Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 76 din 19 martie 2002
Monitorul Oficial 321 bis din 04 Iunie 2013 (M. Of. 321 bis/2013)
RAPORT din 4 iunie 2013 privind ajutoarele de stat acordate in Romania in perioada 2009-2011 EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 321 bis din 4 iunie 2013
Cap. 1 1.1. consideraŢii generaleÎmbunătăţirea funcţionării pieţelor în beneficiul agenţilor economici şi al consumatorilor reprezintă un obiectiv major al politicii de concurenţă. În cadrul acesteia aplicarea normelor privind ajutoarele de stat reprezintă un instrument important, utilizat pentru alocarea eficientă a resurselor statului, astfel încât, concurenţa să nu fie distorsionată sau restrânsă.ajutoarele de stat reprezentă măsuri selective de sprijin financiar public, acordate unor întreprinderi, zone sau activităţi în vederea atingerii unor obiective de interes general, cum ar fi protecţia mediului, dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii, dezvoltarea zonelor defavorizate, salvarea sau restructurarea unor agenţi economici strategici etc. chiar dacă sprijinul acordat întreprinderilor ...
Monitorul Oficial 493 din 05 August 2013 (M. Of. 493/2013)
ORDONANTA nr. 17 din 30 iulie 2013 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2013 EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 493 din 5 august 2013
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. i.1 din legea nr. 182/2013 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.cap. i dispoziţii generaleart. 1 bugetul de stat pe anul 2013, aprobat prin legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 106 şi nr. 106 bis din 22 februarie 2013, se modifică şi se completează potrivit prevederilor prezentei ordonanţe.art. 2 (1) influenţele asupra veniturilor bugetului de stat pe anul 2013, detaliate pe capitole şi subcapitole, sunt prevăzute în anexa nr. 1.(2) detalierea ...
Monitorul Oficial 367 bis din 20 Iunie 2013 (M. Of. 367 bis/2013)
GHID SOLICITANTULUI din 4 iunie 2013 Conditii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 pentru implementarea Programului operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013"*) EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 367 bis din 20 iunie 2013
-----------*) aprobat de ordinul nr. 1.110 din 4 iunie 2013, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 367 din 20 iunie 2013.programul operaŢional sectorial dezvoltarea resurselor umane 2007-2013 numărul de referinţă al programului al programului (cci): 2007ro051po001 ghidul solicitantului condiŢii specificecerere de propuneri de proiectede tip strategicnr. 126schema de garanţie pentru tineriaxa prioritară 5 promovarea măsurilor active de ocupare domeniul major de intervenŢie 5.1dezvoltarea şi implementarea măsurilor active de ocupare iunie 2013cuprins1. introducere .........................................................2. cererea de propuneri de proiecte ....................................2.1. condiţii specifice ................................................2.2. alocare financiară orientativă ....................................2.3. contribuţia solicitantului ........................................3. posdru 2007-2013 ....................................................3.1. axa prioritară 5. domeniul major de intervenţie 5.1 ...............3.2. documente programatice/strategii regionale ........................4. ...
Monitorul Oficial 457 din 24 Iulie 2013 (M. Of. 457/2013)
LEGE nr. 250 din 19 iulie 2013 pentru modificarea si completarea Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca si pentru modificarea Legii nr. 116/2002 privind prevenirea si combaterea marginalizarii sociale EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 457 din 24 iulie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 103 din 6 februarie 2002, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 5, după punctul iv^1 se introduc două noi puncte, punctele iv^2 şi iv^3, cu următorul cuprins:"iv^2. şomer de lungă durată - persoana care este şomer pe o perioadă mai mare de 12 luni, în cazul persoanelor cu vârsta de minimum 25 de ani şi pe o perioadă de 6 luni, în cazul ...
Monitorul Oficial 442 din 19 Iulie 2013 (M. Of. 442/2013)
LEGE nr. 235 din 15 iulie 2013 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 82/2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale Uniunii Europene şi Spaţiului Economic European rezidenţi în România EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 442 din 19 iulie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. unicse aprobă ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 82 din 4 decembrie 2012 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind evidenţa persoanelor, actele de identitate ale cetăţenilor români, precum şi actele de rezidenţă ale cetăţenilor statelor membre ale uniunii europene şi spaţiului economic european rezidenţi în românia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 838 din 12 decembrie 2012, cu următoarele modificări şi completări:1. la articolul i punctul 8, alineatul (2) al articolului 7 se modifică şi va avea următorul cuprins:"(2) r.n.e.p. este organizat pe 3 niveluri - central, judeţean şi local - şi ...
