Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
┌───────────────────┬──────────────────┐
│Valer Dorneanu │- preşedinte │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Cristian Deliorga │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Marian Enache │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Daniel Marius Morar│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Gheorghe Stan │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Livia Doina Stanciu│- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Elena-Simina │- judecător │
│Tănăsescu │ │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Varga Attila │- judecător │
├───────────────────┼──────────────────┤
│Patricia Marilena │- │
│Ionea │magistrat-asistent│
└───────────────────┴──────────────────┘
Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Loredana Brezeanu. 1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Clara Georgiana Constantin în Dosarul nr. 10.627/200/2020 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 634D/2021. 2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 694D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Miklos Dezsy în Dosarul nr. 3.166/268/2020 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc. 4. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 5. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 695D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a) şi ale art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi a Legii nr. 55/2020, în ansamblul său. Excepţia a fost ridicată de Daniel Pandici în Dosarul nr. 18.569/212/2020/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă. 6. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 7. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 739D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Octavian Bogdan în Dosarul nr. 19.786/197/2020 al Judecătoriei Braşov. 8. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 9. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul Curţii Constituţionale nr. 916D/2021, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), art. 13 lit. a) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Cristina Coarnă în Dosarul nr. 14.409/200/2020 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă. 10. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită. 11. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 694D/2021, nr. 695D/2021, nr. 739D/2021 şi nr. 916D/2021 la Dosarul nr. 634D/2021, care a fost primul înregistrat. 12. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 sunt norme clare şi previzibile, făcând posibilă identificarea faptei care constituie contravenţie prin trimitere la art. 5 alin. (2) lit. d) din acelaşi act normativ. O enumerare a tuturor măsurilor la care se referă acest din urmă articol de lege nu ar fi posibilă în contextul realităţii sociale şi al evoluţiei fenomenului pandemic, întrucât ar genera o reglementare rigidă, neadecvată contextului. Arată că autorii excepţiei nu motivează excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 67 din Legea nr. 55/2020. Consideră că, pentru argumentele arătate, textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale ale art. 53. În ceea ce priveşte susţinerea referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie, arată că art. 68 din Legea nr. 55/2020 face trimitere la legea-cadru în materie contravenţională, astfel că procedura contestării procesului-verbal de contravenţie, căile de atac şi procedura de judecată nu derogă de la regimul probator general. Referitor la dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, arată că acestea se înscriu în limitele competenţei miniştrilor de a emite ordine în executarea legii. CURTEA, având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele: 13. Prin Încheierea din 18 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 10.627/200/2020, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h) şi ale art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19. Excepţia a fost ridicată de Clara Georgiana Constantin cu prilejul soluţionării plângerii contravenţionale formulate împotriva proceselor-verbale seria OP nr. 04262 din 18 august 2020 şi seria OP nr. 04263 din 18 august 2020. 14. Prin Încheierea din 22 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 3.166/268/2020, Judecătoria Odorheiu Secuiesc a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020. Excepţia a fost ridicată de Dezsy Miklos cu prilejul soluţionării plângerii contravenţionale formulate împotriva Procesului-verbal de contravenţie seria PHRY nr. 013900 din 2 noiembrie 2020. 15. Prin Încheierea nr. 2.348 din 18 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 18.569/212/2020/a1, Judecătoria Constanţa - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a) şi ale art. 67 din Legea nr. 55/2020, precum şi a Legii nr. 55/2020, în ansamblul său. Excepţia a fost ridicată de Daniel Pandici cu prilejul soluţionării plângerii contravenţionale formulate împotriva Procesului-verbal seria PF nr. 0045388 din 27 iulie 2020. 16. Prin Încheierea din 26 februarie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 19.786/197/2020, Judecătoria Braşov a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020. Excepţia a fost ridicată de Octavian Bogdan cu prilejul soluţionării plângerii contravenţionale împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria JO nr. 0679450 din 1 octombrie 2020. 17. Prin Încheierea din 4 martie 2021, pronunţată în Dosarul nr. 14.409/200/2020, Judecătoria Buzău - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020. Excepţia a fost ridicată de Cristina Coarnă cu prilejul soluţionării plângerii contravenţionale formulate împotriva Procesului-verbal seria PBRY nr. 048302 din 16 noiembrie 2020. 18. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia arată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 55/2020 nu descriu nicio acţiune sau inacţiune cu caracter antisocial care ar putea reprezenta elementele constitutive ale unei contravenţii. Or, pentru a respecta principiul legalităţii, legiuitorul trebuie să indice în mod clar şi neechivoc obiectul material al acestora în chiar cuprinsul normei legale pentru ca acesta să poată fi identificat cu uşurinţă prin trimiterea la un alt act normativ de rang egal cu care textul sancţionator se află în conexiune, în vederea stabilirii existenţei contravenţiei. Legea nr. 55/2020 nu face trimitere la o altă lege prin care să fie reglementate clar anumite contravenţii, ci doar menţionează că acestea se vor stabili prin acte administrative. 19. Ca urmare a acestei lacune legislative, agentul constatator este pus în situaţia să aprecieze, în mod discreţionar, dacă o anumită conduită a unei persoane fizice este sau nu contravenţie, neavând la îndemână repere clare ce iar putea contura fapta contravenţională. Nerespectarea principiului legalităţii viciază şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, care trebuie realizată cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, referitoare la limitele sancţiunilor, respectiv proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului. 20. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, autorii excepţiei arată că, prin coroborarea cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) din aceeaşi lege, acestea devin neconstituţionale, întrucât nu indică în mod clar şi neechivoc actele, faptele sau omisiunile care constituie contravenţii şi nici nu permit identificarea cu uşurinţă a acestora, prin trimitere la actele normative cu care textul incriminator se află în conexiune. Textul de lege criticat califică drept contravenţie încălcarea obligaţiei generale de a respecta şi de a aplica toate măsurile de protecţie stabilite în Legea nr. 55/2020, în actele normative conexe, precum şi în actele administrative date pentru a organiza aplicarea legilor, fără a distinge expres actele, faptele sau omisiunile care pot atrage răspunderea contravenţională. Or, nu este admisă o reglementare disparată a domeniului sau care să rezulte din coroborarea unor acte normative cu forţă juridică diferită. În acest sens, trebuie avut în vedere faptul că aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc potrivit unor principii, similar sancţiunilor de drept penal. 21. În susţinerea criticilor lor, autorii excepţiei invocă deciziile nr. 152 din 6 mai 2020 şi nr. 51 din 16 februarie 2016, în care Curtea Constituţională s-a referit la cerinţele de claritate şi previzibilitate ale legii. De asemenea, invocă Hotărârea din 8 iulie 2008, pronunţată în Cauza Fener Rum Patrikliği împotriva Turciei, paragraful 70, prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că principiul legalităţii presupune existenţa unor norme de drept intern suficient de accesibile şi în acelaşi timp precise şi previzibile în aplicarea lor. Totodată, amintesc că, aşa cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 732 din 20 noiembrie 2018, potrivit principiului proporţionalităţii, toate sancţiunile principale sau complementare trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei. 22. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare şi prevederilor constituţionale ale art. 23 alin. (11), întrucât, în lipsa definirii conţinutului constitutiv şi juridic al faptelor ce constituie contravenţii, este inversată sarcina probei, fiind prezumate a fi reale aspectele reţinute în procesele-verbale de constatare a contravenţiei şi urmând ca persoana fizică sau juridică să facă dovada contrară. Insuficienta descriere a faptei contravenţionale nu permite persoanelor să realizeze o apărare eficientă în contradictoriu cu organul constatator, punându-le într-o situaţie de inferioritate faţă de organul administrativ în ceea ce priveşte posibilitatea formulării de apărări pentru dovedirea nelegalităţii sau netemeiniciei constatărilor efectuate în cuprinsul procesului-verbal de contravenţie. 23. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, arată că instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie nu se poate realiza decât prin lege, şi nu prin ordin al miniştrilor, întrucât se aduce o restrângere a exerciţiului dreptului la liberă circulaţie. Prevederea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 constituie „o delegare a stabilirii condiţiilor concrete către actul normativ inferior“, iar „necesitatea instituirii unei asemenea obligaţii nu rezultă din criterii clar determinate şi definite prin lege“. 24. În critica de neconstituţionalitate formulată, autorii excepţiei arată şi că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 aduc atingere gravă dreptului de proprietate, dreptului la muncă şi protecţie socială şi dreptului la informaţie, prin nerespectarea cerinţei de proporţionalitate în restrângerea temporară a exerciţiului unor drepturi. 25. Judecătoria Buzău - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată în ceea ce priveşte criticile referitoare la caracterul lipsit de claritate şi previzibilitate al dispoziţiilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020. Apreciază însă că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate privind restrângerea libertăţii de mişcare a persoanei. De asemenea, apreciază că nu sunt întemeiate criticile de neconstituţionalitate vizând dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu pot fi interpretate altfel decât în sensul că se referă la competenţa ministrului sănătăţii şi a ministrului afacerilor interne, fiecare în calitate de autoritate publică, aşa cum este definită prin art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, de a emite ordine, respectiv acte administrative normative supuse unui regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii şi în limitele stabilite de aceasta. Astfel, instanţa reţine că prin dispoziţiile analizate se conferă competenţa celor doi miniştri de a stabili măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie pe durata stării de alertă, în vederea apărării sănătăţii publice. Instanţa subliniază că această măsură nu reprezintă o consacrare generică a competenţei celor doi miniştri, textul de lege nepermiţând instituirea unor alte obligaţii în sarcina cetăţenilor decât aceea de a purta mască, astfel încât nu există riscul ca drepturi fundamentale să fie limitate altfel decât în temeiul unei legi organice. În consecinţă, se poate deduce că temeiul legal pentru instituirea acestei măsuri este chiar Legea nr. 55/2020, ordinul comun al celor doi miniştri constituind o expresie a rolului administraţiei publice de a asigura executarea legii şi de a satisface interesul general al societăţii - în cazul concret, ocrotirea sănătăţii publice, prin acte emise în regim de putere publică. 26. Judecătoria Odorheiu Secuiesc consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. 27. Judecătoria Constanţa - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Astfel, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, instanţa apreciază că acestea nu sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate. Fapta contravenţională prevăzută de art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 constă în nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d), inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu. Fapta este descrisă cu precizie suficientă pentru a permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat. Referitor la dispoziţiile art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020, instanţa apreciază că, faţă de amploarea şi intensitatea deosebită a riscurilor la adresa vieţii şi sănătăţii persoanelor, în contextul situaţiei de criză generate de pandemia de COVID-19, cuantumul amenzii prevăzute de acest text de lege, respectiv între 500 şi 2.500 lei, nu este disproporţionat. Cu privire la dispoziţiile art. 67 din Legea nr. 55/2020, faţă de care excepţia nu a fost motivată, instanţa nu a identificat motive care să justifice admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Cu privire la criticile vizând neconstituţionalitatea Legii nr. 55/2020, în ansamblu, instanţa reţine că acesta nu a formulat noi critici, reiterând motivele referitoare la lipsa proporţionalităţii cuantumului amenzii prevăzute de art. 66 lit. a) din acelaşi act normativ. 28. Judecătoria Braşov se pronunţă doar în sensul admisibilităţii excepţiei de neconstituţionalitate. 29. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. 30. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate. CURTEA, examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 31. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. 32. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierilor de sesizare, dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a) şi ale art. 67 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 15 mai 2020, aşa cum au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 192/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precum şi pentru modificarea lit. a) a art. 7 din Legea nr. 81/2018 privind reglementarea activităţii de telemuncă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.042 din 6 noiembrie 2020. Având în vedere obiectul cauzelor în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, respectiv cererile de anulare a proceselor-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiei constând în nerespectarea obligaţiei de a purta masca de protecţie, Curtea apreciază că, în ceea ce priveşte conţinutul dispoziţiilor art. 66 lit. a), autorii excepţiei vizează doar trimiterea la art. 65 lit. h), iar în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 67, se referă doar la dispoziţiile alin. (1) şi alin. (2) lit. b), c) şi d). 33. Curtea constată că autorii excepţiei formulează critici şi faţă de Legea nr. 55/2020, în ansamblul său, însă, analizând motivarea acestor critici şi văzând obiectul cauzelor în cadrul cărora a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, apreciază că, în realitate, sunt vizate tot prevederile incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a) şi ale art. 67 din Legea nr. 55/2020, care au următorul conţinut: - Art. 5 alin. (2) lit. d): „(2) Măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt: [...] d) măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliu;“; – Art. 13 lit. a): "Pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi ministrului afacerilor interne se poate institui: a) obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă;" – Art. 65 lit. h): „Constituie contravenţii, în măsura în care nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât să fie considerate potrivit legii penale infracţiuni, următoarele fapte săvârşite pe durata stării de alertă: [...] h) nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d);“; – Art. 66 lit. a): "Contravenţiile prevăzute la art. 65 se sancţionează după cum urmează: a) cu amendă de la 500 lei la 2.500 lei contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. c), d), e), g), h), k), m), n) şi ş);" – Art. 67: "(1) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 65 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 66 se fac de către subofiţeri şi ofiţeri de pompieri şi protecţie civilă cu atribuţii de îndrumare, control şi constatare, anume desemnaţi de inspectorul general.(2) Constatarea contravenţiilor prevăzute la art. 65 şi aplicarea sancţiunilor prevăzute la art. 66 se fac de către: [...] b) personalul de control din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi subofiţerii şi ofiţerii de pompieri şi protecţie civilă, pentru contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. b), c), d), e), f), g), h), i), j), k), l), m), n), o), s), ş) şi t); c) agenţii şi ofiţerii de poliţie, subofiţerii şi ofiţerii de jandarmi, poliţiştii locali, pentru contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. d), e), g), h), i), j), k), l), m), n), o), r) şi ş); d) personalul direcţiilor de sănătate publică, pentru contravenţiile prevăzute la art. 65 lit. h) şi i)." 34. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile Legii nr. 55/2020 sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept şi obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 23 alin. (1) şi (11) privind libertatea individuală şi prezumţia de nevinovăţie, art. 25 referitor la libera circulaţie şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. În critica de neconstituţionalitate este invocată şi încălcarea prevederilor constituţionale referitoare la dreptul de proprietate, dreptul la muncă şi protecţie socială şi dreptul la informaţie, consacrate în art. 44, art. 41 şi art. 31 din Legea fundamentală. De asemenea, este invocată încălcarea prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 35. Examinând excepţia de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a) şi ale art. 67 din Legea nr. 55/2020, Curtea constată că susţinerile autorilor excepţiei vizează, în esenţă, lipsa de claritate şi previzibilitate a acestor texte de lege, întrucât nu individualizează faptele contravenţionale pentru care au fost sancţionaţi. 36. Analizând aceste critici, Curtea reţine că prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie consacră principiul respectării obligatorii a legilor. Aşa cum a subliniat în jurisprudenţa sa, pentru a fi respectată de destinatarii săi, legea trebuie să îndeplinească anumite cerinţe de precizie, claritate şi previzibilitate, astfel încât aceşti destinatari să îşi poată adapta în mod corespunzător conduita. De principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele care pot rezulta dintr-un act determinat (Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010; Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011; Decizia nr. 662 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015). Respectarea legilor este obligatorie, însă nu se poate pretinde unui subiect de drept să respecte o lege care nu este clară, precisă şi previzibilă, întrucât acesta nu îşi poate adapta conduita în funcţie de ipoteza normativă a legii. De aceea, legiuitorul trebuie să manifeste o deosebită atenţie atunci când adoptă un act normativ (Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 19 februarie 2014). O dispoziţie legală trebuie să fie precisă, neechivocă, să instituie norme clare, previzibile şi accesibile, a căror aplicare să nu permită arbitrarul sau abuzul (Decizia nr. 637 din 13 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 906 din 8 decembrie 2015). 37. Cu referire la exigenţele de calitate a legii în materie contravenţională, Curtea a statuat recent că „dreptul contravenţional, asemenea dreptului penal, are un caracter subsidiar, intervenind doar acolo unde alte mijloace juridice nu sunt suficiente pentru protejarea anumitor valori sociale. În aceste condiţii, actele normative cu putere de lege şi actele administrative cu caracter normativ prin care se stabilesc şi se sancţionează contravenţii trebuie să întrunească toate condiţiile de calitate ale normei: accesibilitate, claritate, precizie şi previzibilitate“ (Decizia nr. 152 din 6 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 13 mai 2020, paragraful 130). Stabilirea faptelor a căror săvârşire constituie contravenţii trebuie realizată cu respectarea acestor exigenţe, iar nu lăsată, în mod arbitrar, la libera apreciere a agentului constatator, fără ca legiuitorul să fi stabilit criteriile şi condiţiile necesare operaţiunii de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Totodată, în lipsa unei reprezentări clare a elementelor care constituie