Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Oana-Cristina Puică│- │
│ │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Maria-Eleonora Centea. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Laurenţiu Bologa în Dosarul nr. 2.418/225/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.312D/2018. 2. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, revenindu-i Parlamentului obligaţia să pună de acord textul menţionat cu prevederile Legii fundamentale. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele: 4. Prin Încheierea din 18 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.418/225/2017, Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal. Excepţia a fost ridicată de Laurenţiu Bologa cu ocazia soluţionării apelului formulat într-o cauză penală în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, infracţiune prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal. 5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal încalcă principiul legalităţii, dreptul la un proces echitabil şi legalitatea pedepsei, întrucât nu respectă exigenţele referitoare la calitatea legii, şi anume condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate. Consideră că din modul de definire a infracţiunii nu poate fi determinată condiţia cu privire la momentul la care este necesar să existe îmbibaţia alcoolică în sânge pentru a se constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Astfel, începând cu data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, prin care Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională - în absenţa intervenţiei legislative prevăzute de art. 147 alin. (1) din Constituţie - dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal nu mai prevăd condiţia referitoare la momentul la care este necesară existenţa îmbibaţiei alcoolice în sânge pentru a se putea constata întrunirea elementului material al laturii obiective a infracţiunii. Consideră că, în absenţa acestei condiţii esenţiale din norma de incriminare, destinatarii legii penale nu pot avea o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracţiunii, astfel încât să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita potrivit acesteia. Invocă, în acest sens, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la accesibilitatea şi previzibilitatea legii (Hotărârea din 26 aprilie 1979, pronunţată în Cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit, Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Rekvényi împotriva Ungariei, Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, şi Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României). Mai mult, susţine că fapta prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal iese din sfera ilicitului penal, deoarece textul devine inaplicabil în absenţa condiţiei menţionate mai sus, care reprezintă o cerinţă esenţială a infracţiunii. Potrivit autorului excepţiei, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 - conform cărora infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal este o infracţiune de pericol şi se consumă la momentul săvârşirii ei, astfel că, odată cu oprirea în trafic, încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile legii - nu înlătură exigenţele de ordin constituţional privind punerea de acord de către autoritatea legiuitoare a prevederilor constatate ca fiind neconstituţionale cu Legea fundamentală, deoarece nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, aşa cum prevede art. 23 alin. (12) din Constituţie. Considerentele deciziei mai sus menţionate nu pot adăuga la lege, întrucât, pe de o parte, Curtea Constituţională nu este legislator pozitiv, iar, pe de altă parte, instanţele judecătoreşti nu au competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în domeniu (Decizia Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009). Astfel, Parlamentul are competenţa exclusivă de a reglementa prin lege organică infracţiunile, pedepsele şi regimul executării acestora. În temeiul dispoziţiilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul este liber să aprecieze - pe lângă pericolul social în funcţie de care urmează să stabilească natura juridică a faptei - şi condiţiile răspunderii juridice pentru fapta incriminată. Principiul activităţii legii penale presupune, ca regulă generală, aplicarea normei de incriminare tuturor infracţiunilor săvârşite în timpul cât aceasta se află în vigoare (art. 3 din Codul penal). Acest principiu este indisolubil legat de cel al legalităţii, care reprezintă o caracteristică specifică statului de drept, motiv pentru care legiuitorul constituant a statuat, prin prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, că „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie“. În materie penală, art. 23 alin. (12) din Constituţie consacră regula potrivit căreia „Nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii“. În situaţiile de tranziţie determinate de succesiunea legilor penale, regula activităţii legii penale cunoaşte excepţii. Astfel, în situaţiile în care o infracţiune a fost săvârşită sub imperiul vechii legi penale [în speţă, fapta prevăzută de art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice], însă făptuitorul este judecat sub imperiul noii legi [respectiv, art. 336 alin. (1) din Codul penal], principiul mitior lex, consacrat la nivel constituţional prin art. 15 alin. (2), impune aplicarea legii penale mai favorabile, prevedere preluată şi în art. 5 din Codul penal. Aşa fiind, arată că judecătorul nu poate