Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIA nr. 75 din 7 decembrie 2020  referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012     Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

 DECIZIA nr. 75 din 7 decembrie 2020 referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012

EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 152 din 15 februarie 2021
    Dosar nr. 2.568/1/2020

┌─────────────┬────────────────────────┐
│ │- preşedintele Înaltei │
│Corina-Alina │Curţi de Casaţie şi │
│Corbu │Justiţie - preşedintele │
│ │completului │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Laura-Mihaela│- preşedintele Secţiei I│
│Ivanovici │civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Marian Budă │- preşedintele Secţiei a│
│ │II-a civile │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Denisa │- preşedintele Secţiei │
│Angelica │de contencios │
│Stănişor │administrativ şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Eugenia │- judecător la Secţia I │
│Puşcaşiu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Dascălu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Simona Lala │- judecător la Secţia I │
│Cristescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Bianca Elena │- judecător la Secţia I │
│Ţăndărescu │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Lavinia │- judecător la Secţia I │
│Curelea │civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Mărioara │- judecător la Secţia a │
│Isailă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ruxandra │- judecător la Secţia a │
│Monica Duţă │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Virginia │- judecător la Secţia a │
│Florentina │II-a civilă │
│Duminecă │ │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Petronela │- judecător la Secţia a │
│Iulia Niţu │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Valentina │- judecător la Secţia a │
│Vrabie │II-a civilă │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Adrian Remus │- judecător la Secţia de│
│Ghiculescu │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Carmen Maria │- judecător la Secţia de│
│Ilie │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Daniel │- judecător la Secţia de│
│Gheorghe │contencios administrativ│
│Severin │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Ana Roxana │- judecător la Secţia de│
│Tudose │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┼────────────────────────┤
│Gheza Attila │- judecător la Secţia de│
│Farmathy │contencios administrativ│
│ │şi fiscal │
├─────────────┴────────────────────────┤
│ │
└──────────────────────────────────────┘


    1. Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, învestit cu soluţionarea Dosarului nr. 2.568/1/2020, este legal constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 37 alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu completările ulterioare (Regulamentul).
    2. Şedinţa este prezidată de doamna judecător Corina-Alina Corbu, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
    3. La şedinţa de judecată participă domnul magistrat-asistent Cristian Balacciu, desemnat în conformitate cu dispoziţiile art. 38 din Regulament.
    4. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ia în examinare sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    5. Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că: la dosar au fost depuse rapoartele întocmite de judecătorii-raportori, fiind comunicate părţilor, conform art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă; părţile nu au depus puncte de vedere asupra chestiunii de drept.
    6. Constatând că nu sunt chestiuni prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.
    ÎNALTA CURTE,
    deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:
    I. Titularul şi obiectul sesizării
    7. Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale a dispus, prin Încheierea din 15 septembrie 2020, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de textul menţionat, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al actului normativ sau doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii?

    II. Dispoziţiile legale ce formează obiectul sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile
    8. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019 (O.U.G. nr. 3/2019)
    "ART. 1
    (1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015 -30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:
    a) în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite;
    b) în anul 2020 se plăteşte 10% din totalul sumei cuvenite;
    c) în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;
    d) în anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;
    e) în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite.
    (2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
    (3) La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale. (...)
    ART. 2
    Prezenta ordonanţă de urgenţă se aplică personalului din sistemul justiţiei ale cărui indemnizaţii de încadrare/salarii de bază se stabileau în perioada prevăzută la art. 1 alin. (1) pe baza valorii de referinţă sectorială din cadrul: curţilor de apel, tribunalelor, judecătoriilor, al celorlalte instituţii pentru care ministrul justiţiei este ordonator principal de credite, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al parchetelor de pe lângă curţile de apel, de pe lângă tribunale şi de pe lângă judecătorii."

    9. Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare (O.G. nr. 13/2011)
    "ART. 1
    (1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.
    (2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.
    (3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. (...)
    ART. 2
    În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.
    ART. 3
    (1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.
    (2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale. (...)"

    10. Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare (Codul muncii)
    "ART. 166
    (1) Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz. (...)
    (4) Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului."

    11. Codul civil
    "ART. 1.412
    (1) Termenul este suspensiv atunci când, până la împlinirea lui, este amânată scadenţa obligaţiei (...).
    ART. 1.531
    (1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
    (2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului (...)."
    ART. 1.535
    (1) În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic (...).



    III. Expunerea succintă a procesului în cadrul căruia s-a invocat chestiunea de drept
    12. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la data de 12 septembrie 2019, cu nr. 1.879/89/2019, mai mulţi reclamanţi au solicitat obligarea pârâţilor Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei la plata de daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor acordate prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 2.883/C/2018 (O.M.J. nr. 2.883/C/2018), achitate cu întârziere şi a celor neachitate, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii, pentru sumele datorate cu trei ani înainte de formularea cererii.
    13. În motivare, reclamanţii au arătat că sunt consilieri de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Vaslui, angajaţi în cadrul Ministerului Justiţiei - Direcţia Naţională de Probaţiune.
    14. Până la intrarea în vigoare a Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare (Legea-cadru nr. 153/2017), salarizarea reclamanţilor s-a realizat prin înmulţirea valorii de referinţă sectorială din domeniul justiţiei cu un coeficient de ierarhizare în funcţie de gradul consilierului, la care s-au adăugat sporurile prevăzute de lege.
    15. În privinţa personalului din probaţiune, această valoare de referinţă sectorială la care s-a raportat angajatorul, începând cu 9 aprilie 2015, nu a fost cea aplicată pentru întreaga familie ocupaţională din justiţie.
    16. Ulterior, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, s-a stabilit pentru personalul de probaţiune o valoare de referinţă sectorială de 421,36 lei, începând cu 9 aprilie 2015, şi apoi una de 463,5 lei, începând cu 1 decembrie 2015, plus o majorare de 25%, începând din luna august 2016.
    17. Deşi pârâţii sunt obligaţi, în temeiul O.U.G. nr. 3/2019, să plătească dobânda legală remuneratorie de la data emiterii O.M.J. nr. 2.883/C/2018, respectiva ordonanţă nu face nicio referire la dobânda legală penalizatoare la care reclamanţii ar avea dreptul în temeiul O.G. nr. 13/2011.
    18. După evocarea diferenţelor dintre cele două tipuri de dobândă, reclamanţii au conchis că pârâţii datorează dobândă legală penalizatoare de la data scadenţei fiecărei indemnizaţii lunare şi până la data plăţii.
    19. În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 şi 2 din O.U.G. nr. 3/2019, art. 1-3 şi art. 10 din O.G. nr. 13/2011, art. 166 şi 170 din Codul muncii, art. 1.489, art. 1.531 alin. (1)-(2) şi art. 1.535 din Codul civil.
    20. Pârâtul Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, având în vedere că nu are atribuţii în legătură cu plata drepturilor salariale ale personalului Direcţiei Naţionale de Probaţiune.
    21. Pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată, arătând că situaţia creşterii etapizate a valorii de referinţă sectorială, ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti pentru angajaţi din alte instituţii şi aparţinând altor categorii profesionale, poate fi asimilată cazului fortuit prevăzut de art. 1.351 din Codul civil. Aceeaşi parte a susţinut că nu avea posibilitatea şi nici obligaţia legală de a cunoaşte modul de soluţionare a proceselor judecate în materia salarizării pentru categoriile profesionale din cadrul altor instituţii publice.
    22. Prin Sentinţa civilă nr. 1.305/2019 din 12 decembrie 2019, Tribunalul Vaslui - Secţia civilă a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei pentru lipsa calităţii procesuale pasive şi a admis acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune din cadrul Ministerului Justiţiei, pe care a obligat-o la plata către reclamanţi a dobânzii legale penalizatoare aferente sumelor achitate cu întârziere, calculată de la data exigibilităţii diferenţelor salariale lunare cuvenite acestora, începând cu luna septembrie 2016 şi până la data plăţii.
    23. Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că reclamanţii sunt consilieri de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Vaslui, fiind angajaţi ai Direcţiei Naţionale de Probaţiune. Din interpretarea coroborată a art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil rezultă că dobânda legală este datorată indiferent de motivul pentru care creanţa nu este plătită la scadenţă şi de existenţa sau nu a unei culpe a debitorului, chiar dacă dobânda nu este prevăzută în vreun contract, nefiind necesar a se face dovada îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale sau contractuale.
    24. În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual sau delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează fără a fi necesară dovedirea unui prejudiciu.
    25. Dobânda datorată de debitor pentru neîndeplinirea obligaţiei la scadenţă poartă denumirea de dobândă penalizatoare, potrivit art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011, aceasta având un rol sancţionator pentru executarea obligaţiei cu întârziere.
    26. Prin raportare la aceste consideraţii, s-a reţinut că pârâta este un reprezentant al statului şi, în calitate de instituţie bugetară implicată în plata drepturilor salariale, îi este imputabilă, din punct de vedere delictual, executarea cu întârziere a creanţelor.
    27. În acest context, tribunalul a apreciat că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină de la pârâtă daune-interese constând în dobânda legală penalizatoare aferentă sumelor achitate cu întârziere, începând cu luna septembrie 2016 şi până la data plăţii.
    28. Împotriva acestei sentinţe pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii.
    29. În motivarea căii de atac, a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material referitoare la condiţiile de acordare a dobânzii legale penalizatoare şi a normelor care reglementează cazul fortuit.
    30. În acest sens, apelanta a arătat că s-a aflat într-o situaţie circumscrisă unui caz fortuit cu privire la plata diferenţelor salariale rezultate în urma creşterii valorii de referinţă sectorială prin asimilare cu alte categorii profesionale.
    31. În aceste condiţii, a subliniat că nu i se poate imputa neplata la scadenţă ori plata cu întârziere a drepturilor salariale datorate, deoarece, la presupusa dată scadentă, drepturile respective nu existau, ele fiind acordate abia la data de 19 iulie 2018, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018.
    32. Astfel, majorarea succesivă a valorii de referinţă sectorială, ca urmare a pronunţării unor hotărâri judecătoreşti pentru angajaţii altor instituţii şi aparţinând altor categorii profesionale, poate fi asimilată unui caz fortuit.
    33. Prin urmare, apelanta a învederat că prima instanţă a aplicat în mod mecanic prevederile referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare în caz de neplată la scadenţă a unei obligaţii băneşti, deoarece nu a ţinut seama de modul în care s-a născut obligaţia respectivă.
    34. Intimaţii-reclamanţi au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.
    35. În apărare, au susţinut că drepturile salariale le-au fost recunoscute, prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, începând cu luna aprilie 2015, fiind acordate prin lege, şi nu prin bunăvoinţa angajatorului. Prejudiciul suferit prin eşalonarea succesivă a plăţii drepturilor salariale nu poate fi considerat acoperit integral prin actualizarea creanţelor cu rata inflaţiei şi prin plata dobânzii remuneratorii.
    36. De asemenea, pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti favorabile angajaţilor din justiţie şi adoptarea de către guvern a unei ordonanţe de eşalonare a drepturilor salariale restante nu reprezintă cazuri fortuite care ar înlătura prezumţia de culpă a angajatorului în executarea obligaţiei de plată a drepturilor salariale restante, întrucât acestor împrejurări le lipsesc caracteristicile esenţiale ale cazului fortuit.
    37. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive a intrat în autoritate de lucru judecat, deoarece nu a fost criticată prin cererea de apel.

