Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordinul nr m 120 din 16 decembrie 2015
Monitorul Oficial 628 bis din 02 August 2017 (M. Of. 628 bis/2017)
METODOLOGIA din 16 mai 2017 de şcolarizare a românilor de pretutindeni în învăţământul preuniversitar de stat din România, pe locuri de studii fără plata taxelor de şcolarizare, dar cu bursă, respectiv fără plata taxelor de şcolarizare, dar fără bursă începând cu anul şcolar 2017 - 2018 EMITENT: Ministerul Educaţiei Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 bis din 2 august 2017
──────────aprobată prin ordinul nr. 3.900/a10/2.046/c/129/2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 628 din 2 august 2017.──────────dispoziţii generaleart. 1(1) din categoria românilor de pretutindeni, fac parte, în conformitate cu prevederile legii nr. 299/2007 privind sprijinul acordat românilor de pretutindeni, republicată, cu modificările şi completările ulterioare:a) persoanele care îşi asumă în mod liber identitatea culturală română, persoanele de origine română şi cele aparţinând filonului lingvistic şi cultural românesc, care locuiesc în afara frontierelor româniei, indiferent de etnonimul folosit (armâni, armânji, aromâni, basarabeni, bucovineni, cuţovlahi, daco-români, fărşeroţi, herţeni, istro-români, latini dunăreni, macedoromâni, macedo-români, maramureşeni, megleniţi, megleno-români, moldoveni, moldovlahi, rrămâni, rumâni, valahi, vlahi, vlasi, ...
Monitorul Oficial 460 bis din 20 Iunie 2017 (M. Of. 460 bis/2017)
GHIDUL SOLICITANTULUI din 18 mai 2017 aferent măsurii I.22 Valoarea adăugată, calitatea produselor şi utilizarea capturilor nedorite din Programul operaţional pentru pescuit şi afaceri maritime 2014 - 2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 460 bis din 20 iunie 2017
──────────aprobat prin ordinul nr. 157 din 18 mai 2017, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 460 din 20 iunie 2017.────────── (a se vedea imaginea asociată) programul operaŢional pentru pescuit Şi afaceri maritime 2014 - 2020 prioritatea uniunii europene 1promovarea pescuitului sustenabil din punctul de vedere al mediului, eficient din punctul de vedere al utilizĂrii resurselor, inovator, competitiv Şi bazat pe cunoaŞtere ghidul solicitantuluiobiectiv specific 1.4 - sporirea competitivităţii şi a viabilităţii întreprinderilor din domeniul pescuitului, inclusiv a flotei costiere la scară mică şi îmbunătăţirea siguranţei sau a condiţiilor de lucru.măsura i.22: valoarea adăugată, calitatea produselor şi utilizarea capturilor nedoritetipul apelului: competitiv, ...
Monitorul Oficial 627 din 02 August 2017 (M. Of. 627/2017)
ORDIN nr. 263 din 27 iulie 2017 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.727/2015 pentru aprobarea Procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a formularisticii necesare aplicării schemei de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 2 august 2017
văzând referatul de aprobare nr. 259.033 din 22 iunie 2017 al direcţiei generale politici agricole din cadrul ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, în temeiul art. 9 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea sistemului national antigrindină şi de creştere a precipitaţiilor, cu modificările ulterioare, ministrul agriculturii şi dezvoltării rurale emite următorul ordin: art. i anexa la ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1.727/2015 pentru aprobarea procedurilor specifice de implementare şi control, precum şi a ...
Monitorul Oficial 617 din 31 Iulie 2017 (M. Of. 617/2017)
INSTRUCŢIUNE nr. 2 din 20 iunie 2017 privind întocmirea şi depunerea raportării contabile la 30 iunie 2017 de către Fondul de garantare a asiguraţilor EMITENT: Fondul de Garantare a Asiguraţilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 617 din 31 iulie 2017
În conformitate cu prevederile art. 24 lit. a) pct. (vii) şi art. 30 din legea nr. 213/2015 privind fondul de garantare a asiguraţilor, în baza prevederilor art. 9 lit. h) din statutul fondului de garantare a asiguraţilor*), a prevederilor din reglementările contabile aferente situaţiilor financiare anuale aplicabile fondului de garantare a asiguraţilor, aprobate prin norma autorităţii de supraveghere financiară nr. 15/2016, a prevederilor din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,──────────*) statutul fondului de garantare a asiguraţilor nu a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i.────────── fondul de garantare a asiguraţilor emite următoarea instrucţiune: ...
