în dificultate.
    25. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, în cauză fiind o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care punea în pericol un interes public, iar neadoptarea acestor măsuri ar fi putut avea consecinţe negative asupra bugetului de stat şi a economiei, prin ignorarea prevederilor constituţionale referitoare la obligaţia pozitivă a statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, de a crea cadrul legal şi favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie şi de protejare a intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară, astfel încât nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie.
    26. Referitor la critica privind faptul că Guvernului nu i-ar fi fost permis să legifereze pe calea ordonanţei de urgenţă în materia insolvenţei, întrucât existau norme la nivel de lege în acest sens, Curtea reţine că nici din această perspectivă nu poate fi reţinută pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale menţionate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în ceea ce priveşte domeniul în care ordonanţa de urgenţă poate reglementa, Guvernul este ţinut de dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, în sensul că ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică. Or, faptul că Parlamentul a reglementat într-un anumit domeniu şi că materia insolvenţei este deja reglementată prin lege nu se circumscrie motivelor de neconstituţionalitate care pot fi reţinute în cazul unei ordonanţe de urgenţă, această interdicţie neregăsindu-se în conţinutul art. 115 din Constituţie, sens în care este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia delegării legislative (a se vedea, spre exemplu, şi Decizia nr. 154 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 304 din 3 mai 2011).
    27. În ceea ce priveşte interdicţiile şi limitele de reglementare pe calea ordonanţelor de urgenţă, aşa cum s-a arătat mai sus, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut că din interpretarea art. 115 alin. (6) din Constituţie se poate deduce că interdicţia adoptării de ordonanţe de urgenţă este totală şi necondiţionată atunci când menţionează că „nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale“ şi că „nu pot viza măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică“. În celelalte domenii prevăzute de text - regimul instituţiilor fundamentale ale statului sau drepturile şi libertăţile prevăzute de Constituţie -, ordonanţele de urgenţă nu pot fi adoptate doar dacă „afectează“, dacă au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacă, prin reglementările pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin. Curtea a arătat că verbul „a afecta“ este susceptibil de interpretări diferite, aşa cum rezultă din unele dicţionare. Curtea a reţinut numai sensul juridic al noţiunii, sub diferite nuanţe, cum ar fi: „a suprima“, „a aduce atingere“, „a prejudicia“, „a vătăma“, „a leza“, „a antrena consecinţe negative“ (Decizia nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008).
    28. Referitor la interdicţia de legiferare pe calea ordonanţelor de urgenţă prevăzută de dispoziţiile art. 115 alin. (6) din Constituţie, Curtea observă că aceasta este adusă în discuţie de către autoarea excepţiei de neconstituţionalitate în ceea ce priveşte neafectarea drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor prevăzute de Constituţie. În acest caz, Curtea reţine că incidenţa dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (6) este subsecventă stabilirii unor drepturi, libertăţi sau îndatoriri fundamentale al căror exerciţiu sau a căror existenţă să fi suferit o restrângere sau o vătămare prin normele criticate. Astfel, Curtea trebuie mai întâi să identifice dreptul pretins afectat şi prevederile constituţionale ce îl consacră şi ulterior, implicit, să constate, dacă este cazul, nerespectarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie. În cauza supusă controlului de constituţionalitate, dreptul de proprietate cuprins în art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie este dreptul pretins a fi încălcat, în mod concret, în raport cu criticile formulate, din perspectiva (i) principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor, astfel cum acest principiu este reglementat în art. 16 din Legea fundamentală, (ii) precum şi din perspectiva încălcării art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind principiul securităţii raporturilor juridice, a clarităţii şi previzibilităţii legii, a cărui nerespectare este de natură să afecteze drepturile, libertăţile şi îndatoririle fundamentale şi, implicit, să conducă la încălcarea prevederilor Legii fundamentale.