contravenţia, judecătorul însuşi nu dispune de reperele necesare în aplicarea şi interpretarea legii, cu prilejul soluţionării plângerii îndreptate asupra procesuluiverbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei. 38. Plecând de la aceste repere jurisprudenţiale, Curtea analizează, în continuare, dispoziţiile Legii nr. 55/2020 şi reţine că, aşa cum se afirmă în primul articol al acesteia, obiectul de reglementare al actului normativ îl constituie „instituirea, pe durata stării de alertă declarate în condiţiile legii, în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, a unor măsuri temporare şi, după caz, graduale, în scopul protejării drepturilor la viaţă, la integritate fizică şi la ocrotirea sănătăţii, inclusiv prin restrângerea exerciţiului altor drepturi şi libertăţi fundamentale“. Astfel, legea consacră un ansamblu de măsuri care, în contextul pandemiei de COVID-19, sunt considerate apte să contribuie la prevenirea şi combaterea efectelor acesteia, măsuri al căror conţinut este reglementat la nivelul legii, dar a căror aplicare concretă este stabilită prin hotărâri ale Guvernului, în funcţie de existenţa şi incidenţa anumitor factori de risc. În acest sens, dispoziţiile art. 3 alin. (4) şi ale art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 55/2020 dispun că starea de alertă se instituie şi se prelungeşte, după caz, de Guvern prin hotărâre, la propunerea ministrului afacerilor interne, avându-se în vedere: amploarea situaţiei de urgenţă, respectiv manifestarea generalizată a tipului de risc la nivel local, judeţean sau naţional, intensitatea situaţiei de urgenţă, respectiv viteza de evoluţie, înregistrată sau prognozată, a fenomenelor distructive şi gradul de perturbare a stării de normalitate, insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns, densitatea demografică în zona afectată de tipul de risc, existenţa şi gradul de dezvoltare a infrastructurii adecvate gestionării tipului de risc. Dispoziţiile art. 6 din acelaşi act normativ prevăd că „Hotărârile prin care se declară ori se prelungeşte starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă cuprind: a) baza legală; b) perioada stării de alertă; c) măsuri pentru creşterea capacităţii de răspuns, asigurarea rezilienţei comunităţilor şi diminuarea impactului tipului de risc necesar a fi aplicate, condiţiile concrete de aplicare şi destinatarii acestor măsuri; d) instituţiile şi autorităţile publice care pun în aplicare sau urmăresc respectarea aplicării măsurilor, după caz“. 39. Urmând capitolului I „Dispoziţii generale„ care conţine prevederi referitoare la instituirea şi prelungirea stării de alertă pe durata pandemiei de COVID-19, dispoziţiile capitolului II - „Măsuri sectoriale“ din Legea nr. 55/2020 reglementează, în mod distinct, pe domenii, tipul de măsuri ce pot fi dispuse în vederea atingerii obiectivului propus de legiuitor. În cadrul art. 5 sunt prevăzute o serie de măsuri de creştere a capacităţii de răspuns, pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor şi pentru diminuarea impactului tipului de risc. Între măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor sunt menţionate şi „măsurile de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, inclusiv instituirea carantinei sau a izolării la domiciliul“, text criticat ca fiind neconstituţional. 40. Curtea observă că dispoziţiile art. 65 din Legea nr. 55/2020, care stabilesc ce fapte prevăzute în acest act normativ constituie contravenţii, trimit, în mod exclusiv, la prevederile art. 5, mai sus menţionate. Prin urmare, dispoziţiile art. 5 din Legea nr. 55/2020 constituie, în realitate, un tablou exhaustiv al tipurilor de măsuri ce pot fi dispuse în temeiul acestui act normativ în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19, măsuri care atrag obligaţii a căror încălcare constituie contravenţii. 41. Dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d) se referă, în mod expres, la măsurile carantinei şi izolării şi fac o referire generală la „măsurile de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“, fără a le nominaliza. Desigur, având în vedere obiectivul afirmat al legii, precum şi faptul că textul nu face trimitere la alte acte normative, Curtea apreciază că este vorba de măsuri menţionate în Legea nr. 55/2020. De asemenea, textul de lege circumscrie sfera acestor măsuri la acele intervenţii necesare protejării unor drepturi ale persoanei care se bucură de cel mai înalt grad de protecţie constituţională, respectiv dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate. 42. Dispoziţiile art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 califică drept contravenţii „nerespectarea măsurilor individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d)“, în timp ce dispoziţiile enunţate la lit. i) din acelaşi articol de lege califică, în mod separat, drept contravenţie „nerespectarea de către persoanele fizice a măsurilor de izolare la domiciliu stabilite conform art. 5 alin. (2) lit. d)“. Prin urmare, ipoteza art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 se referă la nerespectarea acelor măsuri consacrate prin lege, instituite în vederea protejării dreptului la viaţă şi la sănătate şi care creează obligaţii în sarcina persoanelor fizice, excepţie făcând măsura izolării la domiciliu. 43. Curtea aminteşte că, potrivit dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 55/2020, hotărârile Guvernului prin care se instituie sau se prelungeşte starea de alertă trebuie să precizeze, în mod clar, care sunt măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor, astfel că revine executivului să selecteze, în funcţie de datele concrete ale evoluţiei pandemiei la un anumit moment, acele măsuri prevăzute la nivelul legii care sunt cele mai adecvate atingerii obiectivului stabilit de legiuitor, cu o restrângere proporţională a exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi ale persoanei. În acest sens, se învederează că dispoziţiile hotărârilor Guvernului nr. 394/2020, nr. 476/2020, nr. 553/2020, nr. 668/2020, nr. 782/2020, nr. 856/2020, nr. 967/2020, nr. 1.065/2020, nr. 3/2021, nr. 35/2021, nr. 293/2021, nr. 432/2021 şi nr. 531/2021 pentru instituirea, respectiv prelungirea stării de alertă reglementează, în mod distinct, măsurile pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor, din care fac parte şi ansamblul măsurilor de protecţie a vieţii şi limitare a efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor. Examinând conţinutul acestor hotărâri, Curtea constată că, în ceea ce priveşte măsurile individuale de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor, acestea s-au referit, în mod constant, la obligaţia de a purta masca de protecţie, la carantină şi izolare. 