Monitorul Oficial 597 din 25 Iulie 2017 (M. Of. 597/2017)
NORME METODOLOGICE din 13 iulie 2017 de aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 8/2017 privind lansarea în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat a Programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici români, cu finanţare de la bugetul de stat, pentru perioada 2017-2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 25 iulie 2017
──────────*) aprobate prin hotărârea guvernului nr. 503 din 13 iulie 2017, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 597 din 25 iulie 2017.────────── art. 1 scopul prezentelor norme metodologice îl reprezintă reglementarea modului de instituire a unei scheme de ajutor de minimis, denumită în continuare schemă, pentru susţinerea accesului pe pieţe externe a operatorilor economici români eligibili conform art. 5 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 8/2017, denumiţi în continuare imm-uri, prin acordarea de ajutoare de minimis pentru acoperirea unor categorii de cheltuieli în vederea internaţionalizării.art. 2(1) obiectivul programului de susţinere a internaţionalizării operatorilor economici ...
Monitorul Oficial 560 din 14 Iulie 2017 (M. Of. 560/2017)
DECIZIA nr. 40 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 125/2014 privind scutirea de la plată a unor debite provenite din pensii EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 560 din 14 iulie 2017
Dosar nr. 80/1/2017 ┌──────────┬───────────────────────────┐│iulia │- preşedintele Înaltei ││cristina │curţi de casaţie şi ││tarcea │justiţie - preşedintele ││ │completului │├──────────┼───────────────────────────┤│lavinia │- preşedintele delegat al ││curelea │secţiei i civile │├──────────┼───────────────────────────┤│eugenia │- preşedintele secţiei a ...
Monitorul Oficial 3 din 07 Iulie 2017 (M. Of. 3/2017)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ nr. 503 din 21 iunie 2017 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate "Învăţământ Superior" EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 3 din 7 iulie 2017
Înregistrat la m.c.p.d.s. - d.d.s. sub nr. 503 din data de 21.06.2017 În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, a dispoziţiilor art. 128, 132, 137, 138 şi art. 141 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi al pct. 26 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate stabilite conform legii dialogului social nr. 62/2011, a intervenit următorul contract colectiv de muncă la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei naţionale şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater. cap. ...
Monitorul Oficial 514 din 04 Iulie 2017 (M. Of. 514/2017)
ORDIN nr. 683 din 19 iunie 2017 privind aprobarea tarifelor pentru prestaţiile de activităţi specifice efectuate de Autoritatea Feroviară Română - AFER EMITENT: Ministerul Transporturilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 514 din 4 iulie 2017
În temeiul prevederilor art. 16 lit. l) din regulamentul de organizare şi funcţionare a autorităţii feroviare române - afer, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 626/1998 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii feroviare române - afer, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 2 pct. 15 şi art. 5 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 21/2015 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul transporturilor emite următorul ordin:art. 1se aprobă tarifele pentru prestaţiile de activităţi specifice efectuate de autoritatea feroviară română - afer, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2autoritatea feroviară română - afer va duce la îndeplinire ...
Monitorul Oficial 492 din 28 Iunie 2017 (M. Of. 492/2017)
LEGE-CADRU nr. 153 din 28 iunie 2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 492 din 28 iunie 2017
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generalesecŢiunea 1dispoziţii comuneart. 1obiectul de reglementare(1) prezenta lege are ca obiect de reglementare stabilirea unui sistem de salarizare pentru personalul din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului.(2) prezenta lege creează cadrul legislativ pentru:a) dezvoltarea unui sistem de fundamentare a politicilor salariale în sectorul bugetar şi de supraveghere a aplicării acestora;b) dezvoltarea unui sistem de distribuire a resurselor bugetare alocate pentru cheltuielile de personal, prin stabilirea salariilor de bază în sectorul bugetar, în vederea promovării performanţei individuale;c) remunerarea persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică.(3) Începând cu data intrării în vigoare ...
Monitorul Oficial 471 din 22 Iunie 2017 (M. Of. 471/2017)
DECIZIA nr. 31 din 15 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 492 din Codul civil de la 1864 (art. 577 din actualul Cod civil), în raport cu dispoziţiile art. 35 din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 471 din 22 iunie 2017
Dosar nr. 4.152/1/2016 ┌────────────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│gabriela elena bogasiu │- vicepreşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie, preşedintele completului │├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│doina popescu │- pentru preşedintele delegat al secţiei i civile │├────────────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│rodica dorin │- pentru preşedintele ...








