Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonanta nr 48 din 25 iulie 2002
Monitorul Oficial 661 din 18 Septembrie 2003 (M. Of. 661/2003)
ORDIN nr. 318 din 5 septembrie 2003 pentru aprobarea Normelor cu privire la natura, continutul, originea, fabricarea, etichetarea si marcarea unor produse din cacao si ciocolata destinate consumului uman EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA PENTRU PROTECTIA CONSUMATORILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 661 din 18 septembrie 2003
Vazand referatul de aprobare nr. 125.825 din 10 aprilie 2003, întocmit de direcţia generalã de implementare, reglementare şi de management al resurselor biotehnologice, având în vedere prevederile art. 34 din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 97/2001 privind reglementarea producţiei, circulaţiei şi comercializãrii alimentelor, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 57/2002 , în temeiul hotãrârii guvernului nr. 739/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii, pãdurilor, apelor şi mediului, al hotãrârii guvernului nr. 743/2003 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sãnãtãţii, şi al hotãrârii guvernului nr. 755/2003 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii ...
Monitorul Oficial 653 din 15 Septembrie 2003 (M. Of. 653/2003)
LEGE nr. 345 din 1 iunie 2002 (*republicata*) privind taxa pe valoarea adaugata*) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 653 din 15 septembrie 2003
----------------- *) republicatã în temeiul art. xiv lit. e) din ordonanta guvernului nr. 36/2003 privind corelarea unor dispoziţii din legislaţia financiar-fiscalã, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 68 din 2 februarie 2003, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 232/2003 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 373 din 31 mai 2003, dându-se textelor o noua numerotare. legea nr. 345/2002 a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 371 din 1 iunie 2002. cap. i sfera ...
Monitorul Oficial 643 din 10 Septembrie 2003 (M. Of. 643/2003)
HOTARARE nr. 1.039 din 28 august 2003 privind stabilirea cerintelor referitoare la etichetarea si eficienta energetica a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piata EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 643 din 10 septembrie 2003
HotĂ?rÂre nr. 1.039 din 28 august 2003 privind stabilirea cerinţelor referitoare la etichetarea şi eficienta energetica a aparatelor frigorifice de uz casnic pentru introducerea lor pe piata emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 643 din 10 septembrie 2003 În temeiul art. 107 din constituţie, al art. 5 din legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi al art. 8 din legea nr. 199/2000 privind utilizarea eficienta a energiei, republicatã, cu modificãrile şi completãrile ...
Monitorul Oficial 645 din 10 Septembrie 2003 (M. Of. 645/2003)
DECIZIE nr. 303 din 10 iulie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 si 12 din Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6 martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in prizonieri, republicat, cu modificarile ulterioare EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 645 din 10 septembrie 2003
Nicolae popa - preşedinte costica bulai - judecãtor nicolae cochinescu - judecãtor constantin doldur - judecãtor kozsokar gabor - judecãtor petre ninosu - judecãtor Şerban viorel stanoiu - judecãtor lucian stangu ...
Monitorul Oficial 636 din 05 Septembrie 2003 (M. Of. 636/2003)
DECIZIE nr. 365 din 5 august 2003 referitoare la stabilirea sanctiunilor pentru incalcarea prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 de catre Societatea Comerciala ASITRANS - S.A. Asigurari Reasigurari EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 5 septembrie 2003
Comisia consiliului concurentei i. În baza: 1. decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor consiliului concurentei; 2. legii concurentei nr. 21/1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 88 din 30 aprilie 1996; 3. regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura a consiliului concurentei, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 bis din 25 martie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; 4. regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale, publicat ...
DECIZIE nr. 364 din 5 august 2003 referitoare la stabilirea sanctiunilor pentru incalcarea prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 de catre Societatea de Asigurare Reasigurare ARDAF - S.A. EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 636 din 5 septembrie 2003
Comisia consiliului concurentei i. În baza: 1. decretului nr. 1.075 din 21 decembrie 2001 privind numirea membrilor consiliului concurentei; 2. legii concurentei nr. 21/1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 88 din 30 aprilie 1996; 3. regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al consiliului concurentei, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 bis din 25 martie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; 4. regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din legea concurentei nr. 21/1996 , ...
Monitorul Oficial 631 din 03 Septembrie 2003 (M. Of. 631/2003)
DECIZIE nr. 362 din 5 august 2003 referitoare la stabilirea sanctiunilor pentru incalcarea prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 de catre Societatea Comerciala Asigurare Reasigurare AGI ROMANIA - S.A. EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 631 din 3 septembrie 2003
Comisia consiliului concurentei i. În baza: 1. decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor consiliului concurentei; 2. legii concurentei nr. 21/1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 88 din 30 aprilie 1996; 3. regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al consiliului concurentei, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 bis din 25 martie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; 4. regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale, publicat ...
Monitorul Oficial 630 din 03 Septembrie 2003 (M. Of. 630/2003)
DECIZIE nr. 367 din 5 august 2003 referitoare la stabilirea sanctiunilor pentru incalcarea prevederilor Legii concurentei nr. 21/1996 de catre Societatea Comerciala ALLIANZ TIRIAC Asigurari - S.A. EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 630 din 3 septembrie 2003
Comisia consiliului concurentei i. În baza: 1. decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor consiliului concurentei; 2. legii concurentei nr. 21/1996 , publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 88 din 30 aprilie 1996; 3. regulamentului de organizare, funcţionare şi procedura al consiliului concurentei, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 50 bis din 25 martie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; 4. regulamentului pentru aplicarea prevederilor art. 5 şi 6 din legea concurentei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurentiale, publicat ...
Monitorul Oficial 627 din 02 Septembrie 2003 (M. Of. 627/2003)
LEGE nr. 192 din 19 aprilie 2001 (*republicata*) privind fondul piscicol, pescuitul si acvacultura EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 627 din 2 septembrie 2003
----------- *) republicatã în temeiul art. iii din ordonanta de urgenta a guvernului nr. 76/2002 pentru modificarea şi completarea legii nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 455 din 27 iunie 2002, dându-se articolelor o noua numerotare. legea nr. 192/2001 privind fondul piscicol, pescuitul şi acvacultura a fost publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 200 din 20 aprilie 2001 şi a fost modificatã şi completatã ulterior prin ordonanta de urgenta a guvernului nr. 76/2002 , publicatã în monitorul ...
Monitorul Oficial 626 din 02 Septembrie 2003 (M. Of. 626/2003)
LEGE nr. 60 din 29 octombrie 1974 (*republicata*) LEGEA SANITARA VETERINARA*) EMITENT: MAREA ADUNARE NATIONALA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 626 din 2 septembrie 2003
--------------- *) republicatã în temeiul art. iii din ordonanta guvernului nr. 62/2001 pentru completarea legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , introdus prin legea nr. 758/2001 privind aprobarea ordonanţei guvernului nr. 62/2001 pentru completarea legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , dându-se textelor o noua numerotare. legea sanitarã veterinara nr. 60/1974 a fost republicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 266 din 30 decembrie 1991 şi a fost modificatã şi completatã prin: - ordonanta guvernului nr. 104/1998 pentru modificarea legii sanitare veterinare nr. 60/1974 , publicatã ...