Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
preciz ri din 3 martie 2011
Monitorul Oficial 625 bis din 16 August 2016 (M. Of. 625 bis/2016)
REGULAMENTUL din 24 iunie 2016 Parcului Natural Munţii Maramureşului, al sitului de importanţă comunitară ROSCI0124 Munţii Maramureşului, al ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0131 Munţii Maramureşului şi al ariilor naturale protejate de interes naţional suprapuse EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 625 bis din 16 august 2016
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.157 din 24 iunie 2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 625 din 16 august 2016────────── art. 1(1) parcul natural munţii maramureşului, înfiinţat prin hotărârea guvernului nr. 2151/2004 privind instituirea regimului de arie naturală protejată pentru noi zone, este arie naturală protejată de interes naţional, fiind încadrat, conform ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 49/2011, cu modificările şi completările ulterioare la categoria parcuri naturale, corespunzătoare categoriei a v-a a uniunii ...
PLAN DE MANAGEMENT din 24 iunie 2016 al Parcului Natural Munţii Maramureşului, al sitului de importanţă comunitară ROSCI0124 Munţii Maramureşului, al ariei de protecţie specială avifaunistică ROSPA0131 Munţii Maramureşului şi al ariilor naturale protejate de interes naţional suprapuse EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 625 bis din 16 august 2016
──────────aprobat prin ordinul nr. 1.157 din 24 iunie 2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i nr. 625 din 16 august 2016──────────cuprinscapitolul 1. introducere Şi context1.1. scurtă descriere a planului1.2. scurtă descriere a parcului natural munţii maramureşului1.3. cadrul legal referitor la parcul natural munţii maramureşului şi la elaborarea planului de management1.4. procesul de elaborare a planului de management1.5. proceduri de modificare a planului de management1.6. proceduri de implementare a planului de management1.7. regulamentul ariei naturale protejatecapitolul 2. descrierea ariei naturale protejate2.1. informaţii generale2.1.1. localizarea ariei naturale protejate2.1.2. limitele ariei naturale protejate2.1.3. zonarea internă a ariei naturale protejate2.1.4. suprapuneri cu ...
Monitorul Oficial 579 bis din 29 Iulie 2016 (M. Of. 579 bis/2016)
ANEXE din 21 iulie 2016 la Ordinul nr. 452/2016 (Anexele nr. 1-8) EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 579 bis din 29 iulie 2016
Anexa 1-a casa de asigurări de sănătate.............................furnizorul de servicii medicale reprezentantul legal al furnizorului............................. .....................................localitate .................. medic de familie ....................judeţ ....................... (nume prenume) cnp medic de familie ................i. lista persoanelor asigurate beneficiare ale pachetului de servicii medicale de bazĂ*font 7*grupa de vârstă ................*)┌────┬───────────────────┬─────────────────────┬────────────┬─────────┬───────────────────┬──────────┬────────────┐│nr. │numele şi prenumele│cod numeric personal/│ adresa │ vârsta ...
Monitorul Oficial 597 bis din 05 August 2016 (M. Of. 597 bis/2016)
PROCEDURĂ din 26 iulie 2016 de implementare a schemei de ajutor de minimis prevăzute în cadrul Programului pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri - PO.IP-06 - Revizia 0 EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI RELAŢIILOR CU MEDIUL DE AFACERI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 597 bis din 5 august 2016
──────────aprobată de ordinul viceprim-ministrului, ministrul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri, nr. 839/2016 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 597 din 5 august 2016.──────────1. obiectivul programuluiprogramul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, denumit în continuare program, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul economiei, comerţului şi relaţiilor cu mediul de afaceri (mecrma), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi oficiile teritoriale pentru întreprinderi mici şi mijlocii şi cooperaţie (otimmc), în conformitate cu:- prevederile ...
Monitorul Oficial 675 din 01 Septembrie 2016 (M. Of. 675/2016)
NORME METODOLOGICE din 25 august 2016 privind avizarea şi autorizarea de securitate la incendiu şi protecţie civilă EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 675 din 1 septembrie 2016
──────────*) aprobate prin ordinul nr. 129 din 25 august 2016, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 675 din 1 septembrie 2016.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) În sensul prezentelor norme metodologice, termenii şi expresiile au următoarele semnificaţii:a) aviz de protecţie civilă - act emis în baza legii de către inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/bucureşti-ilfov, denumite în continuare inspectorate judeţene, după verificarea de conformitate cu prevederile reglementărilor tehnice în vigoare a măsurilor adoptate în documentaţiile tehnice ale lucrărilor de construcţii, pentru realizarea adăposturilor de protecţie civilă sau a punctelor de comandă;b) autorizaţie de protecţie civilă - act emis în ...