    IV. Motivele reţinute de titularul sesizării cu privire la admisibilitatea procedurii
    38. Asupra admisibilităţii sesizării, instanţa de trimitere a apreciat că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă.
    39. În acest sens, a arătat că de lămurirea chestiunii referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019 depinde soluţionarea apelului declarat în cauză.
    40. Astfel, este necesar a se stabili dacă se poate acorda dobânda penalizatoare sau doar diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii, calculate pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale restante.
    41. Chestiunea de drept enunţată este nouă, deoarece Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat asupra acestei chestiuni printr-o altă hotărâre.
    42. Cu privire la condiţia noutăţii, instanţa de trimitere a menţionat că, deşi prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, a fost analizată chestiunea acordării de daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale penalizatoare, pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii, totuşi soluţia normativă instituită de O.U.G. nr. 3/2019 este nouă şi diferită faţă de prevederile dezlegate prin respectivele decizii.
    43. În consecinţă, este necesară unificarea, pe cale interpretativă, a aplicării unor dispoziţii normative noi.
    44. Totodată, s-a arătat că practica judiciară nu s-a cristalizat în privinţa aplicării dispoziţiilor O.U.G. nr. 3/2019, având în vedere că acest act normativ a intrat în vigoare în februarie 2019 şi a produs efecte începând cu decembrie 2019.
    45. Sesizarea vizează modalitatea de stabilire a daunelor-interese aferente sumelor datorate de ordonatorii de credite, cu impact direct asupra fondului bugetar, fiind astfel necesară intervenţia instanţei supreme pentru evitarea unor abordări jurisdicţionale diferite.
    46. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, conform evidenţelor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

    V. Punctele de vedere ale părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    47. Apelanta a apreciat că nu se poate acorda dobânda penalizatoare pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale şi nici pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine.
    48. În argumentarea acestei opinii, a arătat că O.M.J. nr. 2.883/C/2018 produce efecte pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 şi 30 iunie 2018, în sensul că plata drepturilor salariale aferente perioadei respective se va efectua după asigurarea fondurilor necesare la bugetul Direcţiei Naţionale de Probaţiune.
    49. În raport cu prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019, din punct de vedere cronologic, se pot identifica trei fracţiuni de timp, şi anume:
    - perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 şi 30 iunie 2018, prevăzută în O.M.J. nr. 2.883/C/2018 şi O.U.G. nr. 3/2019;
    – data de 19 iulie 2018, când a fost emis O.M.J. nr. 2.883/C/2018 şi în raport cu care se calculează dobânda remuneratorie;
    – data de 12 februarie 2019, când a intrat în vigoare O.U.G. nr. 3/2019 şi raporturile juridice dintre părţi au fost modificate.

    50. Întrucât O.U.G. nr. 3/2019 se referă la situaţiile juridice născute anterior adoptării sale, efectele acestui act normativ se produc în ordinea inversă menţionată mai sus. Ca atare, raporturile juridice aferente perioadei cuprinse între 9 aprilie 2015 şi 30 iunie 2018, cu privire la drepturile constatate prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018, intră sub incidenţa O.U.G. nr. 3/2019, cu toate consecinţele care decurg din regimul derogatoriu de la dreptul comun.
    51. Efectele produse de acest act normativ se reflectă asupra scadenţei obligaţiei şi, implicit, asupra dreptului la plata dobânzii penalizatoare. Astfel, acordarea prin O.U.G. nr. 3/2019 a dobânzii remuneratorii echivalează cu amânarea termenelor de scadenţă, cel mai târziu la data de 31 decembrie a fiecăruia dintre anii 2019-2023.
    52. În aceste condiţii, dobânda remuneratorie se acordă pentru perioada anterioară termenelor de scadenţă prevăzute pentru fiecare an din intervalul 2019-2023 şi se calculează retroactiv până la data emiterii actului administrativ, potrivit art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019.
    53. Stabilirea unei scadenţe ulterioare prin O.U.G. nr. 3/2019 constă în faptul că dreptul de acces la instanţă atât pentru plata diferenţelor salariale, cât şi pentru plata dobânzii penalizatoare poate fi exercitat doar după împlinirea termenelor prevăzute în art. 1 alin. (1) din acelaşi act normativ.
    54. Ca atare, dobânda penalizatoare nu poate fi acordată pentru perioada cuprinsă între 9 aprilie 2015 şi 30 iunie 2018 şi nici pentru perioada ulterioară, până la împlinirea termenelor de scadenţă reglementate de O.U.G. nr. 3/2019.
    55. Dobânda remuneratorie poate fi cumulată cu dobânda penalizatoare doar în situaţia nerespectării termenelor de scadenţă instituite prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019. Or, drepturile aferente anului 2019 au fost achitate în termen, iar cele aferente anilor 2020-2023 vor fi scadente cel mai târziu la datele de 31 decembrie a fiecăruia dintre aceşti ani.
    56. Intimaţii-reclamanţi au arătat că nu este admisibilă sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, întrucât dispoziţiile legale referitoare la acordarea dobânzii penalizatoare şi remuneratorii nu sunt susceptibile de interpretări diferite.
    57. În acest sens au menţionat că cele două tipuri de dobânzi se pot cumula. Astfel, din conţinutul art. 2 al O.G. nr. 13/2011 rezultă că dobânda penalizatoare se acordă şi atunci când creanţa este purtătoare de dobânzi în temeiul unor dispoziţii legale, cum sunt cele ale O.U.G. nr. 3/2019.
    58. Chiar dacă chestiunea de drept invocată are legătură cu dezlegarea cauzei, aceasta nu îndeplineşte cerinţa de a fi o veritabilă şi reală problemă de drept, născută dintr-un text de lege incomplet sau neclar, susceptibil de interpretări diferite.
    59. De asemenea, nu este îndeplinită nici cerinţa noutăţii chestiunii de drept. Astfel, aceleaşi părţi au subliniat că noutatea chestiunii de drept invocate s-a pierdut pe măsură ce chestiuni de drept similare au primit dezlegări din partea instanţelor în urma unei interpretări a dispoziţiilor legale incidente, opiniile jurisprudenţiale izolate sau cele pur subiective neputând constitui temei declanşator al mecanismului pronunţării unei hotărâri prealabile.
    60. Referitor la dificultatea chestiunii de drept, respectiv a clarităţii textului legal pe care este întemeiată acţiunea, s-a arătat că solicitarea de acordare a dobânzii penalizatoare este întemeiată pe dispoziţiile O.G. nr. 13/2011, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiei de plată a salariului cuvenit la scadenţă.
    61. Dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019 conferă dreptul la acordarea dobânzii remuneratorii, fără a face vreo referire la dobânda penalizatoare reglementată de O.U.G. nr. 13/2011. Scadenţa sumelor provenite din diferenţele salariale este la data de 10 a fiecărei luni pentru luna precedentă, începând din luna mai 2015, conform O.M.J. nr. 2.883/C/2018. Astfel, de la data împlinirii termenului scadenţei şi până la data plăţii fiecărei sume, angajatorul datorează dobândă penalizatoare, conform O.G. nr. 13/2011.
    62. Chiar dacă obligaţia de plată a drepturilor salariale restante a fost eşalonată, aceasta este scadentă prin raportare la art. 170 din Codul muncii. Acceptarea unei părţi din drepturile salariale restante nu are semnificaţia renunţării la drepturile ce se cuvin în integralitatea lor, dobânda penalizatoare fiind asimilată veniturilor salariale şi impozitată ca atare. Aşadar, acordarea dobânzii penalizatoare depinde de momentul scadenţei, iar nu de termenele de eşalonare la plată.
    63. Prin urmare, normele care reglementează modul de acordare a dobânzii penalizatoare sunt clare, nefiind astfel necesară sesizarea instanţei supreme în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile.

