Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 78 din 24 mai 2019
Monitorul Oficial 631 bis din 30 Iulie 2019 (M. Of. 631 bis/2019)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 22 iulie 2019 prevăzută în cadrul Programului naţional multianual pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului EMITENT: Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 bis din 30 iulie 2019
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.212 din 22 iulie 2019, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 631 din 30 iulie 2019.──────────1. obiectivul schemei de minimis1.1. programul naţional pentru susţinerea meşteşugurilor şi artizanatului, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul pentru mediul de afaceri, comerţ şi antreprenoriat (mmaca), prin direcţia de antreprenoriat şi programe pentru imm (dapimm) şi agenţiile pentru imm, atragere de investiţii şi promovarea exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 646 din 05 August 2019 (M. Of. 646/2019)
DECIZIA nr. 464 din 18 iulie 2019 asupra propunerii legislative de revizuire a Constituţiei României [Pl-x 331/3.07.2019] EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 646 din 5 august 2019
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 640 din 02 August 2019 (M. Of. 640/2019)
DECIZIA nr. 212 din 9 aprilie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma "precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv" EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 640 din 2 august 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ ...
Monitorul Oficial 616 din 25 Iulie 2019 (M. Of. 616/2019)
SENTINŢĂ nr. 263/CA/din 21 noiembrie 2016 referitoare la dispunerea anulării parţiale a Hotărârii Guvernului nr. 1/2016 cu privire la sintagmele: "în antrepozitul fiscal în care acestea au fost produse" din cuprinsul normei 82 alin. (2) teza II şi "în care a fost produs şi a fost denaturat alcoolul etilic - materie primă, respectiv prin utilizarea sistemului integrat, aşa cum este acesta definit la pct. 82 alin. (2) teza a doua" din cuprinsul normei 79 alin. (5) teza II EMITENT: Curtea de Apel Oradea PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 616 din 25 iulie 2019
Dosar nr. 398/35/ca/2016preşedinte: - ovidiu blaga - judecătorgrefier: - diana eufemia boţiupe rol fiind pronunţarea hotărârii asupra acţiunii în contencios administrativ formulate de reclamanta scandic distilleries - s.a., cu sediul în oradea, str. teatrului nr. 1-2, judeţul bihor, în contradictoriu cu pârâtul guvernul româniei, cu sediul în bucureşti, palatul victoria, piaţa victoriei nr. 1, sector 1, şi cu intervenientul ministerul finanţelor publice, cu sediul în bucureşti, str. apolodor nr. 17, sector 5, având ca obiect anulare act administrativ. la apelul nominal făcut în cauză au lipsit părţile.procedura este legal îndeplinită.s-a făcut referatul cauzei, după care:se constată că dezbaterea cauzei asupra ...
Monitorul Oficial 631 din 30 Iulie 2019 (M. Of. 631/2019)
LEGE nr. 145 din 22 iulie 2019 privind statutul poliţiştilor de penitenciare EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 631 din 30 iulie 2019
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege reglementează statutul funcţionarilor publici cu statut special din cadrul poliţiei penitenciare, denumiţi în continuare poliţişti de penitenciare.art. 2(1) administraţia naţională a penitenciarelor şi unităţile subordonate fac parte din instituţiile publice de apărare, ordine publică şi securitate naţională ale statului şi constituie sistemul administraţiei penitenciare, denumit în continuare poliţia penitenciară.(2) administraţia naţională a penitenciarelor este instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică şi sediul în municipiul bucureşti.(3) organizarea, funcţionarea şi atribuţiile administraţiei naţionale a penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a guvernului.art. 3(1) statutul special al poliţistului de ...
Monitorul Oficial 628 din 29 Iulie 2019 (M. Of. 628/2019)
DECIZIA nr. 301 din 7 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, precum şi a dispoziţiilor art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 628 din 29 iulie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│simona-maya ...
Monitorul Oficial 621 din 26 Iulie 2019 (M. Of. 621/2019)
ORDIN nr. 479 din 17 mai 2019 privind aprobarea numărului de certificate de emisii de gaze cu efect de seră alocate cu titlu gratuit aferente anului 2019 pentru fiecare instalaţie din sectorul staţionar în care se desfăşoară una sau mai multe dintre activităţile prevăzute în anexa nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră EMITENT: Ministerul Mediului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 621 din 26 iulie 2019
Având în vedere referatul de aprobare nr. 45.553/dscdd din 6.05.2019 al direcţiei schimbări climatice şi dezvoltare durabilă,în temeiul art. 3 din hotărârea guvernului nr. 811/2014 pentru aprobarea mecanismului de alocare anuală finală cu titlu gratuit a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră pentru perioada a treia a schemei de comercializare aferente instalaţiilor staţionare, precum şi ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 19/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului şi pentru modificarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul mediului, emite următorul ordin:art. 1se aprobă numărul de certificate de emisii de gaze cu efect de ...
Monitorul Oficial 3 din 24 Iulie 2019 (M. Of. 3/2019)
CONTRACT COLECTIV DE MUNCĂ UNIC nr. 716 din 10 iulie 2019 la Nivel de Grup de Unităţi din Sectorul de Activitate Învăţământ Superior EMITENT: Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial (Partea a V-a) nr. 3 din 24 iulie 2019
În temeiul drepturilor garantate de constituţia româniei, al dispoziţiilor art. 128, 132, 137, 138 şi art. 141 din legea dialogului social nr. 62/2011, republicată, cu modificările şi completările ulterioare şi al pct. 26 din anexa la h.g. nr. 1260/2011 privind sectoarele de activitate, stabilite conform legii dialogului social nr. 62/2011, a intervenit următorul contract colectiv de muncă unic la nivel de grup de unităţi din sectorul de activitate "Învăţământ superior" între:1. ministerul educaţiei naţionale şi2. federaţia naţională sindicală "alma mater", numită în continuare f.n.s. alma mater.cap. idispoziţii generaleart. 1părţile contractante recunosc şi acceptă pe deplin că sunt egale şi libere în negocierea ...
Monitorul Oficial 610 din 24 Iulie 2019 (M. Of. 610/2019)
ORDIN nr. 1.127 din 18 iulie 2019 privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii publice şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.301/500/2008 pentru aprobarea protocoalelor terapeutice privind prescrierea medicamentelor aferente denumirilor comune internaţionale prevăzute în Lista cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 720/2008 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 610 din 24 iulie 2019
Văzând referatul de aprobare nr. s.p. 9.267 din 18.07.2019 al direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerul sănătăţii şi nr. d.g. 1.182 din 18.07.2019 al casei naţionale de asigurări de sănătate, având în vedere dispoziţiile art. 291 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 4 din hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune ...
Monitorul Oficial 605 din 23 Iulie 2019 (M. Of. 605/2019)
DECIZIA nr. 317 din 21 mai 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1), (2) şi (3) şi art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 605 din 23 iulie 2019
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mircea Ştefan minea│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător ...