Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 6 din 8 februarie 2023
Monitorul Oficial 168 din 25 Februarie 2025 (M. Of. 168/2025)
ORDIN nr. 3.187 din 29 ianuarie 2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "FRAM" din municipiul Sibiu, judeţul Sibiu EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 168 din 25 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale; – hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în ...
ORDIN nr. 3.162 din 28 ianuarie 2025 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Liceul Tehnologic UCECOM "Spiru Haret" din municipiul Constanţa, judeţul Constanţa EMITENT: Ministerul Educaţiei şi Cercetării PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 168 din 25 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administraţiei publice centrale; – hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea ...
Monitorul Oficial 165 din 25 Februarie 2025 (M. Of. 165/2025)
DECIZIA nr. 339 din 9 iulie 2024 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. h) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi ale art. 34 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 165 din 25 februarie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...
Monitorul Oficial 164 din 24 Februarie 2025 (M. Of. 164/2025)
ORDIN nr. 16 din 18 februarie 2025 privind aprobarea modalităţii de desfăşurare a Programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici - 2025, promoţia Constantin C. Angelescu EMITENT: Institutul Naţional de Administraţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 164 din 24 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- art. 11 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 67/2024 privind reorganizarea şi funcţionarea institutului naţional de administraţie;– art. 26 din regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea programului de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici, aprobat prin hotărârea guvernului nr. 832/2007, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei nr. 3.771/2024 pentru aprobarea regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului naţional de admitere la programul de formare specializată pentru ocuparea unei funcţii publice corespunzătoare categoriei înalţilor funcţionari publici - 2025, promoţia constantin c. angelescu; – ...
Monitorul Oficial 161 din 24 Februarie 2025 (M. Of. 161/2025)
ORDIN nr. 7.878 din 20 decembrie 2024 privind ridicarea autorizaţiei de funcţionare provizorie şi intrarea în lichidare a unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Grădiniţa nr. 69 din municipiul Bucureşti, sectorul 3 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 161 din 24 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare; – hotărârii guvernului nr. 994/2020 privind aprobarea standardelor de autorizare de funcţionare provizorie şi a standardelor de acreditare şi de evaluare externă periodică în învăţământul preuniversitar, cu modificările ulterioare;– eratei nr. 5.441 din 8.07.2024 pentru îndreptarea ...
Monitorul Oficial 160 din 21 Februarie 2025 (M. Of. 160/2025)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 4 din 20 februarie 2025 pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 160 din 21 februarie 2025
Având în vedere necesitatea modificării şi completării cu celeritate a cadrului legal care să permită utilizarea fondurilor externe nerambursabile/rambursabile din cadrul mecanismului de redresare şi rezilienţă, în corelare directă cu obţinerea de rezultate şi implementarea reformelor şi a investiţiilor asumate de românia, luând în considerare necesitatea întreprinderii unor măsuri urgente care să ducă la evitarea blocajului implementării investiţiilor, prin reglementarea aspectelor cu privire la mecanismele şi fluxurile aplicabile structurilor implicate în implementarea investiţiilor, respectiv la atingerea ţintelor şi jaloanelor aferente componentei 15 - educaţie, investiţia 1 - construirea, echiparea şi operaţionalizarea a 110 creşe - programul guvernamental construire creşe „sfânta ...
Monitorul Oficial 156 din 21 Februarie 2025 (M. Of. 156/2025)
ORDIN nr. 4.320 din 24 aprilie 2024 privind acordarea acreditării unităţii de învăţământ preuniversitar particular Grădiniţa cu program prelungit "Tărâmul Cunoaşterii" din municipiul Bucureşti, sectorul 1 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 156 din 21 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior, cu modificările ulterioare;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii ...
Monitorul Oficial 155 din 21 Februarie 2025 (M. Of. 155/2025)
DECIZIA nr. 105 din 9 decembrie 2024 cu privire la aplicarea art. 38 alin. (4) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 155 din 21 februarie 2025
Dosar nr. 2.101/1/2024 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- vicepreşedintele ││mariana │Înaltei curţi de ││constantinescu│casaţie şi justiţie - ││ │preşedintele ││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│carmen elena ...
ORDIN nr. 3.783 din 13 februarie 2024 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie unităţii de învăţământ preuniversitar de stat Şcoala Gimnazială Specială nr. 1 din municipiul Călăraşi, judeţul Călăraşi EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 155 din 21 februarie 2025
Având în vedere prevederile:- legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările şi completările ulterioare;– ordinului ministrului educaţiei nr. 6.072/2023 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii aplicabile la nivelul sistemului naţional de învăţământ preuniversitar şi superior;– art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în învăţământul preuniversitar;– hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârii guvernului nr. 994/2020 privind ...
Monitorul Oficial 154 din 21 Februarie 2025 (M. Of. 154/2025)
ORDIN nr. 540 din 17 februarie 2025 privind modificarea şi completarea Ordinului ministrului sănătăţii nr. 1.992/2023 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2000 privind organizarea şi funcţionarea cabinetelor de liberă practică pentru servicii publice conexe actului medical EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 154 din 21 februarie 2025
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale asistenţă medicală şi sănătate publică din cadrul ministerului sănătăţii cu nr. 540r din 17.02.2025,având în vedere prevederile art. 1 alin. (12) şi ale art. 11 alin. (3) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 83/2000 privind serviciile publice conexe actului medical, aprobată cu modificări prin legea nr. 598/2001, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. iordinul ministrului sănătăţii nr. 1.992/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 83/2000 privind ...