    VI. Punctul de vedere al completului de judecată care a formulat sesizarea cu privire la dezlegarea chestiunii de drept
    64. Completul de judecată al instanţei de sesizare a apreciat că, în sistemul de clasificare a actelor normative, O.U.G. nr. 3/2019 reprezintă o normă derogatorie, instituind o reglementare particulară pentru o situaţie determinată.
    65. În consecinţă, O.U.G. nr. 3/2019 trebuie supusă unei interpretări restrictive, în sensul că vizează exclusiv plata drepturilor salariale restante, stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prin acte administrative ale ordonatorilor de credite, aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.
    66. În cazul acţiunilor având ca obiect obligarea angajatorului din sistemul de justiţie la asigurarea salarizării la nivelul maxim, în raport cu valoarea de referinţă sectorială recunoscută prin hotărâri judecătoreşti, practica judiciară recunoaşte salariaţilor dreptul la plata daunelor-interese constând în dobânda penalizatoare, de la data de când erau datorate diferenţele, în temeiul art. 166 din Codul muncii.
    67. Faptul că, după emiterea ordinelor de recunoaştere a drepturilor salariale restante, orice acţiune judiciară a salariaţilor de obligare a angajatorului la plată ar fi prematură nu trebuie să conducă la privarea acestora de dreptul la o dezdăunare completă, inclusiv în privinţa beneficiului de care au fost lipsiţi (lucrum cessans).
    68. În această interpretare, dobânda penalizatoare este raportată la scadenţa lunară a obligaţiei de plată a salariului, astfel încât eşalonarea la plată instituită de O.U.G. nr. 3/2019 nu poate înlătura dreptul la daune-interese prevăzut de art. 166 din Codul muncii.
    69. Cu toate acestea, divergenţa în cadrul completului de judecată al instanţei de sesizare vizează întinderea temporală a dobânzii penalizatoare şi consecinţele recunoaşterii prin O.U.G. nr. 3/2019 exclusiv a dreptului la dobândă remuneratorie.
    70. Astfel, într-o opinie, s-a apreciat că O.U.G. nr. 3/2019 a operat o eşalonare la plată şi, totodată, a instituit un termen suspensiv de plată, în sensul art. 1.412 din Codul civil, prin impunerea legală a dobânzii remuneratorii, conform art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019. În consecinţă, dobânda accesorie creanţei principale nu poate opera decât în temeiul dreptului comun şi numai în afara sferei de acţiune a actului normativ derogatoriu.
    71. În condiţiile în care O.U.G. nr. 3/2019 a reglementat situaţia juridică a plăţii creanţelor salariale, precum şi natura şi întinderea dobânzii datorate doar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, pentru perioada anterioară rămâne aplicabil dreptul comun, respectiv art. 166 din Codul muncii, art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil şi O.G. nr. 13/2011.
    72. Deşi O.U.G. nr. 3/2019 a intrat în vigoare la data de 12 februarie 2019, acest act normativ reglementează situaţiile juridice în curs de desfăşurare (facta pendentia), respectiv plata drepturilor salariale restante începând cu data emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, fără a acoperi perioada în care produce efecte actul recognitiv, cuprinsă între 9 aprilie 2015 şi 19 iulie 2018.
    73. Având în vedere că dreptul recunoscut este unul salarial, acesta este guvernat de regulile aplicabile dreptului muncii, fiind astfel purtător de dobânzi penalizatoare de la data scadenţei lunare şi până la data de 18 iulie 2018.
    74. Începând cu data de 19 iulie 2018 devin aplicabile exclusiv prevederile O.U.G. nr. 3/2019, astfel încât reclamanţii sunt îndreptăţiţi de la această dată numai la plata dobânzii remuneratorii instituite de art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ.
    75. Într-o altă opinie, s-a apreciat că O.U.G. nr. 3/2019 reglementează modalitatea de executare benevolă a obligaţiei de plată a drepturilor salariale restante, respectiv amânarea executării obligaţiilor scadente până la termenele stabilite prin acest act normativ, fără însă a afecta caracterul exigibil al creanţelor.
    76. În consecinţă, ca efect al intrării în vigoare a O.U.G. nr. 3/2019, creditorii nu mai pot solicita executarea obligaţiei de plată a drepturilor salariale restante, însă acestea, fiind scadente lunar, produc dobânzi penalizatoare pe toată perioada cuprinsă între scadenţă şi plata efectivă.
    77. Reglementarea modalităţii de executare a obligaţiei de plată prin intermediul unui act normativ nu înlătură per se dreptul salariatului de a fi despăgubit pentru plata cu întârziere a drepturilor salariale. Astfel, de vreme ce obligaţia de plată a salariului este scadentă lunar, odată împlinit termenul nu mai este posibilă suspendarea sau amânarea acestuia.
    78. Prin urmare, art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 nu instituie un nou termen de scadenţă a obligaţiei de plată a salariului şi nici nu înlătură de la aplicare dispoziţiile art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil.
    79. În condiţiile în care sumele eşalonate la plată sunt restante, scadenţa fiind depăşită, daunele-interese sub forma dobânzii penalizatoare sunt datorate, fără a fi necesară dovedirea vreunui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

