Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 263 din 18 mai 2010
Monitorul Oficial 104 din 11 Februarie 2014 (M. Of. 104/2014)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 2 din 29 ianuarie 2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative EMITENT: GUVERNUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 104 din 11 februarie 2014
Având în vedere că, în calitatea sa de stat membru cu drepturi depline al uniunii europene, româniei îi revine sarcina de a transpune şi implementa directivele adoptate de uniunea europeană,precum şi consecinţele negative ale nepromovării în regim de urgenţă a prezentului act normativ care asigură cadrul primar de transpunere pentru directiva 2011/24/ue a parlamentului european şi a consiliului din 9 martie 2011 privind aplicarea drepturilor pacienţilor în cadrul asistenţei medicale transfrontaliere, cu termen de transpunere 25 octombrie 2013,şi de faptul că orice întârziere a autorităţilor române poate conduce la declanşarea acţiunii de neîndeplinire a obligaţiilor de stat membru, potrivit art. ...
Monitorul Oficial 92 din 06 Februarie 2014 (M. Of. 92/2014)
DECIZIE nr. 545 din 17 decembrie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 din Legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Apărării Naţionale, ale art. I pct. 2 şi pct. 11-14 din Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei, precum şi ale art. 31 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALĂ PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 92 din 6 februarie 2014
Augustin zegrean - preşedintevaler dorneanu - judecătorpetre lăzăroiu - judecătormircea Ştefan minea - judecătordaniel marius morar - judecătormona-maria pivniceru - judecătorpuskas valentin zoltan - judecătortudorel toader - judecătorioniţa cochinţu - magistrat-asistentcu participarea reprezentantului ministerului public, procuror carmen-cătălina gliga.pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) şi (2), art. 18 ...
Monitorul Oficial 70 din 29 Ianuarie 2014 (M. Of. 70/2014)
ORDIN nr. 79 din 21 ianuarie 2014 privind principalele aspecte legate de întocmirea şi depunerea situaţiilor financiare anuale şi a raportărilor contabile anuale ale operatorilor economici la unităţile teritoriale ale Ministerului Finanţelor Publice EMITENT: MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL 70 din 29 ianuarie 2014
Având în vedere prevederile art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor publice, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 4, 28, art. 36 alin. (3) şi art. 37 din legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,în baza art. 13 din ordinul viceprim-ministrului, ministrul finanţelor publice, nr. 1.286/2012 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu standardele internaţionale de raportare financiară, aplicabile societăţilor comerciale ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacţionare pe o piaţă reglementată, cu modificările şi completările ulterioare,viceprim-ministrul, ministrul finanţelor publice, emite următorul ordin:art. 1 (1) potrivit prevederilor ...
Monitorul Oficial 14 din 09 Ianuarie 2014 (M. Of. 14/2014)
LEGE nr. 383 din 24 decembrie 2013 a apiculturii EMITENT: PARLAMENTUL PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 14 din 9 ianuarie 2014
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1(1) obiectul prezentei legi îl constituie crearea cadrului legal privind reglementarea activităţii apicole în scopul protejării albinelor.(2) creşterea albinelor este o îndeletnicire tradiţională a populaţiei şi constituie, prin rolul său economic, ecologic şi social, o parte a avuţiei naţionale.art. 2activitatea în apicultură poate fi practicată de orice persoană fizică sau juridică ale cărei familii de albine sunt înscrise în registrul agricol, înregistrate/autorizate la direcţia sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor judeţeană, respectiv a municipiului bucureşti, deţine carnetul de stupină şi are familiile de albine identificate în sistemul unitar de identificare a stupinelor şi stupilor.art. ...
Monitorul Oficial 841 din 30 Decembrie 2013 (M. Of. 841/2013)
REGULAMENT nr. 5 din 20 decembrie 2013 privind cerinţe prudenţiale pentru instituţiile de credit EMITENT: Banca Nationala a Romaniei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 841 din 30 decembrie 2013
Având în vedere dispoziţiile art. 24, art. 51 alin. (1) lit. (d), art. 77, art. 101, art. 104, art. 106-110, art. 148, art. 149, art. 150 alin. (1), art. 152^1, art. 163, art. 163^1, art. 164 alin. (2), art. 166, art. 166^3, art. 169^1, art. 289, art. 320, art. 382, art. 384 alin. (1) şi ale art. 385 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată prin legea nr. 227/2007, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi ale art. 416 alin. (1) lit. (a) din regulamentul (ue) nr. 575/2013 al parlamentului ...
