Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 448 din 27 iunie 2007
Monitorul Oficial 16 bis din 11 Ianuarie 2010 (M. Of. 16 bis/2010)
ANEXE din 16 decembrie 2009 privind lansarea Cererii de propuneri de proiecte pentru investiţii în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile, pentru acordarea asistenţei financiare nerambursabile prin Programul operaţional sectorial "Creşterea competitivităţii economice" (POS CCE), axa prioritară 4, domeniul major de intervenţie 2, operaţiunea 4.2 "Sprijinirea investiţiilor în modernizarea şi realizarea de noi capacităţi de producere a energiei electrice şi termice, prin valorificarea resurselor energetice regenerabile: a biomasei, a resurselor hidroenergetice (în unităţi cu putere instalată mai mică sau egală cu 10MW), solare, eoliene, a biocombustibilului, a resurselor geotermale şi a altor resurse regenerabile de energie"*) EMITENT: MINISTERUL ECONOMIEI PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 16 bis din 11 ianuarie 2010
*) aprobate de ordinul nr. 2.201 din 16 decembrie 2009, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 16 din 11 ianuarie 2010. [ sigla*) ] [ sigla*) ] [ sigla*) ] uniunea europeanĂ guvernul romÂniei instrumente structurale2007 - 2013--------notĂ (ctce)*) la începutul fiecărei pagini din monitorul oficial nr. 16 bis/2010 se găsesc siglele (a se vedea imaginea asociată).anexa 1ministerul economieidirecţia generală energie, petrol şi gaze - organismul ...
Monitorul Oficial 10 din 07 Ianuarie 2010 (M. Of. 10/2010)
DOCUMENT-CADRU din 30 noiembrie 2009 de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2010
Document-cadru din 30 noiembrie 2009 de implementare a programului operaţional "dezvoltarea capacitãţii administrative" emitent: ministerul administraŢiei Şi internelor ministerul finanŢelor publice publicat În: monitorul oficial nr. 10 din 7 ianuarie 2010 (versiunea a ii-a ...
ORDIN nr. 3.297 din 30 noiembrie 2009 pentru aprobarea versiunii a II-a a Documentului-cadru de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL FINANTELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2010
Ordin nr. 3.297 din 30 noiembrie 2009 pentru aprobarea versiunii a ii-a a documentului-cadru de implementare a programului operaţional "dezvoltarea capacitãţii administrative" 2007-2013 emitent: ministerul administraŢiei Şi internelor nr. 278 din 16 noiembrie 2009 ministerul finanŢelor publice nr. 3.297 din 30 noiembrie ...
DOCUMENT-CADRU din 16 noiembrie 2009 de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2010
Document-cadru din 16 noiembrie 2009 de implementare a programului operaţional "dezvoltarea capacitãţii administrative" emitent: ministerul administraŢiei Şi internelor ministerul finanŢelor publice publicat În: monitorul oficial nr. 10 din 7 ianuarie 2010 (versiunea a ii-a ...
ORDIN nr. 278 din 16 noiembrie 2009 pentru aprobarea versiunii a II-a a Documentului-cadru de implementare a Programului operational "Dezvoltarea capacitatii administrative" 2007-2013 EMITENT: MINISTERUL ADMINISTRATIEI SI INTERNELOR PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 10 din 7 ianuarie 2010
Ordin nr. 278 din 16 noiembrie 2009 pentru aprobarea versiunii a ii-a a documentului-cadru de implementare a programului operaţional "dezvoltarea capacitãţii administrative" 2007-2013 emitent: ministerul administraŢiei Şi internelor nr. 278 din 16 noiembrie 2009 ministerul finanŢelor publice nr. 3.297 din 30 noiembrie ...
Monitorul Oficial 925 din 30 Decembrie 2009 (M. Of. 925/2009)
ORDIN nr. 1.263 din 17 decembrie 2009 privind mandatarea Societatii Comerciale de Transport cu Metroul Bucuresti "Metrorex" - S.A. de a semna Actul aditional nr. 17 la Contractul de mentenanta de material rulant si feroviar pentru circulatia in tunel nr. 91/2003 EMITENT: MINISTERUL TRANSPORTURILOR SI INFRASTRUCTURII PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 925 din 30 decembrie 2009
În temeiul art. iii din hotãrârea guvernului nr. 1.501/2007 pentru modificarea hotãrârii guvernului nr. 47/2004 privind aprobarea contractului de mentenanţã de material rulant şi feroviar pentru circulaţia în tunel, încheiat între societatea comercialã de transport cu metroul bucureşti "metrorex" - s.a. şi societatea comercialã "alstom transport" - s.a., şi al art. 5 alin. (4) din hotãrârea guvernului nr. 76/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, ministrul transporturilor şi infrastructurii emite urmãtorul ordin: art. 1 se mandateazã societatea comercialã de transport cu ...
Monitorul Oficial 761 din 09 Noiembrie 2009 (M. Of. 761/2009)
LEGE nr. 329 din 5 noiembrie 2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană şi Fondul Monetar Internaţional EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 761 din 9 noiembrie 2009
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege reglementează:a) reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice;b) măsuri de reducere a cheltuielilor de personal în sistemul bugetar;c) condiţiile exercitării cumulului pensiei din sistemul public de pensii şi sistemele neintegrate sistemului public cu veniturile salariale sau, după caz, asimilate salariilor, potrivit legii, realizate din exercitarea unei activităţi profesionale pe bază de contract individual de muncă, raport de serviciu sau pe baza actului de numire în funcţie, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale ...
Monitorul Oficial 511 din 24 Iulie 2009 (M. Of. 511/2009)
CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 ( Legea nr. 287/2009 ) EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Parlamentul româniei adoptã prezenta lege.titlul preliminardespre legea civilãcap. i dispoziţii generaleart. 1 obiectul codului civildispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile patrimoniale şi pe cele nepatrimoniale dintre persoane, ca subiecte de drept civil.art. 2 conţinutul codului civilprezentul cod este alcãtuit dintr-un ansamblu de reguli care constituie dreptul comun pentru toate domeniile la care se referã litera sau spiritul dispoziţiilor sale.art. 3 aplicarea generalã a codului civil(1) dispoziţiile prezentului cod se aplicã şi raporturilor dintre profesionişti, precum şi raporturilor dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.(2) sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploateazã o întreprindere.(3) constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematicã, ...
LEGE nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 511 din 24 iulie 2009
Lege nr. 287 din 17 iulie 2009 privind codul civil emitent: parlamentul publicat În: monitorul oficial nr. 511 din 24 iulie 2009 parlamentul româniei adoptã prezenta lege. titlul preliminar despre legea civilã cap. i dispoziţii generale art. 1 obiectul codului civil dispoziţiile prezentului cod reglementeazã raporturile ...
Monitorul Oficial 465 din 06 Iulie 2009 (M. Of. 465/2009)
ORDIN nr. 735 din 1 iunie 2009 privind intrarea in vigoare a unor tratate internationale EMITENT: MINISTERUL AFACERILOR EXTERNE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 465 din 6 iulie 2009
Ordin nr. 735 din 1 iunie 2009 privind intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale emitent: ministerul afacerilor externe publicat În: monitorul oficial nr. 465 din 6 iulie 2009 În temeiul art. 25 alin. (9) din legea nr. 590/2003 privind tratatele, potrivit cãruia prin ordin al ministrului afacerilor externe se face cunoscutã intrarea în vigoare a tratatelor internaţionale încheiate de românia cu alte state, care se publicã, fãrã platã, în monitorul oficial al româniei, partea i, constatând ...