    VII. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie
    80. Curţile de apel Bacău, Bucureşti, Constanţa, Iaşi, Oradea, Suceava şi Timişoara au comunicat că nu au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    81. Curţile de apel Alba Iulia, Braşov, Cluj, Craiova, Galaţi, Piteşti, Ploieşti şi Târgu Mureş au comunicat că au identificat practică judiciară relevantă cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    82. Curţile de apel Braşov, Bucureşti, Cluj, Craiova, Galaţi, Ploieşti şi Suceava au comunicat punctele de vedere ale judecătorilor cu privire la chestiunea de drept supusă dezlegării.
    83. Din răspunsurile primite au rezultat patru opinii.
    84. Într-o primă opinie s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi şi a diferenţei dintre dobânda penalizatoare şi dobânda remuneratorie pentru perioada ulterioară emiterii acestor ordine (Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă, Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale şi Tribunalul Ialomiţa).
    85. În fundamentarea primei opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 reglementează modalitatea de executare benevolă a obligaţiei de plată a drepturilor salariale restante, fără a afecta caracterul exigibil al creanţelor. Astfel, conform art. 166 alin. (4) din Codul muncii, art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, dobânda penalizatoare se acordă de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii. Însă, întrucât art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019 prevede acordarea dobânzii remuneratorii de la data emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale restante, iar cuantumul acesteia este mai mic decât cel al dobânzii penalizatoare, rezultă că de la data respectivă se acordă diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi dobânda remuneratorie.
    86. Într-o a doua opinie s-a apreciat că, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019, se poate acorda dobânda penalizatoare aferentă drepturilor salariale restante atât pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, cât şi pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective (Curtea de Apel Galaţi - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, Tribunalul Ilfov, Tribunalul Prahova - Secţia I civilă şi Tribunalul Suceava - Secţia I civilă şi Secţia de contencios administrativ şi fiscal).
    87. În fundamentarea celei de-a doua opinii s-a arătat că prejudiciul suferit de creditorul dreptului salarial restant vizează atât neexecutarea la scadenţă, cât şi neexecutarea uno ictu a obligaţiei de plată. În aceste condiţii, repararea prejudiciului trebuie realizată integral prin acordarea atât a dobânzii remuneratorii, cât şi a celei penalizatoare. În timp ce dobânda remuneratorie are natura juridică a dobânzii prevăzute de art. 1 alin. (2) din O.G. nr. 13/2011, fiind acordată în considerarea termenului de plată eşalonat, dobânda penalizatoare trebuie acordată pentru acoperirea beneficiului nerealizat. În plus, O.U.G. nr. 3/2019 nu interzice acordarea dobânzii penalizatoare, iar O.G. nr. 13/2011 permite cumulul celor două tipuri de dobândă.
    88. Într-o a treia opinie s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi şi a dobânzii remuneratorii pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective (Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale - în opinie majoritară, Tribunalul Giurgiu şi Tribunalul Gorj).
    89. În fundamentarea celei de-a treia opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 a operat o eşalonare la plată şi a instituit, în mod indirect, un termen suspensiv legal de plată, în sensul art. 1.412 din Codul civil, prin impunerea dobânzii remuneratorii. În consecinţă, dobânda accesorie creanţei principale nu poate opera decât în temeiul dreptului comun şi numai în afara sferei de aplicare a actului normativ derogatoriu. În condiţiile în care O.U.G. nr. 3/2019 a reglementat regimul juridic al plăţii drepturilor salariale restante, precum şi natura şi întinderea dobânzii datorate doar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, pentru perioada anterioară emiterii lor este aplicabil dreptul comun reprezentat de dispoziţiile art. 166 din Codul muncii, art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil.
    90. Într-o a patra opinie, consacrată exclusiv pe cale jurisprudenţială, s-a apreciat că angajatorul poate fi obligat numai la plata dobânzii remuneratorii, datorată pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante.
    91. În sensul primei opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:
    - Sentinţa nr. 440/2019 din 1 octombrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 234/101/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Mehedinţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale l-a obligat pe pârât la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data 4 februarie 2016 şi până la data emiterii ordinului de acordare a acestor drepturi, precum şi a diferenţei dintre dobânda penalizatoare şi dobânda remuneratorie pentru perioada ulterioară emiterii ordinului respectiv;
    – Decizia civilă nr. 384/A/2020 din 9 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.053/117/2019, prin care Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data de 10 septembrie 2016 şi până la data de 18 iulie 2018, respectiv a diferenţei dintre dobânda legală penalizatoare şi cea remuneratorie, începând cu data de 19 iulie 2018 şi până la data plăţii;
    – Decizia civilă nr. 717/2020 din 8 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.698/107/2019, prin care Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia I civilă a respins ca nefondat apelul, reţinând că, de vreme ce dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019 au fost puse în executare şi cu privire la plata dobânzii remuneratorii, reclamanţii sunt îndreptăţiţi numai la plata diferenţei dintre dobânda penalizatoare şi dobânda remuneratorie, iar nu la cumulul celor două dobânzi;
    – Decizia civilă nr. 644/A/2020 din 20 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.051/117/2019, prin care Curtea de Apel Cluj - Secţia a IV-a pentru litigii de muncă şi asigurări sociale a admis apelul declarat împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata diferenţei dintre dobânda penalizatoare şi dobânda remuneratorie, de la data de 19 iulie 2018 şi până la data plăţii;
    – Decizia civilă nr. 777/AP din 29 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.405/62/2019, prin care Curtea de Apel Braşov - Secţia civilă a admis apelul declarat împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii legale penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data de 18 iulie 2018, respectiv a diferenţei dintre dobânda legală penalizatoare şi cea remuneratorie, începând cu data de 19 iulie 2018 şi până la data plăţii.

    92. În sensul celei de-a doua opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:
    - Sentinţa civilă nr. 597 din 15 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.711/120/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Dâmboviţa - Secţia I civilă i-a obligat pe pârâţi la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data plăţii, reţinând că aplicarea O.U.G. nr. 3/2019 nu înlătură obligaţia de plată a dobânzii penalizatoare prevăzute de O.G. nr. 13/2011 pentru neachitarea debitului principal la scadenţă;
    – Decizia civilă nr. 357/2020 din 25 iunie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 3.656/120/2019, prin care Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei prin care pârâtul a fost obligat la plata drepturilor salariale restante, actualizate cu indicele de inflaţie, precum şi a dobânzii penalizatoare de la scadenţa fiecărei obligaţii lunare şi până la data plăţii, apreciind că soluţia primei instanţe este legală, întrucât se întemeiază pe principiul reparării integrale a prejudiciului, inclusiv sub forma beneficiului nerealizat ca urmare a neexecutării la scadenţă a unei obligaţii băneşti;
    – Decizia civilă nr. 2.221/2020 din 16 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.569/90/2019, prin care Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă a admis apelul incident declarat împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că obligaţia de plată a dobânzii penalizatoare subzistă până la plata efectivă a diferenţelor salariale;
    – Decizia nr. 420/A din 17 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 811/102/2019, prin care Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei prin care pârâţii au fost obligaţi la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data de 17 aprilie 2016 şi până la data plăţii, reţinând că principiul reparării integrale a prejudiciului include atât pierderea efectivă, cât şi beneficiul nerealizat sub forma acordării daunelor-interese moratorii.

    93. În sensul celei de-a treia opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:
    - Decizia nr. 2.957 din 13 noiembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 1.293/95/2018, prin care Curtea de Apel Craiova - Secţia I civilă a admis apelul declarat împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante de la data scadenţei fiecărui venit lunar şi până la data emiterii Deciziei nr. 34 din 4 iulie 2018 a preşedintelui Curţii de Apel Craiova, reţinând că pentru perioada ulterioară emiterii deciziei de acordare a drepturilor salariale restante se acordă numai dobânda remuneratorie prevăzută de O.U.G. nr. 3/2019;
    – Decizia civilă nr. 455 din 17 iulie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.557/91/2019, prin care Curtea de Apel Galaţi - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a respins ca nefondat apelul declarat împotriva sentinţei prin care pârâta a fost obligată la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, începând cu data de la care aceste drepturi ar fi trebuit plătite şi până la data de 19 iulie 2018.

    94. În sensul celei de-a patra opinii au fost identificate următoarele hotărâri judecătoreşti definitive:
    - Sentinţa civilă nr. 64/2020 din 19 februarie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 2.628/85/2019 (definitivă prin neapelare), prin care Tribunalul Sibiu - Secţia I civilă a respins acţiunea ca neîntemeiată, reţinând că pârâţii nu datorează dobândă penalizatoare, întrucât nu a fost dovedită neexecutarea obligaţiilor lor, în cuantumul şi la termenele prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019;
    – Decizia nr. 438/A din 29 septembrie 2020, pronunţată în Dosarul nr. 1.349/102/2019, prin care Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia I civilă a admis apelurile declarate împotriva sentinţei atacate, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a respins pretenţiile vizând obligarea pârâţilor la plata dobânzii penalizatoare aferente drepturilor salariale restante, reţinând că reclamanţii nu au dovedit că sumele reprezentate de drepturile salariale restante au fost plătite cu depăşirea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 3/2019.

    95. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu se verifică, în prezent, practică judiciară în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în chestiunea de drept care formează obiectul prezentei sesizări.

    VIII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale
    96. Prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.029 din 21 decembrie 2016, Curtea Constituţională: a respins, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare (O.U.G. nr. 57/2015); a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015; a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3^1 alin. (1^1) şi (1^3) din O.U.G. nr. 57/2015.

