Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 973 din 18 iulie 2017
Monitorul Oficial 11 din 09 Ianuarie 2020 (M. Of. 11/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 1 din 6 ianuarie 2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 11 din 9 ianuarie 2020
Având în vedere efectele negative pe care le va produce aplicarea noului regim de sancţionare instituit prin completările aduse legii nr. 159/2016 de către ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 114/2018, cu modificările şi completările ulterioare, al cărui termen de aplicare a fost suspendat prin prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 19/2019 până la 1 septembrie 2019 şi ulterior prorogat prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 54/2019 până la 15 martie 2020, traduse în inhibarea investiţiilor în dezvoltarea infrastructurii de comunicaţii, în contextul în care nu s-a elaborat un cadru de simplificare a procesului de autorizare a construcţiilor infrastructurii în domeniu, ...
Monitorul Oficial 263 bis din 05 Aprilie 2019 (M. Of. 263 bis/2019)
STUDIU DE FUNDAMENTARE din 29 martie 2019 pentru autostrada Târgu Neamţ-Iaşi EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 263 bis din 5 aprilie 2019
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 177 din 29 martie 2019, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 263 din 5 aprilie 2019────────── (a se vedea imaginea asociată) cuprins1. informaţii generale privind obiectivul de investiţii1.1. denumirea obiectivului de investiţii1.2. descriere generală a proiectului1.2.1. generalităţi1.2.2. descriere generală a proiectului1.3. oportunitatea realizării proiectului1.4. propuneri de parteneri publici1.5. durata estimată de realizare a proiectului2. situaţia existentă şi necesitatea realizării proiectului2.1. prezentarea contextului actual2.2. gradul de motorizare la nivel naţional2.3. analiza situaţiei existente şi identificarea deficienţelor2.4. analiza cererii de bunuri şi servicii, inclusiv prognoze pe termen lung3. analiza traficului actual şi prognoza de perspectivă (lungimea şi tipul ...
Monitorul Oficial 676 din 14 August 2019 (M. Of. 676/2019)
ORDONANŢĂ nr. 12 din 12 august 2019 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2019 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 676 din 14 august 2019
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 128/2019 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. idispoziţii generaleart. 1bugetul de stat pe anul 2019, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2019 nr. 50/2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 209 şi 209 bis din 15 martie 2019, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2(1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2019, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea influenţelor asupra cheltuielilor bugetare pe ...
Monitorul Oficial 273 bis din 10 Aprilie 2019 (M. Of. 273 bis/2019)
PLAN NAŢIONAL din 3 aprilie 2019 de acţiune în domeniul eficienţei energetice IV EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 bis din 10 aprilie 2019
────────── aprobat prin hotĂrÂrea nr. 203 din 3 aprilie 2019, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 273 din 10 aprilie 2019──────────al iv-lea pnaee a fost întocmit de un consultant independent contractat de ministerul energiei, pe baza informaţiilor publice, precum şi pe baza informaţiilor relevante privind consumul energetic, economii de energie, planuri de investiţii ş.a., furnizate în perioada august - noiembrie 2017 de către următoarele ministere/entităţi care implementează măsuri de eficienţă: ministerul dezvoltării regionale administraţiei publice şi fondurilor europene*1), ministerul economiei, ministerul transporturilor, ministerul agriculturii şi dezvoltării rurale, anre şi departamentul de eficienţă energetică din cadrul anre, precum şi ...
Monitorul Oficial 599 din 22 Iulie 2019 (M. Of. 599/2019)
ORDIN nr. 938 din 26 iunie 2019 pentru completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 973/4.592/2010 privind aprobarea cuantumului taxei anuale pentru efectuarea stagiului de pregătire în vederea obţinerii celei de-a doua specialităţi de către posesorii certificatului de specialist EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 22 iulie 2019
Văzând referatul de aprobare nr. s.p./7.772/2019 al centrului de resurse umane în sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 19 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin legea nr. 103/2012, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 12 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 26/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei naţionale, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii şi ministrul educaţiei naţionale emit următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sănătăţii şi ...
Monitorul Oficial 425 din 30 Mai 2019 (M. Of. 425/2019)
DECIZIA nr. 222 din 9 aprilie 2019 asupra iniţiativei legislative a cetăţenilor intitulate "Lege de revizuire a Constituţiei României" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 425 din 30 mai 2019
┌──────────────┬───────────────────────┐│valer dorneanu│- preşedinte │├──────────────┼───────────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────┼───────────────────────┤│mircea Ştefan │- judecător ││minea │ │├──────────────┼───────────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 188 din 08 Martie 2019 (M. Of. 188/2019)
DECIZIA nr. 656 din 30 octombrie 2018 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 188 din 8 martie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 138 bis din 21 Februarie 2019 (M. Of. 138 bis/2019)
ANEXE din 19 februarie 2019 privind formularul-tip al cererii unice de plată pentru anul 2019 şi instrucţiuni de completare EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 138 bis din 21 februarie 2019
──────────conţinute de ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 99/2019, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 138 din 21 februarie 2019.──────────anexa nr. 1 (a se vedea imaginea asociată) ┌──────────────────────────────────────┐│operator de date cu caracter personal:││9596 │├─────────────────┬────────────────────┤│ │nr. cerere şi data ││ ...
Monitorul Oficial 25 din 10 Ianuarie 2019 (M. Of. 25/2019)
DECIZIA nr. 74 din 29 octombrie 2018 referitoare la pronunţarea hotărârii prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 25 din 10 ianuarie 2019
Dosar nr. 1.960/1/2018 ┌────────────┬─────────────────────────┐│ │- preşedintele secţiei de││corina-alina│contencios administrativ ││corbu │şi fiscal - preşedintele ││ │completului │├────────────┼─────────────────────────┤│decebal │- judecător la secţia de ││constantin │contencios administrativ ││vlad │şi fiscal │├────────────┼─────────────────────────┤│ ...
Monitorul Oficial 1020 din 29 Noiembrie 2018 (M. Of. 1020/2018)
DECIZIA nr. 633 din 12 octombrie 2018 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1020 din 29 noiembrie 2018
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├───────────────┼──────────────────────┤│mona-maria │- judecător ...








