Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Mona-Maria │- judecător │
│Pivniceru │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Irina-Loredana │- │
│Gulie │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 666/99/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 372D/2019. 2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 374D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Constantin Hamza în Dosarul nr. 21.901/3/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 375D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Cătălina-Irina Râmaru în Dosarul nr. 24.644/3/2016/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, în Dosarul nr. 406D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Daniela Rîpeanu şi Marius Ionuţ Rîpeanu în Dosarul nr. 37.972/3/2015/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă, şi în Dosarul nr. 583D/2019, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 25 alin. (1) şi art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.697/86/2017/a1 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, în Dosarul nr. 375D/2019, autoarea excepţiei a depus o cerere prin care solicită judecarea cauzei în lipsă. 6. Având în vedere excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele anterior menţionate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 374D/2019, nr. 375D/2019, nr. 406D/2019 şi nr. 583D/2019 la Dosarul nr. 372D/2019. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 374D/2019, nr. 375D/2019, nr. 406D/2019 şi nr. 583D/2019 la Dosarul nr. 372D/2019, care este primul înregistrat. 7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca devenită inadmisibilă, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 874 din 18 decembrie 2018. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 8. Prin încheierile din 27 noiembrie 2018 şi 13 decembrie 2018, pronunţate în dosarele nr. 666/99/2016/a1, nr. 21.901/3/2015/a1, nr. 24.644/3/2016/a1, nr. 37.972/3/2015/a1 şi, respectiv, nr. 1.697/86/2017/a1, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă [Dosarul nr. 372D/2019], ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă [Dosarul nr. 374D/2019], ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă [Dosarul nr. 375D/2019], ale art. 24 alin. (1), ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă [Dosarul nr. 406D/2019], precum şi a prevederilor art. 27 şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept [Dosarul nr. 583D/2019]. 9. Excepţia a fost invocată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, Constantin Hamza, Cătălina-Irina Râmaru, Daniela Rîpeanu şi Marius Ionuţ Rîpeanu în cauze având ca obiect soluţionarea recursurilor declarate împotriva unor hotărâri pronunţate de instanţele de fond. 10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că, prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 52 din 18 iunie 2018, s-a stabilit că hotărârile judecătoreşti pronunţate în litigiile evaluabile în bani de până la 1.000.000 de lei inclusiv, în procese începute anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, respectiv data de 20 iulie 2017, nu sunt supuse recursului. Ulterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 454 din 4 iulie 2018, instanţa de contencios constituţional a statuat că interpretarea dată de instanţa supremă prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă este neconstituţională. Or, având în vedere existenţa acestor două decizii contrare, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi de Curtea Constituţională, pe de altă parte, se apreciază că singura autoritate în măsură să decidă asupra constituţionalităţii prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată de instanţa supremă, prin decizia menţionată, este Curtea Constituţională, în temeiul art. 142 alin. (1) din Constituţie. 11. Se mai susţine că legiuitorul a instituit competenţe specifice şi diferite pentru Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, urmărindu-se eliminarea posibilităţii pronunţării unor hotărâri contradictorii şi respectarea, deopotrivă, a deciziilor pronunţate. În speţă, se pune problema distincţiilor dintre efectele juridice ale deciziilor celor două instanţe, precum şi a temeiului de drept care fundamentează preeminenţa uneia sau alteia dintre deciziile contrare. În acest sens se mai arată că prin pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept instanţa supremă poate analiza doar prevederi legale, fiind exclus controlul, pe această cale, a unei decizii a Curţii Constituţionale, autoritate publică distinctă de puterea judecătorească, reglementată printr-un titlu distinct din Constituţie. Mai mult, depăşirea atribuţiilor instanţei supreme rezultă din faptul că a trecut la analiza principiului constituţional al neretroactivităţii legii civile, pronunţându-se tocmai asupra unei decizii a instanţei de contencios constituţional, singura autoritate care este garantul supremaţiei Constituţiei, potrivit art. 142 alin. (1) din Legea fundamentală şi propriei sale jurisprudenţe. Invocă deciziile Curţii Constituţionale nr. 838 din 27 mai 2009, nr. 206 din 29 aprilie 2013, nr. 265 din 6 mai 2014, nr. 51 din 16 februarie 2016, nr. 397 din 15 iunie 2016 şi nr. 404 din 15 iunie 2016, arătând că instanţa supremă nu se poate transforma într-o instanţă de control judiciar a actelor Curţii Constituţionale, cu încălcarea efectelor de ordin constituţional ale deciziilor Curţii