Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 2 082 din 15 septembrie 2020
Monitorul Oficial 917 din 24 Septembrie 2021 (M. Of. 917/2021)
ORDIN nr. 1.315 din 16 septembrie 2021 privind modificarea anexei nr. 1 la Ordinul viceprim-ministrului, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, nr. 2.088/2019 pentru aprobarea Programului naţional multianual privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe cu finanţare în perioada 2019-2021 EMITENT: Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 917 din 24 septembrie 2021
În conformitate cu prevederile legii bugetului de stat pe anul 2021 nr. 15/2021, cu modificările şi completările ulterioare, ale legii nr. 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de referatul de aprobare al direcţiei generale dezvoltare regională şi infrastructură nr. 109.150 din 14.09.2021,în temeiul art. 16 din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 18/2009 privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 158/2011, cu modificările şi completările ulterioare, al alin. (1) şi (3) ale articolului unic din ordonanţa de ...
Monitorul Oficial 858 din 08 Septembrie 2021 (M. Of. 858/2021)
ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 97 din 7 septembrie 2021 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2021 EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 858 din 8 septembrie 2021
Având în vedere:a) analiza execuţiei bugetare, derulată pe parcursul primelor şase luni ale anului 2021;b) corelarea planificării bugetare cu evoluţia prognozată a indicatorilor macroeconomici şi cu execuţia bugetară pe primele şase luni ale anului;c) asigurarea fondurilor necesare unor ordonatori principali de credite în vederea desfăşurării normale a activităţii acestora până la finele anului;d) asigurarea de fonduri suplimentare pentru finanţarea proiectelor din programul naţional de dezvoltare locală, a programului de economisire şi creditare în sistem colectiv conform ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, cu modificările şi completările ulterioare, şi pentru derularea programului de construcţii ...
Monitorul Oficial 604 din 17 Iunie 2021 (M. Of. 604/2021)
PROGRAMUL NAŢIONAL din 27 mai 2021 de facilităţi în domeniul transportului aerian EMITENT: Guvernul PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 604 din 17 iunie 2021
──────────aprobat prin hotĂrÂrea guvernului nr. 596 din 27 mai 2021, publicată în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 604 din 17 iunie 2021.──────────cap. iintroducereart. 1facilităţile în domeniul transportului aerian sunt definite prin legea nr. 21/2020 privind codul aerian ca totalitatea serviciilor şi baza materială asociată acestora, asigurate pe un aerodrom în legătură cu intrarea şi ieşirea aeronavelor, persoanelor, bagajelor, mărfurilor şi altele asemenea, în traficul aerian intern şi internaţional.art. 2(1) programul naţional de facilităţi în domeniul transportului aerian este elaborat în conformitate cu standardele şi practicile recomandate prevăzute la cap. 8 lit. g din anexa nr. 9 la convenţia privind ...
Monitorul Oficial 152 din 15 Februarie 2021 (M. Of. 152/2021)
DECIZIA nr. 75 din 7 decembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 152 din 15 februarie 2021
Dosar nr. 2.568/1/2020 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│marian budă │- preşedintele secţiei ...
Monitorul Oficial 908 din 07 Octombrie 2020 (M. Of. 908/2020)
ORDIN nr. 1.144 din 2 octombrie 2020 pentru modificarea articolului 11 din Schema de ajutor de stat pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri, în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b - Dezvoltarea produselor şi serviciilor TIC, a comerţului electronic şi a cererii de TIC, acţiunea 2.2.1 "Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere", apelul 3, din Programul operaţional Competitivitate 2014-2020, aprobată prin Ordinul ministrului fondurilor europene şi al preşedintelui Autorităţii pentru Digitalizarea României nr. 1.093/2.082/2020 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 908 din 7 octombrie 2020
În conformitate cu prevederile hotărârii guvernului nr. 89/2020 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru digitalizarea româniei, cu modificările ulterioare, şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere avizul consiliului concurenţei nr. 11.579 din 11.09.2020 şi confirmarea avizului prin adresa nr. 12.414 din 1.10.2020, în temeiul prevederilor art. 14 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, cu modificările ulterioare, şi ale art. ...
Monitorul Oficial 847 din 15 Septembrie 2020 (M. Of. 847/2020)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 15 septembrie 2020 pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri, în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b - Dezvoltarea produselor şi serviciilor TIC, a comerţului electronic şi a cererii de TIC, acţiunea 2.2.1 "Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere", apelul 3, din Programul operaţional Competitivitate 2014-2020 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 847 din 15 septembrie 2020
──────────aprobată prin ordinul nr. 1.093/2.082/2020, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 847 din 15 septembrie 2020.──────────cap. idispoziţii generaleart. 1prezenta schemă de ajutor de stat se aplică domeniului tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor (tic), denumită în continuare schema de ajutor de stat, finanţată prin programul operaţional competitivitate (poc).art. 2(1) ajutoarele în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se acordă numai în condiţiile şi criteriile prevăzute în prezenta schemă de ajutor de stat, în limita bugetului disponibil.(2) acordarea ajutoarelor de stat în cadrul prezentei scheme de ajutor de stat se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de ...
ORDIN nr. 1.093 din 15 septembrie 2020 privind aprobarea Schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea dezvoltării de produse şi servicii TIC inovative create de IMM-uri, în cadrul axei prioritare 2, prioritatea de investiţie 2b - Dezvoltarea produselor şi serviciilor TIC, a comerţului electronic şi a cererii de TIC, acţiunea 2.2.1 "Sprijinirea creşterii valorii adăugate generate de sectorul TIC şi a inovării în domeniu prin dezvoltarea de clustere", apelul 3, din Programul operaţional Competitivitate 2014-2020 EMITENT: Ministerul Fondurilor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 847 din 15 septembrie 2020
În conformitate cu prevederile hotărârii guvernului nr. 89/2020 privind organizarea şi funcţionarea autorităţii pentru digitalizarea româniei, cu modificările ulterioare, şi ale ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere avizul consiliului concurenţei nr. 11.579 din 11.09.2020,în temeiul prevederilor art. 14 alin. (5) din hotărârea guvernului nr. 52/2018 privind organizarea şi funcţionarea ministerului fondurilor europene, cu modificările ulterioare, şi ale art. 6 alin. (2) din hotărârea guvernului nr. 677/2020 privind aprobarea programului ...
Monitorul Oficial 800 din 01 Septembrie 2020 (M. Of. 800/2020)
ORDIN nr. 1.202 din 4 iunie 2020 privind aprobarea bugetelor de venituri şi cheltuieli pe anul 2020 ale unităţilor cu personalitate juridică ale Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva prevăzute în anexa nr. 3 pct. 1-23 din Hotărârea Guvernului nr. 229/2009 privind reorganizarea Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva şi aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare EMITENT: Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 800 din 1 septembrie 2020
Având în vedere referatul de aprobare nr. r 157 din 14.05.2020,în temeiul prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din ordonanţa guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ-teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară, aprobată cu completări prin legea nr. 47/2014, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 57 alin. (1) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 57/2019 privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 13 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 43/2020 privind organizarea şi funcţionarea ministerului mediului, apelor şi ...
Monitorul Oficial 561 din 29 Iunie 2020 (M. Of. 561/2020)
DECIZIA nr. 818 din 5 decembrie 2019 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "precum şi daune sănătăţii propriei persoane" din cuprinsul art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 561 din 29 iunie 2020
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...








