Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 308 din 19 noiembrie 2020
Monitorul Oficial 1269 din 21 Decembrie 2020 (M. Of. 1269/2020)
LEGE nr. 296 din 18 decembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1269 din 21 decembrie 2020
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ilegea nr. 227/2015 privind codul fiscal, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 688 din 10 septembrie 2015, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:1. la articolul 7, punctul 18, litera d) a punctului 26, punctele 37 şi 40 se modifică şi vor avea următorul cuprins:"18. locul conducerii efective - locul în care, dacă nu se demonstrează altfel, persoana juridică străină realizează operaţiuni care corespund unor scopuri economice, reale şi de substanţă şi unde este îndeplinită cel puţin una dintre următoarele condiţii:a) deciziile economico-strategice necesare pentru conducerea activităţii persoanei ...
Monitorul Oficial 1205 din 10 Decembrie 2020 (M. Of. 1205/2020)
ORDIN nr. 192 din 9 noiembrie 2020 pentru modificarea şi completarea Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 96/2014 privind aprobarea tarifelor aplicabile în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor EMITENT: Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1205 din 10 decembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. 528 din 10 iunie 2020, întocmit de direcţia coordonare laboratoare şi produse medicinale veterinare din cadrul autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor,având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 4 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 1.415/2009 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia, cu modificările şi completările ulterioare,preşedintele autorităţii naţionale sanitare veterinare şi pentru ...
Monitorul Oficial 1130 din 24 Noiembrie 2020 (M. Of. 1130/2020)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 201 din 23 noiembrie 2020 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2020 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1130 din 24 noiembrie 2020
Având în vedere:- prevederile art. 23 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 181/2020 privind unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, potrivit cărora, prin derogare de la prevederile art. 23 alin. (2) din legea responsabilităţii fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, şi de la prevederile art. 6 alin. (2) din legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2020 se pot aproba mai mult de două rectificări bugetare;– evoluţia situaţiei epidemiologice de pe teritoriul româniei care indică o creştere a numărului de persoane infectate cu coronavirusul ...
Monitorul Oficial 1111 din 20 Noiembrie 2020 (M. Of. 1111/2020)
ORDIN nr. 2.010 din 19 noiembrie 2020 privind stabilirea unor măsuri şi acţiuni de sănătate publică necesar a fi respectate pentru desfăşurarea în siguranţă a procesului electoral din străinătate la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020 EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1111 din 20 noiembrie 2020
Ţinând seama de propunerile cuprinse în hotărârea comitetului naţional pentru situaţii de urgenţă nr. 54/2020 privind propunerea prelungirii stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19,având în vedere prevederile art. 3 alin. (2) din anexa nr. 2 la hotărârea guvernului nr. 967/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul româniei începând cu data de 14 noiembrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de covid-19,luând în considerare adresa autorităţii electorale permanente nr. 27.954 din 19.11.2020,în temeiul prevederilor art. 7 ...
Monitorul Oficial 1050 din 09 Noiembrie 2020 (M. Of. 1050/2020)
ORDIN nr. 1.138 din 4 noiembrie 2020 pentru modificarea Normelor tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate curative pentru anii 2017 şi 2018, aprobate prin Ordinul preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nr. 245/2017, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul sănătăţii în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului SARS-CoV-2 EMITENT: Casa Naţională de Asigurări de Sănătate PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 1050 din 9 noiembrie 2020
Văzând referatul de aprobare nr. dg 4.351 din 4.11.2020 al directorului general al casei naţionale de asigurări de sănătate,având în vedere art. 51 alin. (1) lit. b) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 70/2020 privind reglementarea unor măsuri, începând cu data de 15 mai 2020, în contextul situaţiei epidemiologice determinate de răspândirea coronavirusului sars-cov-2, pentru prelungirea unor termene, pentru modificarea şi completarea legii nr. 227/2015 privind codul fiscal, a legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, precum şi a altor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. ...
Monitorul Oficial 980 din 23 Octombrie 2020 (M. Of. 980/2020)
DECIZIA nr. 609 din 14 septembrie 2020 asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Parlament EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 980 din 23 octombrie 2020
┌───────────────┬──────────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────┼──────────────────────┤│cristian │- judecător ││deliorga │ │├───────────────┼──────────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────┼──────────────────────┤│daniel marius │- judecător ││morar ...
Monitorul Oficial 900 bis din 05 Octombrie 2020 (M. Of. 900 bis/2020)
ANEXĂ din 1 octombrie 2020 privind modificarea pct. II din anexa la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.376/2016 pentru aprobarea Planurilor regionale de servicii de sănătate EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 900 bis din 5 octombrie 2020
──────────conţinută de ordinul nr. 1.686 din 1 octombrie 2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 900 din 5 octombrie 2020────────── plan general regional de servicii sanitare 2021 - 2027 regiunea nord-vestcuprinsabreviericapitolul i: descrierea principalelor caracteristici ale regiuniicaracteristici geograficeanalize demograficĂ Şi socio-economicĂindicatorii de sĂnĂtate Şi principalii contributori la povara bolilorprincipalele problemecapitolul ii: viziunea Şi direcŢiile strategiceviziunea strategicĂdirecŢiile strategicecapitolul iii: plan general de servicii sanitare pe niveluri de Îngrijirea. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor acordate de medicii de familieŢintele regionale Şi planul operaŢionalb. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ comunitarĂanaliza situaŢiei actualeŢintele regionale Şi planul operaŢionalc. ÎmbunĂtĂŢirea serviciilor de asistenŢĂ medicalĂ spitaliceascĂreŢeaua de unitĂŢi spitaliceŞti Şi numĂrul de ...
Monitorul Oficial 665 din 27 Iulie 2020 (M. Of. 665/2020)
DECIZIA nr. 50 din 22 iunie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 34 alin. (2) din Legea nr. 217/2003 pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 665 din 27 iulie 2020
Dosar nr. 3.199/1/2019┌─────────────┬────────────────────────┐│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│andreia liana│- judecător la secţia i ││constanda │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│elena carmen │- judecător la secţia i ││popoiag │civilă │├─────────────┼────────────────────────┤│mirela ...
Monitorul Oficial 597 din 08 Iulie 2020 (M. Of. 597/2020)
DECIZIA nr. 236 din 2 iunie 2020 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 246 şi art. 248 din Codul penal din 1969, ale art. 297 alin. (1) din Codul penal, ale art. 114 alin. (2) şi ale art. 118 din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 13^2 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 597 din 8 iulie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel-marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...