Monitorul Oficial 830 din 23 Decembrie 2013 (M. Of. 830/2013)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 113 din 18 decembrie 2013 privind unele măsuri bugetare şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 830 din 23 decembrie 2013
Având în vedere efectele negative ale crizei economice şi dificultăţile în asigurarea lichidităţilor pentru desfăşurarea activităţilor specifice, înăsprirea condiţiilor de creditare şi accesul limitat la creditare şi garantare care fac imposibilă asigurarea în integralitate a stocurilor de combustibil pentru operatorii economici producători de energie termică pentru încălzirea populaţiei, aflaţi sub autoritatea departamentului pentru energie şi a unor consilii judeţene sau locale,având în vedere faptul că pornirea instalaţiilor de termoficare pentru asigurarea cu agent termic a populaţiei, precum şi creşterea consumului prognozat de energie electrică şi termică pe perioada iernii vor determina creşterea consumurilor medii zilnice şi lunare de cărbune şi ...
Monitorul Oficial 829 din 23 Decembrie 2013 (M. Of. 829/2013)
ORDIN nr. 211 din 20 decembrie 2013 privind aprobarea Listei perimetrelor pentru concesionare de activitati de explorare privind concursul public de oferta - Runda nr. 85/2013 EMITENT: AGENTIA NATIONALA PENTRU RESURSE MINERALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 829 din 23 decembrie 2013
În temeiul art. 4 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 1.419/2009 privind organizarea şi funcţionarea agenţiei naţionale pentru resurse minerale, cu modificările ulterioare, şi al art. 40 din normele pentru aplicarea legii minelor nr. 85/2003, aprobate prin hotărârea guvernului nr. 1.208/2003, cu modificările ulterioare,preşedintele agenţiei naţionale pentru resurse minerale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă lista perimetrelor pentru concesionare de activităţi de explorare privind concursul public de ofertă - runda nr. 84/2013, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2agenţia naţională pentru resurse minerale, în calitate de autoritate competentă abilitată să aplice prevederile legii minelor nr. 85/2003, cu ...
Monitorul Oficial 805 din 19 Decembrie 2013 (M. Of. 805/2013)
LEGE nr. 356 din 18 decembrie 2013 bugetului de stat pe anul 2014 EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 805 din 19 decembrie 2013
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta lege prevede şi autorizează pentru anul bugetar 2014 veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi pe ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.secŢiunea 1dispoziţii referitoare la bugetul de stat pe anul 2014art. 2(1) sinteza bugetului de stat, detaliată la venituri pe capitole şi subcapitole, iar la cheltuieli, pe părţi, capitole, subcapitole, paragrafe, respectiv titluri, articole şi alineate, după caz, este prevăzută în anexa nr. 1.(2) bugetul de ...
Monitorul Oficial 800 din 18 Decembrie 2013 (M. Of. 800/2013)
NORME METODOLOGICE din 12 decembrie 2013 privind elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale unitatilor sanitare cu paturi din reteaua sanitara a Ministerului Apararii Nationale EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 18 decembrie 2013
Cap. idispoziţii generaleart. 1(1) În sensul prezentelor norme, prin unităţi sanitare cu paturi se înţelege:a) spitalele militare;b) centrul clinic de urgenţă de boli cardiovasculare "academician dr. vasile cândea";c) sanatoriul de balneofizioterapie şi recuperare medicală "dr. dimitrie cantemir" bălţăteşti.(2) unităţile sanitare cu paturi de la alin. (1), denumite în continuare spitale, sunt structuri cu personalitate juridică, funcţionează pe principiul autonomiei financiare, a căror finanţare este efectuată din venituri proprii obţinute în condiţiile legii şi transferuri acordate de la bugetul de stat, prin bugetul ministerului apărării naţionale, care furnizează servicii medicale tuturor beneficiarilor legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, cu modificările ...
ORDIN nr. M.122 din 12 decembrie 2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind elaborarea bugetelor de venituri si cheltuieli ale unitatilor sanitare cu paturi din reteaua sanitara a Ministerului Apararii Nationale EMITENT: MINISTERUL APARARII NATIONALE PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 800 din 18 decembrie 2013
Pentru aplicarea prevederilor art. 191 alin. (2) din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere avizul ministerului sănătăţii nr. e.n. 3.376 din 4 aprilie 2013,în temeiul prevederilor art. 33 alin. (1) din legea nr. 346/2006 privind organizarea şi funcţionarea ministerului apărării naţionale, cu modificările ulterioare,ministrul apărării naţionale emite prezentul ordin.art. 1se aprobă normele metodologice privind elaborarea bugetelor de venituri şi cheltuieli ale unităţilor sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a ministerului apărării naţionale, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.art. 2unităţile sanitare cu paturi din reţeaua sanitară a ministerului ...