Constituţionale, precum şi a competenţele exclusive ale acesteia. În acest mod instanţa supremă îşi depăşeşte competenţa şi adaugă la o decizie a instanţei de contencios constituţional, negând, pentru justiţiabili, posibilitatea de a invoca nelegalitatea deciziei instanţei de apel pe calea recursului, deşi criteriul valoric care a stat la baza hotărârii legiuitorului, respectiv acela de a exclude accesul la această cale de atac, a fost constatat ca fiind neconstituţional. În acest mod sunt încălcate principiul legalităţii, în componenta sa privind calitatea legii, precum şi al statului de drept şi separaţiei puterilor în stat. 12. De asemenea, se mai susţine şi încălcarea principiilor constituţionale ale egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie, întrucât se creează o discriminare cu privire la exercitarea căii de atac a recursului între justiţiabilii care s-au adresat instanţelor de judecată anterior datei de 20 iulie 2017 şi cei care au formulat acţiuni ulterior acestei date. 13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă asigură egalitatea de tratament a participanţilor la procesul civil şi neretroactivitatea dispoziţiilor procesuale noi, apărute fie prin intervenţia legiuitorului, fie prin declararea ca neconstituţionale a unor dispoziţii legale. Se apreciază că numai în această modalitate se asigură previzibilitatea etapelor procesuale, iar, în cazul concret al căilor de atac, prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă nu fac altceva decât să reitereze dispoziţiile art. 24 şi 25 din Codul de procedură civilă, pentru situaţia particulară a căilor de atac. Mai mult, norma legală privitoare la aplicarea în timp a dispoziţiilor de ordin procesual permite justiţiabililor să beneficieze de acelaşi tratament juridic, indiferent de prelungirea în timp a procesului. Totodată, dispoziţiile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă contribuie la realizarea rolului constituţional al instanţei supreme de asigurare a unei practici unitare, conform art. 126 din Constituţie. 14. Se mai apreciază că, în concepţia actualului Cod de procedură civilă, legea care guvernează desfăşurarea procesului şi întocmirea tuturor actelor de procedură, inclusiv regimul căilor de atac, este legea în vigoare la data începerii procesului, această regulă fiind justificată de unitatea procesului civil, de interdependenţa actelor, fazelor şi etapelor procesuale, care reclamă şi o unitate de reglementare aptă să guverneze procesul în ansamblul său, de necesitatea respectării previziunilor şi aşteptărilor legitime ale părţilor. Prin pronunţarea Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept şi-a exercitat propria competenţă, în temeiul art. 126 din Constituţie şi cu respectarea principiului fundamental al separării şi echilibrului puterilor în stat. De asemenea, se mai apreciază că dispoziţiile art. 147 alin. (4) din Constituţie conferă putere deciziilor Curţii Constituţionale numai pentru viitor, ceea ce presupune că întotdeauna va exista o diferenţă de tratament, justificată din punct de vedere constituţional, între persoanele cărora li se aplică decizia instanţei de contencios constituţional şi cele cărora aceasta nu li se aplică. Mai mult, nicio dispoziţie constituţională nu instituie obligaţia legiuitorului de a garanta parcurgerea în fiecare cauză a tuturor gradelor de jurisdicţie, ci, dimpotrivă, potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac pot fi exercitate în condiţiile legii. 15. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate. 16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, republicată, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierilor de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 24 alin. (1), ale art. 25 alin. (1) şi ale art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 19. În ceea ce priveşte stabilirea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine cele statuate cu valoare de principiu în jurisprudenţa sa, în sensul că, în exercitarea controlului de constituţionalitate, instanţa de contencios constituţional trebuie să ţină cont de voinţa reală a părţii care a ridicat excepţia de neconstituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 775 din 7 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.006 din 18 decembrie 2006; Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012; Decizia nr. 244 din 6 aprilie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 529 din 6 iulie 2017). De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, determinarea obiectului excepţiei de neconstituţionalitate este o operaţiune care, pe lângă existenţa unor condiţionări formale inerente ce incumbă în sarcina autorului acesteia, poate necesita şi o apreciere obiectivă a Curţii Constituţionale, având în vedere finalitatea urmărită de autor prin ridicarea excepţiei. O atare concepţie se impune tocmai datorită caracterului concret al controlului de constituţionalitate exercitat pe cale de excepţie (Decizia nr. 297 din 27 martie 2012, precitată). 20. Prin urmare, în prezenta cauză, analizând motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, care tinde în mod univoc la critica interpretării dispoziţiilor legale ce au făcut obiectul Deciziei nr. 52 din 18 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 17 iulie 2018, pronunţată de instanţa supremă, Curtea reţine ca obiect al excepţiei de neconstituţionalitate prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi ale art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Prevederile legale criticate au următorul cuprins: - Art. 27 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.