Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 3 din 27 ianuarie 2011
Monitorul Oficial 876 din 13 Septembrie 2021 (M. Of. 876/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 99 din 10 septembrie 2021 privind modificarea unor acte normative din domeniul învăţământului, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 876 din 13 septembrie 2021
Având în vedere faptul că actuala legislaţie, respectiv ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 141/2020 privind instituirea unor măsuri pentru buna funcţionare a sistemului de învăţământ şi pentru modificarea şi completarea legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2021, şi unele prevederi din legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19, cu modificările şi completările ulterioare, îşi încetează efectele odată cu sfârşitul anului şcolar/universitar 2020-2021, pentru a asigura continuitatea în desfăşurarea activităţilor didactice la nivelul sistemului de învăţământ, dat fiind termenul foarte scurt pentru asigurarea cadrului legal necesar şi ştiind că noul ...
Monitorul Oficial 874 din 13 Septembrie 2021 (M. Of. 874/2021)
DECIZIA nr. 52 din 28 iunie 2021 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 377 din Codul penal, prin raportare la art. 177 alin. (2) din Codul penal, pentru determinarea subiecţilor infracţiunii de incest EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 874 din 13 septembrie 2021
Dosar nr. 1.236/1/2021 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│daniel │- preşedintele secţiei ││grădinaru │penale ...
Monitorul Oficial 868 din 10 Septembrie 2021 (M. Of. 868/2021)
ORDIN nr. 1.548 din 7 septembrie 2021 privind modificarea Ordinului ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 2.057/2020 pentru aprobarea Ghidului de finanţare a Programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 868 din 10 septembrie 2021
Luând în considerare referatul administraţiei fondului pentru mediu nr. 08/laf din 7.09.2021 pentru aprobarea modificării ghidului de finanţare a programului privind creşterea eficienţei energetice şi gestionarea inteligentă a energiei în clădirile publice cu destinaţie de unităţi de învăţământ,în temeiul prevederilor art. 12 alin. (4) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 115/2011 privind stabilirea cadrului instituţional şi autorizarea guvernului, prin ministerul finanţelor publice, de a scoate la licitaţie certificatele de emisii de gaze cu efect de seră atribuite româniei la nivelul uniunii europene, aprobată prin legea nr. 163/2012, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ...
Monitorul Oficial 853 din 07 Septembrie 2021 (M. Of. 853/2021)
ORDIN nr. 1.387 din 1 septembrie 2021 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare în vederea utilizării unuia dintre regimurile speciale pentru persoanele impozabile care prestează servicii către persoane neimpozabile sau efectuează vânzări de bunuri la distanţă, precum şi pentru declararea taxei pe valoarea adăugată, potrivit prevederilor art. 314, art. 315 şi art. 315^2 din Codul fiscal, în situaţia în care România este stat membru de înregistrare, precum şi pentru modificarea unor prevederi procedurale EMITENT: Agenţia Naţională de Administrare Fiscală PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 853 din 7 septembrie 2021
Având în vedere regulamentul de punere în aplicare (ue) nr. 194/2020 al comisiei din 12 februarie 2020 de stabilire a normelor detaliate de aplicare a regulamentului (ue) nr. 904/2010 al consiliului în ceea ce priveşte regimurile speciale pentru persoanele impozabile care prestează servicii către persoane neimpozabile şi care efectuează vânzări de bunuri la distanţă şi anumite livrări interne de bunuri, cu modificările ulterioare,ţinând cont de regulamentul de punere în aplicare (ue) nr. 282/2011 al consiliului din 15 martie 2011 de stabilire a măsurilor de punere în aplicare a directivei 2006/112/ce privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată, modificat prin ...
Monitorul Oficial 852 din 07 Septembrie 2021 (M. Of. 852/2021)
ORDIN nr. 5.152 din 30 august 2021 privind aprobarea graficului de desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar în anul şcolar 2021-2022 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 852 din 7 septembrie 2021
În temeiul prevederilor art. 94 alin. (2) lit. c) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere:- prevederile regulamentului (ue) 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a directivei 95/46/ce (regulamentul general privind protecţia datelor);– referatul de aprobare nr. 426/dgip din 23.08.2021, referitor la proiectul de ordin privind aprobarea graficului de desfăşurare a examenelor de certificare a calificării profesionale a absolvenţilor din învăţământul profesional şi tehnic preuniversitar în anul şcolar 2021-2022,şi în baza prevederilor art. 13 ...
Monitorul Oficial 848 din 06 Septembrie 2021 (M. Of. 848/2021)
ORDIN nr. 5.195 din 3 septembrie 2021 privind modificarea şi completarea anexei la Ordinul ministrului educaţiei nr. 4.597/2021 pentru aprobarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 848 din 6 septembrie 2021
În temeiul prevederilor art. 257, art. 258 şi art. 259 alin. (3) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere referatul de aprobare nr. 295/dgmru din 25.08.2021în baza hotărârii guvernului nr. 369/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului educaţiei, cu modificările ulterioare,ministrul educaţiei emite prezentul ordin.art. ianexa la ordinul ministrului educaţiei nr. 4.597/2021 pentru aprobarea metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 771 şi 771 bis din 10 august 2021, se modifică şi se completează după cum urmează: ...
Monitorul Oficial 836 din 01 Septembrie 2021 (M. Of. 836/2021)
DECIZIA nr. 381 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a), în ceea ce priveşte trimiterea la art. 65 lit. h), şi ale art. 67 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 836 din 1 septembrie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...
Monitorul Oficial 826 din 30 August 2021 (M. Of. 826/2021)
ORDIN 438 din 30 martie 2021 privind asigurarea asistenţei medicale a preşcolarilor, elevilor din unităţile de învăţământ preuniversitar şi studenţilor din instituţiile de învăţământ superior pentru menţinerea stării de sănătate a colectivităţilor şi pentru promovarea unui stil de viaţă sănătos EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 826 din 30 august 2021
Văzând referatul de aprobare al direcţiei generale de asistenţă medicală, medicină de urgenţă şi programe de sănătate publică nr. vvv 3.806 din 29.03.2021,având în vedere:- prevederile art. 10 alin. (2) lit. g) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;– cap. i şi iii ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 162/2008 privind transferul ansamblului de atribuţii şi competenţe exercitate de ministerul sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, aprobată prin legea nr. 174/2011, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 83 alin. (2) şi art. 205 alin. (1) din legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, ...
Monitorul Oficial 820 din 26 August 2021 (M. Of. 820/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 92 din 19 august 2021 privind regimul deşeurilor EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 820 din 26 august 2021
Având în vedere prevederile art. 2 alin (1) din directiva (ue) 2018/851 a parlamentului european şi a consiliului din 30 mai 2018 de modificare a directivei 2008/98/ce privind deşeurile, care se referă la obligaţia statelor membre de a transpune prevederile directivei în dreptul intern în data de 5 iulie 2020,având în vedere faptul că românia, în calitate de stat membru al uniunii europene, trebuie să pună în aplicare obligaţiile care derivă din acquis-ul ue şi să adopte acte normative care creează cadrul necesar şi predictibil pentru autorităţile locale şi mediul privat în sensul stimulării performanţei, concurenţei echitabile, evitând astfel obstacolele ...
Monitorul Oficial 814 din 25 August 2021 (M. Of. 814/2021)
DECIZIA nr. 416 din 10 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4^1, art. 4^2, art. 4^3, art. 4^4 şi art. 4^5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă şi ale art. 3 şi art. 8 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 814 din 25 august 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│livia-doina stanciu│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│elena-simina │- judecător ││tănăsescu │ ...