    IX. Jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
    97. Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a admis recursul în interesul legii formulat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul că: „În aplicarea dispoziţiilor art. 1.082 şi 1.088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011.“
    98. Prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 26 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti - Secţia I civilă în Dosarul nr. 635/90/2014 şi, în consecinţă, a stabilit că: „Plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu, nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare.“
    99. Prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 5 octombrie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Constanţa - Secţia I civilă în Dosarul nr. 9.994/118/2013, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1.079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1.523 alin. (2) lit. d) din Codul civil raportat la art. 166 alin. (1) şi (4) din Codul muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare [art. 161 alin. (1) şi (4) din Codul muncii în forma anterioară republicării] şi art. 1.088 din Codul civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1.535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.“

    X. Opiniile specialiştilor consultaţi
    100. Direcţia legislaţie, studii, documentare şi informatică juridică a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a apreciat că nu se poate acorda dobândă penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare a O.U.G. nr. 3/2019 pentru perioada anterioară emiterii ordinelor de acordare a acestor drepturi, iar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective poate fi acordată diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie.
    101. În fundamentarea acestei opinii, s-a arătat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat posibilitatea acordării de dobânzi, în cazul eşalonării plăţii drepturilor salariale câştigate prin hotărâri judecătoreşti în vederea reparării prejudiciului rezultat din executarea cu întârziere a titlurilor executorii, precum şi data de la care se datorează respectivele dobânzi. În acest sens au fost evocate Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
    102. S-a arătat că, de vreme ce măsurile dispuse prin O.U.G. nr. 3/2019 produc efectul suspendării legale a executării ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, considerentele celor două decizii ale instanţei supreme sunt aplicabile mutatis mutandis chestiunii de drept suspuse dezlegării.
    103. Analiza art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 relevă că legiuitorul a intenţionat ca, pe lângă actualizarea drepturilor salariale restante cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, să fie acordată şi dobânda remuneratorie.
    104. S-a subliniat că dobânda penalizatoare este datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru perioada ulterioară scadenţei, în timp ce dobânda remuneratorie este datorată pentru perioada anterioară scadenţei, conform art. 1 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011. Aşadar, diferenţa dintre cele două tipuri de dobândă vizează momentul de la care acestea sunt datorate.
    105. În cazul în care drepturile salariale restante au fost recunoscute printr-un act administrativ al ordonatorului de credite, data scadenţei obligaţiei nu se raportează la momentul la care era datorată fiecare indemnizaţie salarială în parte, ci la cel al emiterii actului, de la acest moment beneficiarii actului având un drept de executare uno ictu.
    106. În condiţiile în care prin O.U.G. nr. 3/2019 a fost stabilită modalitatea de executare a drepturilor salariale restante, iar obligaţia de plată se naşte la momentul emiterii ordinelor de recunoaştere a acestor drepturi, dobânda penalizatoare nu poate fi acordată pentru perioada anterioară emiterii lor. Aceasta, deoarece dobânda penalizatoare se datorează pentru perioada ulterioară scadenţei obligaţiei.
    107. Chestiunea vizând acordarea dobânzii penalizatoare pentru perioada anterioară emiterii ordinelor prin care au fost recunoscute drepturile salariale restante scapă domeniului de reglementare al O.U.G. nr. 3/2019 şi, prin urmare, nu poate fi analizată prin prisma dispoziţiilor a căror interpretare se solicită prin sesizarea de faţă.
    108. În condiţiile în care beneficiarii actului administrativ aveau dreptul, la data emiterii acestuia, la executarea integrală a creanţei a cărei plată a fost eşalonată prin voinţa legiuitorului, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit prin fapta statului, creditorii sunt îndreptăţiţi la acordarea dobânzii penalizatoare pentru neplata creanţei la scadenţă (data emiterii actului administrativ).
    109. De vreme ce legiuitorul a optat prin O.U.G. nr. 3/2019 pentru acordarea numai a dobânzii remuneratorii - care constituie o reparaţie parţială - aferente perioadei cuprinse între momentul emiterii ordinului şi data eşalonării plăţii, repararea integrală a prejudiciului suferit presupune acordarea şi a diferenţei dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie.
    110. Universitatea de Vest din Timişoara - Facultatea de Drept a apreciat că pentru drepturile salariale aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se poate acorda dobânda penalizatoare, calculată de la data scadenţei şi până la data emiterii ordinelor de acordare a drepturilor salariale restante, iar pentru perioada ulterioară emiterii ordinelor respective şi până la data plăţii se poate acorda dobânda remuneratorie, la care se adaugă diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie.
    111. În argumentarea acestei opinii s-a arătat că O.U.G. nr. 3/2019 a recunoscut existenţa şi întinderea drepturilor salariale începând cu data de 9 aprilie 2015 şi a stabilit o modalitate de executare eşalonată a obligaţiilor de plată instituite de O.M.J. nr. 2.883/C/2018 pentru perioada 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, inclusiv prin raportare la nivelul dobânzii remuneratorii.
    112. Prin O.U.G. nr. 3/2019 nu s-au negat existenţa şi întinderea drepturilor salariale restante şi nici nu s-a refuzat punerea acestora în executare, ci s-a stabilit o modalitate de executare eşalonată a drepturilor salariale restante.
    113. Chestiunea naturii juridice a dobânzilor de tipul celor solicitate în cauza pendinte a fost rezolvată prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii.
    114. De asemenea, prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a lămurit chestiunea referitoare la prescripţia dreptului de a solicita aceste dobânzi, iar de autoritatea de lucru interpretat de care se bucură această decizie trebuie să se ţină seama şi în rezolvarea problemei de drept rămase în dezbatere, respectiv data de la care curg dobânzile.
    115. În acelaşi sens, prin Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că: dacă eşalonarea a presupus fixarea unui alt termen pentru executarea parţială a obligaţiei de plată şi o astfel de plată parţială nu întrerupe cursul prescripţiei dreptului de a solicita aceste dobânzi înseamnă că obligaţia principală, respectiv dreptul la executarea silită a titlurilor executorii, nu s-a prescris, iar dobânda percepută debitorului pentru neexecutare curge, pentru tranşele achitate, de la data pronunţării hotărârii până la data plăţii tranşelor, iar pentru sumele neachitate curge în continuare până la data plăţii efective.
    116. S-a arătat că regimul juridic al dobânzilor în cazul obligaţiilor băneşti este reglementat de O.G. nr. 13/2011. Astfel, conform art. 1 alin. (2) şi (3) din O.G. nr. 13/2011, dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie, iar dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare.
    117. Dobânda remuneratorie se aplică pentru perioada cuprinsă între momentul încheierii valabile a contractului şi momentul stabilit de părţi ca reprezentând scadenţa. În schimb, dobânda penalizatoare se aplică pentru perioada ulterioară datei scadenţei, calculându-se pe zile de întârziere.
    118. Pornind de la principiul că repararea integrală a prejudiciului presupune atât acoperirea pierderii efectiv suferite de creditor (actualizarea sumelor stabilite cu indicele preţurilor de consum), cât şi acordarea beneficiului de care a fost lipsit creditorul (daunele-interese moratorii sub forma dobânzii penalizatoare), rezultă că poate fi acordată dobânda penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 3/2019 pe perioada din 9 aprilie 2015 şi până la data plăţii sumelor restante.

    XI. Raportul asupra chestiunii de drept
    119. Judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile este admisibilă, iar asupra fondului sesizării au expus două opinii argumentate. Astfel, într-o opinie s-a apreciat că se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al O.U.G. nr. 3/2019 pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii. Într-o altă opinie s-a apreciat că, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de art. 1 alin. (3) din O.U.G. nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al acestui act normativ atât pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, cât şi pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine/decizii.

    XII. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
    XII.1. Asupra admisibilităţii sesizării
    120. Examinând admisibilitatea sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că, potrivit art. 519 din Codul de procedură civilă, „Dacă, în cursul judecăţii, un complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului, învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, constatând că o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei respective, este nouă şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, va putea solicita Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să pronunţe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată“.
    121. Din cuprinsul acestei prevederi legale rezultă că trebuie îndeplinite următoarele condiţii de admisibilitate a sesizării în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile:
    - existenţa unei chestiuni de drept care să fie ridicată în cursul judecăţii în faţa unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă;
    – chestiunea de drept pusă în discuţie trebuie să fie una veritabilă, norma legală fiind susceptibilă să dea naştere unor interpretări diferite;
    – chestiunea de drept să fie nouă;
    – chestiunea de drept să fie esenţială, în sensul că de lămurirea ei depinde soluţionarea pe fond a cauzei;
    – chestiunea de drept să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare, iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat deja asupra problemei de drept printr-o jurisprudenţă constantă proprie ori printr-o hotărâre obligatorie pentru toate instanţele.

