Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 7 674 din 7 octombrie 2021
Monitorul Oficial 1075 din 10 Noiembrie 2021 (M. Of. 1075/2021)
ORDIN nr. 310 din 2 noiembrie 2021 privind unele măsuri aplicate începând cu anul 2021 în contextul efectelor pandemiei de COVID-19 asupra angajamentelor aferente măsurilor de mediu şi climă şi măsurii de bunăstare a animalelor din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1075 din 10 noiembrie 2021
Având în vedere referatul de aprobare nr. 13.674 din 20.10.2021 al agenţiei pentru finanţarea investiţiilor rurale,luând în considerare prevederile:- programului naţional de dezvoltare rurală 2014-2020 - pndr 2014-2020, aprobat conform deciziei de punere în aplicare a comisiei europene nr. c(2015)3508 din 26 mai 2015, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.305/2013 al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat din fondul pentru dezvoltare rurală (feadr) şi de abrogare a regulamentului (ce) nr. 1.698/2005 al consiliului, cu modificările şi completările ulterioare;– regulamentului (ue) nr. 1.306/2013 al parlamentului european ...
Monitorul Oficial 1070 din 08 Noiembrie 2021 (M. Of. 1070/2021)
DECIZIA nr. 336 din 20 mai 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1070 din 8 noiembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 1060 din 04 Noiembrie 2021 (M. Of. 1060/2021)
DECIZIA nr. 57 din 13 septembrie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 706 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1060 din 4 noiembrie 2021
Dosar nr. 1.350/1/2021 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││gabriela │Înaltei curţi de casaţie││elena bogasiu│şi justiţie - ││ │preşedintele completului│├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei a││ ...
Monitorul Oficial 961 din 07 Octombrie 2021 (M. Of. 961/2021)
ORDIN nr. 7.674 din 7 octombrie 2021 privind instituirea carantinei zonale pentru comuna Ţeţchea, satul Telechiu, judeţul Bihor EMITENT: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 961 din 7 octombrie 2021
Luând în considerare situaţia epidemiologică de la nivelul comunei Ţeţchea, satul telechiu, judeţul bihor, generată de virusul sars-cov-2, având ca rezultat o incidenţă a cazurilor de îmbolnăvire cu sars-cov-2 de 9,39 de cazuri la 1.000 de locuitori, riscul epidemiologic fiind de o gravitate maximă, în circumstanţe de nerespectare a măsurilor legale în vigoare, ţinând cont de hotărârea comitetului judeţean pentru situaţii de urgenţă bihor nr. 65 din 6.10.2021, emisă pe baza analizei de risc a direcţiei de sănătate publică bihor nr. 23.952 din 4.10.2021 şi a avizului institutului naţional de sănătate publică nr. 17.738 din 4.10.2021,în temeiul prevederilor art. 3 ...
Monitorul Oficial 858 din 08 Septembrie 2021 (M. Of. 858/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 7 septembrie 2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 858 din 8 septembrie 2021
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare, derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2021;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea de fonduri suplimentare pentru finanţarea proiectelor din programul naţional de dezvoltare locală, a programului de economisire şi creditare în sistem colectiv conform ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru derularea programului de construcţii ...
Monitorul Oficial 816 din 26 August 2021 (M. Of. 816/2021)
ORDIN nr. 1.612 din 20 august 2021 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.674/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuţie/farmaciile cu circuit închis şi drogheriile care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau/şi cu Ministerul Sănătăţii, cuprinse în Catalogul public EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 816 din 26 august 2021
Văzând referatul de aprobare nr. im 7.502/2021 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.674/2020 pentru aprobarea ...
Monitorul Oficial 687 din 12 Iulie 2021 (M. Of. 687/2021)
DECIZIA nr. 413 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "alte instituţii de spectacole sau concerte" cuprinsă la pct. I din capitolul I din anexa nr. III la Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 687 din 12 iulie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 642 bis din 30 Iunie 2021 (M. Of. 642 bis/2021)
NORME METODOLOGICE din 29 iunie 2021 de aplicare a Hotărârii Guvernului nr. 696/2021 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementrează condiţiile acordării asistenţei medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021- 2022 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 642 bis din 30 iunie 2021
──────────aprobate prin ordinul 1.068/627/2021, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 30 iunie 2021.──────────anexa 1 condiŢiile acordĂrii pachetului de servicii minimal Şi de bazĂ În asistenŢa medicalĂ primarĂa. pachetul minimal de servicii medicale În asistenŢa medicalĂ primarĂ1. pachetul minimal de servicii medicale în asistenţa medicală primară cuprinde următoarele tipuri de servicii medicale:1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală;1.2. supraveghere şi depistare de boli cu potenţial endemo-epidemic;1.3. consultaţii de monitorizare a evoluţiei sarcinii şi lăuziei;1.4. consultaţiile de planificare familială;1.5. servicii de prevenţie;1.6. activităţi de suport.1.1. servicii medicale pentru situaţiile de urgenţă medico-chirurgicală: asistenţă medicală de urgenţă ...
Monitorul Oficial 630 din 28 Iunie 2021 (M. Of. 630/2021)
ORDIN nr. 1.029 din 25 iunie 2021 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.674/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuţie/farmaciile cu circuit închis şi drogheriile care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau/şi cu Ministerul Sănătăţii, cuprinse în Catalogul public EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 28 iunie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. im 4.446/25.06.2021 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.674/2020 pentru aprobarea ...
Monitorul Oficial 613 din 22 Iunie 2021 (M. Of. 613/2021)
ORDIN nr. 897 din 15 iunie 2021 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.674/2020 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman valabile în România care pot fi utilizate/comercializate exclusiv de farmaciile comunitare/oficinele locale de distribuţie/farmaciile cu circuit închis şi drogheriile care nu se află în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti sau/şi cu Ministerul Sănătăţii, cuprinse în Catalogul public EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 613 din 22 iunie 2021
Văzând referatul de aprobare nr. im 3.811/2021 al direcţiei politica medicamentului, a dispozitivelor şi tehnologiilor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.674/2020 pentru aprobarea ...








