Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 346 din 13 mai 2011
Monitorul Oficial 769 din 24 August 2020 (M. Of. 769/2020)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT ŞI DE MINIMIS din 3 august 2020 privind unele măsuri pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile, pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul specializării inteligente EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 769 din 24 august 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 894 din 3 august 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 769 din 24 august 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prin prezenta se instituie o schemă transparentă de ajutoare de stat şi de minimis ce se acordă, după caz, pentru pregătirea portofoliului de proiecte destinat finanţării din fonduri externe nerambursabile, pentru perioada de programare 2021-2027, în domeniul specializării inteligente, denumită în continuare schemă, finanţată prin programul operaţional asistenţă tehnică 2014-2020 (poat), axa prioritară 1 „Întărirea capacităţii beneficiarilor de a pregăti şi implementa proiecte finanţate din fesi şi diseminarea informaţiilor privind aceste fonduri“, obiectivul specific 1.1. ...
Monitorul Oficial 645 bis din 22 Iulie 2020 (M. Of. 645 bis/2020)
NORME din 30 iunie 2020 de prevenire şi stingere a incendiilor specifice activităţilor sectoarelor din domeniul agricol EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 645 bis din 22 iulie 2020
──────────aprobate prin ordinul nr. 182 din 30 iunie 2020, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 645 din 22 iulie 2020.──────────prevederi generale stabilite pe baza strategiei privitoare la apĂrarea Împotriva incendiilor În activitĂŢile din sectoarele agricole1.1. obiect şi domeniu de activitateart. 1prezentele norme stabilesc obligaţiile şi răspunderile privind apărarea împotriva incendiilor, modul de organizare şi desfăşurare a activităţii de apărare împotriva incendiilor, regulile, măsurile specifice pentru construcţii, instalaţii şi alte amenajări aferente sectoarelor agricole, criteriile de dotare cu mijloace tehnice de apărare împotriva incendiilor.art. 2normele de apărare împotriva incendiilor pentru unităţile din sectoarele agricole sunt reglementări cu aplicativitate ...
Monitorul Oficial 751 din 18 August 2020 (M. Of. 751/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 135 din 14 august 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020, modificarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri bugetare EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 751 din 18 august 2020
Având în vedere:- analiza execuţiei bugetare derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2020;– evoluţia principalilor indicatori bugetari pe primele luni ale anului 2020;– asigurarea fondurilor necesare desfăşurării normale a activităţii instituţiilor şi autorităţilor administraţiei publice centrale;– adoptarea ulterior aprobării legii bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările şi completările ulterioare, a unor acte normative cu influenţe asupra veniturilor şi cheltuielilor bugetare;– necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;– necesitatea menţinerii locurilor de muncă pentru salariaţii din domeniile ...
Monitorul Oficial 720 din 10 August 2020 (M. Of. 720/2020)
ORDIN nr. M.152 din 4 august 2020 pentru modificarea şi completarea Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea colegiilor naţionale militare, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.110/2014 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 720 din 10 august 2020
Pentru aplicarea prevederilor art. 41 şi art. 235 lit. a) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 1 alin. (3) din regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar, aprobat prin ordinul ministrului educaţiei naţionale şi cercetării ştiinţifice nr. 5.079/2016, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere dispoziţiile art. 53 din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 25 alin. 1 din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 8^5 alin. (1) lit. h) din ordonanţa de ...
Monitorul Oficial 629 din 17 Iulie 2020 (M. Of. 629/2020)
DECIZIA nr. 49 din 22 iunie 2020 referitoare la pronunţarea unei hotărâri prealabile asupra sesizării privind faptul că sesiile, ca instituţii juridice specifice dreptului civil din Transilvania, inclusiv după data de 6 martie 1945, conferă titularului lor calitatea de persoană îndreptăţită la reconstituirea dreptului de proprietate EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 629 din 17 iulie 2020
Dosar nr. 3.163/1/2019 ┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│andreia liana│- judecător la secţia i ││constanda │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│simona gina │- judecător la secţia i ││pietreanu │civilă ...
