Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 68 din 15 aprilie 2005
Monitorul Oficial 331 bis din 16 Mai 2012 (M. Of. 331 bis/2012)
PROCEDURĂ*) din 4 mai 2012 de implementare a Programului de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă EMITENT: Agenţia pentru Implementarea Proiectelor şi Programelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 331 bis din 16 mai 2012
──────────*) aprobată prin decizia nr. 147 din 4 mai 2012, publicată în monitorul oficial nr. 331 din 16 mai 2012.──────────1. obiectivul programuluiprogramul de dezvoltare şi modernizare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă, denumit în continuare program, este un program multianual de încurajare şi de stimulare a dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către agenţia pentru implementarea proiectelor şi programelor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, denumită în continuare agenţia, în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu prevederile hotărârii guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 342 din 21 Mai 2012 (M. Of. 342/2012)
REGULAMENT din 27 noiembrie 2011 de organizare si functionare a Ordinului Arhitectilor din Romania EMITENT: ORDINUL ARHITECTILOR DIN ROMANIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 342 din 21 mai 2012
În temeiul art. 28 alin. (1) lit. a) din legea nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,conferinţa naţională extraordinară a ordinului arhitecţilor din românia din 26-27 noiembrie 2011 aprobă prezentul regulament de organizare şi funcţionare a ordinului arhitecţilor din românia.cap. idispoziţii generaleart. 1ordinul arhitecţilor din românia(1) ordinul arhitecţilor din românia, denumit în continuare ordinul, funcţionează în condiţiile legii nr. 184/2001 privind organizarea şi exercitarea profesiei de arhitect, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale prevederilor art. 13 alin. (1) şi (2) din ordonanţa guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii, ...
Monitorul Oficial 324 din 14 Mai 2012 (M. Of. 324/2012)
ORDIN nr. 3.825 din 26 aprilie 2012 pentru aprobarea bugetelor de venituri si cheltuieli pe anul 2012 ale institutelor nationale de cercetare-dezvoltare din coordonarea Autoritatii Nationale pentru Cercetare Stiintifica EMITENT: MINISTERUL EDUCATIEI, CERCETARII, TINERETULUI SI SPORTULUI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 324 din 14 mai 2012
Având în vedere referatul de aprobare a bugetelor de venituri şi cheltuieli ale institutelor naţionale de cercetare-dezvoltare pe anul 2012, avizat de ministerul muncii, familiei şi protecţiei sociale şi de ministerul finanţelor publice,în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 1.449/2005 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale pentru cercetare Ştiinţificã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 24 alin. (2) din ordonanţa guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţificã şi dezvoltarea tehnologicã, aprobatã cu modificãri şi completãri prin legea nr. 324/2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi ale hotãrârii guvernului nr. 536/2011 privind organizarea şi funcţionarea ...
Monitorul Oficial 278 din 26 Aprilie 2012 (M. Of. 278/2012)
HOTARARE din 15 martie 2011 in Cauza Begu impotriva Romaniei - definitiva la 15 iunie 2011 EMITENT: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI - SECTIA A TREIA PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 278 din 26 aprilie 2012
(cererea nr. 20448/02)hotãrârea devine definitivã în condiţiile prevãzute la art. 44 § 2 din convenţie. aceasta poate suferi modificãri de formã.În cauza begu împotriva româniei,curtea europeanã a drepturilor omului (secţia a treia), reunitã într-o camerã compusã din: josep casadevall, preşedinte, corneliu bîrsan, egbert myjer, jan sikuta, ineta ziemele, nona tsotsoria, kristina pardalos, judecãtori, şi santiago quesada, grefier de secţie,dupã ce a deliberat în camera de consiliu, la 8 februarie 2011,pronunţã prezenta hotãrâre, adoptatã la aceeaşi datã: procedura1. la originea cauzei se aflã cererea nr. 20.448/02 îndreptatã împotriva româniei, prin care un resortisant al acestui stat, ion begu (reclamantul), a sesizat curtea ...
Monitorul Oficial 279 din 26 Aprilie 2012 (M. Of. 279/2012)
LEGE nr. 68 din 25 aprilie 2012 pentru ratificarea Acordului de imprumut (Proiectul privind modernizarea sistemului de asistenta sociala) dintre Romania si Banca Internationala pentru Reconstructie si Dezvoltare, semnat la Bucuresti la 8 iulie 2011 EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 279 din 26 aprilie 2012
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.art. 1se ratificã acordul de împrumut dintre românia şi banca internaţionalã pentru reconstrucţie şi dezvoltare, în valoare de 500 milioane euro echivalent, referitor la proiectul privind modernizarea sistemului de asistenţã socialã, denumit în continuare proiect, semnat la bucureşti la 8 iulie 2011, denumit în continuare acord.art. 2(1) ministerul muncii, familiei şi protecţiei sociale este desemnat agenţie de implementare a proiectului şi în aceastã calitate i se deleagã întreaga autoritate şi responsabilitate în realizarea acestuia.(2) ministerul finanţelor publice va încheia cu ministerul muncii, familiei şi protecţiei sociale un acord subsidiar prin care se vor stabili drepturile şi ...