utiliza metoda comparaţiei diferenţiale pentru a face o combinaţie între dispoziţiile art. 87 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi cele ale art. 336 alin. (1) din Codul penal în scopul conservării incriminării, astfel încât fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică determinată să întrunească elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni. Consideră că este neconstituţional punctul de vedere conform căruia dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal pot fi aplicate prin ignorarea sintagmei „la momentul prelevării mostrelor biologice“ - constatată ca fiind neconstituţională -, întrucât această sintagmă reprezintă o condiţie/cerinţă esenţială cu privire la elementul material al laturii obiective a infracţiunii, care determină graniţa dintre contravenţie şi infracţiune prin fixarea momentului la care trebuie să existe îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Conţinutul constitutiv al infracţiunii este o parte componentă a conţinutului juridic al acesteia şi constă în condiţiile necesare pentru existenţa infracţiunii. Pe baza acestui conţinut constitutiv are loc tragerea la răspundere penală, căci fapta este incriminată numai în configuraţia ei tipică, iar judecătorul nu poate distruge tipicitatea conţinutului constitutiv al faptei, orice interpretare vizând norma penală în integralitatea ei. Subliniază că este necesară punerea de acord de către Parlament, în temeiul art. 147 alin. (1) din Legea fundamentală, a prevederilor neconstituţionale din cuprinsul art. 336 alin. (1) din Codul penal cu dispoziţiile Constituţiei. Considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 - potrivit cărora infracţiunea prevăzută de art. 336 alin. (1) din Codul penal este una de pericol şi se consumă la momentul săvârşirii ei, moment la care trebuie să se raporteze alcoolemia care conferă valenţă penală faptei - sunt utile nu numai pentru aplicarea dispozitivului deciziei, dar mai ales pentru punerea de acord de către legiuitor a prevederilor neconstituţionale cu exigenţele de constituţionalitate dezvoltate în respectiva motivare, având în vedere că nici Curtea Constituţională nu este legislator pozitiv şi nici judecătorul nu se poate substitui legiuitorului pentru a crea un regim represiv ad hoc. 6. Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal nu încalcă principiul legalităţii şi principiul dreptului la un proces echitabil. Consideră că textul de lege criticat îndeplineşte condiţiile de claritate, previzibilitate şi accesibilitate. Invocă, în acest sens, considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, potrivit cărora infracţiunea prevăzută de dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal este una de pericol şi se consumă la momentul săvârşirii ei, moment la care trebuie să se raporteze şi alcoolemia care conferă valenţă penală faptei. Astfel, instanţele judecătoreşti au în vedere - la stabilirea vinovăţiei inculpatului - valoarea calculată retroactiv a alcoolemiei existente la momentul depistării acestuia în trafic, iar nu valoarea alcoolemiei de la momentul prelevării mostrelor biologice. 7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. 8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal, care au următorul cuprins: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă.“ 11. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) cu privire la principiul legalităţii, ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepsei. 12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 27 ianuarie 2015, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma „la momentul prelevării mostrelor biologice“ din cuprinsul dispoziţiilor art. 336 alin. (1) din Codul penal este neconstituţională, întrucât aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării legilor şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 7 paragraful 1 referitor la legalitatea incriminării din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 13. Prin decizia mai sus menţionată, paragrafele 25-27, 29 şi 30, Curtea a reţinut că îmbibaţia alcoolică este procesul de pătrundere a alcoolului în sânge, consecinţa fiind provocarea unei stări de intoxicaţie (alcoolică). Sub aspectul urmării imediate, este vorba de o infracţiune de pericol, acţiunea săvârşită punând în primejdie siguranţa circulaţiei pe drumurile publice. Fiind o infracţiune de pericol, legătura de cauzalitate dintre acţiunea ce constituie elementul material al laturii obiective şi urmarea imediată rezultă din însăşi materialitatea faptei şi nu trebuie dovedită. Îmbibaţia alcoolică se determină prin analiza toxicologică a mostrelor biologice recoltate la un moment de timp mai mult sau mai puţin îndepărtat de momentul săvârşirii infracţiunii, care este cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. Condiţia ca îmbibaţia alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge să existe la momentul prelevării mostrelor biologice plasează astfel consumarea infracţiunii la un moment ulterior săvârşirii ei, în condiţiile în care de esenţa infracţiunilor de pericol este faptul că acestea se consumă la momentul săvârşirii lor. Odată cu oprirea în trafic, încetează starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite de dispoziţiile art. 336 din Codul penal, astfel încât, raportat la momentul prelevării mostrelor biologice, tragerea la răspundere penală nu se justifică. Stabilirea gradului de îmbibaţie alcoolică şi, implicit, încadrarea în sfera ilicitului penal în