Monitorul Oficial 607 din 10 Iulie 2020 (M. Of. 607/2020)
LEGE nr. 118 din 9 iulie 2020 privind aprobarea Programului de susţinere a crescătorilor de suine din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa pentru activitatea de reproducţie EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 607 din 10 iulie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1se aprobă schema multianuală de susţinere a activităţii de reproducţie în sectorul creşterii suinelor, pentru fermierii care desfăşoară activităţi de reproducţie sau creştere ori îngrăşare a suinelor din rasele bazna şi/sau mangaliţa, prin investiţii pentru realizarea de locuri noi de cazare în ferme de reproducţie sau ferme de reproducţie aflate în activitate care îşi măresc capacitatea de cazare, denumite în continuare locuri noi de cazare pentru reproducţie, precum şi de stimulare a asocierii în cooperative, denumit în continuare programul de susţinere a crescătorilor de suine din rasele bazna şi/sau mangaliţa pentru activitatea de ...
Monitorul Oficial 518 din 17 Iunie 2020 (M. Of. 518/2020)
ORDIN nr. M.112 din 11 iunie 2020 pentru modificarea şi completarea condiţiilor şi criteriilor de recrutare a candidaţilor la profesia militară, precum şi a Instrucţiunilor privind organizarea şi funcţionarea sistemului de recrutare şi selecţie a candidaţilor în vederea admiterii la studii/cursuri de formare a cadrelor militare în activitate, respectiv pentru dobândirea calităţii de soldat/gradat profesionist în structurile Ministerului Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul ministrului apărării naţionale nr. M.217/2019 EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 518 din 17 iunie 2020
Pentru aplicarea prevederilor art. 25 alin. 4, ale art. 36 alin. 1 lit. c^1), e) şi k), ale art. 38 alin. 1 lit. e) şi g), ale art. 40 alin. 1 lit. e) şi ale art. 100 alin. 4 din legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 2 alin. (2) şi (3) din legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor profesionişti, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 12 alin. (1) şi (3) din legea nr. 446/2006 privind pregătirea populaţiei pentru apărare, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 8^8 lit. c) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. ...
Monitorul Oficial 473 din 04 Iunie 2020 (M. Of. 473/2020)
DECIZIA nr. 155 din 6 mai 2020 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii pentru suspendarea rambursării creditelor EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 473 din 4 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător ...
Monitorul Oficial 447 din 27 Mai 2020 (M. Of. 447/2020)
SCHEMĂ din 22 mai 2020 de ajutor de minimis "Innotech Student" EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 447 din 27 mai 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 654 din 22 mai 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 447 din 27 mai 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă de ajutor de minimis denumită „innotech student“, aferentă programului operaţional capital uman 2014-2020 (pocu 2014-2020), axa prioritară 6 „educaţie şi competenţe“, obiectivul specific 6.13 creşterea numărului absolvenţilor de învăţământ terţiar universitar şi nonuniversitar care îşi găsesc un loc de muncă urmare a accesului la activităţi de învăţare la un potenţial loc de muncă/cercetare/inovare, cu accent pe sectoarele economice cu potenţial competitiv identificate conform snc^1 şi domeniile de specializare inteligentă conform ...
Monitorul Oficial 426 din 21 Mai 2020 (M. Of. 426/2020)
ORDIN nr. 1.942 din 12 mai 2020 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a "Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate" EMITENT: Ministerul Finanţelor Publice PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 426 din 21 mai 2020
În temeiul art. 147 alin. (17) din legea nr. 227/2015 privind codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 15 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 81/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi protecţiei sociale, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul finanţelor publice, ministrul muncii şi protecţiei sociale şi ministrul sănătăţii emit următorul ordin:art. 1(1) se aprobă modelul şi ...