Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Dosar nr. 3.373/1/2020
┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- preşedintele Secţiei │
│Grădinaru │penale │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Nicolae │- judecător la Secţia de│
│Gabriel Ionaş│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia de│
│Filipescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Liliana Vişan│contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia de│
│Gheorghe │contencios administrativ│
│Severin │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Iuliana │- judecător la Secţia de│
│Măiereanu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana Roxana │- judecător la Secţia de│
│Tudose │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mona │- judecător la Secţia de│
│Magdalena │contencios administrativ│
│Baciu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Claudia │- judecător la Secţia de│
│Marcela │contencios administrativ│
│Canacheu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Andreea │- judecător la Secţia de│
│Marchidan │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Florentina │- judecător la Secţia de│
│Dinu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Veronica │- judecător la Secţia de│
│Năstasie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│ │- judecător la Secţia de│
│Maria Hrudei │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adriana │- judecător la Secţia de│
│Florina │contencios administrativ│
│Secreţeanu │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia de│
│Farmathy │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mihaela │- judecător la Secţia I │
│Paraschiv │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Cristina │- judecător la Secţia I │
│Petronela │civilă │
│Văleanu │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mirela │- judecător la Secţia a │
│Poliţeanu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Diana Manole │- judecător la Secţia a │
│ │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona │- judecător la Secţia │
│Daniela │penală │
│Encean │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lucia Tatiana│- judecător la Secţia │
│Rog │penală │
└─────────────┴────────────────────────┘
1. Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii este constituit conform art. 516 alin. (1) din Codul de procedură civilă şi art. 33 alin. (1), coroborat cu art. 34 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul ÎCCJ). 2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 3. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este reprezentat de doamna Diana Berlic, procuror-şef al Serviciului judiciar civil din cadrul Secţiei judiciare. 4. La şedinţa de judecată participă magistratul-asistent Bogdan Georgescu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 35 din Regulamentul ÎCCJ. 5. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a luat în examinare sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa. 6. După prezentarea de către magistratul-asistent a referatului cauzei, preşedintele completului de judecată, constatând că nu sunt formulate chestiuni prealabile, acordă cuvântul reprezentantului procurorului general pentru prezentarea punctului de vedere cu privire la recursul în interesul legii. 7. Doamna procuror Diana Berlic pune concluzii pentru admiterea recursului în interesul legii şi pronunţarea unei decizii prin care să se asigure interpretarea şi aplicarea unitară a legii în problema de drept vizată, în sensul că, în cadrul plângerii contravenţionale, instanţa de judecată nu are posibilitatea de a proceda la analizarea proporţionalităţii, în sensul înlăturării sau reducerii sancţiunilor complementare reglementate prin prevederile art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3),art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 8. Preşedintele completului de judecată declară dezbaterile închise, iar completul de judecată rămâne în pronunţare asupra recursului în interesul legii. ÎNALTA CURTE, deliberând asupra recursului în interesul legii, constată următoarele: I. Problema de drept care a generat practica neunitară 9. Prin Hotărârea nr. 20 din 14 decembrie 2020, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 514 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării pe calea recursului în interesul legii cu privire la următoarea problemă de drept: "1. Dacă - în interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b),art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3),art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu prevederile art. 5 alin. (5),art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare - instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate, sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare.2. În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, dacă, în urma analizării proporţionalităţii sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, instanţa de judecată învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale are posibilitatea să înlăture sancţiunea complementară sau doar posibilitatea reducerii perioadei pentru care aceasta a fost aplicată potrivit legii." II. Prevederile legale incidente 10. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002): "ART. 95 (1) Încălcarea dispoziţiilor prezentei ordonanţe de urgenţă, altele decât cele care întrunesc elementele constitutive ale unei infracţiuni, constituie contravenţie şi se sancţionează cu avertisment ori cu amendă ca sancţiune principală şi, după caz, cu una dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute la art. 96 alin. (2). (...) ART. 96 (1) Sancţiunile contravenţionale complementare au ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege şi se aplică prin acelaşi proces-verbal prin care se aplică şi sancţiunea principală a amenzii sau avertismentului. (2) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt următoarele: (...) b) suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat; (...) ART. 100 (...) (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) depăşirea coloanelor de vehicule oprite la culoarea roşie a semaforului sau la trecerile la nivel cu calea ferată; b) neacordarea priorităţii de trecere pietonilor