Cautare acte in Monitorul Oficial care contin:
ordin nr 148 din 7 octombrie 2021
Monitorul Oficial 960 din 03 Octombrie 2022 (M. Of. 960/2022)
ORDIN nr. 2.828 din 28 septembrie 2022 privind modificarea şi completarea anexelor nr. 1 şi 2 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative EMITENT: Ministerul Sănătăţii PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 960 din 3 octombrie 2022
Văzând referatul de aprobare nr. a.r. 17.074/2022 al direcţiei farmaceutice şi dispozitive medicale din cadrul ministerului sănătăţii, având în vedere prevederile art. 890 din legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din hotărârea guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea ministerului sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin:art. ianexele nr. 1 şi 2 la ordinul ministrului sănătăţii nr. 443/2022 pentru ...
Monitorul Oficial 945 bis din 27 Septembrie 2022 (M. Of. 945 bis/2022)
SCHEMĂ DE AJUTOR DE STAT din 27 septembrie 2022 pentru sprijinirea IMM-urilor şi a întreprinderilor mari în implementarea unor măsuri de îmbunătăţire a eficienţei energetice a clădirilor industriale şi construcţiilor anexe şi a clădirilor pentru prestări servicii şi construcţii anexe la nivelul întreprinderilor în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare 2014 - 2020 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 945 bis din 27 septembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.614 din 27 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 945 din 27 septembrie 2022.──────────i. introducereart. 1prezentul act instituie o schemă transparentă de ajutor de stat în baza art. 38 din regulamentul (ue) nr. 651/2014 din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratatul privind funcţionarea uniunii europene (tfue), cu modificările şi completările ulterioare (denumit, în continuare, regulamentul (ue) nr. 651/2014), pentru sprijinirea investiţiilor în măsuri de eficienţă energetică prin realizarea de economii de energie specifice clădirilor industriale şi construcţiilor anexe, ...
SCHEMĂ DE AJUTOR DE MINIMIS din 27 septembrie 2022 privind eficienţa energetică la nivelul IMM-urilor şi întreprinderilor mari în cadrul Programului operaţional Infrastructură mare 2014-2020 EMITENT: Ministerul Investitiilor si Proiectelor Europene PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 945 bis din 27 septembrie 2022
──────────aprobată prin ordinul nr. 2.613 din 27 septembrie 2022, publicat în monitorul oficial, partea i, nr. 945 din 27 septembrie 2022.──────────i. dispoziţii generaleart. 1(1) prezenta procedură instituie o schemă transparentă de ajutor de minimis privind eficienţa energetică la nivelul imm-urilor şi întreprinderilor mari, cu excepţia întreprinderilor cu activităţi enumerate în anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 780/2006 privind stabilirea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră, cu modificările şi completările ulterioare. schema se instituie în cadrul programului operaţional infrastructură mare (poim 2014 - 2020), cu modificările şi completările ulterioare.(2) acordarea ajutorului de minimis în ...
Monitorul Oficial 938 din 26 Septembrie 2022 (M. Of. 938/2022)
ORDIN nr. 5.148 din 30 august 2022 privind acordarea autorizaţiei de funcţionare provizorie S.C. Lumina Instituţii de Învăţământ - S.A. din municipiul Bucureşti pentru unitatea de învăţământ preuniversitar particular Şcoala Primară "ISB" din municipiul Bucureşti EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 938 din 26 septembrie 2022
Având în vedere prevederile art. 24 alin. (3) lit. c) şi d) din ordonanţa de urgenţă a guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calităţii educaţiei, aprobată cu modificări prin legea nr. 87/2006, cu modificările şi completările ulterioare,având în vedere prevederile art. 11 lit. a), respectiv ale art. 15 lit. e) din anexa nr. 1 la hotărârea guvernului nr. 155/2022 privind aprobarea regulamentului de organizare şi funcţionare al agenţiei române de asigurare a calităţii în Învăţământul preuniversitar, ţinând cont de dispoziţiile hotărârii guvernului nr. 993/2020 privind aprobarea metodologiei de evaluare instituţională în vederea autorizării, acreditării şi evaluării periodice a organizaţiilor furnizoare de educaţie, cu modificările şi completările ...
Monitorul Oficial 921 din 20 Septembrie 2022 (M. Of. 921/2022)
DECIZIA nr. 12 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (5^1) şi art. 5 alin. (1^1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 şi a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 3^1 alin. (1)-(1^3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 921 din 20 septembrie 2022
Dosar nr. 212/1/2022 ┌──────────────┬───────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele││ │completului │├──────────────┼───────────────────────┤│laura mihaela │- preşedintele secţiei ││ivanovici │i civile │├──────────────┼───────────────────────┤│valentina ...