    29. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, potrivit cărora „în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“, Curtea, având în vedere dezvoltarea jurisprudenţială în materie, constată că acestea cuprind anumite exigenţe ce ţin de principiul legalităţii, de asigurarea interpretării unitare a legii, de calitatea legii (căreia i se subsumează claritatea, precizia, previzibilitatea şi accesibilitatea legii), de principiul securităţii juridice care consacră securitatea juridică a persoanei şi a raporturilor juridice, concept ce se defineşte ca un complex de garanţii de natură sau cu valenţe constituţionale inerente statului de drept, în considerarea cărora legiuitorul are obligaţia constituţională de a asigura atât o stabilitate firească dreptului, cât şi valorificarea în condiţii optime a drepturilor şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea Decizia nr. 454 din 4 iulie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 1 octombrie 2018, paragraful 68). În jurisprudenţa sa, Curtea a stabilit că cerinţa de claritate a legii vizează caracterul neechivoc al obiectului reglementării, cea de precizie se referă la exactitatea soluţiei legislative alese şi a limbajului folosit, în timp ce previzibilitatea legii priveşte scopul şi consecinţele pe care le antrenează, iar accesibilitatea, din punct de vedere formal, are în vedere aducerea la cunoştinţa publică a actelor normative de rang infraconstituţional şi intrarea în vigoare a acestora, care se realizează prin publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 363 din 7 mai 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 6 iulie 2015, paragrafele 16-20 şi 26). Referitor la principiul stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, Curtea observă că, prin Decizia nr. 404 din 10 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008, a statuat că, deşi nu este în mod expres consacrat de Constituţia României, acest principiu se deduce atât din prevederile art. 1 alin. (3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Referitor la acelaşi principiu, instanţa de la Strasbourg a reţinut că unul dintre elementele fundamentale ale supremaţiei dreptului este principiul securităţii raporturilor juridice (Hotărârea din 6 iunie 2005, pronunţată în Cauza Androne împotriva României, paragraful 44; Hotărârea din 7 octombrie 2009, pronunţată în Cauza Stanca Popescu împotriva României, paragraful 99). Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că, odată ce statul adoptă o soluţie, aceasta trebuie să fie pusă în aplicare cu claritate şi coerenţă rezonabile, pentru a evita pe cât este posibil insecuritatea juridică şi incertitudinea pentru subiectele de drept vizate de măsurile de aplicare a acestei soluţii (Hotărârea din 1 decembrie 2005, pronunţată în Cauza Păduraru împotriva României, paragraful 92; Hotărârea din 6 decembrie 2007, pronunţată în Cauza Beian împotriva României, paragraful 33).
    30. Curtea observă că, în contextul dat, analiza textului criticat porneşte de la situaţia creanţelor curente care nu sunt achitate în cursul desfăşurării procedurii insolvenţei şi, de principiu, în etapa următoare deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în perioada de reorganizare. Or, cu privire la creanţele curente, respectiv titularii acestora - creditorii curenţi, Legea nr. 85/2014 reglementează regimul juridic şi anumite aspecte referitoare la definirea acestor noţiuni, contextul în care intervin şi au incidenţă în procedura insolvenţei, procedura de urmat în ceea ce priveşte plata creanţelor curente, precum şi efectele şi consecinţele neplăţii lor. Astfel, potrivit art. 5 alin. (1) pct. 21 din Legea nr. 85/2014, creditor cu creanţe curente sau creditor curent este acel creditor ce deţine creanţe certe, lichide şi exigibile, născute în timpul procedurii de insolvenţă, şi care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanţa, conform documentelor din care rezultă, iar, potrivit art. 5 alin. (1) pct. 2 din aceeaşi lege, activităţi curente reprezintă acele activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii şi operaţiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor în perioada de observaţie şi în perioada de reorganizare, în cursul normal al activităţii sale, cum ar fi: continuarea activităţilor contractate şi încheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate; efectuarea operaţiunilor de încasări şi plăţi aferente acestora; asigurarea finanţării capitalului de lucru în limite curente. În continuare, pentru creanţele curente, dispoziţiile art. 75 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, care fac parte din contextul legislativ ce reglementează situaţia acţiunilor judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executare silită şi care la data deschiderii procedurii se suspendă de drept potrivit art. 75 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, instituie o excepţie de la regula generală, respectiv nu sunt supuse suspendării prevăzute de lege acţiunile judiciare pentru determinarea existenţei şi/sau cuantumului unor creanţe asupra debitorului, născute după data deschiderii procedurii, iar pentru astfel de acţiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observaţie şi de reorganizare, cerere de plată ce va fi analizată de către administratorul judiciar, pe baza documentelor depuse, care va efectua o cercetare amănunţită pentru a stabili legitimitatea, valoarea exactă şi prioritatea fiecărei creanţe, fără ca aceste creanţe să fie înscrise în tabelul de creanţe. Astfel, în virtutea art. 102 alin. (6) din Legea nr. 85/2014, creanţele născute după data deschiderii procedurii, în perioada de observaţie sau în procedura reorganizării judiciare, vor fi plătite conform documentelor din care rezultă, nefiind necesară înscrierea la masa credală, procedură care se aplică în mod corespunzător şi pentru creanţele născute după data deschiderii procedurii de faliment. De asemenea, art. 133 alin. (4) lit. e) din aceeaşi lege dispune cu privire la faptul că atunci când se propune un plan de reorganizare, acesta trebuie să cuprindă modalitatea de achitare a creanţelor curente, în caz contrar planul putând fi respins.