“ – Art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă: „(3) Dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I.“ 21. În opinia autorilor excepţiei, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) referitor la statul de drept, alin. (4) privind principiul separaţiei şi echilibrul puterilor în stat şi alin. (5) referitor la principiul legalităţii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 124 alin. (2) referitor la înfăptuirea justiţiei, art. 126 alin. (3) privind competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, art. 142 alin. (1) privind rolul Curţii Constituţionale, art. 147 alin. (4) referitor la efectele deciziilor Curţii Constituţionale. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 - Dreptul la un proces echitabil cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 874 din 18 decembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 2 din 3 ianuarie 2019, a constatat că aceste prevederi legale, în interpretarea dată de instanţa supremă, sunt neconstituţionale. 23. Curtea a reţinut că interpretarea dată prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, de către instanţa supremă, este contrară şi jurisprudenţei Curţii Constituţionale referitoare la efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale. Prin urmare, Curtea a reţinut că incidenţa efectelor deciziei sale nr. 369 din 30 mai 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 20 iulie 2017, şi în cauzele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, la momentul publicării acesteia - cauze pendinte, în care respectivele dispoziţii sunt aplicabile, este în acord cu prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie, dispoziţii constituţionale pe care se întemeiază expresia obligativităţii erga omnes a interpretării şi soluţiei pronunţate de instanţa de contencios constituţional, care implică obligaţia constituţională a tuturor autorităţilor de a aplica întocmai deciziile Curţii, la situaţiile concrete în care normele constatate neconstituţionale au incidenţă (a se vedea şi Decizia nr. 866 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 1 februarie 2016). Curtea a reţinut că art. 147 din Constituţie este, în privinţa normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancţionatoriu. Astfel, în interpretarea acestui text constituţional, raportat la normele de procedură civilă, Curtea a constatat că acesta se aplică atât situaţiilor pendinte, cât şi celor ce se vor naşte în viitor, sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie neputând fi condiţionată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017. Curtea a mai reţinut că, prin interpretarea dată normei legale criticate de către instanţa supremă, prin hotărârea prealabilă pronunţată, contrar celor statuate printr-o decizie a Curţii Constituţionale, Înalta Curte a procedat într-un mod contrar comportamentului constituţional loial de care aceasta trebuie să dea dovadă faţă de jurisprudenţa instanţei constituţionale, a cărei respectare constituie una dintre valorile care caracterizează statul de drept (a se vedea Decizia nr. 581 din 20 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 737 din 22 septembrie 2016, paragraful 50). De aceea, interpretarea dată de instanţa supremă textelor de lege criticate, care este în mod expres contrară considerentului 32 al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017, referitoare la efectele deciziei de constatare a neconstituţionalităţii, este de natură a contraveni efectelor de ordin constituţional ale deciziilor Curţii Constituţionale prin care se constată neconstituţionalitatea unei norme legale, iar o înlăturare a acestor efecte, în cauzele deduse soluţionării instanţelor de judecată, echivalează cu nerespectarea principiului constituţional al valorii obligatorii şi opozabilităţii erga omnes a deciziilor Curţii Constituţionale, consacrată de art. 147 alin. (4) din Legea fundamentală. 24. De asemenea, Curtea a mai reţinut că, având în vedere că decizia de constatare a neconstituţionalităţii face parte, de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, din ordinea juridică normativă, realizarea de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a unui control de constituţionalitate implicit al efectelor acestei decizii, prin raportare la alte norme constituţionale incidente, în speţă principiul neretroactivităţii legii civile, echivalează cu încălcarea competenţei specifice exclusive a instanţei de contencios constituţional, reglementată în art. 146 din Legea fundamentală. În acest sens, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 838 din 27 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 3 iulie 2009), în exercitarea atribuţiei prevăzute de art. 126 alin. (3) din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are obligaţia de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, şi nu are competenţa constituţională să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora. 25. În concluzie, Curtea a reţinut că, în ceea ce priveşte efectele constatării ca neconstituţionale a unei soluţii legislative cuprinse într-o normă de procedură, respectiv sintagma „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, cuprinsă în