angajaţi în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate şi semnalizate, aflaţi pe sensul de deplasare a autovehiculului, tractorului agricol sau forestier ori tramvaiului; c) neacordarea priorităţii de trecere vehiculelor care au acest drept; d) nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului; e) nerespectarea regulilor privind depăşirea; f) nerespectarea semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu; g) neprezentarea la unitatea de poliţie competentă pe raza căreia s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat numai pagube materiale, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 79 alin. (2); h) folosirea telefoanelor mobile atunci când conducătorii de vehicule se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere», concomitent cu încălcarea unei reguli pentru circulaţia vehiculelor. (...) ART. 101 (...) (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depăşirea sau trecerea la culoarea roşie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale; b) nerespectarea interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public; c) nerespectarea regulilor de circulaţie la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană; d) circulaţia pe sens opus, cu excepţia cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depăşire. (...) ART. 102 (...) (3) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a următoarelor fapte: a) conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice, dacă fapta nu constituie, potrivit legii, infracţiune; b) conducerea vehiculului cu deficienţe periculoase la sistemul de frânare sau la mecanismul de direcţie; c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune; d) (text abrogat prin art. I pct. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice); e) depăşirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic; f) deţinerea, montarea sau folosirea în circulaţia pe drumurile publice a mijloacelor speciale de avertizare sonoră sau luminoasă pe vehiculele care nu au acest drept. (...) ART. 104 (1) La cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române. (...) ART. 109 (...) (9) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă referitoare la contravenţii se completează cu cele ale Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, dacă prin prezenta ordonanţă de urgenţă nu se dispune altfel. (...) ART. 118 (1) Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecătoria în a cărei rază de competenţă a fost constatată fapta. (2) Plângerea suspendă executarea amenzii şi a sancţiunii contravenţionale complementare dispuse prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei de la data înregistrării la judecătoria prevăzută la alin. (1)." 11. Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001): "ART. 5 (1) Sancţiunile contravenţionale sunt principale şi complementare. (2) Sancţiunile contravenţionale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravenţională; c) prestarea unei activităţi în folosul comunităţii; d) (text abrogat prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 108/2003 pentru desfiinţarea închisorii contravenţionale). (3) Sancţiunile contravenţionale complementare sunt: a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenţii; b) suspendarea sau anularea, după caz, a avizului, acordului sau a autorizaţiei de exercitare a unei activităţi; c) închiderea unităţii; d) blocarea contului bancar; e) suspendarea activităţii agentului economic; f) retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni ori pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv; g) desfiinţarea lucrărilor şi aducerea terenului în starea iniţială. (4) Prin legi speciale se pot stabili şi alte sancţiuni principale sau complementare. (5) Sancţiunea stabilită trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite. (6) Sancţiunile complementare se aplică în funcţie de natura şi de gravitatea faptei. (...) ART. 21 (...) (3) Sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale contravenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal. (...) ART. 34 (1) Instanţa competentă să soluţioneze plângerea, după ce verifică dacă aceasta a fost introdusă în termen, ascultă pe cel care a făcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacă aceştia s-au prezentat, administrează orice alte probe prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotărăşte asupra sancţiunii, despăgubirii stabilite, precum şi asupra măsurii confiscării. Dispoziţiile art. 236^1 şi ale art. 405 din Codul de procedură civilă nu sunt aplicabile." III. Examen jurisprudenţial - principalele coordonate ale divergenţelor de jurisprudenţă 12. Autorul sesizării arată că în practica judiciară nu există un punct de vedere unitar cu privire la problema de drept supusă dezbaterii, fiind evidenţiate două orientări. 13. Într-o primă orientare s-a considerat că instanţele de judecată sunt competente să aprecieze asupra proporţionalităţii sancţiunii complementare aplicate în temeiul prevederilor art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3),art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. Instanţele care au îmbrăţişat această orientare s-au pronunţat cu precădere în sensul înlăturării sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce vehicule. 14. Într-o a doua orientare s-a considerat că instanţele de judecată nu au posibilitatea de a proceda la analizarea proporţionalităţii sancţiunilor complementare reglementate prin dispoziţiile legale în discuţie, în sensul înlăturării sau reducerii acestora. IV. Opinia autorului sesizării 15. Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, autorul sesizării, nu a formulat un punct de vedere cu privire la problema de drept propusă spre dezlegare. V. Opinia procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 16. Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin Adresa nr. 2.307/C/4.067/III-5/2020 din 9 februarie 2021, a apreciat că a doua orientare jurisprudenţială este în spiritul şi litera legii, în sensul că, în cadrul plângerii contravenţionale, instanţa de judecată nu are posibilitatea de a proceda la analizarea proporţionalităţii, în sensul înlăturării sau reducerii sancţiunilor complementare reglementate prin prevederile art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3),art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002. 