    31. Prin urmare, Curtea reţine că din economia prevederilor menţionate reiese că legiuitorul asigură o protecţie sporită creditorilor deţinători de creanţe curente atât în raport cu debitorul, cât şi faţă de ceilalţi creditori, având în vedere faptul că activităţile obişnuite din care provin aceste creanţe curente concură la şansele de redresare a societăţilor aflate sub ipoteza normelor procedurilor de insolvenţă şi, de principiu, sunt diferite de celelalte creanţe. Toate aceste chestiuni sunt cuprinse în procedurile de insolvenţă reglementate de Legea nr. 85/2014 în forma sa iniţială, iar modificarea operată şi criticată în prezenta cauză vizează, astfel cum s-a arătat mai sus, procedura de urmat în cazul neplăţii creanţelor curente cu o vechime mai mare de 60 de zile şi care constă în posibilitatea începerii executării silite. Acest aspect, printre altele, a fost legiferat, astfel cum reiese din preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, cu scopul de a fi luate măsuri urgente, care să conducă la: (i) redresarea societăţilor aflate în dificultate şi menţinerea lor în circuitul economic, inclusiv la protecţia salariaţilor acestora, măsuri care să permită şi conversia, reducerea sau cesiunea creanţelor bugetare, în anumite condiţii, pentru evitarea intrării iminente în faliment a multor societăţi cu potenţial de viabilizare şi cu consecinţe grave în plan economic şi social; (ii) îmbunătăţirea recuperării creanţelor statului de la debitorii aflaţi în insolvenţă; (iii) evitarea afectării mediului concurenţial şi a bugetului de stat, prin stoparea recurgerii la procedura insolvenţei în mod abuziv şi repetat de către persoanele care folosesc procedurile respective cu scopul sustragerii de la plata impozitelor şi taxelor.
    32. Raportând considerentele de principiu referitoare la art. 1 alin. (5) din Constituţie, mai sus enunţate, la normele deduse controlului de constituţionalitate, menţionate în mod concret de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, şi care au avut înrâurire în speţe aflate pe rolul instanţelor ordinare în care a fost invocată excepţia, Curtea constată că textele criticate se circumscriu condiţiilor impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii, şi dezvoltate pe cale jurisprudenţială, întrucât (i) au un scop bine determinat, astfel cum s-a arătat mai sus, (ii) au un conţinut clar şi previzibil - reglementează situaţia creanţelor curente în cazul în care nu sunt respectate obligaţiile de plată a acestora, respectiv posibilităţile de recuperare a creanţelor curente pe care le au creditorii curenţi în cazul în care debitorul nu se conformează planului de reorganizare sau acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă şi, pe lângă solicitarea de intrare în faliment, legiuitorul instituie executarea silită pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile; (iii) sunt aduse la cunoştinţa subiecţilor ce cad sub incidenţa acestora prin publicarea actului normativ în discuţie în Monitorul Oficial al României, Partea I. Prin urmare, în discuţie sunt creanţele curente care, astfel cum s-a arătat mai sus, în contextul dat, nu se înscriu în tabelul de creanţe, fiind necesară plata acestora în cursul desfăşurării procedurii insolvenţei.
    33. Distinct de acestea, Curtea învederează că, de altfel, configurarea, prin prevederile Legii nr. 85/2014, a unor limite referitoare la exerciţiul unor drepturi ale creditorilor în procedura insolvenţei, precum şi a debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de plată apare ca justificată cu prilejul desfăşurării procedurii insolvenţei ce urmăreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor, inclusiv ale statului, respectiv a celor bugetare. Posibilitatea adoptării unui plan de reorganizare prin care anumite creanţe să nu mai fie satisfăcute este permisă în cazurile în care, printr-o evaluare a patrimoniului debitorului ajuns în stare de insolvenţă, se poate concluziona că acele creanţe, datorită rangului lor şi ordinii de preferinţă, oricum nu ar mai fi satisfăcute nici prin procedura lichidării judiciare. Astfel cum reiese din ansamblul normativ cu privire la procedurile de insolvenţă, toate creanţele creditorilor, indiferent de categoria acestora, sunt înscrise în tabelul de creanţe, însă procedura insolvenţei nu garantează recuperarea integrală a creanţelor aparţinând tuturor creditorilor. Pentru identitate de raţiune, a se vedea Decizia nr. 42 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 454 din 31 mai 2018, paragrafele 22 şi 23, şi Decizia nr. 116 din 6 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 12 mai 2014.
