Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 5 119 din 30 august 2022
Monitorul Oficial 869 din 05 Septembrie 2022 (M. Of. 869/2022)
ORDIN nr. 4.796 din 25 august 2022 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5.219/2010 privind recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene cu recunoaştere europeană pentru certificarea competenţelor digitale cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională studiată pe parcursul învăţământului liceal, respectiv de evaluare a competenţelor digitale, din cadrul examenului de bacalaureat EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 869 din 5 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 77 alin. (4) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 3.753/2011 privind aprobarea unor măsuri tranzitorii în sistemul naţional de învăţământ, cu modificările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 13 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările şi completările ulterioare, ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. ianexa nr. 2 la ordinul ministrului educaţiei, cercetării tineretului şi sportului nr. 5.219/2010 privind recunoaşterea şi echivalarea rezultatelor obţinute la examene cu recunoaştere internaţională pentru certificarea competenţelor lingvistice în limbi străine şi la examene ...
Monitorul Oficial 864 din 01 Septembrie 2022 (M. Of. 864/2022)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 119 din 1 septembrie 2022 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 864 din 1 septembrie 2022
Având în vedere că prin ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 27/2022 privind măsurile aplicabile clienţilor finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022-31 martie 2023, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 206/2022, cu modificările şi completările ulterioare, a fost aprobată o schemă de sprijin pentru clienţii finali din piaţa de energie electrică şi gaze naturale, schemă de sprijin care se aplică începând cu data de 1 aprilie 2022,în scopul reconsiderării unor elemente ale schemei de sprijin în vederea asigurării aplicării ...
Monitorul Oficial 847 din 30 August 2022 (M. Of. 847/2022)
ORDIN nr. 2.310 din 23 mai 2017 privind clasarea în Lista monumentelor istorice a ansamblului Fostul Dispensar al Direcţiei Sanitare Braşov - Secţia dermato-venerice, cu trei subcomponente în categoria monument C1 - Corp A, C1 - Corp B şi C2 - Pavilion rezerve - doar anvelopanta exterioară, situate în strada Gheorghe Dima nr. 1, municipiul Braşov, judeţul Braşov, toate în categoria II - arhitectură, grupa valorică B EMITENT: Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 847 din 30 august 2022
Având în vedere referatul nr. 3.975 din 23 iunie 2017 de aprobare a proiectului ordinului ministrului culturii şi identităţii naţionale privind clasarea în lista monumentelor istorice a ansamblului fostul dispensar al direcţiei sanitare braşov - secţia dermato-venerice, cu trei subcomponente în categoria monument c1 - corp a, c1 - corp b (corp nou) şi c2 - pavilion rezerve - doar anvelopanta exterioară, situat în strada gheorghe dima nr. 1, municipiul braşov, judeţul braşov, toate în categoria ii - arhitectură, grupa valorică b,punând în executare sentinţa nr. 19/f/2017, definitivă, pronunţată de curtea de apel braşov în dosarul nr. 666/64/2016,în conformitate cu ...
Monitorul Oficial 840 din 26 August 2022 (M. Of. 840/2022)
ORDONANŢĂ nr. 26 din 24 august 2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 840 din 26 august 2022
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 1 pct. iii poz. 2 din legea nr. 186/2022 privind abilitarea guvernului de a emite ordonanţe,guvernul româniei adoptă prezenta ordonanţă.art. ilegea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 339 din 18 mai 2012, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 2, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:"(4) Începând cu data de 24 septembrie 2023, exemplarul i al actelor de stare civilă se completează informatic şi se păstrează în exemplarul ...
Monitorul Oficial 824 din 22 August 2022 (M. Of. 824/2022)
ORDIN nr. 4.523 din 10 august 2022 privind aprobarea componenţei reţelei naţionale a şcolilor de aplicaţie pentru anul şcolar 2022-2023 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 824 din 22 august 2022
Având în vedere:- hotărârea guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.811/2020 privind aprobarea metodologiei-cadru de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.812/2020 privind aprobarea regulamentului-cadru pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului pedagogic în sistemul de învăţământ preuniversitar;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.813/2020 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei ...