44. Autorii excepţiei susţin că dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, întrucât în conţinutul prevederilor art. 5 alin. (2) lit. d) şi ale art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020 nu sunt precizate măsurile care instituie obligaţii a căror încălcare constituie contravenţie. Curtea apreciază însă că precizarea acestor măsuri în conţinutul textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate ar avea drept consecinţă aplicarea lor pe toată durata pandemiei de COVID-19, fără a da posibilitatea autorităţilor să selecteze necesitatea şi intensitatea intervenţiei în funcţie de evoluţia rapidă şi imprevizibilă a acestui fenomen. Reglementarea ar dobândi astfel un caracter rigid, făcând imposibilă o aplicare flexibilă, astfel încât să se asigure în mod eficient obiectivul stabilit de legiuitor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, dar şi imperativul respectării caracterului proporţional al restrângerii exerciţiului unor drepturi prin raportare la acest obiectiv şi datele concrete ale realităţii. S-ar putea ajunge astfel în situaţia în care obligaţiile impuse să aibă aceeaşi sferă de aplicare, deşi gravitatea fenomenului s-a redus, justificând restrângerea acestei sfere sau chiar neaplicarea măsurilor. 45. De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat în jurisprudenţa sa că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile-tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 46. Caracterul general al dispoziţiilor de lege analizate, ce necesită raportarea la acte administrative normative secundare în vederea aplicării, nu trebuie să conducă la concluzia că faptele care constituie contravenţie sunt stabilite de organele administrative. Astfel, sintagma „măsuri de protecţie a vieţii şi pentru limitarea efectelor tipului de risc produs asupra sănătăţii persoanelor“ din cuprinsul Legii nr. 55/2020 se referă la măsuri consacrate la nivelul legii, aşa cum de altfel este şi măsura obligativităţii purtării măştii de protecţie, consacrată în mod expres în conţinutul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. În situaţia concretă, a autorilor excepţiei de neconstituţionalitate care au fost sancţionaţi contravenţional pentru nerespectarea obligaţiei de a purta masca de protecţie, Curtea constată că aceştia aveau posibilitatea de a lua cunoştinţă de conţinutul acestei obligaţii prin examinarea conţinutului art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. De asemenea, hotărârile Guvernului emise pentru instituirea şi prelungirea stării de alertă, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, au menţionat în mod constant obligativitatea purtării măştii de protecţie. 47. Prin urmare, având în vedere cele mai sus arătate, Curtea apreciază că persoanele fizice aveau posibilitatea de a cunoaşte conţinutul măsurilor la care se referă art. 5 alin. (2) lit. d) şi art. 65 lit. h) din Legea nr. 55/2020, precum şi obligaţiile ce le revin, astfel încât să îşi poată conforma conduita potrivit dispoziţiilor legale şi să înţeleagă consecinţele nerespectării acestor obligaţii. 48. Aceleaşi concluzii sunt valabile şi în ceea ce priveşte posibilitatea agentului constatator, respectiv a instanţei de judecată de a identifica fapta contravenţională, de a evalua gravitatea faptei şi de a stabili o sancţiune contravenţională proporţională cu aceasta. 49. Cu privire la sancţiunile contravenţionale, principale şi complementare, Curtea reţine că au adresabilitate generală şi au atât un rol preventiv-educativ, cât şi unul represiv şi punitiv, reprezentând o formă de constrângere care vizează, în special, patrimoniul făptuitorului. Aplicarea sancţiunilor contravenţionale, respectiv sancţionarea propriu-zisă a subiectului de drept pentru nesocotirea normelor de drept contravenţional, are loc potrivit unor principii, similar sancţiunilor de drept penal. În acest sens, prin Decizia nr. 197 din 9 aprilie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 438 din 3 iunie 2019, paragraful 31, Curtea a reţinut principiul legalităţii sancţiunilor contravenţionale, principiul proporţionalităţii sancţiunilor contravenţionale şi principiul unicităţii aplicării sancţiunilor contravenţionale (non bis in idem). Potrivit principiului proporţionalităţii, toate sancţiunile principale sau complementare aplicate contravenientului trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei. Acest principiu îşi găseşte corespondent în dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, potrivit cărora „Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite“, iar „Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei“. Principiul proporţionalităţii este apropiat principiului oportunităţii, acesta din urmă fiind necesar a fi respectat în aplicarea sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare în vederea atingerii scopului represiv şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. Totodată, Curtea a reţinut că aplicarea sancţiunilor contravenţionale are loc cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, referitoare la limitele sancţiunilor, respectiv proporţionalitatea sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, ţinându-se seama de împrejurările în care fapta a fost comisă, de modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului, precum şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare. Cu alte cuvinte, la stabilirea proporţionalităţii sancţiunii cu gradul de pericol social al faptei, agentul constatator care aplică sancţiunea trebuie să analizeze criteriile generale prevăzute în art. 21 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, precum şi alte criterii speciale, dacă este cazul. În caz contrar, în măsura în care regula proporţionalităţii este încălcată, instanţa va adapta sancţiunea la cerinţele prevăzute de lege. 50. În ceea ce priveşte dispoziţiile de lege criticate, Curtea constată că art. 66 lit. a) din Legea nr. 55/2020 prevede posibilitatea agentului constatator ca, în cazul constatării săvârşirii unei contravenţii prevăzute la art. 65 lit. h) din acelaşi act normativ, să aplice o amendă de la 500 lei la 2.500 lei. În aplicarea acestei sancţiuni, agentul constatator va avea în vedere conţinutul măsurilor pentru asigurarea rezilienţei comunităţilor, reglementate la nivel de lege şi nominalizate în cuprinsul hotărârilor Guvernului de declarare sau prelungire a stării de alertă, obligaţiile ce revin persoanelor fizice, valorile sociale ocrotite, respectiv dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate, precum şi împrejurările în care fapta a fost comisă, modul şi mijloacele de săvârşire, scopul urmărit şi urmarea produsă, circumstanţele personale ale contravenientului şi celelalte date înscrise în procesul-verbal de constatare şi sancţionare. Prin urmare, Curtea apreciază că agentul constatator şi - în cazul contestării procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei - instanţa de judecată dispun de elementele necesare identificării faptei contravenţionale şi aprecierii caracterului proporţional al sancţiunii contravenţionale. 51. Curtea menţionează că, deşi în criticile de neconstituţionalitate se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 152 din 6 mai 2020, prin care a fost sancţionat ca neconstituţional textul art. 28 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/1999 privind regimul stării de asediu şi regimul stării de urgenţă, întrucât acesta nu prevedea concret faptele care atrăgeau răspunderea contravenţională şi stabileau, în mod nediferenţiat pentru toate acestea fapte, independent de natura sau gravitatea lor, aceeaşi sancţiune contravenţională principală, dispoziţiile analizate ale Legii nr. 55/2020 fac posibilă identificarea obligaţiilor individuale a căror nerespectare constituie contravenţie şi permit organului constatator şi, în cazul contestării, instanţei de judecată ca, având în vedere valorile sociale ocrotite, respectiv dreptul la viaţă şi dreptul la sănătate, să aprecieze asupra gravităţii faptei şi proporţionalităţii sancţiunii contravenţionale. 