Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 152 din 30 mai 2023
Monitorul Oficial 334 din 20 Aprilie 2023 (M. Of. 334/2023)
LEGE nr. 101 din 13 aprilie 2023 pentru completarea Ordonanţei Guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia şi pentru reglementarea unor măsuri privind sălile şi grădinile de spectacol cinematografic EMITENT: Parlamentul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 334 din 20 aprilie 2023
Parlamentul româniei adoptă prezenta lege.art. ialineatul (3) al articolului 51 din ordonanţa guvernului nr. 39/2005 privind cinematografia, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 704 din 4 august 2005, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 328/2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi va avea următorul cuprins:"(3) producţia unui film realizat cu ajutorul creditului pentru producţie, al sprijinului financiar automat pentru succes de public, precum şi al sprijinului pentru calitatea artistică trebuie să înceapă în maximum un an de la semnarea contractului, iar realizarea copiei standard nu trebuie să depăşească 3 ani de la acea dată."art. ...
Monitorul Oficial 333 din 20 Aprilie 2023 (M. Of. 333/2023)
ORDIN nr. 475 din 21 februarie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 pentru Societatea TELEGONDOLA - MAMAIA - S.R.L., aflată sub autoritatea Ministerului Antreprenoriatului şi Turismului EMITENT: Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 333 din 20 aprilie 2023
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul prevederilor art. 10 alin. (6) din hotărârea guvernului nr. 1.327/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului antreprenoriatului şi turismului, cu modificările ulterioare, ale art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 18 alin. ...
Monitorul Oficial 324 din 19 Aprilie 2023 (M. Of. 324/2023)
ORDIN nr. 2.944 din 28 februarie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societăţii ACTIVE CONEXE - S.A. Bucureşti, societate din portofoliul Autorităţii pentru Administrarea Activelor Statului EMITENT: Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 19 aprilie 2023
Având în vedere prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul: - art. 9 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 837/2004 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru administrarea activelor statului, cu modificările şi completările ulterioare;– art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 23/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi solidarităţii sociale, cu modificările ulterioare;– ...
ORDIN nr. 742 din 22 martie 2023 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Regiei Autonome "Administraţia Canalului Navigabil Bega" Timiş EMITENT: Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 324 din 19 aprilie 2023
Având în vedere art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 9 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 370/2021 privind organizarea şi funcţionarea ministerului transporturilor şi infrastructurii, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 10 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 34/2009 privind organizarea şi funcţionarea ministerului finanţelor, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 18 alin. ...
Monitorul Oficial 317 din 13 Aprilie 2023 (M. Of. 317/2023)
ORDINUL nr. M.102 din 10 septembrie 2012 privind sistemul de distincţii militare din Ministerul Apărării Naţionale EMITENT: Ministerul Apărării Naţionale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 317 din 13 aprilie 2023
*) republicat în temeiul art. iii din ordinul ministrului apărării naţionale nr. m.126/2022 pentru modificarea şi completarea ordinului ministrului apărării naţionale nr. m.102/2012 privind sistemul de distincţii militare din ministerul apărării naţionale, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 854 din 31 august 2022, dându-se textelor o nouă numerotare. ordinul ministrului apărării naţionale nr. m.102/2012 a fost publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 660 din 19 septembrie 2012, şi a mai fost modificat şi completat prin: - ordinul ministrului apărării naţionale nr. m.63/2016 pentru modificarea şi completarea ordinului ministrului apărării naţionale nr. m.102/2012 privind sistemul de distincţii militare din ...
Monitorul Oficial 285 din 05 Aprilie 2023 (M. Of. 285/2023)
ORDIN nr. 715 din 9 martie 2023 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societăţii Comerciale "Exploatare Sistem Zonal Prahova" - S.A. EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 285 din 5 aprilie 2023
Având în vedere referatul de aprobare nr. 50.266/bt din 9 martie 2023, în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 63 din legea bugetului stat pe anul 2023 nr. 368/2022, al art. 57 alin. (1), (4) şi (5) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ...
Monitorul Oficial 274 din 03 Aprilie 2023 (M. Of. 274/2023)
REGULAMENT din 14 martie 2023 privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 274 din 3 aprilie 2023
──────────aprobat prin hotĂrÂrea nr. 20 din 14 martie 2023, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 274 din 3 aprilie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1Înalta curte de casaţie şi justiţie este organizată şi funcţionează în temeiul art. 126 din constituţia româniei, republicată, al art. 20-38 din legea nr. 304/2022 privind organizarea judiciară şi al prezentului regulament.art. 2(1) Înalta curte de casaţie şi justiţie este organizată în 4 secţii - secţia i civilă, secţia a ii-a civilă, secţia penală, secţia de contencios administrativ şi fiscal - şi secţiile unite, cu competenţă proprie.(2) În cadrul Înaltei curţi de casaţie şi ...
Monitorul Oficial 273 din 31 Martie 2023 (M. Of. 273/2023)
ORDIN nr. 819 din 21 martie 2023 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al Societăţii de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă "T.B.R.C.M." - S.A. EMITENT: Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 273 din 31 martie 2023
Având în vedere:- prevederile art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare;– prevederile art. 63 din legea bugetului de stat pe anul 2023 nr. 368/2022;– referatul de aprobare nr. 700/dgpbmf din 13.02.2023,în temeiul art. 18 alin. (3) din hotărârea guvernului nr. 23/2022 privind organizarea şi funcţionarea ministerului muncii şi solidarităţii sociale, cu modificările ulterioare, şi al ...
Monitorul Oficial 258 bis din 29 Martie 2023 (M. Of. 258 bis/2023)
ANEXĂ din 27 martie 2023 privind Criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condiţiile şi modul de implementare a intervenţiei IS-V-01 "Restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole" din cadrul Planului strategic PAC 2023 - 2027 EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 258 bis din 29 martie 2023
──────────conţinută de ordinul nr. 117 din 27 martie 2023, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 258 din 29 martie 2023.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1domeniul de aplicare(1) prezenta anexă reglementează metodologia de implementarea intervenţiei is-v-01 "restructurarea şi reconversia plantaţiilor viticole", din cadrul planului strategic pac 2023 - 2027, denumită în continuare metodologie, respectiv depunerea programelor/cererilor de finanţare, durata programelor, selecţia acestora, asistenţa financiară, categoriile de beneficiari eligibili specifici, condiţiile de eligibilitate şi cheltuielile eligibile şi neeligibile, asigurarea rezonabilităţii preţurilor, condiţiile specifice pentru plata avansurilor, termenele-limită şi condiţiile pentru depunerea cererilor de plată, tipurile de documente, avizele, autorizaţiile sau studiile, după caz, ...
Monitorul Oficial 251 din 27 Martie 2023 (M. Of. 251/2023)
ORDIN nr. 52 din 8 februarie 2023 pentru aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2023 al S.C. PISCICOLA - S.A. Călăraşi din coordonarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură EMITENT: Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 251 din 27 martie 2023
Având în vedere referatul de aprobare al agenţiei naţionale pentru pescuit şi acvacultură nr. 1.140 din 1.02.2023,având în vedere art. 1 lit. c), precum şi art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, al art. 9 alin. ...