    34. În ceea ce priveşte principiul securităţii raporturilor juridice, Curtea constată că nici acesta nu este afectat prin normele criticate, întrucât modificările şi completările operate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 şi criticate în mod concret în cauza dedusă judecăţii, respectiv prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, sunt efectuate asupra art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, care, de principiu, prin conţinutul său, are aplicabilitate în funcţie de evoluţia situaţiei juridice a societăţii aflate în procedura insolvenţei şi de dinamica legislativă în materie. Astfel, regula este în sensul că, dacă debitorul nu se conformează planului ori se acumulează noi datorii către creditorii din cadrul procedurii de insolvenţă, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar poate solicita oricând judecătorului-sindic să dispună intrarea în faliment a debitorului, cererea judecându-se de urgenţă şi cu precădere (în termen de 30 de zile de la înregistrarea acesteia la dosarul cauzei), putând fi respinsă de către judecătorul-sindic doar în situaţia în care creanţa nu este datorată, este achitată sau debitorul încheie o convenţie de plată cu acest creditor. La aceste reguli de procedură, în contextul adoptării ordonanţei de urgenţă criticate, printre altele, s-a adăugat una nouă, ce constă în faptul că, pentru datoriile acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile se poate începe executarea silită, pentru recuperarea mai rapidă a creanţelor curente, inclusiv a celor fiscale şi bugetare, în discuţie fiind creanţele statului, motivat de necesitatea adoptării unor măsuri menite să evite folosirea procedurilor insolvenţei în mod abuziv de către unii debitori care utilizează mecanismele reglementate de legea insolvenţei cu scopul de a se sustrage de la plata sumelor datorate şi pentru a îndepărta concurenţa neloială, fiind în concordanţă atât cu interesul bugetar, cât şi cu interesul economico-social general, prin stoparea concurenţei neloiale.
    35. De altfel, art. 2 din Legea nr. 85/2014 prevede că scopul acestui act normativ este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci când este posibil, a şansei de redresare a activităţii acestuia. În aceste condiţii, configurarea, conţinutul procedural, termenele care vizează insolvenţa se realizează prin lege, sens în care prevederile art. 143 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, modificate şi completate prin art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, sunt aplicabile, de principiu, în etapa următoare deschiderii procedurii insolvenţei, respectiv în perioada de reorganizare, care are în vedere, pe de o parte, situaţia creanţelor iniţiale asumate în planul de reorganizare pentru redresarea societăţii şi acoperirea unor datorii anterioare şi, pe de altă parte, situaţia creanţelor acumulate după deschiderea procedurii, context în care se poate solicita de către oricare dintre creditori sau de către administratorul judiciar intrarea în faliment ori, după caz, se poate trece la executarea silită a datoriilor acumulate în perioada procedurii de insolvenţă care au vechime mai mare de 60 de zile. Astfel, criteriul folosit de legiuitor apare ca fiind unul obiectiv şi rezonabil, de natură a acorda o şansă suplimentară de redresare a societăţii, întrucât, până la adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, exista numai posibilitatea de intrare în faliment, ceea ce conducea oricum la imposibilitatea recuperării integrale a creanţelor.
    36. Ca atare, Curtea nu poate reţine nici pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 16 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, întrucât, pe de o parte, principiul egalităţii în drepturi nu înseamnă uniformitate, încălcarea principiului egalităţii şi nediscriminării existând atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul inegal şi mijloacele folosite, iar situaţia creditorilor creanţelor curente şi asupra cărora există posibilitatea executării silite este diferită de cea a celorlalţi creditori (Decizia nr. 20 din 24 ianuarie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 243 din 10 aprilie 2002).
    37. Pe de altă parte, cu privire la prevederile art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, Curtea învederează că acestea garantează dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, iar conţinutul şi limitele acestora sunt stabilite prin lege. De principiu, aceste limite au în vedere obiectul dreptului de proprietate şi atributele acestuia şi se instituie în vederea apărării intereselor sociale şi economice generale sau pentru apărarea drepturilor şi a libertăţilor fundamentale ale altor persoane, esenţial fiind ca prin aceasta să nu fie anihilat complet dreptul de proprietate (a se vedea şi Decizia nr. 19 din 8 aprilie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 24 mai 1993). Curtea a statuat că, în temeiul art. 44 din Constituţie, legiuitorul este competent a stabili cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel anumite limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat (Decizia nr. 59 din 17 februarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 203 din 9 martie 2004). Prin urmare, Constituţia nu garantează satisfacerea efectivă a oricărei creanţe, ci numai a creanţelor asupra statului, astfel că nu se poate reţine pretinsa încălcare a principiului egalităţii şi a dreptului de proprietate, prevederile criticate fiind în acord şi cu scopul insolvenţei, respectiv acela de instituire a unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului aflat în insolvenţă.