52. Cât priveşte critica relativă la răsturnarea sarcinii probei, Curtea reţine că nicio normă din Legea nr. 55/2020 nu atribuie o forţă probantă absolută procesului-verbal de constatare a contravenţiei. Din această perspectivă, în temeiul art. 68 din această lege, este aplicabilă legea-cadru în materie contravenţională, astfel că, potrivit Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001, procesul-verbal de contravenţie are un conţinut bine precizat, iar procedura contestării acestuia, căile de atac şi judecata propriu-zisă nu derogă de la regimul probator general. „În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului“ (a se vedea Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, şi Decizia nr. 70 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013). 53. În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea dreptului de proprietate, Curtea observă că acestea vizează, în realitate, tot aspectele privind claritatea şi previzibilitatea normelor, afirmându-se că, în lipsa unor reglementări clare, agentul constatator nu are criteriile pentru aplicarea progresivă a sancţiunii contravenţionale, astfel că se poate ajunge la amenzi disproporţionate, care afectează patrimoniul contravenientului. Curtea apreciază că cele reţinute mai sus, referitoare la faptul că dispoziţiile de lege criticate permit identificarea faptei contravenţionale şi a valorilor sociale ocrotite, răspund acestor critici, care urmează a fi respinse ca neîntemeiate. 54. Cât priveşte critica autorilor excepţiei referitoare la încălcarea dreptului la muncă şi protecţie socială şi încălcarea dreptului la informaţie, Curtea constată că nu sunt arătate motivele pentru care textele de lege criticate contravin acestor drepturi fundamentale. De altfel, având în vedere conţinutul textelor de lege supuse controlului de constituţionalitate şi prevederile constituţionale invocate, Curtea apreciază că acestea din urmă nu au incidenţă în cauză. 55. Pentru toate cele mai sus reţinute, Curtea apreciază ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a), în ceea ce priveşte trimiterea la art. 65 lit. h), şi ale art. 67 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 55/2020. 56. Analizând, în continuare, criticile de neconstituţionalitate care privesc dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, Curtea reţine că acestea se referă, în esenţă, la încălcarea prevederilor art. 25 şi art. 53 din Constituţie, autorii excepţiei susţinând că restrângerea exerciţiului dreptului la liberă circulaţie determinată de obligaţia de a purta masca de protecţie este reglementată prin ordin al miniştrilor, şi nu prin lege. 57. Faţă de aceste critici, Curtea reţine că măsura purtării măştii de protecţie face parte din ansamblul măsurilor reglementate de Legea nr. 55/2020 în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de COVID-19. Aşa cum a arătat şi în expunerea de motive la legea mai sus menţionată, legiuitorul naţional, având în vedere situaţia de o gravitate excepţională generată de răspândirea coronavirusului SARSCoV-2 şi consecinţele negative asupra sănătăţii publice, a considerat că este necesară intervenţia sa legislativă, în condiţiile prevederilor constituţionale ale art. 53, în vederea reglementării unor măsuri menite să combată efectele pandemiei de COVID-19. 58. Purtarea măştii de protecţie ca măsură destinată să combată efectele pandemiei de COVID-19 a fost recomandată sau impusă în majoritatea statelor a căror populaţie a fost afectată de răspândirea virusului SARS-CoV-2, Curtea constatând o diversitate a modalităţilor în care autorităţile statale au înţeles să implementeze această măsură de igienă, dar o unanimitate în recunoaşterea contribuţiei acesteia în procesul de prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2. 59. În contextul pandemiei de COVID-19, această măsură vizează acoperirea căilor respiratorii, respectiv a nasului şi a gurii, cu un material, astfel încât să se diminueze într-o măsură cât mai eficientă inhalarea particulelor respiratorii provenind de la o persoană posibil infectată cu coronavirusul SARS-CoV-2, ca urmare a respiraţiei, vorbirii, tusei sau strănutului. Din această perspectivă, obligaţia vizează protecţia persoanei care poartă mască. În egală măsură însă, măsura contribuie şi la diminuarea răspândirii particulelor respiratorii de către persoana care poartă masca de protecţie către celelalte persoane aflate în proximitatea sa. Privită astfel, măsura este văzută ca un mod de protejare a celor care vin în contact cu o persoană posibil infectată. 60. Curtea constată că, însoţită de alte măsuri de igienă şi distanţare socială, purtarea măştii de protecţie contribuie la realizarea obiectivului de prevenţie a transmiterii intracomunitare a coronavirusului SARS-CoV-2. În condiţiile în care amploarea, evoluţia pandemiei, precum şi insuficienţa şi/sau inadecvarea capabilităţilor de răspuns faţă de acest fenomen impun concentrarea tuturor eforturilor şi adoptarea tuturor măsurilor pentru a combate efectele pandemiei de COVID-19, instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie constituie o măsură justificată şi necesară pentru protejarea dreptului la viaţă şi la sănătate al persoanelor. 61. Curtea apreciază că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului la liberă circulaţie al persoanelor. De altfel, în ceea ce priveşte susţinerile autorilor excepţiei referitoare la reglementarea obligaţiei de a purta mască de protecţie prin acte normative inferioare legii, respectiv prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne, Curtea observă că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 stabilesc în mod clar condiţiile în care poate fi instituită obligaţia de a purta masca de protecţie, precizând spaţiile - „în spaţiile publice, spaţiile comerciale, mijloacele de transport în comun şi la locul de muncă“ - şi durata pentru care această obligaţie poate fi impusă - „pe durata stării de alertă“. De asemenea, întrucât nu operează nicio distincţie între diferitele categorii de persoane, textul de lege are aplicabilitate generală. 62. Ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne este emis, aşa cum se prevede în mod expres în chiar conţinutul articolului de lege analizat, în temeiul şi în aplicarea art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. O astfel de reglementare corespunde dispoziţiilor art. 77 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, potrivit cărora „Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)“, iar, potrivit art. 78 din aceleaşi act normativ, „Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora“. Prin urmare, ordinul emis în temeiul art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 nu ar putea prevedea condiţii referitoare la instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie mai restrictive decât cele stabilite prin acest articol, adăugând la lege, ci, din contră, mai permisive. 