Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 8 din 7 aprilie 2026
Monitorul Oficial 888 din 29 Septembrie 2025 (M. Of. 888/2025)
ORDIN nr. 6.135 din 29 august 2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Colegiul Tehnologic "Grigore Cerchez" din municipiul Bucureşti, sectorul 5 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 888 din 29 septembrie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 885 din 26 Septembrie 2025 (M. Of. 885/2025)
DECIZIA nr. 412 din 24 septembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii privind eficientizarea activităţii unor autorităţi administrative autonome, în ansamblul său, precum şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1)-(8) şi ale art. 2 alin. (1), (2) şi (6) din aceasta EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 885 din 26 septembrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├───────────────────┼──────────────────┤│mihai busuioc │- judecător ...
Monitorul Oficial 864 din 22 Septembrie 2025 (M. Of. 864/2025)
ORDIN nr. 1.571 din 19 septembrie 2025 privind prospectele operaţiunilor de preschimbare a titlurilor de stat aferente lunilor septembrie şi octombrie 2025 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 864 din 22 septembrie 2025
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria ...
Monitorul Oficial 843 din 12 Septembrie 2025 (M. Of. 843/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 45 din 11 septembrie 2025 pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 843 din 12 septembrie 2025
Având în vedere faptul că prin politica de coeziune pentru perioada de programare 2021-2027 sunt alocate româniei importante resurse financiare sub formă de fonduri externe nerambursabile în valoare de aproximativ 30,98 mld. euro, la care se adaugă aproximativ 15,46 mld. euro sub formă de cofinanţare,ţinând cont de faptul că programele aprobate pentru perioada de programare 2021-2027 prevăd alocări financiare aferente unor investiţii de importanţă strategică pentru românia, iar pentru aceasta procedurile de accesare şi implementare a fondurilor trebuie să fie adaptate la nevoile reale ale beneficiarilor, astfel încât să fie asigurat accesul facil şi flexibil al acestora la fondurile externe ...
Monitorul Oficial 825 bis din 08 Septembrie 2025 (M. Of. 825 bis/2025)
ANEXE din 29 august 2025 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2026-2027 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 825 bis din 8 septembrie 2025
──────────conţinute de ordinul nr. 6.060 din 29 august 2025, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 825 din 8 septembrie 2025.──────────anexa 1 calendarul admiterii În ÎnvĂŢĂmÂntul liceal pentru anul şcolar 2026-2027┌─────────┬────────────────────────────┐│data │ ││limită/ │eveniment ││perioadă │ ...
Monitorul Oficial 825 din 08 Septembrie 2025 (M. Of. 825/2025)
ORDIN nr. 6.060 din 29 august 2025 privind organizarea şi desfăşurarea admiterii în învăţământul liceal pentru anul şcolar 2026-2027 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 825 din 8 septembrie 2025
Având în vedere:- prevederile art. 23 alin. (1) lit. f), alin. (3), (4), (5), (6) şi (9), art. 72 alin. (6), art. 101 alin. (13), art. 113 alin. (2), art. 115 alin. (2) lit. h), art. 248 alin. (4) şi ale art. 250 alin. (1) lit. a) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general ...
Monitorul Oficial 821 din 05 Septembrie 2025 (M. Of. 821/2025)
ORDIN nr. 6.059 din 29 august 2025 privind organizarea şi desfăşurarea examenului naţional de bacalaureat - 2026 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 821 din 5 septembrie 2025
Având în vedere:- prevederile art. 102 alin. (2) şi (7), art. 115 alin. (2) lit. h) şi ale art. 250 alin. (1) lit. a) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 1 alin. (3) şi ale art. 3 din ordinul ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor ...
Monitorul Oficial 819 din 04 Septembrie 2025 (M. Of. 819/2025)
ORDIN nr. 6.058 din 29 august 2025 privind organizarea şi desfăşurarea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a în anul şcolar 2025-2026 EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 819 din 4 septembrie 2025
Având în vedere:- prevederile art. 101 alin. (1), art. 115 alin. (2) lit. h) şi ale art. 250 alin. (1) lit. a) din legea învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile regulamentului (ue) 2016/679 al parlamentului european şi al consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– prevederile ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, ...
Monitorul Oficial 817 din 04 Septembrie 2025 (M. Of. 817/2025)
ORDIN nr. 1.474 din 2 septembrie 2025 privind aprobarea Termenilor finali ai emisiunilor de titluri de stat, denominate în lei şi euro, lansate în perioada 5-12 septembrie 2025, în baza Prospectului de bază pentru Programul FIDELIS de emisiuni de titluri de stat destinate exclusiv investitorilor persoane fizice emise de Ministerul Finanţelor, ce urmează a fi listate pe piaţa reglementată administrată de Bursa de Valori Bucureşti - S.A. şi supravegheată de către Autoritatea de Supraveghere Financiară, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2.118/2020 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 817 din 4 septembrie 2025
Având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.470/2007, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al prevederilor pct. 4.1.a), b).1^1 subpct. 5 din normele metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobate prin ...
Monitorul Oficial 806 din 29 August 2025 (M. Of. 806/2025)
ORDIN nr. 1.452 din 29 august 2025 privind prospectele de emisiune a certificatelor de trezorerie cu discont şi a obligaţiunilor de stat de tip benchmark aferente lunii septembrie 2025 EMITENT: Ministerul Finanţelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 806 din 29 august 2025
În temeiul:- art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 6 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 212/2020 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin legea nr. 109/2021, cu completările ulterioare;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind datoria publică, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 109/2008, cu modificările şi completările ulterioare, şi al normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2007 privind ...








