Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 4 581 din 13 iulie 2011
Monitorul Oficial 1303 din 29 Decembrie 2020 (M. Of. 1303/2020)
ORDIN nr. 4.442 din 23 decembrie 2020 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.088/2019 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2019-2021 EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1303 din 29 decembrie 2020
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 173.186 din 23.12.2020, în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al articolului unic alin. (1) şi (3) din ordonanţa de ...
Monitorul Oficial 1274 din 22 Decembrie 2020 (M. Of. 1274/2020)
DECIZIA nr. 900 din 15 decembrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1274 din 22 decembrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 1264 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1264/2020)
DECIZIA nr. 751 din 20 octombrie 2020 privind excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (3)-(9), cu referire la sintagma "izolarea într-o unitate sanitară sau la o locaţie alternativă ataşată unităţii sanitare", şi ale art. 19 din Legea nr. 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1264 din 21 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1246 din 17 Decembrie 2020 (M. Of. 1246/2020)
ORDIN nr. 4.276 din 14 decembrie 2020 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.088/2019 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2019-2021 EMITENT: Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1246 din 17 decembrie 2020
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale regionale şi infrastructură nr. 162.376 din 3.12.2020, în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al articolului unic alin. (1) şi (3) din ordonanţa de urgenţă ...
Monitorul Oficial 1243 din 17 Decembrie 2020 (M. Of. 1243/2020)
DECIZIA nr. 733 din 8 octombrie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu referire la sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 lei inclusiv“ EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1243 din 17 decembrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 1212 din 11 Decembrie 2020 (M. Of. 1212/2020)
DECIZIA nr. 721 din 7 octombrie 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind unele măsuri în domeniul fondurilor nerambursabile europene EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1212 din 11 decembrie 2020
┌─────────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────┼──────────────────────┤│cristian deliorga│- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────┼──────────────────────┤│daniel-marius │- judecător ││morar │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mona-maria ...
Monitorul Oficial 1006 din 29 Octombrie 2020 (M. Of. 1006/2020)
DECIZIA nr. 573 din 9 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1006 din 29 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 975 din 22 Octombrie 2020 (M. Of. 975/2020)
DECIZIA nr. 443 din 23 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 975 din 22 octombrie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 948 din 15 Octombrie 2020 (M. Of. 948/2020)
LEGEA nr. 217 din 22 mai 2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 948 din 15 octombrie 2020
*) republicată în temeiul art. ii din legea nr. 183/2020 privind modificarea legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 758 din 19 august 2020, dându-se textelor o nouă numerotare.legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice a fost republicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 205 din 24 martie 2014, şi ulterior, a mai fost modificată şi completată prin:- ordonanţa guvernului nr. 6/2015 privind modificarea şi completarea legii nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 78 din 29 ianuarie ...
Monitorul Oficial 936 din 13 Octombrie 2020 (M. Of. 936/2020)
DECIZIA nr. 540 din 2 iulie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ale art. 519 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 936 din 13 octombrie 2020
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│mona-maria │- judecător ...