17. În argumentarea opiniei exprimate se arată că sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se aplică de drept, de îndată ce a fost constatată săvârşirea faptei reţinute în sarcina contravenientului. Astfel, instanţa poate hotărî asupra sancţiunilor aplicate de agentul constatator, conform art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, în sensul că poate dispune anularea acestora, dacă au fost aplicate cu încălcarea principiului legalităţii (respectiv dacă nu sunt prevăzute de lege sau excedează limitelor legale), sau poate reindividualiza sancţiunea principală a amenzii, în considerarea art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin reducerea acesteia până spre minimul prevăzut de lege sau prin înlocuirea sa cu sancţiunea avertismentului. 18. Câtă vreme instanţa a reţinut legalitatea şi temeinicia procesului-verbal de contravenţie şi, deci, nu a dispus anularea acestuia, nu se poate dispune înlăturarea unei sancţiuni complementare, neexistând o atare instituţie juridică în dreptul român. În aceleaşi condiţii, instanţa nu ar putea dispune nici modificarea perioadei suspendării dreptului de a conduce, prin înlocuirea acesteia cu o durată care nu este prevăzută de lege. 19. În ceea ce priveşte sancţiunea complementară aplicată - constând în suspendarea dreptului de a conduce, însoţită, în conformitate cu dispoziţiile art. 97 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi art. 210 din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, de reţinerea permisului de conducere, ca măsură tehnico-administrativă - se constată că legea prevede această măsură ca o sancţiune ce trebuie aplicată cumulativ cu sancţiunea principală, astfel încât doar anularea procesului-verbal de contravenţie şi anularea sancţiunii contravenţionale principale atrag şi anularea sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice, cu consecinţa restituirii permisului de conducere către titular. VI. Opinia scrisă exprimată de specialiştii din cadrul facultăţilor de drept 20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat facultăţilor de drept din principalele centre universitare naţionale opinia scrisă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării, răspunzând solicitării numai Şcoala Doctorală a Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara, care a opinat în sensul că instanţa învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare, în măsura în care, prin plângere, se invocă disproporţionalitatea sancţiunii în raport cu fapta săvârşită. S-a arătat, de asemenea, că, potrivit legii, ori de câte ori se aplică sancţiunea amenzii contravenţionale, în mod obligatoriu, se aplică şi sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce. Per a contrario, dacă sancţiunea amenzii este înlocuită cu sancţiunea avertismentului, instanţa va înlătura sancţiunea complementară a suspendării temporare a dreptului de a conduce. VII. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 21. Prin Decizia nr. 8 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 501 din 19 iunie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii a admis sesizarea formulată de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Ploieşti şi a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, neconsemnarea, în cuprinsul procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, a intervalului de timp în care acesta este suspendat şi a temeiului juridic este sancţionată cu nulitatea relativă parţială a procesuluiverbal, condiţionată de producerea unei vătămări care nu poate fi înlăturată decât prin anularea măsurii privind reţinerea permisului de conducere“. În considerentele de la paragraful 69 al acestei decizii se arată că: „din economia prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancţiunea principală a amenzii, iar agentul sancţionator nu are latitudinea de a reindividualiza sancţiunea complementară“. 22. De asemenea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin Decizia nr. 64 din 25 septembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 856 din 30 octombrie 2017, a respins, ca inadmisibile, sesizările formulate de Tribunalul Suceava - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept: „În interpretarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 5 alin. (6) şi art. 10 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 96 alin. (1)-(3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale textului legal ce reglementează contravenţia în cauză, respectiv art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002: (1) dacă sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se poate considera aplicată doar prin menţionarea textului legal ce sancţionează contravenţia, fără a se preciza natura şi durata sancţiunii în cuprinsul procesului-verbal; (2) dacă se consideră că sancţiunea complementară se aplică de drept, prin menţionarea textului legal ce sancţionează contravenţia; (3) dacă sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce se consideră aplicată prin reţinerea permisului de conducere; (4) dacă nelegalitatea aplicării sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce se poate invoca, din oficiu, de către instanţă“. 23. Prin Decizia nr. 49 din 26 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 616 din 31 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Dâmboviţa - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea următoarelor chestiuni de drept: (1) „Dacă încălcarea dispoziţiei legale prevăzute de art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare - prin neconsemnarea în procesul-verbal (I) a sancţiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, (II) a intervalului de timp (conţinutul concret al sancţiunii complementare) în care este suspendat dreptul de conducere şi (III) a temeiului juridic - este sancţionată cu nulitatea parţială a procesului-verbal şi atrage anularea inclusiv a menţiunilor privind măsura reţinerii permisului de conducere, nulitate ce nu poate fi înlăturată sau este suficientă numai consemnarea măsurii tehnico-administrative a reţinerii permisului de conducere pentru valabilitatea procesului-verbal, inclusiv cu privire la măsura complementară de suspendare, durată şi temei juridic“; (2) „Dacă încălcarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la interesul ocrotit, poate fi invocată de instanţă, este sancţionată cu nulitatea absolută sau relativă şi este o nulitate procedurală, ce poate sau nu poate fi înlăturată sau este o nulitate materială.“ VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 24. Instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b),art. 97 alin. (1) lit. a) şi alin. (2), art. 109 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, stabilind că acestea sunt conforme cu prevederile Legii fundamentale, prin mai multe decizii, dintre care menţionăm, cu titlu de exemplu: Decizia nr. 84 din 7 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 168 din 14 martie 2012; Decizia nr. 796 din 3 iulie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 29 iulie 2008; Decizia nr. 210 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 20 aprilie 2007; Decizia nr. 1.305 din 2 decembrie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 25 februarie 2009; Decizia nr. 44 din 27 ianuarie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 23 februarie 2005. 25. De asemenea, referindu-se la dispoziţiile art. 102 alin. (3) lit. e) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 835 din 12 decembrie 2012, menţionată şi de instanţa de trimitere, a statuat că „(...) reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală a amenzii, a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia, prevăzută la art. 111 alin. (1) lit. c) din ordonanţa de urgenţă criticată, în cazul săvârşirii faptei prevăzute la art. 102 alin. (3) lit. e) din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, respectiv al depăşirii cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv şi pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, aplicare ce nu este lăsată la aprecierea organului constatator, este consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia“. 26. Prin considerentele de la pct. 23, 26 şi 27 din Decizia nr. 732 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 6 martie 2019, prin care a fost respinsă excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (5),(6) şi (7) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, Curtea Constituţională a statuat următoarele: "Principiul proporţionalităţii (...) atestă că toate sancţiunile principale sau complementare aplicate unui anumit contravenient, într-o anumită situaţie, trebuie să fie dozate în funcţie de gravitatea faptei. Principiul proporţionalităţii este apropiat de principiul oportunităţii, ce trebuie respectat în toate cazurile în care agenţii constatatori competenţi sesizează săvârşirea unei fapte de natură contravenţională şi, procedând la aplicarea unor sancţiuni contravenţionale principale sau complementare, trebuie să se asigure că aplicarea acestora se impune şi că desăvârşeşte caracterul represiv şi preventiv al sancţiunii contravenţionale. (...) Curtea reţine că, potrivit susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate, interpretarea corectă a textelor de lege criticate este în sensul că nu se poate dispune aplicarea/menţinerea unei sancţiuni complementare în situaţia în care sancţiunea principală este avertismentul. Împrejurarea că acesta este nemulţumit de faptul că instanţa de judecată a înlocuit sancţiunea principală a amenzii cu cea a avertismentului, menţinând însă sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30 de zile, măsură dispusă prin procesul-verbal de contravenţie, nu reprezintă însă o problemă de constituţionalitate. Asemenea critici privind interpretarea şi aplicarea legii în raport cu situaţiile de fapt nu intră în competenţa de soluţionare a Curţii Constituţionale care se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată. Competenţa de a aprecia dacă, în cauză, legea a fost corect interpretată şi aplicată revine instanţelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. Aşa fiind, în virtutea principiului legalităţii sancţiunilor contravenţionale, dar şi al liberului acces la justiţie, instanţa de judecată analizează legalitatea şi temeinicia fiecărei sancţiuni contravenţionale în parte, trebuind, de asemenea, să analizeze, pentru fiecare dintre aceste sancţiuni, caracterul oportun şi proporţional al acesteia. Pe cale de consecinţă, instanţa va putea decide asupra oricărei sancţiuni complementare, doar în acest fel individualizarea sancţiunilor contravenţionale se poate realiza în mod corespunzător, cu respectarea principiului constituţional al rolului justiţiei, astfel ca niciunul dintre cetăţeni să nu fie sancţionat în mod injust şi nelegal, fiecare sancţiune aplicată de organele statului prin agenţii săi trebuind a fi proporţională cu fapta săvârşită." IX. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului 27. În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului au fost identificate următoarele decizii, care pot prezenta relevanţă asupra dezlegării problemei de drept ce formează obiectul sesizării: Decizia de inadmisibilitate din 7 decembrie 1999, pronunţată în Cauza Michel Pewinski împotriva Franţei (Cererea nr. 34.604/97), Hotărârea din 21 septembrie 2006, dată în Cauza Maszni împotriva României (Cererea nr. 59.892/00), Hotărârea din 23 septembrie 1998, dată în Cauza Malige împotriva Franţei (Cererea nr. 27.812/95), Hotărârea din 13 decembrie 2005, dată în Cauza Nilsson împotriva Suediei (Cererea nr. 73.661/01), Decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011, dată în Cauza Ioan Pop împotriva României (Cererea nr. 40.301/04), Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, Decizia de inadmisibilitate din 18 noiembrie 2008, dată în Cauza Neaţă împotriva României, Decizia cu privire la admisibilitatea Cererii nr. 7.034/07, pronunţată în Cauza Marius Haiducu împotriva României. X. Raportul asupra recursului în interesul legii 28. Prin raportul întocmit în cauză, judecătorii-raportori au constatat că, în conformitate cu dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă, s-a făcut dovada existenţei unei jurisprudenţe neunitare cu privire la problema de drept invocată de titularul sesizării şi au propus soluţia potrivit căreia, în interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b),art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3),art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5),art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare. XI. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie A. Regularitatea învestirii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie 29. Potrivit dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă: „Pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului au îndatorirea să ceară Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe asupra problemelor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.“ 30. În conformitate cu prevederile art. 515 din Codul de procedură civilă: „Recursul în interesul legii este admisibil numai dacă se face dovada că problemele de drept care formează obiectul judecăţii au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii.“ Din cuprinsul textului de lege menţionat rezultă următoarele condiţii care trebuie îndeplinite cumulativ pentru ca recursul în interesul legii să fie admisibil: sesizarea să aibă ca obiect o problemă de drept; această problemă de drept să fi fost dezlegată diferit de instanţele judecătoreşti; dovada soluţionării diferite să se facă prin hotărâri judecătoreşti definitive, iar hotărârile judecătoreşti să fie anexate cererii. Verificând îndeplinirea acestor condiţii de admisibilitate, se constată că sesizarea pendinte îndeplineşte cerinţele impuse de art. 515 din Codul de procedură civilă. 31. Sub aspectul titularului dreptului de a formula recurs în interesul legii, se constată că autorul sesizării, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa, se regăseşte printre titularii dreptului de sesizare prevăzuţi de art. 514 din Codul de procedură civilă. 32. În ceea ce priveşte cerinţa de ordin formal, prevăzută de dispoziţiile art. 515 din Codul de procedură civilă - dovada că problemele de drept care formează obiectul sesizării au fost soluţionate în mod diferit prin hotărâri judecătoreşti definitive, care se anexează cererii -, această cerinţă de admisibilitate se constată a fi îndeplinită, având în vedere jurisprudenţa anexată sesizării, ilustrată prin hotărâri judecătoreşti definitive din care rezultă că practica neunitară se identifică la nivelul mai multor curţi de apel din ţară. 33. Sub aspectul obiectului recursului în interesul legii, în sensul că acesta trebuie să se circumscrie dispoziţiilor art. 514 din Codul de procedură civilă, respectiv să privească probleme de drept soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti, întrucât finalitatea acestei instituţii juridice o constituie asigurarea interpretării şi aplicării unitare a legii, această condiţie se constată a fi, de asemenea, îndeplinită. 34. Se reţine, aşadar, că recursul în interesul legii este admisibil, din examinarea jurisprudenţei anexate de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa constatându-se că dispoziţiile legale a căror interpretare unitară se solicită prin acest mecanism procedural au primit o interpretare diferită în urma analizei proprii a textelor de lege de către instanţele de judecată învestite cu soluţionarea plângerilor împotriva proceselor-verbale de contravenţie, pe parcursul judecării acestor litigii aducându-se în discuţie problema de drept susmenţionată. B. Analiza problemei de drept soluţionate în mod neunitar de instanţele judecătoreşti 35. Prezenta sesizare, astfel cum a fost formulată de către titularul ei, urmăreşte a lămuri dacă instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie prin care s-a aplicat, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, alături de sancţiunea contravenţională principală, şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat, poate proceda la examinarea proporţionalităţii acesteia din urmă, în sensul înlăturării ei sau al reducerii perioadei pentru care a fost aplicată. 36. Dispoziţiile legale supuse interpretării unitare sunt cuprinse în categoria dispoziţiilor generale de drept comun în materia plângerilor contravenţionale (Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001), precum şi a normelor cu caracter special (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002) şi privesc obligativitatea aplicării sancţiunii complementare a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce, împreună cu sancţiunea principală. 37. Având ca scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii altor fapte interzise de lege, sancţiunile contravenţionale complementare reglementate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 corespund unei necesităţi primordiale privind interesele siguranţei rutiere (Decizia Curţii Constituţionale nr. 427 din 7 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 356 din 23 mai 2011). 38. Reglementarea lor, atât sub aspectul instituirii, cât şi al duratei, este pe deplin justificată din perspectiva interesului general ocrotit, după cum s-a observat şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 693 din 31 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 36 din 20 ianuarie 2020; Decizia nr. 264 din 23 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 15 iunie 2015). 39. Conform art. 180 alin. (1) din Regulamentul de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.391/2006, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul în care constată încălcări ale normelor rutiere, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare a contravenţiei, care va cuprinde în mod obligatoriu, printre altele, sancţiunea contravenţională complementară aplicată şi/sau măsura tehnico-administrativă dispusă. 40. Art. 96 alin. (2) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prevede, ca sancţiune contravenţională complementară, suspendarea exercitării dreptului de a conduce, pe timp limitat. 41. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), în Decizia de inadmisibilitate dată la 7 decembrie 1999 în Cauza Michel Pewinski împotriva Franţei (Cererea nr. 34.604/97), a statuat că suspendarea permisului de conducere pentru o contravenţie la circulaţia rutieră nu prezumă vinovăţia conducătorului auto, de vreme ce este menţinută posibilitatea contestării faptelor pentru care a fost aplicată această măsură în faţa unui judecător, neavând, prin urmare, un obiectiv punitiv. În această cauză, CEDO a observat că măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule, ca urmare a săvârşirii unei fapte ce punea în pericol siguranţa rutieră (depăşirea vitezei legale), avea un caracter esenţialmente preventiv, putând fi considerată ca urmărind protecţia altor persoane împotriva riscului potenţial pe care îl prezintă pentru participanţii la trafic un conducător auto care încalcă regulile de circulaţie rutieră. 42. Trebuie avut în vedere aspectul esenţial că, în anumite situaţii, fapta contravenţională este în legătură cu aptitudinile şi abilităţile contravenienţilor de a conduce, prin raportare la regulile de circulaţie, iar retragerea temporară a dreptului de a conduce corespunde necesităţii primordiale de a ocroti interesele siguranţei rutiere, scopul urmărit fiind prevenţia, prin limitarea conduitei unui participant la trafic având comportamente periculoase, care a creat un risc de producere a unui eveniment rutier, şi, totodată, determinarea respectării pe viitor a obligaţiei, scopuri ce nu pot fi atinse decât prin aplicarea unei sancţiuni complementare. 43. Îmbunătăţirea siguranţei rutiere reprezintă un obiectiv central al politicii Uniunii Europene în domeniul transporturilor, având ca scop reducerea deceselor, a vătămărilor corporale şi a daunelor materiale, iar un element important al acestui deziderat, declarat prin Directiva (UE) 2015/413 a Parlamentului European şi a Consiliului din 11 martie 2015 de facilitare a schimbului transfrontalier de informaţii privind încălcările normelor de circulaţie care afectează siguranţa rutieră, îl constituie aplicarea consecventă a sancţiunilor pentru încălcările normelor de circulaţie săvârşite în Uniune, care pun în pericol semnificativ siguranţa rutieră. 44. Prevederile art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 individualizează contravenţiile la regimul rutier care impun obligativitatea aplicării sancţiunii complementare. 45. Interpretarea gramaticală a dispoziţiilor legale menţionate conduce la concluzia că, în dreptul român, suspendarea dreptului de a conduce se aplică în mod obligatoriu, cu titlu de sancţiune complementară, oricărei persoane căreia i s-a aplicat o sancţiune contravenţională principală pentru săvârşirea faptelor enumerate de textele menţionate. 46. Sancţiunea complementară este stabilită chiar de legiuitor, independent de pericolul social concret al faptei comise, prin indicarea unui număr fix de zile de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, în funcţie de încadrarea juridică a contravenţiei săvârşite şi prin raportare la gradul de pericol social al faptei săvârşite, apreciat în abstract, legiuitorul prezumând un pericol social suficient de mare care să atragă sancţiunea respectivă. 47. Alături de argumentele prezentate anterior, se constată că, prin Decizia nr. 854 din 18 octombrie 2012, Curtea Constituţională a statuat că „(...) reglementarea de către legiuitor a aplicării obligatorii, împreună cu sancţiunea principală a amenzii, a sancţiunii complementare a reţinerii permisului de conducere sau a dovezii înlocuitoare a acestuia, (...) este consecinţa legăturii directe în care se află cu fapta sancţionată şi a pericolului social sporit al acesteia“. 48. Dat fiind caracterul strict determinat al sancţiunii complementare, nu există posibilitatea reducerii perioadei pentru care aceasta a fost aplicată, deoarece ar însemna un adaos la lege şi o încălcare a principiului legalităţii sancţiunilor, judecătorul neputându-se substitui legiuitorului pentru a crea o nouă clasă de sancţiuni. 49. Este adevărat că, potrivit art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa competentă să soluţioneze plângerea hotărăşte asupra sancţiunii, fără a se face distincţie între cea principală sau cea complementară, însă textul trebuie interpretat pornind chiar de la raţiunea sa intrinsecă, în sensul că, nu întâmplător, prima componentă a verificării vizează legalitatea, iar cea de-a doua temeinicia. 50. Astfel, sunt respectate şi exigenţele impuse de Curtea Constituţională prin considerentele Deciziei nr. 732 din 20 noiembrie 2018 referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 5 alin. (5),(6) şi (7) şi art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în sensul în care, în virtutea principiului legalităţii sancţiunilor contravenţionale, dar şi al liberului acces la justiţie, instanţa de judecată analizează legalitatea şi temeinicia fiecărei sancţiuni contravenţionale în parte, în privinţa legalităţii, fiind datoare să verifice şi să hotărască asupra sancţiunii complementare, însă în limitele legii. 51. Reglementarea unei sancţiuni complementare absolut determinate, incidentă pentru anumite fapte grave, privită în abstract, exclusă procesului de apreciere din partea agentului constatator ori instanţei de judecată, este lăsată la latitudinea puterii legiuitoare, în raport cu raţiunile concrete ce o pot justifica la un moment dat, inclusiv frecvenţa unor fapte similare şi potenţiale ori consecinţele nefaste ce pot să apară în cazul săvârşirii lor. 52. În schimb, soluţionarea criticilor privind interpretarea şi aplicarea legii în raport cu situaţiile de fapt, precum şi competenţa de a aprecia dacă în cauză legea a fost corect interpretată şi aplicată revin instanţelor de judecată, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. 53. Mai mult, prin Decizia nr. 8 din 19 marte 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să soluţioneze recursul în interesul legii, sesizată cu interpretarea şi aplicarea unitară a unora dintre dispoziţiile legale supuse dezbaterii şi în prezenta sesizare, respectiv dispoziţiile art. 96 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, a stabilit următoarele: "(...) În concluzie, din economia prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, sancţiunea complementară a suspendării dreptului de a conduce este stabilită de lege întotdeauna pe lângă sancţiunea principală a amenzii, iar agentul sancţionator nu are latitudinea de a reindividualiza sancţiunea complementară. (...) Persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare a evenimentelor." 