    122. În speţă, sesizarea a fost formulată de un complet al unei curţi de apel învestit cu soluţionarea pricinii în ultimă instanţă.
    123. Sesizarea se referă la o problemă de drept reală, în condiţiile în care prin actul normativ supus interpretării se precizează că drepturile salariale restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică, iar la sumele actualizate se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale. Dificultatea problemei de drept este legată de modalitatea în care această normă trebuie coroborată cu cele referitoare la acordarea dobânzii legale penalizatoare pentru plata după scadenţă a unei obligaţii.
    124. Chestiunea de drept este nouă, fiind generată de adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019.
    125. În privinţa condiţiei noutăţii, aşa cum a arătat şi instanţa de trimitere, se constată că, deşi prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii şi prin Decizia nr. 7 din 27 aprilie 2015 şi Decizia nr. 21 din 22 iunie 2015, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a analizat problematica acordării de daune-interese moratorii sub forma de dobânzi legale, pentru plata eşalonată a unor sume prevăzute în hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, totuşi soluţia normativă instituită de dispoziţiile O.U.G. nr. 3/2019 este diferită în mai multe privinţe de cea din Ordonanţa de urgenţă Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011 (O.U.G. nr. 71/2009), astfel încât soluţiile anterioare ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie oferă doar o rezolvare parţială a chestiunii de drept ce formează obiectul sesizării.
    126. Practica judiciară cu privire la această chestiune de drept se află într-un stadiu incipient, aşa cum rezultă din punctele de vedere comunicate de instanţele consultate. O serie de curţi de apel au comunicat faptul că nu au fost identificate încă soluţii cu privire la această problemă de drept, opinia exprimată de aceste instanţe fiind una teoretică, iar la alte instanţe a fost identificat un număr relativ redus de hotărâri, o parte dintre acestea nefiind încă definitive.
    127. De lămurirea chestiunii de drept depinde soluţionarea apelului cu care este învestită instanţa de trimitere, în condiţiile în care prin hotărârea atacată cu apel a fost recunoscut dreptul reclamanţilor, consilieri de probaţiune în cadrul Serviciului de Probaţiune Vaslui, la dobânzi penalizatoare începând cu luna septembrie 2016 şi până la plata efectivă pentru sumele acordate prin O.M.J. nr. 2.883/C/2018 şi achitate cu întârziere ca urmare a eşalonării operate de O.U.G. nr. 3/2019.
    128. Chestiunea de drept nu face obiectul unui recurs în interesul legii şi nici nu a fost dezlegată printr-o altă hotărâre cu valoare obligatorie, în cadrul mecanismelor de unificare a jurisprudenţei instanţelor. De asemenea, la nivelul secţiilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu există jurisprudenţă cu privire la chestiunea de drept ce formează obiectul sesizării, întrucât această chestiune a fost invocată într-un litigiu de muncă, care se judecă în ultimă instanţă de o curte de apel.

    XII.2. Asupra fondului sesizării
    129. Formal, sesizarea se referă exclusiv la interpretarea prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019, însă, în esenţă, ceea ce se solicită Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este să stabilească modalitatea în care această normă legală se coroborează cu prevederile generale referitoare la dobânzile ce se cuvin creditorului unei obligaţii de natură salarială, impunându-se luarea în discuţie şi a prevederilor art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Codul muncii şi art. 1-3 din O.G. nr. 13/2011.
    130. Astfel, în ceea ce priveşte sancţiunile care intervin în situaţia în care drepturile salariale se achită cu întârziere trebuie avute în vedere următoarele prevederi legale:
    Potrivit art. 1.531 alin. (1) şi (2) din Codul civil:
    "(1) Creditorul are dreptul la repararea integrală a prejudiciului pe care l-a suferit din faptul neexecutării.
(2) Prejudiciul cuprinde pierderea efectiv suferită de creditor şi beneficiul de care acesta este lipsit. La stabilirea întinderii prejudiciului se ţine seama şi de cheltuielile pe care creditorul le-a făcut, într-o limită rezonabilă, pentru evitarea sau limitarea prejudiciului."


    131. De asemenea, art. 1.535 alin. (1) din Codul civil prevede că: „În cazul în care o sumă de bani nu este plătită la scadenţă, creditorul are dreptul la daune moratorii, de la scadenţă până în momentul plăţii, în cuantumul convenit de părţi sau, în lipsă, în cel prevăzut de lege, fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. În acest caz, debitorul nu are dreptul să facă dovada că prejudiciul suferit de creditor ca urmare a întârzierii plăţii ar fi mai mic.“
    132. Aceste prevederi legale sunt aplicabile şi în materia raporturilor de muncă, inclusiv în situaţia în care nu este încheiat un contract de muncă, în conformitate cu art. 278 din Codul muncii, potrivit căruia:
    "(1) Dispoziţiile prezentului cod se întregesc cu celelalte dispoziţii cuprinse în legislaţia muncii şi, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de muncă prevăzute de prezentul cod, cu dispoziţiile legislaţiei civile.
(2) Prevederile prezentului cod se aplică cu titlu de drept comun şi acelor raporturi juridice de muncă neîntemeiate pe un contract individual de muncă, în măsura în care reglementările speciale nu sunt complete şi aplicarea lor nu este incompatibilă cu specificul raporturilor de muncă respective."

    133. De altfel, art. 166 alin. (4) din Codul muncii prevede că: „Întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia poate determina obligarea angajatorului la plata de daune-interese pentru repararea prejudiciului produs salariatului.“
    134. În ceea ce priveşte dobânda legală, O.G. nr. 13/2011 prevede la art. 1 următoarele:
    "(1) Părţile sunt libere să stabilească, în convenţii, rata dobânzii atât pentru restituirea unui împrumut al unei sume de bani, cât şi pentru întârzierea la plata unei obligaţii băneşti.
(2) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei de a da o sumă de bani la un anumit termen, calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei, este denumită dobândă remuneratorie.
(3) Dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea obligaţiei respective la scadenţă este denumită dobândă penalizatoare. (...)"
    Articolul 2 din O.G. nr. 13/2011 prevede următoarele:
    "În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea."

    Articolul 3 alin (1) şi (2) din O.G. nr. 13/2011 statuează următoarele:
    "(1) Rata dobânzii legale remuneratorii se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, care este rata dobânzii de politică monetară stabilită prin hotărâre a Consiliului de administraţie al Băncii Naţionale a României.
(2) Rata dobânzii legale penalizatoare se stabileşte la nivelul ratei dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale."


    135. Din analiza acestor prevederi legale se poate concluziona că, de principiu, pentru întârzierea nejustificată în plata unor drepturi salariale se datorează dobândă penalizatoare. Prejudiciul este evaluat legal, nu trebuie dovedit de creditor, iar debitorul nu are posibilitatea să facă dovada că prejudiciul real ar fi mai mic.
    136. Pe de altă parte, art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019 prevede următoarele:
    "(1) Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează:
    a) în anul 2019 se plăteşte 5% din totalul sumei cuvenite;
    b) în anul 2020 se plăteşte 10% din totalul sumei cuvenite;
    c) în anul 2021 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;
    d) în anul 2022 se plăteşte 25% din totalul sumei cuvenite;
    e) în anul 2023 se plăteşte 35% din totalul sumei cuvenite.
(2) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
(3) La sumele actualizate în condiţiile alin. (2) se acordă dobânda legală remuneratorie, calculată de la data emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale.
(4) Prin ordin al ordonatorilor principali de credite va fi stabilită procedura de efectuare a plăţii sumelor restante, cu respectarea termenelor prevăzute la alin. (1)."

