Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordonan nr 63 din 5 august 2004
Monitorul Oficial 944 din 22 Noiembrie 2006 (M. Of. 944/2006)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activitatii practicienilor in insolventa EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 944 din 22 noiembrie 2006
Având în vedere cã, în absenţa unei reglementãri adaptate a profesiei de practician în insolvenţã, aplicarea noilor prevederi ale legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 359 din 21 aprilie 2006, act normativ intrat în vigoare la 20 iulie 2006, este extrem de dificilã, având în vedere necesitatea creãrii, într-un termen cât mai scurt, a cadrului legal care sã permitã actualei uniuni a practicienilor în reorganizare şi lichidare sã preia şi sã gestioneze în mod transparent fondul de lichidare, având în vedere, de asemenea, cã ...
Monitorul Oficial 897 din 03 Noiembrie 2006 (M. Of. 897/2006)
ORDIN nr. 1.121 din 10 octombrie 2006 privind modificarea anexei la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, al ministrului administratiei si internelor, al ministrului mediului si gospodaririi apelor, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004 pentru aprobarea posturilor de inspectie la frontiera stabilite pentru importul, exportul si tranzitul tipurilor de marfuri supuse controalelor veterinare, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR, CONSTRUCTIILOR SI TURISMULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 3 noiembrie 2006
În temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 215/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a româniei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 243/2002 , cu modificãrile ulterioare, în temeiul ordonanţei guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontierã organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul ...
ORDIN nr. 1.036 din 26 septembrie 2006 privind modificarea anexei la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, al ministrului administratiei si internelor, al ministrului mediului si gospodaririi apelor, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004 pentru aprobarea posturilor de inspectie la frontiera stabilite pentru importul, exportul si tranzitul tipurilor de marfuri supuse controalelor veterinare, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 3 noiembrie 2006
În temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 215/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a româniei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 243/2002 , cu modificãrile ulterioare, în temeiul ordonanţei guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontierã organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul ...
ORDIN nr. 645 din 14 septembrie 2006 privind modificarea anexei la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, al ministrului administratiei si internelor, al ministrului mediului si gospodaririi apelor, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004 pentru aprobarea posturilor de inspectie la frontiera stabilite pentru importul, exportul si tranzitul tipurilor de marfuri supuse controalelor veterinare, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII, PADURILOR SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 3 noiembrie 2006
În temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 215/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a româniei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 243/2002 , cu modificãrile ulterioare, în temeiul ordonanţei guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontierã organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul ...
ORDIN nr. 52.648 din 2 octombrie 2006 privind modificarea anexei la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, al ministrului administratiei si internelor, al ministrului mediului si gospodaririi apelor, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004 pentru aprobarea posturilor de inspectie la frontiera stabilite pentru importul, exportul si tranzitul tipurilor de marfuri supuse controalelor veterinare, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE - AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA - AUTORITATEA NATIONALA A VAMILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 3 noiembrie 2006
În temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 215/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a româniei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 243/2002 , cu modificãrile ulterioare, în temeiul ordonanţei guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontierã organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul ...
ORDIN nr. 1.457 din 25 septembrie 2006 privind modificarea anexei la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, al ministrului administratiei si internelor, al ministrului mediului si gospodaririi apelor, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004 pentru aprobarea posturilor de inspectie la frontiera stabilite pentru importul, exportul si tranzitul tipurilor de marfuri supuse controalelor veterinare, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 3 noiembrie 2006
În temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 215/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a româniei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 243/2002 , cu modificãrile ulterioare, în temeiul ordonanţei guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontierã organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul ...
ORDIN nr. 178 din 9 august 2006 privind modificarea anexei la Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale Sanitare Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor, al ministrului administratiei si internelor, al ministrului mediului si gospodaririi apelor, al ministrului transporturilor, constructiilor si turismului si al ministrului agriculturii, padurilor si dezvoltarii rurale nr. 30/366/337/1.511/577/2004 pentru aprobarea posturilor de inspectie la frontiera stabilite pentru importul, exportul si tranzitul tipurilor de marfuri supuse controalelor veterinare, cu modificarile si completarile ulterioare EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 897 din 3 noiembrie 2006
În temeiul prevederilor art. 40 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activitãţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 215/2004 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale art. 20 alin. (3) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 105/2001 privind frontiera de stat a româniei, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 243/2002 , cu modificãrile ulterioare, în temeiul ordonanţei guvernului nr. 83/2003 privind aprobarea posturilor de inspecţie la frontierã organizate în punctele de trecere a frontierei stabilite pentru importul, exportul şi tranzitul ...
Monitorul Oficial 827 din 09 Octombrie 2006 (M. Of. 827/2006)
ORDONANTA DE URGENTA nr. 74 din 20 septembrie 2006 pentru modificarea si completarea Ordonantei Guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 827 din 9 octombrie 2006
OrdonanŢÃ de urgenŢÃ nr. 74 din 20 septembrie 2006 pentru modificarea şi completarea ordonanţei guvernului nr. 42/1997 privind transportul naval emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 827 din 9 octombrie 2006 având în vedere recomandãrile experţilor comunitãţii europene în legãturã cu armonizarea legislaţiei naţionale cu legislaţia comunitarã privind transporturile maritime şi pe cãile navigabile interioare, care au condus la necesitatea modificãrii legislaţiei în ceea ce priveşte înmatricularea navelor maritime şi a navelor de navigaţie interioarã în registrele matricole şi ...
Monitorul Oficial 795 din 21 Septembrie 2006 (M. Of. 795/2006)
ORDIN nr. 1.427 din 11 septembrie 2006 pentru aprobarea procedurilor de codificare a atentionarilor si avertizarilor meteorologice si a avertizarilor si alertelor hidrologice EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 21 septembrie 2006
În baza prevederilor art. 6 lit. g) şi ale art. 9 din legea nr. 139/2000 privind activitatea de meteorologie, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 3 alin. 2 lit. d) şi e) din legea nr. 216/2004 privind înfiinţarea administraţiei naţionale de meteorologie, în temeiul prevederilor art. 3 alin. 2 lit. c) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 107/2002 privind înfiinţarea administraţiei naţionale "apele române", aprobatã cu modificãri prin legea nr. 404/2003 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având în vedere prevederile art. 1, art. 3 lit. a) şi ale ...
ORDIN nr. 823 din 15 august 2006 pentru aprobarea procedurilor de codificare a atentionarilor si avertizarilor meteorologice si a avertizarilor si alertelor hidrologice EMITENT: MINISTERUL MEDIULUI SI GOSPODARIRII APELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 795 din 21 septembrie 2006