54. Astfel, instanţa poate hotărî asupra sancţiunilor aplicate de agentul constatator, conform art. 34 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, în sensul că poate dispune anularea acestora dacă au fost aplicate cu încălcarea principiului legalităţii (dacă nu sunt prevăzute de lege sau excedează limitelor legale) sau poate reindividualiza sancţiunea principală a amenzii, în considerarea art. 21 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, prin reducerea acesteia până spre minimul prevăzut de lege sau prin înlocuirea sa cu sancţiunea avertismentului. 55. Instanţa de judecată poate verifica şi modul de aplicare a sancţiunii complementare, astfel cum s-a statuat în Cauza Ioan Pop împotriva României (Cererea nr. 40.301/04, Decizia de inadmisibilitate din 28 iunie 2011), în care se arată că instanţele naţionale trebuie să ofere petentului cadrul necesar pentru a-şi expune cauza în condiţii de egalitate cu partea adversă, însă unicul control judiciar la care acestea sunt îndreptăţite este acela relativ la verificarea legalităţii aplicării sancţiunii complementare a suspendării temporare a dreptului de a conduce. 56. Câtă vreme instanţa a reţinut legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi nu a dispus anularea acestuia, nu poate proceda la „înlăturarea“ sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce şi nici la modificarea duratei de timp pentru a fost dispusă măsura, prin înlocuirea acesteia cu o durată care nu este prevăzută de lege. 57. Această interpretare nu aduce atingere dispoziţiilor art. 32 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, conform cărora „Controlul aplicării şi executării sancţiunilor contravenţionale principale şi complementare este de competenţa exclusivă a instanţei“, întrucât nu este negat rolul instanţei de a verifica sancţiunile dispuse de agentul constatator, dar această verificare nu se poate raporta decât la dispoziţiile legale incidente, conform celor expuse mai sus. 58. Această interpretare nu contravine nici dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (Convenţia), care reglementează dreptul la un recurs efectiv, sau celor ale art. 6 din Convenţie, care instituie dreptul la un proces echitabil, întrucât petentul are posibilitatea să se adreseze instanţei de judecată în vederea analizării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal contestat, dar, conform celor expuse, această analiză nu poate fi efectuată decât în limitele legii. 59. Nu este incident nici principiul potrivit căruia qui potest maius, potest et minus, întrucât a interveni asupra sancţiunii principale aplicate nu este „mai mult“ decât a interveni asupra celei complementare. Faptul că legea permite ajustarea de către judecător a cuantumului amenzii aplicate, în limitele minimă şi maximă prevăzute de lege, sau înlocuirea acestei sancţiuni cu cea a avertismentului nu presupune implicit că se permite intervenirea discreţionară asupra sancţiunii complementare în lipsa unui text legal, întrucât aceasta din urmă are un regim juridic diferit, nefiind în situaţia aplicării gradate a aceluiaşi text legal. 60. A îmbrăţişa opinia contrară înseamnă a admite că instanţa poate dispune asupra celor deduse judecăţii cu încălcarea dispoziţiilor art. 22 din Codul de procedură civilă privitoare la rolul judecătorului în aflarea adevărului, dispoziţii potrivit cărora judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile şi trebuie să aplice în mod corect legea, în scopul pronunţării unei hotărâri legale; aceste dispoziţii exclud, aşadar, posibilitatea judecătorului de a „înlătura“ sancţiuni a căror aplicare este obligatorie conform legii sau de a le stabili o durată neprevăzută de lege. 61. Cu referire la asimilarea caracterului autonom al acuzaţiei penale în domeniul contravenţional, ca urmare a jurisprudenţei CEDO şi a Deciziei nr. LXXIV din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 18 iulie 2008, privind examinarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că „Dispoziţiile art. 71 din Codul penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) (teza I)-c) din Codul penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanţei, în funcţie de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 din Codul penal“, se impun precizările ce vor fi redate mai jos. 62. Exigenţele dezvoltate de instanţa de contencios european al drepturilor omului au fost preluate în practica instanţelor naţionale prin intermediul deciziei de unificare anterior menţionate, ulterior ele fiind transpuse în fondul activ al legislaţiei penale. 63. Astfel, potrivit art. 67 alin. (1) din actualul Cod penal, „pedeapsa complementară a interzicerii exercitării unor drepturi poate fi aplicată dacă pedeapsa principală stabilită este închisoarea sau amenda şi instanţa constată că, faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, împrejurările cauzei şi persoana infractorului, această pedeapsă este necesară“. Însă, potrivit alin. (2) din acelaşi articol, aplicarea pedepsei interzicerii exercitării unor drepturi devine obligatorie când legea prevede această pedeapsă pentru infracţiunea săvârşită. 64. Pentru identitate de raţiune ce se desprinde din semantica reglementării, aceeaşi este situaţia şi în cazul aplicării obligatorii a sancţiunii complementare prevăzute de art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care au semnificaţia unor dispoziţii speciale în raport cu dispoziţiile generale de drept comun prevăzute de art. 5 alin. (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 65. Or, norma specială reprezentată de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează în mod imperativ, la art. 96 alin. (1) şi (2), că sancţiunile complementare instituite de aceasta, inclusiv suspendarea dreptului de a conduce, pe timp limitat, se aplică alături de sancţiunile principale. 66. Astfel, în cazul sancţiunilor complementare prevăzute de art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, durata acestor sancţiuni este prestabilită prin lege şi pusă de legiuitor în relaţie directă cu gravitatea faptelor sancţionate contravenţional prin aceleaşi norme, dozarea efectuată de legiuitor fiind consecinţa aprecierii pe care acesta a făcut-o asupra gradului de pericol social, apreciat în abstract, pentru fiecare dintre aceste contravenţii. 