63. Analiza acestei competenţe trebuie efectuată prin prisma aceloraşi considerente care privesc existenţa unui cadru legal flexibil, uşor de adaptat evoluţiei rapide şi imprevizibile a pandemiei de COVID-19. Astfel, Curtea apreciază că, în măsura în care instituirea obligaţiei de a purta masca de protecţie s-ar efectua exclusiv în temeiul legii, pe toată perioada stării de alertă determinate de pandemia de COVID-19, s-ar ajunge în situaţia în care una şi aceeaşi măsură s-ar aplica nediferenţiat, fără a da posibilitatea autorităţilor să selecteze necesitatea şi întinderea acestei obligaţii, astfel încât să nu dobândească un caracter disproporţionat în raport cu obiectivul urmărit. 64. Având în vedere cele mai sus arătate, Curtea reţine ca fiind neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate în raport cu dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. 65. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Clara Georgiana Constantin în Dosarul nr. 10.627/200/2020 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, de Miklos Dezsy în Dosarul nr. 3.166/268/2020 al Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, de Daniel Pandici în Dosarul nr. 18.569/212/2020/a1 al Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă, de Octavian Bogdan în Dosarul nr. 19.786/197/2020 al Judecătoriei Braşov şi de Cristina Coarnă în Dosarul nr. 14.409/200/2020 al Judecătoriei Buzău - Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) lit. d), ale art. 13 lit. a), ale art. 65 lit. h), ale art. 66 lit. a), în ceea ce priveşte trimiterea la art. 65 lit. h), şi ale art. 67 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), c) şi d) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Buzău - Secţia civilă, Judecătoriei Odorheiu Secuiesc, Judecătoriei Constanţa - Secţia civilă şi Judecătoriei Braşov şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 8 iunie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea OPINIE CONCURENTĂ 1. În acord cu soluţia adoptată - cu unanimitate de voturi - prin Decizia nr. 381 din 8 iunie 2021, considerăm că dispoziţiile art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Totuşi, apreciem că, alături de argumentele şi considerentele expuse în decizia menţionată, se impunea şi un răspuns mai detaliat la critica autorului sesizării referitoare la art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020. 2. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la art. 13 lit. a) din legea sus-menţionată, critică faptul că obligaţia de a purta masca de protecţie aduce atingere libertăţii individuale, precum şi altor drepturi fundamentale, considerând, astfel, că această măsură reprezintă o restrângere a unor drepturi şi libertăţi fundamentale şi că, prin urmare, astfel de restrângeri nu pot fi reglementate decât prin lege. 3. Curtea a constatat că obligaţia purtării măştii de protecţie în perioada stării de alertă este reglementată chiar prin textul criticat, astfel că nu s-a încălcat obligaţia stabilită prin art. 53 din Constituţie ca măsurile restrictive de drepturi cu caracter temporar să fie reglementate prin lege. De asemenea, s-a stabilit, în mod corect, că măsura purtării măştii în acest context pandemic este una justificată şi proporţională cu scopul urmărit de legiuitor. Faptul că art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020 atribuie în competenţa comună a ministrului sănătăţii şi a ministrului afacerilor interne instituirea în mod concret a acestor măsuri fundamentate pe evaluări actuale cu privire la evoluţia pandemiei nu face altceva decât să asigure eficienţa şi aplicabilitatea prevederilor legale. 4. Dincolo de aceste considerente pe care le împărtăşim, am apreciat ca fiind necesară şi utilă efectuarea unei analize juridice şi a primei părţi a criticii formulate, în sensul că obligativitatea purtării măştii de protecţie constituie o restrângere a unor drepturi şi libertăţi fundamentale. 5. Purtarea măştii de protecţie, în opinia noastră, nu poate fi considerată un element natural şi firesc al modului de existenţă a fiinţei umane şi nu poate fi privită doar ca o măsură de igienă şi cu atât mai puţin ca un accesoriu vestimentar. Caracterul obligatoriu, precum şi cvasipermanent al obligaţiei purtării măştii de protecţie, ce în caz de nerespectare poate atrage sancţiuni contravenţionale, este de natură să afecteze libertatea generală de acţiune a persoanei, libertatea individuală şi viaţa privată a acesteia. 6. Astfel, prin natura sa, obligativitatea purtării măştii de protecţie, în mod inerent şi inevitabil, afectează libertatea generală de acţiune a persoanei, libertate ce constituie, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, latura activă a liberei dezvoltări a personalităţii umane, care la rândul său reprezintă, alături de demnitatea umană, o valoare constituţională supremă, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie (Decizia nr. 465 din 18 iulie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 645 din 5 august 2019, paragrafele 31, 44, 45). Libertatea generală de acţiune a persoanei nu este una absolută şi, prin urmare, statul poate impune condiţii şi exigenţe legale în cadrul cărora aceasta se exercită. Aceste condiţii ţin de morală, precum şi de ordinea publică. În cauza de faţă, libertatea generală de acţiune a persoanei este restrânsă însă pe un alt temei, cu caracter strict temporar, respectiv art. 53 din Constituţie, restrângerea justificându-se atât timp cât situaţia care a generat-o, respectiv pandemia de COVID-19, persistă, este actuală şi serioasă. Prin urmare, deşi asistăm la o restrângere cu caracter temporar a libertăţii generale de acţiune a persoanei, ea este adecvată, necesară şi proporţională cu scopul legitim urmărit. 7. Totodată, dincolo de acest aspect principial şi abstract care priveşte condiţia umană a persoanei, este afectată şi libertatea individuală astfel cum este prevăzută la art. 23 alin. (1) din Constituţie, care, alături de siguranţa persoanei, este inviolabilă. 8. Sensul constituţional, conceptual al libertăţii individuale vizează libertatea fizică a persoanei, dreptul său de a se putea mişca liber, de a avea conduita dorită şi, totodată, de a nu fi lipsită de libertate decât în cazurile şi condiţiile prevăzute de lege. Prin urmare, întrucât libertatea individuală nu are un caracter absolut, textul constituţional consacră siguranţa persoanei, noţiune ce exprimă ansamblul garanţiilor care protejează persoana aflată în situaţiile în care autorităţile statului dispun măsuri privative de libertate, astfel încât limitarea acestei libertăţi să se facă numai atunci când este necesar, cu respectarea strictă a condiţiilor prevăzute de lege (Decizia nr. 458 din 25 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 2 iulie 2020, paragraful 48; a se vedea, în acelaşi sens, şi Decizia nr. 499 din 17 septembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 931 din 19 noiembrie 2019, paragraful 27, sau Decizia nr. 847 din 12 decembrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 19 martie 2020, paragraful 15). Conform jurisprudenţei Curţii Constituţionale, limitele libertăţii individuale sunt menţionate expres chiar în textul Constituţiei, respectiv prin dispoziţiile art. 23 alin. (2)-(12). Privarea de libertate reprezintă măsura şi limita libertăţii individuale, reglementarea sa fiind inerentă exercitării prerogativelor statului în materie penală, în sensul că un stat de drept trebuie să dispună de un mecanism normativ apt să definească atât aspectul pozitiv, prin indicarea a ceea ce este circumscris conţinutului său, cât şi pe cel negativ al dreptului, prin indicarea limitelor/condiţionărilor care se impun (Decizia nr. 136 din 3 martie 2021, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 494 din 12 mai 2021, paragraful 36). 