Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 din 6 ianuarie 2006
Monitorul Oficial 664 din 11 August 2017 (M. Of. 664/2017)
ORDIN nr. 5.559 din 2 august 2017 privind aprobarea măsurii de sprijin, constând în acordarea unor ajutoare de stat şi ajutoare de minimis pentru îmbunătăţirea competitivităţii economice prin creşterea productivităţii muncii în întreprinderi mici şi mijlocii pe teritoriul acoperit de Investiţia Teritorială Integrată Delta Dunării prin Programul operaţional regional 2014-2020 EMITENT: Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 664 din 11 august 2017
având în vedere prevederile ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările ulterioare, în temeiul art. 12 alin. (1), (3) şi (7) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 129/2017, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 15 alin. (2) şi (9) din hotărârea guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea ministerului dezvoltării regionale, ...
Monitorul Oficial 645 din 07 August 2017 (M. Of. 645/2017)
ORDIN nr. 893 din 2 august 2017 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 645 din 7 august 2017
Văzând referatul de aprobare nr. fb 7.657 din 2.08.2017 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 ...
Monitorul Oficial 644 din 07 August 2017 (M. Of. 644/2017)
DECIZIA nr. 317 din 9 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilorart. 336 alin. (1) din Codul penal EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 644 din 7 august 2017
┌─────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│livia-doina stanciu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────┤│simona-maya teodoroiu│- judecător ...
Monitorul Oficial 630 din 02 August 2017 (M. Of. 630/2017)
DECIZIA nr. 375 din 30 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) ultima teză, art. 55 şi ale art. 110-115 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, precum şi a dispoziţiilor art. 395 alin. (1) şi (2), art. 398 alin. (1) şi (2), art. 401 şi ale art. 426 alin. (1)-(3) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 630 din 2 august 2017
┌────────────────────┬────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├────────────────────┼────────────────────┤│marian enache │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│mona-maria pivniceru│- judecător │├────────────────────┼────────────────────┤│livia doina stanciu │- judecător ...
Monitorul Oficial 627 din 02 August 2017 (M. Of. 627/2017)
ACORD INTERPROFESIONAL din 28 iulie 2017 pentru sfecla de zahăr, recolta anului de comercializare 2017/2018 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 627 din 2 august 2017
──────────aprobat prin ordinul nr. 265 din 28 iulie 2017, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 627 din 2 august 2017.────────── cap. i În conformitate cu art. 125 şi anexa nr. x din regulamentul (ue) nr. 1.308/2013, al parlamentului european şi al consiliului din 17 decembrie 2013 de instituire a unei organizări comune a pieţelor produselor agricole şi de abrogare a regulamentelor (cee) nr. 922/72, (cee) nr. 234/79,(ce) nr. 1.037/2001, (ce) nr. 1.234/2007 ale consiliului,membrii semnatari ai prezentului acord interprofesional, şi anume:- federaţia cultivatorilor de sfeclă de zahăr din românia, denumită în continuare ...
Monitorul Oficial 619 din 01 August 2017 (M. Of. 619/2017)
REGULAMENT nr. 5 din 20 iulie 2017 privind modificarea şi completarea unor regulamente ale Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare şi pentru instituirea unor măsuri EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 619 din 1 august 2017
În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 6 alin. (2) şi ale art. 14 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea autorităţii de supraveghere financiară, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,în aplicarea prevederilor art. 16 din regulamentul (ue) nr. 1.095/2010 al parlamentului european şi al consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a autorităţii europene de supraveghere (autoritatea europeană pentru valori mobiliare şi pieţe), de modificare a deciziei nr. 716/2009/ce şi de abrogare a deciziei 2009/77/ce a comisiei,având în ...
Monitorul Oficial 615 din 31 Iulie 2017 (M. Of. 615/2017)
DECIZIA nr. 39 din 29 mai 2017 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 615 din 31 iulie 2017
Dosar nr. 4.153/1/2016 ┌──────────────────────────┬─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┐│iulia cristina tarcea │- preşedintele Înaltei curţi de casaţie şi justiţie - preşedintele completului │├──────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│lavinia curelea │- preşedintele delegat al secţiei i civile │├──────────────────────────┼─────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────────┤│eugenia voicheci ...
Monitorul Oficial 609 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 609/2017)
DECIZIA nr. 288 din 4 mai 2017 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2^1) şi ale art. 27 alin. (2^1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, ale art. 6 alin. (1^4) din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, ale art. 1.202 din Codul civil din 1864, precum şi ale art. 328 alin. (2) din Codul de procedură civilă EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 609 din 27 iulie 2017
┌─────────────────────┬────────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├─────────────────────┼────────────────────────┤│marian enache │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│petre lăzăroiu │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│mircea Ştefan minea │- judecător │├─────────────────────┼────────────────────────┤│daniel marius morar │- judecător ...
Monitorul Oficial 606 din 27 Iulie 2017 (M. Of. 606/2017)
HOTĂRÂRE nr. 464 din 30 iunie 2017 privind ambarcaţiunile de agrement şi motovehiculele nautice EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 606 din 27 iulie 2017
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. ii din ordonanţa guvernului nr. 8/2012 pentru modificarea ordonanţei guvernului nr. 20/2010 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea unitară a legislaţiei uniunii europene care armonizează condiţiile de comercializare a produselor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 55/2015, şi al art. 6 alin. (1) din legea nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, republicată, guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre. cap. idispoziţii generale art. 1obiect prezenta hotărâre stabileşte cerinţe pentru proiectarea şi fabricarea produselor prevăzute la art. 2 alin. (1), precum şi norme privind libera ...
Monitorul Oficial 599 din 26 Iulie 2017 (M. Of. 599/2017)
ORDIN nr. 845 din 24 iulie 2017 privind completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 251/2017 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor utilizate/comercializate de către furnizorii de servicii medicale sau medicamente aflaţi în relaţie contractuală cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, şi a preţurilor de referinţă generice ale acestora EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 599 din 26 iulie 2017
Văzând referatul de aprobare nr. fb 7.211 din 24.07.2017 al direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul ministerului sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare, în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 ...