Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 997 din 11 noiembrie 2008
Monitorul Oficial 640 din 29 Septembrie 2009 (M. Of. 640/2009)
PROGRAMUL DE IARNA IN DOMENIUL ENERGETIC din 23 septembrie 2009 pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 - sinteza EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
Programul de iarnã în domeniul energetic, denumit în continuare program de iarnã, are ca obiectiv principal evaluarea consumului de energie electricã şi termicã al ţãrii în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010, pentru satisfacerea acestuia în condiţii de calitate şi siguranţã în alimentare şi funcţionare sigurã şi stabilã a sistemului electroenergetic naţional. documentul a fost întocmit atât pe baza evoluţiei consumului realizat în anii anteriori, cât şi al celui realizat dupã declanşarea crizei economice şi financiare, ţinându-se seama, totodatã, de dimensionarea corespunzãtoare şi în acelaşi timp necesarã a stocurilor la data de 1 octombrie 2009. În acest ...
HOTARARE nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea Programului de iarna in domeniul energetic pentru asigurarea functionarii in conditii de siguranta si stabilitate a Sistemului Electroenergetic National in perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 640 din 29 septembrie 2009
HotĂ?rÂre nr. 1.038 din 23 septembrie 2009 privind aprobarea programului de iarnã în domeniul energetic pentru asigurarea funcţionãrii în condiţii de siguranţã şi stabilitate a sistemului electroenergetic naţional în perioada 1 octombrie 2009-31 martie 2010 emitent: guvernul publicat În: monitorul oficial nr. 640 din 29 septembrie 2009 În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã , guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. art. 1 se aprobã programul ...
Monitorul Oficial 286 bis din 30 Aprilie 2009 (M. Of. 286 bis/2009)
NORME METODOLOGICE din 28 aprilie 2009 de aplicare a Programului actiunilor de supraveghere, prevenire si control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protectia animalelor si protectia mediului pentru anul 2009*) EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 286 bis din 30 aprilie 2009
____________ *) aprobate prin ordinul nr. 24 din 28 aprilie 2009 , publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 286 din 30 aprilie 2009 notã 1. Înregistrarea deplasãrilor de animale se efectueazã pe baza comunicãrii transportului de animale între direcţiile sanitarveterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la origine şi de la destinaţie. comunicarea cãtre direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la destinaţie se efectueazã de cãtre medicul veterinar oficial din cadrul direcţiei sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor de la origine, la solicitarea medicului veterinar care a eliberat certificatul ...
Monitorul Oficial 101 din 19 Februarie 2009 (M. Of. 101/2009)
ORDIN nr. 71 din 11 februarie 2009 pentru aprobarea Listei cuprinzand indicativele de referinta ale standardelor romane care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru constructii EMITENT: MININISTERUL DEZVOLTARII REGIONALE SI LOCUINTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 101 din 19 februarie 2009
În temeiul art. 13 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã a produselor pentru construcţii, republicatã, precum şi al art. 12 alin. (5) din hotãrârea guvernului nr. 33/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltãrii regionale şi locuinţei, cu modificãrile ulterioare, ministrul dezvoltãrii regionale şi locuinţei emite urmãtorul ordin: art. 1 se aprobã lista cuprinzând indicativele de referinţã ale standardelor române care transpun standarde europene armonizate din domeniul produselor pentru construcţii, prevãzutã în anexa care face parte integrantã din prezentul ordin. ...
