Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina: Cautare Twitter Facebook

Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
procedur din 7 aprilie 2025

‹‹ Pagina 50 din 142

Monitorul Oficial 922 din 07 Octombrie 2025 (M. Of. 922/2025)

 SENTINŢA nr. 57 din 27 aprilie 2023 referitoare la Ordinul privind aprobarea Instrucţiunilor pentru evaluarea efectivelor unor specii de faună cinegetică admise la vânătoare. Fundamentare precară a ordinului, contrară art. 6, art. 7 şi art. 20 din Legea nr. 24/2000. Încălcarea Directivei 2009/147/CE a Consiliului - Directiva „Păsări“. Anularea ordinului EMITENT: Curtea de Apel Braşov - Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 922 din 7 octombrie 2025

Dosar nr. 687/64/2022completul compus din:preşedinte: tiberiu-adrian vîrgolici - judecătorgrefier: mihaela cincanpentru astăzi fiind amânată pronunţarea asupra acţiunii formulate de reclamanta asociaţia „alianţa pentru combaterea abuzurilor“ în contradictoriu cu pârâtul ministerul mediului, apelor şi pădurilor, prin ministru, având ca obiect „anulare act administrativ“.dezbaterile în cauza de faţă au avut loc în şedinţa publică din data de 30.03.2023, potrivit celor consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, iar instanţa, în vederea deliberării, în baza art. 396 alin. (1) şi (2) din codul de procedură civilă, a amânat pronunţarea pentru data de 6.04.2023, 13.04.2023, apoi pentru ...

Monitorul Oficial 923 din 07 Octombrie 2025 (M. Of. 923/2025)

 ORDIN nr. 422 din 3 octombrie 2025 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar nr. 287/2025 privind aprobarea taxelor şi cotizaţiilor datorate de persoanele care doresc înscrierea la stagiu, stagiarii în activitatea de audit financiar, auditorii financiari şi firmele de audit autorizaţi/autorizate în România sau în alt stat membru, auditorii financiari şi entităţile de audit din ţări terţe EMITENT: Autoritatea pentru Supravegherea Publică a Activităţii de Audit Statutar PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 923 din 7 octombrie 2025

În temeiul prevederilor legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 207/2015 privind codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 14-17, 77 şi 85 din legea nr. 162/2017 privind auditul statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale consolidate şi de modificare a unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare, preşedintele autorităţii pentru supravegherea publică a activităţii de audit statutar emite prezentul ordin.art. iordinul preşedintelui autorităţii pentru supravegherea publică a activităţii de audit statutar nr. 287/2025 privind aprobarea taxelor şi cotizaţiilor datorate de persoanele care doresc înscrierea la stagiu, stagiarii ...

 ACORD din 4 aprilie 2023 între Guvernul României şi Guvernul Ungariei privind stabilirea conexiunii drumului expres Salonta - frontiera de stat (RO) şi Békéscsaba - Méhkerék - frontiera de stat (H) EMITENT: Act Internaţional PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 923 din 7 octombrie 2025

──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 822 din 2 octombrie 2025, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 923 din 7 octombrie 2025.──────────guvernul româniei şi guvernul ungariei (denumite în continuare „părţi contractante“),urmărind promovarea reciprocă şi consolidarea în continuare a relaţiilor reciproce de bună vecinătate şi prietenie, precum şi extinderea cooperării în domeniul relaţiilor economice bilaterale, comerţului internaţional, turismului şi transporturilor,intenţionând în mod deosebit să dezvolte condiţiile necesare pentru un trafic internaţional şi bilateral rutier fluent în zona frontierei de stat româno-ungare,ţinând cont de legislaţia uniunii europene privind dezvoltarea infrastructurii rutiere şi de necesitatea asigurării condiţiilor pentru o dezvoltare durabilă, prin ...

Monitorul Oficial 919 din 06 Octombrie 2025 (M. Of. 919/2025)

 DECIZIA nr. 272 din 29 mai 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 7 lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 919 din 6 octombrie 2025

┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...

Monitorul Oficial 918 din 06 Octombrie 2025 (M. Of. 918/2025)

 DECIZIA nr. 267 din 30 iunie 2025 referitoare la beneficierea de către profesorii itineranţi/de sprijin de reducerea normei didactice de predare cu două ore săptămânal, la cerere, fără diminuarea salariului, potrivit art. 207 alin. (11) din Legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 918 din 6 octombrie 2025

Dosar nr. 3.013/1/2024 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...

Monitorul Oficial 912 din 03 Octombrie 2025 (M. Of. 912/2025)

 DECIZIA nr. 232 din 16 iunie 2025 referitoare la compensarea muncii prestate sâmbăta şi/sau duminica, în bani sau timp liber EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 912 din 3 octombrie 2025

Dosar nr. 2.842/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...

Monitorul Oficial 911 din 03 Octombrie 2025 (M. Of. 911/2025)

 DECIZIA nr. 268 din 30 iunie 2025 referitoare la obligarea la plata daunelor-interese sub forma dobânzii legale aferente sumelor datorate şi care au fost achitate doar parţial de către Ministerul Justiţiei EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 911 din 3 octombrie 2025

Dosar nr. 3.048/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...

Monitorul Oficial 903 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 903/2025)

 DECIZIA nr. 252 din 23 iunie 2025 referitoare la interpretarea art. 2 alin. (2) teza I şi art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 111/2010 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 903 din 2 octombrie 2025

Dosar nr. 534/1/2025┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena │- preşedintele secţiei ...

Monitorul Oficial 906 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 906/2025)

 DECIZIA nr. 278 din 30 iunie 2025 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi alin. (1^2) din Legea nr. 360/2002 privind Statutul poliţistului, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 906 din 2 octombrie 2025

Dosar nr. 420/1/2025 ┌───────────────┬──────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu │casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├───────────────┼──────────────────────┤│carmen elena ...

Monitorul Oficial 905 din 02 Octombrie 2025 (M. Of. 905/2025)

 DECIZIA nr. 262 din 23 iunie 2025 referitoare la interpretarea prevederilor art. 706 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 905 din 2 octombrie 2025

Dosar nr. 353/1/2025 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...

‹‹ Pagina 50 din 142
Cautare document
Club Legislatia Muncii
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5
 

Atentie, Juristi!

 5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "
5 Modele de Contracte Civile si Acte Comerciale"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016