dispoziţiile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, nu devin incidente prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, potrivit cărora „Hotărârile rămân supuse căilor de atac (...) prevăzute de legea sub care a început procesul“, dat fiind faptul că neconstituţionalitatea este o sancţiune de drept constituţional care se aplică imediat situaţiilor pendinte. Astfel, nu se poate ajunge la concluzia că decizia Curţii s-ar aplica numai proceselor pornite după publicarea sa, caz în care, în mod evident, hotărârea susceptibilă a fi recurată este pronunţată după publicarea deciziei. Prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă constituie o normă de procedură de natură legală şi nu poate restrânge sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie. Acceptarea unei asemenea teze ar echivala cu prevalenţa unei norme legale faţă de una de rang constituţional şi s-ar înfrânge în mod indirect efectul imediat şi general obligatoriu al deciziei Curţii Constituţionale. Or, într-un stat de drept, toate autorităţile publice, atât în aplicarea, cât şi în interpretarea normelor infraconstituţionale, trebuie să respecte deciziile Curţii Constituţionale, din moment ce acestea materializează şi explicitează exigenţele Constituţiei. 26. Prin aceeaşi decizie, paragrafele 80-87, Curtea a reţinut şi încălcarea 147 alin. (4) raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, referitoare la principiile egalităţii în drepturi şi accesului liber la justiţie. În acest sens, Curtea a reţinut că negarea dreptului la exercitarea căii de atac a recursului, prin inaplicabilitatea dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, în configuraţia dată prin constatarea neconstituţionalităţii sintagmei „precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 de lei inclusiv“, pentru o anumită categorie de justiţiabili, în funcţie de data începerii procesului, este de natură a bloca, în funcţie de valoarea pretenţiei deduse judecăţii, accesul la calea de atac a recursului, punând ab initio cetăţenii într-o situaţie diferită, fără a avea o justificare obiectivă şi rezonabilă (a se vedea paragraful 28 din Decizia nr. 369 din 30 mai 2017). 27. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, în motivarea acesteia se susţine, în esenţă, că utilizarea instituţiei pronunţării unei hotărâri prealabile, în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, atrage însăşi neconstituţionalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 28. Analizând aceste susţineri, Curtea reţine că acestea nu reprezintă veritabile motive de neconstituţionalitate, pe de o parte, dat fiind faptul că este invocată în mod generic contradicţia textelor de lege criticate cu prevederile constituţionale. Curtea nu se poate substitui autoarei excepţiei în indicarea motivelor de neconstituţionalitate, în temeiul art. 29 din Legea nr. 47/1992, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate a normelor legale fiind posibil doar la sesizare, iar nu din oficiu. Pe de altă parte, motivele de neconstituţionalitate ce privesc prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin hotărârea prealabilă a instanţei supreme, sunt invocate în legătură indisolubilă cu situaţia concretă a contrarietăţii dintre hotărârea prealabilă în cauză şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017 şi nu pot fi translatate în legătură cu prevederile art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, care reglementează, cu caracter general, obligativitatea pentru instanţele judecătoreşti a dezlegării date chestiunilor de drept prin hotărârile prealabile pronunţate de instanţa supremă. Mai mult, textul de lege criticat prevede în mod expres, în alin. (4), că decizia pronunţată în cadrul procedurii hotărârii prealabile îşi încetează obligativitatea la data constatării neconstituţionalităţii dispoziţiei legale care a făcut obiectul interpretării. 29. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia utilizarea instituţiei pronunţării unei hotărâri prealabile în scopul înlăturării efectelor unei decizii a Curţii Constituţionale, atrage însăşi neconstituţionalitatea „dezlegării date chestiunii de drept“, prevăzută de art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, Curtea reţine că aceasta se referă, în realitate, tot la dispoziţia legală interpretată prin hotărârea prealabilă, respectiv la prevederile art. 27 din Codul de procedură civilă, astfel cum au fost interpretate prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de instanţa supremă, astfel că nu poate fi reţinută ca o critică distinctă, în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. 30. Astfel, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, fiind contrară art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, republicată, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 din Codul de procedură civilă, în interpretarea dată prin Decizia nr. 52 din 18 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, excepţie ridicată de Banca Comercială Română - S.A. din Bucureşti, Constantin Hamza, Cătălina-Irina Râmaru, Daniela Rîpeanu şi de Marius Ionuţ Rîpeanu în Dosarele nr. 666/99/2016/a1, nr. 21.901/3/2015/a1, nr. 24.644/3/2016/a1, nr. 37.972/3/2015/a1 şi nr. 1.697/86/2017/a1 ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de aceiaşi autori, în aceleaşi dosare, ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 23 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