    38. Totodată, raportat la contextul şi litigiile în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv recuperarea unor creanţe bugetare prin executare silită şi contestaţie la această executare, este de menţionat faptul că, deşi plata impozitelor datorate statului sau aplicarea unor măsuri de executare silită a creanţelor bugetare determină în mod direct diminuarea patrimoniului persoanei căreia i se aplică aceste măsuri, nu se încalcă dispoziţiile constituţionale privind ocrotirea proprietăţii private, întrucât acestea sunt obligaţii ce decurg din prevederile Legii fundamentale. Existenţa unei obligaţii exprese a fiecărui cetăţean de a contribui prin impozite şi taxe la cheltuielile publice, prevăzută la art. 56 alin. (1) din Constituţie, şi a unei obligaţii a statului de a proteja interesele naţionale în activitatea financiară, conform art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, este justificată de necesitatea asigurării certitudinii în constituirea ritmică a resurselor financiare ale statului. Astfel, este în afară de orice îndoială că încasarea impozitelor şi a taxelor constituie sursa principală de venituri a statului, fiind una dintre expresiile cele mai evidente ale apărării intereselor naţionale pe plan financiar. Numai dacă dispune de aceste resurse bugetare, statul va fi în măsură să îşi îndeplinească obligaţiile sale faţă de cetăţeni şi operatorii economici, care sunt configurate prin alte prevederi constituţionale.
    39. De asemenea, potrivit art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică şi în condiţiile prevăzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile menţionate nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru reglementarea folosirii bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii sau a amenzilor.
    40. De altfel, şi jurisprudenţa Curţii (Comisiei) Europene a Drepturilor Omului, spre exemplu, Decizia din 10 martie 1981, pronunţată în Cauza X împotriva Belgiei, este în sensul că procedurile legale instituite în materia insolvenţei, de principiu, nu reprezintă o privare de proprietate asupra bunurilor, ci o măsură de control al folosirii acestora, în concordanţă cu interesul general, potrivit art. 1 paragraful 2 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 17 iulie 2003, pronunţată în Cauza Luordo împotriva Italiei, paragraful 67, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 787 din 3 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 14 februarie 2020, paragraful 21, sau Decizia Curţii Constituţionale nr. 40 din 30 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 565 din 5 iulie 2018, paragraful 38].
    41. Ca atare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale, de principiu, statele au o anumită marjă de apreciere cu privire la adoptarea legilor pe care le consideră necesare pentru reglementarea procedurilor insolvenţei, inclusiv de stabilire a procedurilor de recuperare a creanţelor fiscale sau bugetare, iar prevederile criticate în prezenta cauză se circumscriu acestei marje de apreciere în ceea ce priveşte interesul general.
    42. Prin urmare, având în vedere considerentele mai sus expuse, Curtea nu poate reţine pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5), ale art. 16 alin. (1), ale art. 44 alin. (1) şi (2) şi, implicit, nici ale art. 115 alin. (6) din Constituţie, astfel că excepţia de neconstituţionalitate urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
    43. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,
    CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
    În numele legii
    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Bartenders Distilleries - S.R.L. din Bucureşti, prin administrator special Cristea Valentin, în dosarele nr. 5.314/299/2019 şi nr. 6.066/299/2019 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 11.390/299/2019 al Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi în dosarele nr. 30.751/299/2018, nr. 11.440/299/2019 şi nr. 7.737/299/2018 ale Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi constată că dispoziţiile art. I pct. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul insolvenţei şi a altor acte normative [cu referire la art. 143 alin. (1) teza finală din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă], precum şi Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 88/2018, în ansamblul său, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia I civilă şi Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 10 noiembrie 2022.

                    PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                    MARIAN ENACHE
                    Magistrat-asistent,
                    Ioniţa Cochinţu

    -----

Newsletter GRATUIT

Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email

Tags: Monitorul Oficial, Acte Monitorul Oficial, Decizie, Alte Institutii, DECIZIA nr. 537 din 10 noiembrie 2022

Comentarii

Fii primul care comenteaza.

MonitorulJuridic.ro este un proiect:

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"