    137. O primă problemă care se pune în cauză este aceea de a stabili dacă achitarea diferenţelor salariale conform eşalonării stabilite prin O.U.G. nr. 3/2019 reprezintă o achitare cu întârziere sau, dimpotrivă, o achitare la scadenţă a respectivelor sume.
    138. În ceea ce priveşte data la care se achită salariul, art. 166 alin. (1) din Codul muncii prevede că: „Salariul se plăteşte în bani cel puţin o dată pe lună, la data stabilită în contractul individual de muncă, în contractul colectiv de muncă aplicabil sau în regulamentul intern, după caz.“
    139. Art. 1 alin. (1) din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005 pentru reglementarea datei plăţii salariilor la instituţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare (Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005), prevede că: „Începând cu drepturile salariale aferente lunii ianuarie 2005, ordonatorii principali de credite şi instituţiile publice şi serviciile publice din subordinea acestora achită salariile într-o singură tranşă lunară, în perioada 5-15 a lunii curente pentru luna precedentă“.
    140. Aşadar, de principiu, drepturile salariale sunt datorate lună de lună, existând diferenţe doar în ceea ce priveşte ziua sau perioada lunii în care se realizează plata acestora.
    141. În speţă însă, drepturile salariale pentru care se solicită plata de dobânzi au fost recunoscute la o dată ulterioară, printr-un ordin al ministrului justiţiei emis în concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 250/2016, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 20/2016), punându-se problema dacă principiul general enunţat mai sus este aplicabil şi într-o astfel de situaţie.
    142. Prin art. 3^1 alin. (1), introdus în O.U.G. nr. 57/2015 prin O.U.G. nr. 20/2016, s-a prevăzut că „(...) începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii“.
    143. Iniţial s-a refuzat salarizarea întregului personal la nivel maxim prin luarea în considerare a drepturilor câştigate de alte persoane de pe funcţii similare prin hotărâri judecătoreşti, invocându-se prevederile art. 3^1 alin. (1^2) din O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost reglementat de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi pentru aplicarea unitară a dispoziţiilor legale, cu modificările ulterioare (O.U.G. nr. 43/2016), potrivit căruia: „În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.“ Ulterior constatării neconstituţionalităţii acestui text de lege, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, au fost recunoscute şi hotărârile judecătoreşti ca temei al stabilirii salariului la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, fiind emise, în acest sens, ordine/decizii ale ordonatorilor de credite pentru recunoaşterea valorii de referinţă sectorială la nivelul maxim în plată pentru personalul aflat în aceeaşi situaţie.
    144. De asemenea, invocându-se o serie de constrângeri de ordin bugetar, a fost adoptată O.U.G. nr. 3/2019.
    145. În cauza în care s-a formulat sesizarea pentru dezlegarea chestiunii de drept s-a susţinut teza că O.U.G. nr. 3/2019 a produs efecte cu privire la scadenţa drepturilor salariale recunoscute prin ordinele supuse executării, amânând această scadenţă până cel târziu la data de 31 decembrie a fiecărui an din perioada de eşalonare. Acest lucru ar rezulta din faptul acordării unei dobânzi remuneratorii pentru sumele plătite cu întârziere, această dobândă fiind specifică perioadei anterioare scadenţei.
    146. Acest punct de vedere nu poate fi primit.
    147. Se constată, în primul rând, că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a mai pronunţat într-o situaţie similară, cu ocazia adoptării O.U.G. nr. 71/2009.
    148. Potrivit art. 1 alin. (1)-(3) din acest act normativ:
    "(1) Plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sectorul bugetar, devenite executorii până la data de 31 decembrie 2011, se va realiza după o procedură de executare care începe astfel:
    a) în anul 2012 se plăteşte 5% din valoarea titlului executoriu;
    b) în anul 2013 se plăteşte 10% din valoarea titlului executoriu;
    c) în anul 2014 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
    d) în anul 2015 se plăteşte 25% din valoarea titlului executoriu;
    e) în anul 2016 se plăteşte 35% din valoarea titlului executoriu.
(2) În cursul termenului prevăzut la alin. (1) orice procedură de executare silită se suspendă de drept.
(3) Sumele prevăzute la alin. (1), plătite în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă, se actualizează cu indicele preţurilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistică."