Monitorul Oficial 812 din 18 August 2022 (M. Of. 812/2022)
ORDIN nr. 106 din 11 august 2022 privind modificarea anexei la Ordinul ministrului afacerilor interne nr. 106/2018 pentru desemnarea personalului Ministerului Afacerilor Interne competent să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni contravenţionale prevăzute în acte normative EMITENT: Ministerul Afacerilor Interne PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 812 din 18 august 2022
În temeiul art. 7 alin. (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea ministerului afacerilor interne, aprobată cu modificări prin legea nr. 15/2008, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul afacerilor interne emite următorul ordin:art. ianexa la ordinul ministrului afacerilor interne nr. 106/2018 pentru desemnarea personalului ministerului afacerilor interne competent să constate contravenţii şi să aplice sancţiuni contravenţionale prevăzute în acte normative, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 854 din 9 octombrie 2018, cu modificările ulterioare, se modifică şi se înlocuieşte cu anexa care face parte integrantă din prezentul ordin. art. iiprezentul ordin se publică în monitorul ...
Monitorul Oficial 799 bis din 11 August 2022 (M. Of. 799 bis/2022)
PROCEDURĂ din 9 august 2022 de implementare a Programului naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul IMM EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 799 bis din 11 august 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.314 din 9 august 2022 publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 799 din 11 august 2022.──────────1. obiectivul programuluiprogramul naţional multianual pentru dezvoltarea culturii antreprenoriale în rândul femeilor manager din sectorul imm, denumit în continuare programul, este un program de încurajare şi de stimulare a înfiinţării întreprinderilor mici şi mijlocii, implementat de către ministerul antreprenoriatului şi turismului (mat) prin intermediul agenţiilor pentru Întreprinderi mici şi mijlocii, atragere de investiţii şi promovare a exportului (aimmaipe), în conformitate cu prevederile legii nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, precum ...
Monitorul Oficial 803 din 12 August 2022 (M. Of. 803/2022)
ORDIN nr. 238 din 11 august 2022 pentru aprobarea criteriilor de calificare privind capacitatea ofertanţilor, a factorilor de evaluare şi a caietului de sarcini aferente atribuirii acordului-cadru/contractului de achiziţie publică de produse - fructe, legume, lapte şi produse lactate şi produse de panificaţie în cadrul Programului pentru şcoli al României EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 803 din 12 august 2022
Având în vedere:- prevederile art. 3 alin. (1) lit. z), precum şi secţiunea a 4-a a capitolului iv din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;– secţiunea a 4-a a capitolului ii din anexa la hotărârea guvernului nr. 395/2016 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 3 lit. f) din hotărârea guvernului nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului agriculturii şi dezvoltării rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi ...
Monitorul Oficial 789 din 09 August 2022 (M. Of. 789/2022)
DECIZIA nr. 3.827 din 28 iunie 2022 referitoare la cererea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamantul Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii "Sf. Ioan" Galaţi, în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 789 din 9 august 2022
Dosar nr. 463/44/2020 ┌───────────────────┬──────────────────┐│preşedinte: adriana│- judecător ││elena gherasim │ │├───────────────────┼──────────────────┤│emilia claudia │- judecător ││vişoiu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│vasile bîcu │- judecător ...
Monitorul Oficial 788 din 09 August 2022 (M. Of. 788/2022)
ORDIN nr. 2.367 din 5 august 2022 pentru modificarea şi completarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătăţii şi al preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale şi a preţurilor de decontare ale medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate şi a metodologiei de calcul al acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 788 din 9 august 2022
Văzând referatul de aprobare nr. ar 13.856/2022 al ministerului sănătăţii şi nr. dg 2.470 din 29.07.2022 al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere:- art. 58 alin. (4) şi (5) şi art. 221 alin. (1) lit. k) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– hotărârea guvernului nr. 720/2008 pentru aprobarea listei cuprinzând denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, precum şi denumirile comune internaţionale corespunzătoare medicamentelor care se acordă în cadrul programelor naţionale de ...