Monitorul Oficial 98 din 18 Februarie 2009 (M. Of. 98/2009)
ORDIN nr. 157 din 9 februarie 2009 pentru modificarea Ordinului ministrului muncii, familiei si egalitatii de sanse nr. 997/2008 privind aprobarea modelelor standard ale Notificarii referitoare la misiunea de control, Raportului de inspectie, Procesului-verbal de constatare si aplicare a sanctiunilor contraventionale, precum si Instiintarii de plata pentru debitor, destinate utilizarii in activitatea de inspectie a Inspectiei Sociale EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI PROTECTIEI SOCIALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 98 din 18 februarie 2009
Având în vedere prevederile art. 22 alin. (3) din regulamentul de organizare şi funcţionare al inspecţiei sociale, aprobat prin hotãrârea guvernului nr. 1.059/2007 , în baza prevederilor art. 12 din hotãrârea guvernului nr. 11/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii, familiei şi protecţiei sociale, ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale emite urmãtorul ordin: art. i ordinul ministrului muncii, familiei şi egalitãţii de şanse nr. 997/2008 privind aprobarea modelelor standard ale notificãrii referitoare la misiunea de control, raportului de inspecţie, procesului-verbal de constatare şi aplicare a sancţiunilor ...
Monitorul Oficial 37 din 20 Ianuarie 2009 (M. Of. 37/2009)
ORDIN nr. 1.079 din 16 decembrie 2008 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2008 ale filialelor din cadrul Companiei Nationale "Romarm" - S.A. Bucuresti EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI SI EGALITATII DE SANSE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 20 ianuarie 2009
În temeiul prevederilor art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu completãrile ulterioare, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii pentru valorificarea activelor statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ...
ORDIN nr. 3.616 din 10 decembrie 2008 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2008 ale filialelor din cadrul Companiei Nationale "Romarm" - S.A. Bucuresti EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI SI FINANTELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 20 ianuarie 2009
În temeiul prevederilor art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu completãrile ulterioare, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii pentru valorificarea activelor statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ...
ORDIN nr. 81 din 13 noiembrie 2008 privind aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2008 ale filialelor din cadrul Companiei Nationale "Romarm" - S.A. Bucuresti EMITENT: AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 37 din 20 ianuarie 2009
În temeiul prevederilor art. 15 alin. (2) din ordonanţa de urgenţã a guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor mãsuri financiare în domeniul bugetar, aprobatã cu modificãri prin legea nr. 275/2008 , cu completãrile ulterioare, şi ale legii bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007 , cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 9 alin. (3) din hotãrârea guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii pentru valorificarea activelor statului, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ale art. 11 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 386/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului economiei şi finanţelor, cu modificãrile şi completãrile ...
Monitorul Oficial 5 din 06 Ianuarie 2009 (M. Of. 5/2009)
ORDIN nr. 1.558 din 18 decembrie 2008 privind mandatarea Societatii Comerciale de Transport cu Metroul Bucuresti "Metrorex" - S.A. de a semna Actul aditional nr. 16 la Contractul de mentenanta de material rulant metrou si feroviar nr. 91/2003 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 5 din 6 ianuarie 2009
În temeiul art. iii din hotãrârea guvernului nr. 1.501/2007 pentru modificarea hotãrârii guvernului nr. 47/2004 privind aprobarea contractului de mentenanţã de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel, încheiat între societatea comercialã de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a. şi societatea comercialã "alstom transport" - s.a. şi al art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 367/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor, cu modificãrile ulterioare, ministrul transporturilor emite urmãtorul ordin: art. 1 se mandateazã societatea comercialã de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a. pentru ...
Monitorul Oficial 798 din 27 Noiembrie 2008 (M. Of. 798/2008)
HOTARARE nr. 1.218 din 1 octombrie 2008 privind recunoasterea Codului de Drept Canonic al Bisericii Romano-Catolice si a Codului Canoanelor Bisericilor Orientale EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 27 noiembrie 2008
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicatã, şi al art. 49 alin. (2) şi (3) din legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasã şi regimul general al cultelor, guvernul româniei adoptã prezenta hotãrâre. articol unic se recunoaşte codul de drept canonic al bisericii romano-catolice şi codul canoanelor bisericilor orientale, pe baza cãrora se organizeazã şi funcţioneazã biserica romano-catolicã din românia, respectiv biserica românã unitã cu roma, greco-catolicã, prevãzute în anexele nr. 1 şi 2*), care fac parte integrantã din prezenta hotãrâre.------------- *) anexele nr. 1 şi ...