Monitorul Oficial 633 din 18 August 2016 (M. Of. 633/2016)
DECIZIE nr. 344 din 24 mai 2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. VII la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în interpretarea dată prin Decizia nr. 1 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi ale art. 51 lit. a)-c) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 633 din 18 august 2016
Cu participarea reprezentantului ministerului public, procuror liviu drăgănescu.1. pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din anexa nr. vii la legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 51 lit. a)-c) din legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, excepţie ridicată de andrei ion florin în dosarul nr. 8.522/105/2014 al tribunalului prahova - secţia i civilă şi care formează obiectul dosarului curţii constituţionale nr. 1.701d/2015.2. la apelul nominal răspunde consilierul juridic mihai cosmin tiu, cu delegaţie la dosar pentru inspectoratul judeţean de poliţie prahova. ...
Monitorul Oficial 616 din 11 August 2016 (M. Of. 616/2016)
NORME METODOLOGICE din 27 iulie 2016 de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 11 august 2016 ────────── Aprobate prin Ordinul nr. M.88 din 27 iulie 2016, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 11 august 2016. ──────────
Cap. i dispoziţii generaleart. 1 prezentele norme metodologice reglementează modul de aplicare, în ministerul apărării naţionale, a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, aprobată cu modificări prin legea nr. 111/2007, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 82/2006.art. 2 (1) prin misiuni cu potenţial ridicat de risc, desfăşurate pe teritoriul statului român, în sensul prevederilor art. 2 lit. b) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 82/2006, se înţeleg următoarele tipuri de misiuni efectuate ...
ORDIN nr. M.88 din 27 iulie 2016 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat EMITENT: MINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 616 din 11 august 2016
Având în vedere prevederile art. ii din legea nr. 41/2009 pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 71/2008 privind modificarea şi completarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 82/2006 pentru recunoaşterea meritelor personalului armatei participant la acţiuni militare şi acordarea unor drepturi acestuia şi urmaşilor celui decedat, prevăzute ...
Monitorul Oficial 602 din 08 August 2016 (M. Of. 602/2016)
SENTINŢĂ nr. 68 din 17 martie 2014 privind dispunerea revocării în parte a Ordinului ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 1.640/2012 şi Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor şi infrastructurii nr. 240/1.614/2012, respectiv a articolului II anexa 2, punctele 6 şi 9 EMITENT: CURTEA DE APEL TIMIŞOARA - SECŢIA CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 602 din 8 august 2016
Dosar nr. 259/59/2013-01.03.2013preşedinte - monica istrategrefier - janina creţans-a luat în examinare acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta s.c. transdara - s.a., în contradictoriu cu pârâţii ministerul afacerilor interne, ministerul transporturilor şi infrastructurii, autoritatea rutieră română a.r.r. şi ministerul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, având ca obiect anulare act administrativ.mersul dezbaterilor a fost consemnat în Încheierea de şedinţă din 10.03.2014, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.curtea,deliberând, constată următoarele:prin cererea înregistrată pe rolul curţii de apel timişoara la data de 01.03.2013 cu nr. 259/59/2013, reclamanta s.c. transdara - s.a. a chemat în judecată ...
Monitorul Oficial 579 din 29 Iulie 2016 (M. Of. 579/2016)
ORDIN nr. 452 din 21 iulie 2016 pentru aprobarea documentelor justificative privind raportarea activităţii realizate de către furnizorii de servicii medicale şi medicamente - formulare unice pe ţară, fără regim special EMITENT: CASA NAŢIONALĂ DE ASIGURĂRI DE SĂNĂTATE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 579 din 29 iulie 2016
Având în vedere referatul de aprobare al direcţiei generale relaţii contractuale a casei naţionale de asigurări de sănătate nr. drc 314 din 21 iulie 2016,în temeiul prevederilor:- art. 179 din anexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 161/2016 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2016-2017, cu modificările şi completările ulterioare;- ordinului ministrului sănătăţii şi al preşedintelui casei naţionale de asigurări de sănătate nr. 763/377/2016 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare în anul 2016 a hotărârii guvernului ...








