Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 21 din 15 ianuarie 2003
Monitorul Oficial 633 din 28 Iunie 2021 (M. Of. 633/2021)
CONTRACT-CADRU din 26 iunie 2021 care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anii 2021-2022 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 633 din 28 iunie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 696 din 26 iunie 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 633 din 28 iunie 2021.──────────cap. iasistenţa medicală primarăsecŢiunea 1condiţii de eligibilitateart. 1(1) În vederea intrării în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate, furnizorii de servicii medicale trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:a) sunt autorizaţi conform prevederilor legale în vigoare;b) sunt evaluaţi potrivit dispoziţiilor art. 253 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru furnizorii exceptaţi de la obligativitatea acreditării sau care nu intră sub incidenţa prevederilor referitoare la acreditare, potrivit art. 7 alin. (5) ...
Monitorul Oficial 612 din 22 Iunie 2021 (M. Of. 612/2021)
DECIZIA nr. 390 din 8 iunie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 88^1-88^9 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 90/2018 privind unele măsuri pentru operaţionalizarea Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 612 din 22 iunie 2021
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 608 din 18 Iunie 2021 (M. Of. 608/2021)
DECIZIA nr. 5 din 12 aprilie 2021 referitoare la interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b), art. 100 alin. (3), art. 101 alin. (3), art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 608 din 18 iunie 2021
Dosar nr. 3.373/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│denisa │- preşedintele secţiei ││angelica │de contencios ││stănişor ...
Monitorul Oficial 603 din 17 Iunie 2021 (M. Of. 603/2021)
DECIZIA nr. 135 din 2 martie 2021 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), ale art. 3 alin. (2), ale art. 10 şi art. 11 din Legea nr. 164/2014 privind unele măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procesului de soluţionare a cererilor formulate în temeiul Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria, semnat la Craiova la 7 septembrie 1940, precum şi al Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi Ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947, şi pentru modificarea unor acte normative EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 603 din 17 iunie 2021
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 604 din 17 Iunie 2021 (M. Of. 604/2021)
PROGRAMUL NAŢIONAL din 27 mai 2021 de facilităţi în domeniul transportului aerian EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 17 iunie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea guvernului nr. 596 din 27 mai 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 604 din 17 iunie 2021.──────────cap. iintroducereart. 1facilităţile în domeniul transportului aerian sunt definite prin legea nr. 21/2020 privind codul aerian ca totalitatea serviciilor şi baza materială asociată acestora, asigurate pe un aerodrom în legătură cu intrarea şi ieşirea aeronavelor, persoanelor, bagajelor, mărfurilor şi altele asemenea, în traficul aerian intern şi internaţional.art. 2(1) programul naţional de facilităţi în domeniul transportului aerian este elaborat în conformitate cu standardele şi practicile recomandate prevăzute la cap. 8 lit. g din anexa nr. 9 la convenţia privind ...
Monitorul Oficial 601 din 16 Iunie 2021 (M. Of. 601/2021)
DECIZIA nr. 117 din 23 februarie 2021 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 31/2020 pentru completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 601 din 16 iunie 2021
┌──────────────────┬───────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├──────────────────┼───────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│marian enache │- judecător │├──────────────────┼───────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar │ │├──────────────────┼───────────────────┤│gheorghe stan │- judecător ...
Monitorul Oficial 597 din 15 Iunie 2021 (M. Of. 597/2021)
ORDIN nr. 112 din 21 mai 2021 privind transferul drepturilor şi obligaţiilor stabilite prin Licenţa de concesiune nr. 1.781/2000 a activităţii de exploatare a cuarţului din perimetrul Vârciorova, judeţul Caraş-Severin, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 15/2014 EMITENT: Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 15 iunie 2021
Având în vedere:- art. 24 alin. (1) şi (9) din legea minelor nr. 85/2003, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 109-113 din normele pentru aplicarea legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările şi completările ulterioare;– referatul direcţiei generale gestionare, evaluare şi concesionare resurse/rezerve minerale. integrare europeană nr. 301.366/17.05.2021,în temeiul art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, cu modificările ulterioare, preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite următorul ordin:art. 1se aprobă transferul drepturilor dobândite şi al obligaţiilor asumate potrivit licenţei de concesiune pentru exploatarea cuarţului ...
Monitorul Oficial 578 bis din 08 Iunie 2021 (M. Of. 578 bis/2021)
GHID din 21 mai 2021 referitor la cerinţele privind comunicarea informaţiilor în temeiul Regulamentului privind prospectul EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 578 bis din 8 iunie 2021
──────────conţinut de norma nr. 9 din 21 mai 2021, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 578 din 8 iunie 2021.──────────cuprinsi. domeniu de aplicareii. referinŢe legislative, abrevieri Şi definiŢiiiii. scopiv. obligaŢii de conformare Şi raportarev. ghid privind comunicarea prospectelorv.1. introducerev.2. examinarea rezultatelor activitĂŢii Şi a situaŢiei financiare (ofr)v.3. resursele de capitalv.4. previziuni Şi estimĂri privind profitulv.5. informaŢii financiare istoricev.6. informaŢii financiare pro formav.7. informaŢii financiare interimarev.8. declaraŢii privind capitalul circulantv.9. capitalizarea Şi nivelul de Îndatorarev.10. remunerareav.11. tranzacŢii cu pĂrŢi afiliatev.12. drepturi de achiziŢie Şi angajamente de majorare a capitalului socialv.13. acorduri de opŢiunev.14. evoluŢia capitalului socialv.15. descrierea drepturilor asociate acŢiunilor ...
Monitorul Oficial 586 din 10 Iunie 2021 (M. Of. 586/2021)
HOTĂRÂRE nr. 636 din 9 iunie 2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 586 din 10 iunie 2021
Ţinând cont de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei, aprobată cu completări prin legea nr. 20/2020, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi de prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 179/2020, cu ...
Monitorul Oficial 559 bis din 31 Mai 2021 (M. Of. 559 bis/2021)
STRATEGIE NAŢIONALĂ din 19 mai 2021 pentru ocuparea forţei de muncă 2021-2027 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 559 bis din 31 mai 2021
──────────aprobată prin hotĂrÂrea nr. 558 din 19 mai 2021, publicată în monitorul oficial, partea i, nr. 559 din 31 mai 2021.──────────cap. ilistă de acronime şi abrevieriamigo - ancheta forţei de muncă în gospodăriianc - autoritatea naţională pentru calificăriandpca - autoritatea naţională pentru drepturile persoanelor cu dizabilităţi, copii şi adopţiianes - agenţia naţională pentru egalitate de Şanse între femei şi bărbaţianofm - agenţia naţională pentru ocuparea forţei de muncăcci - camere de comerţ şi industriecnc - cadrul naţional al calificărilorcndipt - centrul naţional de dezvoltare a Învăţământului profesional şi tehniccom - comisia europeanăcor - clasificarea ocupaţiilor din româniacpr - regulamentul privind ...