funcţie de momentul prelevării mostrelor biologice, care nu poate fi întotdeauna imediat următor săvârşirii faptei, constituie un criteriu aleatoriu şi exterior conduitei făptuitorului în vederea tragerii la răspundere penală, în contradicţie cu normele constituţionale şi convenţionale mai sus menţionate. Latura subiectivă a infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului presupune vinovăţia sub formă de intenţie, care poate fi directă sau indirectă. Există intenţie directă când conducătorul vehiculului prevede, ca fiind inevitabil, rezultatul faptei sale şi, implicit, urmăreşte producerea lui prin săvârşirea acelei fapte. Există intenţie indirectă când subiectul prevede rezultatul, nu îl urmăreşte, însă acceptă posibilitatea producerii lui. Or, modalitatea de incriminare prin acordarea de relevanţă penală valorii alcoolemiei din momentul prelevării mostrelor biologice nu permite destinatarilor normei penale să prevadă consecinţele nerespectării acesteia, aspect ce contravine cerinţei previzibilităţii legii şi principiului legalităţii incriminării şi pedepsei. Curtea a invocat, în acest sens, jurisprudenţa sa cu privire la principiul respectării legilor consacrat de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012, şi Decizia nr. 447 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 674 din 1 noiembrie 2013), precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la garanţiile impuse de prevederile art. 7 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Hotărârea din 24 mai 2007, pronunţată în Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 33 şi 34, Hotărârea din 24 ianuarie 2012, pronunţată în Cauza Mihai Toma împotriva României, paragraful 26, şi Hotărârea din 21 octombrie 2013, pronunţată în Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 77, 79 şi 91). 14. Având în vedere cele arătate mai sus, Curtea constată că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal - aşa cum trebuie citite acestea ca urmare a publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014 - nu au o formulare neclară, ambiguă şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de pregătire juridică, ci, dimpotrivă, îndeplinesc cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii. Astfel, în temeiul prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Legea fundamentală, ca efect al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 732 din 16 decembrie 2014, dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal incriminează fapta de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. Ca atare, elementul material al laturii obiective a infracţiunii reglementate de art. 336 alin. (1) din Codul penal se realizează prin acţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o alcoolemie peste limita legală, momentul săvârşirii acestei infracţiuni de pericol fiind cel al depistării în trafic a conducătorului vehiculului. 15. Aşadar, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 32 din 16 decembrie 2014, mai sus menţionată, dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal oferă conducătorilor auto o reprezentare clară a elementelor constitutive ale infracţiunii, astfel încât aceştia pot să prevadă consecinţele ce decurg din nerespectarea normei şi să îşi adapteze conduita în mod corespunzător, în sensul ca în momentul conducerii vehiculului să nu aibă o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, stabilirea alcoolemiei presupunând efectuarea analizei toxicologice şi calculul retroactiv al alcoolemiei existente la momentul depistării în trafic. Totodată, Curtea observă că destinatarii textului de lege criticat desfăşoară o activitate cu risc permis, scop în care sunt supuşi unor forme de şcolarizare, astfel încât este vorba de persoane avizate şi diligente care, pe durata deţinerii permisului de conducere, au obligaţia de a rămâne la curent cu normele legale în materie. 16. Prin urmare, dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal respectă exigenţele referitoare la calitatea legii, şi anume condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi accesibilitate, astfel încât nu aduc nicio atingere prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul legalităţii şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei. 17. Referitor la prevederile art. 21 alin. (3) din Legea fundamentală, Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei sale constante, aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfăşurare a litigiului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adică în domeniul dreptului substanţial, întrucât din cuprinsul textului constituţional invocat nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui să excedeze necesităţii asigurării garanţiilor procesuale, pentru a intra în materii din câmpul dreptului substanţial. 18. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 317 din 9 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 644 din 7 august 2017, Decizia nr. 819 din 12 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 1 martie 2018, şi Decizia nr. 24 din 19 ianuarie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 375 din 12 aprilie 2021. 19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Laurenţiu Bologa în Dosarul nr. 2.418/225/2017 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 336 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 20 mai 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana-Cristina Puică -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