Monitorul Oficial 907 din 15 Septembrie 2022 (M. Of. 907/2022)
DECIZIA nr. 13 din 6 iunie 2022 referitoare la interpretarea art. 120 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 99/2006, prin raportare la art. 405 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865, art. 706 alin. (1) din Codul de procedură civilă, art. 201 din Legea nr. 71/2011 şi art. 6 alin. (1), (4) şi (5) din Codul civil, coroborat cu art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 şi art. 2.504 alin. (1) din Codul civil EMITENT: Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 907 din 15 septembrie 2022
Dosar nr. 471/1/2022 ┌─────────────┬────────────────────────┐│ │- preşedintele Înaltei ││corina-alina │curţi de casaţie şi ││corbu │justiţie - preşedintele ││ │completului │├─────────────┼────────────────────────┤│laura-mihaela│- preşedintele secţiei i││ivanovici │civile │├─────────────┼────────────────────────┤│valentina │- preşedintele ...
Monitorul Oficial 866 bis din 02 Septembrie 2022 (M. Of. 866 bis/2022)
ANEXĂ din 26 august 2022 privind aprobarea programelor şcolare din categoria curriculum la decizia şcolii, nivel liceal EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 866 bis din 2 septembrie 2022
──────────conţinute de ordinul nr. 4.800 din 26 august 2022, publicat în monitorul oficial al româniei, partea i, nr. 866 din 2 septembrie 2022.────────── (a se vedea imaginea asociată) ministerul educaţiei - proiect profesionalizarea carierei didactice - profprogramul operaŢional capital uman 2014 - 2020pocu/904/6/25/operaţiune compozită os 6.5, 6.6, codsmis146587anexa 1 programĂ ŞcolarĂ pentru disciplina opţională educaŢie digitalĂ Şi abilitĂŢi media curriculum la decizia şcolii, nivel liceal clasele ix-xiiaprobată prin ordin al ministruluinr. 4800/26.08.2022 bucureşti, 2022notă de prezentareprograma şcolară pentru disciplina "educaţie digitală şi abilităţi media" reprezintă o ofertă educaţională pentru curriculumul la decizia şcolii, propusă la nivel naţional, adresată elevilor din învăţământului liceal, de la ...
Monitorul Oficial 852 din 31 August 2022 (M. Of. 852/2022)
DECIZIA nr. 167 din 24 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 852 din 31 august 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 846 din 29 August 2022 (M. Of. 846/2022)
DECIZIA nr. 166 din 24 martie 2022 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1), ale art. 4 alin. (1^1)-(1^3), (3) şi (4), ale art. 5 alin. (3) şi (3^1), ale art. 6, ale art. 7 alin. (4) şi (5^1), ale art. 8 alin. (5), ale art. 10 alin. (1) şi ale art. 11 teza întâi din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, precum şi a Legii nr. 52/2020 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, în ansamblul său EMITENT: Curtea Constituţională PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 846 din 29 august 2022
┌───────────────────┬──────────────────┐│valer dorneanu │- preşedinte │├───────────────────┼──────────────────┤│cristian deliorga │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│marian enache │- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│daniel marius morar│- judecător │├───────────────────┼──────────────────┤│mona-maria │- judecător ││pivniceru │ │├───────────────────┼──────────────────┤│gheorghe stan ...
Monitorul Oficial 824 din 22 August 2022 (M. Of. 824/2022)
ORDIN nr. 4.523 din 10 august 2022 privind aprobarea componenţei reţelei naţionale a şcolilor de aplicaţie pentru anul şcolar 2022-2023 EMITENT: Ministerul Educaţiei PUBLICAT ÎN: Monitorul Oficial nr. 824 din 22 august 2022
Având în vedere:- hotărârea guvernului nr. 559/2020 privind funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.811/2020 privind aprobarea metodologiei-cadru de înfiinţare, organizare şi funcţionare a unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.812/2020 privind aprobarea regulamentului-cadru pentru organizarea şi funcţionarea învăţământului pedagogic în sistemul de învăţământ preuniversitar;– ordinul ministrului educaţiei şi cercetării nr. 4.813/2020 pentru aprobarea regulamentului-cadru privind organizarea şi funcţionarea unităţilor de învăţământ preuniversitar cu statut de unităţi-pilot, experimentale şi de aplicaţie;– ordinul ministrului educaţiei ...