67. Dacă intenţia sa ar fi fost în sensul acordării posibilităţii individualizării acestui cuantum, acesta ar fi folosit sintagma unui interval de timp, de exemplu, între 15 zile şi 30 de zile, sau o aproximare, de exemplu, de până la 30 de zile. 68. Aşadar, din modalitatea de redactare a art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, potrivit cărora constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută la clasa a II-a, a III-a şi a IV-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 30/60/90 de zile, rezultă caracterul obligatoriu al aplicării sancţiunii suspendării dreptului de a conduce, alături de sancţiunea principală, iar durata sancţiunii complementare este prevăzută într-un cuantum fix de 30/60/90 de zile, agentul constatator, respectiv instanţa de judecată neavând o marjă de apreciere asupra unei durate de timp mai reduse. 69. În acest context, judecătorul are posibilitatea de a înlătura sancţiunile complementare prevăzute de art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 doar în situaţia în care dispune anularea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu şi atunci când menţine sancţiunea principală a amenzii sau o înlocuieşte cu cea a avertismentului. 70. Aşadar, reducerea de către instanţă a perioadei suspendării dreptului de a conduce nu poate interveni ca modalitate de individualizare a sancţiunii, aplicarea unei alte durate de timp decât cea prevăzută de lege pentru clasa de contravenţii în care se încadrează fapta echivalând cu încălcarea principiului nulla poena sine lege, care operează şi în materie contravenţională. 71. Instanţele de judecată învestite cu soluţionarea plângerilor contravenţionale pot înlătura sancţiunile complementare aflate în discuţie doar atunci când anulează procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor ori le pot reindividualiza sub aspect temporal, atunci când prin actul de sancţionare au fost aplicate în alte limite decât cele prevăzute de lege, ceea ce, în esenţă, nu constituie o redozare pe criterii de proporţionalitate, ci o reaşezare a sancţiunii complementare conform principiului legalităţii. 72. Opinia contrară potrivit căreia se acceptă posibilitatea efectuării unui control de proporţionalitate asupra acestor sancţiuni contravenţionale complementare şi redozarea lor, prin stabilirea de către instanţe a unor durate inferioare celor prevăzute de lege, ar conduce la crearea unei lex tertia, întrucât presupune combinarea condiţiilor din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 - legea specială cu cele prevăzute în Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 - legea generală. 73. Opinia care susţine completarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 cu dispoziţiile art. 5 alin. (5) şi (6) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 goleşte de conţinut caracterul derogatoriu al prevederilor art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi conduce la încălcarea dispoziţiilor art. 109 alin. (9) din acelaşi act normativ, în care sunt indicate limitele completării legii speciale cu legea generală. 74. Aşadar, se reţine că instanţa nu poate modifica, în cadrul judecăţii plângerii contravenţionale, durata sancţiunii contravenţionale complementare, deoarece, similar dreptului penal, materia contravenţională este guvernată de legalitatea sancţiunii, evidenţiată şi de prevederile art. 2 şi 3 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001. 75. Nu în ultimul rând trebuie amintit că, în conformitate cu dispoziţiile art. 104 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, „la cererea titularului permisului de conducere, perioadele de suspendare se reduc de către şeful poliţiei rutiere a judeţului sau a municipiului Bucureşti pe raza căreia a fost săvârşită fapta ori de către şeful poliţiei rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române“. 76. În consecinţă, persoana căreia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară a suspendării dreptului de a conduce poate obţine reducerea duratei acestei măsuri într-o procedură administrativă, dacă sunt îndeplinite condiţiile expres şi limitativ prevăzute de art. 104 alin. (2)-(5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, acest beneficiu fiind însă exclus în ipotezele prevăzute de alin. (6) al aceluiaşi articol, care au în vedere recidiva contravenţională şi fapte contravenţionale grave. 77. În măsura în care titularul permisului de conducere căruia i s-a aplicat sancţiunea contravenţională complementară apreciază că refuzul şefului poliţiei rutiere de a reduce perioadele de suspendare este nejustificat, are posibilitatea de a contesta acest refuz în instanţă. 78. În concluzie, se reţine că instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui proces-verbal de contravenţie, prin care s-a aplicat, în temeiul dispoziţiilor art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3) şi art. 102 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, alături de sancţiunea contravenţională principală, şi sancţiunea complementară a suspendării exercitării, pe timp limitat, a dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare. 79. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 517 alin. (1) din Codul de procedură civilă, cu referire la art. 514 din acelaşi cod, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii DECIDE: Admite recursul în interesul legii formulat de Colegiul de conducere al Curţii de Apel Constanţa şi, în consecinţă, stabileşte că: "În interpretarea dispoziţiilor art. 96 alin. (1) şi alin. (2) lit. b),art. 100 alin. (3),art. 101 alin. (3),art. 102 alin. (3) şi art. 109 alin. (9) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 5 alin. (5),art. 21 alin. (3) şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de judecată, învestită cu soluţionarea plângerii contravenţionale formulate împotriva unui procesverbal de contravenţie, prin care s-a aplicat sancţiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporţionalitatea acestei sancţiuni complementare." Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 aprilie 2021. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE CORINA-ALINA CORBU Magistrat-asistent, Bogdan Georgescu ----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