Monitorul Oficial 410 din 08 Iulie 2013 (M. Of. 410/2013)
REGULAMENT din 18 iunie 2013 de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă executate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi structurile subordonate EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 410 din 8 iulie 2013
Cap. idefinire, obiective, domenii şi forme ale activităţii de prevenireart. 1prevenirea situaţiilor de urgenţă este componentă a sistemului de securitate naţională şi reprezintă un ansamblu integrat de acţiuni specifice cu caracter tehnic şi operativ, planificate şi executate pentru reducerea riscurilor de producere a situaţiilor de urgenţă şi diminuarea consecinţelor acestora, în scopul protejării vieţii, mediului şi bunurilor împotriva efectelor negative ale acestora.art. 2(1) obiectivele activităţii de prevenire sunt:a) respectarea reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă;b) identificarea pericolelor de producere a situaţiilor de urgenţă la obiective/amplasamente cu risc de incendiu şi/sau unde se desfăşoară activităţi ce prezintă pericol de ...
ORDIN nr. 89 din 18 iunie 2013 privind aprobarea Regulamentului de planificare, organizare, pregatire si desfasurare a activitatii de prevenire a situatiilor de urgenta executate de Inspectoratul General pentru Situatii de Urgenta si structurile subordonate EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR INTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 8 iulie 2013
Având în vedere prevederile art. 17 alin. (1) şi (2) din legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor, cu modificările ulterioare, ale art. 24 alin. (3) din legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, republicată, cu modificările ulterioare, şi ale art. 28 din regulamentul de organizare şi funcţionare al inspectoratului general pentru situaţii de urgenţă, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 1.490/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului administraţiei şi internelor, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne ...
Monitorul Oficial 372 din 21 Iunie 2013 (M. Of. 372/2013)
HOTARARE din 27 septembrie 2011 in Cauza M. si C. impotriva Romaniei EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 372 din 21 iunie 2013
(cererea nr. 29.032/04)definitivăhotărârea a devenit definitivă în condiţiile prevăzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificări de formă.În cauza m. şi c. împotriva româniei,curtea europeană a drepturilor omului (secţia a treia), statuând în camera compusă din josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecători, şi santiago quesada, grefier de secţie,după ce a deliberat în camera de consiliu, la 6 septembrie 2011,pronunţă prezenta hotărâre, adoptată la aceeaşi dată: procedura1. la originea cauzei se află cererea nr. 29.032/04 îndreptată împotriva româniei, prin care la 30 iulie 2004, doi cetăţeni ai acestui ...
Monitorul Oficial 367 din 20 Iunie 2013 (M. Of. 367/2013)
ORDIN nr. 1.110 din 4 iunie 2013 privind aprobarea Ghidului solicitantului - Conditii specifice pentru cererea de propuneri de proiecte de tip strategic nr. 126 pentru implementarea Programului operational sectorial "Dezvoltarea resurselor umane 2007-2013" EMITENT: MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECTIEI SOCIALE SI PERSOANELOR VARSTNICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 20 iunie 2013
Având în vedere:● programul operaţional sectorial "dezvoltarea resurselor umane 2007-2013", aprobat prin decizia ce nr. 5.811/2007;● ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, aprobată cu modificări prin legea nr. 362/2009, cu modificările şi completările ulterioare;● hotărârea guvernului nr. 218/2012 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, cu modificările ulterioare;● hotărârea guvernului nr. 457/2008 privind cadrul instituţional de coordonare şi de gestionare a instrumentelor structurale, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 325 din 05 Iunie 2013 (M. Of. 325/2013)
LEGE nr. 169 din 31 mai 2013 privind unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare a Conductei de gaze naturale Nabucco EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 325 din 5 iunie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege stabileşte unele măsuri necesare pentru lucrările de dezvoltare pe teritoriul româniei a conductei de gaze naturale nabucco.art. 2În sensul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:a) acord - înseamnă acordul dintre republica austria, republica bulgaria, republica ungară, românia şi republica turcia privind proiectul nabucco, semnat la ankara la 13 iulie 2009 şi ratificat prin legea nr. 57/2010;b) afiliat - înseamnă, în legătură cu o persoană, orice altă persoană care, în mod direct sau indirect, prin unul sau mai mulţi intermediari, controlează această persoană, este controlată de aceasta ...