Monitorul Oficial 228 din 05 Aprilie 2012 (M. Of. 228/2012)
ORDIN nr. 221 din 15 martie 2012 privind modificarea si inlocuirea anexei la Ordinul ministrului transporturilor, constructiilor si turismului nr. 1.681/2005 pentru aprobarea Listei standardelor romanesti care adopta standardele europene armonizate, ale caror prevederi se refera la ambarcatiunile de agrement EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 228 din 5 aprilie 2012
Având în vedere comunicarea comisiei în cadrul implementãrii directivei 94/25/ce a parlamentului european şi a consiliului privind armonizarea legislativã şi administrativã a statelor membre referitoare la ambarcaţiunile de agrement, publicatã în jurnalul oficial al uniunii europene, seria c, nr. 1 din 4 ianuarie 2012,în temeiul prevederilor art. 6 alin. (2) din hotãrârea guvernului nr. 2.195/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţã şi/sau punere în funcţiune a ambarcaţiunilor de agrement şi ale art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,ministrul transporturilor şi infrastructurii emite ...
Monitorul Oficial 226 din 04 Aprilie 2012 (M. Of. 226/2012)
ORDIN nr. 11 din 23 martie 2012 privind modificarea si completarea Codului retelei pentru Sistemul national de transport al gazelor naturale, aprobat prin Ordinul presedintelui Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei nr. 54/2007 EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 226 din 4 aprilie 2012
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. i) şi n) din legea gazelor nr. 351/2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, cu completãrile ulterioare,preşedintele autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite urmãtorul ordin:art. i codul reţelei pentru sistemul naţional de transport al gazelor naturale, aprobat prin ordinul preşedintelui autoritãţii naţionale de reglementare în domeniul energiei nr. 54/2007, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 71 şi 71 bis din 30 ianuarie 2008, cu modificãrile ...
Monitorul Oficial 210 din 29 Martie 2012 (M. Of. 210/2012)
ORDIN nr. 7 din 24 februarie 2012 pentru aprobarea Normei tehnice privind proiectarea, executia, operarea, intretinerea si repararea statiilor de depozitare si distributie a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule EMITENT: AUTORITATEA NATIONALA DE REGLEMENTARE IN DOMENIUL ENERGIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 210 din 29 martie 2012
Având în vedere prevederile art. 8 alin. (1) lit. d) din legea gazelor nr. 351/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în baza prevederilor hotărârii guvernului nr. 1.428/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei, cu completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale de reglementare în domeniul energiei emite prezentul ordin.art. 1 se aprobă norma tehnică privind proiectarea, execuţia, operarea, întreţinerea şi repararea staţiilor de depozitare şi distribuţie a gazelor naturale comprimate utilizate drept combustibil pentru vehicule, prevăzută în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin.---------*) anexa se publică în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 210 bis, care ...
Monitorul Oficial 206 din 28 Martie 2012 (M. Of. 206/2012)
ACORD INTERPROFESIONAL din 22 martie 2012 pentru sfecla de zahar - recolta anului de comercializare 2012/2013 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 28 martie 2012
Membrii semnatari ai prezentului acord interprofesional, şi anume:- organizaţia interprofesionalã naţionalã "zahãrul" din românia, denumitã în continuare oinzr;- federaţia cultivatorilor de sfeclã de zahãr din românia, denumitã în continuare fcszr;- asociaţia "patronatul zahãrului" din românia;- asociaţia producãtorilor de zahãr din sfeclã de zahãr din românia,în baza art. 8 lit. e) pct. 7 din statutul oinzr, au încheiat prezentul acord interprofesional, denumit în continuare aip, privind contractarea, producerea, transportul, recepţia şi plata sfeclei de zahãr din recolta anului de comercializare 2012/2013, destinatã industrializãrii.aip a luat în considerare toate regulamentele şi prevederile europene recente în domeniu şi, îndeosebi, regulamentul (ce) nr. ...
ORDIN nr. 60 din 22 martie 2012 privind recunoasterea Acordului interprofesional pentru sfecla de zahar - recolta anului de comercializare 2012/2013 EMITENT: MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTARII RURALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 206 din 28 martie 2012
Având în vedere prevederile art. 2 pct. 11 lit. (b), art. 6 şi ale anexei ii la regulamentul (ce) nr. 318/2006 al consiliului din 20 februarie 2006 privind organizarea comunã a pieţelor în sectorul zahãrului, prevederile art. 50, ale pct. 11 din partea a ii-a a anexei iii şi ale pãrţii b a anexei iv din regulamentul (ce) nr. 1.234/2007 al consiliului din 22 octombrie 2007 de instituire a unei organizãri comune a pieţelor agricole şi privind dispoziţii specifice referitoare la anumite produse agricole ("regulamentul unic ocp"),vãzând referatul de aprobare nr. 66.791 din 8 martie 2012 ...