9. Totuşi, determinarea apodictică a conţinutului libertăţii individuale în funcţie de prevederile art. 23 alin. (2) din Constituţie, care stabilesc limitele acesteia din perspectiva percheziţiei, reţinerii sau arestării, este discutabilă. Libertatea individuală nu este doar expresia antitetică a ipotezelor descrise în alin. (2) şi detaliate în următoarele alineate ale art. 23 din Constituţie şi, prin urmare, nu poate fi redusă la un asemenea conţinut. Cauza de faţă îndeamnă la o necesară reflecţie asupra modului în care trebuie interpretată libertatea individuală. Ne întrebăm dacă semnificaţia sa se reduce în mod exclusiv la libertatea fizică a persoanei sau ideea de libertate fizică este parte a libertăţii individuale. Apreciem că libertatea individuală reprezintă expresia, în sfera catalogului de drepturi şi libertăţi ale Constituţiei, a ideii de libertate în plenitudinea sa. Ea exprimă lipsa oricăror raporturi de subordonare juridică a persoanei faţă de alte persoane sau entităţi şi, aşadar, dreptul persoanei de a acţiona potrivit propriei sale voinţe şi conştiinţe. În aceste condiţii, comportamentul licit elementar al persoanei ce defineşte, determină condiţia umană în societate, precum şi comportamentul normal, obişnuit, firesc al persoanei în societate este parte a libertăţii individuale. 10. Libertatea individuală, precum celelalte libertăţi fundamentale, se exercită în cadrul coordonatelor stabilite de ordinea de drept. În acest context, se reţine că, alături de libertatea individuală, siguranţa persoanei constituie o garanţie, un mijloc de protecţie a acesteia şi se referă atât la condiţiile legale ce trebuie reglementate pentru luarea unor măsuri de restrângere/limitare a libertăţii individuale, cât şi la respectarea cu stricteţe a acestor condiţii de către autorităţile publice. 11. Prin urmare, distinct de limitările reglementate prin art. 23 alin. (2)-(12) din Constituţie, care privesc strict libertatea fizică şi care definesc libertatea individuală din această perspectivă, limitări care sunt fireşti unei vieţi statele şi au un caracter de repetabilitate ori de câte ori persoana se află în ipoteza normei, se constată că anumite situaţii care se abat de la firescul evoluţiei societăţii, neprevăzute, surprinzătoare şi chiar distonante cu aceasta, justifică restrângerea temporară a exerciţiului libertăţii individuale în condiţiile stricte ale art. 53 din Constituţie. 12. De aceea, limitele caracterului inviolabil al libertăţii individuale nu au în vedere doar ipoteza unui comportament infracţional al persoanei, aspect care justifică privarea de libertate fizică prin prisma art. 23 alin. (2)-(12) din Constituţie, ci şi ipoteza unui comportament social firesc şi legal. De exemplu, acoperirea voluntară a unei părţi a feţei, în special a căilor respiratorii, poate fi un comportament licit în caz de (auto)protecţie a sănătăţii, fiind o opţiune liberă a persoanei, dar, în acelaşi timp, poate deveni un comportament ilicit, în cazul în care nu se urmăreşte un scop legitim legat de protecţia sănătăţii sau a ordinii publice. 13. Astfel, dacă purtarea benevolă a unei măşti de protecţie, chiar dacă nu se impune în mod direct din punct de vedere medical şi în special al sănătăţii publice, este o expresie a libertăţii individuale, obligaţia (sub sancţiunea unor amenzi contravenţionale) purtării măştii de protecţie în mod extins, general în timp (cvasipermanent) şi în spaţiu (aproape peste tot), chiar dacă este justificată din punctul de vedere al sănătăţii publice datorită pandemiei, constituie o restrângere a libertăţii individuale, o ingerinţă a statului în sfera acestui drept. 14. Statul trebuie în anumite cazuri să se raporteze, prin măsurile pe care le promovează, chiar la manifestările fireşti ale libertăţii individuale, astfel că poate limita/priva de libertate sau restrânge exerciţiul libertăţii şi în cazul persoanei care manifestă un comportament legal, cu totul firesc şi normal. Chiar dacă o asemenea intervenţie etatică este pe deplin justificată, conţinutul măsurii are un caracter de restrângere a exerciţiului libertăţii individuale. 15. Apreciem că măsura afectează şi prevederile art. 26 alin. (1) în special în ceea ce putem denumi intangibilitatea sferei private a persoanei, viaţa privată a persoanei, precum şi pe cele prevăzute în alin (2) al aceluiaşi art. 26 din Constituţie privind dreptul persoanei de a dispune de ea însăşi. Nici aceste drepturi nu sunt absolute, întrucât pot fi limitate în considerarea unor împrejurări care o impun. În condiţiile unei epidemii/pandemii, viaţa privată a persoanei, sfera privată poate suporta anumite restricţii, dar care sunt perfect justificate. Însă caracterul justificat al măsurii restrictive nu schimbă cu nimic natura acesteia, pentru că ea, în sine, afectează exercitarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale. 16. Desigur, condiţiile actuale determinate de situaţia pandemică justifică prevalenţa sănătăţii publice faţă de libertatea individuală/siguranţa individului/drepturile legate de viaţa privată, dar nu se impune un concurs, o competiţie dintre drepturile fundamentale, ci respectarea şi aplicarea lor corectă din punct de vedere constituţional, atât din partea autorităţilor statului, cât şi din partea cetăţenilor, precum şi aşezarea lor adecvată, potrivită în ordinea, în sistemul valorilor constituţionale. 17. Mai mult, apreciem că purtarea măştii pe o perioadă îndelungată de timp, la rândul său, poate crea probleme de sănătate unor anumite categorii de persoane/oricărei persoane în sensul că, protejând sănătatea persoanei/altor persoane dintr-un anumit punct de vedere, măsura poate avea efecte adverse cu privire la sănătatea chiar a persoanei care poartă masca. Rezultă că, paradoxal, o măsură de protecţie a sănătăţii poate provoca ea însăşi daune sănătăţii persoanei în cauză. Dar şi în această situaţie suntem tot în sfera de aplicare a art. 53 din Constituţie. 18. Am considerat necesare aceste precizări, care, alături de considerentele deciziei, demonstrează caracterul neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 lit. a) din Legea nr. 55/2020, acestea fiind constituţionale în raport cu criticile formulate. Judecător, conf. univ. dr. Varga Attila -----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
