Monitorul Oficial 952 din 15 Octombrie 2025
Monitorul Oficial 952 din 15 Octombrie 2025 (M. Of. 952/2025)
1. HOTĂRÂRE nr. 853 din 9 octombrie 2025 pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiţii "Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord-Craiova, subsecţiunea 1: Bucureşti Nord-Roşiori Nord", lucrare de utilitate publică de interes naţional EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 952 din 15 octombrie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, şi al art. 42 alin. (1) lit. a) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţii „modernizarea liniei de cale ferată bucureşti nord-craiova, subsecţiunea 1: bucureşti nord-roşiori nord“, lucrare de utilitate publică de interes naţional, prevăzuţi în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.art. 2finanţarea obiectivului de investiţii de utilitate publică de interes naţional prevăzut la art. 1 se realizează din fonduri externe nerambursabile, de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului transporturilor şi infrastructurii, din ...
2. HOTĂRÂRE nr. 848 din 9 octombrie 2025 privind închirierea unor spaţii aflate în domeniul public al statului şi în administrarea unor instanţe judecătoreşti, precum şi pentru modificarea unor acte normative conexe EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 952 din 15 octombrie 2025
În temeiul art. 108 din constituţia româniei, republicată, al art. 861 alin. (3) şi art. 868 alin. (2) din legea nr. 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi al art. 333 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,guvernul româniei adoptă prezenta hotărâre.art. 1se aprobă închirierea unor spaţii aflate în domeniul public al statului şi în administrarea unor instanţe judecătoreşti, având datele de identificare prevăzute în anexa nr. 1, în scopul desfăşurării unor activităţi sau prestării unor servicii necesare personalului instanţelor şi justiţiabililor. art. 2(1) Închirierea spaţiilor prevăzute la ...
3. DECIZIA nr. 380 din 16 septembrie 2025 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei fizice şi sportului nr. 69/2000 EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 952 din 15 octombrie 2025
┌─────────────────┬──────────────────────┐│elena-simina │- preşedinte ││tănăsescu │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│asztalos │- judecător ││csaba-ferenc │ │├─────────────────┼──────────────────────┤│mihai busuioc │- ...
4. DECIZIA nr. 220 din 29 aprilie 2025 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 98 alin. (4) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 952 din 15 octombrie 2025
┌───────────────────┬──────────────────┐│marian enache │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│mihaela ciochină │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│dimitrie-bogdan │- judecător ││licu │ │├───────────────────┼──────────────────┤│laura-iuliana │- judecător ││scântei ...