    149. Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a stabilit că: „Natura juridică a măsurilor dispuse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 este aceea de suspendare legală a executării silite a titlurilor executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale, calificare care decurge din însuşi conţinutul art. 1 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă, potrivit căruia, în cursul termenului în care are loc plata eşalonată, orice procedură de executare silită se suspendă de drept.“
    150. Problematica actualei sesizări prezintă anumite diferenţe în sensul că, spre deosebire de contextul în care a fost adoptată O.U.G. nr. 71/2009, când existau hotărâri judecătoreşti definitive susceptibile de executare silită, în prezent drepturile restante sunt recunoscute prin acte ale ordonatorilor de credite, acte care nu sunt susceptibile de executare silită.
    151. Totuşi, această diferenţă nu este una de esenţă şi nu poate conduce la adoptarea unei soluţii interpretative diametral opuse cu privire la efectele O.U.G. nr. 3/2019. Există un paralelism evident între cele două acte normative care conduce la concluzia că, în ambele situaţii, ceea ce s-a reglementat a fost modalitatea de executare a obligaţiilor băneşti, fără o modificare a regimului general al acestora. Dacă în cazul O.U.G. nr. 71/2009 existau deja titluri executorii, ceea ce a condus la soluţia suspendării executărilor silite, în cazul O.U.G. nr. 3/2019 nu sunt avute în vedere acte care să aibă valoare de titluri executorii şi, în aceste condiţii, nu există o prevedere similară de suspendare a executărilor silite. Ordinele/Deciziile ordonatorilor de credite prin care se recunosc drepturile salariale restante nu sunt însă lipsite de forţa executorie care însoţeşte orice act al unei autorităţi publice, emitentul fiind ţinut să le pună în executare de îndată, iar scopul O.U.G. nr. 3/2019 a fost acela de reglementare a acestei executări.
    152. Textul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 3/2019 este edificator cu privire la efectele actului normativ, legiuitorul prevăzând că: „Plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prevăzut la art. 2 prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018 se va realiza după cum urmează: (...)“. Este aşadar evident, din modalitatea de redactare a normei juridice, că legiuitorul a dorit să reglementeze plata (executarea) unor drepturi salariale pe care el însuşi le consideră restante, fiind aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018.
    153. Expunerea de motive din preambulul O.U.G. nr. 3/2019 similară, în esenţă, celei din O.U.G. nr. 71/2009 confirmă, o dată în plus, faptul că ceea ce s-a urmărit să se reglementeze a fost executarea unor datorii considerate restante de către legiuitor, dar pentru care nu existau la buget resurse suficiente în cursul anului 2019.
    154. Teza potrivit căreia prin O.U.G. nr. 3/2019 se instituie o amânare a scadenţei obligaţiei de plată a drepturilor salariale, acest fapt rezultând din reglementarea unei dobânzi remuneratorii, care este specifică perioadei anterioare scadenţei, nu poate fi primită, efectele unui astfel de act neputând fi deduse exclusiv din daunele-interese pe care legiuitorul a înţeles să le instituie. Prin această teză, se propune, de fapt, un raţionament circular, apreciindu-se că din faptul reglementării unei dobânzi remuneratorii rezultă că scadenţa nu este împlinită, iar din faptul că nu este încă împlinită scadenţa rezultă că nu se poate acorda decât dobândă remuneratorie, nu şi dobândă penalizatoare.
    155. Nu s-ar putea considera că sumele restante ar fi datorate doar de la data emiterii ordinelor/deciziilor prin care acestea au fost recunoscute, întrucât aceste acte emise de fiecare ordonator de credite nu pot avea decât un efect declarativ, referindu-se la contraprestaţia datorată de angajator pentru munca depusă lună de lună de persoanele beneficiare. Ar fi şi inechitabil să fie lăsată la latitudinea ordonatorului de credite data de la care înţelege să acorde unele drepturi de natură salarială aferente unei munci prestate în trecut.
    156. În plus, trebuie avute în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016. În cuprinsul acestei decizii, instanţa de contencios constituţional a subliniat faptul că hotărârile judecătoreşti în raport cu care se impune stabilirea salariului sau indemnizaţiei la nivel maxim se bucură de „prezumţia că dezlegarea problemei de drept izvorăşte din normele legale“ (paragraful 23). În paragraful 26 din aceeaşi decizie se arată următoarele: „Curtea reţine că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. (...)“
    157. În aceste condiţii, operaţiunea de stabilire a salariilor şi indemnizaţiilor la nivelul maxim nu face altceva decât să recunoască un drept pe care o persoană îl avea deja în temeiul normelor care au făcut obiectul interpretării în cadrul hotărârilor judecătoreşti în raport cu care se face egalizarea. Drepturile recunoscute în acest mod preexistă, aşadar, actului de recunoaştere emis de ordonatorul de credite.
    158. Se poate ridica, pe de altă parte, problema dacă sumele erau datorate anterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016.
    159. Din analiza evoluţiei legislaţiei în materie rezultă că răspunsul la această întrebare nu poate fi decât unul pozitiv.
    160. În primul rând, se observă că restricţia privind luarea în considerare a hotărârilor judecătoreşti pronunţate în favoarea altor persoane pentru stabilirea indemnizaţiei la nivel maxim a fost introdusă în O.U.G. nr. 57/2015 prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 31 august 2016, deci ulterior recunoaşterii prin O.U.G. nr. 20/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 434 din 9 iunie 2016, a dreptului la egalizarea indemnizaţiilor.
    161. De asemenea, se constată că obligaţia de egalizare la nivel maxim a indemnizaţiilor, inclusiv pentru personalul din cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, exista chiar anterior adoptării O.U.G. nr. 20/2016, fiind reglementată prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, cu modificările ulterioare (Legea nr. 71/2015). Potrivit art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare (O.U.G. nr. 83/2014): „Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.“ S-a propus o interpretare în sensul că art. 1 alin. (5^1) din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică tuturor categoriilor de personal bugetar, dar această interpretare a fost înlăturată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin Decizia nr. 23 din 26 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 9 noiembrie 2016, unde s-a stabilit că: „În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.“ Acest aspect este subliniat şi de Curtea Constituţională în Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016, unde se arată, în finalul paragrafului 21, că: „(...) chiar înainte de intrarea în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, prin art. 1 alin. (5^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, introdus prin legea sa de aprobare, Legea nr. 71/2015, s-a prevăzut aceeaşi soluţie legislativă, a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim.“
    162. În aceste condiţii, persoanele vizate de ordinele a căror executare a fost eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 erau îndreptăţite la un salariu la valoarea maximă în plată încă de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015. Faptul că ulterior statul, care are calitatea de debitor, a adoptat norme prin care a tins la negarea acestor drepturi, norme care au înfrânt prevederi constituţionale, aşa cum rezultă din Decizia Curţii Constituţionale nr. 794 din 15 decembrie 2016, nu poate conduce la modificarea datei de la care sunt datorate aceste drepturi.
    163. În raport cu toate aceste considerente, în privinţa scadenţei drepturilor salariale a căror plată a fost eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019, este pe deplin aplicabilă norma generală, drepturile fiind datorate lună de lună, aşa cum prevede Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 86/2005.
    164. Întârzierea în plata acestor drepturi este nejustificată în sensul art. 166 alin. (4) din Codul muncii, întrucât este consecinţa unei interpretări eronate a prevederilor legale de către autorităţile statului şi, la un moment dat, a adoptării unor norme care au fost declarate neconstituţionale. Statul nu poate invoca în scopul exonerării sale de răspundere constrângerile bugetare care au determinat adoptarea O.U.G. nr. 3/2019, întrucât la această situaţie s-a ajuns tocmai din cauza neplăţii lună de lună a acestor drepturi, statul ajungând să fie obligat să achite într-o perioadă scurtă de timp datorii aferente unei perioade foarte lungi. Or, este evident că dacă salariile ar fi fost acordate lunar în cuantumul legal nu ar fi existat dificultăţile bugetare invocate în preambulul O.U.G. nr. 3/2019.
    165. Este relevant, în acest sens, faptul că, în legătură cu situaţia similară generată de adoptarea O.U.G. nr. 71/2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a arătat, în Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, că: „nu se poate reţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a debitorului care trebuia să se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cât debitor este chiar statul, prin instituţiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituţie, «creanţele asupra statului sunt garantate»] şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ“. Acelaşi raţionament este valabil şi în ceea ce priveşte O.U.G. nr. 3/2019. Este adevărat că în Decizia nr. 2/2014 citată mai sus se analiza o răspundere civilă delictuală (ce decurgea din neexecutarea în termen a unor hotărâri judecătoreşti) în timp ce în speţă este vorba de o răspundere contractuală, dar această diferenţă este lipsită de relevanţă, corectitudinea raţionamentului evocat anterior nedepinzând de izvorul obligaţiei neexecutate în termen.
    166. În condiţiile în care datoria eşalonată prin O.U.G. nr. 3/2019 este plătită după scadenţă, debitorul datorează, după această dată şi până la plata efectivă, dobânzi penalizatoare, aşa cum prevede art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011. Doar în acest mod se poate realiza o deplină şi legală reparare a prejudiciului suferit de salariat. Evaluarea prejudiciului constând în beneficiul nerealizat (lucrum cessans) decurge din lege, fiind opţiunea legiuitorului să stabilească valori diferite pentru perioada anterioară scadenţei şi, respectiv, pentru perioada ulterioară acesteia.
    167. O ultimă problemă care se pune în speţă se referă la posibilitatea cumulării celor două dobânzi, în condiţiile în care O.U.G. nr. 3/2019 reglementează posibilitatea plăţii unei dobânzi remuneratorii de la data emiterii actului ordonatorului de credite până la data plăţii datoriei.
    168. Având a se pronunţa cu privire la cumularea actualizării cu dobânda legală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii a statuat, prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, că actualizarea reprezintă o reparaţie parţială menită să repare prejudiciul efectiv suferit (damnum emergens), „însă principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune şi remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale“.
    169. În cauza de faţă însă, în discuţie este posibilitatea cumulării a două dobânzi care au, deopotrivă, menirea de a acoperi beneficiul de care a fost lipsit creditorul prin neplata drepturilor salariale la scadenţă. Acordarea cumulată a acestora ar constitui, în mod evident, o dublă reparaţie, statul ajungând să plătească pentru întârziere dublul ratei dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României plus 4 puncte procentuale.
    170. Imposibilitatea cumulării celor două dobânzi decurge în mod clar din prevederile O.G. nr. 13/2011, art. 1 din acest act normativ definind cele două noţiuni de o manieră care conduce la concluzia că pentru un interval determinat de timp se poate acorda o singură dobândă, aceasta purtând denumiri diferite (remuneratorie, respectiv penalizatoare) şi având un mod de calcul diferit în funcţie de perioada pentru care se acordă, care poate să fie anterioară, respectiv ulterioară scadenţei. Dobânda calculată pentru perioada anterioară împlinirii termenului scadenţei obligaţiei este denumită dobândă remuneratorie şi este egală cu rata dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, în timp ce dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti după data scadenţei este denumită dobândă penalizatoare şi are o valoare superioară (rata dobânzii de referinţă plus 4 puncte procentuale).
    171. Art. 2 din O.G. nr. 13/2011 nu poate conduce la o concluzie contrară. Potrivit acestui text de lege: „În cazul în care, potrivit dispoziţiilor legale sau prevederilor contractuale, obligaţia este purtătoare de dobânzi remuneratorii şi/sau penalizatoare, după caz, şi în absenţa stipulaţiei exprese a nivelului acestora de către părţi, se va plăti dobânda legală aferentă fiecăreia dintre acestea.“ Conjuncţia „şi“ din acest text de lege se justifică prin posibilitatea cumulării celor două dobânzi, dar calculate pentru perioade diferite, nu pentru aceeaşi perioadă de timp. Dacă legiuitorul ar fi avut în vedere posibilitatea ca pentru aceeaşi perioadă de timp să fie calculate atât dobânzi remuneratorii, cât şi dobânzi penalizatoare ar fi dat, cu certitudine, o altă definiţie acestor noţiuni în cuprinsul art. 1 din O.G. nr. 13/2011.
    172. În consecinţă, pentru perioada pentru care este recunoscută plata unei dobânzi remuneratorii în condiţiile O.U.G. nr. 3/2019, cuantumul acesteia se va deduce din dobânda penalizatoare la care este îndreptăţit creditorul datoriei achitate cu întârziere.


    173. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 521 raportat la art. 519 din Codul de procedură civilă,
    ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
    În numele legii
    DECIDE:
    Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Iaşi - Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, în Dosarul nr. 1.879/89/2019, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă, stabileşte că:
    În interpretarea şi aplicarea art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată prin Legea nr. 224/2019, raportat la art. 1.531 şi 1.535 din Codul civil, art. 166 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1-3 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu completările ulterioare, alături de dobânda remuneratorie prevăzută de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 3/2019, se pot acorda dobânzi penalizatoare la drepturile salariale restante ce intră în domeniul de aplicare al aceluiaşi act normativ pentru perioada anterioară emiterii ordinelor/deciziilor de acordare a drepturilor salariale, respectiv diferenţa dintre dobânda penalizatoare şi cea remuneratorie, pentru perioada ulterioară emiterii aceloraşi ordine sau decizii.
    Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă.
    Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 7 decembrie 2020.


                    PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
                    CORINA-ALINA CORBU
                    Magistrat-asistent,
                    Cristian Balacciu

    ----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016